Dreptul englez

Dreptul englez

O privire istorica asupra dreptului britanic, releva faptul ca acesta a fost sistemul juridic al unei societati feudale in tiparele caruia a fost turnat continutul unui drept burghez, un drept prin excelenta al precedentelor in care "the judge made law"- "judecatorul a facut legea".

Aspectul cel mai original al common-law-ului consta in coexistenta a trei subsisteme normative, autonome si paralele, care reglementeaza, fiecare, uneori in mod diferit sau chiar contradictoriu, relatiile sociale. Ele exprima, de fapt cele trei izvoare principale ale dreptului englez: common-law (in sens restrans), equity si statute-law.

Common-law (in sens restrans) isi gaseste originile in cutumele aflate in vigoare inainte de cucerirea normanda si care au fost mentinute si dupa aceasta, printr-o declaratie a lui Wilhelm Cuceritorul. El reflecta opera de unificare a acestor cutume locale intr-un drept comun pentru intregul regat, datorata exclusiv Curtilor regale de la Westminister.

Astfel, dupa cucerirea normanda existau un mare numar de organe jurisdictionale care aplicau, fiecare, cutume si reglementari diferite. Curia regis - instanta regala reprezentand o jurisdictie de exceptie. Cu timpul, din aceasta s-au desprins Curtile regale, care si-au largit competenta si, incetand sa-l mai urmeze pe rege in deplasarile sale, s-au stabilit la Westminister. In secolul al XIII-lea existau trei astfel de Curti cu competente diferite (penala, financiara, proprietate funciara), diviziune de competenta care a disparut, cu timpul, fiecare din ele dobandind o competenta generala. La mijlocul Evului Mediu, Curtile regale au ramas singurele organe judiciare din Anglia, organizarea lor cunoscand modificari de-a lungul timpului. In anii 1873 si 1875 aceste Curti au fost reorganizate, creandu-se o Curte superioara unica. In anul 1971, in cadrul Curtii Supreme, s-a prevazut printr-o lege organizarea a trei entitati distincte: High Court of Justice, Crown Court si Court of Appeal.

Regula precedentului a inceput sa se contureze cu incepere de la finele secolului al XVIII-lea. Deciziile Curtilor de Justitie: Inalta Curte, Curtea de Apel, Camera Lorzilor (instanta suprema) se impun jurisdictiilor de rang inferior. Curtea de Apel - mai mare in grad - poate anula o decizie data de Inalta Curte, iar Camera Lorzilor poate anula o decizie data de Curtea de Apel.

Camera Lorzilor - organ judiciar suprem - este intotdeauna legata de hotararile sale. Mecanismul prin care cazurile in speta ajung sa formeze un sistem de drept inchegat este "stare decisis". Termenul "stare decisis" desemneaza tocmai principiul potrivit caruia hotararile pronuntate de anumite instante produc efecte nu numai cu privire la partile litigante, ci leaga si alte instante. Obligativitatea deciziei judecatoresti in cazuri viitoare similare nu solicita o identitate completa cu privire la circumstantele de fapt, lucru care nici nu ar fi posibil, ci sa existe acelasi ratio decidendi - care exprima motivele pentru care instanta a dat hotararea ce a degajat principiul de drept.

Faptul ca in realitate, judecatorul stabileste reguli noi de drept, ii confera sistemului de common-law o serie de avantaje dintre care: a) corectitudinea pe care o ofera pentru rezolvarea fiecarui caz care este esentialmente similar; b) posibilitatea de adoptare permanenta a unor noi reguli de drept in conformitate cu cerintele unei societati in continua schimbare; c) bogatia in reguli de detaliu; d) caracterul practic putand raspunde cu usurinta nevoilor cotidiene.

In acelasi timp, in literatura de specialitate sunt mentionate printre dezavantaje: a) rigiditatea, o regula odata fixata nu mai poate fi modificata; b) pericolul unor distinctii nelogice, care sa conduca la aplicarea anumitor reguli, in situatii pentru care nu sunt create; c) volumul si complexitatea care ingreuneaza considerabil cunoasterea normelor aplicabile.

Equity reprezinta in fond un corectiv adus regulilor de common-law, in masura in care acest drept bazat pe precedente se perima, ajungea nereceptiv la impulsurile sociale.

