INCRIMINARI IN VECHIUL DREPT ROMANESC

INCRIMINARI IN VECHIUL DREPT ROMANESC.

Taxele vamale (portoria) asigurau o parte importanta a veniturilor administratiei romane din Dacia[1]. Acestea se incasau pentru marfuri, dar si pentru calatori atat la trecerea frontierelor, cat si la intrarea in orase, la trecerea peste poduri, pentru folosirea unor cai de comunicatie etc. Teritoriul Imperiului roman era impartit in mai multe circumscriptii sau regiuni vamale care de regula nu coincideau cu provinciile, incluzand cateva la un loc (Italia, Sicilia, Spania, Galia, Britania, lllyricum etc), Dacia facea parte din circumscriptia vamala a Illiriei (portorium lllyrici) . La inceput vamile erau concesionate unor particulari, dar ulterior sistemul a fost inlocuit cu regia .

Desi nu exista atestari in acest sens, este in afara de orice indoiala ca statul si-a aparat prin masuri punitive dreptul sau de a percepe taxele vamale impotriva celor care le eludau. De asemenea, pentru protejarea unor interese economice sau politice s-au instituit anumite prohibitii, incalcarea lor declansand aplicarea fortei de constrangere. Asadar, este de presupus ca odata cu instituirea vamilor si a regimurilor vamale au aparut si primele incriminari ale incalcarii acestor reglementari.

Primele atestari documentare cu privire la functionarea vamilor pe teritoriul Romaniei dateaza din perioada Evului mediu timpuriu[4], vamesul fiind considerat 'dregator din afara senatului' (Miron Costin), 'boier de divan' (Dimitrie Cantemir), sau 'dregator de curte' (N.Stoicescu) . Dar nici in aceasta perioada nu intalnim legi vamale propriu-zise care sa reglementeze regimul vamal si sa incrimineze clar si precis incalcarile dispozitiilor legale din acest domeniu. Toate informatiile provin din actele domnilor prin care acordau privilegii unor negustori, sau din documentele prin care se stabileau tarifele vamale .

Cu toate acestea este sigur ca statutul acorda o atentie deosebita acestei surse de venit, intrucat prin secolul al XVII - lea se mentiona inalta dregatorie a marelui vames. Atributiile lui erau sa centralizeze si contabilizeze toate veniturile din vami. Depindea de marele camaras, responsabil cu strangerea si manuirea banilor proveniti din averile domnului sau din veniturile tarii afectate domnului: vami, ocne, desetine . Cu siguranta ca acesti dregatori erau inzestrati cu abilitati si aveau la indemana instrumente de reprimare a oricaror incalcari ale reglementarilor vamale instituite de stat. De fapt, dreptul de a fixa si incasa taxe vamale devenise exclusiv domnesc, domnii avand, de asemenea, dreptul de a opri exportul unor produse.

In pravila lui Vasile Lupu (1634 - 1653), intitulata dupa modelul mitropolitului Varlaam (? - 1657), 'Carte romaneasca de invatatura", erau precizate pedepsele ce se aplicau negustorilor care nu plateau taxele vamale, celor care ocoleau punctele vamale, dar si vamesilor abuzivi. Setea de castig a negustorilor insa, ii determina sa evite punctele de vama oficiale si sa foloseasca 'drumurile tainice si neumblate' (per vias occultas et insolitas).In acelasi timp, numarul mare al vamilor pe care comerciantii trebuiau sa le plateasca la trecerea pe domeniile feudale, abuzurile vamesilor si jafurile ale caror victime erau adesea au provocat numeroase nemultumiri. De aceea, printre revendicarile rasculatilor lui Gheorghe Doja (1514) figura si desfiintarea vamilor de pe mosiile feudalilor din Transilvania.

Nici in Moldova si Tara Romaneasca situatia nu era diferita din acest punct de vedere. Chiar si pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea 85% din orasele si targurile Moldovei si 60% din cele ale Tarii Romanesti erau, total sau partial, in dependenta feudala. In asemenea conditii, desfiintarea barierelor vamale interne si unificarea reglementarilor in aceasta materie a devenit un deziderat major al miscarilor de reforma sociala. Acestea au evoluat de la formele legale (petitii, proteste, actiuni judiciare etc.) la cele situate in afara legii, capatand uneori chiar forme violente (refuzul de a plati vama). Astfel, cu greu se putea face o diferentiere intre cei nemultumiti de povara taxelor vamale si cei animati de imbogatire prin practicarea comertului cu eludarea acestor obligatii.

Dezvoltarea economica si intensificarea activitatilor comerciale de la sfarsitul secolului al XVIII-lea au determinat unele modernizari ale sistemului vamal in tarile romane. In Transilvania acestea au survenit in contextul reorganizarii lui in intreg Imperiul habsburgic operata de imparateasa Maria Tereza. In Moldova si Tara Romaneasca s-a incercat o modernizare odata cu aplicarea Regulamentelor organice, dar conditiile de la acea vreme cat si inexistenta unui personal calificat au condus la abandonarea prevederilor referitoare la sistemul vamal, trecandu-se Ia vechea forma de arenda.Totusi, la 1847 s-a desfiintat vama dintre cele doua principate, iar la 1848 s-a instituit un tarif vamal comun, creandu-se astfel un spatiu comercial si vamal unic.

In acelasi timp masura avea o profunda semnificatie politica, deoarece reprezinta o manifestare a suveranitatii statelor romanesti, totdeauna autonome in raport cu puterile suzerane oricare ar fi fost ele: Imperiul Roman, Tarist sau Habsburgic.