Raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate prin fapta licita a copilului

Raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate prin fapta licita a copilului

Raspunderea pentru fapta copiilor minori este o exceptie de la regula raspunderii pentru fapta proprie si se aplica atunci cand minorul comite o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii. In baza art.1000, alin 2, Cod civ.: ,,tatal si mama, dupa moartea barbatului, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii sai minori ce locuiesc cu dansii".

Parintii sunt exonerati de raspundere,,daca probeaza ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil", in conformitate cu alin.5 al articolului sus mentionat.

Inegalitatea dintre barbat si femeie, in acest caz, sot si sotie, a fost inlaturata prin adoptarea Constitutiei din 13 aprilie 1948, ceea ce inseamna ca ambii parinti deopotriva sunt responsabili pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii ale copiilor minori.

Aceasta raspundere este solitara si in concordanta cu principiul inscris in Codul (art.97, alin.1), conform caruia: ,,ambii parinti au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa cum acestia sunt din casatorie, dinafara casatoriei ori adoptati".

SECTIUNEA 1: Reglementare

Temeiul raspunderii. In baza art. 1000, alin. 2, Cod Civ.: ,,tatal si mama, dupa moartea barbatului, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii sai minori ce locuiesc cu dansii".

Aceasta raspundere este solidara si in concordanta cu principiul inscris in Codul familiei (art. 97, alin. 1), conform caruia ,,ambii parinti au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei ori adoptati".

Fundamentarea raspunderii parintilor. In doctrina, cat si in jurisprudenta exista o unitate de pareri privind necesitatea acoperirii prejudiciului de catre parinti in cazul comiterii unor fapte ilicite de copiii lor minori, intrucat acestia in marea lor majoritate nu au resurse patrimoniale, iar, in caz contrar, victimele ar trebui sa suporte in mod injust acoperirea daunelor provocate.

Fundamentarea raspunderii parintilor se bazeaza pe exercitarea necorespunzätoare a indatoririlor legale ce le revin fata de copii, care din aceasta cauza comit fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. Obligatiile legale fata de copiii minori constituie si obligatiile fata de societate.

Deci, in fundamentarea raspunderii parintilor se are in vedere existenta unui raport de cauzalitate intre modul in care au fost indeplinite indatoririle parintesti si faptele copiilor minori, raport care se are in vedere in cazul acoperirii prejudiciului suferit de victima.

SECTIUNEA 2: Efectele raspunderii

Avand in vedere aceste fundamentari de fond, Codul civil stabileste un sistem de prezumtii referitoare la raspunderea parintilor, cu scopul de a usura situatia victimei sub aspectul probatiunii.

Din continutul art. 1000, alin. 2, rezulta o prezumtie legala de culpa in persoana parintilor.

In practica, victima va trebui sa probeze existenta faptei ilicite a minorului, existenta prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita a minorului si prejudiciul cauzat, in final operand o tripla prezumtie in privinta parinilor. Astfel:

a) prezumtia ca in exercitarea indatoririlor ce le reveneau fata de copilul minor au existat abateri care au permis savarirea faptei;

b) prezumtia de cauzabitate intre neindeplinirea indatoririlor ce le reveneau si comiterea de catre minor a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii;

c) prezumtia vinei (culpei) parintilor sub aspectul neglijentei in indeplinirea indatoririlor parintesti .

In ceea ce priveste fundamentarea raspunderii parintilor pentru faptele copiilor minori, in doctrina exista mai ai multe orientari si opinii, unele facand exonerarea parintilor de raspundere, iar altele mai putin.

Astfel, o prima opinie intemeiaza raspunderea pe nerespectarea de catre parinti a obligatiei de supraveghere a copiilor lor minori. Conform acestei opinii daca parintii si-au supravegheat corespunzator copiii lor minori si totusi, acestia au comis fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, ei vor fi exonerati de raspunderea delictuala, in temeiul alin. 5 al art. 1000, Cod Civ.

