Inselaciunea

Inselaciunea

143. Notiunea si caracterizarea infractiunii de inselaciune. In varianta sa tipica, inselaciunea este fapta persoanei care induce in eroare alta persoana prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine, pentru sine sau pentru altul, un folos material injust si daca s-a pricinuit o paguba. Cunoscuta si sub denumirea de escrocherie, inselaciunea consta in amagirea unei persoane si in determinarea ei, pe aceasta cale, sa ia o dispozitie pagubitoare privind avutul sau, cu scopul ca escrocul sau o alta persoana sa realizeze un profit nedrept. Este o fapta periculoasa, deoarece perturba formarea, modificarea sau stingerea, in mod legal, a raporturilor juridice patrimoniale.

Inselaciunea a fost incriminata in art. 215 C. pen.[1] in mai multe variante. Initial, inselaciunea a fost prevazuta intr-o varianta simpla, in alin. 1, intr-o varianta de specie, in in alin. 3, asa-numita inselaciune in conventii, si o varianta agravata comuna celor dintai, in alin. 2, caracterizata prin mijloacele frauduloase utilizate de escroc la savarsirea inselaciunii. Prin Legea nr. 140/1996, pentru modificarea Codului penal, au fost modificate si prevederile art. 215, carora le-au fost adaugate doua alineate si anume alineatul 4, prin care a fost incriminata, ca varianta asimilata inselaciunii, emiterea de cecuri fara acoperire, si alineatul 5, prin care se prevede, ca varianta agravata in raport cu toate variantele anterioare, ipoteza in care inselaciunea a produs consecinte deosebit de grave.

144. Obiectul infractiunii de inselaciune. Obiectul juridic special al inselaciunii il constituie relatiile sociale de ordin patrimonial, a caror desfasurare depinde de apararea bunei-credinte pe care se intemeiaza increderea intre participantii la acele relatii.

Obiectul material al inselaciunii este in regula generala un bun mobil sau, chiar imobil. In notiunea de bun mobil se includ si inscrisurile care pot genera un folos patrimonial. Valoarea concreta ocrotita de legiuitor este orice valoare patrimoniala chiar daca ea nu constituie, neaparat, un bun (spre exemplu, victima a prestat un serviciu).

In cazul variantei prevazute in art. 215 alin. 3 obiectul material consta in valorile patrimoniale ce constituie obiectul drepturilor si obligatiilor ce alcatuiesc continutul contractului.

145. Subiectii infractiunii. Autorul infractiunii de inselaciune nu este circumstantiat de lege, dar nu poate fi decat acela care a efectuat nemijlocit inducerea in eroare a victimei. Organul judiciar va trebui sa distinga intre actele care au avut rolul de a amagi victima si alte activitati care doar au ajutat la producerea unui asemenea efect, fara ca lor sa li se datoreze nemijlocit inducerea in eroare si care, asadar, ar constitui o complicitate.[2]

O anumita calitate a agentului si a obiectului faptei poate schimba incadrarea juridica. Spre exemplu, daca faptuitorul este un functionar public sau functionar, fapta va fi calificata in baza art. 246 sau 247 C. pen.

