Organizarea si functionarea tutelei

Organizarea si functionarea tutelei

1. DESCHIDEREA TUTELEI

1.1. Cazurile in care se instituie tutela

Regula in materie este aceea ca, tutela se deschide in toate cazurile cand ambii parinti ai minorului se gasesc in imposibilitate permanenta de a exercita ocrotirea parinteasca. In situatia in care numai unul dintre parinti se afla in aceasta imposibilitate tutela nu se va deschide, intrucat ocrotirea minorului va fi asigurata de celalalt parinte.

In art. 113 Codul familiei sunt prevazute cazurile in care se deschide tutela minorului.

Astfel, copilul minor va fi pus sub tutela ori de cate ori este lipsit de ocrotirea parinteasca, daca:

a) ambii parinti sunt decedati

Faptul mortii parintilor minorului trebuie sa fie stabilit de catre autoritatea tutelara pe baza certificatului de deces

b) ambii parinti sunt necunoscuti

Ipoteza vizeaza copilul gasit care nu-si cunoaste parintii, nu este reclamat de nimeni care sa se pretinda parintele lui si nu exista nici o posibilitate de identificare a lor, cercetarile efectuate in acest scop ramanand fara rezultat

c) ambii parinti sunt decazuti din drepturile parintesti

In acest caz, deschiderea tutelei minorului se va face doar in momentul in care hotararea judecatoreasca prin care s-a decis decaderea din drepturile parintesti a ramas definitiva

d) ambii parinti sunt pusi sub interdictie

Cand ambii parinti sunt pusi sub interdictie tutela minorului se va deschide doar in momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti respective. De aceea in perioada in care rezolvarea cererii de punere sub interdictie este in curs, (parintelui numindu-i-se, daca este cazul, un curator pentru aceasta perioada, in conformitate cu prevederile art. 146 Codul familiei) nu se va putea trece la instituirea tutelei.

e) ambii parinti sunt disparuti ori declarati judecatoreste morti

Asa cum rezulta din formularea textului de lege, nu se cere ca parintii minorului sa fie declarati judecatoreste disparuti, ci simplul fapt al disparitiei parintilor poate conduce la deschiderea tutelei minorului, acesta neputand ramane, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti declarative de disparitie, fara ocrotire parinteasca

f) s-a desfacut adoptia copilului minor

S-a desfacut adoptia copilului minor si instituirea tutelei este hotarata de catre instanta de judecata in interesul minorului, deoarece parintii firesti sunt in imposibilitate, din diferite motive, de a redobandi exercitiul drepturilor parintesti.

Imprejurarea aratata la lit. f) este prevazuta de art. 85 Codul familiei, in care se prevede: "La desfacerea adoptiei, daca fostul adoptat este minor, parintii firesti redobandesc drepturile parintesti, afara numai daca instanta judecatoreasca, in interesul minorului, hotaraste instituirea unei tutele.

g) in alte situatii

In fine, ori de cate ori minorul este lipsit de ocrotirea ambilor parinti si datorita altor cauze decat cele de mai sus - de exemplu in situatia in care parintii se afla, in acelasi timp, in executarea unei pedepse privative de libertate

Mult mai general este formulata deschiderea tutelei in dreptul german. Codul civil german precizeaza in art. 1773⁽¹⁾: "Un minor primeste un tutore, daca nu se afla sub ocrotirea parinteasca sau daca parintii nu sunt indreptatiti sa reprezinte persoana acestuia si nici sa ia hotarari cu privire la averea minorului. ⁽²⁾ Un minor primeste un tutore si atunci cand situatia lui familiala nu este lamurita"

Tutela se poate deschide din oficiu sau prin instiintarea autoritatii tutelare despre ivirea vreunui caz in care minorul este lipsit de ocrotire parinteasca. Persoanele, organele de stat si organizatiile care sunt obligate sa instiinteze autoritatea tutelara despre necesitatea instituirii tutelei minorului sunt enumerate in art. 115 Codul familiei:

Potrivit dispozitiilor acestui articol, "Au obligatia ca, in termen de cel mult cinci zile de la data cand afla de existenta unui minor lipsit de ingrijire parinteasca, in cazurile prevazute de art. 113, sa instiinteze autoritatea tutelara:

a)            persoanele apropiate minorului, precum si administratorii si locatarii casei in care locuieste minorul;

b)           serviciul de stare civila, cu prilejul inregistrarii mortii unei persoane, precum si notariatele, cu prilejul deschiderii unei mosteniri;

c)            instantele judecatoresti, parchetele si politia, cu prilejul pronuntarii, luarii sau executarii unor masuri privative de libertate;

d) organele administrative de stat, organizatiile obstesti, institutiile de ocrotire, precum si orice alta persoana".

Sensul articolului este nu de a stabili o ordine preferentiala, ci de a face o enumerare cat mai larga, din care sa rezulte generalitatea obligatiei, pentru toate persoanele care cu date despre existenta unui minor fara ocrotire si de a instiinta autoritatea tutelara in vederea deschiderii tutelei.[7]

Pentru a-si atinge scopul, instituirea tutelei trebuie sa fie precedata de desfasurarea de catre autoritatea tutelara a unor activitati pregatitoare, ca: cercetari necesare stabilirii existentei uneia sau alteia dintre situatiile in care aceasta instituire se impune in conformitate cu prevederile art. 113 Codul familiei; cercetari si activitati necesare gasirii persoanei potrivite pentru a se incredinta sarcina de tutore; luarea pana la numirea tutorelui, a unor masuri urgente, provizorii, cerute de interesele minorului.

Sunt necesare cateva explicatii succinte referitoare la fiecare dintre aceste categorii de activitati:

a) Autoritatea tutelara sesizata despre existenta unui copil minor lipsit de ingrijirea parintilor este obligata sa efectueze fara intarziere, toate investigatiile necesare pentru a stabili daca minorul se afla in vreuna din situatiile in care, potrivit art. 113 Codul familiei se impune instituirea tutelei.

Aceste investigatii pot cuprinde: cercetari la fata locului, ascultarea persoanelor care au cunostinta despre situatia minorului sau a familiei sale, ascultarea minorului, solicitarea de informatii si date de la organele si institutiile de stat.

b) Pentru determinarea persoanei potrivite a i se incredinta sarcina de tutore, autoritatea tutelara va lua in considerare datele culese inca de la primele cercetari in legatura cu situatia minorului, precum si datele pe care le va culege cu privire la rudele, vecinii sau cunoscutii minorului sau a familiei sale si cu
privire la relatiile pe care le are minorul cu aceste persoane.

Cu ocazia stabilirii persoanei tutorelui se vor avea in vedere cazurile de excludere de la tutela (art. 117 Codul familiei), precum si acelea in care persoana vizata poate refuza sarcina tutelei (art. 118 Codul familiei). Se va avea in vedere, de asemenea, dupa caz, existenta sau inexistenta unor sentimente de afectiune fata de minor ale persoanei care ar urma sa fie numita tutore, precum si sentimentele pe care le nutreste minorul fata de acea persoana.

O atentie deosebita se va acorda culegerii de informatii si date cu privire la comportarea anterioara a persoanei care urmeaza a fi numita tutore. In aceasta privinta, in literatura juridica s-a precizat, in mod just, ca in cazul in care autoritatea tutelara nu cunoaste bine persoana in cauza ea nu se va margini la luarea de la aceasta a unei simple declaratii, ci trebuie "Sa se informeze temeinic cu privire la comportarea sa anterioara, cerand relatii de la orice organ care ar putea sa-i dea asemenea informatii sau de la orice alta persoana care o cunoaste"

c) Daca efectuarea primelor cercetari necesare pentru a stabili daca minorul se afla sau nu in una dintre situatiile prevazute de art. 113 Codul familiei, sau daca activitatile de stabilire a persoanei care urmeaza a fi numita tutore si cele de numire a acesteia dureaza mult timp, autoritatea tutelara va lua toate masurile provizorii pe care le impune situatia minorului (art. 119, alin 3, Codul familiei).

