ACTELE PREGATITOARE

ACTELE PREGATITOARE

SECTIUNEA I

CONCEPT

Desi activitatea care prevede urmarirea penala, si anume, efectuarea actelor premergatoare, nu este considerata ca facand parte din procesul penal, fiind tratata ca un mijloc de verificare a unor date sau informatii in vederea inceperii urmaririi penale, ea are o importanta deosebita, fiind comparabila, prin volumul activitatilor desfasurate si atentia acordata in practica, ca o faza a procesului penal de care este conditionata inceperea urmaririi penale[1].

Institutia actelor premergatoare a fost cunoscuta si in Codul de procedura penala anterior, sub denumirea de "acte prealabile". In Codul de procedura penala intrat in vigoarea la data de 01 ianuarie 1969, aceasta institutie a fost denumita "acte premergatoare", denumire care s-a pastrat si in actualele reglementari.

In aceasta reglementare, actele premergatoare se efectuau in vederea sesizarii din oficiu si a inceperii urmaririi penale de catre organele de cercetare penala si de lucratorii operativi din cadrul Ministerului de Interne, anume desemnati in acest scop.

Reglementarea prezenta, insa, o deficienta, si anume, organele de urmarire penala erau obligate, in conformitate cu prevederile art. 228 C. proc. pen., sa inceapa urmarirea penala, in cazul in care au fost sesizate prin plangere sau denunt, chiar daca se constata existenta unuia dintre cazurile stabilite la art. 10 C. proc. pen.[2]

In cadrul acestei activitati faptuitorul isi procura mijloacele necesare in vederea comiterii faptei (producerea, procurarea, adaptarea mijloacelor), se obtin informatiile necesare in legatura cu obiectul material asupra caruia urmeaza sa se actioneze. Totodata, in raport de elementele evidentiate, se elaboreaza planul actiunii, se stabileste modul de indepartare al obstacolelor materiale, care sunt mijloacele de transport, modul de indepartare la locul faptei, posibilitatea de actiune etc.

In raport de modul in care faptuitorul concepe desfasurarea infractiunii pot exista o multitudine de acte de pregatire, unele care se comit la un loc mult mai indepartat de locul executarii propriu-zise, altele mai apropiate de acest loc. Mai pot fi diferentiate actele care pregatesc conditiile materiale ale executarii infractiunii de actele care pregatesc conditiile morale ale executarii.

Un element caracteristic actelor de pregatire il constituie caracterul lor facultativ, deoarece nu depind de modul in care este formulata norma de incriminare, ci de modul concret in care faptuitorul isi propune sa comita fapta.

Actele pregatitoare, fiind determinate de modul concret in care faptuitorul realizeaza hotararea delictuala, ele nu se gasesc sub nici o forma in continutul normelor de incriminare a faptei pe care urmareste sa o realizeze autorul.

Caracteristic actelor de pregatire este faptul ca ele nu pot fi concepute numai in cazul in care realizarea hotararii delictuale are loc intr-un anumit timp. Actul de pregatire presupune o manifestare de durata, deoarece numai in acest caz intre executarea propriu-zisa si rezolutia delictuala ar putea sa se interpuna o perioada de timp suplimentara aceea in care este necesara realizarea actelor de pregatire.

In literatura juridica, actele de pregatire sunt definite ca fiind acele acte care constau in procurarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor de savarsire a infractiunii, sau in crearea conditiilor favorabile in vederea savarsirii infractiunii[3].

Pentru ca o activitate sa fie considerata ca act premergator, ea trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

q       sa fie comisa in scopul savarsirii infractiunii;

q       sa imbrace o forma concreta, sa se materializeze intr-o manifestare capitala de a crea conditii favorabile executarii actiunii ilicite sau pentru impiedicarea descoperirii faptei;

q       sa nu faca parte din latura obiectiva, descrisa in norma de incriminare, deoarece in acest caz nu ar fi act pregatitor, ci ar fi vorba despre tentativa;

q       sa fie savarsita cu intentie directa, in sensul urmaririi producerii rezultatului, a pregatirii activitatii ulterioare care sa se desfasoare cert, fara esec; actele pregatitoare sunt incompatibile cu intentia indirecta sau culpa.

In cazul in care actele pregatitoare sunt realizate de catre o alta persoana decat cea care va executa nemijlocit infractiunea, acestea constituie acte de complicitate, daca fapta a fost comisa de catre autor sub forma infractiunii consumate sau macar sub forma tentativei pedepsibile.

Actele premergatoare au o importanta deosebita, deoarece cuprind o activitate de o amploare mai mare decat activitatea de cercetare propriu-zisa, demonstrand in unele cazuri inutilitatea efectuarii urmaririi penale.

