Controlul si indrumarea tutorelui de catre autoritatea tutelara

Controlul si indrumarea tutorelui de catre autoritatea tutelara

1. COMPETENTA MATERIALA A AUTORITATII TUTELARE

In nici unul din articolele Codului familiei care se refera la autoritatea tutelara, nu se precizeaza care este continutul exact al acestei notiuni. Este motivul pentru care in literatura noastra juridica au fost formulate, in aceasta privinta, doua puncte de vedere diferite.

Intr-o prima opinie, se considera ca notiunea de autoritate tutelara desemneaza o functie a unor organe administrative

Intr-o alta opinie, se sustine ca notiunea de autoritate tutelara desemneaza un organ care indeplineste anumite functii.

Ambele opinii se completeaza reciproc, ele trebuie luate in considerare impreuna, desemnand o notiune complexa, sintetica, atat in sensul de functie sociala, de manunchi de atributii, cat si in acela de organ care indeplineste aceasta functie.

Codul familiei, in art. 158 din Capitolul IV, referitor la autoritatea tutelara prevede ca: "Atributiile de autoritate tutelara apartin organelor executive si de dispozitie ale consiliilor comunale, orasenesti, municipale sau de sector al municipiului Bucuresti.

In sens generic, sarcinile organelor de autoritate tutelara constau in ocrotirea intereselor minorilor.

Organul care exercita atributiile de autoritate tutelara are obligatia de a veghea ca drepturile si interesele celor ocrotiti sa fie aparate potrivit dispozitiilor legale; in acest scop organul de autoritate tutelara este imputernicit prin lege sa organizeze un control permanent si sa ia masurile necesare cerute de apararea persoanelor ocrotite si a intereselor acestora.

Atributiile de autoritate tutelara reflecta grija fata de persoana minorului sub aspect material, moral, cultural.

In exercitarea acestor atributii, organele executive si de dispozitie ale consiliilor comunale, orasenesti, municipale sau de sector al municipiului Bucuresti sunt obligate sa ia masurile legale din oficiu, sau in urma unor sesizari, ori de cate ori afla ca un minor se gaseste intr-o situatie care impune ocrotire in conditiile legii.

Atributiile care intra competenta autoritatii tutelare pot fi grupate in patru categorii: atributii ca organ de control si indrumare, atributii ca organ de decizie, atributii ca organ de sesizare si atributii in cazurile in care legea prevede ascultarea autoritatii tutelare.

1.1. Atributiile autoritatii tutelare ca organ de control

Sediul materiei il constituie art. 108, alin. 1, Codul familiei, referitor la ocrotirea parinteasca, dar ale carui dispozitii se aplica in cazul tutelei: "autoritatea tutelara este obligata sa exercite un control efectiv si continuu asupra felului in care parintii isi indeplinesc indatoririle privitoare la persoana si bunurile copilului".

Dispozitiile legale arata ca este vorba despre un control general ce cuprinde dreptul si obligatia delegatului autoritatii tutelare de a vizita pe copil la locuinta sa, dreptul si obligatia de a culege informatii pe orice cale, dreptul si obligatia de a da indrumari, in caz de nevoie. Nu este un control indreptat spre luarea inca de la inceput, a unor masuri sau decizii, si nici unul generat neaparat de un anumit incident, de o anumita manifestare a ocrotirii exercitata de catre tutore, in cazul nostru.

Spre a putea fi eficace, controlul general trebuie sa fie efectiv si continuu. Este vorba, deci, despre un control permanent. Acest control este si multiplu ori divers , el efectuandu-se in scopul cunoasterii conditiilor de trai, a felului in care sunt ingrijiti, crescuti si educati copiii, precum si pentru a cunoaste starea sanatatii, dezvoltarea fizica si intelectuala a acestora, felul in care li se asigura conditiile de invatatura si pregatire profesionala.

De aceea, controlul trebuie sa fie nu numai organizat ci si spontan. Este un control care se poate produce si la sesizarea oricarei persoane sau organizatii ce ar socoti ca, in anumite imprejurari, interventia autoritatii tutelare ar fi necesara.

In indeplinirea acestor atributii, autoritatea tutelara prin delegatii sai, nu elaboreaza decizii, deci acte producatoare de efecte juridice, ci prin discutii duce o activitate de lamurire si convingere, de informare, de verificare a unor situatii de fapt. Ceea ce se urmareste in realitate este un control exercitat prin contactul permanent cu cei controlati.

