Clasificarea bunurilor

Clasificarea bunurilor

Clasificarea bunurilor, in dreptul modern, se face dupa anumite criterii specifice, cu precizarea ca orice bun poate fi clasificat dupa toate criteriile generale, la care pentru categoria bunurilor corporale se mai adauga unele criterii specifice[1].

Clasificarea are importanta teoretica, dar mai ales practica, deoarece determina regimul juridic aplicabil diferitelor bunuri.

A. Bunuri mobile (miscatoare) si bunuri imobile nemiscatoare

Aceasta clasificare este prevazuta in mod expres in Codul civil roman. Astfel, art. 461 prevede ca: "toate bunurile sunt mobile sau imobile".

In grupa bunurilor mobile (miscatoare) se cuprind lucrurile care se misca, care se deplaseaza dintr-un loc in altul, fie prin ele insele, fie prin concursul altor forte straine, precum: animalele, mijloacele de transport, lucrurile separate de sol, creantele, drepturile incorporale, intr-un cuvant, "toate lucrurile ce nu figureaza in grupa nemiscatoarelor"[2].

Bunurile mobile se clasifica in:

1) Bunuri mobile prin natura lor

Potrivit prevederilor Codului civil (art. 473), "sunt mobile prin natura lor, corpurile care se misca pe sine, care se pot transporta de la un loc la altul, atat acelea care se misca de sine precum sunt animalele,precum si cele ce nu se pot stramuta din loc decat prin o putere straina, precum si lucrurile neinsufletite".

2) Bunuri mobile prin determinarea legii

Sunt mobile prin determinarea legii: "obligatiunile si actiunile care au ca obiect sume exigibile sau efecte mobiliare (lucruri mobile), actiunile sau interesele in companii de finante, de comert sau industrie, chiar si cand capitalul acestor companii consta in imobile" (art. 474 Cod civil).

Potrivit acestui text al Codului civil, sunt bunuri mobile:

drepturile reale, cu exceptia dreptului de proprietate, care au ca obiect un bun mobil (dreptul de uzufruct, de uz, de gaj);

drepturile de creanta care au ca obiect a da un bun imobil si obligatia de a face sau de a nu face;

actiunile in justitie privind un drept mobiliar sau readucerea in patrimoniu a unui asemenea drept;

actiunile si partile sociale aduse ca aport la capitalul social al unei societati ( Legea nr. 31/1990);

obligatiunile emise de societatile comerciale pe actiuni care constata drepturi de creanta fata de societate;

dreptul de proprietate literara si artistica al autorului de a-si exploata opera;

dreptul de proprietate industriala (dreptul de inventator, inovator)[3].

3) Bunuri mobile prin anticipatie

Codul civil roman nu prevede o asemenea categorie de bunuri, doctrina o admite insa, incluzand aici anumite bunuri imobile prin natura lor, dar pe care partile unui act juridic (vanzator-cumparator) le considera "bunuri mobile anticipat", avand in vedere ca ele, ulterior, vor deveni "bunuri mobile", precum: recoltele si fructele neculese, materialele provenite din demolarea unei constructii, arbustii dintr-o pepiniera, produsul neextras al unei cariere (piatra, marmura etc.).

Acceptarea notiunii de "bun mobil prin anticipatie", prezinta, in prezent, o importanta practica, deoarece permite producatorului fermier

sa-si vanda recolta inainte de ajungerea ei la maturitate, obtinand sumele de bani necesare exploatatiei agricole, iar cumparatorul se asigura ca la recoltare va avea produsele care-l intereseaza.

O alta utilitate practica a distinctiei facute de legiuitor privind bunurile mobile prin anticipatie consta in aceea ca, la instrainare, nu se pune problema indeplinirii unor acte procedurale de publicitate, asa cum se cere in cazul imobilelor.

Bunurile imobile, sunt acelea care sunt fixe, care sunt prinse de sol. Ca si bunurile mobile, bunurile imobile se subclasifica tot in trei grupe, astfel:

Bunuri imobile prin natura lor categorie in care intra fondurile de pamant si cladirile (art. 463 Cod civil); morile de vant sau de apa (art. 464 Cod civil); recoltele care inca se tin pe radacini si fructele neculese (art. 465 Cod civil); arborii netaiati (art. 466 Cod civil);

Bunurile imobile prin obiectul la care se aplica sunt, potrivit art. 471 Cod civil, "imobile prin obiectul la care se aplica: uzufructul lucrurilor imobile, servitutile, actiunile care tind a revendica un imobil. In aceasta categorie de bunuri intra:

drepturile reale, cu exceptia dreptului de proprietate;

drepturile de creanta carora le corespunde obligatia de a da, privind un imobil;

Bunuri imobile prin destinatie se numesc "acele lucruri miscatoare prin natura lor care, prin serviciul pe care-l indeplinesc, sunt atasate, cu titlu accesoriu, unui lucru "nemiscator"[4].

