Actele juridice privind fondul de comert

Actele juridice privind fondul de comert

Asa cum s-a mai precizat, fondul de comert, privit ca un bun unitar, precum si elementele sale componente, pot face obiectul a diferite acte juridice, precum: vanzare-cumparare, locatiune, gaj etc.

Codul comercial roman nu cuprinde reglementari legale privitoare la actele juridice legate de fondul de comert. Pentru acest motiv, atunci cand se ivesc asemenea situatii, urmeaza ca sa se aplice principiile si dispozitiile generale ale dreptului civil.

Trebuie precizat ca, datorita obiectului lor, actele juridice in legatura cu fondul de comert "sunt fapte de comert obiective conexe" si, in consecinta, vor fi supuse regimului faptelor de comert[1].

Fiind considerat un bun mobil, fondul de comert "se poate transmite pe cale succesorala", potrivit cu reglementarile Codului civil.

In ceea ce priveste exploatarea fondului de comert de catre mostenitorii comerciantului, ea se va putea realiza prin constituirea unei societati comerciale, respectandu-se conditiile impuse de Legea nr. 31/1990[2].

A. Vanzarea-cumpararea fondului de comert

Transmiterea dreptului de proprietate asupra fondului de comert, ca bun unitar sau ca elemente componente ale fondului, se poate face, mai ales, printr-o vanzare-cumparare.

Ca regula generala, atunci cand instrainarea se face pe calea vanzarii-cumpararii, ea se refera la fondul de comert, privit ca "bun mobil unitar", cu toate elementele sale componente.

Solutia aleasa de doctrina juridica se justifica prin aceea ca "fondul de comert reprezinta un ansamblu de elemente legate intre ele" si avand destinatia de a servi in activitatea comerciala.

In baza acestei solutii, vanzarea fondului de comert, fara nici o rezerva, cuprinde si vanzarea bunurilor imobile componente ale fondului.

Daca instrainarea fondului de comert priveste si vanzarea unor bunuri imobile, se vor respecta dispozitiile dreptului comun (civil) privind publicitatea si transcrierea actului de vanzare in registrul special care se tine la instanta locului unde este situat imobilul.

In lipsa unor stipulatii contractuale privitoare la datoriile titularului fondului de comert si a creantelor sale, trebuie precizat ca acestea nu se transmit ca o consecinta a instrainarii fondului de comert, deoarece fondul de comert nu este "o universalitate juridica", asa cum, de exemplu, este patrimoniul, deci creantele si datoriile nu fac parte din fondul de comert.

In cazul in care comerciantul, titular al fondului de comert, vinde acest fond, in sarcina sa se naste o obligatie speciala, aceea de a "nu face concurenta neloiala cumparatorului". Concurenta neloiala, intr-o astfel de imprejurare, ar constitui-o, de exemplu, inceperea de catre vanzator a unui comert de acelasi gen, la mica distanta de cumparator. Cumparatorul, titular al fondului de comert, obtinut prin vanzare-cumparare, se poate considera lezat printr-o tulburare a folosintei fondului si va avea dreptul sa ceara instantei sa-l oblige pe vanzatorul in culpa, sa inceteze tulburarea folosintei fondului si sa fie despagubit pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat.

B. Locatiunea fondului de comert

Fondul de comert poate constitui obiect al contractului de locatiune in conditiile Codului civil[3].

Pe baza unui contract de locatiune, proprietarul unui fond de comert, in calitate de locator, transmite locatarului folosinta asupra fondului de comert.

Precum in cazul vanzarii, dreptul de folosinta asupra elementelor fondului de comert, se transmite asupra tuturor elementelor sale componente.

In baza contractului de locatiune, locatarul are dreptul sa exercite, in continuare, folosinta fondului, prin exercitarea comertului sau. Locatarul titular al contractului de locatiune, va putea sa continue exercitarea comertului, folosind tot firma anterioara, dar cu mentiunea, in cuprinsul ei, a calitatii de succesor, daca locatorul si-a dat in mod expres consimtamantul, in acest sens (art. 38 din Legea nr. 26/1990).

C. Garantia reala mobiliara asupra fondului de comert

Fondul de comert poate face obiectul unei garantii reale mobiliare, in conditiile Legii nr. 99/1999 (publicata in M.O. 236/27.05.1999).

Potrivit art. 10, al. 3 din aceasta lege, garantia reala, poate sa aiba ca obiect un bun mobil individualizat ori o universalitate de bunuri mobile, inclusiv un fond de comert.

Garantia se constituie pe baza unui contract de garantie, in care partile stabilesc continutul garantiei. Aceasta se poate constitui cu sau fara deposedarea de bunul ce face obiectul garantiei[4].

Pentru protejarea dreptului real de garantie al creditorului, legea impune indeplinirea unei formalitati de publicitate: inscrierea avizului de garantie reala la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare (art. 29 din lege).