CONSILIUL EUROPEI

CONSILIUL EUROPEI

REZUMAT

Acest capitol prezinta structura si activitatea normativa a Consiliului Europei. Un spatiu extins este destinat Conventiei pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum sistemului de control creat in temeiul acesteia. De asemenea, se subliniaza specificul procedurii in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si conditiile de admisibilitate a cererilor cu care aceasta este sesizata.

In materia drepturilor economico-sociale a fost adoptata Carta sociala europeana. In curs se prezinta continutul acestui important document al Consiliului Europei, precum si mecanismul de control prevazut de acesta.

In incheierea acestui capitol, sunt trecute in revista alte conventii ale Consiliului Europei, si anume Conventia pentru prevenirea torturii si a pedepselor si tratamentelor inumane sau degradante, Conventia cadru pentru protectia minoritatilor nationale, precum si Conventia europeana privind lupta impotriva traficului de fiinte umane.

I. NOTIUNI INTRODUCTIVE

a. Obiective, scopuri

Consiliul Europei a luat fiinta in anul 1949, ca organizatie europeana de cooperare interguvernamentala si parlamentara, numarand, in prezent, 47 de state membre

Conform primului articol din Statutul sau, scopul organizatiei este de a realiza o uniune mai stransa intre membrii sai pentru salvgardarea si promovarea idealurilor si principiilor care le sunt patrimoniu comun si de a favoriza progresul lor economic si social, cultural, stiintific, juridic si administrativ.

Principiile statutare ale Consiliului Europei sunt: democratia pluralista, respectul drepturilor omului si statul de drept.

Activitatile Consiliului Europei acopera principalele domenii ce preocupa diversele societati, cu exceptia celui militar, si anume: drepturile omului, mass-media, cooperare juridica, probleme sociale si economice, sanatate, educatie, cultura, sport, tineret, administratie locala si regionala, mediu.

In termenii articolului 3 al Statutului Consiliului European, semnat la Londra la 5 mai 1949, orice membru al Consiliului Europei recunoaste principiul preeminentei dreptului si principiului in virtutea caruia orice persoana plasata sub jurisdictia sa trebuie sa se bucure de drepturile si libertatile fundamentale ale omului'.

Respectul preeminentei dreptului, al drepturilor omului si al libertatilor fundamentale constituie, in acelasi timp, principalul criteriu al admiterii in cadrul Consiliului Europei, ca si obligatia esentiala pe care si-o asuma statele membre.

Normele Consiliului Europei au dat continut notiunii statului de drept. Aceasta implica principiul legalitatii, dreptul la o buna administrare a justitiei, accesul la un tribunal, garantarea unui proces echitabil si public, impartialitatea judecatorului, proportionalitatea pedepselor. Aceste principii trebuie sa caracterizeze actiunea executivului si administratiei, ca si aceea a puterii judecatoresti si legislative.

Cat priveste respectul drepturilor omului, acesta a fost obiectivul major al Consiliului Europei, sistemul instituit in acest scop avand un dublu fundament conventional: Conventia europeana a drepturilor omului (1950) si Carta sociala europeana (1961).

b . Structura

Consiliul Europei are doua organe principale: Comitetul Ministrilor si Adunarea Parlamentara. Acestea sunt asistate de un Secretariat, plasat sub autoritatea unui secretar general ales de Adunarea Parlamentara. De asemenea, mai functioneaza un Congres al puterilor locale si regionale, compus dintr-o Camera a puterilor locale si o camera a regiunilor Comitetul Ministrilor este organul de decizie al Consiliului Europei. El se compune, de regula, din ministrii de externe ai tarilor membre ca titulari, putand fi supliniti, in anumite situatii, si de alti ministri. Ei se reunesc de cel putin doua ori pe an pentru a analiza stadiul cooperarii la nivel european si pentru a discuta probleme de interes politic.

Adjunctii ministrilor sunt reprezentanti permanenti ai guvernelor la Consiliul Europei. Acestia se intrunesc cate o saptamana in fiecare luna si au, practic, aceleasi puteri cu cele ale ministrilor, supervizand activitatile Consiliului.

Deciziile Comitetului Ministrilor se fundamenteaza pe recomandarile Adunarii Parlamentare, pe propunerile comitetelor de experti guvernamentali si pe cele ale conferintei specializate ale ministrilor si ale Secretariatului General al Consiliului Europei.

Deciziile Comitetului Ministrilor se concretizeaza fie in recomandari catre guvernele statelor membre, fie in conventii si acorduri europene, acestea din urma avand un caracter obligatoriu pentru statele ce le ratifica.

Comitetul adopta, de asemenea, declaratii si rezolutii in probleme politice internationale.

Cea mai mare parte a deciziilor necesita o majoritate de 2/3 din voturile exprimate. Anumite decizii importante, cum ar fi adoptarea unor recomandari adresate guvernelor, trebuie luate in unanimitate. In problemele de procedura, majoritatea simpla este suficienta.

Comitetul Ministrilor poate decide crearea unor comitete de experti guvernamentali care devin responsabile pentru un sector determinat. Cele mai reprezentative comitete directoare sau europene, cum mai sunt denumite, au ca obiect de activitate drepturile omului, politica sociala, securitatea sociala, populatia, sanatatea, migratia si azilul, cooperarea juridica, problemele criminalitatii s.a.