In literatura juridica de specialitate s-a aratat ca o asemenea masura provizorie ar putea fi numirea unui curator, precizandu-se ca, desi legea nu prevede expres aceasta situatie, posibilitatea adoptarii ei se poate deduce din cuprinsul art. 139 Codul familiei, care, intr-o ipoteza asemanatoare si anume in cazul indepartarii tutorelui, prevede ca "pana la intrarea in functiune a noului tutore, autoritatea tutelara va numi un curator".

Un argument in sprijinul ideii ca una din masurile provizorii pe care le poate lua autoritatea tutelara in interesul minorului (inainte de numirea tutorelui sau inainte ca acesta sa-si poata prelua functia) este curatela, poate fi gasit si in prevederile art. 152 lit. c, Codul familiei, care referindu-se la curatela, arata ca aceasta poate fi instituita si in cazul in care " din cauza bolii sau din alte motive, parintele sau tutorele este impiedicat sa indeplineasca un anumit act in numele persoanei ce reprezinta sau a carei act se incuviinteaza".

Masurile provizorii cerute de interesele minorului, pe care le poate lua autoritatea tutelara in baza art. 119 alin. 3, Codul familiei, nu se limiteaza numai la eventuala numire a unui curator, ci pot cuprinde o serie de alte activitati (de exemplu, cu privire la stabilirea locuintei minorului, cu privire la bunurile sale) a caror utilizare si oportunitate, va fi apreciata de la caz la caz, in functie de situatia concreta.

Dupa incetarea desfasurarii activitatilor de mai sus mentionate si dupa ce conditiile cerute de acestea au fost indeplinite, se va trece la numirea tutorelui si la instituirea in fapt a tutelei.

Competenta numirii tutorelui apartine autoritatii tutelare de la domiciliul minorului lipsit de ocrotire parinteasca (art. 116, Codul familiei coroborat cu art. 159, lit. a, Codul familiei).

Numirea tutorelui se face prin decizie. Art. 119, Codul familiei, stabileste, in aceasta privinta urmatoarele:

a) decizia de numire a tutorelui va fi comunicata acestuia in scris de catre autoritatea tutelara;

b) decizia de numire a tutorelui se va afisa la sediul primariei de la domiciliul minorului, prin aceasta realizandu-se cerinta publicitatii numirii;

c) drepturile si indatoririle tutorelui incep din momentul primirii comunicarii de catre acesta.

1. Capacitatea de a fi tutore

Tutorele este persoana care a fost numita in aceasta functie, in conditiile legii, de catre autoritatea tutelara.

Avand in vedere trasaturile si rolul tutelei, alegerea persoanei care va fi numita tutore prezinta o importanta deosebita, pentru ca de situatia, de calitatile personale ale sale si de felul in care acesta isi indeplineste atributiile depinde calitatea ocrotirii minorului pus sub tutela.

Este necesar sa se stie foarte bine cine poate si cine nu poate fi numit tutore si de asemenea, care sunt drepurile si obligatiile tutorelui.

a. Cine poate fi numit tutore

Legea nu precizeaza care sunt trasaturile pe care trebuie sa le aiba, sau conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a putea fi numita tutore.

Raspunsul la aceasta chestiune il regasim insa, in textele Codului familiei referitoare la cazurile in care se instituie tutela si la scopul tutelei (in special art. 113 si art. 114); la atributiile pe care le are tutorele in privinta persoanei si a bunurilor minorului (art. 123,124); la cazurile de excludere de la tutela (art. 117) precum si in alte prevederi ale aceluiasi act normativ care, referindu-se la diferitele aspecte ale tutelei, contureaza profilul si obiectivele acestei institutii, precum si calitatile pe care trebuie sa le indeplineasca tutorele.

Si in acest domeniu, regula este capacitatea, iar exceptia este incapacitatea.

Principiul care guverneaza materia este acela ca orice persoana care are deplina capacitate de exercitiu si ofera garantii de moralitate poate fi tutore. Legea nu stabileste nici un fel de ierarhie sau ordine de preferinta intre persoanele care pot indeplini sarcina tutelei, nici chiar rudele minorului nu sunt preferate altor persoane, dupa cum nici acestea din urma, rudelor.

Aceasta inseamna ca autoritatea tutelara este suverana sa selecteze si sa decida, in functie de interesele celui ramas fara ocrotire parinteasca si de onestitatea viitorului tutore, persoana care urmeaza sa indeplineasca sarcina tutelei.

b. Cine nu poate fi numit tutore

Incapacitatile de a fi tutore, constituind exceptii de la regula potrivit careia orice persoana cu capacitate deplina de exercitiu are vocatia de a fi tutore, trebuie expres prevazute de lege.

In acest sens, textul art. 117 Codul familiei, enumera categoriile de persoane care nu pot fi tutore. Acestea sunt:

a) minorul sau cel pus sub interdictie

b) cel decazut din drepturile parintesti sau declarat incapabil de a fi tutore;

c)         cel caruia i s-a restrans exercitiul unor drepturi politice sau civile, fie in temeiul legii, fie prin hotarare judecatoreasca, precum si cel cu rele purtari;

d)       cel lipsit, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege si de a fi ales;

e)         cel care, exercitand o alta tutela, a fost indepartat din aceasta;

f)          cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului, nu ar putea indeplini sarcina tutelei.

Pentru o mai buna si corecta intelegere a cazurilor de excludere de la tutela, prevazute de articolul 117 Codul familiei, este necesara detalierea acestor cazuri:

a)         Minorul, ca si cel pus sub interdictie , nu pot fi numiti tutori, deoarece atat din considerente de ordin fizic (varsta frageda, starea sanatatii), cat si din considerente de ordin juridic (lipsa totala sau partiala a capacitatii de exercitiu), acestia nu si-ar putea indeplini in mod corespunzator indatoririle pe care le implica o asemenea functie, avand ei insisi nevoie de ocrotire.

b)        Cel decazut din drepturile parintesti, indiferent pentru ce motive s-ar fi pronuntat aceasta decadere, nu poate fi tutore, deoarece misiunea de a suplini lipsa parintilor firesti ai minorului, misiune care exprima insasi esenta acestei institutii, nu poate fi incredintata unor persoane despre care s-a constatat prin hotarare judecatoreasca definitiva ca nu-si pot indeplini obligatiile firesti, nici
fata de proprii copii.

Aceasta interdictie apare ca o sanctiune sau o consecinta a sanctiunilor suferite de persoana care nu poate indeplini functia de tutore.

In acest sens, textul art. 117 Codul familiei, enumera categoriile de persoane care nu pot fi tutore. Acestea sunt:

a) minorul sau cel pus sub interdictie

b) cel decazut din drepturile parintesti sau declarat incapabil de a fi tutore;

c)         cel caruia i s-a restrans exercitiul unor drepturi politice sau civile, fie in temeiul legii, fie prin hotarare judecatoreasca, precum si cel cu rele purtari;

d)   cel lipsit, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege si de a fi ales;

e)    cel care, exercitand o alta tutela, a fost indepartat din aceasta;

f)    cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului, nu ar putea indeplini sarcina tutelei.

Pentru o mai buna si corecta intelegere a cazurilor de excludere de la tutela, prevazute de articolul 117 Codul familiei, este necesara detalierea acestora.

