Marturisirea

Marturisirea

1. Notiunea, natura juridica si caracterele marturisirii

Marturisirea este recunoasterea de catre o persoana a unui fapt pe care o alta persoana isi intemeiaza o pretentie sau o aparare si care este de natura sa produca consecinte juridice impotriva autorului ei²⁶¹.

Marturisirea se deosebeste de explicatiile pe care partile le dau instantei de judecata, fie din propria lor initiativa, fie la cererea acesteia, deoarece explicatiile partilor cuprind doar informatii cu privire la faptele care formeaza obiectul procesului si in niciun caz recunoasterii de catre o parte a unor fapte pe care trebuie sa le dovedeasca cealalta parte si care sa fie de natura sa produca consecinte juridice impotriva partii care face aceste recunoasteri²⁶². Cu alte cuvinte, marturisirea provine numai de la una din parti si ea nu trebuie confundata cu marturia, care provine de la martor.

Natura juridica a marturisirii este mixta, in sensul ca, pe de o parte, marturisirea reprezinta un mijloc de proba, iar pe de alta parte, un act de dispozitie al partii ce o face, care insa, in principiu, nu este obligatoriu pentru judecator ci dimpotriva, trebuie sa fie primit de acesta²⁶³.

Din definitia si notiunea juridica a marturisirii, rezulta anumite

caractere, si anume :

a)  marturisirea este admisibila numai in legatura cu drepturile la care o parte poate sa dispuna, in consecinta, drepturile care nu pot fi stinse prin tranzactia partilor nu pot fi influentate de marturisire pentru a nu se realiza pe cale ocolita ceea ce legea interzice;

b)  marturisirea este un act unilateral de vointa, constand in recunoasterea pretentiei sau faptului afirmat de partea adversa, in principiu, marturisirea este irevocabila, adica autorul recunoasterii nu mai poate face ulterior acte de retragere a acesteia, cu exceptia cazului prevazut de art. 1206 alin. 2 C. civ. Potrivit textului de lege mentionat,

marturisirea nu poate fi revocata decat pentru eroare de fapt si numai dupa ce autorul recunoasterii a dovedit acest aspect;

c)  constituie un mijloc de proba impotriva autorului ei si in favoarea adversarului. Datorita consecintelor pe care le are marturisirea, partea care o face trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu necesara pentru efectuarea actelor de dispozitie;

d)  este un act personal, adica marturisirea nu poate fi facuta decat de catre titularul dreptului sau de un mandatar cu procura speciala. Reprezentantul legal poate fi chemat personal la intero­gatoriu pentru actele incheiate si faptele savarsite de el in aceasta calitate (art. 220 C. proc. civ);

e)  marturisirea trebuie sa fie expresa, ea neputand fi dedusa din tacerea partii. Totusi, art. 225 C. proc. civ. prevede ca instanta poate socoti refuzul nejustificat de a raspunde la interogatoriu sau neprezentarea la interogatoriu ca o marturisire deplina sau numai ca un inceput de dovada in folosul partii potrivnice. De fapt, este o prezumtie de marturisire care poate fi rasturnata prin prezentarea ulterioara a partii.

2. Felurile marturisirii

Art. 1204 C. civ. prevede ca se poate opune unei parti martu­risirea ce a facut sau inaintea inceperii judecatii, sau in cursul jude­catii. Din dispozitiile legale mentionate rezulta ca marturisirea poate fi extrajudiciara sau judiciara.

Marturisirea extrajudiciara este facuta in afara judecatii procesului in care este folosita si poate fi scrisa sau verbala²⁶⁵. Referitor la marturisirea extrajudiciara orala, art. 1205 C. civ. prevede ca ea nu poate fi folosita ca dovada cand obiectul contestatiei nu poate fi dovedit prin martori. Aceasta solutie este justa deoarece, in caz contrar, s-ar eluda dispozitiile legale care stabilesc conditiile de admisibilitate ale probei cu martori. Dispozitia respectiva prevazuta de art. 1205 C. civ. este inlaturata cand marturisirea extrajudiciara verbala se face in fata altei instante sau organ al statului si este

consemnata in scris, deoarece nu mai este nevoie de ascultarea martorilor pentru a dovedi continutul marturisirii²⁶⁶.

Marturisirea extrajudiciara facuta in scris poate fi folosita in orice proces, existenta si cuprinsul ei dovedindu-se prin insusi inscrisul in care este cuprinsa²⁶⁷.

Marturisirea judiciara este facuta inaintea instantei de judecata care judeca procesul in care aceasta urmeaza a fi folosita ca mijloc de proba²⁶⁸.

Marturisirea judiciara reglementata de art. 1206 alin. l C. civ., poate fi spontana, cand este facuta din propria initiativa a partii si fara interventia judecatorului, si provocata, cand se obtine prin administrarea interogatoriului.

Marturisirea judiciara provocata poate fi²⁶⁹:

Simpla, atunci cand partea chemata la interogatoriu recu­noaste fara rezerve sau adaosuri faptul despre care este intrebata de adversar.

Calificata, atunci cand partea chemata la interogatoriu recunoaste faptul pretins de adversar insa, adauga anumite elemente sau imprejurari in legatura directa cu acest fapt si anterioare sau concomitente acestuia, astfel incat, ii schimba consecintele juridice ale recunoasterii facand ca in realitate raspunsul sa fie negativ.

Complexa, atunci cand partea chemata la interogatoriu recu­noaste faptul pretins de partea adversa, dar adauga un alt fapt in legatura cu cel recunoscut si ulterior acestuia care tinde sa diminueze sau anihileze efectele juridice ale primului fapt marturisit.