Subiectul pasiv. La infractiunea de inselaciune acesta este persoana fizica sau juridica pagubita prin actiunea de inducere in eroare. In cazul in care inselaciunea se realizeaza in cadrul unui raport juridic contractual, urmeaza a se stabili natura juridica a conventiei si deci modul de executare a ei, caci in raport cu aceasta vom identifica nu numai culpa uneia dintre parti, ci, uneori, vom putea raspunde si la intrebarea: care este patrimoniul lezat. Spre exemplu, contractul de depozit, contract real, presupune uneori inexistenta obligatiei depozitarului de a verifica identitatea deponentului, eliberand lucrul oricarei persoane care prezinta dovada ce contine doar mentionarea simplului fapt al instituirii depozitului asupra lucrului (spre exemplu, adeverinta la purtator). In acest caz, daca deponentul a pierdut dovada sau i-a fost sustrasa, eliberarea lucrului catre posesorul, de rea-credinta, al dovezii nu angajeaza raspunderea patrimoniala a depozitarului care, daca a fost o persoana juridica, nu se poate considera nici subiect pasiv al inselaciunii.[3] Daca, anterior eliberarii lucrului, unitatea a fost anuntata de deponent cu privire la pierderea de catre acesta a dovezii, fapta poate constitui o inselaciune. In acest sens, contractul de depunere de economii C.E.C. (contract de depozit) nu creeaza in sarcina C.E.C. obligatia de a raspunde patrimonial fata de depunatorul care, pierzandu-si libretul, nu a anuntat in timp util C.E.C-ul si astfel a fost posibila retragerea frauduloasa a unei sume de bani de pe libret. In acest caz, C.E.C-ul nu poate fi considerat subiect pasiv al infractiunii de inselaciune prin care s-a efectuat retragerea mijloacelor banesti. Dar, o asemenea calitate o va avea C.E.C-ul daca titularul libretului anunta despre disparitia acestuia, mai inainte ca libretul sa fi fost prezentat in vederea unor restituiri banesti.

146. Continutul constitutiv al infractiunii de inselaciune. Inselaciunea, in principiu, nu are o situatie care sa preceada continutul constituiv, cu exceptia celei de a doua teze a alin. 3, privitoare la executarea conventiei, unde elementul material trebuie sa fie precedat de existenta unui contract.

Latura obiectiva. Fapta se savarseste prin actiunea faptuitorului de a prezenta o situatie sau o imprejurare in chip mincinos. Legea mentioneaza elementul material al faptei prin alternativa: "prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate". In oricare dintre ipostazele elementului material, cele relatate de faptuitor nu corespund realitatii.

In varianta tipica - incriminata in alin. 1 - elementul material il alcatuieste simpla viclenie, adica acea inducere in eroare care, cel mult, este insotita de mijloace materiale sau morale ce - fara a fi frauduloase - ii sporesc numai intensitatea, facand-o mai convingatoare.

Fapta se poate savarsi si printr-o inactiune atunci cand se poate stabili in sarcina faptuitorului obligatia de a actiona, lucru pe care el nu l-a facut.[5]

Simpla minciuna va constitui element material al faptei numai daca, in functie de contextul in care a fost spusa, de gradul de cultura si de experienta celui caruia ii era adresata, se poate aprecia, de catre organul judiciar, ca a avut valentele necesare inducerii in eroare a subiectului pasiv. Cu aceasta conditie inclinam a accepta solutia propusa de unele instante judecatoresti in sensul ca atunci cand faptuitorul isi bazeaza actiunea numai pe simplele afirmatii, pe puterea sa de convingere, fapta va fi incadrata in alin. 1 al art. 215.[6]

In alin. 3 al art. 215 C. pen. este incriminata inselaciunea in conventii. Elementul material al faptei il reprezinta actiunea, respectiv omisiunea care induce in eroare cocontractantul. Eroarea acestuia din urma este determinanta la incheierea sau executarea contractului. Obiectul conventiei este de ordin patrimonial (prin conventie intelegem - conform dreptului civil -contractul).

Nu va constitui infractiune de inselaciune o executare necorespunzatoarea unui contract, chiar daca aceasta produce o paguba cocontractantului.[7]

In general, neindeplinirea unor clauze contractuale poate constitui infractiunea de inselaciune numai daca acestea au un rol esential in incheierea sau executarea contractului (in sensul ca in momentul fie al incheierii, fie al stabilirii modalitatilor de executare, acele clauze au avut un rol cauzal). In legatura cu ele victima a fost indusa in eroare de catre faptuitor (cocontractant) si, in sfarsit, ca urmare a erorii in care s-a aflat, victima a suferit o paguba. Daca eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi incheiat sau executat in conditiile respective.