Trebuiesc amintite, totodata, conferintele ministrilor din tarile europene, care au un important rol in fundamentarea deciziilor Comitetului Ministrilor. Astfel, incepand din anul 1959 se desfasoara periodic conferintele ministrilor insarcinati cu problemele familiale, precum si cele ale ministrilor educatiei, din anul 1961 ale ministrilor justitiei, din anul 1972 ale ministrilor muncii, din 1979 ale ministrilor securitatii sociale, din 1980 ale ministrilor insarcinati cu problemele migratiei, din 1986 ale responsabililor ministeriali insarcinati cu problemele egalitatii dintre femei si barbati.

Cel de-al doilea organ reprezentativ al Consiliului Europei, Adunarea Parlamentara, este, spre deosebire de Comitetul Ministrilor, care este un organ de decizie, un organ consultativ, fara putere de legiferare. Numarul reprezentantilor fiecarui stat membru (intre 2 si 18) este stabilit in functie de populatia tarii respective, compozitia delegatiilor reflectand raportul de forte intre partidele politice din statul respectiv. Parlamentarii se pronunta, insa, in nume propriu si nu in numele parlamentului care i-a desemnat sau al partidului pe care-l reprezinta.

In cadrul Adunarii Parlamentare, s-au format urmatoarele grupuri politice: socialist, partidul popular european, grupul democratilor europeani, liberal, grupul democratic si reformator, grupul pentru stanga unitara europeana.

Romania este reprezentata de un numar de 10 parlamentari.

Hotararile Adunarii Parlamentare se constituie in orientari pentru guvernele statelor membre, respectiv pentru parlamentele nationale.

Pe langa Adunare sunt organizate o serie de comitete de experti in diverse domenii, inclusiv in cel al relatiilor cu statele nemembre.

Adunarea intretine un dialog permanent, la toate nivelurile, cu Comitetul Ministrilor, caruia ii prezinta rapoarte si recomandari.

In sarcina Adunarii Parlamentare sta alegerea Secretarului General al Consiliului Europei, a Secretarului General adjunct, a judecatorilor Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si a grefierului Adunarii.

c. Activitatea normativa

Activitatea normativa a Consiliului Europei s-a concretizat in elaborarea a 196 de conventii si acorduri europene pana in anul 2005, precum si protocoale la acestea, majoritatea deschise spre ratificare sau aderare si statelor care nu fac parte din organizatie.  

Spre deosebire de instrumentele normative adoptate in cadrul Uniunii Europene, care sunt obligatorii pentru statele membre, conventiile Consiliului Europei sunt obligatorii doar in tarile care le semneaza si le ratifica sau adera la acestea. Asadar, ele nu confera un caracter supranational Consiliului Europei.

Pe de alta parte, conventiile si acordurile neratificate se constituie intr-o sursa de inspiratie sau de initiativa pentru guvernele statelor membre.

Pe langa conventii, au fost adoptate de catre Consiliul Europei numeroase recomandari adresate statelor membre, ce stabilesc orientari in diverse probleme. Nefiind documente strict juridice, cu caracter obligatoriu, ele traseaza directii de actiune ale organizatiei, putand fi transformate in conventii sau acorduri.

Este interesant de amintit ca prin cele 196 de conventii si acorduri incheiate sub egida Consiliului Europei se acopera ceea ce ar fi trebuit sa se reglementeze in zeci de mii de tratate bilaterale. Se invedereaza, astfel, eficienta constituirii organizatiei europene in girarea relatiilor atat de complexe interstatale prin intermediul tratatelor multilaterale.

Actele normative adoptate in cadrul Consiliului Europei acopera aproape toate domeniile dreptului: dreptul civil, inclusiv dreptul familiei, dreptul administrativ, drept international, drept penal etc.

Intreg acest edificiu normativ vizeaza crearea unei infrastructuri care sa favorizeze cooperarea interstatala in Europa, sa stimuleze actualizarea sistemelor nationale de drept, precum si sa acopere, cand e cazul, unele lacune legislative.

II. CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI (1950)

a. Caracteristici generale

Conventia pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale a fost semnata la Roma, la 4 noiembrie 1950 si a intrat in vigoare la 3 septembrie 1953. Ea a transformat, pe plan regional european, 18 principii proclamate in 1948 in Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de Organizatia Natiunilor Unite, in obligatii juridice concrete. Romania a ratificat acest document international prin Legea nr. 30/1994 privind ratificarea Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si a protocoalelor aditionale la aceasta conventie (publicata in Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994).

Fiind cel mai important instrument juridic in sistemul conventional al Consiliului Europei, Conventia europeana a drepturilor omului constituie un reper de marca in dezvoltarea dreptului international. Influenta sa a fost resimtita nu numai de-a lungul Europei, dar si pe toate continentele si in toate tarile in care s-au depus eforturi pentru a se asigura o mai buna protectie a drepturilor omului.

La ora actuala, sistemul de protectie european instituit prin Conventie este nu numai cel mai vechi, dar, totodata, si cel mai avansat si eficace din toate sistemele existente de protectie a drepturilor omului.

Conventia europeana a drepturilor omului este un tratat international in virtutea caruia statele contractante isi asuma anumite obligatii juridice. Guvernele au obligatia de a veghea ca persoanele care sunt sub jurisdictia lor, si nu numai cetatenii tarii respective, sa se bucure de drepturile si libertatile prevazute de Conventie.

Unele tari au integrat Conventia in dreptul national, astfel incat orice individ sa poata prezenta o plangere sau un apel la un tribunal national sau catre o alta autoritate bazandu-se direct pe prevederile acesteia. Dar, chiar daca o tara nu a integrat Conventia in dreptul sau, acesta nu trebuie sa fie in conflict cu instrumentul european.

