Clasificarea normelor juridice

Clasificarea normelor juridice.

Se pot stabili cateva criterii de clasificare a normelor juridice, a caror valoare este incontestabila:

a) dupa obiectul si metoda reglementarii juridice, adica dupa ramura si institutia juridica, se disting normele de drept constitutional, civil, administrative, penal etc.

b) dupa forta juridica a actului normativ in care sunt cuprinse, adica dupa izvorul de drept, distingem normele cuprinse in legi, decrete, hotarari ale guvernului, ordine si instructiuni ale ministrilor;

c) dupa sfera aplicarii si gradul lor de generalitate, avem norme generale, speciale si de exceptie;

d) dupa modul de redactare, distingem normele complete si normele incomplete;

e) dupa caracterul conduitei prescrise, avem norme onerative, prohibitive si permisive.

Normele juridice onerative sunt norme care prescriu in mod expres obligatia unei actiuni.

Normele prohibitive interzic savarsire unor actiuni (apartin majoritatea normelor de drept penal, financiar, administrativ etc.).

In functie de unghiul din care este privita (analizata), aceeasi norma juridica poate sa fie atat onerativa, cat si prohibitiva.

Normele penale nu interzic numai savarsirea unor acte considerate infractiuni, dar obliga, totodata, organele de stat ca, in cazul incalcarii lor, sa urmareasca si sa sanctioneze pe infractor.

Normele permisive sunt acele norme care, fara a obliga sau a interzice savarsirea unei actiuni, prevad posibilitatea ca subiectul sa uzeze de anumite drepturi sau stabilesc anumite drepturi, interese, capacitati si competente. In cadrul acestei categorii de norme trebuie distinse normele de imputernicire, normele supletive, normele de stimulare si normele de recomandare.

Normele de imputernicire formuleaza anumite drepturi ale subiectelor, stabilesc capacitatea si competenta subiectelor de drept, posibilitatea savarsirii anumitor actiuni. Pe baza acestor norme apar drepturile subiective. Numeroase norme de imputernicire, prin care sunt instituite drepturile cetatenilor, sunt incluse in constitutii, legi, Codul civil, Codul muncii, Codul familiei si in alte acte legislative.

Normele supletive sunt o categorie a normelor permisive in care subiectului i se lasa posibilitatea sa aleaga singur una din variantele de conduita prevazute de norma, si numai in ipoteza ca s-a folosit de aceasta posibilitate, drepturile si obligatiile sale vor fi stabilite de un organ de stat, desigur, in limitele dispozitiei. Aceste norme suplinesc deci vointa atunci cand ea nu s-a manifestat.

Normele de stimulare sunt acele norme prin care se instituie decoratiile si titlurile de onoare, indicandu-se conditiile in care acestea pot fi conferite de catre organele de stat competente. Stabilind conditiile pe care cineva trebuie sa le indeplineasca pentru a putea fi decorat sau pentru a i se putea da un titlu de onoare, aceste norme urmaresc sa stimuleze o atare conduita, care este dorita.

Normele de recomandare prevad o anumita conduita pe care statul o recomanda de obicei organizatiilor sociale.

Normele de imputernicire, supletive, de recomandare si de stimulare au toate ca trasatura comuna faptul ca exprima o conduita permisa, si nu una impusa. De aceea, ele pot fi reunite in categoria normelor permisive, caree sunt uneori denumite si dispozitive, spre deosebire de normele imperative sau categorice, care nu admit nici o derogare si in care se include normele onerative si prohibitive.

Dupa sfera aplicarii lor si gradul de generalitate, normele juridice pot fi categorisite in: norme generale, norme speciale si norme de exceptie.

Normele generale au sfera cea mai larga, aplicandu-se tuturor relatiilor sociale din ramura respectiva a dreptului, pe cand normele speciale cuprind doar o anumita categorie de relatii din cadrul aceleiasi ramuri. In limbajul juridic, adesea normele generale sunt denumite, fata de cele speciale sau de exceptie, norme de drept comun. Categoriile lege generala si lege speciala sunt relative. O norma poate fi speciala in raport cu o norma de aplicatie mai larga, dar tot ea poate fi generala in raport cu o norma cu o sfera de aplicatie mai restransa decat a ei.

Normele juridice se clasifica dupa modul lor de redactare in norme complete si norme incomplete. Marea majoritate a normelor juridice are o forma completa, determinate in cadrul actului normativ prin care sunt edictate. Cand norma nu apare complet in acelasi act, aceasta norma este denumita in literatura juridica norma de trimitere. Cand unele elemente ale normei nu sunt precizate, urmand sa fie stabilite intr-un act normativ adoptat ulterior, norma juridica care urmeaza sa fie completata printr-un act normativ adoptat ulterior poarta denumirea de norma in alb.

Categoria normelor de trimitere si a normelor in alb tine insa mai mult de tehnica juridica folosita in redactarea actului normativ decat de continutul insusi al normei juridice.