Minorul, ca si cel pus sub interdictie , nu pot fi numiti tutori, deoarece atat din considerente de ordin fizic (varsta frageda, starea sanatatii), cat si din considerente de ordin juridic (lipsa totala sau partiala a capacitatii de exercitiu), acestia nu si-ar putea indeplini in mod corespunzator indatoririle pe care le implica o asemenea functie, avand ei insisi nevoie de ocrotire.

Cel decazut din drepturile parintesti, indiferent pentru ce motive s-ar fi pronuntat aceasta decadere, nu poate fi tutore, deoarece misiunea de a suplini lipsa parintilor firesti ai minorului, misiune care exprima insasi esenta acestei institutii, nu poate fi incredintata unor persoane despre care s-a constatat prin hotarare judecatoreasca definitiva ca nu-si pot indeplini obligatiile firesti, nici fata de proprii copii.

Aceasta interdictie apare ca o sanctiune sau o consecinta a sanctiunilor suferite de persoana care nu poate indeplini functia de tutore. 

c) in ce priveste persoanele carora li s-au restrans exercitiul unor drepturi politice sau civile, fie in temeiul legii, fie prin hotarare judecatoreasca, trebuie avut in vedere faptul ca termenul restrangere utilizat in art. 117 lit.c, Codul familiei, are un sens larg, asa incat trebuie considerat ca el se refera la orice fel de interzicere sau limitare a exercitiului unor drepturi politice sau civile

"Relele purtari" ale persoanei care ar urma sa fie numita tutore si care o exclud pe aceasta de la tutela, se refera la orice manifestari comportamentale cu ar fi: alcoolismul, conduita morala necorespunzatoare, etc, care ar putea influenta negativ cresterea si educarea minorului.

d)      O lege speciala din cele la care se refera art. 117, lit. d, Codul familiei, ar putea fi legea electorala in vigoare la data la care ar urma sa fie numita tutore persoana in cauza

e)   indepartarea unei persoane din functia de tutore constituie o piedica pentru numirea sa din nou intr-o asemenea functie, numai daca hotararea anterioara respectiva a ramas definitiva. in situatiile in care motivele care au determinat indepartarea unei persoane dintr-o tutela anterioara au disparut (de exemplu - parintelui decazut din drepturile parintesti, i-au fost redate aceste drepturi) sau in situatia in care, pentru noua tutela care se are in vedere, acestea nu ar mai fi considerate ca atare (de exemplu - intre tutore si minorul pe care ar trebui sa-1 reia sub tutela nu se mai pune chestiunea existentei unor "interese potrivnice" ori a unor "urmari" ale existentei in trecut a unor asemenea interese ), persoana respectiva va putea fi numita tutore.

f) Legea nu stabileste, iar literatura juridica nu explica, care ar putea fi acele situatii in care persoana ce ar urma sa fie numita tutore ar putea fi considerata "ca are interese potrivnice" cu cele ale minorului. O astfel de situatie poate fi spre exemplu, daca intre viitorul tutore si un minor, s-ar afla in curs un proces, sau daca tutorele si minorul ar deveni comostenitorii unei persoane.

Trebuie facuta precizarea ca nu orice contradictie de interese dintre tutore si minor conduce la indepartarea de la tutela, ci numai acele contradictii ce ar face imposibila indeplinirea sarcinii tutelei. Potrivit art. 132 Codul familiei, ori de cate ori se ivesc intre tutore si minor interese contrare, care nu sunt dintre cele care trebuie sa conduca la inlocuirea tutorelui, autoritatea tutelara va numi un curator, numai pentru solutionarea opozitiei de interese existente.

Daca la momentul deschiderii tutelei este prezenta vreuna din aceste imprejurari, ea constituie o cauza de incapacitate a persoanei fizice de a fi.

In cazul in care vreuna din aceste imprejurari se iveste in timpul tutelei, ea constituie o cauza de indepartare a tutorelui de la tutela.

c. Cine poate refuza sarcina tutelei

In principiu, tutela este o sarcina obligatorie. Art. 118, alin. 1, Codul familiei, stabileste regula conform careia "cel numit tutore nu poate refuza aceasta sarcina", regula care scoate in evidenta caracterul social al tutelei.

Prin exceptie, in scopul ocrotirii si sub acest aspect al intereselor minorului, tutela poate fi refuzata daca persoana aleasa de autoritatea tutelara se gaseste in vreuna din urmatoarele situatii (art. 118, alin.2, Codul familiei):

cel care are varsta de 60 de ani impliniti;

femeia insarcinata sau mama a unui copil mai mic de opt ani;

cel care creste si educa doi sau mai multi copii;

cel care exercita o alta tutela sau curatela;

cel care din cauza bolii, a infirmitatii, a felului indeletnicirii, a departarii domiciliului de locul unde se afla bunurile minorului sau din alte motive intemeiate, nu ar putea sa indeplineasca aceasta sarcina.

Scopul reglementarii este asa cum am mentionat deja, acela al apararii si ocrotirii si sub acest aspect, a intereselor minorului aflat in situatia de a fi pus sub tutela. Aceasta rezulta atat din natura situatiilor in care se poate refuza sarcina tutelei (persoane prea in varsta, persoane carora obligatiile si ocupatiile pe care le au nu le permit aceasta, persoane bolnave si infirme, etc), cat si din precizarea facuta de art. 118, lit. e, Codul familiei, in care, se arata ca sarcina tutelei poate fi refuzata si "din alte motive intemeiate", daca datorita acestora persoana in cauza "nu ar putea sa indeplineasca aceasta sarcina".

Se urmareste prin aceasta reglementare sa se evite numirea ca tutore a unor persoane care, din orice motive nu ar putea duce la indeplinire aceasta insarcinare in cele mai bune conditii.

Se considera corecta observatia facuta in literatura juridica, ca prin dispozitia cuprinsa in art. 118 lit. e, Codul familiei, conform careia sarcina tutelei poate fi refuzata si "din alte motive intemeiate", se inlesneste calea spre acceptarea voluntara a sarcinii tutelei

Imprejurarile mai sus mentionate in care tutorele poate refuza sarcina tutelei, nu constituie cazuri de incapacitate de a fi tutore, astfel ca, persoana in cauza poate opta intre a accepta sau a refuza sarcina tutelei, iar daca vreuna din aceste imprejurari se iveste in timpul tutelei, tutorele poate solicita inlocuirea sa in conformitate cu prevederile art. 118, alin. final, din Codul familiei.

Inlocuirea tutorelui se va face de catre autoritatea tutelara prin emiterea unei decizii de incetare a exercitarii tutelei de catre tutorele care urmeaza a fi inlocuit si prin numirea, in conditiile legii, tot prin decizie, a unei alte persoane.

Interesul minorului cere ca inlocuirea tutorelui cu o alta persoana sa aiba loc si in situatiile in care acesta a fost indepartat din tutela.

In literatura juridica s-a aratat ca, in scopul ca minorul in cauza sa nu ramana un timp fara ocrotitor legal, tutorele care urmeaza sa fie inlocuit va trebui sa-si exercite in continuare atributiile, pana la intrarea efectiva in functie a noului tutore

Tinand cont de interesul minorului, autoritatea tutelara va putea numi si in aceasta situatie un curator, asa cum procedeaza, in baza art. 139, Codul familiei, in cazul indepartarii tutorelui.

CONTINUTUL OCROTIRII MINORULUI PRIN TUTELA

Tutela este menita sa suplineasca ocrotirea parinteasca de care este lipsit copilul minor, de aceea, drepturile si indatoririle tutorelui au, in general, acelasi continut ca si drepturile si indatoririle parintesti.

Prin generalitatea si caracterul cuprinzator al atributiilor ce revin tutorelui fata de persoana si de bunurile copilului minor, tutorele este asimilat parintelui.