Aparut inca din Evul Mediu, equity dadea expresie ideii ca, in fata unei legi nedrepte, supusii pot face apel la rege care - bazandu-se pe imperativele constiintei - putea actiona contra legem, restabilind echitatea incalcata. In fapt, nu regele, ci functionarul sau, Cancelarul era cel ce solutiona plangerile. Marele numar al unor astfel de cereri a impus crearea unei adevarate instante pentru solutionarea lor - Curtea Cancelarului. S-a creat in modul acesta, in decursul secolelor - Curtea Cancelarului considerandu-se legata de principiul precedentului - o a doua reglementare legala, paralela si uneori contradictorie cu cea dintai, ramanand insa, totusi, in raport cu common-law, o colectie de norme oarecum disparate, de corective aduse acestuia.

Aceste norme isi gasesc coerenta in lumina unor maxime, desprinse din practica seculara a instantei de equity intre care: "equity nu admite ca o violare a dreptului sa ramana fara sanctiune"; equity urmeaza common-law-ul"; "cel care doreste un remediu de equity trebuie sa actioneze in equity"; "equity prezuma intentia de a indeplini obligatiile"; "equity nu admite ca o lege scrisa sa devina instrument de frauda"; equity inseamna egalitate; s.a.

Avand in vedere ca equity a devenit un sistem normativ paralel si concurent cu common-law-ul si nu de putine ori conflictual cu acesta in 1873 s-a stabilit printr-o lege speciala ca, in ipoteza unui conflict intre equity si common-law, cea dintai va prevala.

Statute-law reprezinta cea de a doua reactie de acomodare a dreptului englez la cerintele schimbarii in conditiile in care insasi equity devine un sistem greoi, rigid. Conform teoriei clasice, in acest context legile nu sunt decat corective aduse corpului normativ principal care este dreptul jurisprudentei.

In hatisul jurisprudentei legea este un izvor secundar de drept, isi pierde chiar sensul ei primar, iar dispozitiile ei se topesc in pasta aceluiasi sistem juridic creat prin precedente.

In plus, dreptul englez necunoscand nici abrogarea implicita si nici desuetitudinea, s-au acumulat un numar enorm de acte normative care n-au fost abrogate expres - ramase deci in vigoare - si care dateaza de secole. Pentru a facilita cunoasterea statutelor, s-au alcatuit, in decursul secolelor, culegeri de statute.

Statutele contemporane sunt publicate in fascicole suplimentare din Law Reports.

Dupa cel de al doilea razboi mondial creste importanta legii scrise, care se inscrie in Anglia contemporana in randul principalelor izvoare ale dreptului britanic.

Mai subliniem ca termenul de "ramuri" isi gaseste adesea utilizare in dreptul englez numai ca desemneaza cele trei sisteme paralele tipice: common-law, equity, statute-law. De semnalat, totusi, ca in doctrina engleza contemporana exista o tendinta de a imparti dreptul dupa criteriile de pe continent - family law, criminal law, labour-law etc. - mai degraba insa din motive didactice si nu de organizare dupa modelul continental.

Mai precizam ca in optica dreptului englez, este preeminent dreptul procesual asupra dreptului material. La acceptarea adagiului "Justice before Truth" (Justitia inaintea adevarului") a contribuit si faptul ca judecata se desfasoara adesea in fata juratilor. Pana in anul 1856 toate procesele se desfasurau in fata unui juriu. De la reforma din anul amintit, numarul cauzelor in care intervin juratii a scazut. El insa ramane important, atat in civil, cat si in penal.

Se considera ca o judecata loiala, cu respectarea intocmai a formelor de procedura nu poate fi decat o judecata dreapta, mentalitate formata de-a lungul timpului, in conditiile in care neexistand un sistem de norme de drept substantial bine precizat, judecatorul era chemat sa degaje norma de drept aplicabila. Particularitati importante se pot constata si cu privire la caile de executare. Sa mai mentionam ca, desfasurarea procesului incepe cu o sedinta publica - the day in Court - in care se desfasoara administrarea probelor, indeosebi a celei cu martori, potrivit unei tehnici speciale de interogare succesiva de catre avocatii celor doua parti. Procesul se desfasoara intr-o singura sedinta si fara a exista un dosar, juriul (in cauze care sunt de competenta instantelor cu jurati) si judecatorii pronuntandu-se pe loc. Refuzul de a executa o hotarare judecatoreasca este de neconceput. Procedura executarii silite, indelungata si costisitoare, este necunoscuta.