Fapta se deosebeste, in principal, de furt prin aceea ca la inselaciune paguba pe care o sufera subiectul pasiv se datoreaza inducerii sale in eroare de catre faptuitor.

Eroarea in care se afla victima este un element esential al faptei si ea trebuie sa rezulte nemijlocit din actiunea subiectului activ. Potentialul de inducere in eroare al acestei actiuni se apreciaza suveran de catre organul judiciar.

Daca cel pagubit a cunoscut caracterul mincinos al celor relatate de faptuitor, atunci el nu mai poate pretinde ca a fost in eroare si fapta nu constituie infractiunea de inselaciune.[8]

Urmarea imediata a faptei consta intr-o paguba ce se produce in patrimoniul victimei. Inselaciunea este o infractiune contra patrimoniului si deci tot ceea ce urmareste faptuitorul este producerea unei pagube.

In ceea ce priveste raportul de cauzalitate, constatam ca elementul material al faptei trebuie sa aiba aptitudinea reala (si nu presupusa) de a produce o paguba.

Folosul material pe care il obtine faptuitorul este, ca si in cazul furtului, necuvenit. Caracterul injust al folosului se dovedeste distinct de faptul ca el a fost obtinut prin inducerea in eroare a celui pagubit.

Latura subiectiva. Fapta se savarseste in oricare dintre cele doua forme ale intentiei. Culpa nu atrage raspunderea penala prevazuta de art. 215 C.pen. deoarece legea prevede existenta unui scop, si anume obtinerea folosului injust pentru autor sau, prin intermediul faptei sale, pentru oricine altcineva.

Acest scop trebuie sa existe si cu privire la varianta prevazuta in alin. 3.[9] Inselaciunea este o infractiune contra avutului. Legiuitorul a ales dintre multiplele modalitati reale de inducere in eroare a persoanei numai pe acelea care produc pagube, considerandu-le, din aceasta cauza, infractiuni contra patrimoniului. Ca atare, o inducere in eroare, in cadrul unui contract, care nu produce efecte patrimoniale, nu intereseaza legea penala.

147. Formele infractiunii de inselaciune. Tentativa infractiunii este incriminata. Ea consta in inceperea actiunii de inducere in eroare a subiectului pasiv si intreruperea ei (din motive independente de vointa faptuitorului) ori savarsirea integrala a acestei actiuni fara insa ca urmarea specifica infractiunii (paguba) sa se produca.

In acest sens, practica judiciara a apreciat corect existenta tentativei si nu a inselaciunii consumate, in situatia in care faptuitorul, falsificand un libret C.E.C., l-a prezentat la o agentie C.E.C, fara insa a reusi sa incaseze suma solicitata, deoarece fapta sa a fost descoperita.[10]

In materia acestei infractiuni poate aparea, relativ frecvent, ipoteza prevazuta in art. 20 alin. ultim C. pen. Revine, deci, organului judiciar sarcina de a constata aptitudinea elementului material al faptei de a induce in eroare persoana careia i se adreseaza si, implicit, posibilitatea producerii unei pagube. Astfel, un fals grosolan executat, cu ajutorul caruia se incearca inselaciunea, nu va putea constitui tentativa acestei infractiuni.[11]

Consumarea infractiunii este conditionata de producerea pagubei care, in regula generala, corespunde folosului injust urmarit de faptuitor.

Fapta poate avea un caracter continuat. Paguba este prezenta la fiecare act care confera inselaciunii forma continuata.

Conduita faptuitorului, ulterioara incasarii folosului necuvenit, nu poate influenta forma infractiunii, ci, eventual, numai individualizarea sanctiunii.[12]

148. Savarsirea inselaciunii prin mijloace frauduloase. Art. 215 alin. 2 sanctioneaza inselaciunea calificata. Aceasta se deosebeste de forma simpla a infractiunii prin mijloacele folosite de autor. Legea indica aceste modalitati prin termenul generic de "mijloace frauduloase", pe care il explica printr-o enumerare exemplificativa: "folosirea de nume sau calitati mincinoase . ".