1. Atributiile tutorelui cu privire la persoana minorului

Conform prevederilor art. 123 alin. 1 Codul familiei: "tutorele are obligatia de a se ingriji de persoana minorului". in alin. 2 al aceluiasi articol se prevede ca: "El este obligat sa creasca copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui, in conformitate cu telurile statului, spre a-l face folositor colectivitatii".

Stabilind o parte din obligatiile tutorelui fata de persoana minorului aflat sub tutela, art. 123 din Codul familiei reitereaza dispozitiile art. 101 Codul familiei, referitoare la indatoririle parintilor.

Retine in mod deosebit atentia reglementarea de mai sus pentru caracterul sau deosebit de cuprinzator. Statuandu-se ca tutorele este dator "a ingriji" de persoana minorului, iar apoi este obligat "sa creasca copilul", ingrijindu-se de toate chestiunile care vizeaza direct formarea personalitatii fizice si morale a acestuia (ingrijirea sanatatii si dezvoltarea lui fizica, educarea, invatatura si pregatirea sa profesionala) - legea pune in sarcina tutorelui intreaga raspundere pe care o implica cresterea si formarea unei persoane.

Tutorelui ii revine si sarcina de a se ingriji ca minorul aflat sub tutela sa, sa beneficieze - in cazul in care va fi incadrat in munca de toate dispozitiile de protectie prevazute pentru minori, de legislatia muncii

Pentru a crea conditiile necesare indeplinirii obligatiilor tutorelui, prevazute de art. 123 Codul familiei, pentru a inlesni exercitarea drepturilor si indatoririlor acestuia, se stabileste ca minorul pus sub tutela locuieste la tutore si ca numai cu incuviintarea autoritatii tutelare minorul poate avea alta locuinta

Autoritatea tutelara poate da incuviintarea copilului, la cererea acestuia, dupa implinirea varstei de paisprezece ani, sa-si schimbe felul invataturii ori pregatirii profesionale stabilita de tutore sau sa aiba locuinta pe care o cere desavarsirea invataturii sau pregatirii profesionale (art. 125 Codul familiei coroborat cu art. 102 Codul familiei).

Tutorele este indreptatit sa ceara minorul de la orice persoana care l-ar detine fara drept.

Art. 103 alin. 1 Codul familiei, referindu-se la parinti, prevede ca acestia au dreptul sa ceara inapoierea copilului de la orice persoana care il detine fara drept.

In art. 103 alin. 2 se adauga, insa, ca o astfel de cerere va fi respinsa de catre instanta de judecata, daca inapoierea copilului la parintii sai, ar fi contrara intereselor acestuia. Acelasi text precizeaza ca va fi ascultat si copilul daca a implinit zece ani, cu ocazia solutionarii unor astfel de litigii.

Dispozitiile legale de mai sus, se aplica in mod corespunzator si in cazul tutelei, conform art. 125 Codul familiei.

In practica judiciara s-a precizat ca, daca minorul pus sub tutela isi schimba in fapt locuinta, fara incuviintarea autoritatii tutelare, "tutorele are deschisa calea unei actiuni civile de inapoiere a minorului la domiciliul sau, actiunea putand fi introdusa impotriva oricarei persoane care retine pe minor fara drept"

S-a aratat, de asemenea, ca actiunea prin care tutorele cere inapoierea copilului constituie "un instrument juridic pus la dispozitia tutorelui in executarea obligatiilor sale de a ingriji de persoana minorului si, implicit, un mijloc de protectie a intereselor acestuia din urma, cand se apreciaza de catre instanta ca ele au fost lezate" . O astfel de actiune va putea fi introdusa fie in fata instantei civile, fie, daca este cazul, in fata instantei penale, prin alaturarea sa la actiunea penala

Avand in vedere scopul tutelei, tutorele nu este numai indreptatit, ci si obligat sa ceara minorul, atunci cand acesta este detinut de alte persoane sau si-a schimbat in fapt locuinta fara incuviintarea autoritatii tutelare.

Drepturile si indatoririle tutorelui privitoare la persoana copilului dureaza, in principiu, pana la implinirea de catre acesta a varstei de optsprezece ani.

Atributiile tutorelui cu privire la bunurile minorului

Latura patrimoniala a ocrotirii minorului prin tutela cuprinde:

a)         administrarea bunurilor minorului de pana la 14 ani;

b)        reprezentarea, in actele civile, a minorului sub 14 ani;

c)         incuviintarea prealabila a actelor civile ale minorului intre 14-18 ani.

Notiunea de administrare este una generala, cuprinzatoare, incluzand toate activitatile de ordin material sau juridic, pe care tutorele le desfasoara sau trebuie sa le desfasoare, in scopul gospodaririi judicioase, in interesul exclusiv al minorului si in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare, a tuturor bunurilor si valorilor materiale ale acestuia

a) Administrarea bunurilor minorului implica unele obligatii pentru tutore si anume: obligatii la deschiderea tutelei, obligatii pe parcursul tutelei si obligatii la incetarea tutelei.

In ceea ce priveste prima categorie - a obligatiilor la deschiderea tutelei -pentru asigurarea unei imagini cat mai exacte cu privire la patrimoniul minorului pus sub tutela, legea prevede obligativitatea luarii anumitor masuri.

Astfel, art. 126 Codul familiei stabileste obligativitatea verificarii la fata locului, in prezenta tutorelui desemnat si a unui delegat din partea autoritatii tutelare, a tuturor bunurilor minorului, ocazie cu care va fi intocmit un inventar care va fi supus aprobarii autoritatii tutelare. Art. 126 alin. 2 Codul familiei prevede urmatoarele: "Creantele pe care le au fata de minor tutorele, sotul, o ruda in linie dreapta ori fratii sau surorile tutorelui, pot fi platite numai cu aprobarea autoritatii tutelare".

Dupa intocmirea si aprobarea inventarului bunurilor minorului pus sut tutela, autoritatea tutelara este competenta sa stabileasca o suma anuala necesari pentru intretinerea minorului si a bunurilor sale. in functie de necesitatile tutelei aceasta suma va putea fi marita sau micsorata, va putea suferi, prin urmare modificari, competenta fiind in acest sens autoritatea tutelara.

Cheltuielile necesare pentru intretinerea si administrarea bunurilor minorului, se acopera din veniturile acestuia. Numai in cazul in care veniturile nu sunt suficiente, autoritatea tutelara va putea dispune vanzarea bunurilor minorului pentru a obtine sumele necesare.

In cazul in care insa, sumele de bani (hartiile de valoare) depasesc nevoile intretinerii minorului si ale administrarii bunurilor sale, acestea se vor depune pe numele minorului la C.E.C., de unde nu vor putea fi ridicate decat cu incuviintarea autoritatii tutelare (art. 131 Codul familiei).

Aceasta norma are caracter imperativ si prin ea se urmareste preintampinarea risipirii acestei sume.

Desigur, tutorele nu este impiedicat de nimic sa depuna la C.E.C., pe numele minorului si sumele necesare intretinerii acestuia. Aceste sume vor trece insa intr-un cont separat si vor putea fi ridicate de tutore, neavand de aceasta data nevoie de incuviintarea autoritatii tutelare.[24]

In cazul in care minorul nu are nici bunuri, nici parinti sau alte rude care sunt obligate de lege sa-i asigure intretinerea, autoritatea tutelara va cere Directiei pentru Probleme de Munca si Protectie Sociala sa contribuie la intretinerea lui, conform art. 127 alin. 3, Codul familiei.