Conventia nu este destinata sa inlocuiasca sistemele nationale de protectie a drepturilor omului, ci sa constituie o garantie internationala ce se adauga dreptului de recurs in fiecare stat. Aceasta garantie se concretizeaza prin posibilitatea indivizilor care se considera lezati in drepturile lor de a antama proceduri in fata institutiilor create in baza Conventiei in contra guvernului pe care-l considera responsabil

Incepand cu anul 1950, 14 protocoale au intarit Conventia europeana a drepturilor omului. Ele garanteaza anumite drepturi si libertati, altele decat cele ce figurau deja in Conventie sau modifica anumite dispozitii procedurale.

b. Drepturi si libertati garantate

Majoritatea drepturilor si libertatilor protejate de Conventia europeana a drepturilor omuluisi protocoalele aditionalea la aceasta au un caracter civil sau politic. Drepturile sociale si economice sunt inscrise si garantate prin Carta sociala europeana.

Drepturile si libertatile inscrise in Conventie sunt recunoscute 'oricarei persoane aflate sub jurisdictia statelor membre' (art. 1). Sunt protejate, asadar, nu numai drepturile cetatenilor statului respectiv, dar si cele ale strainilor, persoanelor fara cetatenie, precum si persoanelor fara capacitate juridica, cum sunt copiii sau persoanele cu handicap sever.

Sistemul normativ instituit de Conventia europeana a drepturilor omului cuprinde urmatoarele drepturi

Conventia din 1950
Articolul 2: Dreptul la viata

Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin lege. Moartea nu este considerata ca fiind cauzata prin incalcarea acestui articol in cazurile in care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesara la forta:
a) pentru a asigura apararea oricarei persoane impotriva violentei ilegale;
b) pentru a efectua o arestare legala sau pentru a impiedica evadarea unei persoane legal detinute;
c) pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o insurectie.

Articolul 3: Interzicerea torturii

Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

Articolul 4: Interzicerea sclaviei si a muncii fortate

Sclavia si munca fortata presupun forme de control asupra individului si sunt caracterizate de conditii opresive pe care individul nu le poate schimba sau pe care nu le poate inlatura.

Cat priveste munca fortata, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a facut apel, in definirea acesteia, la conventiile Organizatiei Internationale a Muncii, conform carora ea priveste 'orice munca sau serviciu care este impus de la orice persoana sau amenintarea oricarei pedepse si pentru care persoana respectiva nu s-a oferit ea insasi ca voluntara' (art. 2 al Conventiei O.I.M.  nr. 29).

Potrivit art. 4 din Conventia Europeana, nimeni nu poate fi constrans sa desfasoare o munca fortata sau obligatorie; prin exceptie de la aceasta regula, nu se considera munca fortata sau obligatorie:

- munca prestata in mod normal de catre o persoana aflata in detentie sau pe durata cat este pusa in libertate conditionata;

- serviciul cu caracter militar sau, in cazul obiectiei de constiinta, in tarile in care aceasta este recunoscuta, serviciul cerut in locul serviciului militar obligatoriu;

- orice serviciu cerut in caz de criza sau de calamitati care ameninta viata sau bunastarea comunitatii;

- orice munca sau serviciu facand parte din obligatiile civice normale.

Articolul 5: Dreptul la libertate si securitate

Conventia prevede o serie de garantii menite sa elimine orice incalcare sau abuzuri legate de exercitarea acesrtui drept. Astfel:

1. Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale:
a) daca este detinut legal pe baza condamnarii pronuntate de catre un tribunal competent;

b) daca a facut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o hotarire pronuntata, conform legii, de catre un tribunal ori in vederea garantarii executarii unei obligatii prevazute de lege;
c) daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, atunci cind exista motive verosimile de a banui ca a savirsit o infractiune sau cind exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa savirseasca o infractiune sau sa fuga dupa savirsirea acesteia;

d) daca este vorba de detentia legala a unui minor, hotarita pentru educatia sa sub supraveghere sau despre detentia sa legala, in scopul aducerii sale in fata autoritatii competente;

e) daca este vorba despre detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f) daca este vorba despre arestarea sau detentia legala a unei persoane pentru a o impiedica sa patrunda in mod ilegal pe teritoriu sau impotriva careia se afla in curs o procedura de expulzare ori de extradare.

2. Orice persoana arestata trebuie sa fie informata, in termenul cel mai scurt si intr-o limba pe care o intelege, asupra motivelor arestarii sale si asupra oricarei acuzatii aduse impotriva sa.

3. Orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere.
4. Orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca un recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea este ilegala.

5. Orice persoana care este victima unei arestari sau a unei detineri in conditii contrare dispozitiilor acestui articol are dreptul la reparatii.

Articolul 6: Dreptul la un proces echitabil

La fel ca si articolul precedent, art. 6 are o importanta deosebita pentru ca prevede garantii procedurale pentru a se asigura un proces echitabil. In acest sens:

1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa. Hotarirea trebuie sa fie pronuntata in mod public, dar accesul in sala de sedinte poate fi interzis presei si publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei parti a acestuia in interesul moralitatii, al oridinii publice ori al securitatii nationale intr-o societate democratica, atunci cind interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun, sau in masura considerata absolut necesara de catre instanta atunci cind, in imprejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei.
2. Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pina ce vinovatia va fi legal stabilita.

3. Orice acuzat are, in special, dreptul:

a) sa fie informat, in termenul cel mai scurt, intr-o limba pe care o intelege si in mod amanuntit, asupra naturii si cauzei acuzatiei aduse impotriva sa;
b) sa dispuna de timpul si de inlesnirile necesare pregatirii apararii sale;
c) sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el si, daca nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un aparator, sa poata fi asistat in mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci cind interesele justitiei o cer;
d) sa intrebe daca sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii;
e) sa fie asistat in mod gratuit de un interpret, daca nu intelege sau nu vorbeste limba folosita la audiere.

