Partajul de folosinta

Partajul de folosinta

Asa cum rezulta din chiar denumirea sa, acest partaj nu vizeaza impartirea proprietatii, ci doar impartirea folosintei bunului sau bunurilor proprietate comuna. De aceea el este un partaj cu efecte temporare, provizorii, acestea putand inceta oricand, printr-o imparteala a proprietatii.

Incheierea acestui partaj pe cale conventionala nu ridica nici un fel de probleme, acordul coindivizarilor fiind suficient pentru realizarea lui.

Pentru situatia in care coindivizarii nu sunt de acord cu realizarea unui partaj de folosinta, s-a pus problema daca el poate fi realizat pe cale judecatoreasca. Initial practica judecatoreasca si doctrina nu au fost de acord cu realizarea acestui partaj prin justitie . S-a considerat ca efectuarea unui partaj voluntar fiind o facultate pentru coindivizari si nu o obligatie, refuzul de a consimti la incheierea unei astfel de conventii nu poate fi considerat abuziv. Ca urmare, coindivizarii nu pot fi obligati la un partaj de folosinta, singura cale de rezolvare a neintelegerilor dintre ei fiind partajul proprietatii. De fapt ideea centrala pe care se poate baza respingerea unui cereri de partaj judiciar consta in incompatibilitatea care exista intre un partaj al folosintei cu drepturile coindivizarilor, care se caracterizeaza prin faptul ca se intind simultan si concurent asupra fiecarei portiuni din bun

In ultimul timp se constata insa o tendinta de recunoastere a posibilitatii instantei de judecata de a efectua un partaj de folosinta, chiar in lipsa acordului tuturor coindivizarilor . In conditiile in care in Codul nostru civil nu exista o dispozitie referitoare la imparteala provizorie a folosintei, orientarea amintita are in vedere mai mult necesitati de ordin practic decat argumente juridice impotriva vechii orientari a practicii judiciare si doctrinei. De altfel, atunci cand coindivizarii nu sunt de acord cu un partaj de folosinta si totusi acesta este obtinut pe cale judiciara, efectele acestuia pot fi paralizate prin realizarea partajului de proprietate.

A se vedea: Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 784/1977, in C.D. 1999, p. 192; idem, decizia nr. 819/1968, in R.R.D. nr. 11/1968, p. 168; E. Safta-Romano, Dreptul de proprietate privata si publica in Romania, Ed. Graphix, Iasi 1993, p. 121; R. Petrescu, Drept succesoral, Ed. Oscar Print, p. 193.

A se vedea Trib. Suprem, sectia civila, decizia civila nr. 819/1968, in R.R.D. nr. 11/1968, p. 168.

A se vedea: D.M. Fruth-Oprisan, Examen teoretic al practicii Tribunalului Suprem in materia partajului (I), in R.R.D. nr. 5/1988, p. 38-39; Fr. Deak, op. cit., p. 552; C. Toader, R. Popescu, L. Stanciulescu, V. Stoica, op. cit., p. 148.