Bunurile supuse efectului declarativ

Bunurile supuse efectului declarativ

Efectul declarativ se produce la toate bunurile, mobile sau imobile, corporale sau incorporale, imprejurare necontestata in practica sau doctrina. Discutii au existat pentru creantele succesorale si pretul adjudecarii unui imobil licitat in profitul unui tert.

Creantele succesorale

Enuntarea problemei: Traditional, problema generatoare de discutii in materie de creante succesorale este cea privitoare la contradictia dintre dispozitiile art. 1060 C. civ. si art. 774 C. civ. Potrivit primului articol, creantele defunctului se impart de drept intre mostenitori din ziua deschiderii succesiunii. Potrivit celuilalt insa, referitor la alcatuirea loturilor, trebuie sa se urmareasca includerea in lotul fiecarui copartajant a aceleiasi cantitati de mobile, de imobile, de drepturi si de creante. Expunerea continutului celor doua texte releva imediat problema de solutionat. Din moment ce creantele se divid de drept intre mostenitori, cum mai este posibil ca la partaj, in legatura cu atribuirea loturilor sa se puna problema impartirii proportionale a creantelor? Mai poate forma obiect de partaj ceva ce este deja impartit dinainte? Iar daca creantele nu mai pot forma obiect de partaj, dar totusi se includ in loturile copartajantilor, efectul declarativ se produce cu privire la acestea?

Profesorul Eliescu arata ca aceasta contradictie dintre cele doua texte ne determina sa aplicam, in mod logic, fie pe unul fie pe celalalt, fie succesiv sau concomitent, dar la raporturi juridice diferite.

Daca s-ar da prioritate art. 1060 C. civ., atunci efectul declarativ al impartelii, prevazut de art. 786 C. civ., s-ar produce numai privitor la bunurile indivize care fac obiectul partajului, nu si cu privire la creante care se divid de drept la moartea lui de cuius. Daca ele figureaza totusi in loturi pentru a permite alcatuirea egala a acestora, am avea de a face cu o cesiune de creanta, din moment ce ele apartineau deja comostenitorilor. Ca urmare, atribuirea creantei unuia dintre copartasi nu ar produce efecte fata de debitori decat prin notificare facuta acestora sau prin acceptare facuta de acestia. Pana la indeplinirea acestor formalitati, actele savarsite de ceilalti coindivizari cu privire la cota lor de creanta ar fi opozabile debitorului. Aceasta inseamna ca respectivul coindivizar ar fi putut cesiona partea lui din creanta, sau ar fi putut opera compensatia, ori s-ar fi putut face o poprire de catre creditorii personali, operatiuni juridice opozabile coindivizarului caruia i s-ar fi repartizat in lot creanta respectiva.

Acceptarea unei astfel de idei, dupa cum s-a aratat, rupe unitatea organica ce caracterizeaza lichidarea mostenirii prin imparteala, deoarece indiferent ca este vorba de drepturi reale sau de creanta, din acest punct de vedere ele sunt privite ca elemente active ale patrimoniului, iar pe de alta parte a considera drept cesiune de creanta o operatiune pe care art. 741 C. civ. o priveste drept partaj, ar insemna ignorarea totala a acestui text, ca si a art. 786 C. civ.

A doua posibilitate ar fi aceea de a se ignora dispozitiile art. 1060 C. civ. in raport cu art. 786, care prevede efectul declarativ al partajului fara a face distinctie intre drepturile reale si drepturile de creanta. Aplicarea efectului declarativ creantelor in aceleasi conditii ca si drepturilor reale ar insemna, de data aceasta, ca aceasta compensatie ce a operat cu privire la creanta in litigiu, poprirea sau cesiunea sa depinda exclusiv de rezultatul partajului, adica daca creanta a cazut in lotul coindivizarului ce a consimtit la aceste acte sau a fost nevoit sa le suporte, operatiunile respective vor fi valabile retroactiv, iar in caz contrar s-ar desfiinta cu acelasi efect.

Un astfel de sistem, pe langa pacatul de a ignora dispozitiile art. 1060 C. civ. ar aduce, fara justificare, o atingere serioasa drepturilor creditorilor si sigurantei circuitului civil.

Solutia adoptata de practica judiciara si de doctrina: Conflictul celor 2 dispozitii a fost observat si rezolvat, dupa mai multe oscilatii, mai intai de practica judiciara franceza , ideea fiind preluata si de doctrina si practica noastra judiciara.

Rezolvarea a pornit de la distinctia dintre 2 categorii de raporturi:

In raporturile dintre mostenitori si debitori se aplica regula diviziunii de drept a creantelor succesorale. Creanta nu va mai fi considerata apartinand masei indivize, ci, potrivit cotei-parti corespunzatoare, fiecarui mostenitor. Ca urmare:

- fiecare mostenitor poate cere plata partii sale din creanta. El nu poate insa pretinde o parte din creanta mai mare decat cota sa parte (in afara aplicarii regulilor de la sezina.) ⁴ ;

- plata partiala, potrivit cotei cuvenite este valabila si liberatorie pentru debitor. Daca debitorul a constituit un gaj pentru garantarea creantei, mostenitorul care a primit partea sa din creanta nu poate restitui gajul in prejudiciul celorlalti creditori, caci gajul este indivizibil.

In felul mentionat se asigura scopul reglementarii de la art. 1060 C. civ., acela de a inlesni ca fiecare coindivizar sa-si realizeze partea sa din creanta, dar nu mai mult decat are dreptul potrivit cotei, nefiind posibila urmarirea cotei celorlalti mostenitori fara un mandat care sa-i dea puteri in acest sens. Nici debitorul nu se poate libera platind unui singur coindivizar, daca acesta nu justifica un drept conferit de ceilalti coindivizari pentru incasarea creantei in totalitate sau, in orice caz, peste cota sa parte.

In raporturile dintre mostenitori, sau dintre acestia si avanzii lor cauza, se aplica dispozitiile art. 786 C. civ. Creanta face parte din masa indiviza. Ea este supusa partajului ca orice element activ al patrimoniului si urmeaza a fi atribuita singura, sau impreuna cu alte bunuri, unuia dintre coindivizari. Respectivul comostenitor, ca urmare a aplicarii efectului declarativ, va fi considerat ca a mostenit creanta in integralitatea ei, direct de la de cuius. Ca urmare, acela dintre mostenitori care a obtinut plata cotei sale din creanta in cursul indiviziunii se va gasi in situatia de debitor fata de masa indiviza.

Efectul declarativ trebuie marginit numai la dreptul de proprietate al creantei caci, daca rezultatele lui ar fi generalizate, nu s-ar mai putea concilia raporturile comostenitorilor intre ei cu raporturile lor fata de terti. Toate actele privitoare la creante incheiate cu concursul tertilor trebuie considerate valabile si, in consecinta, platile, sau orice cauza de stingere a creantei, vor fi mentinute si validate.

A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 293.

Idem.

A se vedea practica judiciara franceza la care se face referire in C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, Tratat de drept civil roman, vol. III, Ed. All, Bucuresti 1998, p. 326.

In cazul sezinei, fata de posibilitatea conferita de aceasta mostenitorului sezinar de a exercita drepturile si actiunile dobandite de la defunct si de caracterul ei indivizibil, credem ca un astfel de mostenitor poate urmari intreaga creanta, daca ceilalti mostenitori nu se manifesta in sensul de a urmari ei partea ce li se cuvine.

A se vedea C. Hamangiu s.a., op. cit., p. 326.