NOTIUNEA DE REZERVA; CARACTERELE JURIDICE ALE REZERVEI

NOTIUNEA DE REZERVA; CARACTERELE JURIDICE ALE REZERVEI

Interzicerea substitutiilor fideicomisare si a pactelor asupra unei succesiuni viitoare nu sunt singurele restrangeri pe care legea le aduce vointei liberale a testatorului.

Normele care carmuiesc devolutiunea succesorala nu pot fi inlaturate decat prin acte juridice solemne si care totdeauna sunt revocabile (testamentul si donatia de bunuri viitoare). Pactele asupra unei succesiuni viitoare sunt interzise. In sfarsit, si mai ales, libertatea de a dispune cu titlu gratuit este limitata prin instituirea rezervei.

Unii mostenitori ai defunctului si anume descendentii, parintii si sotul supravietuitor au drept, in virtutea legii, la o parte a mostenirii, chiar impotriva vointei liberale a celui care a fost.

Ei sunt aparati de lege, in ceea ce priveste aceasta parte a mostenirii, impotriva donatiilor si a legatelor facute de defunct.

Acesti mostenitori se numesc rezervatari, iar partea din mostenire pe care legea le-o transmite, prin dispozitii imperative, poarta numele de rezerva.

In opozitie cu rezerva, partea de mostenire in limitele careia cel care o lasa poate dispune liber de bunurile sale, nu numai prin acte cu titlu oneros, dar si pe cale de donatii sau legate, poarta numele de cotitate disponibila. Deci, in cazul in care exista mostenitori rezervatari, averea succesorala se divide in doua parti: rezerva si cotitatea disponibila.

In acest caz, chiar cel despre a carui mostenire este vorba a dispus prin testament de intregul sau avut, mostenirea va fi numai in parte testamentara, iar pentru rest legala. Mostenitorii rezervatari vor veni la mostenire, in masura rezervei, chemati imperativ de lege, iar legatarii, in temeiul vointei defunctului, vor culege legatele lor numai in masura cotitatii disponibile.

In temeiul legii civile romane in vigoare sunt mostenitori rezervatari: descendentii, ascendentii privilegiati (adica tatal si mama) si sotul supravietuitor.

CARACTERELE JURIDICE

ALE REZERVEI

Legiuitorul roman avea sa aleaga in aceasta privinta, in momentul redactarii Codului civil din 1864, intre doua conceptii:

a)    In conceptia dreptului roman, in ultima sa infatisare si a vechilor noastre legiuri, rezerva legitima era privita ca un mijloc tehnic de a ocroti apropiatele rude ale defunctului, in aceasta calitate, chiar daca ele nu veneau la mostenire, impotriva actelor cu titlu gratuit consimtite de catre defunct, fie ca acestea erau donatii sau legate. Potrivit acestei conceptii, rezerva apare ca o creanta a rezervatarilor impotriva mostenirii (pars bonorum), avand drept obiect valorile patrimoniale de care ei au fost lipsiti prin donatiile si legatele facute de cel care a fost, intrucat aceste valori sunt necesare pentru a le intregi portiunea legitima.

b)    Dupa o a doua conceptie, rezerva este o parte din mostenirea legala si anume aceea pe care legea o defera unei anumite categorii de mostenitori, in aceasta calitate, fara a tine seama de vointa liberala a defunctului.

Rezerva, in aceasta conceptie, este, asadar, o mostenire legala cu caracter imperativ. Ea este o portiune din mostenire, adica pars hereditatis, iar nu pars bonorum. Cu alte cuvinte, rezerva se rezuma, in acest sistem, intr-o limitare a dreptului defunctului de a dispune, cu titlu gratuit, de o parte din averea sa, pentru a se constitui, pe aceasta cale, o masa de bunuri, pe care legea le transmite, in virtutea unor dispozitii imperative, cu titlu de mostenire legala, erezilor rezervatari.

Aceasta a doua conceptie a fost imbratisata de legiuitorul din 1864. In cadrul acestei conceptii natura juridica a rezervei se poate rezuma in doua propozitii:

a)      rezerva este o parte a mostenirii;

b)      aceasta parte a mostenirii este lovita de lege cu indisponibilitate.