Articolul 7: Nici o pedeapsa fara lege

Nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care, in momentul in care a fost savirsita, nu constituia o infractiune, potrivit dreptului national si international. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsa mai severa decit aceea care era aplicabila in momentul savirsirii infractiunii.

Articolul 8: Dreptul la respectarea vietii personale si familiale

Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decit in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.

Articolul 9: Libertatea de gandire, constiinta si religie

Orice persoana are dreptul la libertatea de gandire, de constiinta si de religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea in mod individual sau in colectiv, in public sau in particular, prin cult, invatamant, practici si indeplinirea ritualurilor.

Libertatea de a-si manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrangeri decat acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru siguranta publica, protectia ordinii, a sanatatii sau a moralei publice ori pentru protejerea drepturilor si libertatilor altora.

Articolul 10: Libertatea de expresie

Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restringeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si pevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.

Articolul 11: Libertatea de intrunire si asociere

Orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire pasnica si la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu altii sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselor sale.

Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restringeri decit acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protejarea sanatatii sau a moralei ori pentru protectia drepturilor si libertatilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restringeri legale sa fie impuse exercitarii acestor drepturi de catre membrii fortelor armate, ai politiei sau ai administratiei de stat.

Articolul 12: Dreptul la casatorie

Incepind cu virsta stabilita prin lege, barbatul si femeia au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie conform legislatiei nationale ce reglementeaza exercitarea acestui drept.

Articolul 13: Dreptul la un recurs efectiv

Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de Conventia europeana a drepturilor omului au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cind incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale.

Articolul 14: Interzicerea discriminarii

Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de Conventia europeana a drepturilor omului trebuie sa fie asigurata fara nici o deosebire bazata, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie.

Drepturi prevazute de Protocolul nr. 1

Articolul 1: Protectia proprietatii

Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Articolul 2: Dreptul la educatie

Articolul 2 al Protocolului nr. 1 dispune ca 'nimanui nu i se poate refuza dreptul la instruire'. Mai departe, partea a doua a articolului prevede ca 'statul, in exercitarea functiilor pe care si le va asuma in domeniul educatiei si al invatamantului, va respecta dreptul parintilor de a asigura aceasta educatie si acest invatamant conform convingerilor lor religioase si filosofice'. Asadar, se lasa la discretia statului determinarea naturii si scopului implicarii sale in sistemul educational, neavand obligatia sa asigure anumite facilitati educationale sau sa garanteze ca fiecare individ primeste educatia pe care o doreste. Pe de alta parte, este garantat dreptul parintilor de a fi respectate convingerile lor in raport cu educatia copiilor lor.

La randul ei, jurisprudenta a adancit prin interpretare semnificatia art. 2 al Protocolului nr. 1. Astfel, Curtea a apreciat ca 'formularea negativa (a dreptului la educatie) indica faptul ca partile contractante nu recunosc un astfel de drept la educatie astfel incat sa le impuna sa instituie pe cheltuiala lor sau sa subventioneze orice educatie de un anumit tip sau de un anumit nivel'. In fond, este vorba de 'a garanta persoanelor aflate sub jurisdictia partilor contractante dreptul, in principiu, de a dispune ele insele de mijloacele de instruire existente la un moment dat'. De asemenea, pentru ca dreptul la educatie sa fie efectiv, 'este necesar ca beneficiarul sa aiba posibilitatea sa profite de pe urma educatiei primite, adica sa aiba dreptul sa obtina, in conformitate cu legile in vigoare in fiecare stat, si intr-o forma sau alta, recunoasterea oficiala a studiilor absolvite' (cazul Legislatie lingvistica belgiana, 1968).

Articolul 3: Dreptul la alegeri libere

In concretizarea acestui drept, statele parti se angajeaza sa organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, in conditiile care asigura libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.

Drepturi prevazute de Protocolul nr. 4

Articolul 1: Interzicerea detentiei pentru datorie

Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv ca nu este in masura sa execute o obligatie contractuala.

Articolul 2: Libertatea de circulatie

1. Oricine se gaseste in mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul sa circule in mod liber si sa-si aleaga in mod liber resedinta sa.
2. Orice persoana este libera sa paraseasca orice tara, inclusiv pe a sa.
3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor constrigeri decit acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, mentinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii sau a moralei, ori pentru protejarea dreptirilor si libertatilor altora.

4. Drepturile recunoscute in paragraful 1 pot, de asemenea, in anumite zone determinate, sa faca obiectul unor restringeri care, prevazute de lege, sint justificate de interesul public intr-o societate democratica.

Articolul 3: Interzicerea expulzarii nationalilor

1. Nimeni nu poate fi expulzat printr-o masura individuala sau colectiva, de pe teritoriul statului al carui cetatean este.

2. Nimeni nu poate fi privat de dreptul de a intra pe teritoriul statului al carui cetatean este.

Articolul 4: Interzicerea expulzarilor colective ale strainilor

Protocolul nr. 6
Articolul 1: Abolirea pedepsei cu moartea

In temeiul acestui articol, pedeapsa cu moartea este abolita, nimeni neputand fi condamnat la o asemenea pedeapsa si nici executat.

