ASPECTE GENERALE RIDICATE DE APLICAREA LEGII STRAINE

ASPECTE GENERALE RIDICATE DE APLICAREA LEGII STRAINE

Sectiunea I

Consideratii introductive

1. Notiunea

Prezenta elementului de extraneitate intr-un raport juridic ridica problema aplicarii legii straine. Instanta forului aplica legea straina in virtutea faptului ca propria norma conflictuala ii permite acest lucru. Dreptul strain nu-si gaseste aplicarea in temeiul propriei autoritati ci numai in conditiile si in masura prevazuta de lex fori.

2. Formele aplicarii legii straine

- aplicarea legii straine ca lex causae;

- situatia cand legea straina este o conditie pentru aplicarea legii forului;

- situatia cand legea straina este incorporata in contractul incheiat de parti.

3. Temeiul aplicarii legii straine

Daca legea straina s-ar aplica in tara forului in virtutea propriei autoritati s-ar incalca principiul suveranitatii statelor. In realitate, fiecare stat, in exercitiul propriei suveranitati hotaraste in ce conditii si pentru care raporturi juridice cu element de extraneitate sa se aplice dreptul strain.

Expresia legala a acestei decizii este norma conflictuala. Instanta judecatoreasca romana face aplicarea legii straine atunci cand norma conflictuala romana desemneaza ca aplicabila o asemenea lege. Dreptul strain se va aplica in acelasi mod si cu aceleasi garantii ca si dreptul roman. In literatura juridica s-a afirmat, in acest sens, ca autoritatea legii straine nu are un caracter originar, ci unul derivat sau de imprumut.

Sectiunea a II-a

Probleme generale privind aplicarea legii straine

1.Titlul cu care se aplica dreptul strain in Romania

Doctrina romana admite ca legea straina se aplica in calitate de element de drept. In acelasi sens este si practica Curtii de arbitraj comercial international a Romaniei. De altfel, conform art. 1 din LDIP, aceasta lege cuprinde norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept international privat si norme de procedura privind raporturile de drept international privat.

2. Invocarea legii straine in fata autoritatilor tarii forului

Aplicarea legii straine intr-un litigiu relativ la un raport juridic cu element de extraneitate poate fi invocata fie de instanta judecatoreasca sau de instanta de arbitraj, din oficiu, fie de partea interesata.

- in conformitate cu articolele 129 si 130 din Codul de procedura civila, instanta judecatoreasca, in virtutea rolului activ, poate invoca din oficiu si pune in discutia partilor aplicarea legii straine la care trimite norme conflictuale romane (norma care nu are caracter imperativ). Aceeasi posibilitate are si instanta de arbitraj.

Atunci cand norma conflictuala romana este imperativa invocarea dreptului strain si aplicarea acestuia de catre instanta nu mai este o facultate, ci o obligatie.

- partea interesata poate invoca legea straina in temeiul principiului disponibilitatii, indiferent daca norma conflictuala romana este sau nu imperativa.

In materiile in care functioneaza lex voluntatis (de pilda, in materie contractuala) partile pot renunta de comun acord la aplicarea legii straine, apeland fie la lex fori, fie la alta lege straina se va aplica in fata instantei judecatoresti sau arbitrare (asa-numita "clauza de alegere a legii aplicabile"). S-a aratat ca sistemul nostru de drept imbina, sub aspectul invocarii legii straine, principiul rolului activ al instantei cu principiul disponibilitatii partilor.

3. Proba dreptului strain

Dreptul nostru consacra sistemul mixt, al colaborarii intre organul de jurisdictie si parti. Altfel spus, sarcina probei se imparte intre judecator (sau arbitru) si parti.

Pe de o parte, instanta va aplica din oficiu dreptul strain in acele cazuri in care este obligata s-o faca, dar totodata in baza rolului activ va lua din oficiu toate masurile pentru stabilirea continutului legii straine competente. Instanta poate dispune in acest scop din oficiu administrarea mijloacelor de proba pe care le considera necesare.

Pe de alta parte, trebuie sa distingem in ce priveste aplicarea principiului jura novit curia pentru dreptul roman si pentru dreptul strain. Legea nr. 105/1992 consacra aplicarea principiului doar in privinta dreptului roman: "Partea care invoca o lege straina poate fi obligata sa faca dovada continutului ei".

