Scopul si principiile procedurii insolventei

Scopul si principiile procedurii insolventei

Art. 2 din Legea nr. 85/2006 consemneaza ca scopul legii este de a institui o procedura colectiva pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa. De aici se desprind doua concluzii :

a) procedura are un caracter colectiv prin natura sa si ca

b) scopul acestei proceduri consta in acoperirea pasivului;

Acest scop va putea fi atins prin doua mijloace :

- redresarea economica a debitorului si stingerea datoriilor sale catre creditori sau

- lichidarea averii debitorului prin faliment, dizolvarea si radierea acestuia.

Scopul procedurii insolventei nu are aceeasi semnificatie pentru toti protagonistii. Astfel, pentru debitor, scopul este atins atunci cand a reusit redresarea si continuarea activitatii normale. Creditorii considera ca scopul a fost atins daca gradul de recuperare a creantelor reflecta pierderea suferita prin intarzierea momentului distribuirii in favoarea lor fata de data deschiderii procedurii. Concomitent, interesul creditorilor este sa pastreze in persoana debitorului un partener de afaceri. Pentru mediul de afaceri, in general, scopul este realizat daca procedura judiciara este transparenta si previzibila[1].

Din economia textelor Legii nr. 85/2006 rezulta ca intreaga procedura este guvernata de urmatoarele principii :

A. Principiul prioritatii acestei proceduri fata de alte proceduri de recuperare a creantei.

Conform art.149: "Dispozitiile prezentei legi se completeaza in masura compatibilitatii lor, cu cele ale codului de procedura civila, ale codului civil, ale codului comercial roman si ale Legii nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat in domeniul insolventei". Asadar, in situatiile in care sunt prezente conditiile prevazute de art. 1 al legii privind procedura insolventei, se aplica prioritar normele acestei legi si numai in completare se vor aplica dispozitiile art. 36 conform careia : "de la data deschiderii procedurii, se suspenda toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale". "Astfel, in cazul in care o societate comerciala este supusa concomitent procedurii prevazute de legea speciala precum si executarii silite pornite pe calea dreptului comun, se aplica numai dispozitiile legii speciale, iar executarea silita se suspenda[2].

Suspendarea opereaza prin efectul legii si trebuie numai constatata la cererea persoanei interesate. Jurisprudenta a retinut ca din momentul in care instanta a luat act despre existenta acestui efect legal dar nu dispus suspendarea s-a produs o situatie juridica contrarie legii cu efecte continui ce justifica acceptarea in orice moment a recursului la instanta de control judiciar, pentru refuzul suspendarii. Un astfel de recurs nu poate fi nici tardiv nici inadmisibil si nu se justifica asteptarea unei hotarari finale a instantei investite si devenita incompetenta material[3]

O exceptie de la acest principiu a fost consacrata prin dispozitiile art. 86 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999 , abrogate prin Legea nr. 161/2003 . Masurile intreprinse de creditor in vederea executarii garantiilor reale mobiliare, potrivit prevederilor Titlului VI, nu se suspenda ca urmare a declansarii procedurii reorganizarii judiciare sau a falimentului. Creditorul poate solicita judecatorului-sindic luarea in posesie a bunului cu care s-a garantat creanta sa, iar judecatorul -sindic nu are alta optiune decat sa dispuna administratorului sau lichidatorului sa predea creditorului bunul afectat garantiei. Dupa vanzarea bunului, creditorul este obligat sa transfere surplusul, prin intermediul administratorului sau al lichidatorului, in contul averii debitorului.

O alta exceptie a fost consacrata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 conform dispozitiilor art. 31 si art. 32, introduce prin Legea nr. 409/2001 : masurile intreprinse de AVAB in vederea executarii silite a creantelor sale nu se suspenda ca urmare a declansarii procedurii reorganizarii judiciare sau a falimentului. In vederea executarii silite a bunurilor urmarite, AVAB poate solicita judecatorului-sindic luarea in posesie a acestora. Judecatorul-sindic va dispune ca administratorul sau, dupa caz, lichidatorul sa predea AVAB bunul afectat garantiei, in vederea valorificarii.

