PRINCIPIUL NEDISCRIMINARII SI LIBERTATEA DE STABILIRE A DOMICILIULUI SI DE PRESTARE A SERVICIULUI

PRINCIPIUL NEDISCRIMINARII SI LIBERTATEA DE STABILIRE A DOMICILIULUI SI DE PRESTARE A SERVICIULUI

Principiul liberei circulatii a persoanelor este direct aplicabil, interzicand discriminarea pe motive de origine nationala.

C.J.C.E. a consacrat acest principiu pentru libertatea stabilirii domiciliului in cazul Reyners si pentru libertatea de prestare a serviciilor in cazul van Binsbergen.

A. Hotararea Curtii din 21 iunie 1974

Jean Reyners vs Statul belgian

1. Principiul egalitatii de tratament in raport cu cetatenii reprezinta una dintre prevederile legale fundamentale ale Comunitatii.

2. prin referire la un set de prevederi legale efectiv aplicate de statul de resedinta propriilor cetateni, acest principiu, prin esenta lui, este susceptibil de a fi invocat direct de catre cetatenii tuturor celorlalte state membre.

3. Aceasta interpretare este in concordanta cu art. 8 )7) al Tratatului, conform caruia data de expirare a perioadei de tranzitie va constitui termenul limita la care toate normele prevazute trebuie sa intre in vigoare si toate masurile necesare pentru punerea bazelor pietei comune sa fie aplicate.

4. Nu se poate invoca impotriva acestui efect faptul ca, fie Consiliul nu a elaborat directivele prevazute pentru art. 54 si 57, fie ca numite directive, desi elaborate, nu au atins obiectivul nediscriminatoriu cerut de art. 52.

5. Dupa expirarea perioadei de tranzitie directivele prevazute de capitolul relativ la dreptul de stabilire au devenit superflue cu privire la aplicarea principiului privind nationalitatea, dat fiind faptul ca din acel moment Tratatul se aplica cu efect direct.

6. Aceste directive nu si-au pierdut totusi importanta din moment ce acestea au un rol important in domeniul masurilor de facilitare a exercitarii efective a dreptului de libertate a stabilirii.

B. Hotararea Curtii din 3 decembrie 1974

Johannes Henricus Maria van Binsbergen vs Bestuur van de Bedrijfsvereniging voor Metaalnijverheid

1. Restrictiile ce vor fi abrogate in conformitate cu art. 59 si 60 includ toate cerintele impuse persoanei ce presteaza servicii in special din motive relative la nationalitate sau la faptul ca persoana nu locuieste stabil in statul unde se presteaza serviciile, cerinte care nu se aplica persoanelor stabilite pe teritoriul national sau care pot impiedica sau obstructiona in alte moduri activitatile persoanei care presteaza serviciile.

2. In particular, cerinta ca persoana care presteaza servicii trebuie sa locuiasca in mod obisnuit pe teritoriul statului unde urmeaza sa fie prestate serviciile, poate, in anumite circumstante, sa aiba ca rezultat lipsirea art. 59 de efect util, avand in vedere ca obiectivul precis al acestui articol este abrogarea restrictiilor privind libertatea de a presta servicii pentru persoanele care nu sunt stabilite in statul unde urmeaza sa fie prestate serviciile.

3. Totusi, luand in considerare natura specifica a unor servicii ce urmeaza sa fie prestate, anumite cerinte impuse persoanei ce presteaza serviciile nu pot fi considerate ca incompatibilitati cu Tratatul in cazul in care acestea au ca scop aplicarea normelor profesionale justificate de interesul general - in special reguli privind organizarea, calificarea, etica profesionala, supravegherea si raspunderea - care sunt obligatorii pentru orice persoana stabilita in statul unde se presteaza serviciile, iar daca ar fi stabilita in alt stat, persoana care presteaza serviciile nu s-ar afla in sfera de aplicare a acestor reguli.

4. De asemenea, unui stat membru nu i se poate nega dreptul de a lua masuri de prevenire a exercitarii de catre o persoana ce presteaza servicii si a carei activitate este integral sau in principal directionata catre teritoriul sau, a libertatii garantate de art. 59 in scopul evitarii regulilor profesionale de conduita care i s-ar aplica daca ar fi fost stabilit in acel stat; o astfel de situatie poate fi supusa controlului judiciar in baza dispozitiilor capitolului privitor la dreptul de resedinta/stabilire si nu in baza dispozitiilor privitoare la servicii.

