RASPUNDEREA STATELOR MEMBRE PENTRU APLICAREA DREPTULUI COMUNITAR

RASPUNDEREA STATELOR MEMBRE PENTRU APLICAREA DREPTULUI COMUNITAR

Statele membre sunt cele care stabilesc (dat fiind faptul ca normele comunitare sunt adoptate, finalmente, de Consiliul Uniunii Europene, in care fiecare stat membru are drept de vot) dreptul comunitar. Ele sunt insa obligate sa aplice masurile adoptate si pot fi sanctionate pentru nerespectarea acestora.

I. Tratatul C.E.E.

Art. 5 - Statele membre iau toate masurile generale sau particulare adecvate ca sa asigure indeplinirea obligatiilor care decurg din prezentul tratat sau rezulta din actele institutiilor Comunitatii. Ele faciliteaza indeplinirea sarcinilor Comunitatii. Statele membre se abtin de la orice masura susceptibila sa puna in pericol atingerea scopurilor prezentului tratat.

Art. 169 - In cazul in care Comisia considera ca un stat membru nu si-a indeplinit obligatiile ce ii incumba in virtutea prezentului tratat, emite un aviz motivat cu privire la acest subiect, dupa ce a dat statului respectiv posibilitatea sa-si prezinte observatiile.

Daca statul respectiv nu se conformeaza acestui aviz, in termenul stabilit de Comisie, acesta poate sesiza Curtea de Justitie.

Art. 170 - fiecare stat membru poate sesiza Curtea de Justitie daca presupune ca un alt stat membru nu si-a indeplinit obligatiile ce ii incumba in virtutea prezentului tratat.

Prin Tratatul de la Maastricht a fost stabilita posibilitatea de a aplica sanctiuni financiare statelor care nu se conformeaza deciziilor C.J.C.E., precum si procedura de urmat in aceste cazuri.

Art. 171 - (1) In cazul in care Curtea de Justitie constata ca un stat membru nu si-a indeplinit vreuna din obligatiile care ii incumba in virtutea prezentului tratat, acest stat este tinut sa ia masurile necesare pentru a se conforma hotararii Curtii de Justitie.

(2) In cazul in care Comisia considera ca statul in cauza nu a luat aceste masuri, ea emite, dupa ce a dat acestui stat posibilitatea sa-si prezinte observatiile, un aviz motivat, precizand punctele asupra carora statul membru in cauza nu s-a conformat hotararii Curtii de Justitie.

In cazul in care statul membru in cauza nu a luat masurile pe care le implica executarea hotararii Curtii in termenul fixat de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justitie. Ea stabileste cuantumul sumei forfetare sau al penalitatii pe care o considera adecvata circumstantelor si care urmeaza sa fie platite de statul membru vizat.

In cazul in care Curtea de Justitie constata ca statul membru nu s-a conformat hotararii sale, ea ii poate impune plata unei sume forfetare sau a unei penalitati.

Aceasta procedura nu aduce atingere art. 170.

Totodata, C.J.C.E. a decis ca persoanele sa poata cere daune statelor membre in cazul in care acestea incalca drepturile conferite cetatenilor de normele comunitare.

II. Jurisprudenta Curtii de Justitie

A. Hotararea Curtii din 19 noiembrie 1991 - Andrea Francovich si Danila Bonifaci si altii vs Republica Italiana

a. Existenta raspunderii Statului - ca problema de principiu

1. Trebuie retinut de la inceput ca Tratatul CEE a creat un sistem legal propriu, care este integrat in sistemele legale ale Statelor Membre si care este obligatoriu in fata instantelor nationale. Subiectii acestui sistem legal nu sunt numai Statele membre ci si cetatenii acestora, legislatia comunitara fiind, de asemenea, indreptata catre initierea unor drepturi care devin parte a patrimoniului lor legal. Aceste drepturi rezulta nu numai acolo unde ele sunt in mod expres garantate de catre Tratat dar si prin virtutea obligatiilor pe care Tratatul le impune de o maniera clar definita atat indivizilor cat si asupra Statelor membre si institutiilor comunitare.

2. Mai mult, s-a considerat cu consecventa ca instantele nationale a caror sarcina este de a aplica prevederile legislatiei comunitare in domeniilor lor de jurisdictie trebuie sa asigure ca aceste hotarari devin efective si protejeaza drepturile conferite cetatenilor.

3. manifestarea deplin eficienta a regulilor comunitare ar fi afectata iar protectia drepturilor pe care le definesc ar fi slabita daca cetatenii s-ar gasi in pozitia sa nu poata obtine reparatii atunci cand drepturile lor sunt incalcate prin nerespectarea, din vina unui Stat membru, a legislatiei comunitare.

4. Posibilitatea de a obtine compensatii din partea Statului membru este in mod special indispensabila atunci cand, asa cum se intampla in acest caz, eficacitatea regulilor comunitare depinde de necesitatea unei actiuni anterioare din partea Statului si cand, prin urmare, in absenta unei asemenea actiuni, cetatenii nu pot beneficia in fata instantelor nationale de drepturi conferite de legislatia comunitara.

Rezulta ca principiul prin care un Stat trebuie sa fie facut raspunzator pentru pierderile si stricaciunile suferite de cetateni ca rezultat al incalcarii legislatiei comunitare din vina Statului este inerent sistemului realizat de catre Tratat.