Aceasta opinie se regaseste atat in doctrina, cat si in jurisprudenta.

O alta opinie isi fundamenteaza conceptiile nu numai pe lipsa de supraveghere a copiilor, dar si pe neasigurarea unei educatii corespunzatoare. In aceasta a doua opinie, exigentele fata de parinti cresc, iar victima este mai ocrotita, in sensul largirii ariei de reparare a prejudiciului cauzat.

Aceasta concepie este sustinuta de multi autori, practica judiciara dand unele solutii in acest sens. Astfel, intr-o decizie a Tribunalului Suprem, sectia penala , s-a retinut raspunderea parintilor pentru faptele ilicite comise de copilul lor minor, internat intr-un centru de reeducare, care in aceasta perioada a comis alte fapte ilicite. Fundamentarea raspunderii parinilor s-a bazat pe lipsa de supraveghere si mai ales pe existenta unor carente in educarea minorului.

Cea de-a doua opinie capata o aplicabilitate din ce in ce mai mare, instantele judecatoresti motivandu-si solutiile si pe prevederile art. 101 din Codul familiei.varsta de 14 ani daca fapta de legea penala savarsita de copilul care nu raspunde penal, prezinta un grad ridicat de pericol social, comisia pentru protectia copilului poate decide plasamentul copilului intr-un serviciu de tip rezidential specializat de supraveghere a copiilor care au comis infractiuni.

Supravegherea specializata se dispune fata de copilul care a savarsit o fapta penala si care nu raspunde penal (art. 67 alin. 1), la propunerea Directiei Generale si consta in mentinerea copilului in familia sa, sub conditia respectarii de catre copil a unor obligatii, precum: frecventarea cursurilor scolare, utilizarea unor servicii de ingrijire de zi, urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie, interdictia de a frecventa anumite locuri sau de a avea legaturi cu anumite persoane (art. 81, alin. 1 din Legea 272/2004

In cazul in care exista acordul parintilor sau al altui reprezentant legal, masura se dispune de catre Comisia pentru Protectia Copilului, iar caz contrar de catre Instanta de judecata (art. 67 alin 2). In cazul in care mentinerea copilului in familie nu este posibilasau atunci cand copilul nu isi indepline toate obligatiile stabilite prin masura supravegherii specializate, instanta judecatoreasca poate dispune plasamentul acestuia in familia extinsa ori in cea substitutiva, precum si indeplinirea de catre copil a obligatiilor mentionate (art. 81, alin. 2 din Legea 272/2004).

Pe toata durata aplicarii masurilor destinate copilului care savarseste fapte penale si nu raspunde penal, vor fi asigurate servicii specializate, pentru a-i asista pe copii in procesul de reintegrare in societate (art. 84, alin. 1 din Legea 272/2004).

A treia opinie argumenteaza prin obligatia parintilor de a asigura supravegherea si cresterea corespunzatoare a minorilor. Obligatia de crestere, conform art. 101, alin. 2 din Codul familiei, are un continut mai larg. Astfel, :,,parintii sunt obligati sa creasca copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica , educarea , invatamantul si pregatirea profesionala a acestuia ".

Conform acestei opinii, obligatiile parintilor fata de minori cresc, raspunderea lor pentru faptele ilicite ale copiilor minori, fiind pe masura .

In concluzie la cele trei opinii, putem arata ca vina parintilor se bazeaza pe o prezumtie relativa, care se poate inlatura prin proba contrarie, mai greu sau mai usor, in functie de opinia la care achiesam.

Tendinta actuala este de sporire a raspunderii parintilor pentru fapta ilicita a copiilor minori, tocmai pentru a obliga parintii sa-si indeplineasca indatoririle de supraveghere, educare si crestere a minorilor si pentru a feri victimele sa suporte, ele insele prejudiciile cauzate de copii altora .