Asadar, instanta are posibilitatea, dar nu obligatia, de a solicita concursul partilor la stabilirea continutului legii straine. Asa cum s-a aratat, impartirea sarcinii probei intre instanta si parti este intalnita si in litigiile supuse arbitrajului comercial international. Aceasta idee rezulta din Regulile de procedura aplicabile in arbitrajul pentru solutionarea litigiilor de comert international si din Regulile de procedura privind arbitrajul comercial ad-hoc (ambele in vigoare de la 1 ianuarie 1994) ale Curtii de arbitraj comercial international de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei. Acestea reglementeaza cerinta ca in cererea de arbitrare si intampinare sa se indice de catre parti motivele de fapt si de drept pe care se sprijina fiecare capat de cerere, cu trimitere la inscrisurile doveditoare corespunzatoare sau la alte probe.

4. Stabilirea continutului legii straine. Conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 105/1992 continutul legii straine se stabileste de instanta judecatoreasca prin atestari obtinute de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert sau un alt mod adecvat.

In practica instantelor judecatoresti si a celor arbitrare din tara noastra se folosesc: culegerile de acte normative, culegerile de jurisprudenta (mijloace numite "directe") precum si mijloace de proba procurate de la autoritatile statului strain sau de la organisme reprezentative ale acestuia in Romania: certificate elaborate de ministrul justitiei din respectivul stat, certificate de cutuma, atestari obtinute de la notarii publici si de la Camera de Comert din acel stat, certificate eliberate de ambasadele si consulatele statului strain in Romania, informatii de la organizatiile de cult corespondente din Romania (mijloace "indirecte"). De asemenea, instantele romane pot consulta experti si pot apela la sprijinul unor institutii din tara noastra: Ministerul Justitiei, Ministerul Afacerilor Externe sau Facultatile de Drept.

Cat priveste valoarea probatorie a mijloacelor de dovada provenite din strainatate "in principiu ea trebuie asimilata celei prevazute de legea romana". Potrivit unei hotarari pronuntate de fosta Comisie de Arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie a R.S.R., daca proba nu are caracter oficial ea este crezuta juris tantum, deci pana la proba contrara.

In scopul facilitatii stabilirii continutului legii straine, Conventia Europeana in domeniul informatiei asupra dreptului strain, incheiata la Londra la 7 iunie 1968 (Romania a aderat in 1991), organizeaza un sistem de obtinere de catre autoritatile judiciare ale statelor contractante a informatiilor asupra dreptului strain, fara a fi tinute insa de informatiile primite. Sfera de aplicare a conventiei este domeniul dreptului civil, comercial, procedurii civile si organizarii judecatoresti. Prin Protocolul aditional semnat la Strassbourg la 15 martie 1978 sfera de aplicare a fost extinsa la domeniul dreptului penal si, al procedurii penale. Ca mod de functionare a sistemului de informatii asupra dreptului strain partile contractante sunt abilitate prin conventie sa instituie un organ primitor si unul transmitator. Continutul cererii de informatii trebuie sa cuprinda autoritatea judecatoreasca de la care emana cererea, precum si natura litigiului pendinte, cu posibilitatea anexarii unor copii de pe documentele care ajuta la solutionarea spetei. Daca cererea nu este formulata de o autoritate judecatoreasca, ea trebuie insotita de o decizie din partea autoritatii judecatoresti care a aprobat-o. Organul care primeste cererea va putea fie sa formuleze el insusi raspunsul, fie sa transmita cererea altul organ de stat, unui organism privat ori unui jurist calificat. Este posibil ca statul solicitat sa refuze informarea in doua situatii: daca litigiul care a determinat formularea cererii ii afecteaza interesele sau daca raspunsul ar fi de natura sa aduca atingere suveranitatii sau securitatii sale.

5. Interpretarea legii straine

Interpretarea legii straine competente se face potrivit regulilor de interpretare valabile in respectivul sistem de drept.