Drepturi prevazute de Protocolul nr. 7

Articolul 1: Garantii procedurale in caz de expulzare a strainilor

1. Un strain care isi are resedinta in mod legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decit in temeiul executarii unei hotariri luate conform legii si el trebuie sa poata:

a) sa prezinte motivele care pledeaza impotriva expulzarii sale;
b) sa ceara examinarea cazului sau; si c) sa ceara sa fie reprezentat in acest scop in fata autoritatilor competente sau a uneia ori a mai multor persoane desemnate de catre aceasta autoritate.

2. Un strain poate fi expulzat inainte de exercitarea drepturilor enumerate in paragraful 1 a), b) si c) al acestui articol, atunci cind expulzarea este necesara in interesul ordinii publice sau se intemeiaza pe motive de securitate nationala.

Articolul 2: Dreptul la dublu grad de jurisdictie in probleme penale

1. Orice persoana declarata vinovata de o infractiune de catre un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declaratiei de vinovatie sau a condamnarii de catre o jurisdictie superioara. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sint reglementate de lege.

2. Acest drept poate face obiectul unor exceptii in cazul infractiunilor minore, asa cum acestea sint definite de lege, sau cind cel interesat a fost judecat in prima instanta de catre cea mai inalta jurisdictie ori a fost declarat vinovat si condamnat ca urmare a unui recurs impotriva achitarii sale.

Articolul 3: Dreptul la indemnizatie in caz de eroare judiciara

Atunci cind o condamnare penala definitiva este ulterior anulata sau cind este acordata gratierea, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, persoana care a suferit o pedeapsa din cauza acestei condamnari este despagubita conform legii ori practicii in vigoare in statul respectiv, cu exceptia cazului in care se dovedeste ca nedescoperirea in timp util a faptului necunoscut ii este imputabila in tot sau in parte.

Articolul 4: Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori

1. Nimeni nu poate fi urmarit sau pedepsit penal de catre jurisdictiile aceluiasi stat pentru savirsirea infractiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotarire definitiva conform legii si procedurii penale ale acestui stat.

2. Dispozitiile paragrafului precedent nu impiedica redeschiderea procesului, conform legii si procedurii penale a statului respectiv, daca fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental in cadrul procedurii precedente sint de natura sa afecteze hotarirea pronuntata.

Articolul 5: Egalitatea intre soti.

Sotii se bucura de egalitate in drepturi si in responsabilitati cu caracter civil, intre ei si in relatiile cu copiii lor in ceea ce priveste casatoria, pe durata casatoriei si cu prilejul desfacerii acesteia. Acest articol nu impiedica statele sa ia masurile necesare in interesul copiilor.

c. Conditii de exercitare

In exercitarea drepturilor prevazute in Conventia Europeana a Drepturilor Omului, statele membre trebuie sa urmareasca respectarea urmatoarelor exigente:

1. Nediscriminarea

Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute trebuie sa fie asigurata 'fara vreo deosebire fondata in special pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii publice sau orice alte opinii, originea nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie' (art. 14).

In acelasi sens, Protocolul 12 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale interzice in mod general discriminarea.

Distinctiile necesare pe care unele legi le prevad in favoarea anumitor categorii de persoane nu trebuie sa depaseasca anumite limite, de altfel destul de flexibile in perspectiva jurisprudentei Curtii europene (cazul Lithgow si altii C. Regatul Unit, 1987).

Conventia europeana a drepturilor omului garanteaza drepturile indivizilor, si nu ale grupurilor ca atare. Practic, aceasta inseamna ca numai partile care sunt in mod direct afectate prin violarea unuia sau mai multor drepturi prevazute de Conventie pot inainta o cerere la Strasbourg. Chiar in cazul cererilor prezentate in grup, fiecare individ din cadrul acestuia trebuie sa sustina ca a fost victima unei violari anume15.

2. Restrangerea exercitiului unor drepturi

Asa cum am mai amintit, dupa ce primul paragraf al articolelor 8-11 ale Conventiei si al art. 1 al Protocolului nr. 4 garanteaza o serie de drepturi, cel de-al doilea paragraf al articolelor amintite (al 3-lea in cazul art. 2 al Protocolului nr.4) stabilesc o serie de temeiuri care pot fi invocate in vederea restrangerii drepturilor si libertatilor respective. Aceasta structura contribuie la identificarea unui echilibru intre drepturile individului si interesele mai largi ale unei societati democratice, ca si in instantele la care s-ar ajunge in caz de conflict (cazul Klass si altii c. R.F. Germania, 1978).

Jurisprudenta a stabilit regula strictei interpretari a acestor clauze, astfel, incat sa fie evitate eventualele abuzuri. Aceasta inseamna ca 'nici un alt criteriu decat acelea mentionate in insasi clauza de exceptare nu va fi la baza vreunei restrictii si ca aceste criterii trebuie sa fie intelese astfel incat limbajul sa nu fie extins dincolo de intelesul obisnuit' (cazul Times c. Regatul Unit, 1979).

In toate paragrafele mentionate, exista doua conditii carora li se aplica regula strictei interpretari, si anume restrictiile drepturilor si libertatilor trebuie sa fie prevazute de lege si necesare intr-o societate democratica.

Adoptarea de restrictii in conditiile legii impune ca legea respectiva sa fie accesibila si formulata in mod precis 'astfel ca orice cetatean sa-si poata adapta conduita' (cazul Sunday Times c. Regatul Unit), iar exercitiul puterii de discretie a statului sa vizeze un scop legitim (cazul Malone c. Regatul Unit, 1984).

De asemenea, un stat nu poate invoca o stare generala de necesitate pentru a justifica restrangerea drepturilor si libertatilor (cazul Grecia, 1969).