Exista o noua orientare doctrinara in materia fundamentarii raspunderii parintilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori, care se intemeiazä pe ideea de garantie si care poate fi urmata de un sistem de asigurari de raspundere pentru acoperirea unor asemenea prejudicii. Autorii acestei orientari se bazeaza pe dispozitiile art. 101, alin. 2 din Codul familiei, care precizeaza ca : ,,Ei sunt obligati sa creasca copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui, in conformitate cu telurile statului, spre a-l face folositor colectivitatii." In acest fel, in afara faptului ca se asigura o mai mare sansa victimei de a-si acoperi integral si cat mai repede dauna suferita, se transforma si raspunderea parintilor dintr-o raspundere subiectiva (culpabila), intr-una obiectiva, care va fi antrenata, chiar daca lipsesc anumite conditii generale sau speciale ale raspunderii acestora.

Mai mult, se elimina diferenta de tratament juridic fata de comitenti care au o raspundere obiectiva pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor unor terte persoane.

In legatura cu domeniul de aplicare al art. 1000, alin. 2 Cod civil. Prezumtiile rezultate din art. 1000, alin. 2, C. civ. privind raspunderea civila delictuala pentru fapta altuia se aplica parintilor, indiferent daca copiii provin din casatorie sau din afara casatoriei.

De asemenea, se aplica si celor care au adoptat copilul minor. Nu are importanta juridica daca minorul inceteaza relatiile cu parintii si rudele firesti, pentru ca adoptatorul ia locul parintilor firesti.

In aceasta situatie, si drepturile si indatoririle parintilor firesti trec asupra adoptatorilor, deci si raspunderea delictuala pentru fapta minorului va incumba adoptatorilor.

Aceast prezumtie nu se poate extinde, fiind vorba de o exceptie prin interpretare si asupra tutorilor, institutiilor de ocrotire sau persoanelor fizice carora le-au fost incredintati minorii .institutiile de ocrotire, tutorii, curatorii, rudele minoruluiori persoanele carora le-a fost incredintat minorii.

Persoanele sus-mentionate pot raspunde pentru faptele delictuale ale minorilor, dar nu in temeiul prevederilor art. 1000, alin.2, C. civ., ci eventual in temeiul prevederilor art. 998-999, C. civ., dar in aceasta situatie, victima trebuie sa probeze existenta cumulativa a tuturor elementelor raspunderii civile delictuale, prezumtia de culpa a tutorelui, institutei sau persoanei fizice nemaioperand.

SECTIUNEA 3 : Conditii generale si conditii speciale ale

raspunderii parintilor

Conditiile raspunderii parintilor pentru fapta copiilor minori se impart in doua categorii: Conditii generale. Conditii speciale.

Conditii generale.

Aceste conditii, sunt: prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, vinovatia si capacitatea delictuala.

Aceste elemente trebuie sa fie indeplinite cumulativ si in cazul raspunderii parintilor pentru fapta ilicita a copiilor minori. Proba existentei acestor elemente revine victimei, pentru altele existand o prezumtie legala relativa .

Astfel, victima va face proba cu privire la: existenta prejudiciului, existenta faptei ilicite a minorului, existenta raportului de cauzalitate dintre fapta copilulul minor si prejudiciul cauzat.

In principiu, victima nu trebuie sa faca proba existentei vinovatiei (culpei) minorului, ci numai in situatia cand doreste ca minorul sa raspunda solidar cu parintele.

Daca aceste elemente referitoare la persoana minorului au fost probate de victima, urmatoarele elemente privind persoana parintelui sunt prezumate de lege:

a) existenta faptei ilicite a parintilor, in sensul ca si ei nu au supravegheat, nu au educat sau crescut minorul intr-un mod corespunzator;

b) existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita a parintilor si comiterea faptei ilicite a minorului;

c) existenta culpei parintilor in exercitarea indatoririlor parintesti.

Conditii speciale.

Cumulativ, alaturi de conditiile generale, trebuie sa existe si cele doua conditii speciale:

a) copilul sa fie minor;

b) copilul sa aiba locuinta la parintii sai.

a) Prima conditie cere ca ,in momentul savarsirii faptei minorul sa nu fi implinit varsta de 18 ani, neavand importanta daca nu are capacitate de exercitiu sau daca are capacitate de exercitiu restransa. Deci, copilul trebuie sä aibä intre 0 -18 ani .