A.       Rezerva este indisponibila in mainile celui care lasa mostenire. Indisponibilitatea rezervei este deopotriva relativa si partiala.

Spunem ca indisponibilitatea rezervei este relativa, deoarece dreptul de a dispune al celui care a fost nu este tarmuit decat fata de mostenitorii rezervatari si numai in folosul lor. Numai acesti mostenitori sau cei care le infatiseaza drepturile sunt primiti sa invoce atingerea atinsa rezervei si sa pretinda reintregirea acesteia.

Indisponibilitatea este partiala, atat in ce priveste bunurile, cat si cu privire la actele oprite, caci, pe de o parte, ea nu loveste decat o fractiune din mostenire, iar pe de alta, rezerva nu este pe de-a-ntregul sustrasa vointei celui care lasa mostenire. Acesta nu poate face valabil liberalitati - donatii sau legate - decat in limitele cotitatii disponibile; el ramane insa deplin liber sa dispuna de bunurile sale prin acte cu titlu oneros. Actele din aceasta din urma categorie savarsite de defunct sunt opozabile mostenitorilor rezervatari, caci ei, ca orice mostenitori primesc lasamantul succesoral in starea in care el se afla la deschiderea mostenirii.

Vor ramane, prin urmare, nestirbite obligatiile contractate cu titlu oneros de catre cel care lasa mostenirea, cu termen de executare la moartea sa, cum ar fi o promisiune de vanzare cu clauza ca stipulantul nu va putea ridica optiunea decat dupa moartea promitentului.

Rezerva este insa indisponibila fata de rezervatari, in intelesul ca ea nu poate fi stirbita prin donatii sau legate.

Clasificarea actelor consimtite de catre defunct dupa cum titlul lor este oneros sau gratuit este adesea anevoiasa, caci actele cu titlu oneros poate deghiza liberalitati sau, dimpotriva, donatiile, sau legatele pot fi consimtite cu asemenea sarcini, incat intentia liberala sa fie absorbita de consideratia echivalentului asteptat. Nu trebuie, de asemenea, uitat ca greutatile calificarii sunt sporite de caracterul relativ al liberalitatii, care variaza dupa natura interesului in cauza.

Oricum, cu singura exceptie a actelor cu titlu oneros, rezerva este sustrasa vointei defunctului, caci legea voieste ca ea sa treaca asupra rezervatarilor intreaga si fara restrangeri.

In consecinta, rezerva trebuie lasata mostenitorilor rezervatari in plina proprietate, fara sarcini sau restrictii privitoare la devolutiunea, impartirea, dispozitia sau administrarea bunurilor care o alcatuiesc.

Aceasta inseamna ca cel despre a carui mostenire este vorba nu ar putea prevedea, prin actele liberale ce-ar face, inalienabilitatea sau insesiziabilitatea bunurilor ce alcatuiesc rezerva, dupa cum el nu le-ar putea greva cu substitutii sau sarcini, si nici nu ar putea obliga pe rezervatar sa se multumeasca cu portiunea sa rezervata, in uzufruct.

De asemenea, testatorul nu ar putea imputernici prin testament executorul testamentar sa vanda imobile succesorale in masura in care interesele rezervatarilor ar fi pagubite printr-o asemenea prevedere.

Orice clauza care ar tinde sa aduca stirbire drepturilor rezervatarilor asupra rezervei este lovita de nulitate absoluta. Astfel, ar fi nula clauza penala care ar urmari sa oblige pe mostenitorii rezervatari sa respecte dispozitii testamentare, desi acestea ar fi contrare normelor care asigura intangibilitatea rezervei.

B.        Rezerva este o parte a mostenirii, si anume aceea pe care legea o defera, imperativ, mostenitorilor rezervatari, fara a tine seama de vointa liberala a defunctului.

Aceasta rezulta limpede din art.841 C.civ., care divide mostenirea in doua: o parte - rezerva, de care defunctul nu a putut dispone prin donatie sau legat, si a doua - cotitatea disponibila, sau disponibilul, in marginile careia este primit sa faca asemenea liberalitati.