Imobilele prin destinatie sunt enumerate in art. 468-470 din Codul Civil astfel: art. 468 prevede ca "Obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul si exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinatie".

Spre deosebire de bunurile imobile prin natura lor, unde imobilizarea este reala si materiala, la bunurile imobile prin destinatie, materializarea este "fictiva si juridica". Ea se face prin vointa proprietarului care are interes ca un lucru miscator sa fie atasat de un lucru nemiscator, pentru a-i completa utilitatea acestuia din urma. Este un procedeu tehnico-juridic prin intermediul caruia imobilul imprumuta si transmite calitatile sale juridice unui lucru miscator, cu scopul de a-l pune sub regimul acelorasi reguli de drept si, in consecinta, a impiedica separarea lor, pe perioada in care interesul economic a impus o asemenea legatura.

Pentru ca un bun miscator sa primeasca calitatea de "imobil prin destinatie", trebuie intrunite cumulativ doua conditii:

ambele bunuri (si cel imobil si cel mobil) sa apartina aceluiasi proprietar;

intre cele doua lucruri sa existe un raport de destinatie.

Sunt considerate imobile prin destinatie:

- animalele afectate exploatarii agricole (boii, caii);

- utilajele pentru lucrarea pamantului (tractoare, combine, semanatori etc.);

- vietuitoarele dependente de imobil (iepuri, albine, pestele din lac);

- conductele de apa;

B. Clasificarea dupa regimul circulatiei juridice

In functie de acest criteriu, bunurile pot fi: bunuri care se afla in circuitul civil si bunuri scoase din circuitul civil.

Bunurile in circuitul civil (cele mai numeroase) sunt acele bunuri care pot face obiectul actelor juridice civile, adica pot fi dobandite si se pot instraina prin diferite acte juridice.

Regula este ca "bunurile sunt in circuitul civil", exceptiile trebuie prevazute in mod expres in lege. Acesta este si intelesul art. 963 Cod civil: "Numai lucrurile ce sunt in comert pot fi obiectul unui contract".

Bunurile din aceasta categorie se impart in:

bunuri care pot circula liber;

bunuri care pot fi dobandite, detinute ori instrainate conditionat, precum: armele si munitiile.

Bunurile scoase din circuitul civil sunt acelea care nu pot face obiectul unor acte juridice civile, ele fiind "inalienabile". Art. 136(4) din Constitutie prevede in acest sens: "Bunurile proprietate publica sunt inalienabile". De asemenea, Legea nr. 18/1991 in art. 5 alin. 2 prevede ca: "Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse in circuitul civil decat daca, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public".

O dispozitie asemanatoare este cuprinsa in art. 11 din Legea nr. 213/1998, potrivit careia "Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, dupa cum urmeaza:

- nu pot fi instrainate; ele pot fi date numai in administrare, concesionate sau inchiriate, in conditiile legii;

- nu pot fi spuse executarii silite si asupra lor nu se pot constitui garantii reale;

- nu pot fi dobandite de catre alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de buna credinta asupra bunurilor mobile.

Actele juridice incheiate cu incalcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absoluta."

Importanta juridica a acestei clasificari isi produce consecintele in legatura cu valabilitatea actelor juridice civile, privite din punct de vedere al obiectului lor.

C. Clasificarea in functie de modul de determinare

In functie de acest criteriu, bunurile se impart in bunuri determinate individual sau singulare si bunuri de gen.

Bunurile determinate individual - singulare - "res certa", sunt acelea care, dupa natura lor sau dupa vointa partilor, sunt determinate prin elemente specifice, de exemplu casa din strada Bascov, numarul 2, tabloul "Taranca din Muscel" de N. Grigorescu (original nu copie), autoturismul Dacia Logan, cu numarul de inmatriculare AG. 20. UCB., un anumit ceasornic vechi si, in general, unicatele.

Bunurile de gen sunt acelea care se individualizeaza prin insusirile si caracteristicile speciei sau categoriei din care fac parte.