In cea de-a doua categorie, a obligatiilor pe parcursul exercitarii tutelei, se iau urmatoarele masuri: Tutorele are obligatia de a prezenta autoritatii tutelare, anual, o dare de seama despre "modul cum a ingrijit de persoana minorului, precum si despre administrarea bunurilor acestuia" (art. 134 Codul familiei). Aceasta dare de seama trebuie prezentata in termen de 30 zile de la sfarsitul anului calendaristic, in conformitate cu art. 134 alin. 3 Codul familiei, "in afara de darea de seama anuala, tutorele este obligat, la cererea autoritatii tutelare, sa dea oricand dari de seama despre felul cum a ingrijit de persoana minorului, precum si despre administrarea bunurilor acestuia".

Art. 135 Codul familiei prevede ca autoritatea tutelara va verifica socotelile referitoare la veniturile minorului si la cheltuielile facute cu intretinerea acestuia si cu administrarea bunurilor sale si daca acestea sunt intocmite regulat si corespund realitatii, va da descarcare tutorelui.

Pentru a se putea concluziona ca cele aratate de tutore in darea de seama corespund realitatii si pentru a putea da descarcarea acestuia, verificarile la care se refera textul de mai sus trebuie sa fie minutioase si sa aiba ca punct de plecare atat inventarul initial al bunurilor, cat si darile de seama si rezultatele verificarilor anterioare.

Descarcarea de gestiune trebuie sa se materializeze intr-o notificare facuta tutorelui in acest sens.

La incetarea tutelei minorului se iau urmatoarele masuri:

Conform prevederilor art. 140 alin. 1 Codul familiei, la incetarea tutelei, tutorele are obligatia ca in cel mult 30 zile, sa prezinte autoritatii tutelare o dare de seama generala. El are aceeasi indatorire si in cazul indepartarii sale din tutela.

O alta obligatie a tutorelui la incetarea tutelei reprezinta predarea bunurilor pe care le-a administrat, fostului minor, mostenitorilor acestuia sau noului tutore.

Dupa predarea bunurilor, verificarea socotelilor si aprobarea lor, autoritatea tutelara da descarcare de gestiune. Cu toata aceasta descarcare de gestiune, tutorele ramane raspunzator pentru paguba cauzata din culpa sa. Tutorele, care inlocuieste alt tutore este obligat sa ceara fostului tutore repararea pagubelor pe care le-a cauzat minorului prin culpa sa - art. 141 Codul familiei.

b) Reprezentarea legala in actele civile, a minorului sub 14 ani Prin reprezentarea minorului lipsit de capacitatea de exercitiu in actele civile, se intelege incheierea acestora de catre tutore, dar in numele si pe seama minorului . Minorul este titularul drepturilor subiective patrimoniale care privesc bunurile sale si, prin urmare este firesc ca efectele acestor acte juridice sa se rasfranga asupra patrimoniului sau.

Art. 124 Codul familiei prevede ca: "Tutorele are obligatia de a administra bunurile minorului si de a-1 reprezenta in actele civile, insa numai pana la data cand acesta implineste varsta de paisprezece ani".

Actele juridice privitoare la gestiunea patrimoniului minorului, pot fi impartite in trei categorii:

acte pe care tutorele le poate incheia singur, fara a fi necesara incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare;

acte pe care tutorele le poate incheia doar cu incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare;

acte pe care tutorele nu le poate incheia nici chiar cu incuviintarea autoritatii tutelare.

Aceasta clasificare tripartita a actelor ce pot fi incheiate de tutore rezulta din examinarea prevederilor Codului familiei, care urmaresc ocrotirea cat mai eficace a intereselor copilului minor.

Actele pe care tutorele le poate incheia singur, fara a fi necesara incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare:

In aceasta categorie sunt cuprinse acele acte juridice de mai mica importanta prin care se presupune ca nu vor fi aduse prejudicii patrimoniale minorului. Astfel, intra in aceasta categorie actele de conservare si de administrare a patrimoniului minorului.

Actele de conservare a patrimoniului minorului sunt acele acte ce au drept scop pastrarea, mentinerea unui drept care este pe cale de a se pierde. Aceste acte nu comporta decat cheltuieli reduse in comparatie cu drepturile care sunt conservate si care nu pot fi prejudiciate" . Este si motivul pentru care pot fi incheiate in mod direct de catre insusi minorul ocrotit. Deci, a fortiori, ele vor putea fi incheiate de tutore in numele minorului si fara incuviintarea autoritatii tutelare.

Actele de administrare a patrimoniului sunt acele acte juridice prin care se realizeaza o normala punere in valoare a unui patrimoniu, "tind la folosirea normala a patrimoniului sau la intrebuintarea fructelor si veniturilor"

Notiunea actelor de administrare nu este definita in legislatia noastra. Administrarea patrimoniului trebuie privita mai larg, decat aceea a actului de administrare privitor la un bun singular, ea presupunand, uneori, si instrainarea anumitor bunuri singulare. Daca atunci cand ne referim la administrarea unui bun, opunem actul de administrare actului de dispozitie, de instrainare a acelui bun, cand ne referim la actul de administrare a patrimoniului cuprindem in aceasta notiune si anumite acte de dispozitie care, insa, prin scopul lor, se incadreaza in finalitatea mai sus aratata, de a asigura folosirea normala a patrimoniului"

Concluzia ce poate fi desprinsa din textul de mai sus este ca: atunci cand este vorba de actele de administrare a patrimoniului, atunci cand sunt privite prin prisma naturii lor juridice si raportate la un bun determinat, apar ca acte de dispozitie, dar raportate la intregul patrimoniu, sunt calificate ca acte de administrare a patrimoniului.

La o asemenea calificare ne conduce textul art. 129 alin. 4 Codul familiei, de unde se deduce ca, pentru calificarea unui act juridic ca fiind act de administrare a patrimoniului, sau act de dispozitie, criteriul il constituie nu natura juridica a actului, ci scopul lui privind valorificarea normala a patrimoniului.

Ar. 129, alin. 4 Codul familiei prevede ca: "tutorele poate instraina, fara prealabila incuviintare a autoritatii tutelare, bunurile supuse pieirii ori stricaciunii, precum si bunurile devenite nefolositoare pentru minor, daca valoarea acestora din urma nu depaseste suma de doua sute cincizeci lei".

Asadar, legea asimileaza actelor de administrare a patrimoniului minorului urmatoarele acte juridice sau operatiuni:

instrainarea bunurilor minorului care sunt supuse pieirii sau stricaciunii, indiferent de valoarea acestora;

instrainarea bunurilor devenite nefolositoare pentru minor, cu conditia ca valoarea acestor bunuri sa nu depaseasca suma de doua sute cincizeci lei.

Ambele exceptii se justifica prin necesitatea prevenirii pagubelor, care s-ar putea ivi in patrimoniul minorului, daca s-ar pastra acele bunuri care fie ca sunt supuse pieirii sau stricaciunii fie ar deveni nefolositoare; aceste bunuri ar putea totusi fi valorificate prin instrainare.

Aceste acte de instrainare, desi in principiu, se pot face numai cu incuviintarea autoritatii tutelare, totusi, ele pot fi facute si de tutore singur, deoarece, tinand cont de imprejurarile si conditiile in care ele se efectueaza, acestea nu depasesc limitele dreptului sau de administrare asupra patrimoniului.

Se mai asimileaza actelor de administrare, pe langa instrainarea bunurilor supuse pieirii si a celor devenite nefolositoare, si ridicarea de la C.E.C. a sumelor de bani depuse de tutore pe numele minorului, intr-un cont separat si destinate a fi folosite pentru intretinerea minorului si administrarea bunurilor sale

Actele juridice pe care tutorele le poate incheia numai cu incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare

In aceasta categorie de acte se incadreaza actele de o valoare si de o insemnatate mai mare, acele acte care depasesc sfera administrarii patrimoniului, adica actele de dispozitie. Este vorba despre actele de instrainare, actele de construire de drepturi reale principale si accesorii, actele de renuntare la drepturi, etc.