Prin "mijloace frauduloase" se inteleg procedeele folosite de faptuitor care, prin ele insele, au aptitudinea de a creste gradul de credibilitate al actiunii infractionale. Ele au o anumita complexitate extragandu-si forta nu din abilitatea faptuitorului (ca in cazul mijloacelor ce ar constitui forma simpla a inselaciunii), ci din insasi natura lor.

Prin "calitati mincinoase" se inteleg orice fel de atribute pe care si le aroga faptuitorul si care, in mod obisnuit, inspira incredere, determinandu-l pe cel caruia i se adreseaza de a da, cu atat mai mult, crezare purtatorului lor. Spre exemplu, faptuitorul afirma ca este un anume functionar, ori ruda cu victima inselaciunii.

In ceea ce priveste folosirea unui nume mincinos, mentionam numai ca nu orice deghizare a faptuitorului sub un nume fals constituie o inselaciune agravata, ci numai intrebuintarea unui nume care, prin el insusi, determina succesul inducerii in eroare a subiectului pasiv.

Atunci cand mijlocul fraudulos constituie prin el insusi o infractiune, vor fi aplicabile regulile concursului de infractiuni. Cand faptuitorul se va folosi de un inscris fals pentru a comite inselaciunea, fapta sa va constitui un concurs de infractiuni in care vor intra faptele prevazute in art. 215 alin. 2 si 291 C. pen.[13] Daca autorul falsificarii inscrisului este aceeasi persoana cu autorul inselaciunii, acesta va raspunde penal si pentru fals (art. 288 sau 289 C. pen.). In aceasta ipoteza (a autorului unic) daca inscrisul falsificat este sub semnatura privata, fapta va consta intr-o inselaciune calificata intrata in concurs ideal cu fapta prevazuta de art. 290 C. pen. Uzul de fals este absorbit, ca o cerinta esentiala, in falsul in inscrisuri sub semnatura privata.

149. Inselaciunea prin emitere de cecuri fara acoperire. In alin. 4 este prevazuta o alta varianta agravata constand in: a) emiterea unui cec asupra unei institutii de credit sau unei persoane, stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesara; b) retragerea, dupa emiterea cecului, a proviziei, in totul sau in parte; c) interdictia ordonata trasului de a plati inainte de expirarea termenului de prezentare.

Toate cele trei forme ale agravantei prevazute in acest alineat se comit in scopul mentionat in alin. 1, fiind necesara, pentru consumarea faptei, producerea unei pagube pentru posesorul cecului.

150. Inselaciunea care a avut consecinte deosebit de grave. Asa cum s-a aratat, in alin. 5 al art. 215 C. pen. se prevede o varianta agravata aparte, care se realizeaza atunci cand inselaciunea, in oricare dintre variantele examinate, a avut consecinte deosebit de grave. In intelesul explicat in art. 146 C. pen., prin consecinte deosebit de grave se intelege o paguba materiala mai mare de 200 000 RON sau o perturbare deosebit de grava a activitatii, cauzata unei autoritati publice sau oricareia dintre unitatile la care se refera art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.

151. Forme si sanctiuni. Tentativa infractiunii de inselaciune se pedepseste (art. 222 C. pen.). Inselaciunea simpla si inselaciunea in conventii se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 12 ani, iar daca sunt savarsite in varianta agravata prevazuta in art. 215 alin. 2, adica prin folosirea de nume sau calitati mincinoase sau alte mijloace frauduloase, se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 15 ani. Cu aceasta pedeapsa mai grava se sanctioneaza si inselaciunea savarsita prin emitere de cecuri fara acoperire. Inselaciunea care a avut consecinte deosebit de grave se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.