In ipoteza in care copilul a devenit major inainte de 18 ani prin efectul casatorei, adica a dobandit capacitate de exercitiu deplina, parintii nu mai raspund pentru faptele lor ilicite cauzatoare de prejudicii .

In cazul in care fapta ilicita este comisa de o persoana majora pusa sub interdictie judecatoreasca pentru alienatie sau debilitate mintala, pot raspunde parintii care au sarcina ocrotirii, dar numai in temeiul art. 998-999, C. civ., caz in care victima va trebui sa probeze culpa ocrotitorilor legali, nemaioperand prezumtia legala de vinovatie.

b) Cea de-a doua conditie speciala se refera la faptul ca minorul trebuie sa aiba locuinta comuna cu parintii (conform art. 1000, alin. 2 , C. civ. :,,minorii ce locuiesc cu dansii").

De regula, locuinta minorului coincide cu domiciliul legal, in sensul ca ,,minorul locuieste cu parintii sai", conform art.14, alin.1, din Decretul nr. 31/1954, care stabileste ca : ,,domiciliul minorului este la parintii sai sau la acela dintre parinti la care locuieste in mod statornic".

De la aceasta regula exista si o exceptie, in situatia cand minorul are locuinta in alta parte, desi domiciliul sau legal este la parinti. Este situatia cand minorul a fost incredintat de instanta de judecatä unei terte persoane, dar domiciliul legal ramane la parintii lui.

In aceasta situatie primeaza locuinta, nu domiciliul legal al minoruiui.

In principiu, in calificarea raspunderii se are in vedere locuinta pe care legea o stabileste pentru minor, chiar daca locuieste de fapt in alta parte.

In situatiile in care minorul a parasit locuinta parintilor din vina acestora sau si din vina acestora, raspunderea parintilor, in temeiui art. 1000, alin. 2 ,C. civ., nu poate fi inlaturata, retinandu-se faptul ca supravegherea, educarea si cresterea necorespunzatoare au determinat parasirea si comiterea faptei ilicite.

Practica judecatoreasca si doctrina au stabilit mai multe situatii cand locuinta minorului nu corespunde cu locuinta parintilor. Astfel:

Prima situatie se refera la cazul cand minorul a parasit locuinta parintilor fara voia acestora si, fiind fugit de acasa, a comis o fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu.

In marea majoritate a situatiilor de acest fel, instantele judecatoresti nu inlatura raspunderea parintilor intrucat considera ca parasirea locuintei este efectul supravegherii, educarii si cresterii necorespunzatoare.

SECTIUNEA 4: Inlaturarea raspunderii parintilor

Parintii pot fi exonerati de raspundere, in temeiul art. 1000, alin.5, C. civ , daca vor proba ca au intreprins toate masurile de prevenire a comiterii de fapte ilicite, inclusiv de anuntare a organelor abilitate pentru ca minorul disparut sa fie readus la domiciliul lor . Inlaturarea raspunderii parintilor are loc atunci cand nu sunt intrunite conditiile generale ale raspunderii in raporturile dintre minor si victima, respectiv lipseste prejudiciului, fapta nu are caracter ilicit sau prejudiciul s-a produs ca urmare a interventiei uneicauze straine - caz fortuit sau forta majora precum si fapta unui tert sau a victimei.

In fiecare caz, instantele judecatoresti vor analiza concret, daca parasirea locuintei de catre copilul minor nu are ca si cauza relele tratamente, lipsa de supraveghere, imputabila parintilor.

A doua situatie se refera la cazul cand minorul se afla temporar in vizita la rude, prieteni, in alte localitati, in timpul vacantelor .

In aceasta situatie, raspunderea parintilor nu se poate inlatura, intrucat ei au consimtit aceasta parasire temporara a locuintei comune si trebuiau sa asigure supravegherea si educarea copiilor si in acele locuri. In cazul in care minorul este internat in spital, parerile nu sunt convergente in privinta raspunderii parintiior, daca se cauzeaza un prejudiciu de catre minor in acel timp.