Articolele 17 si 18 ale Conventiei europene a drepturilor omului privesc si ele restrangerea exercitiului drepturilor si libertatilor prevazute de aceasta. Articolul 17 interzice statelor, gruparilor sau indivizilor de a actiona astfel incat sa fie afectate sau chiar infrante drepturile si libertatile recunoscute in Conventie sau de a aduce limitari mai ample acestor drepturi si libertati decat acelea prevazute de ea. Sunt posibile, conform acestui articol, doua situatii: aceea in care statul considera ca un grup sau un individ a actionat contrar principiului, si aceea in care un grup sau un individ acuza statul ca a depasit limitele competentei sale.

In schimb, art. 18 dispune ca 'restringerile care, in termenii prezentei Conventii, sunt aduse respectivelor drepturi si libertati nu pot fi aplicate decat in scopul pentru care ele au fost prevazute'. Acest articol poate fi invocat in legatura cu unul sau altul din drepturile garantate de Conventie.

3. Derogari in caz de razboi sau alt pericol public

Articolul 15 al Conventiei europene a drepturilor omului reglementeaza in mod foarte strict derogarile de la obligatiile asumate de statele membre, in caz de razboi sau alt pericol public, si anume 'numai in masura stricta in care situatia o cere si cu conditia ca aceste masuri sa nu fie in contradictie cu alte obligatii ce decurg din dreptul international'.

Termenul de 'pericol public' trebuie sa intruneasca urmatoarele elemente (vezi, cazul Grecia, 1969) :

1. sa fie actual sau iminent;

2. efectele sale sa implice intreaga natiune;

3. sa fie amenintata continuarea vietii organizate a comunitatii;

4. criza sau pericolul sa fie exceptionale, astfel incat masurile normale sau restrictiile permise de Conventie pentru asigurarea sigurantei publice, sanatatii si ordinii sa se dovedeasca ineficiente.

Mai mult, paragraful 2 al art. 15 interzice derogarile la art. 3 (tortura, pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante), art. 4 par. 1 (sclavia) si art. 7 (neretroactivitatea legii penale).

d. Mecanismul de protectie a drepturilor omului instituit de Conventia europeana a drepturilor omului

Respectarea drepturilor omului este asigurata, de catre Curtea europeana a drepturilor omului, instituita de catre Conventie, amendata de Protocolul nr. 11.

Curtea examineaza cererile continand alegatii privind incalcari ale Conventiei emanand, in temeiul art. 33 al Conventiei, fie de la state (cereri interstatale), fie, conform art. 34, de la persoane fizice, organizatii neguvernamentale sau orice grup de particulari care se pretind victime ale vreunei violari a drepturilor si libertatilor garantate prin Conventie (recursuri individuale).

Curtea Europeana a Drepturilor Omului are atat o competenta jurisdictionala (vizand interpretarea si aplicarea Conventiei europene a drepturilor omului), cat si o competenta consultativa.

Organizarea Curtii Europene a Drepturilor Omului

Curtea europeana a drepturilor omului se compune dintr-un numar de judecatori egal cu acela al statelor contractante, neexistand insa nici o restrictie in ceea ce priveste numarul de judecatori de aceeasi nationalitate.

Judecatorii sunt alesi de fiecare data pentru sase ani, de catre Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei. Totusi, mandatul unei jumatati din numarul judecatorilor alesi la primele alegeri va expira dupa trei ani, astfel incat reinnoirea mandatelor unei jumatati din numarul judecatorilor sa se faca la fiecare trei ani.

Judecatorii isi exercita activitatea cu titlu individual si nu reprezinta nici un stat. Ei nu pot exercita vreo activitate incompatibila cu obligatiile lor de independenta si impartialitate sau cu disponibilitatea ceruta de o activitate exercitata pe timp complet. Mandatul judecatorilor expira la atingerea varstei de saptezeci de ani.

Curtea, in plenul ei isi alege presedintele, doi vicepresedinti si doi presedinti de sectiune pe o perioada de trei ani.

Conform regulamentului sau, Curtea este formata din patru sectiuni, a caror compozitie, fixata pe trei ani, trebuie sa fie echilibrata atat din punct de vedere geografic, cat si din punct de vedere al reprezentarii pe sexe si tinand seama de diferitele sisteme juridice existente in statele contractante. Fiecare sectiune este prezidata de un presedinte, doi dintre presedintii de sectiune fiind in acelasi timp vicepresedinti ai Curtii. Presedintii de sectiune sunt asistati si, daca este cazul, sunt inlocuiti de vicepresedintii de sectiune.

Comitete formate din trei judecatori sunt constituite pe o perioada de 12 luni, in cadrul fiecarei sectiuni. Aceste comitete au un rol important in activitatea de selectie a cererilor din punct de vedere al indeplinirii conditiilor de admisibilitate.

Camere din sapte membri (pentru judecata de fond) sunt constituite in cadrul fiecarei sectiuni, pe baza sistemului rotatiei, presedintele de sectiune si judecatorul ales in numele statului interesat participand de drept. Atunci cand judecatorul ales in numele statului interesat nu este membru al sectiunii, el participa in calitate de membru de drept al camerei. Membrii sectiunii care nu sunt membri plini ai Camerei iau parte ca membri supleanti.
Compusa din saptesprezece judecatori, Marea Camera este constituita pentru o durata de trei ani si este competenta sa analizeze cauzele privind probleme grave de interpretare a Conventiei precum si pentru cauzele interstatale.