SECTIUNEA A II-A

DELIMITAREA ACTELOR DE PREGATIRE

DE CELE DE EXECUTARE

Sunt denumite acte preparatorii (pregatitoare) toate acele acte prin care se pregateste savarsirea actiunii ce constituie elementul material al infractiunii. Fiind efectuate in realizarea hotararii de a savarsi infractiunea pe care o pregatesc, actele preparatorii presupun existenta unei rezolutii infractionale si in consecinta nu sunt posibile decat la infractiunile intentionate.

Cunoasterea conditiilor de existenta a actelor de executare si infractiunile la care ele nu sunt posibile, impune si permite delimitarea acestora de actele pregatitoare. In legatura cu criteriile de delimitare, in doctrina s-au conturat trei puncte de vedere: 

q     subiectiv;

q     obiectiv;

q     formal.

§ 2.1. Criteriul subiectiv.

Potrivit punctului de vedere subiectiv, un act de executare, fie singur, fie unit cu alte imprejurari, pune in evidenta latura subiectiva a infractiunii, si anume intentia. Reprezinta in acest caz un act univoc, care face parte din latura obiectiva a continutului infractiunii ce urmeaza a fi comisa.

Actul de pregatire este un act echivoc[4]. De exemplu, deschiderea casei de bani este un act de executare, fiindca releva intentia de a fura, in timp ce cumpararea unei chei nu pune in evidenta aceasta intentie de a fura.

§ 2.2. Criteriul obiectiv.

Punctul de vedere obiectiv considera actul ca fiind de executare sau preparare, in functie de pozitia acestuia in cadrul procesului de realizare a infractiunii[5]. Astfel, actul de executare poate singur, fara a fi necesar un alt act distinct, sa produca urmarea (indreptarea armei de foc spre victima este act de executare deoarece pune in pericol imediat si nemijlocit valoarea ocrotita de legea penala, spre deosebire de actul de pregatire care nu poate singur pune in pericol aceasta valoare). De exemplu, imprumutarea armei de foc cu care s-a comis infractiunea.

§ 2.3. Criteriul formal.

Conform punctului de vedere formal, este act de executare actiunea incriminata prin norma penala, "verbum regens"[6]. Actul de executare intra in definitia legala ca element constitutiv sau ca o circumstanta agravanta legala .

De exemplu, confectionarea cheii false este act de preparare, deoarece nu este prevazuta in continutul infractiunii de furt, in timp ce "actiunea de luare" constituie act de executare, fiind prevazuta in norma penala de incriminare(in ipoteza acesteia). Astfel, incercarea de a lua de la scoala un copil minor pentru a-l duce acasa la acesta de unde sa fure unele lucruri, incercare impiedicata de catre invatatoarea copilului care nu i-a dat voie sa mearga, nu constituie tentativa de furt, ci act de pregatire. In speta expusa, inculpatul care luase cunostinta de la mica publicitate ca o persoana avea de vanzare un radio-casetofon s-a informat in legatura cu familia respectiva, a mers la scoala unde invata copilul persoanei in cauza si dandu-se drept ruda a cerut invatatoarei sa-i dea voie copilului sa mearga acasa. Aceasta, dandu-si seama ca nu-l cunoaste pe inculpat, nu i-a dat voie acestuia sa mearga acasa.

Toate actiunile inculpatului: informarea de la mica publicitate precum si in legatura cu competenta familiei, demersul facut la scoala pentru a-l lua pe copil, constituie acte de pregatire, iar nu latura obiectiva a infractiunii de furt[8].

In concret, cand se face delimitarea intre actul de preparare si cel de executare, se va tine seama de dispozitiile art. 20 Cod penal si de criteriul formal, pentru a se constata daca actul respectiv face parte din actiunea tipica prevazuta in vreo ipoteza a unei norme de incriminare sau nu. Criteriul formal poate fi completat cu cel obiectiv si subiectiv.

In consecinta, va fi act de executare acela care constituie insasi actiunea cuprinsa in latura obiectiva a infractiunii. Astfel, montarea unui cric si ridicarea masinii in scopul insusirii rotii pe nedrept, infractorul fiind surprins in acest moment, constituie tentativa si nu act de pregatire[9]. In teoria si practica de specialitate se considera ca si imobilizarea victimei de catre o persoana pentru ca alta sa o poata ucide constituie act de executare .

In realitate, insa, imobilizarea nu este act de executare, de ucidere, fiindca actul trebuie sa faca parte din latura obiectiva a continutului legal si nu doar a celui concret. In consecinta este necesar, ca imobilizarea sa fie intalnita in cadrul tuturor infractiunilor concret comise.

SECTIUNEA A III-A

TRATAMENTUL ACTELOR PREGATITOARE

In ceea ce priveste incriminarea actelor pregatitoare, ca forma a infractiunii, deci ca fapta pedepsita, in literatura de specialitate s-au conturat trei opinii, si anume: conceptia obiectiva, conceptia incriminarii limitate a actelor premergatoare si conceptia incriminarii nelimitate a actelor de pregatire.

