Legea nr. 6 din 28 decembrie 1961 privind reglementarea regimului vamal al Republicii Populare Romane

Legea nr. 6 din 28 decembrie 1961 privind reglementarea regimului vamal al Republicii Populare Romane

La 28 decembrie 1961, Marea Adunare Nationala a votat L. nr. 6 privind reglementarea regimului vamal, publicata in Buletinul Oficial al Marii Adunari Nationale a R.P.R. nr. 29 din 30 decembrie 1961. Legea era structurata pe cinci capitole si continea 72 articole, fiind din acest punct de vedere cea mai comprimata din toate cate au fost pana atunci. Cap. V se intitula 'contraventii vamale si infractiunea de contrabanda' subliniind astfel faptul ca notiunea de infractiune nu includea contraventiile. Sectiunea I a capitolului (art. 48 - 53) cuprindea contraventiile vamale, sectiunea II (art. 54 - 55) se intitula 'infractiunea de contrabanda', iar sectiunea III (art. 56 - 65) continea norme procedurale. Aceste norme se aplicau doar contraventiilor, referindu-se la constatarea, sanctionarea si executarea lor. Infractiunile se constatau, instrumentau si se judecau in exclusivitate conform Codului de procedura penala (art. 65 din L nr. 6/1961).

Definitia contrabandei era in mare masura preluata din art. 79' al legii anterioare care incrimina contrabanda calificata. Prin urmare, s-a renuntat la forma agravata, textul acesteia retinandu-se pentru forma simpla.

Potrivit art. 54 alin. 1 din lege, constituia infractiune de contrabanda si se sanctiona potrivit legii penale urmatoarele fapte savarsite in scopul sustragerii de la vamuire sau de la regimul de introducere sau scoatere din tara a bunurilor:

1. trecerea peste frontiera a bunurilor prin alte locuri decat cele stabilite pentru controlul vamal;
2. trecerea peste frontiera de bunuri ascunse in ascunzatori special amenajate in mijloacele de transport sau in mod mestesugit facute pentru a fi greu de descoperit;
3. folosirea de documente vamale falsificate sau folosirea unor documente vamale privind alte bunuri;
4. fapta prevazuta de art. 48 pct. IV, lit. a[1] savarsita de persoane inarmate sau constituite in banda;
5. fapta prevazuta de art. 48 pct. IV, lit. a savarsita de catre angajatul care avea atributia de a face controlul vamal sau alte atributii, ce ii inlesneau comiterea acestei fapte;
6. trecerea peste frontiera de materii explozive, arme, munitii, stupefiante, utilaj aeronautic sau de orice alte bunuri, pentru introducerea sau scoaterea carora era necesara o aprobare speciala;
7. repetarea faptei prevazute la art. 48 pct. IV, lit. a in interval de un an de la savarsirea faptei anterioare.

Noua definitie consacrata de L. nr. 6/1961 sintetiza esenta infractiunii de contrabanda in expresia 'fapte savarsite in scopul sustragerii de la vamuire' care exprima intreaga motivatie a incalcarii regimului juridic vamal.

Specialistii au considerat ca legea incrimina doua categorii de fapte[2] si anume: una vizand fapte specifice infractiunii de contrabanda si alta referitoare la actiuni sau omisiuni care de regula constituiau simple contraventii, dar care savarsite in anumite conditii capatau aspectul contrabandei.

Faceau parte din prima categorie:

trecerea peste frontiera a bunurilor prin alte locuri decat cele stabilite pentru controlul vamal; nu avea relevanta faptul ca persoana in cauza detinea acte in regula cu privire la marfurile trecute fraudulos frontiera si ca ar fi putut trece legal pe la punctele vamale; legea sanctiona simpla trecere peste frontiera a bunurilor prin alte locuri decat cele stabilite de reglementari;

trecerea peste frontiera de bunuri ascunse in ascunzatori special amenajate in mijloace de transport sau in mod mestesugit facute pentru a fi greu de descoperit (ex. tevi, cauciucuri, aparate, dispozitive, garnituri, accesorii si alte asemenea apartinand mijlocului de transport); era cea mai des intalnita forma a contrabandei, infractorii dovedind o fantezie uimitoare in imaginarea ascunzatorilor;

folosirea de documente vamale falsificate sau folosirea unor documente vamale privind alte bunuri decat cele care erau trecute in realitate peste frontiera; asadar, pe langa infractiunea de contrabanda, faptuitorii puteau fi trasi la raspundere pentru fals material in inscrisuri (contrafacerea scrierii, subscrierii sau alterararea lor in orice mod), ori pentru un fals intelectual, daca prezentau documente vamale eliberate pentru alte bunuri decat cele pe care intentionau sa le treaca peste frontiera; practica judiciara a vremii, ca si literatura de specialitate, considera ca in situatia cauzarii unui prejudiciu, cu alte cuvinte daca faptuitorii se sustrageau de la plata taxelor vamale, puteau fi trasi la raspundere si pentru savarsirea infractiunii de inselaciune; aceasta orientare era eronata deoarece legiuitorul, incriminand contrabanda comisa prin documente falsificate, ori privind alte bunuri, a creat o lege penala speciala caz in care se aplica regula lex speciatis prior generalis;