Exista o bogata jurisprudenta in legatura cu aplicarea art 36 din legea insolventei deoarece si reglementarile anterioare cuprindeau aceasta prescriptie, jurisprudenta valabila si sub regimul instituit prin noua lege. Chiar daca uneori este contradictorie si inconsecventa practica judiciara observa si retine prin interpretare ca dispozitiile art. 36 se refera la actiunile ce au ca scop valorificarea unor drepturi de creanta. Implicit se deduce ca asemenea regula nu priveste actiunile prin care se valorifica drepturi reale, cu atat mai putin cele ce privesc actiunile in revendicare[8].

B. Principiul celeritatii este consacrat prin art. 5 alin.2 al Legii nr. 85/2006. "Organele care aplica procedura, trebuie sa asigure efectuarea cu celeritate a actelor si operatiunilor prevazute de prezenta lege.."[9].

Principiul poate fi dedus si din alte aplicatii particulare cum sunt :

-art.12, conform caruia hotararile judecatorului-sindic sunt definitive si executorii ;ele pot fi atacate numai cu recurs ;

-art. 8, conform caruia recursul se judeca in termen de 30 zile de la inregistrarea dosarului la curtea de apel, citarea partilor urmand a fi facuta prin publicitate, in conditiile art. 95 C.proc.civ., iar hotararile recurate (cu patru exceptii) nu vor putea fi suspendate de instanta de recurs;

- numeroasele norme din legea privind procedura insolventei stabilesc termene scurte pentru indeplinirea unor acte procedurale ;

- alte texte legale din acelasi act normativ prevad reunirea contestatiilor sau obiectiunilor si solutionarea lor printr-o singura sentinta.

Celeritatea procedurii insolventei comerciale este impusa de necesitatea obiectiva a rapiditatii operatiunilor comerciale. Acest principiu al celeritatii se opune aplicarii masurii suspendarii judecatii in temeiul art. 155 C.proc.civ.

C. Principiul unitatii si colectivitatii procedurii nu este consacrat explicit,dar a fost dedus. Din interpretarea textului legii rezulta ca procedura insolventei este o procedura colectiva, unica si concursuala pentru toti creditorii[10].

De aici s-au dedus si consecintele practice:

Renuntarea la actiune sau la drept are efect numai pentru creditorul care a renuntat, chiar daca la cererea acestuia s-a deschis procedura, iar nu si pentru ceilalti creditori care au solicitat continuarea procedurii falimentului fata de debitor; numai astfel creditorii isi vor putea recupera creantele[11].

In temeiul aceluiasi principiu s-a decis ca datorita caracterului colectiv al procedurii, corecta aplicare a dispozitiilor art. 242 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., presupune cu necesitate ca suspendarea sa fie ceruta de toate partile din proces, atat de debitor, cat si de toti creditorii[12].

Fiind o procedura colectiva, toate cererile creditorilor trebuie sa fie reunite in acelasi dosar al tribunalului. Daca s-a deschis procedura intr-un dosar, in baza cererii unuia dintre creditori, cererile celorlalti creditori, cu acelasi obiect, vor fi conexate, ca fiind cereri de inregistrare a creantelor, in acelasi dosar.

Mai mult, adunarea creditorilor si comitetul creditorilor sunt structuri reprezentative cu prerogative stabilite prin aceste norme legale care fac operational caracterul colectiv al procedurii. Mecanismele colective si satisfacerea intereselor creditorilor si a creditului in general sunt de esenta procedurii.

