Doctrina ca izvor al
dreptului.
Doctrina cuprinde analizele, investigatiile,
interpretarile pe care oamenii de specialitate le dau fenomenului juridic. Stiinta juridica are o importanta majora: ea
contribuie la intelegerea fenomenului juridic, in cunoasterea relatiilor
sociale supuse reglementarii juridice in interpretarea si aplicarea corecta a
legii, in dezvoltarea si perfectionarea dreptului. Doctrina formeaza stiinta
juridica al carei rol teoretic este indiscutabil, atat in privinta explicarii
si interpretarii stiintifice a materialului normativ, cat si in opera de
legiferare, in procesul de creare a dreptului, cat si in activitatea practica
de aplicare a dreptului. In dreptul actual, doctrina nu este
considerata izvor de drept, insa acest lucru nu impieteaza cu nimic asupra
rolului indispensabil pe care ea il are in procesul legislativ si in procesul
practicii juridice. Solutiile si interpretarile doctrinare sunt intodeauna
fondate pe cazuri practice, pornind de la fapte reale, pe care apoi le
generalizeaza, le interpreteaza si le explica teoretic. Doctrina a avut un deosebit rol in procesul de creare a dreptului. Astfel, in dreptul roman, opiniile jurisconsultilor Papinian,
Ulpian, Paul erau considerate ca avand forta legii. In Evul Mediu,
doctrina a jucat, de asemenea, un rol important, datorita obscuritatii si
nesigurantei dreptului cutumiar, astfel ca judecatorii cautau solutiile in
comentariile juristilor. Odata cu codificarea cutumei si cuprinderea normelor
juridice in legi, rolul doctrinei a scazut, fara ca el sa
dispara. In nian, Ulpian, Paul erau considerate ca avand
forta legii. In Evul Mediu, doctrina a jucat, de asemenea, un rol
important, datorita obscuritatii si nesigurantei dreptului cutumiar, astfel ca
judecatorii cautau solutiile in comentariile juristilor. Cu toate ca
judecatorul in solutionarea litigiului nu este legat in hotararea pe care o da
de o cauza similara sau de un proces similar judecat de el insusi sau de o alta
instanta, practica judecatoreasca ajunge la solutii unitare in interpretarea si
aplicarea legii, iar in aceasta privinta un rol deosebit revine Curtii Supreme
de Justitie, care are competenta sa transeze in mod suveran conflictele dintre
instante si sa impuna o anumita interpretare prin decizii de indrumare pentru
aplicarea unitara a legii. Aceste decizii de indrumare ca si solutiile
constitutionale ale instantelor superioare sunt invocate ca precedente
judiciare, iar pe baza lor se solutioneaza cauzele cu care au fost sesizate
instantele. In sistemele de drept anglo-saxon, jurisprudenta este
un important izvor de drept, dreptul comun fiind alcatuit din hotararile
judecatoresti si obiceiurile juridice. Judecatorul este
nu numai un interpret al legii, ci si un creator al ei, iar o cauza poate fi
solutionata pe baza unui precedent pronuntat cu sute de ani anterior.