trecerea peste frontiera a unor bunuri pentru care era necesara o aprobare speciala (materii explozive, arme, munitii, stupefiante, utilaj aeronautic); faptuitorii raspundeau separat si pentru detinerea acestor materiale, daca prin lege se pedepsea acest fapt (detinerea de arme, munitii, stupefiante) si daca nu erau indreptatiti legal sa le detina.

A doua categorie de fapte incriminate ca infractiune de contrabanda se referea la contraventia prevazuta de art. 48. pct. IV lit. a, respectiv sustragerea de la operatiunile de vamuire a oricaror bunuri ce intrau sau ieseau din tara, fie in scopul de a nu se plati drepturile statului, fie numai pentru a se evita indeplinirea unei formalitati, comisa in urmatoarele conditii:

de persoane inarmate sau constituite in banda; prezenta unei arme asupra unui individ care se sustragea de la operatiunile vamale, indiferent daca aceasta fusese folosita sau nu, era de natura sa creeze un pericol grav prin teama indusa celor din jur, inclusiv organelor vamale; persoana inarmata raspundea, in afara de infractiunea de contrabanda, si pentru detinerea de arme si munitii, daca nu avea autorizatia legala sa poarte arme sau munitii; persoanele constituite in banda reprezentau un pericol la fel de mare prin efectul intimidant produs asupra personalului vamal, cat si prin posibilitatile sporite de a se sustrage raspunderii, datorita numarului lor si repartizarii responsabilitatilor in cadrul grupului;

de persoane care aveau atributia de a face controlul vamal sau alte atributii care le inlesneau comiterea faptei;

repetarea contraventiei in interval de un an de la savarsirea anterioara.

Toate aceste modalitati legale de savarsire a infractiunii de contrabanda se pedepseau cu inchisoare de la 3 la 10 ani si confiscarea partiala a averii potrivit art. 55 din lege care facea trimitere la art. 268^31a din C. pen.[3] Daca bunurile care au facut obiectul contrabandei nu se gaseau, cel in cauza era obligat la plata taxelor vamale aferente, ceea ce insemna ca bunurile gasite se confiscau. Ideea confiscarii era sustinuta si de imprejurarea ca in cazul contraventiilor vamale, fapte ilicite cu un pericol redus in raport cu infractiunea de contrabanda, legea dispunea aceasta masura fie in scop reparator, fie de siguranta.

Cu exceptia ipotezei privind repetarea sustragerii de la vamuire in interval de un an, legea prevedea pedepsirea atat a infractiunii consumate cat si a tentativei de contrabanda. Prevederea era deosebit de importanta deoarece, in mod frecvent, infractiunea de contrabanda ramanea in faza tentativei, faptuitorii fiind prinsi inainte de a iesi sau intra in tara. Instanta suprema din acea vreme a emis o decizie de indrumare potrivit careia daca valorile erau 'trecute ilegal dincolo de punctul de frontiera', fapta constituia 'infractiune consumata, iar daca fapta era 'descoperita cu ocazia controlului vamal, a verificarii care se efectueaza la punctul de frontiera, inainte de parasirea teritoriului tarii', constituia numai o tentativa[4]. In practica s-au intalnit, insa, numeroase cazuri cand infractorii au fost prinsi in timp ce valorificau marfurile de contrabanda, departe de punctele vamale si de frontiera.

Din textul art. 54 al L. nr. 6/1961 rezulta clar ca infractiunea de contrabanda se putea comite numai cu intentie directa. Faptuitorul (necircumstantiat) trebuia sa aiba reprezentarea ca se sustragea de la plata taxelor vamale, eluda prohibitii ori evita formalitati impuse de lege si sa urmareasca producerea acestui rezultat.

Legea vamala din 1961 a suferit doua modificari; prin Decretul nr. 423 din 9 iulie 1965 si prin Decretul nr. 47 din 30 ianuarie 1969. Prin acest ultim act normativ s-a prevazut pentru infractiunea de contrabanda pedeapsa cu inchisoare de la o luna la trei luni sau amenda, cand valoarea bunurilor introduse sau scoase din tara nu depasea 500 lei, in rest pedeapsa fiind inchisoarea de la 2 la 7 ani.

Legea a ramas in vigoare circa 17 ani, pana la sfarsitul lunii martie 1979, cand a intrat in vigoare urmatoarea lege, in ordine cronologica a fost a cincea lege vamala a statului roman modern.