5. In conformitate cu aceste principii, cerinta ca persoanele ale caror atributii sunt acelea de a asista administrarea justitiei sa fie permanent stabilite in scop profesional in jurisdictia anumitor instante, curti sau tribunale, nu poate fi considerata incompatibila cu prevederile art. 59 si 60, aceasta cerinta fiind in mod obiectiv justificata de nevoia de a se asigura respectarea normelor profesionale de conduita privitoare, in special, la administrarea justitiei si la etica profesionala.

6. Totusi, nu este aceeasi situatie atunci cand prestarea anumitor servicii intr-un stat membru nu este supusa nici unei forme de calificare sau profesionala si cand cerinta de domiciliere stabila este fixata prin referire la teritoriul statului in cauza.

7. Referitor la o activitate profesionala a carei exercitare este in mod similar nerestrictionata pe teritoriul unui anume stat membru, cerinta de stabilire pe teritoriul acelui stat constituie o restrictie incompatibila cu art. 59 si 60 ale Tratatului daca administrarea justitiei poate fi asigurata in mod satisfacator prin masuri mai putin restrictive, ca aceea a alegerii unei adrese pentru servicii.

Prevederile art. 59, a carui aplicare urma sa fie pregatita de directivele emise in perioada de tranzitie, devin astfel neconditionate la expirarea acestei perioade.

Prevederile acestui articol abroga orice discriminare impotriva persoanelor ce presteaza servicii pe motive de nationalitate sau pe baza faptului ca domiciliaza in alt stat membru decat cel in care se vor presta serviciile.

De aceea, cel putin in ceea ce priveste cerintele speciale de nationalitate sau de domiciliu, art. 59 si 6 impun o obligatie bine definita, a carei indeplinire de catre statele membre nu poate fi intarziata sau periclitata de absenta prevederilor care trebuie adoptate in conformitate cu autoritatea conferita de art. 63 si 66.

Prin urmare, raspunsul este acela ca primul paragraf al art. 59 si al treilea paragraf al art. 60 au efect direct si, astfel, pot fi invocate in fata instantelor nationale, cel putin in cazurile in care se urmareste abrogarea oricarei discriminari impotriva unei persoane ce presteaza servicii, din motive de nationalitate sau datorita faptului ca locuiesc intr-un alt stat membru decat acela unde se vor presta serviciile.

C. Hotararea Curtii din 15 decembrie 1995

ABSL (Uniunea Regala Belgiana a Societatilor de Fotbal) vs Jean-Marc Bosman, Clubul Regal din Liege SA vs Jean-Marc si altii si UEFA vs Jean-Marc Bosman

1. Asa cum aceasta Curte a sustinut in mod repetat, libertatea de miscare pentru muncitori este unul dintre principiile fundamentale ale Comunitatii iar prevederile Tratatului care garanteaza aceasta libertate au avut ca efect direct incepand cu sfarsitul perioadei de tranzitie.

2. Curtea a mai sustinut, de asemenea, ca reglementarile Tratatului privind libertatea de miscare a persoanelor sunt intentionate sa faciliteze cetatenilor Comunitatii ocuparea unor locuri de munca oriunde in interiorul acesteia, iar masurile obstructioniste care pot crea dezavantaje unor cetateni ai Comunitatii in momentul in care acestia incearca sa desfasoare o anumita activitate economica pe teritoriul unui alt Stat membru (vezi cazul 143/87 Stanton vs INASTI [1988] ECR 3877, paragraf 13 si Cazul C-370/90 Regina vs Tribunalul de Apel pentru Imigrari si Surinder Singh [1992] ECR I-4265, paragraf 16).

3. In acel context, cetatenii Statelor membre au, in particular, dreptul, decurgand direct din Tratat, de a-si parasi tara de origine pentru a intra pe teritoriul unui alt Stat membru si de a domicilia acolo in scopul desfasurarii unei activitati economice (vezi, printre altele, Cazul C-363/89 Roux vs Belgium [1991] ECR I-273, paragraful 9 si Singh, citat mai sus, paragraful 17).

4. Prevederile care exclud sau impiedica pe un cetatean al unui stat membru sa isi paraseasca tara de origine de a-si exercita dreptul la libera circulatie constituie de aceea o piedica in exercitarea aceleasi libertati, chiar daca sunt aplicate fara a tine seama de nationalitatea muncitorilor implicati (vezi si cazul C-10/90 Masgio vs Bundesknappschaft [1991] ECR I-1119, paragrafele 18 si 19).

