INTERPRETAREA DREPTULUI NATIONAL IN CONFORMITATE CU DREPTUL COMUNITAR

INTERPRETAREA DREPTULUI NATIONAL IN CONFORMITATE CU DREPTUL COMUNITAR

1. Stauder - 29/69 - 1969, 0419

Atunci cand o singura decizie este adresata tuturor statelor membre, nevoia de aplicare uniforma si - in mod corespunzator - de interpretare uniforma face imposibila luarea in considerare numai a unui singur sens al textului luat in mod izolat, impunand interpretarea pe baza atat a intentiei rele a autorului sau, cat si a scopului urmarit de acesta, ambele in lumina indeosebi a versiunilor in toate cele patru limbi oficiale .

2. Von Colseon si Kammann - 14/83 - 1984, 1891

1. Cu toate ca al treilea alineat al art. 189 al Tratatului lasa statelor membre libertatea de a alege caile si mijloacele de punere in aplicare a directivelor, o asemenea libertate nu aduce atingere obligatiei tuturor statelor membre carora li se adreseaza o directiva de a adopta - in conditiile sistemului juridic al fiecaruia - toate masurile necesare pentru a face directiva pe deplin eficace, in conformitate cu obiectivele pe care aceasta le urmareste.

Obligatia statelor membre decurgand dintr-o directiva, aceea de a atinge rezultatul urmarit de directiva, precum si indatorirea lor decurgand din art. 5 al Tratatului de a lua toate masurile necesare, fie acestea generale sau particulare, in vederea indeplinirii acestei obligatii, se impune tuturor autoritatilor din fiecare stat membru, inclusiv - pentru chestiunile care intra in competenta lor - instantelor judecatoresti. Din aceasta rezulta ca, in aplicarea dreptului national si, in special, a acelor dispozitii din dreptul national introduse anume pentru punerea in aplicare a unei directive, instantele judecatoresti sunt obligate sa interpreteze dreptul national in lumina formularii si a scopului directivei, pentru a atinge rezultatul la care se refera al treilea alineat al art. 189.

2. Directiva nr. 76/207/CEE nu cere ca discriminarea bazata pe sex in materia accesului la un loc de munca sa fie sanctionata prin obligarea angajatorului care este autorul discriminarii de a incheia un contract de munca cu solicitanta care a fost supusa discriminarii.

Cat priveste sanctiunile pentru orice discriminare care ar putea interveni, directiva nu include vreo obligatie neconditionata si suficient de precisa care, in lipsa unor masuri de aplicare adoptate in termenul prescris, sa poata sa fie folosite de o persoana fizica in vederea obtinerii compensatiei la care se refera directiva.

Desi Directiva 76/207/CEE, atunci cand impune o sanctiune pentru discriminare, lasa statelor membre libertatea de a alege intre diferitele solutii potrivite pentru atingerea obiectivului sau, ea cere neindoielnic ca - in cazul in care un stat membru hotaraste sa sanctioneze incalcarea acestei interdictii prin acordarea de despagubiri - atunci aceasta despagubire trebuie sa fie corespunzatoare in raport de prejudiciul suferit si, in consecinta, trebuie sa fie mai mult decat o despagubire a prejudiciului material precum, de pilda, simpla acoperire a cheltuielilor efectuate in vederea angajarii. Aceasta exigenta urmareste sa asigure ca sanctiunea este eficienta si are un efect preventiv. Revine instantelor nationale sarcina interpretarii si aplicarii legislatiei adoptate in conformitate cu directiva, in masura in care instantele se bucura de asemenea competente conform dreptului national.

3. Kolpinghuis Nijmegen - 80/86 - 1987, 3969

1. Ori de cate ori prevederile unei directive par a fi, in privinta obiectivului urmarit, neconditionat si suficient de precise, aceste dispozitii pot fi folosite de o persoana fizica impotriva statului in cazul in care statul nu isi indeplineste obligatia de a pune in aplicare directiva in dreptul national pana la sfarsitul perioadei indicate, sau in cazul in care statul nu pune in aplicare directiva in mod corect.