§ 3.1. Conceptia obiectiva.

Potrivit conceptiei obiective, legea penala nu trebuie sa incrimineze actele de pregatire intrucat acestea nu se incadreaza in actiunea ilicita si nici nu releva scopul in vederea caruia au fost realizate. La baza acestei  solutii a stat argumentul conform caruia actele de pregatire obiectiv nu produc nici o tulburare sociala, ele nu incalca ordinea juridica, de regula sunt echivoce, nu exista certitudinea ca faptuitorul va continua in desfasurarea activitatii infractionale, ca este in interesul societatii de a lasa faptuitorului deschisa calea revenirii si abandonarii hotararii infractionale, si de asemenea se considera ca actele de pregatire sunt departe de momentul consumarii.

In mod cu totul exceptional, s-a admis incriminarea actelor de pregatire fie ca infractiuni autonome, cum ar fi de exemplu detinerea de arme si munitii, de substante explozibile, detinerea de instrumente in vedere falsificarii de valori etc, fie prin extinderea notiunii de act de executare si asupra unor acte care prin natura lor sunt acte de pregatire, de exemplu, procurarea, producerea mijloacelor sau instrumentelor precum si luarea de masuri in vedere comiterii unor infractiuni, atunci cand sunt comise infractiuni de o gravitate foarte mare, ca in cazul tradarii, lipsirea de libertate in mod ilegal, dar si in cazul unor infractiuni stabilite in codul aerian[12].

In cadrul teoriei obiective, chiar si in cazul in care se admite sanctionarea actelor de pregatire, limitele de sanctionare sunt mult mai reduse in raport cu infractiunea consumata.

§ 3.2. Conceptia incriminarii limitate a actelor premergatoare.

Potrivit acestei teorii actele pregatitoare nu trebuie incriminate in cazul tuturor infractiunilor, ci numai in cazul infractiunilor celor mai grave, deoarece numai in asemenea cazuri ele prezinta gradul de pericol social minim necesar pentru a putea fi considerate ca infractiuni.

Conceptia incriminarii nelimitate a actelor premergatoare.

Aceasta conceptie are la baza ideea ca incriminarea nu trebuie sa intervina numai in faza consumarii lor sau a tentativei, deoarece actele pregatitoare, fiind antecedente intregii cauzalitati a faptei, prezinta pericol social, ceea ce conduce la aplicarea sanctiunii penale.

Avand in vedere cele trei conceptii cu privire la incriminarea actelor de pregatire, atat Codul penal din 1937, cat si codul penal actual au adoptat conceptia obiectiva a neincriminarii actelor pregatitoare, motiv pentru care in partea generala a Codului penal actele premergatoare nu au fost definite, codul penal incriminand in mod exceptional actele pregatitoare pentru o serie de infractiuni cu grad ridicat de periculozitate.

In art. 173 alin. 2 C. pen. se considera tentativa si producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum si luarea de masuri in vederea comiterii infractiunilor prevazute la art. 156 C. pen. (tradarea prin ajutarea inamicului), art. 159 C. pen. (spionajul), art. 160 C. pen. (atentat care pune in pericol securitatea statului), art. 161 C. pen. (atentat asupra unei colectivitatii) etc.

In art. 189. C. pen. se prevede ca constituie tentativa si producerea sau procurarea mijloacelor, a instrumentelor sau luarea de masuri in vederea comiterii faptei prevazute in alin. 3; in art. 189 alin. 3 C. pen., care incrimineaza o forma agravanta a infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal, se arata ca: "daca pentru eliberarea persoanei se cere, in orice mod, ca statul, o persoana juridica, o organizatie internationala interguvernamentala sau un grup de persoane sa indeplineasca sau sa nu indeplineasca un anumit act, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani".

Incriminarea actelor pregatitoare prin asimilarea lor cu tentativa nu inseamna ca se confunda actele pregatitoare cu aceasta (tentativa), ci doar ca se va aplica tratamentul juridic inscris in art. 21 C. pen. prevazut pentru tentativa.

Actele pregatitoare, asimilate cu tentativa si sanctionate ca atare, daca sunt urmate de comiterea infractiunii sub forma consumata sau tentativa, nu vor fi sanctionate separat ca un concurs de infractiuni, deoarece ele se absorb in infractiunea savarsita, urmand a se considera intreaga activitate ca o unitate infractionala.

Actele pregatitoare asimilate tentativei sunt susceptibile de desesizare si de impiedicare a producerii rezultatului in conditiile impuse in art. 22 C. pen., potrivit caruia "este aparat de pedeapsa faptuitorul care s-a desesizat ori a impiedicat, mai inainte de descoperirea faptei, producerea rezultatului. Daca actele indeplinite pana in momentul desesizarii sau impiedicarii producerii rezultatului constituie o alta infractiune, se aplica pedeapsa pentru acea infractiune".