D. Principiul preeminentei reorganizarii surprinde importanta pe care actuala lege o acorda procedurii reorganizarii: este important si de interes pentru toti ca debitorul aflat in imposibilitate de a plati sa poata sa-si redreseze afacerile ca sa poata face fata exigentelor pe care le impune activitatea economica normala. Pentru toti creditorii este mai important ca debitorul sa existe sa functioneze la un nivel de performanta minimal si sa-si poata plati datoriile; un debitor care nu i se mai recunoaste calitatea de subiect de drept si care dispare ca entitate economica nu va mai putea plati niciodata nimic; or, nimeni nu este interesat sa suporte o paguba oricat ar fi ea de neinsemnata; deci reorganizarea activitatii debitorului pentru ca acesta sa poata inregistra venituri este in principiu o prioritate pentru fiecare dintre creditori chiar daca interesele lor nu se suprapun si adesea sunt contradictorii. Reorganizarea nu exclude lichidarea fortuita dar ea este prioritara si-si dovedeste intotdeauna superioritatea din punct de vedere economic. Principiul isi gaseste consacrarea explicita in mai multe texte ale legii privind procedura insolventei: art. 2 privind scopul legii, art. 28 privind anexele la cererea debitorului s.a.

E. Principiul maximizarii recuperarii creantelor exprima intr-o forma sintetica ideea ca procedura insolventei se deruleaza si se infaptuieste in interesul creditorului. Toate operatiunile pe care le infaptuiesc cei mandatati sa dispuna in legatura cu drepturile debitorului trebuie sa se raporteze la acest principiu iar creantele acestuia sa fie valorificate cu maximum de eficienta economica in asa fel incat sa se creeze posibilitatea juridica si economica sa fie acoperite toate obligatiile. Principiul nu este consacrat explicit, dar poate fi dedus din mai multe texte ale Legii nr. 85/2006. Astfel, deducem asemenea reguli din[13]:

-art. 86 alin. 1 : "In vederea cresterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul/lichidatorul poate sa mentina sau sa denunte orice contract "

-art. 42, privind interzicerea instrainarii actiunilor sau a partilor sociale;

-art. 79 si 80 privind anularea unor acte ale debitorului s.a.

F. Principiul continuitatii judecatorului-sindic

Acest principiu instituie o derogare de la regulile comune de procedura civila: incompatibilitatea inscrisa in art 24 al.1 din c. pr. civila[14] nu se aplica in cazul judecatorului sindic. El, (judecatorul sindic) poate sa pronunte succesiv hotarari in acelasi dosar fara sa i se poata opune incompatibilitatea specifica sistemului judiciar potrivit careia magistratul care s-a pronuntat intr-o cauza nu mai poate participa la judecarea acesteia. Legea prevede o singura exceptie: judecatorul sindic nu poate participa la rejudecarea cauzei dupa casare a hotararii in recurs.

Formula este impusa de ratiuni practice si este intr-o aparenta contradictie cu principiul impartialitatii magistratului[15].Instantele ar trebui sa aibe un numar foarte mare de judecatori pentru a aplica riguros si formal regulile incompatibilitatilor pentru toate incheierile si sentintele judecatorilor sindici care se pronunta in numeroasele exceptii ridicate de cei interesati intr-o astfel de cauza.

G. Principiul ordonarii rangului creantelor

Procedura colectiva aduce in fata judecatorului creditori cu interese foarte diferite. In ipoteza unei lichidari, de obicei, nici unul din creditori nu va fi satisfacut in realizarea creantelor lor. Finalizarea procedurii presupune respectarea unei discipline colective[16] fixata prin mecanismele legii care indica ordinea de preferinta intre creditori. Acest mecanism, pe de-o parte, egalizeaza creditorii punandu-i intr-o pozitie egala in fata magistratului, indiferent de rangul pe care-l da scadenta fiecarei creante, iar pe de alta parte, respecta in conditii limitate, dinainte stiute, situatia juridica diferentiata si preferentiala a fiecarui creditor. Astfel, prin dispozitiile legii, se stabileste o ordine de preferinta a creantelor in functie de natura juridica a acestora.

In activitatea practica, administratorul judiciar verifica toate creantele pe baza titlurilor depuse de cei interesati dupa care le stabileste valoarea exacta si prioritatea fiecareia. Apoi va intocmi tabelul preliminar ce va fi prezentat creditorilor. Evaluarile administratorului vor fi cenzurate de catre judecator. Platile vor fi facute pe baza tabelului definitivat respectandu-se ordonarea creantelor dupa rangul lor.