Libera circulatie a persoanelor este asigurata si de dreptul comunitar secundar. In temeiul acestor prevederi, nici un stat membru nu poate acorda un tratament diferit cetatenilor altui stat membru fata de cel acordat propriilor nationali.

D. Hotararea Curtii din 7 iulie 1976

Lynne Watson si Alessandro Belmann

1. Prin crearea principiului libertatii de miscare a persoanei si prin acordarea oricarei persoane ce intra in sfera sa de aplicare a dreptului de acces pe teritoriul statelor membre, in scopurile mentionate in Tratat, dreptul comunitar nu a exclus competenta statelor membre de a adopta masuri ce permit autoritatilor nationale sa tina evidenta exacta a deplasarilor de populatie ce le afecteaza teritoriul.

2. In conditiile art. 8 (2) al Directivei nr. 68/360 si ale art. 4 (2) al Directivei nr. 73/148, autoritatile competente din statele membre pot cere cetatenilor celorlalte state membre sa declare prezenta sa autoritatilor statului interesat.

O astfel de obligatie nu poate fi privita ca o incalcare a normelor privind libertatea de miscare a persoanelor.

Totusi, o astfel de incalcare poate rezulta din formalitatile legale in cauza, daca procedurile de control la care se refera acestea au fost de natura sa restrictioneze libertatea de miscare prevazuta prin Tratat sau sa limiteze dreptul acordat de Tratat cetatenilor statelor membre de a intra si de a locui pe teritoriul oricarui alt stat membru pentru motivele indicate de dreptul comunitar.

3. In particular, cat priveste termenul in care trebuie raportata sosirea cetatenilor straini, prevederile Tratatului sunt incalcate doar daca perioada fixata este nerezonabila.

4. Printre sanctiunile corespunzatoare nerespectarii declararii prevazute sau a formalitatilor de inregistrare, deportarea, cat priveste persoana protejata de dreptul comunitar, este cu siguranta incompatibila cu prevederile Tratatului din moment ce, asa cum Curtea a confirmat deja in alte cazuri, o astfel de masura neaga insusi dreptul conferit si garantat de Tratat.

5. Cat priveste alte sanctiuni, ca amenzile sau detentia, in cazurile in care autoritatile nationale sunt indreptatite sa impuna sanctiuni pentru nerespectarea prevederilor ce obliga cetatenii straini sa notifice prezenta lor sunt compatibile cu acelea corespunzatoare incalcarii prevederilor de importanta egala de catre proprii cetateni, acestea nu pot impune o sanctiune atat de disproportionata fata de gravitatea incalcarii incat sa devina un obstacol in calea liberei miscari a persoanelor.

6. In masura in care normele nationale privind controlul cetatenilor straini nu implica restrictii relativ la libertatea de miscare a persoanelor si la dreptul acordat de Tratat persoanelor protejate de dreptul comunitar, de a intra si de a locui pe teritoriul statelor membre, aplicarea unei astfel de legislatii, daca se bazeaza pe factori obiectivi, nu poate constitui "discriminare pe temeiul nationalitatii", interzisa de art. 7 al Tratatului.

E. Hotararea Curtii din 3 iulie 1974

Donato Casagrande vs Landeshaupstadt Munchen

1. Conform ordinului, reclamantul in cauza principala, care are cetateni italiana si este copil al unui muncitor italian din Republica Federala a Germaniei, a frecventat cursurile gimnaziale in anul scolar 1971/1972 la Munchen si a pretins orasului Munchen, paratul in cauza principala, o bursa scolara in valoare de 70 DM pe luna, prevazuta in art. 2 al legii bavariene a burselor (Bazerisches Ausbildungsfoerderungsgesetz).

2. Avand in vedere ca paratul i-a refuzat dreptul de a se bucura de aceasta prevedere pe temeiul ca art. 3 al respectivei legi se refera numai la cetatenii germani, apatrizii si cetatenii straini carora li s-a acordat azil, se pune problema daca acest art. 3 este compatibil cu primul paragraf al art. 12 din Decizia nr. 1612/68.