Precizam ca, de vreme ce institutia rezervei apara pe rezervatar nu numai impotriva legatelor, dar si impotriva donatiilor, rezerva nu este o parte din acea mostenire pe care defunctul o lasa efectiv, ci o portiune din mostenirea pe care acesta ar fi lasat-o daca nu ar fi facut donatii.

Din principiul ca rezerva este o parte a mostenirii decurg unele consecinte:

1. Cel care invoca dreptul la rezerva trebuie sa vina la mostenire. Prin urmare:

a) prin clasa careia ii apartine si gradul ce are, el trebuie sa fie chemat in rang util la mostenire; spre pilda, tatal si mama nu au drept la rezerva in prezenta descendentilor, deoarece, in acest caz, ei nu au o chemare succesorala utila;

b) rezervatarul trebuie sa fie capabil de a mosteni, adica sa existe sau macar sa fie conceput la deschiderea mostenirii;

c) el trebuie sa nu fie nevrednic sau renuntator; mostenitorul nevrednic sau care a renuntat devine, cu putere retroactiva, strain fata de intreaga mostenire si prin urmare si fata de acea parte din ea care este rezerva.

Mostenitorul care a renuntat, asadar, nu poate pretinde pe cale de actiune partea sa din rezerva, caci el a pierdut retroactiv dreptul sau la mostenire, inclusiv la acea parte din aceasta care este rezerva.

S-a discutat insa daca mostenitorul renuntator ar putea retine pe cale de exceptie rezerva, pastrand o donatie sau un legat in marginile cotitatii disponibile reunite cu rezerva cuvenita. Este cunoscuta problema cumulului cotitatii disponibile si a rezervei, problema pe care o vom trata mai tarziu.

Se poate insa intampla ca mostenitorul rezervatar renuntator sa-si retracteze in mod valabil renuntarea (art.701 C.civ.). Dat fiind insa ca renuntatorul, prin retractarea renuntarii, nu poate aduce atingere drepturilor dobandite asupra bunurilor succesiunii de tertele persoane (art.701 C.civ.), s-ar putea sustine ca legatarii si donatarii ar fi dobandit, prin renuntarea la mostenire a rezervatarului, dreptul la integralitatea liberalitatii ce le-a fost facuta. Vocatia succesorala ar renaste, dar nu si dreptul la actiunea in reductiune.

O asemenea opinie, dupa parerea noastra, nu rezista la critica. Retractarea renuntarii valorand, in mod retroactiv, acceptare pura si simpla a mostenirii, dreptul la rezerva va renaste odata cu dreptul la mostenire al renuntatorului retractant, de vreme ce rezerva este un fel de a fi al mostenirii legale, o pars hereditatis. Cei gratificati nu ar putea opune vreun drept castigat prin efectul renuntarii rezervatarului, caci singurele drepturi pe care art.701 C.civ., le sustrage efectului retractarii sunt cele dobandite prin prescriptie sau prin acte valabil incheiate in timpul renuntarii cu cel care reprezinta mostenirea, ceea ce in speta nu este cazul.

2. Rezerva, fiind o parte a mostenirii, are un caracter colectiv, atat in ceea ce priveste bunurile transmise, cat si, in principiu, privitor la persoanele beneficiare. Ea alcatuieste o masa de bunuri, deferita de lege, in principiu, unui grup de mostenitori.

In afara de exceptiile ce vom vedea, codul nu stabileste rezerva prin atribuire individuala. Legiuitorul se multumeste sa statorniceasca cotitatea disponibila, restul mostenirii - rezerva - este deferita mostenitorilor ce au vocatie legala. Daca, prin urmare, in clasa de mostenitori chemata la mostenire, de exemplu in clasa descendentilor, sunt mai multi mostenitori de acelas grad sau care, desi sunt de grade diferite, vin impreuna prin efectul reprezentarii, rezerva li se cuvine in indiviziune.

3. Desi calculata sub forma unei fractiuni valorice din intreaga mostenire, rezerva fiind numai putin o modalitate a mostenirii legale, rezervatarii au drept la ea in natura.