Activitatea de control si indrumare neanalizandu-se in acte de administratie , putand fi indeplinita si verbal, nerespectarea indrumarilor nu poate fi privita ca o neexecutare a unei dispozitii administrative si sanctionata ca atare. Bineinteles insa, ca, persistenta nesocotire a indrumarilor ar putea determina autoritatea tutelara sa treaca la luarea unor masuri corespunzatoare.

1.2. Atributiile autoritatii tutelare ca organ de decizie

In aceasta categorie intra acele atributii despre care Codul familiei vorbeste in art. 102, art. 126, art. 127 alin 1 si 2, art. 129 alin 2, art. 131 alin 1, art. 132, art. 135, art. 141 alin. 1, referindu-se la materia tutelei.

Articolele mai sus mentionate privitoare la atributiile autoritatii tutelare ca organ de decizie are in vedere urmatoarele: incuviintarea schimbarii felului invataturii ori pregatirii profesionale sau a locuintei, pe care o cere desavarsirea invataturii sau pregatirii profesionale; aprobarea inventarului bunurilor minorului si aprobarea platii anumitor creante; stabilirea sumei anuale necesare pentru intretinerea minorului si administrarea bunurilor sale; prealabila incuviintare a actelor de dispozitie; ridicarea de la o casa de pastrare de stat a unor sume de bani sau a unor hartii de valoare apartinand copilului minor; numirea unui curator in caz de interese contrarii intre tutore si minor; descarcarea pentru gestiunea anuala a tutorelui; descarcarea generala la incetarea tutelei.

In aceste cazuri autoritatea tutelara ia masuri a caror executare nu mai reclama interventia nici unui alt organ de stat. De catre aceasta: "se da incuviintare", "se ingaduie", "se aproba", "se stabileste", "se da descarcare", etc.

Atributiile autoritatii tutelare ca organe de decizie au un caracter specific si se concretizeaza in hotarari pe cale de decizie, prin care se rezolva in fond anumite cereri si sesizari referitoare la ocrotirea minorilor.

Autoritatea tutelara are competenta de a lua decizii, numai in situatiile prevazute de lege, acest atribut nefiindu-i lasat la apreciere.

Sesizarea organelor de autoritate tutelara despre cazurile in care urmeaza sa ia o hotarare pe cale de decizie, se face, in principiu, prin cerere, de persoanele indreptatite de lege, dar aceasta nu exclude posibilitatea de a se sesiza din oficiu, in baza rolului sau activ.

Deciziile sale sunt supuse cailor de atac potrivit art. 160, Codul familiei: "Deciziile autoritatii tutelare pot fi atacate la autoritatea ierarhic superioara, care, potrivit legii, exercita atributiile de indrumare si control".

Autoritatea tutelara mai are pe langa atributiile deja enuntate mai sus, alte doua categorii de atributii: atributii ca organ de sesizare si atributii in cazul in care legea prevede ascultarea ei. Aceste ultime categorii de atributii ale autoritatii tutelare sunt aplicabile insa numai in materia ocrotirii parintesti nu si a tutelei.

In mod succint putem enumera in continuare atributiile autoritatii tutelare in legatura cu tutela minorului, nemaifacand distinctie, privind impartirea acestora pe categorii. in legatura cu instituirea tutelei, autoritatea tutelara are mai multe atributii (pe care anterior le-am detaliat):

deschiderea tutelei si numirea tutorelui (art. 113 si 116, Codul familiei);

pana la intrarea in functie a tutorelui se poate lua masura provizorie a numirii unui curator (art. 119 si 139 Codul familiei);

comunicarea numirii tutorelui, acestuia, in scris (art. 119, Codul familiei);

afisarea deciziei de numire a tutorelui la sediul primariei (art. 119, Codul familiei);

In legatura cu ocrotirea minorului prin tutela, in timpul acesteia, autoritatea tutelara are urmatoarele atributii

- trimiterea unui delegat care sa verifice, la fata locului si in prezenta tutorelui, situatia bunurilor minorului, intocmind un inventar care se supune spre aprobare autoritatii tutelare (art. 126, Codul familiei);

