Consideratii generale. Definirea notiunii de proba. Clasificarea probelor

Consideratii generale. Definirea notiunii de proba. Clasificarea probelor

Redactorii Codului Napoleon au urmat exemplul lui Pothier si au asezat materia probelor la sfarsitul titlului III, cartea a IH-a, consacrat conventiunilor. Codul nostru civil a pastrat aceasta "oran-duiala' pe care autorii o critica indreptatiti deoarece astfel asezata materia probelor pare a fi pusa numai in legatura cu materia obli­gatiilor desi in realitate ea intereseaza intregul drept civil, respectiv: drepturile patrimoniale, drepturi de familie, capacitatea si statutul civil al persoanelor, intr-un cuvant toate raporturile juridice intre particulari, in realitate regulile cuprinse in dispozitiile articolelor 1169-1222 din Codul civil cuprind principii generale in materie de probe ce sunt aplicabile tuturor raporturilor juridice. Pentru aceste considerente capitolul probelor ar fi trebuit asezat fie la inceputul Codului civil consacrat intr-un titlu privind principiile de aplicare generala, fie in Codul de procedura civila, al carui scop este de a reglementa dezbaterile judiciare in privinta normelor de conducere ale litigiilor¹⁰⁸.

in procesul civil, probele au o importanta hotaratoare deoarece cu ajutorul lor, partile stabilesc in fata instantei de judecata faptele din care izvorasc drepturile ce le sunt contestate. Prin mijlocirea probelor ce se administreaza in fata instantei, partile stabilesc faptele din care izvorasc drepturile ce le sunt contestate si din realitatea carora judecatorii desprind in cele din urma existenta drepturilor in litigiu¹⁰⁹.

Probele se afla in stransa legatura cu adevarul, iar stabilirea adevarului este esentiala in formarea intimei convingeri a judecatorului¹¹⁰.

Formarea convingerii intime a judecatorului cu privire la realitatea starii de fapt, pe care trebuie sa o stabileasca si pe baza careia trebuie sa-si intemeieze hotararea ce o va pronunta, depinde atat de corecta si completa desfasurare a probatiunii, cat si de valoarea probelor administrate¹¹'.

in literatura juridica notiunea de proba este folosita in mai multe sensuri¹¹².

intr-un prim sens, sau intr-un sens mai larg, prin proba se intelege actiunea de stabilire a existentei sau inexistentei unui anumit fapt, mijlocul legal prin care se poate stabili faptul care trebuie dovedit, rezultatul realizat prin folosirea mijloacelor de proba.

intr-un al doilea sens, sau intr-un sens mai restrans, prin proba se intelege fie mijlocul legal prin care in cauzele supuse judecatii sa poate ajunge la dovedirea unui fapt, fie faptul probator, adica un fapt material care odata ce a fost dovedit printr-un mijloc de proba este folosit la randul sau pentru a dovedi un alt fapt determinant in solutionarea cauzei.

Sub aspect terminologic, sinonimul termenului "proba' este "dovada'.

Probele pot fi clasificate in mai multe categorii si dupa diferite criterii¹¹³:

- dupa criteriul naturii lor, probele se impart in probe personale si probe materiale. Probele personale sunt declaratii ale omului pe care acesta le face in diferite forme, cum ar fi: inscrisurile partilor (ex.; inscrisuri autentice, inscrisuri sub semnatura privata), inscrisurile altor persoane (ex.; rapoartele de expertiza, registre

publice), marturisirea judiciara a uneia sau alteia dintre parti, explicatiile partilor si a tertilor participanti la procesul civil, depozitiile martorilor. De asemenea, sunt probe persoanele si unele fapte negative sau unele abtineri (ex.: ascunderea sau distrugerea de catre parti a unui inscris, lipsa la interogatoriu). Probele materiale sunt acele lucruri care prin infatisarea sau starea lor, prin insusirile sau particularitatile pe care le prezinta, pot dovedi sau contribui la dovedirea raportului juridic dedus judecatii;

dupa cum legatura dintre proba si faptul generator de drepturi in litigiu este nemijlocita sau dimpotriva mijlocita printr-un alt fapt, probele se impart in probe directe si probe indirecte. Probele directe sunt acelea care dovedesc prin ele insele raportul juridic dedus judecatii. Probele indirecte sunt cele care dovedesc numai un fapt vecin si conex, existenta raportului juridic dedus judecatii rezultand din cunoasterea acestuia;

dupa modul in care judecatorul percepe faptele, probele se clasifica in probe care constau in rezultatul perceperii personale a faptelor de catre judecator (ex.: cercetarea la fata locului) si probe care constau in rezultatul perceperii faptelor de catre alte persoane (de ex.: inscrisuri, depozitii de martor);

dupa caracterul original sau derivat, probele se clasifica in probe primare si probe secundare. Se inscriu in categoria probelor primare inscrisul original, depozitia unui martor asupra unor fapte la care a asistat el, iar din categoria probelor secundare fac parte, depozitia unui martor care a auzit faptele de la o terta persoana, copia de pe inscris etc.;

dupa cum probele se efectueaza in fata instantei de judecata sau in afara ei, probele se clasifica in judiciare (de ex.: depozitiile martorilor, cercetarea la fata locului etc.) si extrajudiciare (de ex.: inscrisurile incheiate intre parti inaintea ivirii procesului, probele administrate intr-o alta cauza etc.).