Cu toate acestea, potrivit art. 189 al Tratatului CEE, natura juridica obligatorie a directivei, care reprezinta temeiul dreptului de a folosi directiva in fata unei instante judecatoresti nationale, este valabila numai in privinta "fiecarui stat membru caruia directiva ii este adresata". Rezulta ca o directiva poate sa nu impuna prin ea insasi o obligatie unei persoane fizice. Rezulta totodata ca este posibil ca o dispozitie a unei directive sa nu poate fi folosita impotriva unei terte persoane fizice in fata unei instante nationale.

2. Aplicand dreptul national, si in special acele dispozitii ale sale introduse in vederea punerii in aplicare a unei directive, instantele nationale sunt obligate sa interpreteze dreptul national in lumina formularii si a scopului urmarit de acea directiva, in vederea atingerii rezultatului la care se refera al treilea alineat al art. 189 al Tratatului.

Cu toate acestea, o asemenea obligatie este limitata de principiile generale de drept care fac parte din dreptul comunitar, si, in special, de principiile certitudinii juridice si neretroactivitatii. In consecinta, o directiva nu poate prin ea insasi si independent de o lege nationala adoptata de un stat membru pentru punerea sa in aplicare sa determine sau sa agraveze raspunderea penala a persoanelor care incalca dispozitiile acelei directive.

4. Foster impotriva British Gas - C-188/89 - 1990, I-3313

1. Dispozitiile neconditionate si suficient de precise ale unei directive pot fi utilizate impotriva organizatiilor sau institutiilor care sunt supuse autoritatii sau controlului statului ori au puteri speciale care exced pe cele decurgand din raporturile normale existente intre persoanele fizice. Asemenea dispozitii pot in orice caz sa fie utilizate impotriva unei entitati, oricare ar fi forma sa juridica, care este obligata, in temeiul unei norme adoptate de catre stat, sa furnizeze un serviciu public sub control statului si, pentru aceste motive, este investita cu puteri speciale care exced pe cele decurgand din raporturile normale existente intre persoanele fizice.

2. Art. 5(1) al Directivei nr. 76/207 cu privire la egalitatea de tratament intre barbati si femei in privinta accesului la locurile de munca si la conditiile de lucru este o dispozitie neconditionata si suficient de precisa care sa poata fi utilizata de o persoana fizica si sa poata fi pusa in aplicare de catre instantele nationale.

5. Marleasing - C-106/89 - 1990, I-4135

1. Obligatia statelor membre decurgand dintr-o directiva de a atinge rezultatul urmarit de catre directiva, precum si indatorirea lor potrivit art. 5 al Tratatului de a lua toate masurile necesare, fie ele generale sau speciale, in vederea indeplinirii acestei obligatii, este opozabila tuturor autoritatilor statelor membre, inclusiv - pentru problemele tinand de competenta lor - instantelor judecatoresti. Rezulta ca, aplicand dreptul national, indiferent daca dispozitiile in cauza au fost adoptate inainte sau dupa directiva, instantele nationale sunt chemate sa interpreteze aceste dispozitii ale dreptului intern, in masura posibilului, in lumina formularii si a scopului directivei, pentru a asigura atingerea rezultatului urmarit de aceasta si, corespunzator, pentru a se conforma dispozitiilor celui de-al treilea alineat al art. 189 al Tratatului.

2. O instanta nationala judecand o cauza care se afla sub incidenta Directivei nr. 68/151 privind armonizarea garantiilor care, pentru protejarea intereselor actionarilor, asociatilor sau tertilor, sunt impuse de statele membre societatilor comerciale in aplicarea celui de-al doilea alineat al art. 58 al Tratatului, pentru a face aceste garantii uniforme pe intreg cuprinsul Comunitatii, este obligata sa interpreteze dreptul national in lumina scopului si a formularii acestei directive pentru a preveni desfiintarea pentru cauze de nulitate a unei societati cu raspundere limitata constituita prin subscriptie publica pentru alte motive decat cele aratate in art. 11 al Directivei. Aceste motive trebuie ele insele interpretate restrictiv, in lumina acestui scop, astfel incat sa se asigure ca desfiintarea pentru cauze de nulitate in temeiul faptului ca obiectul de activitate al societatii este ilegal sau contrar ordinii publice este interpretata ca facand referire in mod exclusiv la obiectul de activitate al companiei asa cum a fost acesta descris in actele constitutive.