- stabilirea sumei anuale, care este necesara minorului pentru intretinerea sa si administrarea bunurilor lui (art. 127, Codul familiei);

incuviintarea actelor juridice privitoare la bunurile minorului, care depasesc dreptul de administrare; incuviintarea se da tutorelui, cand minorul are sub 14 ani, ori minorului, cand are peste aceasta varsta (art. 130, Codul familiei);

incuviintarea ridicarii sumelor depuse pe numele minorului la casele de pastrare, care intrec nevoile intretinerii lui si ale administrarii bunurilor sale, precum si a titlurilor de valoare depuse la casele de pastrare (art. 131, Codul familiei);

numirea unui curator ori de cate ori se ivesc interese contrare intre tutore si minor, altele decat acelea care atrag excluderea ori indepartarea de la tutela (art. 132, Codul familiei);

incuviintarea data minorului pentru schimbarea felului invataturii ori pregatirii profesionale sau de a avea o alta locuinta decat aceea a tutorelui (art. 137 si art. 122, Codul familiei);

acordarea tutorelui, prin apreciere, a unei remuneratii (art. 121, Codul familiei);

exercitarea unui control efectiv si continuu asupra activitatii tutorelui, putand cere colaborarea organelor administratiei de stat si a institutiilor de ocrotire (art. 136, Codul familiei);

primirea darilor de seama, anuale si generala, verificarea gestiunii si descarcarea tutorelui (art. 134, 135, 138, Codul familiei);

- daca este cazul, indepartarea tutorelui de la tutela (art. 138, Codul familiei) ori inlocuirea tutorelui (art. 117 si 118, Codul familiei).

Actele organelor de autoritate tutelara trebuie sa se incadreze in dispozitiile Codului familiei, adica sa se refere numai la atributiile prevazute expres de lege in aceasta materie.

Rezolvarea unor probleme care nu le sunt date in competenta, duce la lipsa de valabilitate a actului respectiv, si, in consecinta, la anularea lui.

COMPETENTA TERITORIALA A AUTORITATII TUTELARE

2.1. Competenta teritoriala dupa domiciliul minorului

In conformitate cu prevederile art. 159 lit. a din Codul familiei, autoritatea tutelara competenta este aceea de la domiciliul minorului. Cu alte cuvinte, din punct de vedere teritorial, atributiile de autoritate tutelara revin organelor executive si de dispozitie ale consiliilor comunale, orasenesti, municipale sau de sector ale municipiului Bucuresti, in raza carora isi are domiciliul minorul.

Stabilirea competentei teritoriale a autoritatii tutelare pe baza criteriului general al domiciliului persoanei minore, vizate in mod direct prin activitatea acestui organ, corespunde cerintei ocrotirii depline a intereselor de natura personala si patrimoniala ale minorului, exercitarii activitatii de autoritate tutelara exclusiv in interesul acestora.

Dispozitiile legale mai sus mentionate sunt de natura imperativa. in consecinta, orice act de autoritate tutelara indeplinit de catre un organ necompetent din punct de vedere teritorial, va fi nul.

2.2. Competenta teritoriala cand locuinta si domiciliul sunt diferite

Din prevederile art. 122 Codul familiei, care arata ca minorul pus sub tutela locuieste la tutore si ca el poate avea o alta locuinta numai cu incuviintarea autoritatii tutelare, se poate concluziona ca legea face distinctie intre domiciliul legal al minorului (care se afla la tutore) si locuinta acestuia, adica unde minorul locuieste efectiv, datorita faptului ca asa cer interesele de moment ale acestuia.

In situatia in care minorul nu locuieste efectiv la domiciliul sau legal, avand o alta locuinta, competenta teritoriala revine autoritatii tutelare din circumscriptia teritoriala in care minorul locuieste efectiv si nu aceleia de la domiciliul sau legal.

Aceasta exceptie de la regula amintita anterior, si anume ca autoritatea tutelara competenta este aceea de la domiciliul minorului, se justifica prin crearea posibilitatii desfasurarii in cele mai bune conditii, in interesul exclusiv al minorului, a atributiilor autoritatii tutelare.

Autoritatea tutelara care incuviinteaza ca minorul sa aiba o alta locuinta decat domiciliul sau legal, locuinta care se afla in afara sferei sale de competenta teritoriala, trebuie sa anunte despre acest lucru autoritatea tutelara competenta (cea din circumscriptia in care locuieste minorul) pentru ca aceasta sa-si poata exercita de la inceput atributiile care ii revin in legatura cu ocrotirea minorului respectiv.