5. O alta baza pentru argumentarea obligatiei unui Stat membru de a indrepta asemenea pierderi si stricaciuni poate fi regasita in art. 5 al Tratatului, prin care unui Stat membru i se cere sa ia toate masurile necesare, generale sau particulare, pentru a asigura indeplinirea obligatiilor ce-i revin prin prisma legislatiei comunitare. Printre acestea se regaseste si obligatia de a anula toate prevederile ce ar putea avea drept consecinta o incalcare a legislatiei comunitare.

6. Rezulta, din toate cele de mai sus, ca este un principiu al legislatiei comunitare ca Statele membre sunt obligate sa compenseze pierderile si stricaciunile cauzate indivizilor prin incalcarea legislatiei comunitare pentru care acestea pot fi facute raspunzatoare.

b. Conditiile raspunderii Statului

7. Desi raspunderea unui Stat este astfel prevazuta prin legislatia comunitara, conditiile in care aceasta raspundere ofera dreptul la despagubire depind de natura actului de incalcare a legislatiei comunitare prin care se produc pierderile si stricaciunile.

8. Acolo unde, cum se intampla in acest caz, un Stat membru nu-si indeplineste obligatiile rezultand din paragraful 3 al art. 189 al Tratatului, neluand toate masurile necesare pentru a obtine rezultatul indicat de o directiva, intreaga semnificatie a acestei reglementari a legislatiei comunitare prevede obligativitatea dreptului la reparatie, in conditiile in care sunt indeplinite trei conditii.

9. Prima dintre acestea este ca rezultatul indicat prin directiva trebuie sa implice acordarea unor drepturi cetatenilor. Cea de-a doua conditie este sa fie posibila indicarea continutului acestor drepturi pe baza prevederilor directivei. In sfarsit, cea de-a treia conditie este sa existe o legatura cauzala intre incalcarea obligatiei Statului si pierderile si stricaciunile suferite de catre partile vatamate.

10. Aceste conditii sunt suficiente pentru a da nastere dreptului cetatenilor de a fi despagubiti, un drept fundamentat direct pe legislatia comunitara.

B. Brasserie des Pecheurs/Factortame 1993

1. In dosarele conexe C-6/90 si C-9/90 Francovich si altii [1991] ECR I-5357, paragraful 37, instanta a decis ca, in virtutea principiului de drept comunitar invocat, Statele membre sunt obligate sa plateasca reparatii pentru pierderile sau prejudiciile pricinuite persoanelor ca rezultat al incalcarii dreptului comunitar, incalcare atribuita Statului membru.

2. Guvernele Germaniei, Irlandei si Olandei sustin de buna credinta ca Statele membre au obligatia de a plati reparatii pentru pierderile sau prejudiciile pricinuite persoanelor fizice, numai in cazul in care prevederile incalcate nu au efect direct: in dosarul Francovich si altii instanta a incercat doar sa acopere o lacuna a sistemului pentru protejarea drepturilor persoanelor. Atata timp cat legea unui stat acorda persoanelor dreptul de a actiona in judecata pentru a-si reclama drepturile ce decurg din prevederile cu efect direct ale dreptului comunitar, este necesar ca, in cazul incalcarii acestor prevederi, sa le asigure cetatenilor si dreptul la reparatie, fundamentat direct pe dreptul comunitar.

3. Aceasta argumentare nu poate fi acceptata.

4. Instanta a decis in deplina cunostinta de cauza ca dreptul cetatenilor de a invoca prevederile cu efect direct ale Tratatului in fata instantelor nationale este doar o garantie minima, insuficienta in ea insasi sa asigure aplicarea intocmai si completa a Tratatului. Scopul dreptului invocat este de a asigura ca prevederile dreptului comunitar prevaleaza fata de prevederile legislatiei nationale. El nu poate, in fiecare caz, sa garanteze cetatenilor ca vor beneficia efectiv de drepturile conferite prin dreptul comunitar si, in speta, sa evite prejudiciile pe care acestia le sufera ca urmare a incalcarii dreptului comunitar din vina unui Stat membru. Asa cum se poate vederea in paragraful 33 din sentinta data in dosarul Francovich si altii, s-ar aduce atingere principiului aplicabilitatii depline si intocmai a dreptului comunitar, in cazul in care cetatenii ar fi in imposibilitatea de a obtine reparatii atunci cand drepturile lor sunt prejudiciate ca urmare a unei incalcari a dreptului comunitar.

5. Acest lucru este valabil in cazul unei cetatean care este victima nearmonizarii legislatiei nationale la o directiva comunitara, fiind prin aceasta, lipsit de posibilitatea de a invoca anumite prevederi ale directivei, in mod direct, in fata instantei nationale si care, drept urmare, actioneaza in judecata Statul membru cerand daune pentru incalcarea paragrafului 3 din art. 189 al Tratatului. In asemenea conditii, care se intrunesc in cauza Francovich si altii, scopul reparatiei este de a inlatura consecintele nefaste ce decurg din omisiunea Statului membru de a transpune directiva comunitara in legislatia nationala, daune suferite de beneficiarii directivei respective.

Aceasta este valabila, mai ales, in cazul unei incalcari a unui drept direct conferit de o prevedere comunitara pe care cetatenii au dreptul sa o invoce in instantele nationale. In acest caz, dreptul la reparatie este corolarul necesar al efectului direct al prevederii comunitare a carei incalcare a cauzat prejudiciul invocat.

6. In acest caz, nu se contesta ca prevederile comunitare in cauza, respectiv art. 30 al Tratatului in dosarul C-46/93 si, respectiv, art. 52, in dosarul C-48/93, au efect direct, in sensul ca acestea confera cetatenilor drepturi pe care le pot invoca direct in instantele nationale. Incalcarea unor astfel de prevederi poate genera pretentia de acordare a reparatiilor.