Administratie | Contabilitate | Contracte | Criminalistica | Drept | Legislatie |
Ideea protectiei unor drepturi fundamentale ale persoanei nu apartine doar timpurilor noastre. Ideologii revolutiilor burgheze au folosit ca port-drapel ideea drepturilor naturale, inerente persoanei. Stau marturie declaratiile de drepturi de la sfarsitul sec. al XVIII-lea: Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1789, declaratiile de drepturi din America de Nord, Bill of Rights al Constitutiei americane, din 1791. Cu toate acestea, problema protectiei acestor drepturi nu putea depasi, in acel stadiu al dezvoltarii dreptului si relatiilor internationale, cadrul intern al fiecarui stat. Abia in sec. al XIX-lea au aparut firave incercari de internationalizare a unor categorii de drepturi, dar aceasta numai in considerarea unor interese geopolitice ale marilor puteri vis-a-vis de drepturile propriilor cetateni aflati in strainatate. In epoca, statutul strainilor era guvernat de un corp de reguli cutumiare, cunoscute sub numele de "standard minim", aplicabil persoanelor si averilor strainilor. Aceste reguli aveau insa un continut destul de imprecis.
Un alt domeniu in care protectia drepturilor s-a impus la nivel international a fost dreptul umanitar, care are ca scop protectia victimelor conflictelor armate.
Sfarsitul primului razboi mondial a insemnat inceputul unei noi etape in dezvoltarea dreptului international, in special in domeniul a ceea ce inca nu se numea "protectia drepturilor omului". Una din directiile majore ale acestei dezvoltari a fost protectia minoritatilor.
Una dintre cele mai importante directii de dezvoltare a dreptului international dupa cel de-al doilea razboi mondial a fost preocuparea pentru protectia drepturilor omului. Protectia drepturilor omului prin intermediul actiunilor internationale a fost o idee revolutionara, care nu-si gasea locul in dreptul international traditional.
In a doua jumatate a sec. al XX-lea, a luat nastere ceea ce se numeste "dreptul international al drepturilor omului", care depaseste contradictia dreptului international clasic, potrivit careia protectia individului se poate realiza doar prin intermediul unui drept interstatal, creat de catre si pentru state.
Intrebari si cerinte pentru autoevaluare
1. Ce inseamna "internationalizarea drepturilor omului"?
2. Care este conceptia dreptului international clasic asupra drepturilor individului?
3. Ce este "dreptul international al drepturilor omului"?
Bibliografie
Bianca SELEJAN-GUTAN.- Sistemul jurisdictional european de protectie a drepturilor omului. Curs universitar. Sibiu: Editura Universitatii "Lucian Blaga", 2003
Bianca SELEJAN-GUTAN.- Protectia europeana a drepturilor omului. Bucuresti: Editura All Beck, 2004
Corneliu-Liviu POPESCU.- Protectia internationala a drepturilor omului. Surse, institutii, proceduri. Bucuresti, Editura All Beck, 2001
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate