 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Administratie | Contabilitate | Contracte | Criminalistica | Drept | Legislatie |
In stiinta dreptului, prn sintagma drept european se intelege, in general, dreptul organizatiilor internationale constituite la nivelul Europei.
Initial notiunea de drept european a fost folosita de doctrina pentru a desemna dreptul tuturor organizatiilor internationale din Europa. Ulterior prin ea s-a desemnat doar dreptul organizatiilor internationale din vestul, nordul si sudul Europei fiind excluse din obiectul sau dreptul organizatiilor internationale din estul Europei (Tratatul de la Varsovia din 1949/1955 sau CAER din 1949, s.a).Aceasta delimitare era justificata mai mult ideologic decat geografic sau char doctrinar. Astfel in obiectul de reglementare al dreptului european intrau toate organizatiile din Europa occidentala, cu caracter deschis, dar si unele organizatii cu caracter inchis, respectiv cu un numar limitat de membri, precum Consiliul Nordic sau Uniunea economica a statelor BENELUX.
Dreptul european este, in acest sens, drept international public.
In scurta sa evolutie istorica de numai 55 de ani dreptul comunitar european s-a desprins insa de radacinile sale istorice , devenind un domeniu distinct al dreptului international public, respectiv a dreptului european, in sens larg.
In cadrul acestuia, pe de o parte datorita importantei sale practice si, pe de alta parte, datorita unor particularitati juridice specifice, dreptul comunitatilor europene (CECO, CEEA, CEE si in final CE), desemnat prin sintagma drept comunitar european, a dobandit o autonomie din ce in ce mai pronuntata.
Particularitatile acestei ramuri speciale sunt de natura atat politica si economica dar, mai ales, juridica, si sunt cuprinse in notiunea de SUPRANATIONALITATE a comunitatilor europene.
Supranationalitatea comunitatilor europene constituie un subiect important al tematicii ce urmeaza a fi dezvoltata pe parcursul acestui curs fiind necesar a se face acum cateva precizari prealabile.
Astfel, dreptul comunitar european se deosebeste de dreptul international public in primul rand prin aceea ca fundamenteaza drepturi si obligatii nemijlocite pentru persoane si intreprinderi. Aceste drepturi si obligatii sunt reglementate direct, la nivelul institutiilor competente ale comunitatilor europene, si nu prin intermediul statelor. Cu alte cuvinte persoanele fizice si juridice resortisante pe teritoriul statelor membre sunt subiecte ale dreptului comunitar european, spre deosebire de dreptul international public unde subiectivitatea juridica in cadrul raporturilor specifice apartine exclusiv statelor si organizatiilor internationale. In acest sens se poate afirma ca in dreptul comunitar european asistam la o extindere a domeniului suveranitatii statale dincolo de limitele specifice consacrate in normele de drept international. In limbajul specific de drept comunitar european, adoptat si de constitutiile unor state membre (spre exemplu art. 23 al.1 si art.24 al.1 al Legii fundamentale a RFG) aceasta inseamna un transfer de atribute/prerogative de suveranitate.
Prin urmare, supranationalitatea este caracteristica juridica fundamentala a celor trei comunitati europene (CECO, CEEA, CEE) si a Comunitatii Europene (CE - fosta CEE).
Datorita evolutiei acestei ramuri speciale de drept international public, sintagma de drept european trebuie inteleasa, in perioada contemporana, in doua acceptiuni:
Aceasta explica de ce, in doctrina si scolile de drept din Europa, denumirile care sunt folosite pentru a desemna disciplina care se ocupa cu studiul dreptului comunitatilor europene cu caracter supranational sunt inconsecvente si diferite, fiind folosita atat sintagma de Drept european cat si alte sintagme precum Dreptul comunitatilor europene, drept comunitar, Drept comunitar european, etc.
Nici in doctrina romaneasca contemporana disciplina juridica nu este denumita in mod unitar cu toate ca marea majoritate a autorilor au optat, in final, pentru sintagma drept comunitar european.
DREPTUL COMUNITAR EUROPEAN, ca ramura de drept, desemneaza ansamblul normelor juridice, izvorand din tratatele constitutive ale comunitatilor europene cu caracter supranational, din reglementarile institutiilor si organelor comunitare, din practica judiciara si din cutuma, care reglementeaza raporturile sociale care se nasc se modifica si/sau se sting intre statele membre in cadrul acestor organizatii europene, intre comunitatile europene si statele membre precum si intre comunitatile europene si resortisantii din statele membre, persoane fizice si juridice.
Ca disciplina juridica, dreptul comunitar european studiaza dreptul comunitatilor europene cu caracter supranational.
Cu toate ca, actualmente, Romania are statutul unui stat tert in raport cu Comunitatea si Uniunea Europeana, in cadrul cursului este abordata problematica raporturilor Romaniei cu aceasta organizatie intrucat, pe de o parte, odata cu incheierea in anul 1993 a Acordului de Asociere a Romaniei cu comunitatile europene si statele membre ale acestora, relatiile bi-si multilaterale au dobandit un caracter special si privilegiat si, pe de alta parte, intrucat stadiul de aderare al Romaniei la CE si UE este deosebit de avansat, tara noastra gasindu-se, la inceputul anului 2005, in faza prealabila semnarii tratatului de aderare.
In cadrul dreptului comunitar european care reprezinta mai mult decat o simpla ramura de drept respectiv un adevarat sistem juridic pseudostatal, se face distinctia, pe de o parte, intre dreptul institutional comunitar european si dreptul material comunitar european si, pe de alta parte intre dreptul institutional comunitar si ramuri speciale de drept material precum dreptul administrativ european, dreptul social european, dreptul european al muncii, dreptul european comercial si al concurentei comerciale, dreptul european al mediului, etc.
Prin Drept institutional comunitar european se intelege ansamblul de norme juridice care reglementeaza structura, compunerea, organizarea si functionarea precum si competenta institutiilor fundamentale si celorlalte organe ale comunitatilor europene. Destinatarii acestor norme juridice sunt intotdeauna si numai comunitatile europene ca subiecte distincte de drept.
Prin Drept material comunitar european se intelege ansamblul normelor juridice care reglementeaza obiectivele, domeniile si politicile concrete ale comunitatilor europene precum si strategiile si mijloacele de realizare a acestora. Destinatarii acestor norme sunt atat comunitatile europene ca subiecte distincte de drept cat si statele membre ale acestora in nume propriu, precum si orice alte persoane fizice sau juridice resortisante in statele membre.
Dreptul comunitar este format dintr-un ansamblu de norme juiridice ordonate conform unor principii de ierarhie precise si riguroase, formand ordinea juridica comunitara. Aceasta ordine juridica este insa diferita atat de ordinea juridica internationala, cat si de cea statala. Intre ordinea juridica comunitara si cea a statelor membre exista raporturi pe principiul integrarii directe a dreptului comunitar in dreptul intern al statelor membre si al primordialitatii primului asupra celui de-al doilea, principii care chiar daca unele nu rezulta in mod expres din tratatele care au instituit comunitatile europene, au fost statuate de jurisprudenta Curtii de Justitie.
Putem astfel concluziona ca dreptul comunitar este format din doua categorii de norme juridice: cele cuprinse in tratatele constitutive - care au valoare contitutionala - si, cele cuprinse in actele juridice emise de institutiile comunitare, care constituie legislatia comunitara ordinara si care au ca, obiectiv instituirea pietei interne prin care se asigura libertatea de circulatie a bunurilor, serviciilor, persoanelor si capitalurilor, precum si pentru asigurarea unei concurente loiale, suprimarea obstacolelor din calea initiativei operatorilor si asigurarea instrumentelor comune necesare, intre care un loc de baza il ocupa adoptarea unei monede unice ( EURO).
Dreptul comunitar se aplica deci in cadrul comunitatilor europene ca un drept intern al acestora, dar nu si relatiilor cu un pronuntat caracter intern al statelor, asa cum a statuat Curtea Europeana de Justitie.
In literatura de specialitate, nu exista o clasificare unitara a izvoarelor dreptului comunitar. Unii autori clasifica aceste surse in urmatoarele categorii
tratate instituind comunitatile;
dreptul derivat ;
dreptul international;
principiile generale de drept si respectarea drepturilor
omului.
Alti autori stabilesc tot patru categorii de surse, ale dreptului comunitar, acestea fiind
tratate constituind comunitatile ;
tratatele subsidiare ;
legislatia secundara ;
deciziile, opiniile si principiile generale aplicate de
Curtea de Justitie.
Intr-o alta opinie, aceste surse sunt categorisite astfel
tratate instituind comunitatile, protocoalele, conventii
si acte aditionale, tratate de modificare a acestora,
acorduri ale statelor membre intre ele sau cu terte state;
actele legislative si decizii ale institutiilor comunitare
in baza tratatelor, inclusiv decizii ale Curtii de Justitie;
jurisprudenta Curtii de Justitie;
principiile generale de drept derivand din constitutiile
si legile statelor membre, din acordurile internationale
si din Conventia Europeana a Drepturilor Omului .
Conform unei alte opinii, sursele dreptului comunitar sunt
tratatele constitutive;
principiile generale ;
actele unilaterale cu forta obligatorie.
Conform unei alte opinii dreptul comunitar European are doua mari categorii de izvozre:
scrise;
nescrise;
In cadrul izvoarelor scrise se face delimitarea intre drept comunitar primar (principal) si secundar (derivat).
2.1.1. DREPTUL COMUNITAR PRIMAR constituie izvorul fundamental al dreptului comunitar european.
Dreptul primar se constituie din totalitatea normelor juridice cuprinse in tratatele de constituire ale comunitatilor europene, in anexele, protocoalele si actele aditionale la aceste tratate, in tratatele de aderare a unor state precum si in tratatele si actele cu caracter international de modificare sau completare a tratatelor constitutive.
Constituie, cu titlu de exemplu, acte de drept comunitar primar:
Tratatele de constituire a Comunitatilor Europene. Acestea reprezinta categoria surselor de cea mai mare importanta in ordinea juridica comunitara, intrucat toate celelalte surse trebuie sa se subordoneze acestora. Ele cuprind in primul rand cele trei tratate de baza, prin care s-au constituit Comunitatile, respectiv: Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951 (C.E.C.O.) si tratatele de la Roma din 25 martie 1957 (C.E.E. si C.E.E.A.).
Structura tratatelor fundamentale reflecta domeniile de competenta ale Comunitatii si respectiv dezvoltarea acestora pe masura evolutiei procesului de integrare. Astfel, tratatul de la Paris cuprinde patru titluri ce include: Comunitatea Carbunelui si Otelului, Institutiile Comunitatii, Dispozitiile Economice si Sociale ale Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului si Dispozitiile Generale. In structura Tratatului ce instituie Comunitatea Economica Europeana sunt cuprinse sase parti si anume :Principiile, Fundamentele Comunitatii, Politicile Comunitatii, Asocierea tarilor si a teritoriilor de peste mare, Institutiile Comunitatii si Dispozitiile generale si finale.
De asemeni, in structura Tratatului ce instituie Comunitatea Europeana a Energiei Atomice sunt incluse: Misiunile Comunitatii, Dispozitiile ce favorizeaza progresul in domeniile energiei nucleare, Institutiile, Regulile Financiare, Dispozitiile generale si dispozitiile referitoare la perioada initiala.
Autonomia si corelatia celor trei tratate constitutive. Fuziunea Comunitatilor europene, avuta in vedere in anii '60, a fost reinoita la o data ulterioara, insa nu a fost operata nici prin Actul unic european, nici prin Tratatul asupra Uniunii Europene.Institutiile intervin, deci, in cadre juridice distincte, dispunand de competente si puteri proprii fiecarui tratat si aplicand reguli diferite. Articolul 305 CE (fostul articol 232) precizeaza ca :
1. « Dispozitiile din prezentul tratat nu modifica prevederile din Tratatul constituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului, in special in ceea ce priveste drepturile si obligatiile statelor membre, nici puterile institutiilor in acesta Comunitate si nici regulile impuse prin acest tratat pentru functionarea Pietei comune a carbunelui si otelului. »
2. « Dispozitiile din prezentul tratat nu deroga de la dispozitiile din Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Energiei Atomice. »
Administrarea Comunitatilor europene de catre institutii comune a tinut sa estompeze diferentele.Curtea de Justitie a Comunitatilor europene mentine, in principiu, independenta acelor comunitati .
Prioritatea tratatelor constitutive fata de alte izvoare ale dreptului comunitar. Tratatele constitutive au un loc prioritar in sistemul izvoarelor dreptului Comunitatilor europene. Daca textele care formeaza ansamblul dreptului comunitar primar trebuie sa fie considerate in mod global, aceasta necesitate nu exclude constatarea unei ierarhii materiale intre dispozitiile lor (caracterul fundamental din anumite articole) sau intre ele (superioritatea tratatelor asupra actelor de aderare, de exemplu).
In avizul sau relativ la SEE(Spatiul Economic European), Curtea de Justitie a Comunitatilor europene, dupa ce a facut referire la intentiile manifestate de Comisie de a modifica articolul 238 (actualul art. 310), in cazul unui aviz negativ privind acordul, pentru a permite instaurarea sistemului, a aratat ca o asemenea modificare "nu ar fi remediat incompatibilitatii sistemului jurisdictional al acordului cu dreptul comunitar", acesta pozitie facand sa apara o ierarhie stabilita de Curte intre dispozitiile Tratatelor constitutive, dintre care unele nu ar putea fi revizuite.
Tratatatele constitutive se impun tuturor subiectelor de drept comunitar si nu vor face obiectul nici unui control contencios, nici unei derogari neautorizate de ele. Curtea a subliniat, just, ca "regulile relative la formarea dorintei institutiilor comunitare sunt stabilite de tratat (CEE) " si "ca ele nu sunt la dispozitia nici a statelor membre, nici a institutiilor"
Tratatele prevaleaza asupra tuturor actelor de drept comunitar derivate. Diverse cai de drept permit punerea in cauza a actelor care nu recunosc aceasta prioritate. Tribunalul de prima instanta al Comunitatilor europene a amintit faptul ca "in ceea ce priveste principiile care guverneaza ierarhia normelor, acordarea unei scutiri prin intermediul unui act de drept derivat nu ar putea, in afara oricarei dispozitii a tratatului care o autorizeaza, sa deroge de la o dispozitie din tratat"
Una dintre problemele cele mai delicate este pusa de acordurile internationale incheiate de Comunitatea europeana: Curtea poate controla conformitatea acestora inaintea incheierii lor, in virtutea articolului 300 CE, dar si-a rezervat prin decizii contestate, puterea de a controla compatibilitatea acordurilor cu Tratatele constitutive dupa incheierea lor, direct sau indirect, ceea ce nu implica faptul ca tratatele comunitare nu trebuie sa fie conciliate cu principiile de drept international si regulile cutumiare internationale.
Tratatele si acordurile de modificare ale tratatelor constitutive. Tratatele si acordurile de modificare a acestora reprezinta a doua categorie din cadrul izvoarelor principale. Ele reflecta procesul de perfectionare a cadrului juridic comunitar in functie de necesitatile impuse de evolutia comunitatilor. Din randul lor fac parte, printre altele: Tratatul de fuziune de la Bruxelles (8 aprilie 1965), Decizia si Tratatul de la Luxemburg (21-22 aprilie 1970) privind modificarea unor dispozitii financiare si bugetare, Actul Unic European (28 februarie 1986), Tratatul de la Maastricht (7 februarie 1992) si Tratatul de la Amsterdam (18 iunie 1997).
Oprindu-ne numai la modificarile cele mai importante, care au avut relevanta asupra celor trei Comunitati, amintim:
Durata tratatelor constitutive . Chiar daca Tratatul CECA a fost incheiat pentru 50 de ani, Tratatele de la Roma sunt incheiate pe o perioada nelimitata, ceea ce pare sa traduca dorinta autorilor lor de a evidentia caracterul de angajament irevocabil. Dupa cum s-a vazut relativ la Tratatul asupra Uniunii Europene, aceasta situatie juridica este incontestabila. Nu este prevazuta nici procedura de denuntare a tratatului, nici procedura de excludere a unui stat. Curtea a subliniat caracterul definitiv al limitarii drepturilor suverane ale statelor.
Totusi, nu se poate imagina ipoteza in care unui stat ce doreste sa se retraga din CE sa i se opuna caracterul definitiv al angajamentelor sale, astfel incat retagerea sa sa intervina pe baza unui acord incheiat intre statele membre. Asa cum s-a vazut, in realitate aceasta este amploarea efectelor concrete ale participarii statelor membre pe "materialul" lor economic si social care apare ca veritabil factor de ireversibilitate al angajamentelor comunitare.
Curtea s-a fondat pe durata nelimitata a Tratatului EURATOM (si pe caracterele specifice ale organizarii sale institutionale) pentru a considera, legat de dispozitiile neconforme cu tratatul nici confirmate, nici inlocuite de acesta, faptul ca nu se prezuma caducitatea prevederilor din tratat.
Acordurile de aderare. Acordurile de aderare a unor state la Comunitati reprezinta a treia categorie, respectiv Tratatul si actul de aderare al Danemarcei, Irlandei si Marii Britanii (22 ianuarie 1972), Tratatul si actul de aderare al Greciei (28 mai 1979); Tratatul de la Bruxelles privind Groenlanda (13 martie 1984), Tratatul si actul de aderare al Spaniei si Portugaliei (12 iunie 1985). Dispozitiile acestor documente se incorporeaza in tratatele constitutive. Actele de aderare, multiple si de natura diversa care adapteaza si completeaza tratatele anterioare, sunt, de asemenea, izvoare primare ale dreptului comunitar. Aici avem in vedere actele referitoare la aderarea la Comunitatile europene a Danemarcei, Irlandei si Regatului Unit al Marii Britanii, intrate in vigoare la 1 ianuarie 1973; actele referitoare la aderarea Republicii Elene la Comunitatile europene, din 24 mai 1979, intrate in vigoare la 1 ianuarie 1981; actele relative la aderarea Regatului Spaniei si Republicii Portugheze, din 12 iunie 1985, precum si cele care au urmat pana in anul 1995; Actul unic European, semnat la Luxemburg si la Haga in 17 si 28 februarie, intrat in vigoare in iunie 1987, care nu se limiteaza la a modifica cele 3 tratate institutive si sa completeze Tratatul C.E.E., ci da si o baza juridica Consiliului European si cooperarii politice europene.
Conventiile si protocoalele anexa. Conventiile si protocoale anexa, care in conformitate cu practica internationala in domeniul incheierii tratatelor, fac parte constitutiva din tratatele de baza, reprezinta a patra categorie a surselor principale. In legatura cu acestea, Curtea de Justitie a statuat ca ele au forta juridica a tratatelor institutionale. Practica adoptarii de conventii si protocoale anexa a fost extinsa prin Tratatul de la Maastricht, care cuprinde 17 protocoale, precum si prin Tratatul de la Amsterdam, toate avand valoarea juridica a tratatului. O situatie diferita o au declaratiile anexate unor tratate comunitare, care sunt facute de catre toate statele member sau numai de catre unele dintre acestea. Astfel, Tratatul de la Maastricht cuprinde treizeci de declaratii. Declaratiile reprezinta punctul de vedere al respectivelor state fata de anumite prevederi ale tratatului. Ele nu au forta juridica obligatorie, dar se constata din practica jurisdictionala ca s-a tinut seama de ele in interpretarea tratatelor de catre Curtea de Justitie, precum si de catre Consiliu si Comisie in activitatea desfasurata. Declaratiile care sunt facute de catre un singur stat sunt insa considerate ca neangajand restul statelor.
Actele comunitare supuse aprobarii statelor membre. Actele comunitare supuse aprobarii statelor membre sunt incluse de asemenea ca o ultima categorie in cadrul surselor principale. Se are in vedere faptul ca, din moment ce ele au fost aprobate de catre statele membre, au forta juridica a tratelor constitutive ale Comunitatilor.
2.1.2. DREPTUL COMUNITAR SECUNDAR (derivat)
Dreptul comunitar secundar desemneaza ansamblul normelor juridice elaborate de catre organele comunitatilor europene in baza si pentru executarea normelor de drept comunitar primar.
Cea de-a doua categorie - izvoarele secundare - cuprinde, in mod obisnuit, actele adoptate de institutiile comunitare in scopul aplicarii prevederilor Tratatului: regulamente, directive, decizii. Ele au un caracter juridic obligatoriu, nu sunt simple rezolutii sau recomandari care sunt folosite de regula in dreptul international. Termenul "act comunitar" inseamna orice instrument legislativ sau administrativ adoptat de autoritatile administrative, astfel ca actul denumit conform letter adoptat de Comisie potrivit dreptului comunitar al concurentei este la fel de valid precum si un regulament de baza . Avand caracter derivat, dreptul secundar nu poate contraveni dreptului primar. In caz contrar, el va fi lipsit de efecte juridice. In acelasi timp, dreptul secundar trebuie sa fie conform obiectivelor fundamentale, generale, ale Comunitatilor si obiectivelor cu caracter mai specific, care sunt infaptuite prin intermediul diverselor politici comunitare si, chiar daca Tratatul nu enunta expres obiective specifice ale anumitor activitati, aceste obiective pot fi normal deduse prin interpretare. Nu mai putin, ele trebuie sa fie conform principiilor generale ale dreptului comunitar, care inseamna, spre exemplu, ca aplicarile diferentiate trebuie sa respecte principiul nediscriminarii, inclusive atunci cand regulile de aplicare acorda unui stat membru o perioada mare de implementare, precum si prohibitiile specifice enuntate de Tratat in diverse domenii.
Caracteristica principala a Comunitatii europene este aceea conform careia capacitatea de a creea reguli de drept este institutionalizata, adica este conferita anumitor organe (institutii) ce o exercita dupa o procedura prealabil stabilita. Suntem in prezenta unei puteri normative compatibila cu cea legislativa. In acest sens, desi redactorii tratatelor au fost retinuti in folosirea termenului "lege" sau "legislatie", Curtea de justitie nu mai ezita astazi, cel putin in domeniul Tratatului C.E.E. (tratat care nu este decat un cadru foarte flexibil), sa evoce "sistemul legislativ al Comunitatilor".
In cadrul surselor derivate ale dreptului comunitar se include acte normative elaborate de institutiile comunitare in baza abilitarii lor de catre tratatele constitutive. Din punct de vedere numeric, acestea sunt cele mai numeroase, constituind o sursa foarte importanta a dreptului comunitar.
Denumirea actelor normative unilaterale care fac parte din dreptul derivat, a fost diferita in cadrul celor trei comunitati. Astfel, art.14 din Tratatalul C.E.C.O. prevede trei categorii de acte: decizii, recomandarile si avizele. Tratatul C.E.E. (art.189) si TratatulC.E.E.A.(art.161) prevad cinci categorii de acte: regulamente, directive, decizii, recomandari si avize. Analizate prin prisma definirii lor de catre tratate, ca si prin prisma jurisprudentei, se apreciaza ca aceste acte pot fi clasificate in patru categorii:
Conform art.189 C.E., asa cum a fost modificat prin prin Tratatul de la Maastricht, in vederea indeplinirii atributiilor lor, institutiile comunitare adopta regulamente si directive, iau decizii si formuleaza recomandari sau avize. Avem deci o dispozitie legala in tratat care prevede si forta juridica a fiecareia dintre aceste acte normative.
In afara acestor categorii, mai sunt prevazute in tratatele originare si in alte acte juridice, ca de exemplu: "deliberari" sau "programe generale" acestea din urma avand mai ales un caracter politic. Din punctul de vedere al caracterului juridic, aceste acte unilaterale, in esenta, trebuie sa faca parte din categoria regulamentelor, deciziilor si directivelor.
Conform reglementarii tratatelor initiale, aceste acte juridice puteau fi adoptate doar de catre Consiliu sau Comisie. Dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, ele pot fi adoptate impreuna, de catre Consiliu, Comisie si Parlament (art.189 B) sau de catre Banca Centrala Europeana.
Regimul juridic general al actelor din categoria surselor de drept derivat . Dupa cum a statuat Curtea Europeana de Justitie, natura unui act din aceasta categorie nu este data de denumirea sa, ci de continutul sau. In acest sens Curtea poate sa procedeze la "recalificarea" actului sau la invalidarea acestuia daca nu s-a respectat procedura de adoptare conform cu natura sa reala.
In cazurile in care tratatul prevede adoptarea unui anumit tip de act, in legatura cu un anumit domeniu ce urmeaza a fi reglementat, institutia care il adopta este obligata sa se conformeze. In celelalte situatii, se lasa la latitudinea acesteia denumirea actului care va fi adoptat. Conform art.190 C.E. si practicii instituite de Curtea de Justitie, adoptarea fiecarui act normativ de catre organele comunitare trebiue sa fie motivate, fiind considerate ca un viciu de forma nu numai lipsa motivatiei, dar si insuficienta acesteia.
Actele pot fi modificate oricand de organul care le-a emis.
Regimul juridic al regulamentelor. Regulamentul este principalul izvor al dreptului comunitar secundar. Prin acesta se exprima, indeosebi, puterea legislativa a Comunitatilor. Articolul 189 din Tratatul C.E.E. da efectelor sale juridice o definitie completa si fara ambiguitate, care ii confera o natura si o eficacitate absolut comparabile cu cele ale legii in sistemele nationale.
Regulamentele, asa cum sunt ele definite de articolul 249CE (fostul art.189) constituie ilustrarea majora a ceea ce Curtea numeste sistemul legislativ al Comunitatii.
Caracterul normativ al regulamentelor a fost subliniat, foarte mult, de catre Curte, avand in vedere, in special, conditiile acceptarii recursurilor in anulare introduse de persoanele private care limiteaza sau exclude recursurile in anulare ale acestora impotriva actelor generale. Aceasta jurisprudenta se refera la faptul ca regulamentele sunt acte care se aplica categoriilor abstracte si in totalitatea lor.
Regulamentul, ca si legea, are o influenta generala. El contine prescriptii generale si impersonale, statuand prin abstractie. Este de fapt conditia functionarii normative care i se cere in sistemul tratatului. Nu se confunda cu decizia .
Criteriul de distinctie intre regulament si decizie este legat de forta generala si nu de denumirea, sau a modalitatilor de adoptare a sa. Necesitatile protectiei drepturilor recurentilor determina, cateodata, Curtea sa inainteze analizele sale, in special in ceea ce priveste regulamentele care fixeaza drepturi antidumping, mergand, cateodata, pana la a admite caracterul lor hibrid.
In drerptul comunitar, notiunea de "dumping" se aplica in prezent doar in comertul cu state terte (intracomunitar poate exista doar in perioadele tranzitorii stabilite la aderarea UE a unor noi membri) si priveste produsele de import care se vand pe Piata comunitara la un pret inferior valorii normale unui produs similar.
Obligativitatea, o alta caracteristica a regulamentului, face ca acesta sa se deosebesca de recomandari si avize. Acestea din urma, potrivit art. 189 al Tratatului C.E.E."nu obliga". Regulamentul, fiind obligatoriu in toate dispozitiile sale, interzice orice aplicare incompleta. Se deosebeste si de directiva care nu leaga decat in privinta rezultatului. Prin regulament, autoritatea comunitara dispune de o putere normativa completa. Ea (puterea comunitara) poate nu numai sa prescrie un rezultat, ci sa impuna si modalitatile de aplicare si executie considerate oportune.
Regulamentul este direct aplicabil in orice stat membru, adresandu-se direct subiectelor de drept intern din statele membre, deoarece contine drepturi si obligatii pentru acestea.
Fiind direct aplicabil, regulamentul se va insera in mod automat in ordinele juridice nationale, excluzand orice masura de receptare nationala sau tot ceea ce ar putea disimula natura si efectele unui regulament. Reproducerea regulamentelor in publicatiile nationale va putea, totusi, fi justificata pentru motive de informare, ca si conditie, ca acestea sa nu creeze indoieli asupra caracterului comunitar al dispozitiilor reproduse.
Doar masurile prevazute de regulamente vor putea fi luate de autoritatile statelor membre. Statul trebuie sa ia masurile care se dovedesc a fi necesare avand in vedere lacunele regulamentului. Aceste masuri vor trebui, tinand cont de aceleasi dispozitii stabilite de articolul 5 CE (actualul art. 10), sa faciliteze aplicarea si nu sa antreneze executarea lor.
Regulamentul se bucura de un efect direct si creeaza drepturi si obligatii de care jurisdictiile nationale vor trebui sa tina cont.[38]
Ierarhia interna intre regulamente tine de confuzia puterii legislative si a puterii executive in Comunitate care conduce la a distinge, potrivit unei terminologii oficiale, intre regulamentele de baza si regulamentele de aplicare. Distinctia corespunde unei diferente de functionare a celor doua categorii de texte. Regulamentele de aplicare vor purea fi controlate si anulate pentru incalcarea regulamentelor de baza, fie ca sunt luate sau nu de insasi institutia care le-a adoptat pe acestea din urma.
Regulamentele comunitare sunt acte juridice adoptate, dupa caz de catre Consiliu, Comisie si Parlament, Comisie si Banca Centrala Europeana (conform Tratatului de la Maastricht).
Regulamentele se detaseaza ca importanta in contextul celorlalte acte normative prin forta lor obligatorie in toate statele membre ale Comunitatii. Ca atare, toate regulamentele emise in cadrul procesului legislativ comunitar vor avea imediat si direct putere de lege pe teritoriul Comunitatii.
Articolul 189(2) al Tratatului de la Roma statueaza faptul ca regulamentele sunt de aplicabilitate generala, fiind obligatorii direct si in intregime pe teritoriul tuturor statelor membre.
Regulamentele au urmatoarele elemente esentiale in ceea ce priveste regimul juridic(art.189 C.E.) :
Aceste acte intra in vigoare, in virtutea articolului 254 CE, la data pe care o fixeaza sau in a 20-a zi urmatoare publicarii lor; data publicarii este prezumata a fi cea care figureaza pe fiecare numar al Jurnalului Oficial; aceasta prezumtie poate fi inlaturata de proba ca aceasta data nu era data publicarii efective. Regulamentele pot prevedea o aplicare diferita a dispozitiilor posterioare intrarii in vigoare. Aplicarea unui regulament la data oficiala din Jurnalul Oficial poate, in anumite cazuri, sa ajunga la faptul retroactiunii.[42] Urgenta poate sa conduca la a fixa intrarea in figoare la o data anterioara celei de-a 20 -a zi, ea putand sa intre in vigoare inca din ziua publicarii, daca motive imperioase o justifica sau in ziua urmatoare publicarii, daca operatorii nu pot ignora institutirea imineta a unui drept antidumping definitiv. Masurile tranzitorii pe care Comisia poate fi autorizata sa le ia se aplica, in principiu, la o perioada posterioara, luata ca efect al dispozitiilor principale; ele pot, totusi, sa se aplice unei perioade situate intre publicarea reglementarii si producerea efectului sau, cu conditia ca ele sa-si pastreze caracteristicile lor tranzitorii si sa fie necesare pentru a-si atinge obiectivele clauzei de abilitare.
Regulamentele interne ale institutiilor, adoptate de acestea in cadrul puterii lor de auto-organizare, au doar o forta interinstitutionala in ceea ce priveste statele. Ele trebuie sa fie conforme tratatelor si pot fi controlate de curte. In sens invers, ele pot servi ca baza a recursurilor indreptate imporiva actelor adoptate in gresita cunoastere a dispozitiilor lor. O directiva adoptata cu incalcarea regulamentului interior al Consiliului va fi anulata. Cu toate acestea, Curtea a considerat ca aceste regulamente interne sunt lipsite de forta executorie si nu sunt susceptibile de a fi invocate de persoane. Tribunalul a considerat ca, de o maniera aparent contradictorie, fata de regulamentul interior al Comisiei, dispozitiile creatoare de drept si factorii de securitate juridica pot fi invocate de particulari.
Regulamentele financiare prevazute de articolul 279 CE apar, din contra, dupa o modificare a practicii comunitare, ca regulamente in sensul articolului 249.
Statutul functionarilor, desi nu este calificat ca regulament, reuneste toate aspectele care caracterizeaza acest tip de act in termenii articolului 189 CE, ceea ce explica ca functionarii pot face sa prevaleze statutul in fata jurisdictiilor nationale.
In ceea ce priveste domeniul de aplicare al regulamentelor, acesta este foarte vast, incepand cu armonizarea legislatiilor interne in scopul crearii pietei interioare, pana la stabilirea mecanismelor comunitare privind organizarea comuna a pietei agricole si a dispozitiilor privind regulile de concurenta.
Regimul juridic al directivelor. Directivele impun rezultate si lasa, in principiu, destinatarilor lor competenta in ceea ce priveste forma si mijloacele pentru a-si atinge rezultatele in termenele fixate. Transpunerea directivelor nu trebuie sa fie analizata ca o receptare si luare a formei printr-o transformare in dreptul national. Statele au obligatia de a comunica Comisiei masurile luate pentru a aplica directivele.
Directiva reprezinta o forma a legislatiei cu doua trepte de aplicare. Se asemana tehnicii legii-cadru completata prin decrete de aplicare. Se circumscrie vointei redactorilor tratatelor de a oferi institutiilor, pe langa regulament, un instrument de uniformizare juridica, o formula fondata pe impartire de sarcini si colaborare intre nivelul comunitar si nivelul national. Este mai flexibila si mai fidela particularitatilor nationale, special adoptata pentru a asigura functia de apropiere a legisletie comunitare de legislatiile nationale (potrivit art.100 din Tratatul C.E.E.).
Directivele sunt actele normative care stabilesc cadrul general de reglementare a diverselor aspecte ce vin in atentia institutiilor comunitare dar lasa la latitudinea statelor membre forma de implementare in legislatia nationala. Desigur, introducerea in legislatia nationala a continutului directivelor se va face prin folosirea procedurii legislative specifice fiecaruia dintre statele membre vizate de respectiva directiva. Astfel, trebuie retinut faptul ca directivele nu sunt de aplicabilitate generala, existand situatii cand ele sunt adresate numai unora sau unuia dintre statele membre ale Comunitatii care vor avea datoria sa implementeze masura in legislatia nationala in acordul cu spiritul ei si intr-o anumita perioada de timp prestabilita. De semnalat ca in anumite cazuri, in care directiva nu a fost implementata in acord cu scopul ei initial sau in termenul prevazut, ea poate da totusi nastere, in anumite conditii la efecte directive.
Statul poate proceda la o aplicare anticipata a directivei. Particularii nu vor putea invoca principiul protectiei legitime inainte de expirarea termenului. Particularii nu vor putea pune in cauza faptul ca un stat, dupa ce a pus in aplicare cu anticipatie directiva, a adoptat un act contrar, chiar daca termenul nu a expirat intotdeauna.
Termenul fiind expirat, o actiune in constatarea incalcarii indreptata impotriva statului va putea sanctiona netranspunerea directivei, termenele de transpunere avand, potrivit unei jurisprudente constante, un caracter imperativ.
Deciziile sunt acte normative obligatorii numai pentru subiectii carora li se adreseaza. De subliniat este caracterul lor obligatoriu si faptul ca nu sunt de aplicabilitate generala, ci individuala.
De-a lungul timpului, institutiile comunitare au adoptat directive care comporta obligatii precise in sarcina statelor si care nu lasa acestora alegerea mijloacelor, ci doar a formelor, pentru a-si atinge rezultatele prescrise. Curtea nu a condamnat aceasta practica, ci chiar a consolidat-o, amintind obligatia statelor "de a alege formele si mijloacele cele mai adecvate in vederea asigurarii efectului util al directivelor", precizand totodata, "competenta lasata statelor membre, in ceea ce priveste forma si mijloacele masurilor de luat de catre instantele nationale, este in functie de rezultatele pe care Consiliul sau Comisia intelege sa le atinga".
Curtea s-a aratat, in mod progresiv, mai direct privind formele masurilor de transpunere ce trebuie luate de statele membre.
Transpunerea implica adoptarea masurilor de catre statul care tine sa-si indeplineasca obligatiile ce decurg din directive. Ea presupune, de asemenea, ca state sa elimine dispozitiile incompatibile. Potrivit exigentelor definite de Curte, dispozitiile trebuie sa fie aplicate cu o forta constrangatoare, incontestabila, cu specificitatea, precizia si claritatea ceruta pentru a fi satisfacute exigentele securitatii juridice care solicita ca, in cazul in care directiva vizeaza sa cunoasca plenitudinea drepturilor lor.
Directivele sunt constituite atat din recomandari (art. 14 C.E.C.O.) cat si din directive (art.189 C.E.E. si art. 161 C.E.E.A.). Deosebirea dintre recomandari si directive ar consta in faptul ca rercomandarile C.E.C.O. sunt adresate unor anumiti destinatari - acestia putand fi atat statele cat si alti agenti comunitari - in timp ce directivele C.E. si C.E.E.A. pot fi adresate doar statelor membre, neputand impune obligatii persoanelor. O persoana care este implicata intr-un proces judiciar poate sa invoce o directiva impotriva unui stat, indiferent daca statul se afla in calitate de patron sau de autoritate publica.
Caracteristic pentru acestea din punctul de vedere al regimului juridic este faptul ca ele nu au forta generala, nefiind obligatorii decat in ceea ce priveste rezultatul care trebuie atins.
Ele nu sunt acte generale, adresandu-se doar destinatarilor avuti in vedere chiar daca au acelasi continut general. Ele trebuie deci comunicate fiecarui destinatar, facand parte din categoria actelor care-chiar daca sunt publicate in J.O.C.E.- nu inseamna ca publicarea este o conditie de aplicabilitate, ea avand doar valoare documentara. Statele destinatare au obligatia de a lua toate masurile necesare pe plan intern pentru a aplica in mod concret toate prevederile directivelor fara a avea posibilitatea sa faca aprecieri asupra fundamentarii sau oportunitatii directivei in cauza, controlul Comisiei si al Curtii asupra acestei situatii fiind foarte riguros. Desi nu se prevede in tratate, Comunitatea impune statelor sa prezinte lista tuturor masurilor luate pentru aplicarea directivelor. Absenta notificarii sau prezentarea incompleta a acesteia constituie o neindeplinire a obligatiilor rezultate din dreptul comunitar. Se apreciaza ca directivele au mai ales un rol de armonizare a legislatiilor statelor membre.
Regimul juridic al deciziilor. Deciziile sunt reglementate in art. 14 C.E.C.O., art. 189 C.E. si art. 161 C.E.E.A.. Deciziile se caracterizeaza prin faptul ca nu sunt de aplicabilitate generala ele adresandu-se unor destinatari precisi desemnati sau identificati, de regula, conform articolului final al acestora. Se deosebeste deci in acest fel de regulament acesta fiind un act impersonal. Decizia poate sa se adreseze unor subiecte de drept diferite de state, in special in cazurile privind concurenta cand se adreseza in deosebi agentilor economici. Prin aceste decizii se pot impune subiectilor carora le sunt adresate unele obligatii, sau aplicarea unor sanctiuni. Nu se impune completarea lor cu masuri de alicare luate la nivelul statului.
Pentru intrarea lor in vigoare deciziile trebuie sa fie notificate destinatarului, lipsa acesteia tragand neintrarea lor in vigoare.
Faptul ca acestea nu sunt notificate nu duce la nevalidare acestora, ci doar la situatia de a fi inopozabile, chiar daca au fost publicate in J.O.C.E..
Deciziile trebuie motivate in mod clar si pertinent, iar cele care se bazeaza pe o practica constanta, pot fi motivate si sumar.
Deciziile sunt obligatorii in totalitatea lor pentru destinatarii acestora.
Conform Tratatului de la Maastricht, pot fi adoptate decizii comune de catre Parlament si Consiliu, care intra in vigoare la data fixata sau in cea de-a douazecea zi de la publicare, in afara cazurilor cand este necesara modificarea.
Se acorda si Bancii Centrale Europene dreptul de a adopta decizii, ea putand hotari publicarea lor.(art.108 A, Tratatul C.E.)
Contrar directivei, decizia este obligatorie cu toate elementele ei, nu numai in ce priveste rezultatul de atins. Ea poate fi deci, legitim foarte detaliata si sa prevada chiar mijloacele cu care se poate indepini rezultatul impus. Statele au posibilitatea sa aleaga numai forma juridica a punerii in aplicare in cadrul ordinii juridice nationale.
Decizia nu presupune respectarea principiului unitatii in materia aplicabilitatii directe, spre deosebire de regulament care il cere (principiul) aplicat cu prisosinta. Fiind obligatorie expres pentru destinatarii sai, decizia are, evident, un efect direct cand destinatarul este un particular sau o actiune adica modifica prin ea insasi situatia juridica.
Avizele si recomandarile.
Se disting din ansamblul instrumentelor ce fac parte din nomenclatorul dreptului comunitar derivat prin aceea ca "nu leaga", adica nu au forta de constrangere si deci nu sunt izvoare de drept in adevaratul inteles al cuvantului. Se constituie, totusi, in instrumente foarte utile de orientare a comportamentelor si legislatiilor. Daca avizele adresate de Comisie actiunilor sau statelor, le exprima, de fapt, decat o opinie (exemplu: avizul din 25.09.1974 adresat de Comisie guvernului irlandez, relativ la armonizarea anumitor dispozitii in sens social, in domeniul transporturilor rutiere), recomandarile Comisiei si Consiliului invita sa se adopte o regula sau alta de conduita, apartinand unor tipuri de directive neobligatorii si jucand concret, un rol nenegociabil de "sursa indirecta de apropiere a legislatiilor nationale".
Exista insa si alte acte denumite avize care au un alt statut juridic si care au deci o anumita forta juridica. Este situatia avizelor date de Comisie in cazul procedurii pentru neindeplinirea obligatiilor rezultand din tratate si al avizelor C.E.C.O. in domeniul programelor de investitii al intreprinderilor siderurgice si miniere, precum si in cazul unor avize ale Consiliului si Parlanemtului, situatii in care jurisdictia trebuie sa procedeze la clarificarea acestora si sa faca distinctie intre cele care reprezinta simple opinii si cele care impun o conduita obligatorie statelor membre.
Dreptul nescris al comunitatilor europene se compune din principiile sau regulile juridice generale, practica judiciara a Curtii Europene de Justitie (CEJ) si din cutuma comunitara.
2.2.1. PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI COMUNITAR EUROPEAN, implica, pe de o parte, principiile generale care fundamenteaza legislatia comunitara si, pe de alta parte, principiile fundamentale care stau la baza sistemelor legislative ale statelor membre ale comunitatilor europene. Prima categorie isi gaseste sediul juridic in dreptul comunitar primar.
Cea de a doua categorie este diputata in literatura de specialitate intre sustinatorii metodei celui mai mic numitor comun care considera ca pot fi izvoare de drept comunitar numai acele principii care se regasesc in sistemul legislativ al tuturor statelor membre si adeptii ideii ca trebuie sa fie considerate izvoare pentru dreptul comunitar toate principiile fundamentale ale legislatiilor tuturor statelor membre.
Doctrina si jurisprudenta CEJ pare sa incline spre o aplicare specifica dreptului comparat, critica si valorizatoare, potrivit careia sunt avute in vedere, ca principii generale ale dreptului comunitar acele principii cuprinse in legislatia interna a statelor membre care se apropie cel mai mult si sunt orientate ca tendinta valorificatoare spre obiectivele si scopurile fundamentale ale comunitatilor europene.
Totalitatea principiilor fundamentale ale sistemelor de drept intern ale statelor membre, care se regasesc in toate aceste sisteme si care promoveaza valorile si respecta obiectivele comunitatilor europene sunt cuprinse sub denumirea de PRINCIPII ALE DREPTULUI COMUNITAR COMPARAT si, in acest sens, constituie izvoare nescise pentru dreptul comunitar european.
In cadrul literaturii juridice, categoria principiilor generale de drept si a dreptului jurisprudential se suprapun in ceea ce priveste continutul, desi difera ca nume. Astfel, unii autori considera dreptul jurisprudential al Curtii de Justitie ca sursa a dreptului comunitar, desi accepta ca in general jurisprudenta nu este considerata ca un veritabil izvor de drept. In esenta insa, se refera la aplicarea de catre Curtea de Justitie a unor principii generale de drept.
Pe de alta parte, alti autori recunosc faptul ca aplicarea principiilor generale este in ultima instanta o problema care revine practicii Curtii de Justitie . Intre cele doua situatii, problema trebuie deci sa fie rezolvata mai ales sub aspectul denumirii categoriei respective, avand in vedere faptul ca nu sunt deosebiri substantiale de continut. In sprijinul acestei opinii este si faptul ca art.F.2 din tratatul de la Maastricht recunoaste ca fiind principii generale chiar si cele care nu sunt prevazute in jurisprudenta Curtii de Justitie.
Principiile generale nu sunt prevazute in tratatul C.E.C.O.ca surse ale dreptului comunitar. Tratatele urmatoare au prevazut insa posibilitatea Curtii de a putea recurge la principii generale comune ale statelor membre pentru a nu stabili unele responsabilitati ale membrilor Comunitatii care nu erau prevazute in tratate, extinzandu-se si la alte domenii, dar diferentiindu-se de "drepturile fundamentale".
Principiile generale de drept au insa un continut mai complex, fiind diferentiate in functie de aparenta lor la sistemele juridice clasice, la sistemele de drept comune statelor membre, sau la principiile proprii comunitatilor europene.
Principiile clasice ale dreptului comunitar european. Aceste principii au fost impuse a fi respectate de catre Curtea de Justitie indeosebi in ceea ce priveste dreprul de aparare, ca si in ceea ce priveste corecta administrare a justitiei, neretroactivitatea actelor administrative, recunoasterea drepturilor dobandite, principiul bunei credinte sau principiul echitatii.
Un principiu care trebuie sa fie observat in procesul aplicarii dreptului comunitar este principiul dreptului la aparare sub multiplele sale aspecte. Astfel, sub aspectul dreptului de a fi audiat, trebuie subliniat ca respectarea principiului se impune atat in privinta audierii in procedurile in care pot fi impuse sanctiuni, chiar in procedurile administrative, cat si in problema audierii martorilor asupra unor probleme determinate, cand aceasta a fost ceruta. In prima situatie, masura impusa cu ignorarea principiului, poate fi anulata sau atenuata precum in cauzele privind personalul Comunitatii si concurenta (art.85-86C.E.) in acest din urma caz observarea principiului cerand ca imtreprinderilor in cauza sa li se permita posibilitatea de a-si face cunoscute punctele lor de vedere asupra adevarului si relevantei faptelor si imprejurarilor invocate si asupra documentelor folosite de Comisie in sprijinul afirmatiei ei, ca exista o incalcare a legii. In a doua situtie, nu trebuie refuzata cererea de audiere a martorilor care au fost solicitati sau sa fie impiedicata asistarea la audierea lor.
Sub un alt aspect, dreptul la aparare trebuie sa fie asigurat si in privinta din partea autoritatilor nationale si a dreptului de asistenta si reprezentare legala in legatura cu care exista privilegiul profesional legal. Acest principiu se intemeiaza pe eliminarea riscurilor ca scrisorile ce emana de la persoanele care au nevoie de un sprijin juridic de la un jurist sa nu fie urmarite si folosite impotriva lor cat timp se afla in mainile acestuia, iar daca sunt indeplinite conditiile in sensul ca privilegiul nu se extinde dincolo de corespondenta privind dreptul de aparare al clientului si ca el sa se limiteze la corespondenta cu juristi independenti.
Principiul autoritatii de lucru judecat - un principiu larg acceptat - inseamna ca o actiune nu poate fi judecata decat o singura data - non bis in idem. In practica, insa, daca o sanctiune este aplicata de doua ori pentru acelasi act, intr-o procedura diferentiata, dar potrivit unei reguli avand in intregime scopuri diferite, se considera ca principiul este respectat. Intrebarea care s-a formulat pentru darea unei hotarari preliminare in sensul daca pot sa fie acceptate doua proceduri paralele, una a Comunitatii si alta nationala, astfel ca sa se impuna o dubla sanctiune in materie de carteluri, a primit raspuns pozitiv. Astfel, s-a aratat ca posibilitatea sanctiunilor concurente nu inseamna in mod necesar ca posibilitatea a doua proceduri paralele urmarind scopuri diferite este inacceptabila." Acceptabilitatea unei proceduri duale de acest fel reiese din sistemul special de impartire a justitiei de catre Comunitate si statele membre cu privire la carteluri. Daca, totusi, posibilitatea a doua proceduri care sa fie urmate separat ar duce la imbunerea de sanctiuni consecutive, o cerinta generala de justitie naturala, precum cea prevazuta la sfarsitul par.2 al art.90 C.E.C.O., reclama ca orice decizie anteriora sanctionatoare sa fie luata in calcul, in determinarea oricarei sanctiuni care urmeaza sa fie impusa. In orice caz, in masura in care nu a fost elaborat un regulament potrivit art. 87[83] alin.(2) lit.e C.E., nici un mijloc de evitare a unei astfel de posibilitati nu urmeaza a fi aflat in principiile generale de drept comunitar"
Rezulta din acest caz ca este necesar ca faptele incriminate sa se fi produs pe teritoriul comunitar si procedurile respective sa fie intriduse in fata instantelor aflate in cadrul acesteia.
Principiul certitudinii juridice, care este un principiu fundamental al oricarui sistem juridic, are un rol important in dreptul comunitar. Potrivit lui, aplicarea legii la o situatie specifica trebuie sa fie previzibila. Principiul poate fi descris ca obligatia ce revine autoritatilor publice de a asigura ca legea sa fie usor de stabilit de catre aceia carora li se aplica si ca acestia sa poata, nu fara temei, sa prevada existenta ei, ca si modul in care ea va fi aplicata si interpretata. Caracterul obligatoriu al acestui principiu a fost atenuat in conceptia Curtii, care il priveste mai curand ca un scop dezirabil, potrivit precizarilor sale in sensul ca atat timp cat Comisia nu a luat o decizie asupra noilor acorduri notificate, acestea pot fi puse in aplicare pe riscul partilor, de unde rezulta ca notificarea facuta conform art. 4 alin. (1) si din Regulamentul mentionat nu are efect suspensiv, iar protectia certitudinii juridice nu ar fi aplicabila acestor acorduri incheiate dupa intrarea in vigoare a Regulamentului .Nu s-a considerat ca o incalcare de catre Comisie a principiului proportionalitatii alegerea sanctiunii de retagere a ajutorului acordat, dintre sanctiunile prevazute de art. 44(1) din Regulamentul Nr.4028/86 privind masurile comunitare de perfectionare si adaptare a structurilor din sectorul pescuitului si acvaculturii, intreprinderile beneficiare declarand in cererile lor pentru plata ajutorului, o suma nereflectand adevarata pozitie si neideplinindu-se conditiile impuse primitorului de ajutor financiar.
Principiile privind natura Comunitatilor. In ceea ce priveste principiile privind natura Comunitatilor practica jurisdictionala a Curtii a statuat, in aplicarea dispozitiilor tratatelor, principii ca: solidaritatea statelor in ceea ce priveste informarea cu privire la comportamentul lor, atat in relatiile comunitare, cat si in cele cu statele terte; principiul nediscriminarii sau al egalitatii de tratament, principiul general al proportionalitatii si principiul preferintei comunitare.
Principiul respectarii drepturilor fundamentale ale omului.Respectarea acestui principiu constituie o chestiune deosebit de importanta, care se bazeaza atat pe Conventia Europeana pentru Salvgadarea Drepturilor Omului si a libertatilor sale fundamentale (Roma - 4 noiembrie 1950), cat si pe dispozitiile constitutionale in materie ale statelor membre. Tratatele comunitare nu contin o enumerare a acestor drepturi fundamentale ale omului, ele completandu-se in acest scop cu prevederile adoptate in cadrul Consiliului Europei. Din acest punct de vedere pot sa apara unele probleme legate de derminarea continutului acestora si a justificarii lor ca suport al hotararilor Curtii. Din aceste considerente, Curtea a statuat ca drepturile fundamentale ale omului fac parte integranta din principiile generale carora ea le asigura respectarea.
In ceea ce priveste respectarea drepturilor fundamentale ale omului, Curtea a tinut seama de faptul ca acestea au un dublu fundament: pe de o parte tratatele instituite in acest domeniu intre state, precum si prevederile constitutionale ale statelor membre. Din acest punct de vedere apare o probleme de dificultate pentru Curte, care in cazul dispozitiilor de natura comunitara, are un camp de actiune restrans fata de cel al reglementarilor nationale.
Tratatul de la Maastricht, in art.F2, preia ceea ce s-a confirmat in activitatea Curtii ca fiind elemente esentiale ale aplicarii normelor juridice comunitare sau nationale, precizand ca sunt recunoscute si respectate atat drepturile fundamentale prevazute in Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cat si cele care rezulta din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, precum si principiile generale ale dreptului comunitar.
Pe masura Trecerii timpului Curtea de Justitie si-a dezvoltat progresiv jurispridenta punand astfel la punct si un catalog comunitar de principii si de drepturi fundamentale, catalog care, desi nu are un caracter exhaustiv, cuprinde o serie de drepturi precum: principiul egalitatii in diferitele sale aspecte ,libertatea de circulatie a lucratorilor, salariati si independenti, libertatea religioasa, libertatea de expresie si de informare, protectia confidentialitatii, inviolabilitatea domiciliului, respectarea dreptului la aparare in procedurile respective,neretroactivitatea legilor penale, dreptul de a apela in justitie, dreptul de proprietate si de initiativa economica, libertatea de asociere si drepturi sindicale.
Printre principiile generale care guverneaza materia dreptului comunitar si care ocupa astazi un loc esential in jurisprudenta Curtii de Justitie si a Tribunalului de prima Instanta a Comunitatilor Europene, cateva privesc direct asigurarea respectarii drepturilor fundamentale, protectia lor si a libertatilor fundamentale.
Un astfel de principiu este cel al egalitatii care isi gaseste expresii multiple in dreptul comunitar, fie ca se refera la interdictia discriminarii pe motive de nationalitate, sex, remunerare, intre producatori si consumatori, dupa originea produselor, in cadrul functiilor publice comunitare.
La 12 aprilie 1989 Parlamentul European a adoptat un alt act: Declaratia Dreturilor si Libertatilor fundamentale. Declaratia urma sa devina instrumentul de referinta in materie pentru intreaga Comunitate si indeosebi pentru Curtea de Justitie, ea formuland pentru prima data un catalog de drepturi si libertati fundamentale.
In Preambulul sau se reaminteste ca "este indispensabil pentru Europa sa reafirme existenta unei comunitati de drept bazata pe respectarea demnitatii umane si a drepturilor omului".
Au fost inscrise in Declaratie drepturi precum: inviolabilitatea demnitatii umane, dreptul la viata, la libertatea de gandire, de opinie si de informatie, dreptul la respectarea vietii private, protectia familiei, libertatea de miscare, dreptul la proprietate, dreptul la reuniune, de asociere profesionala, la libertate profesionala, la conditii de munca echitabile, de negociere intre partenerii sociali, la protectie sociala, la educatie, dreptul la vot universal, liber, direct si secret al cetatenilor europeni pentru Parlamentul European, dreptul la acces la informatii, dreptul la acces la justitie, neretroactivitatea legii penale, abolirea pedepsei cu moartea, dreptul de petitionare, dreptul la un mediu sanatos si protectia consumatorilor. Este de semnalat ca in acest document figureaza si cateva noutati precum principiul libertatii in arta, stiinta si cercetare, dupa cum sunt inscrise si cateva principii noi, constitutive ale democratiei, ca si referintele la calitatea mediului si la protectia consumatorului.
Trebuie mentionat si ca exigenta respectarii drepturilor fundamentale depaseste cadrul Comunitatilor devenid un punct ferm si in relatiile externe ale Uniunii. Numeroasele acorduri incheiate cu diferite tari contin dispozitii care pot merge pana la a prevedea suspendarea relatiilor sau denuntarea acordului in cazul unei vioalari grave a drepturilor omului de catre una din partile contractante.
Principiul autonomiei institutiilor comunitare. Autonomia organizatorica si functionala rezulta din Tratatele constitutive ale comunitatii. Autonomia nu presupune personalitate juridica distincta pentru institutiile comunitare europene intrucat potrivit art. 210 din Tratatul de la Roma personalitatea juridica este recunoscuta numai comunitatilor
Autonomia functionala a institutiilor comunitare se manifesta in primul rand in faptul ca ele dispun de competenta de a-si adopta propriul regulament de organizare si functionare in vederea realizarii atributiilor cu care au fost investite prin Tratatele constitutive.
Principiul atribuirii de competenta.Potrivit acestui principiu institutiile comunitare pot dobandi si nu-si pot exercita decat acele atributii prevazute in actele de drept comunitar dupa caz.
Principiul echilibrului institutional.Acest principiu a fost pentru prima data statuat de jurisprudenta Curtii Europene de Justitie si e conceput ca un principiu de separatie si in acelasi timp colaborare dintre puterile comunitare. Astfel Consiliul exercita puterea legislativa, Comisia, puterea executiva, iar Curtea Europeana de Justitie, puterea jurisdictionala. Parlamentul European are un rol in continua crestere in procesul legislativ decizional si un rol consultativ. Potrivit acestui principiu nici o institutie comunitara nu poate renunta la atributiile conferite prin Tratate unei alte institutii sau unui organ extracomunitar. In acelasi timp nici o institutie nu are competenta si nu trebuie sa impiedice executarea competentelor conferite celorlalte. O serie de norme comunitare reglementeaza forme specifice de colaborare a institutiilor comunitare in special in procesul de elaborare a normelor de drept comunitar
2.2.2. CUTUMA COMUNITARA desemneaza totalitatea normelor si regulilor nescrise care, datorita unei practici indelungate si recunoasterii tacite a caracterului obligatoriu al acestora, modifica ori completeaza dreptul comunitar scris, primar sau secundar. Existenta unor astfel de reguli este recunoscuta fara echivoc in literatura de specialitate, cu toate acestea CEJ le utilizeaza numai cu titlu exceptional. Ca exemplu al unei asemenea reguli evidentiem regula nescrisa care completeaza art.2 al tratatului de fuziune din 1965 potrivit caruia din Consiliul de Ministri fac parte reprezentantii guvernelor statelor membre care sunt si membri ai guvernelor respectiv. Cu toate acestea practica comunitara a admis, ca regula nescrisa si necontestata, desemnarea ca reprezentanti in Consiliu si a unor secretari care nu sunt membri in guvernele statelor membre.
Avand in vedere structurarea relativ recenta a Dreptului comunitar, cutuma nu este un izvor de drept in sensul clasic in care este definit in toate sistemele de drept. Cutuma pentru a fi izvor de drept trebuie sa intruneasca conditiile:
Pentru ca sa devina un izvor al dreptului comunitar, cutuma trebuie sa reprezinte o practica indelungata, relativ continua si repetata. Totusi, cutuma se contureaza, treptat, iar unele practici comunitare ar putea fi luate in considerare ca un posibil izvor de drept. Deocamdata, unele practici evocate in activitatea unor institutii europene se apreciaza ca "nu intrunesc conditiile obiective si subiective necesare pentru a fi definite drept izvor al Dreptului comunitar.
2.2.3. PRACTICA JUDICIARA desemneaza totalitatea normelor de drept comunitar nescris care se nasc ca urmare a rolului activ al Curtii Europene de Justitie (CEJ) in aplicarea, interpretarea si dezvoltarea dreptului comunitar scris. Curtea are in acest sens un rol de adevarat creator de drept comunitar nescis. In procesul aplicarii dispozitiilor Tratatelor constitutive ale Comunitatilor Europene, Curtea de Justitie a avut si continua sa aiba un rol important in interpretarea si precizarea lor. Dupa cum s-a observat in literatura de specialitate, jurisprudenta Curtii de Justitie a putut fi considerata izvor de drept in lipsa reglementarilor sau a unor reglementari lacunare, precum cea in materia concurentei. In mai multe cazuri, Curtea de Justitie s-a referit la hotararile sale anterioare, argumentandu-si si sustinandu-si "solutiile pronuntate". In acelasi timp, Curtea a decis - in alte cazuri - ca nu este obligat de hotararile adoptate in situatii precedente.
Jurisprudenta ocupa un loc considerabil intre izvoarele dreptului comunitar. Este la latitudinea ordinii juridice comunitare de a primi dreptul jurisprudential intre celelalte izvoare (caracterul imprecis, general si incomplet al regurilor continute in tratate; rigiditatea dreptului primar, datorata procedurii greoaie de revizuire; inertia dreptului derivat rezultant din blocajele din cadrul Consiliului). Acestei aptitudini ii corespunde cea, nu mai putin remarcabila a Curtii de Justitie, de a crea dreptul (egalitatea institutionala a Consiliului cu Comisia-conform art.4 al Tratatului C.E.E.);misiunea de a asigura respectarea dreptului, nu numai a celui scris-art.164 al Tratatului C.E.E.;capacitatea operationala din monopolul de interpretare autentica-art.177 al Tratatului C.E.E.
Exercitarea de catre Curte a acestei misiuni normative se singularizeaza in special prin utilizarea metodelor de interpretare dinamica ca si printr-o larga recurgere la principii generale de drept.
2.2.3. DREPTUL COMUNITAR COMPLEMENTAR desemneaza totalitatea normelor care, fara sa faca parte integranta din dreptul comunitar european, se regasesc in actele de drept international public incheiate intre statele membre ale comunitatilor europene si care servesc scopului promovarii obiectivelor fundamentale ale comunitatilor Europene. Astfel, spre exemplu, Conventia privind recunoasterea reciproca a societatilor si persoanelor juridice din 29 februarie 1968, Acordul cu privire la infiintarea unui Institut european de Invatamant Superior din 19 aprilie 1972, Conventia cu privire la competenta de drept civil si comercial precum si la executarea hotararilor instantelor judecatoresti in aceste materii din 27 septembrie 1968, Acordul de la Schengen din 14 iunie 1985, Conventia EURO, etc.
Punctul de plecare pentru folosirea acestui termen este considerat a fi, pe de o parte, fuzionarea organelor celor trei comunitati europene prin tratatele din 1957 si 1965 si, pe de alta parte, obiectivul declarat al fuzionarii in timp a celor trei comunitati intr-una singura.
Din punct de vedere strict juridic utilizarea lui in termenii de mai sus este incorecta. De altfel si Actul Unic European din 1985 vorbeste despre "comunitatile europene" su nu despre comunitatea europeana.
Din punct de vedere juridic, potrivit art.G al Tratatului de la Maastricht asupra Uniunii Europene din 1992, odata cu intrarea in vigoare a acestui tratat, termenul de COMUNITATEA EUROPEANA este si trebuie sa fie utilizat ca termen care inlocuieste denumirea fostei Comunitati Economice Europene (CEE) cu denumirea de "COMUNITATEA EUROPEANA (CE)"
Comunitatea europeana (CE) constituie la ora actuala pilonul institutional principal in cadrul procesului de constructie a Uniunii Europene, ca structura juridico-organizatorica cu personalitate juridica proprie.
Normele juridice sunt integrate intr-un sistem de drept in care fiecare categorie ocupa un loc bine determinat, intr-o forma piramidala, asemanatoare sistemului normelor juridice ale fiecarui stat. In functie de aceasta ierarhie, fiecare categorie are o anumita forta juridica si - pe aceasta baza - se determina raporturile care exista intre acestea precum si intre dreptul comunitar si dreptul national.
Tratatele de constituire a comunitatilor se afla in varful acestei piramide a normelor juridice, ele reprezentand acordul de vointa al statelor membre pentru crearea comunitatilor. Toate celelalte reglementari comunitare trebuie sa fie in concordanta cu aceste tratate, in caz contrar ele fiind susceptibile de a fi anulate sau declarate invalide.
Principiile generale nu constituie o categorie unitara in ceea ce priveste ierarhia lor. Astfel, respectarea drepturilor fundamentale ale omului este considerat un principiu cu valoare egala cu cel al tratatelor constitutive ale Comunitatilor (conform art. F din Tratatul de la Maastricht), avand deci valoare superioara dreptului derivat.
Celelalte principii sunt considerate a fi de o valoare inferioara intrucat Curtea le aplica doar in cazul in care acestea nu contravin tratatelor constitutive sau drepturilor fundamentale. Ele sunt considerate insa cu valoare juridica superioara dreptului derivat.
In ceea ce priveste situatia acordurilor internationale incheiate de catre statele comunitare si de catre Comunitati se recunoaste ca principiu general superioritatea acestora fata de dreptul derivat, dar nu si fata de tratatele constitutive si principiile generale, carora le sunt subordonate. Se face diferenta intre acordurile incheiate de statele membre si acordurile incheiate de catre comunitati.
3.3.1 Acordurile incheiate de catre statele membre. Aceste acorduri pot fi la randul lor acorduri intre aceste state sau acorduri ale acestora cu terte state. Acordurile incheiate de catre statele mebre intre ele pot fi anterioare intrarii in vigoare a tratatelor constitutive sau posterioare acestora. Acordurile anterioare tratatelor constitutive raman in vigoare daca sunt compatibile cu tratatele. Prin tratatele constitutive se interzice oricarui stat membru de a se prevala de tratate, conventii sau declaratii anterioare tratatelor incheiate intre ele, in vederea sustragerii diferendelor privind interpretarea si aplicarea tratatelor constitutive de la modalitatile de reglementare prevazute de aceste tratate si aplicarea reglementarilor particulare.
In cazul acordurilor posterioare tratatelor constitutive, situatia este clara, intrucat acestea din urma prevad angajamentul statelor membre de a se abtine de la orice actiune care este de natura sa impiedice realizarea acordurilor urmarite prin tratate. Acordurile incheiate intre statele membre cu terte state sunt, de asemenea, supuse unor regimuri diferite in functie de momentul incheierii acordului. Cele anterioare tratatelor, conform art.234 C.E., raman in vigoare, dar statele trebuie sa caute inlaturarea eventualelor incompatibilitati intre acestea prin orice mijloace posibile.
Acordurile posterioare sunt insa, in principiu, de competenta comunitara, dar pot sa apara situatii dificil de rezolvat in ceea ce priveste competenta externa, doar Tratatul C.E.E.A. prevede in art. 103 unele garantii pentru eliminarea unor eventuale incompatibilitati.
3.3.2.Acordurile incheiate intre Comunitati cu terte state. Situatia acordurilor incheiate de comunitari cu statele terte isi gaseste reglementarea numai in Tratatul C.E. (art.228) avand in vedere diversitatea raporturilor in care intra aceasta comunitate cu vocatie generala. In cazul neconcordantei intre acestea se prevede necesitatea unui control preventiv care poate, in functie de prevederile proiectului de acord, sa propuna modificarea tratatelor constitutive. Aceasta modificare nu este insa obligatorie, iar in cazul nerealizarii ei, proiectul de acord nu poate intra in vigoare. Se aplica, deci, principiul suprematiei dreptului comunitar izvorat din tratatele constitutive.
3.4.Dreptul derivat
In cadrul categoriei dreptului derivat nu exista o ierarhie a actelor juridice care o alcatuiesc, intrucat ele deriva din tratatele comunitare, fiind subordonate acestora, ca si principiilor generale si acordurilor internationale. Din acest punct de vedere ele reprezinta surse de drept comunitar autonome unele fata de altele.
Exista insa o diferenta in cadrul acelorasi tipuri de acte, respectiv intre cele de baza si cele de aplicare, unde se respecta principiul subordonarii ultimelor fata de primele. Exista deci un raport de subordonare intre un regulament si actul care este adoptat in vederea aplicarii acestuia, care nu poate contine dispozitii contadictorii.
Adoptarea normelor dreptului comunitar reprezinta o problema deosebit de importanta, dar nu suficienta. Aceasta trebuie sa capete eficienta, sa nu ramana la nivelul abstract, ci sa produca efecte juridice.
Intrucat Comunitatile sunt organizatii internationale care au personalitate juridica distincta de cea a statelor membre, apare problema raportului dintre dreptul comunitar si cel intern. Dreptul comunitar fiind un sistem autonom, apare necesitatea integrarii lui in sistemul de drept intern al statelor membre. Aceasta integrare presupune ca el sa faca parte din dreptul national al fiecarui stat comunitar, deci sa se aplice in mod direct.
Aplicabilitatea directa a dreptului comunitar se impune deci ca un principiu de baza, din care decurge un al doilea principiu, legat de ierarhia celor doua sisteme, care consta in prioritatea dreptului comunitar fata de dreptul intern.
Expresia 'o comunitate guvernata de lege' (sau 'Comunitate de drept') a fost folosita in legatura cu Comunitatile europene de catre Walter Hallstein, prin analogie cu sintagma 'stat guvernat de lege' sau 'stat de drept'. In afirmatia de mai sus s-a pornit de la faptul ca cele trei Comunitati europene nu numai ca sunt creatii ale legii - ele bazandu-se pe tratate internationale - dar cu greu s-ar mai putea gasi o autoritate oficiala care sa fie atat de dependenta de lege pentru a pune in aplicare functiile sale. La inceput, Comunitatile nu aveau mijloace directe prin care sa-si impuna autoritatea si nu aveau nici forta armata si nici organe de politie, ci doar o "masinarie" administrativa. Din aceasta cauza, Comunitatile europene trebuiau sa se bazeze in mare masura pe statele membre.
In concluzie, Comunitatile europene nu sunt asemanatoare cu un stat. Singura lor "armata" a fost legea pe care ele au creat-o. De aceea, asa cum observa presedintele Hallstein intr-o dezbatere a Parlamentului European din 17 iunie 1965, scopul Comunitatilor ar fi serios afectat daca legea Comunitatilor - singurul mijloc prin care isi pot atinge dezideratele - nu ar mai fi respectata in mod uniform in toate statele membre
Instituind, initial, cele trei Comunitati europene si, ulterior, Uniunea Europeana , statele membre au inteles sa incredinteze o parte a suveranitatii lor unor organisme suprastatale, transferand o serie de atribute nationale specifice, care nu pot fi redobandite oricum, ci numai in conditii exceptionale.
Transferul de putere catre institutiile comunitare este considerat a avea o natura ireversibila in ceea ce priveste integralitatea si unitatea puterilor acordate, pentru ca nu se poate admite ca unul sau mai multe state membre sa fie nevoite sa accepte renuntari importante, majore, care ar crea astfel pozitii de subordonare sau de inegalitate. Deci, principiul egalitatii de tratament trebuie respectat pana la cele mai profunde consecinte. Chiar in situatia in care, datorita inactiunii continue a unei autoritati comunitare in aplicarea unei dispozitii legale, s-ar putea deduce ca aceasta din urma nu mai este actuala sau ar putea deveni prejudiciabila, statele membre nu pot retine libertatea de actiune discretionara, iar Uniunea Europeana nu-si pierde nicidecum autoritatea, desi unele dintre institutiile sale sunt culpabile . Aceste reguli nationale trebuie sa fie compatibile cu oricare dintre principiile comunitare, cum ar fi, de exemplu, principiul organizarii comune a pietei . De altfel, Curtea de Justitie a Comunitatilor europene a subliniat ca 'instituind o Comunitate pe o durata nelimitata, dotata cu atributii proprii, cu personalitate, capacitate juridica, cu o capacitate de reprezentare internationala si mai ales cu puteri reale izvorate dintr-o limitare a competentei sau un transfer de atributii de la state la Comunitate, acestea si-au limitat, desi in domenii restranse, drepturile lor suverane si au creat astfel un corp de drept aplicabil resortisantilor si lor insesi
Ordinea juridica de drept comunitar, ea insasi o creatie a legii si depinzand de lege pentru a fi efectiva, este si o sursa majora de norme juridice
In sens larg, dreptul comunitar este dat de ansamblul regulilor de drept aplicabile in ordinea juridica comunitara , unele dintre ele chiar nescrise; principiile generale de drept si jurisprudenta Curtii de Justitie; normele de drept a caror provenienta se afla in afara ordinii juridice comunitare, provenind din relatiile externe ale Comunitatilor; dreptul comunitar provenit din actele conventionale incheiate intre statele membre pentru aplicarea tratatelor
Prin complexitatea lor, izvoarele dreptului comunitar european ilustreaza specificitatea ordinii juridice comunitare si se caracterizeaza nu numai prin diversitate, ci si printr-o ierarhizare a normelor de drept in functie de autoritatea ce le este atribuita, care nu au echivalent in nici una din organizatiile internationale clasice.
Sistemul normativ comunitar a fost caracterizat de Curtea de Justitie a Comunitatilor europene printr-o formulare devenita clasica - reluata si dezvoltata ulterior sub toate aspectele - potrivit careia acest sistem 'constituie o ordine juridica proprie, integrata sistemului juridic al statelor membre' . De aici se pot desprinde anumite trasaturi
In primul rand, sistemul juridic comunitar are calitatea de 'ordine juridica', adica reprezinta un ansamblu organizat si structurat de norme juridice, avand propriile sale izvoare, dotat cu organe si proceduri apte sa le emita, sa le interpreteze, precum si sa constate si sa sanctioneze, daca este cazul, incalcarile
In al doilea rand, prin 'ordine juridica proprie', pe care a denumit-o apoi 'ordine juridica comunitara', Curtea de Justitie a inteles sa marcheze in special autonomia acesteia in raport cu ordinea juridica internationala si sa sublinieze gradul puternic de centralizare al crearii si aplicarii normelor, mai ales prin interventia institutiilor comunitare, si care o apropie de o ordine interna;
In al treilea rand, precizand ca este vorba despre o ordine juridica 'integrata sistemului juridic al statelor membre', Curtea de Justitie a subliniat trasatura cea mai originala a ordinii juridice comunitare, si anume raporturile sale cu ordinea juridica interna. Ordinea juridica comunitara, care consta intr-un sistem de norme cuprinse in tratate, in actele institutiilor comunitare, precum si in jurisprudenta, formeaza un ansamblu coerent, integrat direct ordinii juridice nationale.
In concluzie, o noua ordine juridica reprezinta fundamentul Comunitatilor si al Uniunii, ordine care va trebui sa se impuna pe langa sau in cadrul ordinii juridice nationale din fiecare stat membru al Uniunii Europene.
Procesul de formare si dezvoltare al dreptului international are ca temei acordul de vointa dintre state, acord care se manifesta, de regula, prin incheierea unor tratate internationale. Principiile dreptului international[89] obliga statele sa respecte tratatele pe care le-au incheiat si, mai ales, sa determine aplicarea acestora de catre propriile organe legislative, executive si judiciare, a caror responsabilitate poate fi eventual angajata in fata unei instante internationale, cu privire la statele fata de care acestea si-au asumat obligatii . Insa implementarea normelor cuprinse in tratate in ordinea juridica a statelor este lasata la latitudinea fiecarui stat care a semnat respectiva conventie. Dreptul international nu reglementeaza conditiile in care se realizeaza aceasta implementare. Statele decid in ce mod vor integra dispozitiile tratatelor internationale in dreptul lor intern, in functie de conceptia pe care o adopta asupra relatiilor dintre dreptul international si cel intern. Solutiile pozitiviste formulate in aceasta materie sunt inspirate de doua conceptii doctrinare inscrise in constitutii sau practicate: conceptia dualista si conceptia monista
Conceptia dualista a fost elaborata de juristi, reprezentanti ai pozitivismului din tari diferite, ca germanul H. Triepel sau italianul D. Anziloti, si a fost reluata pana astazi de numerosi autori, de practica legislativa si judecatoreasca a multor state. Potrivit acestei conceptii, dreptul international si dreptul national reprezinta ordini juridice separate si independente. In consecinta, un tratat international perfect, adica ratificat cu regularitate, n-ar avea efect decat in ordinea internationala. In acest sens, Triepel sustine ca un stat nu este obligat sa tina seama in legislatia sa nationala de normele dreptului international, putand adopta o lege interna in contradictie cu obligatiile internationale asumate anterior, consecintele unei astfel de situatii pe planul raspunderii internationale constituind o problema separata; de asemenea, pentru ca o obligatie internationala asumata sa devina efectiva este necesara o reglementare interna, independent de consimtamantul exprimat anterior de statul respectiv . Negand orice legatura intre ele, D. Anziloti admite totusi posibilitatea 'trimiterilor' intre cele doua ordini juridice si formuleaza teza potrivit careia aplicarea dreptului international de catre state se realizeaza prin 'incorporarea' normelor sale in dreptul intern si 'transformarea' lor in norme ale dreptului national. El sustine, de asemenea, posibilitatea 'transformarii' si a normelor de drept intern in drept international prin acordul de vointa dintre state
Deci pentru ca un tratat sa se poata aplica in ordinea interna a unui stat contractant este necesar ca acest stat sa-i preia dispozitiile intr-o norma nationala (cel mai adesea o lege) si sa-l introduca in ordinea nationala printr-o formula juridica ce realizeaza admiterea. Si intr-un caz si in celalalt se produce o nationalizare a tratatului, adica norma internationala sufera o transformare a naturii sale si nu va fi aplicata decat in noua sa calitate de reglementare de drept intern si nu in cea de reglementare de drept international . Unele state comunitare adopta, in relatiile internationale, un sistem dualist. Astfel, in ceea ce priveste tratatele internationale, in Marea Britanie, Danemarca si Irlanda ele nu sunt direct si imediat aplicabile in ordinea juridica nationala, ci este necesara transformarea normelor ce decurg din acestea in norme juridice nationale. Acest sistem prezinta o serie de dezavantaje in sensul ca procesul de transformare poate sa fie de durata, prin amendamente parlamentare textul poate sa fie schimbat, iar norma internationala nu are un regim propriu in ordinea juridica nationala - orice lege nationala viitoare urmand a avea prioritate asupra legii care incorporeaza regula internationala in acea ordine juridica; sistemul in cauza nu poate sa fie aplicat pentru transformarea deciziilor obligatorii emise de organizatii internationale, acte care isi mentin acest caracter indiferent de ce ar putea decide parlamentul national.
In sistemul dualismului atenuat, intalnit in Germania si Italia, inainte ca guvernele sa adere la tratate internationale, trebuie obtinuta aprobarea parlamentara, normele generale de drept international avand, totusi, prioritate asupra legislatiei interne si fiind obligatorii. Atenuarea se explica prin faptul ca legea ce aproba tratatul il incorporeaza si nu mai poate fi modificat, ci va fi acceptat ca atare
Conceptia monista a fost elaborata dupa primul razboi mondial, prin contributia adeptilor scolii normativiste vieneze (H. Kelsen, J. Kunz, A. Verdross) si a altor juristi ca G. Scelle, N. Politis etc. Potrivit teoriei moniste, exista o singura ordine juridica, cuprinzand atat dreptul international, cat si dreptul intern, ca un sistem unitar de norme situate intr-un cadru ierarhic, de prioritate. In conceptia lui H. Kelsen, dreptul intern si dreptul international nu pot fi considerate ca sisteme juridice juxtapuse, autonome si egale, intre ele existand un raport de subordonare in cadrul unui singur sistem. Kelsen sustine superioritatea si primatul dreptului international, a 'ordinii juridice internationale' asupra celei interne: 'Dreptul international () apare ca ordine juridica superioara tuturor drepturilor statale si pe cale legea le deleaga' .Norma internationala este, deci, imediat aplicata, fara a fi nevoie sa fie admisa sau transformata in ordinea interna a statelor parti. Tratatul international perfect se integreaza pe deplin in sistemul reglementarilor ce se cer a fi aplicate de catre instantele nationale, iar prevederile acestuia sunt aplicabile in calitatea lor initiala de reglementari internationale. In ipoteza in care norma de drept international e mai recenta decat normele interne care se afla intr-un conflict, ea va avea prioritate; potrivit aceleiasi doctrine, daca norma de drept international este urmata de o legislatie nationala, aceasta din urma ar trebui sa fie in concordanta cu legea internationala, asigurandu-se astfel, preeminenta normei de drept international care ar decurge din natura dreptului international. Ideea centrala a teoriei lui Kelsen o constituie negarea suveranitatii de stat ca realitate obiectiva si inlocuirea ei prin termenul de 'competenta' - o suma de atributii oferite statelor si stabilite din afara de dreptul international. Intrucat statul nu mai este, in aceasta viziune, o entitate suverana, ci doar 'o ordine juridica', o suma de atributii determinate, reglementate si limitate juridic in timp, in spatiu si in validitatea lor de dreptul international, acesta din urma devine superior si nelimitat in actiunea sa . Unul dintre avantajele sistemului monist este caracterul sau logic mai mare, in sensul ca regulile juridice ale unei comuniuni mai numeroase trebuie sa prevaleze fata de cele ale partilor sale, dar trebuie subliniat ca aplicarea ca norme de drept international, revenind, deci, statelor, ca entitati distincte, sa le puna in practica. Reglementarea efectului intern al normelor de drept international va reveni, prin urmare, dispozitiilor dreptului national de natura constitutionala
Analizand raportul dintre dreptul tratatelor si dreptul intern, specialistii romani in domeniu au apreciat ca doua ar fi ideile de baza pe care se sprijina relatia dintre dreptul tratatelor - ca ramura a dreptului international si dreptul intern
Prima idee decurge din faptul ca dreptul international nu se confunda cu dreptul intern, fiind vorba de doua ordini juridice distincte; una are in vedere subiectele de drept international intre care se stabilesc raporturi care sunt reglementate de dreptul international, cealalta vizeaza subiectele de drept intern ale caror raporturi sunt supuse dreptului aplicabil din fiecare stat. Sistemele de drept si ordinile juridice distincte constituie punctul de plecare in aceasta relatie.
A doua idee este impusa de insasi distinctia existenta pentru ca, desi distincte, intre aceste ordini juridice trebuie sa existe o corelatie, daca nu chiar o armonie. Ansamblul de ordini juridice, fiind un tot, intre regulile pe care le cuprind cele doua ordini juridice trebuie sa fie o concordanta.
Disparitatile care ar apare intre cele doua ordini juridice duc la subminarea si chiar la negarea lor reciproca; afirmarea uneia dintre ele depinde de concordanta pe care o are cu cealalta, pentru ca ambele constituie coloanele aceluiasi edificiu.
Dar, in afara de aceasta nota generala, redata de corelatia dintre dreptul intern si dreptul international in general, exista si o relatie specifica dintre tratatul international si legea interna, precum si aceea dintre dreptul tratatelor si dreptul national (in special dreptul constitutional).
Raporturile care se stabilesc intre cele doua sisteme normative sunt numeroase si se prezinta in mod divers in interconexiunea si frecventa lor
Exista raporturi de presupozitie conceptuala reciproca, in sensul ca fiecare sistem de reguli presupune existenta de valori juridice care apartin celuilalt sistem. Spre exemplu, dreptul tratatelor prevede ratificarea ca un act care emana in mod formal de la seful de stat; notiunea de sef de stat este insa, o categorie juridica care apartine, in primul rand, dreptului intern al statului contractant; asadar, normele dreptului international in general, si cele ale dreptului tratatelor, in special, privind procedura de incheiere a tratatului presupun categorii juridice care apartin, in primul rand, sau ca origine, ordinii juridice interne. Pe de alta parte, dreptul constitutional al fiecarui stat prevede unele norme pentru definirea competentei organelor proprii pentru scopurile incheierii tratatelor internationale. Or, notiunea de tratat international vizeaza o categorie care este proprie dreptului international, al dreptului tratatelor. La randul lor, dispozitiile dintr-un tratat ratificat de un stat devin parte a dreptului intern, in virtutea carora se creeaza o baza pentru dobandirea de drepturi si asumarea de obligatii, opozabile organelor statului respectiv.
Aceasta ordine distincta de raporturi care tind sa se stabileasca intre dreptul tratatelor si dreptul intern consta in trimiterea pe care un sistem juridic o face la celalalt:
In concluzie, are loc un dublu proces, aparent contradictoriu dar, in realitate, de stabilire a unei adevarate armonii intre cele doua ordini juridice.
Ordinea juridica supranationala proprie Comunitatilor Europene a fost definita de Guy Heraud ca fiind "un sistem in care statele comunitare sunt subordonate unei autoritati normative si jurisdictionale mai inalte" . Asadar, spre deosebire de dreptul international, dreptului comunitar nu-i este indiferenta natura relatiilor ce trebuie sa se stabileasca intre dreptul comunitar si dreptul intern al statelor membre. Ordinea juridica de drept comunitar postuleaza monismul si impune respectarea acestuia de catre statele membre.
Pozitia Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene este clara in aceasta privinta: monismul decurge din insasi natura Comunitatilor deci din 'ansamblul sistemului tratatului'. Astfel, s-a remarcat ca obiectivul Tratatului C.E.E., care este de a stabili o "Piata Comuna" a carei functionare este de directa preocupare pentru statele membre implica faptul ca acest Tratat ' este mai mult decat un simplu acord care creeaza, pur si simplu, obligatii reciproce intre partile contractante'. Comunitatea ce a fost creata constituie ' o noua ordine juridica pentru al carei beneficiu statele si-au limitat drepturile lor suverane, desi in domenii limitate, si intre subiectii careia se cuprind nu numai statele membre, dar si resortisantii lor', astfel ca: 'Independent de legislatia statelor membre, dreptul comunitar nu impune, deci, numai obligatii asupra persoanelor, dar, de asemenea, intelege sa le confere drepturi care devin parte a mostenirii lor juridice. Aceste drepturi se nasc nu numai cand ele sunt expres acordate de Tratat, dar si in temeiul obligatiilor pe care Tratatul le impune intr-un mod clar definit persoanelor, precum si statelor membre si institutiilor Comunitatii'
In spiritul aceleiasi doctrine moniste, Curtea de Justitie s-a mai pronuntat asupra admisibilitatii si conformitatii cu Tratatul CE a unei legi de nationalizare ulterioara. Guvernul italian a sustinut ca o cerere pentru o hotarare preliminara formulata de un judecator italian este absolut inadmisibila intrucat tribunalul italian nu poate recurge la o asemenea procedura cand, pentru scopul de a se rezolva litigiul, el trebuie sa aplice numai o lege nationala, care este de data mai recenta, iar nu o prevedere a Tratatului. Art. 177 din Tratat nu ar putea fi folosit ca un mijloc de a permite unui tribunal national, la initiativa unui resortisant al unui stat membru, sa supuna o lege a acelui stat procedurii pentru obtinerea unei hotarari preliminarii, pentru incalcarea obligatiilor din Tratat. In cazul in care aceasta lege ar incalca Tratatul, procedura posibila ar fi cea prevazuta in art. 169 si 170, in care va fi implicata si Comisia. In plus, s-a argumentat ca tribunalul italian nu avea nici o optiune. El trebuia, potrivit dreptului italian, sa aplice legea de data cea mai recenta, avand in vedere si faptul ca, in acest sens, Curtea Constitutionala italiana s-a mai pronuntat intr-un caz asemanator intre aceleasi parti.
Fata de aceste sustineri, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a subliniat ca, prin contrast cu tratatele internationale obisnuite, Tratatul C.E.E. a creat propriul sau sistem juridic, care, la intrarea in vigoare a Tratatului, a devenit parte integranta a sistemelor juridice ale statelor membre si pe care tribunalele acestora sunt obligate sa-l aplice
Asadar, daca in ceea ce priveste dreptul international, statele membre isi pot pastra conceptia dualista, in raporturile dintre Comunitati si statele membre dualismul este inlaturat, iar dreptul comunitar - fie originar, fie derivat - este imediat aplicabil in ordinea juridica interna a statelor membre, sau - dupa cum a subliniat Curtea de Justitie - el face 'parte integranta din ordinea juridica aplicabila pe teritoriul fiecaruia dintre statele membre'
La intrebarea care s-ar putea pune in sensul ca aceste caracteristici ale dreptului comunitar ar manifesta o tendinta 'integrationista' astfel incat Comunitatile Europene ar trebui sa se considere organizatii internationale de tip federal, doctrina juridica subliniaza ca multe din elementele unui asemenea sistem lipsesc in Comunitatile Europene:
abandonul de suveranitate este prea limitat pentru a fi constitutiv de un stat;
Comunitatile isi au originea si statutul intr-un tratat, act de drept international si nu printr-o Constitutie, act de drept intern;
statele membre ale Comunitatii nu au renuntat la capacitatea lor de a actiona ca subiecte de drept international si isi pastreaza, in ordinea internationala, deplina lor capacitate, sub rezerva angajamentelor asumate de ele in tratatele constitutive;
Comunitatile Europene nu dispun de puterea de a extinde domeniul competentelor lor, fiind in aceasta privinta total dependente de state.
In concluzie, Comunitatile Europene reprezinta o 'putere publica comuna' , iar originalitatea sistemului lor institutional nu poate fi minimalizata, deoarece pe ea se bazeaza intreaga constructie comunitara . Comunitatile se constituie intr-un ansamblu specific bazat pe o repartizare a competentelor suverane intre acestea si statele membre, competentele comunitare fiind exercitate in comun in cadrul sistemului institutional comunitar. Numai in acest sens se poate vorbi de o integrare
Asadar, semnand tratatele prin care renunta la unele competente si confera institutiilor europene o putere normativa proprie, statele membre au acceptat ca dreptul comunitar sa faca parte integranta din ordinea lor juridica. Acest fapt are trei consecinte:
Principiul subsidiaritatii. Acest principiu presupune ca deciziile sa fie luate la un nivel situat cat mai aproape de cetateni, urmand a se verifica permanent daca actiunile intreprinse la nivelul Comunitatii se justifica cu adevarat, avand in vedere posibilitatile la nivel national, regional sau local. In domeniile care nu cad in incidenta exclusiva a Uniunii, aceasta va actiona numai atunci cand masurile ei se dovedesc a fi mai eficiente decat cele luate la nivel national, regional sau local. Cuplate cu principiul de subsidiaritate sunt principiile proportionalitatii si ale necesitatii (ceea ce inseamna ca masurile luate de Uniune nu trebuie sa depaseasca masura necesara pentru realizarea obiectivelor specificate in Tratat). Consiliul Europei a stabilit in decembrie 1992 la Edinburgh regulile de baza pentru aplicarea principiului de subsidiaritate, precum si liniile directoare pentru interpretarea Articolului 5 (fostul Articol 3 b), care ancoreaza principiul de subsidiaritate in Tratatul Uniunii Europene. Concluziile au fost integrate intr-o declaratie, care isi pastreaza pana astazi aplicabilitatea in ceea ce priveste acest principiu. Conceptul general cuprins in declaratie a fost preluat intr-un protocol asupra aplicarii principiilor de subsidiaritate si proportionalitate, anexate, alaturi de Tratatul de la Amsterdam, Tratatului CE. Prin perechea de termeni interguvernamental - supranational se inteleg diversele forme de colaborare la nivelul politicii internationale, in general, si in domeniul integrarii europene, in particular. In timp ce colaborarea interguvernamentala nu prevede renuntarea la principiul de suveranitate nationala, desemnand o colaborare traditionala la nivel de guverne, structurile supranationale se evidentiaza printr-o renuntare substantiala la drepturile de suveranitate. Aceasta pereche de termeni atrage atentia asupra unui continuum, marcand raporturile tensionate sub care se desfasoara procesul de integrare europeana. Un caz paradigmatic in ceea ce priveste colaborarea la nivel interguvernamental este Consiliul Europei, iar prima organizatie supranationala europeana a fost CECO.
Principiul aplicabilitatii directe isi gaseste o confirmare in art.189, dar numai in ce priveste regulamentele, despre care se precizeaza ca sunt de aplicabilitate directa in toate statele membre. Curtea a statuat ca principiile dreptului intern se aplica in masura in care nu sunt in contradictie cu ordinea juridica comunitara.
Aplicabilitatea directa a dreptului comunitar prezinta o serie de particularitati in functie de categoria normelor comunitare care sunt invocate, precum si caracterul efectului direct si eventualele exceptii care exista.
Principiul aplicabilitatii directe a dreptului comunitar are implicatii atat asupra statelor membre ale comunitatilor, cat si asupra persoanelor partculare si a judecatorilor nationali.
Statele membre sunt puse in situatia de a nu putea schimba dispozitiile comunitare care le sunt adresate, acestea avand un caracter obligatoriu pentru respectivele state.
Persoanele particulare au posibilitatea sa invoce oricand in ordinea juridica interna dreptul comunitar, in conditiile statuate de reglementarile comunitare.
Judecatorii nationali sunt obligati sa aplice dreptul comunitar, dar atunci cand judecatorii sunt in fata unei situatii care necesita stabilirea competentei pe plan intern, vor aplica dreptul fiecarui stat. In cazul in care judecatorul national solicita un recurs prejudiciar, Curtea poate indica acestuia elementele de drept comunitar pe baza caruia sa rezolve cazul.
Se recunoaste o aplicabilitate directa pe verticala (invocarea dispozitiilor comunitare fata de stat si de organele acestuia) si o aplicabilitate orizontala ( intre persoanele private).
Alaturi de principiul aplicari directe mai exista un alt stalp al ordini juridice comunitare, si anume, principiul primordialitatii dreptului comunitar.
Problema primordialitatii dreptului comunitar fata de dreptul intern al statelor membre, poate fi considerata ca o expresie a problematicii raportului dintre dreptul international public si doctrina dualista. Spre deosebire de aceasta situatie din dreptul international public, in sistemul de drept comunitar statele membre sunt obligate sa recunoasca primordialitatea dreptului comunitar asupra dreptului intern. Fundamernntul acestei situatii il constituie acordul statelor de a fi membre ale acestor comunitati si de a accepta jurisdictia speciala creata in conformitate cu consimtamantul fiecarui stat conform prevederilor tratatului si a reglementarilor interne, respectiv prin referendum in ultima instanta.