3. Desi, in baza procedurii de la art. 17, Curtea nu se poate pronunta asupra interpretarii sau a validitatii prevederilor legale cu caracter national, totusi, aceasta are competenta sa interpreteze art. 12 al Deciziei nr. 1612/68 si sa decida daca acest articol se refera sau nu la masuri privind bursele, asa cum este cazul de aici.

4. In baza art. 12 "copiii unui cetatean al unui stat membru care este sau a fost angajat pe teritoriul unui alt stat membru vor fi admisi in sistemul educational al acelui stat, daca acesti copii locuiesc pe teritoriul sau", iar statele membre sunt chemate sa incurajeze "toate eforturile de a da posibilitatea acestor copii sa frecventeze cursurile in cele mai bune conditii".

5. In conformitate cu a cincea expunere de motive a Deciziei, aceasta a fost adoptata, inter alia, din motivul ca "pentru a putea fi exercitat la standarde obiective, in libertate si demnitate, dreptul libertatii de miscare necesita . ca obstacolele in calea mobilitatii muncitorilor sa fie eliminate, in special in ceea ce priveste dreptul muncitorilor de a se reuni cu familia si conditiile de integrare a acelei familii in statul gazda".

Limitarile aduse principiului de libera circulatie sunt supuse controlului efectuat de institutiile Uniunii.

F. Hotararea Curtii din 28 octombrie 1975

Roland Rutili vs Ministerul Facerilor Interne

1. Cea de-a doua intrebare se refera la semnificatia precisa care trebuie atribuita cuvantului "justificate" din fraza "suferind limitarile justificate pe temeiul politicii interne" in art. 48 (3) al Tratatului.

2. In cazul acestei prevederi, cuvintele "limitari justificate" arata ca doar acele limitari care indeplinesc cerintele legii, inclusiv cele continute in legislatia comunitara, sunt ingaduite cu privire, in special, la dreptul la libera circulatie si de rezidenta al cetatenilor statelor membre.

3. In acest context, trebuie acordata atentie atat regulilor dreptului material cat si normelor formale si de procedura prin care statele membre isi exercita prerogativele desemnate prin art. 48 (3) in ceea ce priveste politica interna si siguranta nationala.

4. In plus, trebuie avute in vedere elementele particulare izvorand din legislatia comunitara in legatura cu natura masurilor care fac obiectul plangerii in fata tribunalului administrativ, in sensul ca acestea conduc la o interdictie privind rezidenta, cu limitare la o anumita parte a teritoriului national. Justificarea masurilor adoptate pe temeiul politicii interne din punctul de vedere al dreptului material.

5. In virtutea prevederilor continute in art. 48 (3), statele membre continua, in principiu, sa fie libere de a-si determina cerintele politicii interne prin prisma propriilor interese nationale.

6. Cu toate acestea, conceptul de politica interna trebuie interpretat cu strictete, in contextul comunitar si, mai ales, acolo unde este folosit pentru a justifica derogari de la principiile fundamentale privind egalitatea de tratament si libertatea de miscare a muncitorilor, astfel incat scopul urmarit sa nu poate fi determinat unilateral, de catre fiecare stat membru, fara a face subiectul controlului exercitat de catre institutiile comunitatii.

7. Ca urmare, nu pot fi impuse restrictii privind dreptul unui cetatean al oricarui stat membru de a intra pe teritoriul oricarui alt stat membru, de a locui acolo si de a se muta in orice loc, cu exceptia cazului in care prezenta sau comportamentul sau constituie o amenintare adevarata si suficient de serioasa la adresa politicii interne a statului respectiv.

8. In acest sens, art. 3 al Directivei 64/221 impune statelor membre datora de a-si baza deciziile pe evaluarea fiecarui caz in parte al unei persoane aflate sub protectia legislatiei comunitare si nu pe consideratii generale.

9. Mai mult, art. 2 al aceleiasi Directive prevede ca temeiul politicii interne sa nu fie utilizat in mod gresit prin "invocarea sa spre a servi unor interese economice". In acelasi sens, conform art. 8 al Deciziei 1612/68, care asigura egalitatea tratamentului in ceea ce priveste membrii sindicatelor si exercitarea drepturilor rezultand din aceasta, rezervele enuntate relativ la politica interna nu pot fi invocate pe temeiuri provenind din exercitarea acelor drepturi.

Libertatea de circulatie a serviciilor cuprinde si asa-numita libertate pasiva a serviciilor, dreptul de a beneficia neingradit de servicii prestate intr-un alt stat membru.