Caile de atac

Pentru gresita aplicare sau interpretare a legii straine pot fi exercitate urmatoarele cai de atac:

a) apelul (reglementat de articolele 282-298 din Codul de procedura civila modificat prin Legea nr. 59/1993) si, recursul (articolele 299-316 din Codul de procedura civila modificat prin aceeasi lege);

b) caile de atac de retractare: contestatia in anulare (art. 317-321 C.pr.civ.) si revizuirea (art. 322-328 C.pr.civ.);

c) recursul in anulare (art. 330-330⁴ din Codul de procedura civila modificat) apreciem ca poate fi promovat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatiei si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei impotriva hotararilor irevocabile care au statuat asupra dreptului strain.

Opiniile doctrinare difera in privinta posibilitatii exercitarii de catre procurorul general a recursului in interesul legii, in scopul asigurarii interpretarii si aplicarii unitare a legii pe intreg teritoriul tarii. Dupa unii autori se poate exercita aceasta cale de atac de catre cel in drept, in considerarea faptului ca in continutul notiunii de "lege" se include atat dreptul material cat si normele conflictuale, iar in continutul normei conflictuale intra si corecte aplicare a legi straine.

In alta opinie, recursul in interesul legii nu poate fi exercitat pentru urmatoarele considerente:

- rolul instantei supreme a Romaniei este de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii romane pe intreg teritoriul tarii, nu si a legii straine;

- partile nu au interes direct sa solicite promovarea acestui recurs atata timp cat solutia nu are efect asupra hotararii judecatoresti supuse examinarii si nici cu privire la situatia partilor din proces. In schimb, poate fi promovat recursul in interesul legii pentru gresita aplicare sau interpretare a normei conflictuale romane, ceea ce inseamna ca indirect se pot corecta si eventualele trimiteri eronate la dreptul strain.

In ce priveste imposibilitatea de probare a legii straine impartasim cea de a doua opinie, pentru ca sistemul trebuie sa anime partile si in cadrul cailor de atac si oricum daca s-a savarsit o greseala grosiera in aplicarea si interpretarea legii straine, implicit aceasta poate fi indreptata prin corecta aplicare a normei conflictuale romane.

6. Imposibilitatea de probare a legii straine.

Potrivit dispozitiilor de principiu din art. 7 alin. 3 din LDIP in cazul imposibilitatii de stabilire a continutului legii straine se aplica legea romana. Rezulta ca legea romana apare ca subsidiara in aceasta situatie. S-a precizat ca doar imposibilitatea evidenta de probare a legii straine justifica aplicarea legii straine, nu orice dificultate de proba.

In afara argumentului de text (art. 7 alin. 3) s-au mentionat alte argumente ale aplicarii subsidiare a legii romane:

- litigiul nu poate ramane nejudecat pe motivul necunoasterii legii straine sau pe motiv ca dispozitiile legale sunt neindestulatoare;

- se prezuma relativ ca, acceptand competenta instantei romane, partile au acceptat aplicarea subsidiara a legii romane daca nu poate fi determinat continutul legii straine.

Sectiunea a III-a

Statutul legii straine in dreptul nostru

Raportandu-ne la sistemul de drept roman distingem trei ipoteze:

a) pentru aplicarea legii romane se cere conditia reciprocitatii. De pilda, art. 163 alin. 2 din LDIP prevede ca in fata instantei romane, in procesele de drept international privat cetatenii straini beneficiaza de scutiri sau reduceri de taxe si alte cheltuieli de procedura, precum si de asistenta juridica gratuita, in aceeasi masura si in aceleasi conditii ca si cetatenii romani, sub conditia reciprocitatii cu statul de cetatenie sau de domiciliu al solicitantilor

b) efectele unei hotarari judecatoresti pronuntate in strainatate sunt recunoscute in Romania numai daca sunt indeplinite, intre altele, anumite conditii:

- hotararea straina sa fie definitiva potrivit legii statului unde a fost pronuntata;

- hotararea straina sa fi fost pronuntata de o instanta competenta conform legii straine;

- hotararea straina sa fie executorie potrivit legii instantei straine care a pronuntat-o (pentru ca executarea acestei hotarari sa poata fi incuviintata in Romania).

c) in cazul chestiunilor prealabile apartinand dreptului privat, dar care apar in cauzele penale, financiare, administrative s.a., daca acestea sunt supuse legii straine, instanta romana va trebui sa tina seama de aceasta, altfel nu se poate aplica legea romana. De exemplu, instanta noastra va lua in considerare legea straina daca una dintre casatorii a fost incheiata in strainatate.