Faptul ca tratatele nu contin prevederi exprese in acest sens este considerat o precautie de natura politica a initiatorilor Comunitatilor europene prin care s-ar menaja sentimente anti-federaliste ale unor state fondatoare, care ar fi putut sa nu accepte caracterul conditional al constructiei comunitare. Existenta sistemelor nationale ale statelor membre, precum si a sistemului constituit de dreptul comunitar, ridica fireasca problema a aplicarii lor, mai bine spus a raportului care se stabileste cu privire la prioritatea (ordinea sau intaietatea) aplicarii lor. In acest sens, se pot distinge urmatoarele situatii rezultate din conceptiile si teoriile prezentate:
substituirea dreptului national de catre dreptul comunitar;
armonizarea dreptului national cu dreptul comunitar;
coordonarea dreptului national cu cel comunitar;
coexistenta dreptului national cu dreptul comunitar.
a. Substituirea dreptului national de catre dreptul comunitar, implica transferul de competenta de la national la supranational. In domeniul in care a operat un asemenea transfer de competenta, autoritatile nationale nu mai pot emite norme juridice, ci, in acea materie, normele juridice se emit numai de catre organele comunitare.
b. Armonizarea, presupune luare unor masuri legislative ce au in vedere o anumita organizare a dispozitiilor nationale. Deci se porneste de la premisa conform careia competenta legislativa apartine autoritatiilor nationale, dar, avandu-se in vedere obiectivele comunitare, sa se adopte norme juridice cu un anumit grad de omogenitate in cadrul statelor membre. Practic, organismele comunitare dau indicatii, precizari, iar decizia normativa apartine autoritatilor nationale.
c. Coordonarea sistemelor de drept national cu cel de drept comunitar. In acest fel, sistemul de drept national nu sufera nici un fel de modificari, dar se are in vedere coordonarea efectelor normelor juridice.
d. Coexistenta.In anumite materii, normele nationale coexista cu cele comunitare. Exemplu ni-l ofera normele privitoare la concurenta. Articolele 85-87 ale Tratatului C.E.E. fac trimiteri si la normele nationale.
In concluzie, faptul ca dreptul comunitar reprezinta o ordine juridica de sine statatoare este acceptat de la bun inceput de catre toti cei implicati in elaborarea si aplicarea sa.
Sistemul juridic comunitar difera insa, de legislatia emanata de tratatele internationale, prin trei aspecte importante:
In ceea ce priveste aria de aplicabilitate a normelor de drept comunitar reglementate in cuprinsul tratatelor constitutive trebuie facuta precizarea ca nu exista granite, frontiere sau delimitari teritoriale de manifestare a caracterului supranational al acestor norme ci numai anumitor domenii de activitate specifice in care normele de drept comunitar au prioritate in raport cu normele de drept intern ale statelor membre. Cu alte cuvinte institutiile comunitatilor europene dispun numai de competenta materiala si nu dispun de competenta teritoriala. Una din consecintele cele mai importante ale lipsei granitelor pentru aplicabilitatea normelor de drept comunitar este aceea ca primirea sau dupa caz excluderea unor membri nu va produce efecte juridice in ceea ce priveste domeniul de valabilitate al normelor de drept comunitar si/sau dupa caz, asupra domeniului competentei de reglementare a organelor comunitare. Spre exemplu: incheierea la 31 august 1991 a tratatului de unificare a germaniei a insemnat din punct de vedere al dreptului comunitar ca de la data intarii in vigoare a acestui tratat, normele de drept comunitar, au devenit imediat aplicabile obligatorii si executorii in noile landuri federale. In absenta unei definitii a campului de aplicare teritoriala a Tratatului asupra Uniunii Europene, este bine ca referirile sa se faca cu prudenta in ceea ce priveste notiunea de " teritoriu comunitar", tinand cont de particularitatea problemelor puse prin aplicarea dispozitiilor din acest tratat care nu modifica Tratatele constitutive ale Comunitatilor europene si, in particular, cele relative la politica extera si de securitate comuna si cele vizand cooperarea politiei si cea judiciara in materie penala. Teritoriul comunitar, la care se refera Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, apare ca un teritoriu functional, cu o geometrie variabila potrivit competentelor comunitare in cauza. Dreptul comunitar se aplica oricarui loc unde statele membre actioneaza in campul de competenta atribuit Comunitatilor Europene.
Articolul 299 TCE defineste campul de aplicare teritoriala a tratatului care se rasfrange, in virtutea paragrafului 1, asupra statelor membre in cadrul frontierelor definite de ele. Consiliul European de la Dublin, din 28 aprilie 1990, a decis ca integrarea teritoriului fostei RDG in Comunitate s-ar realiza fara revizuirea tratatelor, permitand, astfel, aplicarea dreptului comunitar in noile teritorii ale RFG, sub rezerva adoptarii de masurii tranzitorii care vizeaza dreptul intern german si vechile angajamente internationale ale RDG.
Anumite probleme se pun in legatura cu spatiile ce au un regim juridic particular. Spatiul aerian, apele interioare si marea teritoriala a statelor membre, care sunt prelungiri ale teritoriului, intra, in principiu, in campul acoperit de articolul 227 CE, sub rezerva problemelor care apartin competentei nationale. De acum, statele sunt obligate la a renunta in profitul Comuniotatii la exercitarea anumitor competente ce le revin lor pe platoul continental, zona economica exclusiva.
Problema se pune, de asemenea, cu privire la substituirea in campul de competenta comunitara a Comunitatii statelor membre, pentru marea libera, marile adancuri marine, spatial, aerian international si spatial extraatmosferic. Statele trebuie, in orice ipoteza, sa-si exercite competentele care le sunt recunoscute de dreptul international, respectandu-si obligatiile comunitare. Aplicarea dreptului comunitar implica respectarea regulilor de drept international public, in cazul dreptului de trecere inofensiv. Tratatul CE se aplica, de asemenea, teritoriilor neeuropene ale statelor membre, precum Madere (Madeira) si Acores. Tratatul nu se aplica Antilelor olandeze care releva un regim, de asociere la PTOM (Pays et Terittoires d'Outre mer-State si teritorii de peste mare). Tratatul EURATOM se aplica, in principiu, teritoriilor neeuropene din statele membre supuse jurisdictiei lor, chiar daca Tratatul CECA le excludea din campul lor de aplicare. Principiile stabilite prin aceste ultime doua tratate sunt insotite de derogari sau exceptari.
Declaratia nr. 36 a conventiei interguvernamentale din anul 1996 invita Consiliul sa reexamineze inainte de februarie 2000, regimul de asociere al regiunilor ultraperiferice, insulare si PTOM , avand ca obiective:
sa promoveze mai eficace dezvoltarea economica si sociala a PTOM;
sa dezvolte relatiile economice intre PTOM si Uniunea Europeana;
sa ia in considerare discutarea si specificitatea fiecarei PTOM, cuprinzand aici si libertatea de stabilire;
sa amelioreze eficacitatea instrumentului financiar."
Campul de aplicare relativ la regulile din cei doi piloni necomunitari din Uniune trebuie, logic, sa fie fixat prin referire la regulile comunitare si la dreptul constitutional din fiecare stat membru. Tratatele nu se aplica statelor terte.
Limitele teritoriului comunitar nu exclude aplicarea dreptului comunitar la actiuni externe Comunitatii, dar care au efecte in interiorul teritoriului comunitar. In particular, acesta este in domeniul dreptului comunitar in care gasim exemple caracteristice acestui tip de aplicare, cateodata calificata ca extrateritoriala, a dreptului comunitar. Anumite acte comunitare, decizii in materie de ajutor pentru dezvoltare sau sanctiuni economice au, de asemenea , prin natura lor, vocatia de a se aplica in afara Comunitatii. Campul de aplicare a dreptului comunitar derivat corespunde, in principiu, celui al tratatelor constitutive, sub rezerva stabilirii de dispozitii derogatorii care pot restrange campul de aplicare al unui act de drept derivat, eventual excluzand anumite parti din teritoriul unui stat membru (ca DOM-urile franceze). Din 1 ianuarie 1977 au fost trecute in competenta C.E.E. o serie de zone relative intinse din Marea Nordului si Atlanticul de Nord. Politica de pescuit fiind parte integranta a politicii agrare a C.E.E. competenta de reglementare apartine C.E.E., astfel ca neexecutarea normelor comunitare in materie vor atrage o raspundere specifica si sanctiuni specifice de drept comunitar. In ceea ce priveste teritoriile aflate sub controlul de suveranitate al unor state membre, dreptul comunitar cuprinde o serie de reglementari de exceptie, derogatorii de la dreptul comun. Astfel art. 25 si 155 din Actul Unic European instituie un regim juridic special pentru teritoriile aflate sub controlul de suveranitate al Spaniei din Insulele Canare, Creta si Malilla. Portivit acestui regim marfurile de origine din acceste zone beneficiaza de regimul libertatii circulatiei marfurilor fiind total scutite de taxe vamale de export in statele membre ale C.E.E.. Lor le este aplicabila si politica comuna comunitara in materie comerciala, agrara ori de pescuit. Potrivit celor trei tratate constitutive, acestea aveau la data intrarii in vigoare urmatoarele domenii de competenta exclusiva de reglementare:
1.domenii cu caracter economic:
domeniul taxelor vamale si a restrictiilor cantitative si calitative la importurile si exporturile de marfuri intre statele membre;
domeniul politicii comerciale si a tarifelor vamale in relatiile cu statele terte;
domeniul circulatiei persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor in interiorul spatiului comunitar;
politica agricola si de pescuit;
domeniul transporturilor in spatiul comunitar
domeniul concurentei comerciale ;
domeniul armonizarii legislatilor nationale in Piata Comuna;
crearea fondului social european pentru imbunatatirea posibilitatilor de angajare a lucratorilor din comunitate;
crearea Bancii Europene de Investitii.
2.domenii cu continut politic:
stabilitatea politica a statelor membre;
domeniul cercetarii stiintifice si informarii in domenii nucleare;
stabilirea standardului de uniforme pentru securitatea nucleara;
institutii in domeniul energiei nucleare, producerea si desfacerea acesteia.
Prin Actul unic european s-a realizat o revizuire generala a tratatelor constitutive inclusiv in domeniul competentei comunitare. Prin aceste acte de drept comunitar primar se introduce conceptul de "piata interna unica" la nivelul C.E.E. inlocuindu-l pe cel de "piata comuna". Prin art. 13 si 18 al Actului Unic, piata interna unica sa fie desavarsita pana cel mai tarziu la 31 decembrie 1992.Potrivit art.13 si 18, Piata interna unica e definita ca un spatiu fara frontiere in care libera circulatie a marfurilor, serviciilor, capitalurilor, persoanelor si fortei de munca asigurata potrivit dispozitiilor Tratatului de la Roma. In acest contest art. 100 al Tratatului de la Roma dobandeste un nou rol intrucat prevede obligativitatea adoptarii masurilor de armonizare a legislatiilor statelor membre in aceste domenii prin procedura cooperarii. Procedura cooperarii s-a aplicat in toate domeniile cu exceptia celui fiscal si privind libera circulatie a persoanelor, acestea ramanand in competenta statelor membre.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA LA CAPITOLUL III.
Louis,Jean-Victor L'ordre juridique communitaire, Bruxelles, 1990
Kent, Penelope, European Community Law, 1992
Edward, David A.O/. Lane, Robert C, European Community Law, Edimburgh 1991
Manin, Philipp Les communautes europeennes, L'Union europeennes, Droitinstitutionl, Paris, A.Pedone, 1993
Marcu, Viorel, Drept institutional comunitar, Edit. Lumina Lex, Bucuresti, 2001
Leicu, Corina, Drept comunitar, Edit. Lumina Lex, Bucuresti, 1998
Fuerea Augustin, " Manualul Uniunii Europene", editia a II-a revazuta si adaugita, Ed. "Universul Juridic", Bucuresti, 2004
Filipescu Ion, Fuerea, Augustin, Drept institutional comunitar european, editia a V-a, Edit. Actami, Bucuresti, 2000
Cartou, Louis, Communautes Europeennes, Dalloz, Paris 1991
Cairns, William, .Introduction to European Union ,Law Cavendish Publishing Limited, London-Sidney, 1997
Ehlerman, C.D, How flexible is Community law? An unsual approach to the concept of two"speeds", in MLR, vol. 82, 1984
Manolache Octavian, Drept comunitar, Edit. All Beck, Bucuresti, 2001
Jinga Ion / Popescu A, Dictionar de termeni Comunitari, Ed.Lumina Lex, 2000
Boudant, Jonel / Max Gounelle, Les Grandes dates de l,Europe Communitaire,Paris 1989
Papadopoulou R.E., Principes generaux du droit et droit communautaire, Bruylant/Sakkoulas, Bruxelles/Athenes,1996 Tilloston, J. European Community Law.Text Cases andMaterials, second ed., Cavendish Publising Limited , London, 1996,
Schermers H.G. / , D.Waelbroeck, Judicial protection in the European Communities, 5-th ed., 1992
Charlesworth A / H. Collen, European Community Law, Pitman-Blackstone, London , 1994
Zlatescu I.M. , / Demetrescu R.C Prolegomene la ia un drept institutional comunitar,Ed. Economica, 2003
Mazilu Dumitru, Integrarea europeana.Drept comunitar si institutii europene. Edit. Lumina Lex, Bucuresti, 2001
Marcu Viorel ./ N.Diaconu, Drept comunitar general, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002
C. 48/72 , Brasserie de Haecht c. Spouses Wilkin-Jansen, hoy.prelm.din 6 febr.1973, in ECR. 1973, 77
CJCE, 17 dec. 1970 ,Einfueher und Vorratsstelle Getreide/Kistu, off. 25/70 Rec. pag.1161
CJCE, 5 mai 1977, Koninldijke Scholten Honig-Conseil et Commission,off.101-76,Rec.pag.797.
CJCE, 6 octombrie 1982, Conseil et Commission, off. 307-81, Rec.pag.3463.
CJCE,7 februarie 1973, Commission-Italia, off. 39-72, Rec. pag. 107.
78 CJCE, 2 februarie 1977, Amsterdam Bulb Produkt-Shapvoor von Siergewassen, off. 50-76,Rec. pag.137.
CJCE, 11 februarie 1971,Racke Hauptyollant Hambourg St. Armen, off.39-70, Rec. pag. 49.
CJCE, 14 decembrie 1971,Polki-Min. des Finances de la Rep.italienne, off. 43-71, Rec. pag. 1039.
CJCE, 9 ianuarie 1990, SAFA-Ammistratione delle Finanye dello Stato, off.C337-88, Rec. pag. 267
CJCE, ord. din 16 ianuarie 1987, Enital-Conseil,off. 304-86, Rec. pag.267.
CJCE, 11 iulie 1990, Enital-Comisia si Consiliul, off. jtes C-304-86 si C- 185-87, Rec. pag. I-2939.
CJCE,14 ianuarie 1987, Germania-Comisia, off. 278-84, Rec. pag.1.
CJCE,23 februarie 1988,Regatul Unit-Consiliu,off.68-86, Rec. pag. 855.
CJCE, 7 MAI 1991, nakajma All Precizion Co Ltd.-Conseil, off. C-69-89, Rec.pag. I-2069
27 februarie 1992, BASF s.a.-Comisia, off.jtes T-79-89 la 86-89, T-91-89, T-92-89, T-94-89, T-96-89,T-98-89, T-102-89, T-104-89, Rec. pag.II-315.
Aplicabilitatea imediata a tratatelor comunitare (dreptul comunitar primar - Tratatul de la Paris din 1951 instituind CECO, cele doua Tratate de la Roma intrate in vigoare in 1958, instituind CEE si Euratom, Tratatul de fuziune de la Bruxelles din 1965, Actul Unic European din 1986, Tratatul de la Maastricht din 1992, Tratatul de la Amsterdam din 1997, Tratatul de la Nisa semnat la 26 februarie 2001) se refera nu atat la admiterea formala a normelor cuprinse in tratate, cat la neutralitatea efectelor sale. Prin aceasta se interzice judecatorilor dintr-o tara consecventa sistemului dualist sa invoce neindeplinirea procedurilor de admitere a tratatelor internationale prevazute de Constitutie, pentru a eluda aplicarea unui tratat comunitar ratificat cu regularitate.
De asemenea, se interzice si aplicarea unui astfel de tratat ca si cum el ar fi de drept intern, si nu de drept comunitar, sub pretextul ca admiterea sa a facut din acest tratat unul de drept national.
Dat fiind faptul ca era vorba despre tratate institutive, ele nu numai ca au fost ratificate in mod regulat, dar au fost si introduse de fiecare dintre statele fondatoare in propria ordine juridica interna, conform prevederilor nationale privitoare la tratatele obisnuite de drept international. In Franta, pe baza art. 26 din Constitutia din 1946, care respinge in mod expres dualismul, 'tratatele diplomatice ratificate cu regularitate si publicate au putere de lege fara a mai fi nevoie, pentru a asigura aplicarea lor, de alte dispozitii legislative decat cele necesare pentru asigurarea ratificarii lor'. De exemplu, Tratatul C.E.E. a fost integrat in ordinea juridica interna prin chiar efectul ratificarii autorizate prin Legea din 2 august 1957 si al Decretului de aplicare din 28 ianuarie 1958
In aceasta ordine de idei, aceste tratate au facut obiectul admiterii formale in dreptul intern al statelor dualiste, fapt cu atat mai inevitabil cu cat majoritatea acestor state practica o interventie parlamentara ce are ca efect atat autorizarea executivului sa ratifice tratatul, cat si inglobarea tratatului in dreptul intern
Pozitia Curtii de Justitie cu privire la aceste practici dualiste a fost exprimata cu claritate in sensul condamnarii oricarei pretentii de transformare a dreptului comunitar. Astfel, Curtea a considerat ca tratatele comunitare nu puteau fi lipsite de natura lor proprie printr-o asimilare directa sau indirecta in dreptul intern, subliniind totodata ca aceste tratate au putere obligatorie prin ele insele in ordinea juridica aplicabila pe teritoriul fiecaruia dintre statele membre . Cu alte cuvinte, Curtea considera ca admiterea nu a avut ca efect transformarea tratatelor si ca, deci, acestea trebuie sa fie aplicate de judecatorul intern ca fiind de drept comunitar, si nu de drept national.
Forta traditiei dualiste a tarii a facut ca jurisdictiile italiene sa fie cele mai reticente. In acest caz, Curtea Constitutionala insasi s-a raliat la aceasta idee: 'exigentele fundamentale ale egalitatii si sigurantei juridice cer ca reglementarile comunitare () sa fie pe deplin si, in mod obligatoriu, eficace si direct aplicabile in toate statele membre, fara a fi necesare legi de admitere si de adaptare ()'. A fost urmata astfel, interpretarea data de Curtea de Justitie in sensul ca un tribunal national, care este chemat, in limitele competentei sale, sa aplica prevederile dreptului comunitar, are datoria de a da deplin urmare acestor prevederi, daca este necesar refuzand din proprie initiativa sa aplice vreo prevedere contrara din legislatia nationala chiar daca a fost adoptata ulterior si nu este necesar pentru judecator de a cere ori de a astepta prealabila anulare a unei asemenea prevederi sau masuri, prin mijloace legislative sau prin alte mijloace constitutionale (de catre autoritatile administrative imputernicite astfel sa actioneze). In acest mod, imediata aplicare a regulilor comunitare a fost acceptata, astfel incat sa fie protejate drepturile conferite prin ordinea juridica a Comunitatilor.