Unele instante sustin inlaturarea raspunderii parintilor pe motivul ca acestia nu aveau posibilitatea materiala sa-l supravegheze pe minorul aflat internat in spital.

Se argumenteaza existenta raspunderii parintilor pe lipsa unei educari si cresteri corespunzatoare asigurate minorului pana la internarea sa in spital.

Exista solutii divergente si in cazul cand minorul internat intr-o scoala de reeducare a fugit din scoala si, in timp ce vagabonda, a comis o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii.

In situatia data, unii autori si chiar unele instante s-au pronuntat in sensul exonerarii parintilor de raspundere pentru fapta altuia (a copilului lor minor), pe motivul ca nu au avut locuinta comuna si, ca atare nu se putea exercita o supraveghere normala a minorului.

Alti autorii si chiar instantele judecatoresti, in ultimul timp au retinut raspunderea delictuala a parintilor, motivand solutiile prin aceea ca savarsirea primelor fapte s-au datorat lipsei de supraveghere, educatie si crestere a minorului ceea ce a condus la internarea lui in asemenea centre de reeducare.

De asemenea, rezultatul nesupravegherii si neinlaturarii carentelor in cresterea minorului au determinat si comiterea altor fapte dupa fuga lui din centrele de reeducare.

O situatie speciala exista atunci cand la data savarsirii faptei ilicite de catre minor, parintii sunt arestati preventiv sau executa o pedeapsa privativa de libertate.

De regula, in asemenea situatii, marea majoritate a autorilor si instantele judecatoresti nu agreeaza aplicarea prevederilor art. 1000, alin. 2, C. civ., pe motivul ca minorul nu avea locuinta comuna cu parintii sai si acestia nu au posibilitatea de a supraveghea copilul minor. Unii autori se intreaba daca totusi carentele din supravegherea copilului si educarea sau cresterea acestuia, dinainte de retinerea sau arestarea parinilor, nu au determinat comiterea faptei ilicite de catre minor.

Pareri contradictorii exista si in cazul cand parintii au locuinte diferite.

In aceasta ipoteza, regula este ca pentru fapta copilului minor va raspunde parintele caruia acesta i-a fost incredintat.

Incredintarea se realizeaza fie prin hotarare judecatoreasca, cand sotii nu se inteleg, fie prin conventia parintilor, incuviintata de instanta de judecata.

In realitate, minorul poate savarsi fapte ilicite si atunci cand in fapt locuieste la celalalt parinte, nenominalizat prin hotararea judecatoreasca.

Unii autorii sustin ca va raspunde parintele caruia i-a fost incredintat copilul in baza art. 1000, alin. 2, C.civ., iar celalalt parinte la care efectiv locuieste copilul, eventual, va raspunde in baza art. 998-999 C.civ.

Practica judiciara a ales varianta raspunderii parintelui la care are locuinta in fapt minorul, la care idee s-au raliat si alti autori, in cazul cand locuirea efectiva este de durata.

Daca locuirea minorului la parintele caruia nu i-a fost incredintat are un caracter relativ scurt (o vizita), in aceasta ipoteza, acest parinte va putea raspunde in temeiul art. 998-999 C. civ., solidar cu celalalt parinte, care va raspunde in temeiul art. 1000, alin. 2, C. civ..

O preocupare si o problema mai recenta, a aparut dupa promulgarea Legii privind declararea judecatoreasca a abandonului de copii.

Problema care se pune este de a sti cine raspunde pentru repararea prejudiciilor cauzate tertilor, in ipoteza in care copilul minor a fost declarat judecatoreste abandonat.

Se considera ca, desi conditia comunitatii de locuinta lipseste, pentru identitate de ratiune, obligatiile parintilor nu inceteaza, antrenand in final aplicarea dispozitiilor art. 1000, alin. 2, C. civ..