Tutorele este ingradit in activitatea sa de administrare a patrimoniului minorului de dispozitiile art. 129, alin. 2 Codul familiei, in care se prevede ca el "nu poate, fara prealabila incuviintare a autoritatii tutelare, sa faca valabil instrainarea ori gajarea bunurilor minorului, renuntarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum si sa incheie orice alte acte care depasesc dreptul de a administra".

In literatura juridica si practica judecatoreasca s-au facut precizari asupra a ceea ce legea numeste "acte care depasesc dreptul de a administra", aratandu-se ca sunt acele acte de dispozitie care "datorita gravitatii, importantei sau caracterului lor exceptional ies din sfera gestiunii curente a patrimoniului"

In aceasta categorie, a actelor juridice pe care tutorele le poate incheia numai cu incuviintarea autoritatii tutelare, intra deci:

instrainarea bunurilor minorului (altele decat cele supuse pieirii, stricaciunii ori cele considerate nefolositoare minorului);

gajarea bunurilor minorului;

renuntarea la drepturile patrimoniale ale minorului;

orice alte acte care depasesc dreptul de a administra.

Alaturi de actele enumerate mai sus, se cere incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare si pentru:

plata creantelor pe care le au fata de minor tutorele, sotul acestuia, o ruda in linie dreapta ori fratii sau surorile tutorelui (art. 126, alin. 2, Codul familiei);

ridicarea sumelor de bani sau a hartiilor de valoare depuse pe numele minorului la C.E.C. si care depasesc nevoile intretinerii minorului sau ale administrarii bunurilor sale (art. 131 Codul familiei).

- incheierea unei tranzactii cu privire la bunurile minorului de catre tutorele acestuia, prin finalitatea si efectele sale, tranzactia trebuie asimilata unui act de dispozitie.

Printre actele de dispozitie vizate de prevederile art. 129 alin. 2 din Codul familiei este cuprinsa si tranzactia, pentru ca prin acest act juridic se depaseste sfera actelor de administrare a patrimoniului. Ori, din prevederile art. 105, 129 Codul familiei, reiese ca numai actele de administrare pot fi facute de parinti si tutori in numele minorului, fara a fi necesara obtinerea incuviintarii autoritatii tutelare.

Cand nu rezulta daca tranzactia incheiata de tutorele minorului in numele acestuia a fost facuta cu incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, instanta in virtutea rolului sau activ, are indatorirea sa ceara partilor sa faca aceasta dovada si numai in caz afirmativ sa o incuviinteze, altfel hotararea pronuntata este nelegala

Incheierea tuturor acestor acte fara incuviintarea autoritatii tutelare, conduce conform art. 129, alin. 3 din Codul familiei, la anulabilitatea lor.

Putem exemplifica aceasta cu urmatoarea speta:

S-a incheiat un act de vanzare - cumparare a unui imobil, intre un minor reprezentat de tutorele sau, in calitate de cumparator si o alta persoana in calitate de vanzator.

Ulterior prin inscris autentic intitulat "declaratiune", atat tutorele cat si vanzatorul au renuntat la contractul de vanzare - cumparare; vanzatorul a incheiat un nou contract cu o alta persoana, vanzand jumatate din imobil.

Minorul, devenit major cheama in judecata pe vanzator pentru a-i fi predat in plina proprietate jumatate din imobilul pe care-l cumparase, pentru ca actul de renuntare este nul in baza legii tutelare XX/1877, ramasa in vigoare in Ardeal (azi abrogata in urma intrarii in vigoare a Codului familiei), la care paratii au pretins ca actul de vanzare - cumparare este nul neavand aprobarea autoritatii tutelare.

A fost admisa actiunea minorului, respingandu-se ulterior recursul paratului.

Se arata ca acel contract de vanzare - cumparare nu este lovit de nulitate absoluta prin faptul ca nu a fost aprobat de autoritatea tutelara, ci, potrivit legii XX/1877, ramasa in vigoare in Ardeal, este numai anulabil, anularea putandu-se cere de minor prin reprezentantul sau legal sau de cumparatorul ajuns la majorat, dar nu de cealalta parte contractanta.

Solutia data de instanta este justa

Respectand prevederile art. 130, Codul familiei, autoritatea tutelara va acorda incuviintarea tutorelui pentru efectuarea de catre acesta a anumitor acte, numai cu respectarea urmatoarelor reguli:

actul pentru a carui incheiere se solicita incuviintarea autoritatii tutelare trebuie sa satisfaca anumite nevoi ale minorului aflat sub tutela sau sa prezinte un folos neindoielnic pentru acesta;

incuviintarea trebuie sa aiba un caracter special si prealabil. Ea este acordata pentru fiecare act in parte;

in caz de vanzare, incuviintarea va trebui sa indice daca vanzarea se va face prin buna invoiala sau in alt mod;

in toate cazurile, autoritatea tutelara va putea indica tutorelui modul de intrebuintare a sumelor de bani obtinute.

Acte pe care tutorele nu le poate incheia nici chiar cu incuviintarea autoritatii tutelare :

Potrivit art. 128, Codul familiei: - este oprit sa se incheie acte juridice intre tutore, sotul, o ruda in linie dreapta ori fratii sau surorile tutorelui, de o parte si minor de alta.

Aceasta interdictie se explica prin preocuparea legiuitorului de a-1 ocroti pe cel aflat sub tutela prin evitarea cauzarii unui prejudiciu iminent datorita conflictului de interese dintre tutore (si rudele sale), in calitate de parte contractanta, si minor, ale carui interese trebuie sustinute de tutore in calitate de reprezentant legal al acestuia.

este interzisa incheierea contractelor de donatie de catre tutore in numele minorului, daca acesta din urma are calitatea de donator.

Aceasta inseamna ca minorul poate sa beneficieze de donatii, dar in numele lui nu se poate dona din propriile bunuri, deoarece caracterul gratuit al acestor acte ar fi de natura sa-i prejudicieze patrimoniul.

este interzisa garantarea de catre tutore, in numele si pe seama minorului, a obligatiilor altuia.

Faptul ca tutorelui i se interzice sa garanteze cu bunurile minorului, obligatiile contractate de alte persoane, adica obligatii care in cazul insolvabilitatii celui garantat vor duce la diminuarea patrimoniului minorului, se explica prin aceea ca sunt acte care pot produce pagube si care nu ar putea fi justificate prin ideea necesitatii unei bune gospodariri a patrimoniului sau, depasind astfel ceea ce legea denumeste ca fiind dreptul de administrare al tutorelui.

Actele facute cu incalcarea dispozitiilor legale sunt anulabile (art. 129, alin. 3, Codul familiei).

c) incuviintarea prealabila a actelor civile ale minorului intre ani in legislatia noastra se face distinctia intre minorul sub 14 ani, care este lipsit total de capacitate de exercitiu, si, minorul de 14 ani, care are capacitate de exercitiu restransa . Pe fondul acestei distinctii se grefeaza si deosebirea dintre obligatiile pe care le are tutorele cu privire la bunurile minorului in raport cu aceste perioade de varsta ale celui aflat sub tutela.

Astfel, in timp ce in cazul minorului sub 14 ani, tutorele este chemat sa administreze el, personal, bunurile minorului si sa-1 reprezinte pe acesta in actele civile, in cazul minorului de paisprezece ani, tutorele este chemat doar pentru a-si da incuviintarea prealabila cu privire la actele pe care le incheie minorul.