In principiu, mostenitorii rezervatari nu sunt obligati sa se multumeasca cu valoarea bunurilor ce depasesc diponibilul, ei au dreptul chiar la aceste bunuri.

Rezervatarul nu este creditorul unor valori, ci un mostenitor legal, care in aceasta calitate, in marginile portiunii sale succesorale rezervate, are dreptul sa culeaga, in natura bunurile care sunt cuprinse in mostenire sau care, in lipsa donatiilor, ar fi fost cuprinse in lasamantul succesoral.

Aceasta inseamna ca, in masura in care rezerva este atinsa, vointa liberala a propietarului, venind in conflict cu vointa legiuitorului, va fi infranta. In aceeasi masura, la cererea mostenitorilor rezervatari, liberalitatile vor fi reduse pentru ca bunurile ce alcatuiesc obiectul lor sa treaca, prin efectul mostenirii legale, asupra rezervatarilor.

Intrucat numai o parte a legatului sau a donatiei ar aduce atingere rezervei, reductiunea va fi numai partiala, iar gratificatii se vor afla in indiviziune cu mostenitorii rezervatari, stare din care se va iesi prin imparteala.

Cel gratificat nu ar putea pastra intreaga mostenire oferind rezervatarilor valoarea rezervei, chiar daca testatorul ar fi dispus astfel, caci acesta nu poate modifica prin actul sau de ultima vointa obiectul dreptului la rezerva, subtituind bunurile ce alcatuiesc acea parte din mostenire care este rezerva, cu valoarea acestor bunuri. Aceasta nu inseamna insa ca testatorul nu ar putea alcatui dupa cum voieste cotitatea disponibila, si, prin urmare, indirect si rezerva. El poate face, spre pilda, in marginile diponibilului, un legat al tuturor imobilelor. Prin urmare, rezervatarii au dreptul sa primeasca in natura rezerva, dar ei nu pot pretinde o parte proportionala din deosebitele categorii de bunuri - mobile sau imobile - cuprinse in mostenire. Mai mult, socotim ca testatorul ar putea imputernici valabil chiar pe legatar sa desemneze bunurile care vor alcatui disponibilul, sub conditia ca acest drept sa nu fie exercitat de cel gratificat in mod abuziv, in paguba rezervatarilor.

4. O alta consecinta a principiului ca rezerva este o parte a mostenirii o constituie si nulitatea renuntarilor la rezerva facute inainte de moartea defunctului. Asemenea renuntari sunt nule, ca unele ce alcatuiesc pacte asupra unei succesiuni viitoare.

Tot astfel, si pentru acelas motiv, ar fi nula si renuntarea defunctului la dreptul de a dispune de cotatia disponibila.

5. Cat timp mostenirea nu este deschisa, rezerva fiind o parte din aceasta, dreptul la rezerva nu este inca nascut. In consecinta, nici mostenitorul rezervatar, nici editorii acesteia, pe calea actiunii oblice, nu pot ataca actele ce-ar aduce, eventual, atingerea rezervei. Mostenitorul rezervatar prezumtiv nu ar fi indreptatit nici macar sa pretinda instituirea unor masuri conservatorii.

Pentru a intregi aceste consideratii generale referitoare la natura juridica a rezervei, trebuie sa precizam ca dreptul la rezerva, desi este o modalitate a dreptului la mostenirea legala, totusi nu trebuie privit ca un drept pe care rezervatarul l-ar dobandi de la defunct prin succesiune, ci ca un drept propriu ce se naste in persoana rezervatarului la deschiderea mostenirii.

Astfel, ocrotirea legala a rezervatarilor nu ar putea fi eficace, caci actele defunctului ar fi opozabile rezervatarului, acesta fiind si in privinta dreptului la rezerva succesorul lui in drepturi.

In consecinta, dupa cum s-a mai aratat, orice acte ale celui care lasa mostenirea avand drept scop sa inlature sau sa limiteze drepturile rezervatarului asupra rezervei sunt lovite de nulitate absoluta. Astfel, de exemplu, va fi nula clauza penala care ar urmari sa oblige pe mostenitorii rezervatari sa respecte dispozitii care ar aduce atingere rezervei.