Doctrina nu este unitara in aceasta materie, argumentul neagrearii solutiei fiind lipsa locuintei comune. Daca acceptam aceasta din urma solutie, atunci trebuie sa agreem si ideea ca raspunderea va fi pentru fapta proprie a institutiilor delegate a exercita drepturile parintesti, avandu-se in vedere si dispozitiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si persoanele juridice, din care rezulta ca faptele juridice licite si ilicite savarsite de organele de conducere ale persoanei juridice reprezinta actele si faptele persoanei juridice insesi.

SPETA. ,,Raspunderea parintilor pentru faptele ilicite ale copiilor minori. Parinti divortati.

C.S.J., Sectia penala, decizia nr. 2833 din 4 iunie 2002.

Conform art.1000, alin .2, Cod civ., parintii raspund pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori ce locuiesc cu dansii. In cazul in care acestia nu au un domiciliu conjugal comun, cum este cazul parintilor divortati, pentru fapta ilicita prejudiciabila a copilului minor va raspunde parintele caruia i-a fost incredintat spre crestere si educare, celalalt parinte fiind lipsit de posibilitatea de a urmari si supraveghea direct conduita minorului, neputand fii tinut responsabil pentru pagubele cauzate de acesta.

Prin sentinta nr. 189 din 19 martie 2001, Tribunalul Bucuresti, Sectia a II-a penala, a condamnat, intre altii, pe inculpatul minor V.R., pentru savarsirea tentativei la infractiunea de omor calificat si deosebit de grav, prevazuta in art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) si art. 176 lit. d) C. pen., si a infractiunii de talharie, prevazuta in art. 211 , alin. (2) lit. d) si c) din acelasi cod.

Inculpatul a fost obligat, solidar cu partile responsabile civilmente P.D. si V.A., parintii sai, la despagubiri civile pentru daunele materiale si morale cauzate partii civile.

Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a II-a penala, prin decizia nr. 571 , din 25 septembrie 2001, a admis apelul declarat de partea responsabila civilmente V.A., tatal inculpatului minor, si a inlaturat obligarea acestuia la plata despagubirilor, solidar cu inculpatul, cu motivarea ca parintii minorului au divortat, iar la data savarsirii infractiunilor acesta se afla in ingrijirea mamei, cu care locuia.

Recursurile declarate de procuror si de partea civila, cu motivarea ca instanta de apel in mod gresit a dispus inlaturarea obligarii la plata despagubirilor a partii responsabile civilmente V.A., sunt nefondate.

Potrivit art. 1000 alin. (2) C. civ., parintii raspund pentru faptele cauzatoare de prejudicii ale copiilor minori numai daca acestia locuiesc impreuna cu parintii.

In situatia in care parintii sunt divortati, acest text de lege se completeaza cu prevederile art. 43 alin. (1), C. fam., care prevede ca parintele divortat, caruia i s-a incredintat copilul, exercita cu privire la aceste drepturile parintesti.

Ca atare, in cazul parintilor divortati, cel caruia i s-a incredintat minorul si la care acesta locuieste raspunde pentru faptele cauzatoare de prejudicii ale minorului, intrucat il poate supraveghea si poate indeplini direct indatorirea de a-l educa.

Celalalt parinte, fiind lipsit de posibilitatea de a urmari si supraveghea direct conduita minorului, nu raspunde pentru pagubele cauzate de acesta.

Articolul 43, alin. (3), C. fam., la care se refera motivele de recurs ale procurorului, stabileste drepturile parintelui divortat caruia nu i s-a incredintat minorul, si anumede a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea lui profesionala.

Drepturile stabilite in textul sus-mentionat nu constituie obligatii pentru parintele caruia nu i s-a incredintat minorul, cum gresit s-a sustinut in recursul declarat de procuror.

In consecinta, dispozitia instantei de apel de a inlatura obligarea partii responsabile civilmente V.A., solidar cu inculpatul, la plata despagubirilor civile este corecta, motiv pentru care recursurile au fost respinse.