In acest sens, art. 124, alin. 2 Codul familiei, arata ca: "dupa implinirea
varstei de paisprezece ani, minorul isi exercita singur drepturile si isi executa tot astfel obligatiile, insa numai cu incuviintarea prealabila a tutorelui, spre a-l apara impotriva abuzurilor din partea celui de-al treilea".

Daca actul juridic pe care minorul urmeaza sa-1 incheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate incheia decat cu incuviintarea autoritatii tutelare, va fi necesara si prealabila incuviintare a acesteia

In art. 133, alin. 3 Codul familiei, se instituie incapacitatea minorului cu capacitate de exercitiu restransa, de a face donatii sau de a garanta obligatiile altuia, chiar cu incuviintare.

Actele juridice civile incheiate cu nerespectarea acestor dispozitii legale sunt lovite de nulitate relativa, caracter ce se pastreaza asa cum am reliefat deja si in situatia in care a lipsit incuviintarea autoritatii tutelare pentru incheierea actului.

Daca incuviintarea autoritatii tutelare este data posterior momentului incheierii actului, aceasta constituie o confirmare a actului juridic anulabil: "Simplul fapt ca ea a fost acordata ulterior si nu anterior incheierii actului, desi reprezinta o abatere de la lege, nu este, dupa parerea noastra, un motiv suficient de puternic pentru a se considera ca actul a ramas, pe mai departe anulabil"

Chiar fiind acordata posterior, incuviintarea satisface cerintele art. 130 Codul familiei, ca actul sa raspunda unei nevoi sau sa prezinte un folos neindoielnic pentru minor. Prin urmare, actiunea in anulabilitatea actului nu mai este posibila.

Caracterul relativ al nulitatii se explica prin aceea ca incuviintarea din partea autoritatii tutelare "nu este ceruta ca o forma solemna intrinseca a actului juridic ce urmeaza a fi incheiat, pentru ca lipsa ei sa fie considerata drept cauza de nulitate absoluta, ci ca o masura de protejare a intereselor personale ale minorului, de intregire a capacitatii acestuia, asa incat lipsa ei va atrage numai anulabilitatea actului juridic"

Aceasta nulitate relativa poate fi invocata de minor, de succesorii sai universali sau cu titlu universal, de catre tutorele minorului, precum si de catre procuror

Minorul, cand este parte intr-un proces, avand o capacitate de exercitiu restransa, va participa personal la incheierea actelor juridice si la activitatea procesuala, insa are nevoie de intregirea acestei capacitati restranse de catre tutore.

Art. 9 din Decretul nr. 31/1954 si art. 42 din Codul de procedura civila reiau dispozitii referitoare la institutia asistarii minorului cu capacitate de exercitiu restransa. Potrivit acestor articole, minorul care este parte intr-un proces indeplineste actele de procedura si este citat personal in proces, insa aceste acte vor fi semnate si de tutore, care de asemenea, va fi si citat la proces.

In mod practic, tutorele trebuie sa-i incuviinteze minorului fiecare act in parte, neputandu-i da o autorizare generica, la inceputul procesului, autorizare care l-ar lipsi pe minor de asistenta ce ii poate fi necesara in orice moment al dezbaterii

Trebuie mentionat ca exista unele acte, pe care minorul le poate face singur fara a avea nevoie de vreo incuviintare . Aceste acte sunt urmatoarele:

a)     acte de dreptul familiei - spre exemplu - minora in varsta de saisprezece ani se poate casatori; minorul care a implinit varsta de zece ani trebuie sa consimta la adoptie;

b)            acte din domeniul dreptului civil: minorul care a implinit saisprezece ani are dreptul sa-si faca singur testamentul. Deosebirea fata de cel care a implinit optsprezece ani, rezida in faptul ca, minorul (de 16 ani) nu poate dispune decat de jumatate din bunurile de care poate dispune majorul prin testament; de asemenea, minorul mai poate accepta o donatie, daca aceasta este fara sarcini si daca nu este afectata de modalitatea conditiei, etc.

Actele juridice, mai sus mentionate, incheiate de minor fara respectarea dispozitiilor legale sunt sanctionate cu nulitate relativa.

3. RASPUNDEREA TUTORELUI

Tutela este o institutie de protectie si ocrotire atat a persoanei copilului minor, cat si a bunurilor sale.

In consecinta, tutorele raspunde de intreaga sa activitate desfasurata in aceasta calitate pe parcursul exercitarii tutelei minorului. Raspunderea tutorelui se angajeaza pentru neindeplinirea ori indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor sale legale, atat cu privire la persoana minorului, cat si in legatura cu administrarea patrimoniului acestuia.

Indiferent daca functia tutorelui inceteaza inainte sau concomitent cu incetarea tutelei, tutorele este raspunzator pentru felul in care asigura ocrotirea persoanei minorului si ingrijeste de interesele patrimoniale ale acestuia.

Raspunderea tutorelui difera in functie de natura si consecintele neindepliniiii ori indeplinirii necorespunzatoare a obligatiilor sale, putand fi contraventionala, civila si penala.

3.1. Raspunderea contraventionala (administrativa)

Raspunderea contraventionala a tutorelui este angajata in toate cazurile in care acesta nu-si indeplineste anumite indatoriri a caror incalcare constituie contraventie si se sanctioneaza, pe baza prevederilor unor acte normative speciale, cu amenda contraventionala.

Astfel potrivit art. 2, lit. n din Legea nr. 61/1991, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 3 000 la 10 000 lei, neluarea de catre parinti sau de catre persoanele carora li s-a incredintat spre crestere sau educare un minor pana la saisprezece ani (inclusiv tutorele) a masurilor necesare pentru a-l impiedica de la fapte de vagabondaj, cersetorie sau prostitutie.

3. Raspunderea civila

Raspunderea civila a tutorelui este angajata in toate cazurile in care, prin neexercitarea sau exercitarea necorespunzatoare a atributiilor sale a cauzat un prejudiciu minorului ori a savarsit fapte care il fac nevrednic de a fi tutore.[40]

In Codul familiei nu se reglementeaza in mod special raspunderea civila a tutorelui pentru prejudiciile cauzate minorului sau unor terte persoane prin modul deficitar in care si-a indeplinit atributiile, aceasta rezultand din principiile generale ale legislatiei civile, in special din prevederile art. 998 si urmatoarele din Codul civil.

Raspunderea civila a tutorelui poate fi nepatrimoniala sau patrimoniala.

Raspunderea nepatrimoniala specifica este indepartarea de la tutela. Art. 138, alin.2 precizeaza ca: "Tutorele va fi indepartat daca savarseste un abuz, o neglijenta grava sau fapte care il fac nevrednic de a fi tutore, precum si daca nu isi indeplineste multumitor sarcina". _;

In conformitate cu prevederile art. 138, alin. 1 Codul familiei: "Minorul, precum si toti cei prevazuti in art. 115, pot face plangere autoritatii tutelare cu privire la actele sau faptele tutorelui pagubitoare pentru minor". Art. 115 Codul familiei, se refera la persoanele obligate sa instiinteze autoritatea tutelara de existenta unui minor lipsit de ocrotire parinteasca.

Autoritatea tutelara este chemata sa aprecieze, in raport de gravitatea faptelor si de circumstantele concrete, daca este cazul sa dispuna sau nu indepartarea tutorelui. Aceasta indepartare are un caracter de sanctiune si "pe langa consecintele imediate are ca efect continuu incapacitatea de a fi tutore"

Raspunderea patrimoniala a tutorelui imbraca forma raspunderii civile delictuale, potrivit dreptului comun (art. 998 - 999 Codul civil).