Individualizarea acestor bunuri se face prin masurare, cantarire, numarare, de exemplu 100 m³ cherestea rasinoase, 10 tone de grau cu urmatorii indici de calitate: 78% greutate hectolitrica, 3% corpuri straine, 13% umiditate, 10 duzini de ciorapi de un anumit tip etc.

D. Dupa cum pot fi inlocuite in executarea unei obligatii

In functie de acest criteriu, bunurile pot fi: fungibile si nefungibile.

Bunuri fungibile, sunt acelea care se pot inlocui unele cu altele in executarea unei obligatii civile, fara ca valabilitatea platii sa fie afectata[5]. De regula, bunurile generice sunt fungibile.

Bunurile nefungibile, sunt acelea care nu pot fi inlocuite cu altele, debitorul neputand fi eliberat prin predarea altui bun.

Caracterul nefungibil al bunurilor este determinat fie de faptul ca bunurile sunt "res genera", fie ca partile au hotarat astfel.

De regula, bunurile certe (individual determinate) sunt nefungibile.

Clasificarea are importanta in executarea obligatiilor civile. Astfel, debitorul se elibereaza de obligatia sa, in cazul bunurilor de gen, daca preda creditorului bunuri de acelasi gen, iar daca obligatia de predare priveste un bun "res certa", plata este valabila numai daca preda exact bunul asupra caruia s‑a convenit.

E. Dupa cum folosirea bunurilor implica si consumarea lor:

In functie de faptul ca unele bunuri se consuma o data cu prima lor intrebuintare, iar altele servesc la intrebuintari repetate, bunurile se impart in bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile.

Sunt consumptibile acele bunuri care, la prima lor intrebuintare, isi pierd substanta, precum: alimentele, bauturile, materiile prime (minereuri, titei, fibre textile etc.), banii (monede, bancnote). In cazul banilor, avem de‑a face cu o "consumatie juridica" sau "civila", deoarece utilizarea lor se face printr‑un act de instrainare, spre deosebire de celelalte bunuri consumptibile, unde are loc o "consumare materiala".

Sunt bunuri neconsumptibile acelea care pot fi intrebuintate in mod repetat. Din punct de vedere material, ele nu se distrug la prima intrebuintare, ci servesc la intrebuintari repetate. Astfel sunt: casa, mobila, obiectele de uz casnic, cartile, mijloacele de transport etc. In procesele de intrebuintare ale acestor bunuri nu conteaza faptul ca ele sufera un proces de uzura, important este faptul ca servesc la mai multe intrebuintari, ca nu dispar de la primul act de folosinta a lor[6].

F. Dupa cum sunt sau nu producatoare de fructe, se disting:

Bunuri frugifere, acelea care, periodic, fara a‑si consuma substanta lor, produc anumite fructe, exemplu banii sunt frugiferi, fructul este dobanda.

Bunurile nefrugifere, acelea care nu au calitatea de a produce, in mod periodic, fructe fara consumarea substantei lor[7].

Codul civil Roman in art.483 distinge trei categorii de fructe:

a.      fructe civile naturale - pe care le produce pamantul de la sine (iarba pasunii, fructele de padure, plantele medicinale din flora spontana), precum si sporul animalelor (art. 522 Cod civil);

b.     fructe industriale - sunt acelea care se dobandesc prin cultura, cum sunt produsele ogoarelor, gradinilor, livezilor, podgoriilor etc. (art. 522, al. 2 Cod civil);

c.      fructe civile sunt dobanzile, veniturile rentelor, chiriile caselor etc. (art. 523 Cod civil).

Fructele trebuie deosebite de ceea ce numim "producte".

Productele sunt "foloase trase dintr‑un bun cu consumarea substantei sale" . In acest sens, marmura, piatra din cariera, nisipul ori pietrisul extras din albia raurilor, argila, caolinul, piatra de var etc., sunt "producte".

Spre deosebire de fructe, productele sunt foloase ce rezulta dintr-un bun prin consumarea substantei acestuia (exemplu, piatra dintr-o cariera, lemnul dintr-o padure).

G. Clasificarea dupa cum pot ori nu pot fi divizate
fara a‑si schimba destinatia economica

In functie de acest criteriu, bunurile pot fi: divizibile si indivizibile.

Bunurile divizibile sunt acelea care, din punct de vedere material, pot fi impartite fara ca prin aceasta sa‑si schimbe destinatia economica, spre exemplu, suprafetele de teren, o bucata de stofa, alimentele, un lingou de aur etc.