In afara membrilor de drept - presedintele, vicepresedintii si presedintii de sectiuni - ea se compune, dupa sistemul rotatiei, pornind de la doua grupe care alterneaza la fiecare noua luni si a caror compozitiei se doreste echilibrata din punct de vedere geografic si tine seama de diferitele sisteme juridice existente in statele contractante.

Judecatorul ales in numele unui stat parte intr-un litigiu este membru din oficiu al Camerei si al Marii Camere. Fac parte, de asemenea, din Marea Camera, Presedintele Curtii, vicepresedintii, presedintii Camerelor si alti judecatori desemnati conform Regulamentului Curtii. Cand cauza este deferita Marii Camere, dupa ce anterior fusese prezentata Camerei, nici un judecator al Camerei respective nu poate intra in componenta Marii Camere, cu exceptia Presedintelui Camerei si a judecatorului ales in numele statului parte interesat.

Procedura in fata Curtii

1. Generalitati

Fiecare stat contractant (cerere statala) sau persoana particulara care se considera victima violarii Conventiei (cerere individuala) poate adresa direct Curtii de la Strasbourg o cerere invocand violarea de catre un stat contractant a unuia din drepturile garantate de Conventie. O nota pentru indrumarea petitionarilor si formulare de cerere pot fi obtinute de la grefa.
Procedura in fata noii Curti europene a drepturilor omului este adversativa si publica. Audientele sunt publice, daca Camera/Marea Camera nu decide altfel din cauza unor circumstante exceptionale. Memoriile si alte documente depuse la grefa Curtii de catre parti sunt accesibile publicului.
Solicitantii individuali pot supune ei insisi cererile, dar se recomanda reprezentarea de catre un avocat si aceasta este chiar necesara pentru audieri sau dupa ce cererea a fost declarata admisibila. Consiliul Europei a infiintat un sistem de asistenta juridica pentru reclamantii care nu au resurse suficiente.
Limbile oficiale ale Curtii sunt franceza si engleza, dar cererile pot fi redactate in una din limbile oficiale ale statelor contractante. Indata ce solicitarea a fost declarata admisibila, trebuie utilizata una din limbile oficiale ale Curtii, daca presedintele Camerei/Marii Camere nu autorizeaza folosirea in continuare a limbii folosite in cerere.

2. Procedura referitoare la admisibilitate

Fiecare cerere individuala este repartizata unei sectiuni al carei presedinte desemneaza un raportor. Dupa o examinare preliminara a cazului, raportorul hotaraste daca acesta trebuie examinat de un comitet de trei membri sau de o camera.

Un comitet poate declara, in unanimitate, o cerere inadmisibila sau sa o stearga de pe rolul Curtii atunci cand o astfel de hotarare poate fi luata fara alta examinare.

In afara cazurilor care le sunt repartizate direct de raportori, camerele au cereri individuale nedeclarate inadmisibile de comitetul celor trei membri, precum si cereri statale. Ele se pronunta in privinta admisibilitatii ca si a fondului cererilor, in general prin decizii separate, dar cand este cazul, prin decizii unice.

Camerele pot oricand sa renunte in favoarea unei Mari Camere atunci cand un caz ridica o problema grava de interpretare a Conventiei, sau daca solutionarea problemei poate conduce la o contradictie cu hotararea data anterior de Curte, cu conditia ca una din parti sa nu se opuna in termen de o luna de la data notificarii intentiei de renuntare a Camerei.
Prima etapa a procedurii este de obicei scrisa.

Luate cu majoritate de voturi, hotararile Camerei privind admisibilitatea trebuie sa fie motivate si aduse la cunostinta publicului.

Conditiile de admisibilitate a cererilor individuale sunt stabilite de catre art. 35 al Conventiei europene a drepturilor omului. Astfel, Curtea nu poate fi sesizata decat dupa epuizarea cailor de recurs interne, asa cum se intelege din principiile de drept international general recunoscute, si intr-un termen de 6 luni, incepand cu data deciziei definitive.

Tototdata, Curtea nu retine nici o cerere individuala introdusa in aplicarea art. 34, daca:

a)     este anonima;

b)     este in mod esential aceeasi cu o cerere examinata anterior de catre Curte sau deja supusa unei alte instante internationale de ancheta sau de reglementare si daca ea nu contine fapte noi.

De asemenea, Curtea declara indmisibila orice cerere individuala introdusa in aplicarea art. 34, atunci cand ea considera cererea incompatibila cu dispozitiiile Conventiei sau ale Protocoalelor sale, in mod vadit nefondata sau abuziva.

Regula epuizarii cailor de recurs interne se regaseste, de altfel, in toate sistemele de protectie a drepturilor omului. Ea permite statelor sa rezolve, cu propriile mijloace, o situatie nascuta din violarea dreptului international. De asemenea, se evita posibilitatea supraaglomerarii institutiilor internationale prin multiplicarea plangerilor care pot fi solutionate pe plan intern16.

Conform jurisprudentei organelor Conventiei, recursurile trebuie sa fie accesibile, adecvate si eficace, in masura sa remedieze violarea drepturilor garantate.

Daca cererea nu este respinsa de catre Curte, statul in cauza poate solicita neacceptarea ei pentru ca nu au fost epuizate caile de recurs interne, trebuind sa faca dovada in acest sens. Statul respectiv, insa, poate renunta la beneficiul regulii epuizarii cailor de recurs interne. Renuntarea trebuie sa fie formulata in mod explicit, dar in practica, cel mai adesea, ea este implicita, in special atunci cand statul reclamat accepta continuarea procedurii fara sa ridice aceasta exceptie.