In 1972, odata cu extinderea Comunitatilor cu alte 3 state dualiste - Marea Britanie, Danemarca si Irlanda - caracterul aplicabil al dreptului comunitar (care intre timp fusese in mod expres exprimat de catre Curtea de Justitie) a fost luat in consideratie in mod corespunzator. Deci, chiar si in statele traditional dualiste care au aderat atunci la Comunitati - Marea Britanie, Irlanda, Danemarca - tribunalele nationale nu au intampinat obstacole de natura legala in a aplica prevederile direct efective ale dreptului comunitar, intrucat, odata cu aceasta aderare, au fost adoptate dispozitii legale, constitutionale sau de alta natura, dupa caz, prin care este favorizata aceasta aplicare prin acordarea unui regim specific dreptului comunitar. De pilda, practica constitutionala a Marii Britanii, care prevedea introducerea formala a tratatului international prin intreaga procedura parlamentara si transformarea sa in reglementare interna, a fost eliminata de buna voie . Daca dreptul comunitar devine aplicabil in virtutea unui act al Parlamentului, acesta nu e privit ca si cum ar emana de la Parlament . In acelasi mod, articolul 3 din Legea din 11 octombrie 1972 privind aderarea Danemarcei la Comunitati procedeaza la introducerea dreptului comunitar fara vreo transformare
In ceea ce priveste aplicabilitatea imediata a dreptului comunitar derivat, inlaturarea dualismului isi releva pregnant semnificatia. Dreptul rezultat din activitatea normativa a institutiilor se impune in ordinea juridica aplicabila in statele membre fara transformare, receptare, ordin de executare si nici chiar publicare de catre autoritatile nationale
Referitor la aplicabilitatea imediata a regulamentelor, trebuie precizat ca acestea sunt supuse unui regim asemanator cu cel al tratatelor, fiind suficient de clare si precise, astfel incat nu se impune interventia autoritatilor nationale. Asadar, regulamentele sunt imediat aplicabile in statele membre de o maniera uniforma si simultana, nefiind necesara adoptarea unei legislatii suplimentare sau vreo transformare. Mai mult decat atat, admiterea lor in ordinea juridica interna nu numai ca este superflua, dar este chiar interzisa. In acest sens, sunt interzise - fie ca emana de la state sau de la organisme nationale cu putere normativa - masurile care pretind operarea unei admiteri a dispozitiilor unei reglementari, care fac sa se modifice, fara autorizare, intrarea in vigoare a acesteia sau care au drept rezultat disimularea fata de justitiabili a naturii comunitare a unei reglementari juridice si a efectelor ce decurg din aceasta.
Avand in vedere jurisprudenta Curtii de Justitie rezulta ca aceasta in mod constant a insistat asupra inutilitatii si chiar a caracterului ilicit al actelor nationale de transpunere a regulamentelor. Spre exemplu, Curtea a condamnat practica unui stat care a reprodus intr-un decret dispozitiile unui regulament, procedeu care este de natura sa creeze un echivoc, afectand natura juridica a dispozitiilor regulamentare, ca si momentul intrarii lor in vigoare. In concluzie, Curtea a considerat ca fiind contrare tratatului toate modalitatile de executare a caror consecinta ar fi putut fi impiedicarea efectului direct si al aplicabilitatii imediate a regulamentelor comunitare si compromiterea, astfel, a aplicarii lor simultane si uniforme in ansamblul Comunitatilor . Sensibila la aceste critici, Curtea Constitutionala italiana s-a supus Tribunalului din Luxemburg: ' este conform logicii sistemului comunitar ca reglementarile C.E.E., ca sursa imediata de drepturi si obligatii nu trebuie sa faca obiectul masurilor nationale cu caracter reproductiv sau executiv, susceptibile de a modifica sau de a conditiona in vreun fel intrarea lor in vigoare si, cu atat mai mult, de a li se substitui, de a li se sustrage sau a le abroga, fie si partial'
Aplicabilitatea imediata a reglementarilor nu creeaza probleme intr-un stat monist cum este Franta: 'forta obligatorie pe care ele (reglementarile) le comporta nu se subordoneaza interventiei autoritatilor statelor membre', declara Consiliul Constitutional. Mai mult, lipsa oblivativitatii publicitatii nationale nu se fondeaza pe un text national (spre exemplu, Decretul din 14 martie 1953, referitor la ratificarea angajamentelor internationale semnate de Franta) reglementarea comunitara, 'in virtutea articolului 189 din Tratatul C.E.E. se integreaza, din momentul publicarii sale, in dreptul statelor membre'
Singura categorie de acte care emana de la institutiile comunitare si a carei aplicabilitate directa este explicit afirmata de art. 189 din Tratatul C.E.E., este regulamentul.
Directivele si deciziile constituie acte de "legislatie indirecta" care, in mod normal, cer masuri nationale de aplicare. Insa competenta astfel rezervata autoritatilor nationale este una de executare si in nici un caz una de admitere. Aceste acte beneficiaza, ca si ansamblul dreptului comunitar de aplicabilitate imediata si sunt, deci, integrate in ordinea juridica a statelor membre, prin simplul efect al publicarii lor. De asemenea, daca statele sunt tinute sa transpuna in dreptul intern substanta directivelor, carenta autoritatilor statale nu condamna directivele la inexistenta juridica. Dar chiar si atunci cand directivele au fost corect transpuse iar regulile nationale interpun intre directive si resortisantii comunitari, o asemenea mediatizare nu priveaza directivele de existenta. Subzistand intr-un anumit fel in stare latenta, directivele pot fi reactivate in caz de necesitate, ceea ce se intampla cand judecatorii nationali se vor referi la directive pentru a interpreta dreptul intern (C.J.C.E., hot. Von Colson si Kamann, din 10 aprilie 1984)
In ceea ce priveste deciziile, in Franta, spre exemplu, se accepta aplicarea deciziilor Consiliului fara sa ceara publicarea nationala, facand mentiunea expresa ca acestea au fost publicate in JOCE sau chiar fara nici o mentiune in legatura cu publicarea In acelasi mod, admitand intr-o hotarare de principiu ca sarcina verificarii compatibilitatii masurilor nationale - referitoare la directivele a caror aplicare o asigura - revine judecatorilor nationali, Consiliul de Stat admite in mod necesar si faptul ca directiva respectiva face, ca atare, parte din legalitatea a carei respectare o asigura Consiliul si ca, deci, ea cuprinde reglementari de drept integrate in ordinea juridica nationala.
Inserarea acordurilor incheiate de Comunitati in ordinea lor juridica, fara nici o transformare, pune problema locului pe care il ocupa in raport cu celelalte norme comunitare. Atat specialistii in domeniul dreptului comunitar, cat si jurisprudenta sunt unanime in a recunoaste ca acordurile se subordoneaza tratatelor, dar ocupa un loc superior in raport cu actele dreptului derivat.
Acordurile externe sunt subordonate tratatelor deoarece competentele comunitare sunt de atribuire, iar acordurile cat si actele institutiilor, sunt instrumente de realizare a obiectivelor tratatului.
Prin urmare, acordurile externe, fiind incheiate in aplicarea tratatelor constitutive, nu ar putea in nici un caz sa contravina acestora. Ca si dreptul derivat - regulamente, directive, decizii etc. - acordurile externe sunt supuse principiilor competentei de atribuire si legalitatii comunitare, adica trebuie sa respecte nu numai dispozitiile atributive de competenta externa si regulile de procedura carmuind exercitiul lor, dar si normele materiale ale tratatelor.
Superioritatea acordurilor internationale fata de actele de drept derivat a fost consacrata de catre Curtea de Justitie, cu ocazia controlului conformitatii actelor institutiilor comunitare cu aceste acorduri. Astfel, in masura in care acordurile externe "leaga institutiile", Curtea a dedus ca ele trebuie sa fie respectate de acestea, in special in exercitarea puterii normative, ceea ce antreneaza intaietatea acordurilor asupra dreptului comunitar derivat si in special, al regulamentelor.
In literatura ce are ca obiect studiul dreptului comunitar fundamentul intaietatii conventiilor internationale asupra dreptului comunitar derivat a fost cautat, in general, in necesitatea de coerenta, in sensul ca dreptul comunitar nu ar putea pretinde sa fie superior dreptul national daca nu ar recunoaste, el insusi, superioritatea dreptului international.
In ceea ce priveste controlul jurisdictional, fiind inserate in ordinea juridica a Comunitatilor, acordurile externe intra in categoria "regulilor de drept referitoare la aplicarea tratatului, a caror respectare este asigurata de Curtea de Justitie Aceste acorduri sunt in masura sa genereze pentru justitiabili dreptul de a se prevala de ele in justitie".
In ceea ce priveste aplicabilitatea imediata, si acordurile externe ale Comunitatilor se bucura de aplicabilitate imediata, avand in vedere locul important pe care ele il ocupa in ierarhia izvoarelor de drept comunitar. Nu exista nici o indoiala ca dreptul rezultat din acordurile externe incheiate de Comunitati se integreaza automat in ordinea juridica a statelor membre, fara a fi necesare masuri nationale de aplicare. In Franta, spre exemplu, Consiliul de Stat admite ca acordurile incheiate de catre Consiliul Comunitatilor si publicate de J.O.C.E. sunt prin insusi acest simplu fapt introduse in ordinea juridica nationala, fara a mai fi nevoie de ratificare sau de publicare nationala
Aplicabilitatea directa a dreptului comunitar inseamna ca eficacitatea regulilor sale nu ar putea fi subordonata anumitor formalitati pentru introducerea acestuia in ordinea interna a statelor membre si cu atat mai putin transformarii sale in drept intern
Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a afirmat cu claritate acest principiu, pe care Tratatul CE nu l-a consacrat expres decat in cazul regulamentelor.
Astfel, de o maniera generala, Curtea a precizat ca regulile de drept comunitar, stabilite de tratatul insusi sau in baza procedurilor pe care le-a instituit, se aplica de plin drept in acelasi moment si cu efecte identice pe intreaga intindere a teritoriului Comunitatii
Altfel spus, efectul direct se refera la ansamblul dreptului comunitar, atat originar (primar) cat si derivat.
Referitor la tratatele comunitare, ceea ce era o exceptie in dreptul international tinde sa devina regula. Desi Tratatul C.E.E. nu cuprinde decat o dispozitie incidentala (art. 189 alin. 2) din care se poate deduce ca numai reglementarile pot fi susceptibile de a avea efect direct, jurisprudenta Curtii a considerat ca, dimpotriva, in sistemul tratatelor exista o prezumtie in favoarea efectului direct
In renumita hotarare Van Gend en Loos din 5 februarie 1963, Curtea de Justitie a legat in mod explicit efectul direct de autonomia ordinii juridice comunitare. In acest fel, ea a marcat desprinderea neta de solutia traditionala a dreptului international. Pe scurt, Curtea a fost solicitata sa se pronunte asupra aplicabilitatii directe a articolului 12 din Tratatul C.E.E., conform caruia 'statele membre se retine la a introduce intre ele noi taxe vamale si de la a le spori pe cele aplicate in relatiile lor comerciale reciproce'. Acest articol 12 nu face, deci, nici o referire la persoanele particulare. Bazandu-se pe conceptia internationalista, mai multe guverne care prezentasera observatii evocau faptul ca insasi redactarea articolului 12, care subliniaza ca destinatarii obligatiilor pe care le creeaza sunt statele si care nu precizeaza nimic despre persoanele particulare, era un efect direct. In ciuda faptului ca aceasta teza a fost adoptata si de avocatul sau general, Curtea s-a detasat deliberat de interpretarea textuala si subiectiva care i-a fost propusa pentru a-i prefera o metoda teleologica si sistematica bazata pe considerarea scopului si a sistemului tratatului.
Astfel, obligatia negativa prevazuta in art. 12, nefiind si neputand sa fie restransa prin vreo rezerva din partea statelor care ar face indeplinirea ei conditionata de o masura legislativa pozitiva adoptata potrivit dreptului national, ' chiar natura acestei interdictii o face in mod ideal adaptata sa produca efecte directe in relatia dintre statele membre si subiectii sai'. De aceea, faptul ca potrivit art. 12 din Tratatul C.E.E. statul membru este subiectul unei obligatii negative nu poate justifica asertiunea ca nationalii acelui stat nu pot sa beneficieze de acea obligatie in sensul ca, in mod corelativ, ei au dreptul de a se prevala de aceasta obligatie ce este in sarcina statului, atunci cand ar constata o nerespectare a ei
Faptul ca solutia consacrata de Curte este diferita de cea impusa in cadrul unui tratat international obisnuit se datoreaza insesi naturii speciale a tratatului de constituire a C.E.E. De fapt, aplicabilitatea directa constituie insusi specificul ordinii juridice comunitare. In conceptia Curtii de Justitie, finalitatea integrarii este cea care postuleaza efectul direct al dreptului comunitar. Pentru a demonstra aceasta, Curtea ia mai intai in consideratie obiectivul tratatului si apoi inlocuieste, din aceasta perspectiva, cadrul institutional si cu deosebire cel juridic prevazut: 'obiectivul tratatului C.E.E. il constituie realizarea unei Piete comune de a carei functionare sunt direct raspunzatori justitiabilii Comunitatii'; asadar, tratatul este mai mult decat un acord care ar crea doar obligatii reciproce intre statele contractante, iar Comunitatea reprezinta o noua ordine juridica ai carei subiecti sunt nu numai statele membre, ci si resortisantii acestora. In afara de aceasta, ca particularitati ale tratatelor comunitare, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene atrage atentia asupra faptului ca preambulul TCE se adreseaza popoarelor mai mult decat guvernelor nationale, ca 'cetatenii ( . ), ca si statele membre' sunt afectati de functionarea mecanismelor comunitare si ca inainte de toate, indivizii contribuie la adoptarea deciziilor participand la activitatea unor organisme comunitare cum sunt Parlamentul sau Comitetul Economic si Social (C.E.S.). Curtea mai invoca un argument juridic dedus din art. 177, potrivit cu care aceasta dispozitie 'confirma faptul ca statele au recunoscut ca dreptul comunitar are o autoritate susceptibila de a fi invocata' in fata jurisdictiilor nationale. Se deduce, de aici, un veritabil principiu general: 'independent de legislatiile tarilor membre, dreptul comunitar, asa cum creeaza indatoriri pentru persoanele particulare, tot asa el este destinat si crearii de drepturi care imbogatesc patrimoniul juridic al acestora'
Insistand astfel asupra rolului individului ca destinatar al dreptului comunitar, Curtea a facut din acesta un 'instrument' al respectarii de catre statele membre a obligatiilor lor
Punctul in care se produce distantarea cea mai evidenta de sistemul internationalist este determinat de faptul ca drepturile care intra in patrimoniul juridic al particularilor in virtutea efectului direct se nasc nu numai atunci cand se precizeaza o atributie in mod explicit in tratat, ci si ca urmare a obligatiilor impuse clar de tratat atat persoanelor particulare, cat si statelor membre si institutiilor comunitare. Deci, criteriul determinant al efectelor unei dispozitii comunitare nu este destinatarul. Persoanele particulare pot deveni titulari de drepturi, chiar daca el nu sunt in mod expres desemnate ca destinatari ai unei dispozitii comunitare. In speta, desemnarea 'statelor ca subiecte ale obligatiei de a se retine nu presupune ca resortisantii acestor state sa nu poata fi, la randul lor, beneficiarii acestei obligatii'. Asadar, in contrast cu contractele internationale de tip clasic, tratatele comunitare confera persoanelor particulare drepturi pe care jurisdictiile nationale trebuie sa le protejeze, nu numai atunci cand dispozitiile in cauza vizeaza aceste persoane ca subiecti de drepturi, ci si atunci cand respectivele dispozitii impun statelor membre o obligatie bine definita.
Efectul direct este determinat de Curtea de Justitie, pe baza criteriilor exclusiv comunitare, conform structurii si finalitatii Comunitatilor.
Jurisprudenta referitoare la conditiile efectului direct s-a constituit in mod progresiv. De asemenea si criteriile utilizate de Curtea de Justitie pentru a recunoaste efect direct unei reguli comunitare au putut daca nu sa se modifice, cel putin sa fie precizate.
Initial, in hotararea Van Gend & Loos, Curtea a acordat o anumita importanta faptului ca dispozitia in cauza enunta o obligatie de abtinere . In acelasi timp, Curtea a subliniat ca este vorba de o interdictie clara si neconditionata si, in sfarsit, ca aceasta obligatie nu este insotita de nici o rezerva a statelor cu privire la subordonarea punerii sale in aplicare de un act pozitiv de drept intern.Ulterior, Curtea de Justitie a apreciat ca incertitudinea referitoare la notiuni de care depind obligatiile impuse statelor membre nu constituie un obstacol pentru efectul direct. Existenta unor "elemente relevand din aprecierea faptelor economice nu exclude dreptul si obligatia judecatorului national de a asigura respectarea tratatului in cazul in care acesta poate constata ca sunt indeplinite conditiile de aplicare a dispozitiei avuta in vedere, in lumina interpretarii data de Curtea de Justitie a Comunitatilor"
Rezumand diferitele conditii stabilite de jurisprudenta pentru recunoasterea efectului direct, rezulta ca dispozitiile respective trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii[132]:
Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a mai precizat totusi ca interpunerea unor masuri de executare luate fie de o institutie comunitara, fie de autoritatile nationale, fie in mod cumulativ de acestea nu sunt de natura sa lipseasca o norma comunitara de efectul sau direct, conditia determinanta fiind natura discretionara sau nediscretionara a puterii exercitate de aceste autoritati .
In concluzie, dupa cum s-a subliniat in literatura de specialitate, aptitudinea naturala a unei norme de a produce efecte directe are drept consecinta faptul ca masurile de executare, atat comunitare, cat si nationale nu pot avea decat o functie auxiliara. Recunoasterea efectului direct nu mai apare astfel numai ca atribuirea unei calitati uneia sau alteia din dispozitiile tratatului sau actelor de drept derivat ci ca sanctiunea intarzierii punerii lor in aplicare, in special de catre statele membre. Efectul direct al dreptului comunitar contribuie deci in a spori eficacitatea acestuia Avand in vedere criteriile amintite, Curtea de Justitie a negat efectul direct al unor dispozitii din tratate care poarta fie asupra unei obligatii care nu depaseste cadrul raporturilor dintre statele membre si Comunitate, fie asupra unei obligatii de a face, independenta in executarea sa de orice interventie a institutiilor comunitare si care lasa statelor o marje de apreciere de natura sa excluda partial sau total efectul direct si sanctionarea sa de catre judecatorul national, sau care subordoneaza punerea lor in aplicare de o procedura speciala ce presupune o putere discretionara a unei institutii comunitare[134]. Fiind vorba de dreptul comunitar derivat, Curtea a facut aplicarea acelorasi criterii ca pentru dreptul originar, demers care i-a permis sa recunoasca efect direct directivelor si deciziilor adresate statelor membre.