3. Admisibilitatea marturisirii

Marturisirea, ca toate mijloacele de dovada, se refera numai la imprejurari de fapt si este admisibila, in principiu, in toate materiile. Ca o exceptie prevazuta de lege mentionam art. 612 alin.6 C. proc. civ., potrivit caruia, interogatoriul nu poate fi cerut pentru dovedirea

motivelor de divort. De asemenea, marturisirea nu este admisa, cand prin admiterea ei s-ar eluda dispozitiile legale sau s-ar ajunge la pierderea in totul sau in parte a unui drept la care nu se poate renunta sau care nu poate face obiectul unei tranzactii²⁷⁰.

4. Administrarea probei marturisirii. Interogatoriul

Propunerea si incuviintarea interogatoriului se face dupa regulile analizate.

in cazul in care marturisirea nu este facuta spontan se obtine prin procedura interogatoriului²⁷¹.

Chemarea la interogatoriu se poate incuviinta cand este prioritar la fapte personale, care, fiind in legatura cu pricina, pot duce la dezlegarea ei (art. 218 C. proc. civ.).

Din textul de lege mentionat reiese ca obiectul interogatoriului consta in:

fapte personale ale partii chemate la interogatoriu;

fapte care sa aiba legatura cu pricina si care pot duce la dezlegarea ei.

Cel chemat la interogatoriu va fi intrebat de presedintele completului de judecata asupra fiecarui fapt in parte, insa cu incuviintarea acestuia, partii chemate la interogatoriu i se pot pune intrebari de fiecare dintre judecatori, procuror sau partea adversa (art. 219 alin. l si 2 C. proc. civ.).

Partea nu are voie sa citeasca un raspuns scris mai inainte, dar se poate folosi de insemnari cu incuviintarea presedintelui de complet, insa numai cu privire la cifre sau denumiri (alin.3). Daca partea chemata la interogator declara ca pentru a raspunde trebuie sa cerceteze inscrisuri, se va putea fixa un nou termen (alin.4).

Potrivit art. 220 C. proc. civ., reprezentantul legal poate fi chemat personal la interogatoriu dar numai pentru actele si faptele savarsite de el in aceasta calitate.

Procedura de luare a interogatoriului statului si celorlalte persoane juridice de drept public, precum si persoanelor juridice de drept privat, este reglementata de art. 222 alin. l C. proc. civ. in sensul ca, vor raspunde in scris la interogatoriul ce li se comunica. Alineatul 2 prevede ca sunt exceptate societatile comerciale de persoane, ai caror asociati cu drept de reprezentare vor fi citati personal la interogator.

Raspunsurile la interogator vor fi trecute pe aceeasi foaie cu intrebarile. Interogatoriul va fi semnat pe fiecare pagina de presedinte, grefier, de cel care 1-a propus, precum si de partea care a raspuns dupa ce a luat cunostinta de cuprins, in aceleasi conditii vor fi semnate adaugirile, stersaturile sau schimbarile aduse sub pedeapsa de a nu fi luate in seama. Daca partile nu voiesc sa semneze, se va arata acest aspect in josul interogatoriului (art. 221 C. proc. civ.).

in cazul in care partea chemata la interogatoriu are domiciliul in strainatate va putea fi interogata prin cel care o reprezinta in judecata. Concret, in aceasta situatie, interogatoriul va fi comunicat in scris mandatarului care va depune raspunsul dat partii in cuprinsul unei procuri speciale si autentice. Daca mandatarul este avocat, procura speciala certificata de acesta este suficienta (art. 223 C. proc. civ.).

in anumite imprejurari, instanta poate incuviinta luarea interogatoriului la locuinta daca partea este impiedicata de a veni in fata instantei (art. 224 C. proc. civ.).

Din interpretarea dispozitiilor art. 224 C. proc. civ. rezulta urmatoarele aspecte²⁷²:

la locuinta partii trebuie sa se deplaseze toti membrii completului de judecata, inclusiv procurorul daca participarea acestuia la judecata este obligatorie;

pentru incuviintarea luarii interogatoriului la locuinta partii, aceasta trebuie sa justifice impiedicarea de a se prezenta inaintea instantei;

interogatoriul va fi luat partii la locuinta la care se afla si nu neaparat la domiciliul sau;

in vederea respectarii principiului contradictorialitatii si al dreptului la aparare, partii adverse trebuie sa i se asigure posibilitatea de a asista la luarea interogatoriului.

5. Efectele chemarii Ia interogatoriu

Rezultatul interogatoriului se va aprecia in functie de urmatoarele aspecte²⁷³:

partea chemata la interogatoriu se prezinta si recunoaste sustinerile partii adverse, in aceasta situatie, suntem in prezenta unei marturisiri care poate fi dupa caz, simpla, calificata sau complexa;

partea chemata la interogatoriu se prezinta si neaga pretentiile partii adverse; in acest caz, partea adversa trebuie sa-si dovedeasca pretentiile invocate cu alte mijloace de proba;

partea chemata la interogatoriu nu se infatiseaza sau, infati-sandu-se la termenul stabilit, refuza sa raspunda. Codul de procedura civila reglementeaza in mod expres pozitia pe care o poate adopta instanta in aceste imprejurari, si anume ea le poate socoti ca o martu­risire deplina sau numai ca un inceput de dovada in folosul partii potrivnice.

6. Forta probanta a marturisirii

Considerata pana in 1950 ca "regina a probelor', in prezent marturisirea are aceeasi valoare probanta ca si celelalte mijloace de proba, ea putand fi combatuta prin dovada contrara. La randul sau, instanta poate sa inlature, motivat, recunoasterea unei parti daca din probele administrate in cauza respectiva, reiese ca marturisirea nu corespunde adevarului.