Atunci cand se analizeaza daca un reclamant a epuizat recursurile interne, Curtea ia in consideratie atat fondul cazului, astfel cum a fost cercetat la nivelul jurisdictiei interne, cat si gradul in care recursurile sunt in mod efectiv disponibile. Curtea a fost de parere ca un reclamant nu este obligat sa invoce Conventia europeana a drepturilor omului in fata instantelor nationale, atat timp cat el a invocat prevederi ale legislatiei interne cu continut in mod esential similar (cazul Cardot c. Franta, 1991). Totusi, un reclamant trebuie sa invoce Conventia atunci cand ea constituie singura baza legala pentru o anumita cauza (cazul Deweer c. Belgia, 1980 ).

O cerere declarata inadmisibila pentru neepuizarea cailor de recurs interne poate fi reexaminata de Curte o data ce reclamantul a epuizat caile de atac disponibile.

Cea de-a doua conditie impusa de art. 35, conform careia cererea trebuie introdusa intr-un termen de sase luni de la data deciziei interne definitive raspunde necesitatii de a se asigura incheierea procesului intr-un termen rezonabil, evitandu-se astfel ca deciziile judiciare sa fie in mod constant puse in cauza (cererea nr. 214/56, cazul De Becker c. Belgia).

3. Procedura referitoare la fond

Conform art. 38, in cazul in care Curtea declara o cerere admisibila, ea:

a)      procedeaza la examinarea cauzei in conditii de contradictorialitate, impreuna cu reprezentantii partilor, si, daca este cazul, la o ancheta, pentru a carei desfasurare eficienta statele interesate vor furniza toate facilitatile necesare;

b)      se pune la dispozitia celor interesati, in scopul de a se ajunge la rezolvarea cauzei pe cale amiabila, pe baza respectarii drepturilor omului, astfel, cum acestea sunt recunoscute in Conventie si in Protocoalele sale.

Indata ce Camera a hotarat sa admita cererea, ea poate invita partile sa supuna probe suplimentare si observatii scrise, inclusiv in ceea ce il priveste pe reclamant, o eventuala cerere de "satisfactie echitabila" si sa asiste la o audiere publica privind fondul cauzei.

Presedintele Camerei poate, in interesul unei bune administrari a dreptatii, sa invite sau sa autorizeze orice stat contractant care nu este parte la procedura, sau orice persoana interesata in afara reclamantului, sa faca observatii scrise, sau, in imprejurari exceptionale, sa ia parte la audiere. Un stat contractant al carui cetatean este petitionar in caz poate interveni de drept.
In cursul procedurii referitoare la fond, tratative destinate incheierii unei reglementari amiabile pot fi duse prin intermediul grefierului. Aceste negocieri sunt confidentiale.

4. Hotararile

Camerele iau hotarari cu majoritate de voturi. Fiecare judecator care ia parte la examinarea cazului are dreptul de a anexa hotararii, fie opinia sa separata - concordanta sau diferita - fie o simpla declaratie de dezacord.
In decurs de trei luni de la data pronuntarii hotararii unei camere, oricare parte poate solicita ca afacerea sa fie deferita Marii Camere, daca ea ridica o problema grava referitoare la interpretarea sau la aplicarea Conventiei sau a Protocoalelor sale, sau o problema grava cu caracter general. Astfel de cereri sunt examinate de un colegiu de cinci judecatori ai Marii Camere, compus din presedintele Curtii, presedintii sectiunilor, cu exceptia presedintelui sectiunii de care apartine camera care a emis hotararea, si un alt judecator, ales, prin rotatie, dintre judecatorii care nu au fost membrii camerei initiale.

Hotararea Camerei devine definitiva la expirarea termenului de trei luni sau inainte daca partile declara ca nu au intentia de a face apel la Marea Camera sau daca colegiul de cinci judecatori a respins asemenea cerere.

Daca colegiul accepta cererea, Marea Camera se pronunta asupra cazului cu majoritate de voturi sub forma unei hotarari care este definitiva.
Toate hotararile definitive ale Curtii sunt obligatorii pentru statele parate in cauza.

Daca Curtea decide ca a avut loc o violare a Conventiei sau a Protocoalelor si daca dreptul intern al partii contractante nu permite decat in mod imperfect sa se inlature consecintele acesteia, Curtea acorda partii lezate o reparatie echitabila (art. 41).

Bineinteles, o reglementare amiabila a cazului este posibila pe tot parcursul procedurii.

• 
  Controlul executarii deciziilor Curtii si constatarea incalcarilor survenite revine Comitetului Ministrilor, care asigura, in special, adoptarea de catre state a masurilor generale (modificarea legislatiei, jurisprudentei, reglementarilor si practicilor) necesare evitarii noilor incalcari. El asigura, de asemenea, plata catre reclamant/a a reparatiei echitabile acordate de Curte si, in anumite cazuri, aplicarea masurilor concrete care garanteaza o reparatie integrala (redeschiderea procedurii, ridicarea unei decizii de interdictie sau a unei ordonante de confiscare, stergerea mentiunilor din cazierul judiciar, acordarea unui permis de sedere etc.).

5. Avizele consultative

Curtea poate, la cererea Comitetului Ministrilor, sa dea avize consultative asupra problemelor juridice privind interpretarea Conventiei si a Protocoalelor sale. Hotararea Comitetului Ministrilor de a cere avizul Curtii este luata cu majoritate de voturi.

Cererile de opinii consultative sunt examinate de Marea Camera, ale carei opinii sunt emise cu majoritate de voturi. Fiecare judecator poate sa-i anexeze fie expozeul opiniei sale separate - concordanta sau diferita - fie o simpla declaratie de dezacord.