Bunurile indivizibile sunt acelea care prin divizare isi pierd destinatia lor economica, de exemplu: un televizor, o haina, un vas, un mijloc de transport etc.

H. Clasificarea bunurilor dupa modul in care pot fi percepute.

In functie de acest criteriu, bunurile pot fi: bunuri corporale si bunuri incorporale.

Bunurile corporale sunt acelea care au o existenta materiala, care se prezinta sub o forma concreta, fiind percepute prin simturile noastre, cum ar fi: pamantul, imobilele, metalele, imbracamintea, alimentele, obiectele de uz casnic, animalele, materiile prime etc. Latinii exprimau aceasta idee prin: "quae tangi possunt" (care pot fi atinse).

Bunurile incorporale sunt acelea care, dimpotriva, au o existenta abstracta, putand fi percepute doar cu "ochii mintii"[9]. Aceste lucruri nu intra sub simturile noastre fiindca nu au consistenta materiala: "quae tangi non possunt" (care nu pot fi atinse). Cu toate ca nu au existenta materiala, ele reprezinta o valoare economica si, sub acest titlu, fac parte din "patrimoniul persoanei". Se includ in aceasta categorie: toate creantele si toate drepturile (reale, personale si intelectuale). Trebuie facuta precizarea: in aceasta categorie intra si drepturile reale (care se nasc in legatura cu lucrurile asupra carora titularii acestora isi exercita actiunile lor in mod direct, fara interventie exterioara), cu exceptia, insa, a dreptului de proprietate, care, confundandu‑se cu obiectul insusi asupra caruia poarta, trebuie trecut in categoria lucrurilor (bunurilor corporale).

Trebuie precizat faptul ca lucrurile, bunurile corporale nu participa la viata juridica decat prin intermediul drepturilor care se exercita asupra lor, caci lucrul absoarbe si drepturile. Pentru aceasta, nu se spune "vand dreptul de proprietate asupra unei case", ci simplu: "vand casa", cu toate ca, in realitate, se instraineaza toate prerogativele juridice odata cu lucrul[11].

I. Clasificarea bunurilor in functie de corelatia dintre ele.

In functie de acest criteriu, bunurile pot fi: principale si accesorii.

Bunurile principale sunt acelea care pot fi folosite independent, fara a servi la intrebuintarea altui bun, precum: casa, automobilul, televizorul, vioara, barca etc.

Bunurile accesorii sunt acelea care nu pot sa serveasca, nu pot fi utile decat prin intermediul altui lucru, de care sunt intim legate, destinatia lor fiind sa serveasca la intrebuintarea unui bun principal, cum ar fi: acumulatorul unui autovehicul; antena unui televizor; arcusul pentru o vioara; cheile unui lacat etc.

J. Clasificarea bunurilor dupa cum pot sau nu pot fi urmarite de creditori

In functie de acest criteriu de clasificare, bunurile se impart in: bunuri sesizabile si bunuri insesizabile.

Este bun sesizabil acela care poate forma obiectul executarii silite a debitorului. In acest sens, art.406 Cod de procedura civila precizeaza care sunt bunurile ce nu pot fi urmarite silit de catre creditori, iar in consecinta, toate cele ce nu sunt mentionate de art.406 se considera ca fiind bunuri sesizabile si, prin urmare, sunt supuse procedurii executarii silite.

Este bun insesizabil orice bun ce nu poate fi urmarit silit pentru plata unei datorii, cum ar fi: bunurile de uz personal sau casnic strict necesare debitorului si familiei sale, precum si obiectele de cult religios, daca nu sunt mai multe de acelasi fel, alimentele necesare debitorului si familiei sale pe timp de doua luni iar, daca debitorul se ocupa exclusiv cu agricultura, alimentele necesare pana la noua recolta, animalele destinate obtinerii mijloacelor de existenta si furajele necesare pentru aceste animale pana la noua recolta, combustibilul necesar debitorului si familiei sale socotit pentru 3 luni de iarna si alte bunuri declarate neurmaribile prin alte dispozitii legale - art.406 Cod procedura civila.

In art.407 Cod procedura civila se gasesc prevederi care precizeaza si alte bunuri exceptate cum ar fi cele care servesc la exercitarea ocupatiei debitorului sau, dispozitiile art.409 ce privesc urmarirea salariilor si alte venituri periodice realizate din munca, pensiile acordate in cadrul asigurarilor sociale.