Efectul direct poate fi de o intensitate variabila, in functie de diferitele categorii de norme comunitare
Efectul direct al unor norme comunitare este complet in sensul ca drepturile si/sau obligatiile pe care le genereaza pot fi puse in valoare atat in raporturile particularilor cu statele membre ("efect vertical"), dar si in relatiile interpersonale ("efect orizontal"). De altfel, dispozitii atingand plenitudinea efectului direct se intalnesc atat in tratatele comunitare cat si in actele dreptului derivat. Alte norme comunitare nu produc decat un efect direct limitat intrucat pot fi invocate numai in raporturile particularilor cu autoritatile statale.
In ceea ce priveste dreptul comunitar originar cu efect direct complet, din jurisprudenta Curtii de Justitie se disting mai intai acele dispozitii din tratatele comunitare care desemneaza in mod expres particularii ca fiind destinatarii drepturilor si obligatiilor pe care le creeaza, asa cum sunt de exemplu regulile de concurenta aplicabile intreprinderilor (articolele 65 si 66 din Tratatul CECA, articolele 85 si 86 din Tratatul CE sau regulile din Tratatul CEEA (articolele 78, 8 1 si 83) care organizeaza controlul de securitate asupra industriei nucleare.
Curtea de Justitie a mai recunoscut un efect direct, complet si articolelor 48, 52, 59, 60 si 119 din Tratatul CEE, care se refera la interzicerea discriminarii pe baza de nationalitate, aceste dispozitii putand fi invocate de resortisantii comunitari nu numai impotriva. autoritatilor nationale, dar si impotriva reglementarilor profesionale sau colective care nu emana de Ia autoritati publice
Numeroase dispozitii din tratatele comunitare nu produc insa decat efecte directe limitate. Este vorba despre acele dispozitii care, in general, au drept efect sa creeze drepturi pentru particulari numai impotriva statelor membre. O asemenea restrictie rezulta din obiectul acestor dispozitii prin care se impune suprimarea sau interzicerea unor masuri statale. Este vorba deci despre acele dispozitii care contin interdictii sau obligatii de a nu face , precum si de dispozitiile care impun statelor membre obligatii de a face, iar in masura in care acestea din urma sunt insotite de un termen, efectul direct nu se realizeaza decat la expirarea termenului prevazut
In cadrul dreptului comunitar derivat, regulamentul este norma comunitara cea mai in masura sa produca un efect direct total si deplin. Caracteristicile sale esentiale - aplicabilitate directa, generalitate si caracter normativ - concureaza toate pentru a-i permite sa ajunga la acest grad de eficacitate.
Curtea de Justitie a recunoscut intr-o hotarare din 14 decembrie 197l, printr-o formulare care, de altfel, nu s-a schimbat de atunci, ca prin insasi natura sa si functia pe care o are in sistemul izvoarelor dreptului comunitar, regulamentul produce efecte directe si este, ca atare, apt sa confere particularilor drepturi pe care jurisdictiile nationale au obligatia sa le ocroteasca Pe aceeasi linie, potrivit Curtii de Justitie, caracterul general al regulamentului il face apt sa produca un efect direct plenar conform functiei sale de instrument legislativ al Comunitatilor . Totodata, Curtea a subliniat ca regulamentul, spre deosebire de directiva, este un act complet din punct de vedere normativ, "avand de plin drept un efect direct in ansamblul sau" Fiind apt sa produca un efect direct deplin, Curtea de Justitie a mai precizat ca efectele regulamentului se traduc prin crearea de drepturi si de obligatii pentru particulari, atat in relatiile lor cu autoritatile statale, cat si in raporturile dintre indivizi , fiind deci in masura sa produca in acelasi timp un "efect vertical", precum si un "efect orizontal".
In afara de regulament, dintre celelalte acte de drept derivat care au un efect direct complet, mentionam deciziile institutiilor comunitare care au ca destinatari resortisantii comunitari. Prin esenta lor, aceste decizii genereaza drepturi si/sau obligatii in beneficiul sau in sarcina destinatarilor lor. Mai mult, ele pot sa creeze drepturi si pentru terti
Spre deosebire de cele doua categorii analizate, avand un efect direct complet, dreptul comunitar derivat cu efect direct partial este constituit din directivele si deciziile adresate statelor membre.
Daca initial o mare parte a doctrinei, precum si unele guverne ale statelor membre, au considerat ca deciziile adresate statelor membre, precum si directivele, nu au efect direct, Curtea de Justitie nu a urmat un asemenea punct de vedere, pronuntandu-se in favoarea efectului direct "vertical" al acestor doua categorii de acte de drept derivat. De asemenea, Curtea de Justitie a subliniat ca este necesar ca in fiecare caz sa se examineze daca natura, economia si termenii dispozitiilor in cauza sunt susceptibile sa produca efecte directe in relatiile dintre statele membre si particulari.
De asemenea, directivele, ca si deciziile adresate statelor membre, trebuie sa fie clare, precise si complete. Efectul direct recunoscut directivelor si deciziilor se limiteaza numai la posibilitatea - pentru indivizi - de a se preleva de acestea impotriva unui stat care ar fi omis sa se conformeze prescriptiilor lor, notiunea de stat fiind inteleasa in sens larg.
Potrivit jurisprudentei constante a Curtii de Justitie, particularii nu ar putea insa invoca o directiva impotriva altor persoane private, Curtea refuzand deci sa recunoasca directivelor un efect direct orizontal. Mentinerea si in prezent a pozitiei Curtii de Justitie cu privire la respingerea efectului direct orizontal al directivelor este apreciata in doctrina ca fiind nesatisfacatoare, mai ales dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht.
Directivele nu au efect constrangator decat fata de statele membre, ceea ce inseamna ca daca o directiva poate, prin efectul sau direct, sa creeze drepturi in beneficiul particularilor, ea nu poate insa crea si obligatii. In hotararea din 8 octombrie 1987, Kolpinghuis Nijmegen, Curtea s-a pronuntat foarte clar asupra unei asemenea limitari a efectului direct al directivelor, in sensul ca nu pot crea prin ele insele obligatii pentru particulari si nu pot fi invocate impotriva acestora in fata unei jurisdictii n nationale nici de catre un stat si nici de catre un alt particular. O asemenea limitare a efectului direct al directivelor si in mod corespunzator a deciziilor adresate statelor membre se explica - s-a aratat - prin vointa Curtii de Justitie de a putea sanctiona carenta unui stat care ar omite sa ia masurile de executare cerute sau care ar lua masuri necorespunzatoare.
In ceea ce priveste acordurile internationale incheiate de Comunitati, Curtea de Justitie a recunoscut ca acestea sunt susceptibile sa produca un efect direct. Un asemenea acord poate sa produca un efect direct in conditiile fixate de jurisprudenta, in cazul in care comporta o obligatie clara si precisa, care nu este subordonata in executarea sau efectele sale de interventia unui act ulterior.
Curtea a recunoscut efect direct si deciziilor de aplicare a acordurilor de asociere adoptate de catre Consiliul de asociere, daca deciziile raspund acelorasi conditii cerute pentru acordul insusi. In 29 octombrie 2004, Sefii de State si de Guverne ale celor 25 de State Membre si 3 Tari Candidate au semnat Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa unanim adoptata de catre ei in 18 iunie acelasi an. Tratatul intra in vigoare doar cand a fost adoptat de catre fiecare dintre tarile semnatare in concordanta cu propriile proceduri constitutionale, Statele Membre avand doi ani la dispozitie ca sa ratifice textul Constitutiei.
Dreptul comunitar european, fiind aplicabil in mod direct si imediat in ordinea juridica interna a statelor membre, se intalneste, la acest nivel, in mod firesc, cu dreptul international. Impactul este diferit in functie de modul in care va fi rezolvat conflictul, in favoarea unuia sau a celuilalt. Cu toate ca exista "principiul fundamental al prioritatii ordinii juridice comunitare", modalitatile de solutionare a divergentelor dintre dreptul comunitar si dreptul statelor membre sunt neuniforme, diferind ]n func'ie de sistemul de drept al fiecarui state membru. In lipsa oricarei mentiuni explicite in tratate, exista, in mod serios, pericolul ca, asimiland dreptul comunitar cu dreptul international, fiecare stat membru sa pretinda sa-si atribuie un rang de drept comunitar in propria ordine juridica, cu riscul ca transferul de competenta catre Comunitati si unitatea dreptului comunitar sa ramana "litera moarta". Acestei teze "internationaliste", Curtea i-a opus teza "comunitara", conform careia nu dreptul national, ci insusi dreptul comunitar solutioneaza aceasta problema .Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a afirmat in mod solemn principiul prioritatii in hotararea Costa v. Enel . Speta era de doua ori exemplara
Rationamentul Curtii se bazeaza, in principal, pe 3 argumente complementare
Avand in vedere asemenea argumente, Curtea a conchis ca: "emanat dintr-o sursa independenta, dreptul nascut din tratat nu poate, prin urmare, datorita insesi naturii sale originale, sa se opuna, din punct de vedere juridic, unui text intern, oricare ar fi acela, fara a-si pierde caracterul sau comunitar si fara a pune in cauza baza juridica a Comunitatilor insesi".
Concluzia citata reprezinta, de altfel, si cele patru elemente de doctrina a Curtii asupra prioritatii, elemente confirmata si de jurisprudenta Curtii[150]:
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA LA CAPITOLUL IV.
Filipescu Ion P./ Augustin Fuerea,"Drept institutional comunitar european", editia a V-a, Edit. Actami, Bucuresti, 2000
Isaac, Guy, Droit communautaire general, 2nd. ed, Edit.Masson, Paris, 1990
Kovac, R. Observation sur l'intensite normative des directives in 'Du droit international au droit de l'integration', Editura Liber Amicorum Pierre Pescatore, 2001.
Roxana Munteanu, Drept European, Edit. Oscar Print, Bucuresti, 2001
Manolache, Octavian, Drept comunitar, Edit.All Beck, Bucuresti , 2001
Thibaut de Berranger, "Constitutions nationales des Communautés européemnnes", Paris, Montchrestien, 1997
Weber, A. "Les constitutions nationales a l'épreuve de l'Europe", Documentation française, 1993
Thill, M. Revue Française du Droit Administratif, 1990
Rideau, Joël "Droit institutionnel de l'Union et des Communautés européennes", Paris, PUF, 1995
Dicey, A. V. "The law of the Constitution", E.C.S. Wade, London, 1959
Denza, E. "La ratication du traité de Maastricht par Royome-Umi", Revue de Marché Commune nr. 376, 1994
Holstein, H. von "Le droit communautaire dans le systeme juridique danois", Revue française du Droit Administratif, nr. 6/1990
Sorensen, N."Compétences supranationales et pouvoirs constitutionnels en droit danois", Melanges Ganshof van des Mcersch,
Stephanou, C. "Les constitutions nationales a l'épreuve de l'Europe", Documentation française, 1993
Miranda, J. "La Constitution portugaise et le traité de Maastricht", Revue Française de Droit Constitutionnel, 1992, p. 679.
Rubio - Llorente, F. "La Constitution éspagnole et le traité de Maastricht", Revue Française de Droit Constitutionnel, 1992
Sobrino Hereida, J. M. "La réception et la place dans l'ordre juridique éspagnol des normes conventionneles et des actes normatifs des organizations internationalles", Revue Française du Droit Administratif, 1990
Duculescu Victor / Constanta Calinoiu, Georgeta Duculescu, "Drept constitutional comparat", Vol. II, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999
Tinca, Ovidiu "Drept comunitar general", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999
Fuerea, Augustin "Manualul Uniunii Europene", Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2003
Cosma, Mircea / Teofil Ispas, "Integrarea Romaniei in structurile europene si euro-atlantice", publicata pe site-ul: www.actrus.ro.
CJCE, hot. din 12.10.1979, Syndicat des importateurs de vetements et produits artisanaux.
CJCE, hot. Din 13 iulie 1972, Commission c. Italie, aff. 48/71.
C.J.C.E., hot. Commission c. Italie din 7 februarie 1973.
CJCE, Hotararea Fink - Frucht din 4 aprilie 1968.
CJCE, Hotararea Salgoil din 19 decembrie 1968.
CJCE, Hot. din 9 iunie 1977.
CJCE, Hot. din 14 decembrie 1971.
CJCE, Hot. din 12 decembrie 1974.
CJCE, Hot. din 4 decembrie 1974
CJCE, hot. din 10 octombrie 1973.
Decizia nr. 92-312DC din 2 septembrie 1992.
Decizia nr. 92-313DC din 23 septembrie 1992.
Cauza Direction generale des douanes et droit indirects c. S.A.R.L. Weigel et Societe des cafés Jacques Vabre.
Hotararea din 22 ianuarie 1982, Conseil régional de Paris de l'ordre des experts comptables.
Decizia nr. 77 - 90 DC, taxe europene.
Hotararea din 14 ianuarie 1988, in cauza Comisia c. Belgia.
Hotararea in cauza Klappenburg c. Bundesfinanzhof.
Hotararea din 7 octombrie 1978, in cauza Corveleyn c. Statul belgian.
Hotararea Frontini, din 27 decembrie 1973.
Hotararea din 23 decembrie 1986 in cauza Pulos.
Hotararea din 8 aprilie 1991, in cauza Industria Dolciaria Gianpaoli.
PhilippManin,Lescommunautes europeennes, L'Union europeennes, Droit institutionell, Paris, Ed. A.Pedone, 1993,pag.221-222
W.Cairns, Introduction to European Union ,Law Cavendish Publishing Limited, London-Sidney, 1997,pag. 61
C.D.Ehlerman, How flexible is Community law? An unsual approach to the concept of two speeds., in MLR, vol. 82, 1984, pag. 1288-1290
78 CJCE, 2 februarie 1977, Amsterdam Bulb Produkt-Shapvoor von Siergewassen, off. 50-76,Rec. pag.137.
A se vedea, de ex., in materia drepturilor antidumping, CJCE,ord. din 16 ianuarie 1987, Enital-Conseil,off. 304-86, Rec. pag.267.
CJCE, 11 iulie 1990, Enital-Comisia si Consiliul, off. jtes C-304-86 si C- 185-87, Rec. pag. I-2939.
27 februarie 1992, BASF s.a.-Comisia, off.jtes T-79-89 la 86-89, T-91-89, T-92-89, T-94-89, T-96-89,T-98-89, T-102-89, T-104-89, Rec. pag.II-315.
R.E.Papadopoulou, Principes generaux du droit et droit communautaire, Bruylant/Sakkoulas, Bruxelles/Athenes,1996 pag. 166-192 si J.Tilloston, European Community Law, Text, Cases and Materials, Second ed., Cavendish Publising Limited , London, 1996, pag 212-213
H.G.Schermers, D.Waelbroeck, Judicial protection in the European Communities, 5-th ed., 1992,pag.48-49
C.14/68, Walt Wihelm and others c. Bundeskartellamt, hot.prelim. din 13 febr. 1968 consid.11 , ECR, 1969, 15.
C. 48/72 , Brasserie de Haecht c. Spouses Wilkin-Jansen, hoy.prelm.din 6 febr.1973, in ECR. 1973, 77
I.M.Zlatescu, R.C.Demetrescu, Prolegomene la ia un drept institutional comunitar,Ed. Economica, 2003, pag. 155-158
Prin Tratatul de la Paris (1952) Instituind C.E.C.O. si cele doua Tratate de la Roma (1958), instituind C.E.E. si C.E.E.A.
Hotararea Preliminara a C.J.C.E., Pluimveeslechterij Midden Nederland si Pluimveeslechterij C. van Miert bv, 28 martie 1984.
A se vedea, J. V. Louis, "The Community legal order", Luxembourg: Office for Official Publications of the European Communities, 1995, p. 50.
A se vedea, Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, "Drept institutional comunitar european", editia a II-a, Editura Actami, Bucuresti, 1996, p. 31.
A se vedea, Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, "Drept institutional comunitar european", editia a V-a, Editura Actami, Bucuresti, 2000, p. 53 si urm.
H. Triepel, "Les raports entre le droit interne et le droit international", Editura Rcadi, vol. I, 1923, p. 82.
H. Kelsen, "Les rapports se systeme entre le droit interne et le droit international public", Editura Rcadi, vol. IV, 1926, p. 297.
Gh. Moca, "Drept international public", Universitatea Romano-Americana, Facultatea de Drept, Bucuresti, 1992, p. 51.
A se vedea, Ion M. Anghel, "Dreptul tratatelor", Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1993, p. 137 si urm.
G. Heraud, "L'interetatique, le supranational et le federal" in 'Archivesde philosophie de droit', 1961, p. 179.
A se vedea, Hotararea Molkerei Zentrale Westfalen Lippe Gmbh c. Hauptzollamt Paderborn, 3 aprilie 1968 si Hotararea Costa c. Enel, 15 iulie 1964.
Art. 2.1. din European Communities Act din 17 octombrie 1972, care introduce ansamblul actelor de aderare in ordinea interna britanica si impiedica in mod expres transformarea in norma interna.
R. Kovac, Observation sur l'intensite normative des directives in 'Du droit international au droit de l'integration', Editura Liber Amicorum Pierre Pescatore, p. 359 si urm.
Pentru detalii privind aplicabilitatea dreptului comunitar in Luxemburg, a se vedea pe larg, Capitolul V, Sectiunea a VI-a din prezenta lucrare.
Curtea a relevat astfel ca vigilenta particularilor interesati in apararea drepturilor lor antreneaza un control eficace care se adauga celui pe care art. 169 si 170 il incredinteaza diligentei Comisiei statelor membre.
Obligatia de a nu institui noi drepturi de vama si taxe. A se vedea, Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, Op. cit., p. 59-60.
A se vedea, pe larg, Roxana Munteanu, op. cit., p. 348; Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, op. cit., p. 61-62; Louis Cartou, op. cit., p. 151; Guy Isaac, op. cit., p. 158-160.
Pentru un catalog al articolelor din Tratatul CEE care au fost declarate de Curtea de Justitie ca nu au efect direct, a se vedea, J. Boulouis, op. cit., p. 246.
A se vedea pe larg, Roxana Munteanu, op. cit., p. 350 si urm.; Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, op. cit., p. 64 si urm.
Curtea de Justitie a considerat ca aceste dispozitii sunt in masura prin insasi natura lor sa produca efecte directe in relatiile dintre particulari (Hot. din 30 ian. 1974, BRT c. SABAM). De asemenea, Curtea a precizat ca intrucat autoritatile statale ca de altfel si Comisia, sunt obligate sa vegheze la respectarea regulilor de concurenta, intreprinderile pot sa se prevaleze de aceste reguli impotriva unei alte intreprinderi in fata jurisdictiilor nationale (Hot. din 10 iulie 1980) si chiar sa le opuna statelor membre (Hot. din 10 ianuarie 1985, Leclerc c. Au blé vert).
Spre exemplu, art. 7, 30, 31 si 32, art. 37 alin. 2, art. 53, art. 93 alin. 3, art. 95 aslin. 1 si 2 din Tratatul C.E.E.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