G. Hotararea Curtii din 31 ianuarie 1984

Graziana Luisi si Giuseppe Carbone vs Ministero del Tesoro

1. In virtutea art. 59 al Tratatului, restrictiile privind libera prestare de servicii urmeaza a fi eliminate in ceea ce priveste pe cetatenii statelor membre care sunt stabiliti intr-un alt stat membru decat cel al persoanei ce este destinatara a serviciilor. Pentru a permite prestarea serviciilor, persoana care presteaza serviciul se poate duce in statul membru unde este stabilit destinatarul serviciilor sau acesta din urma poate merge in statul in care este stabilit prestatorul serviciilor. In timp ce primul caz este expres mentionat in paragraful al treilea al art. 60, care permite prestatorului de servicii sa-si exercite activitatea cu titlu temporar in statul membru unde presteaza serviciile, cel de-al doilea caz este corolarul necesar ce rezulta de aici, care intregeste obiectivul liberalizarii tuturor activitatilor rentabile (aducatoare de profit) care nu intra in domeniul ocrotit de principiul libertatii de circulatie a bunurilor, persoanelor si a capitalului.

Rezulta ca libertatea de prestare a serviciilor include si libertatea, pentru destinatarii serviciilor, sa mearga in alt stat membru pentru a beneficia de un serviciu de acolo, fara a fi obstructionat de restrictii, chiar si in privinta platii si ca turistii, persoane ce primesc tratament medical sau care calatoresc pentru studii sau pentru afaceri, vor fi considerati ca destinatari ai serviciilor.

De asemenea, turistii care se afla pe teritoriul comunitatii nu pot fi supusi discriminarilor.

H. Hotararea Curtii din 2 februarie 1989

Ian William Cowan vs Finantele Publice

1. Conform art. 7 al Tratatului, interzicerea discriminarii se aplica "in sensul acestui Tratat" si "fara a neglija nici o prevedere speciala continuata in acesta". Aceasta din urma expresie se refera in special la alte prevederi ale Tratatului unde aplicarea principiului general prezentat in acest articol i se ofera forme concrete, in functie de situatiile specifice. Exemple in acest sens sunt prevederile privind libera circulatie a muncitorilor, dreptul la stabilirea domiciliului si libertatea de a presta servicii.

2. Asupra ultimei pozitii, curtea a sustinut, in hotararea privind Cazurile conexate 286/82 si 26/83 Luisi si Carbone vs Ministerul de Finante [1984] ECR 377, ca libertatea de a oferi servicii include libertatea, pentru beneficiarii serviciilor, de a se deplasa intr-un alt Stat membru in scopul de a obtine acolo un anumit serviciu, fara a fi obstructionat de restrictii, iar turistii, printre altii, trebuie priviti ca beneficiari ai serviciilor.

3. In cazul audierilor, Guvernul francez a sustinut ca, asa cum se prezinta acum legislatia Comunitara, beneficiarul unor servicii nu se poate astepta ca efectul principiului care interzice discriminarea sa se extinda pana acolo incat legislatia nationala in discutie sa nu creeze nici o bariera libertatii de miscare. O astfel de prevedere, ca cea in discutie, in cadrul audierilor principale, se sustine, nu impune restrictii in acel sens. Mai mult, priveste un drept care este o manifestare a principiului solidaritatii nationale. Un astfel de drept presupune o legatura mai stransa cu Statul decat cea a unui beneficiar al serviciilor, iar pentru acest motiv poate fi restrictionat la persoane care sunt, fie cetateni ai acelui Stat, fie cetateni straini care domiciliaza in acel Stat.

4. Aceasta argumentare nu poate fi acceptata. Atunci cand legislatia Comunitara garanteaza unei persoane fizice libertatea de circulatie intr-un alt Stat membru, protectia acelei persoane in interiorul Statului membru in discutie, la fel ca in cazul cetatenilor acelui Stat si a rezidentilor in acel Stat, este un corolar al libertatii de circulatie. Rezulta ca interzicerea discriminarii este aplicabila beneficiarilor de servicii in contextul Tratatului in ceea ce priveste protectia impotriva riscului de a fi victima unui atac si dreptul la a obtine compensatii financiare, prevazut de catre legislatia nationala, atunci cand acest risc se materializeaza. Faptul ca aceasta compensatie in discutie este finantata de Trezoreria Publica nu poate modifica regulile privind protectia drepturilor, garantata prin Tratat.