Este fara relevanta daca tutorele, in exercitarea atributiilor sale, a cauzat prejudicii minorului aflat sub tutela sa ori unor terti. Fata de terti, raspunderea civila a tutorelui intervine atunci cand prejudiciile au fost cauzate tertului de catre minorul pus sub tutela (daca minorul nu a fost chemat sa raspunda personal), cat si atunci cand au fost cauzate in mod direct de catre tutore in exercitarea atributiilor sale.

Textul art. 998, Codul civil prevede: "Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara", iar art. 999 Codul civil: "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa".

Vorbind despre raspunderea patrimoniala a tutorelui trebuie amintite si dispozitiile art. 141, alin 2, Codul familiei, potrivit carora: "Chiar daca autoritatea tutelara a dat tutorelui descarcare de gestiune, acesta raspunde pentru paguba pricinuita prin culpa sa".

Descarcarea de gestiune nu are efectul de a inlatura raspunderea tutorelui pentru paguba pricinuita, prin culpa sa in timpul exercitarii tutelei, tutorele neputandu-se deci prevala de faptul ca a primit descarcare de gestiune.

O alta precizare importanta este aceea cuprinsa in art. 141, alin. 3, Codul familiei, conform careia: "tutorele care inlocuieste un alt tutore are obligatia sa ceara fostului tutore repararea pagubelor ce acesta a pricinuit prin culpa sa".

Aceasta obligatie reprezinta un aspect al obligatiei generale de administrare a bunurilor minorului pe care o are tutorele conform art. 124 din Codul familiei si ea nu modifica cu nimic regimul general al raspunderii sale civile, prevazut de art. 998 Codul civil.

Fostul minor ajuns la majorat are dreptul de a cere socoteala tutorelui de modul in care i-a administrat bunurile in timpul tutelei. El poate sa-si recupereze pagubele care i-au fost pricinuite de tutore prin introducerea unei actiuni civile in justitie, care este o actiune patrimoniala prescriptibila in termen de trei ani. Acest termen nu va incepe sa curga intre tutore si cel aflat sub tutela sa "cat timp socotelile nu au fost date si aprobate"

3.3. Raspunderea penala

Atunci cand fapta tutorelui intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, vom fi in prezenta raspunderii penale.

Raspundere penala a tutorelui poate fi angajata pentru comiterea infractiunii de gestiune frauduloasa, prevazuta si pedepsita de art. 214 Codul penal.

Acest text incrimineaza faptele prin care se pricinuiesc pagube unei persoane, cu rea - credinta, cu ocazia administrarii sau conservarii bunurilor acesteia, de catre cel care are ori trebuie sa aiba grija administrarii sau conservarii acelor bunuri. Pedeapsa prevazuta in textul incriminator este inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

O alta infractiune pentru care tutorele poate fi pedepsit de catre legea penala este aceea de "rele tratamente aplicate minorului" prevazuta de art. 306 Codul penal. Acest text prevede ca "punerea in primejdie grava, prin masuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltarii fizice, intelectuale sau morale a minorului, de catre parinti sau de orice persoana careia minorul i-a fost incredintat spre crestere si educare, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 12 ani".

Tutorele este pasibil de pedeapsa si in baza prevederilor art. 314 Codul penal referitoare la savarsirea infractiunii de "punere in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji". Acest text prevede: "parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor, in orice mod, a unui copil sau a unei persoane care nu are putinta de a se ingriji, de catre acela care o are sub paza sau ingrijire, punandu-i in pericol iminent viata, sanatatea sau integritatea corporala, se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 3 ani".

De asemenea, ca pedeapsa complementara, tutorelui i se poate aplica interzicerea de a fi tutore, potrivit art. 64, lit. e, Codul penal.

4. INCETAREA TUTELEI

Nu se poate confunda incetarea functiei tutorelui, cu incetarea tutelei insasi. incetarea functiei tutorelui tine de persoana tutorelui, pe cand, incetarea tutelei tine de persoana celui aflat sub tutela.

4.1. Cazuri de incetare a functiei tutorelui

incetarea functiei tutorelui se poate datora unor cauze, care fac imposibila, pentru o persoana, continuarea activitatii sale in calitate de tutore. Functia tutorelui inceteaza prin:

a)         decesul acestuia;

b)        indepartarea de la tutela

Tutorele este indepartat de la tutela cand, in timpul tutelei, se iveste una din imprejurarile enumerate de art. 117 Codul familiei, care fac ca persoana sa fie incapabila de a fi tutore la deschiderea tutelei. De asemenea, tutorele va fi indepartat si daca "savarseste un abuz, o neglijenta grava sau faptele care il fac nevrednic de a fi tutore, precum si daca nu isi indeplineste multumitor sarcina" (art. 138, alin. 2, Codul familiei).

c) inlocuirea tutorelui;

Inlocuirea tutorelui, la cererea sa, in conditiile art. 118, alin. 2 si 3, Codul familiei, daca in timpul tutelei se iveste una din urmatoarele imprejurari: tutorele implineste varsta de 60 ani; femeia care exercita tutela devine insarcinata sau mama unui copil; persoana care exercita tutela creste si educa doi sau mai multi copii, se imbolnaveste ori devine infirma in timpul exercitarii tutelei, etc.

d) numirea unui alt tutore in locul celui initial, ca urmare a punerii minorului sub interdictie (art. 150, alin.2 si 3, Codul familiei).

Incetarea functiei tutorelui poate sa coincida cu incetarea insasi a tutelei, in caz contrar, pana la desemnarea noului tutore, autoritatea tutelara va numi un curator potrivit art. 139, Codul familiei.

4. Cazuri de incetare a tutelei

Tutela inceteaza odata cu disparitia cauzelor care au condus la deschiderea ei. Aceste cauze privesc persoana minorului. Astfel, tutela inceteaza prin:

a)           dobandirea deplinei capacitati de exercitiu de catre minorul aflat sub tutela, prin implinirea varstei de 18 ani sau, in cazul femeii, prin incheierea casatoriei inainte de implinirea varstei de 18 ani. Se cunoaste ca, femeia se poate casatori la implinirea varstei de 16 ani. In mod exceptional si pentru motive temeinice, precum si in baza unui aviz elaborat de un medic oficial, Prefectura Municipiului Bucuresti sau a judetului in cuprinsul caruia isi are domiciliul femeia, poate incuviinta casatoria acesteia daca a implinit varsta de 15 ani (art. 4 alin. 1 si 2, Codul familiei).

b)    stabilirea filiatiei minorului fata de cel putin unul din parintii sai;

c)           ridicarea decaderii din drepturile parintesti pentru cel putin unul din parintii minorului;

d) reaparitia cel putin a unuia dintre parintii minorului, disparuti ori declarati judecatoreste morti;

e) moartea minorului, situatie in care tutela ramane fara obiect, Incetarea tutelei se constata sau se hotaraste de catre autoritatea tutelara printr-o decizie motivata.

In literatura juridica s-a precizat ca bunurile aflate in administrarea tutorelui vor fi predate minorului, atunci cand incetarea tutelei a avut loc ca urmare a ajungerii acestuia la varsta majoratului sau mostenitorilor sai, atunci cand desfiintarea tutelei a avut loc ca urmare a decesului acestuia.

S-a mai aratat, totodata, ca daca desfiintarea tutelei are loc ca urmare a faptului ca parintilor firesti ai minorului li s-au redat drepturile parintesti, li s-a ridicat interdictia, sau au aparut (in cazul in care erau disparuti sau declarati morti) in timp ce copilul este inca minor, bunurile acestuia vor fi predate de catre tutore parintilor sai firesti, autoritatea tutelara avand obligatia sa verifice daca aceasta operatie a avut loc.