Paralela intre sistemul de drept romano - germanic si cel al common - law - ului

Paralela intre sistemul de drept romano - germanic si cel al common - law - ului

Prin sintagma "drept romano - germanic" se intelege marele sistem juridic contemporan european care include intai de toate sistemele francez si germanic, iar apoi si cele inspirate de acestea din Italia, Spania, Olanda si din alte state de pe continent.

Dreptul continental, la randul sau, este de doua tipuri:

de orientare franceza, care are la baza Codul civil francez din 1804;

de orientare germanica, care are la baza Codul civil german din 1896.

Sistemul de drept romano-germanic este unul dintre cele mai vechi sisteme de drept si ocupa un loc insemnat in lumea contemporana, reprezentand un adevarat atelier in care au fost forjate multe concepte juridice moderne, fiind raspandit astazi nu numai in Europa, ci si in America Centrala si de Sud (intr-o masura mai mica in Canada si Statele Unite), precum si in Asia si Africa.

Etapa initiala a procesului de universalizare a dreptului a constituit-o receptia dreptului roman in spatiul cucerit de Imperiul roman, care a oferit Europei un sistem juridic mai mult sau mai putin unitar (in prezent Europa se afla intr-o etapa de reunificare a legislatiei, fenomen posibil datorita reformelor atat politice, cat si sociale care au avut loc in ultimii ani pe vechiul continent), drept care a fost aplicat in multe tari pe parcursul mai multor secole.

Dupa destramarea Imperiului roman, Europa s-a trezit impartita in noi state, dintre care unele s-au grabit sa-si formeze sisteme juridice proprii, dar au fost nevoite, in cele din urma, sa apeleze la dreptul roman, el fiind incontestabil superior, din punct de vedere tehnico-juridic, cutumelor locale. Astfel, din sec. al XIII-lea, dreptul roman dobandeste din ce in ce mai mult teren in Europa, chiar si la popoarele care initial avusesera alte sisteme de drept. Pe cand in altele, ca Germania, de exemplu, dreptul roman a fost aplicat pana la finele sec. al XIX-lea, adica pana la adoptarea propriului Cod civil, iar in Franta dreptul roman, combinat, completat sau amendat de cutumele locale, a dat substanta dreptului francez actual.

O etapa decisiva in stabilirea dreptului continental a fost cea de adoptare a codurilor civile in diferite tari din Europa. Anume in aceste acte normative si-au gasit reflectare unele principii fundamentale, caracteristice dreptului privat roman. Sfarsitul sec. al XVIII-lea si inceputul sec. al XIX-lea au fost marcate de adoptarea codurilor civile: Codul civil bavarez (1756), Codul prusian (1794), Codul civil francez (1804), Codul german (1896, pus in aplicare incepand cu 1900).

Inchegarea marelui sistem romano-germanic s-a infaptuit in decursul a mai multe secole, timp in care s-a desavarsit sudura unor fonduri normative diferite. Sinteza care s-a produs a condus la aparitia unui drept nou, modern, care, pe de o parte, si-a demonstrat viabilitatea pe parcursul unei perioade indelungate de timp, iar pe de alta parte, a avut si are efecte benefice pentru intreaga societate.

Acest sistem reprezinta un mare sistem juridic contemporan, aplicat in Marea Britanie, membru al UE, si in afara acesteia, in Statele Unite ale Americii, Canada, Australia etc.

Timp de secole pe continentul european a avut loc, in paralel, dezvoltarea a doua sisteme juridice: pe de o parte - in insulele britanice, iar pe de alta parte - pe continent, fara contacte reciproce prea frecvente, si mai ales fara ca vreunul din aceste sisteme sa exercite o influenta reala asupra celuilalt. Sau creat astfel doua medii juridice diferite, doua lumi juridice inchise - cea "continentala" si cea "insulara" - care se ignorau reciproc.

Cunoasterea common law-ului pentru un jurist din sistemul de drept civil, si mai numit "continental", este dificila. Sistemul common law este produsul unei evolutii indelungate, desfasurate in conditiile specifice ale insulelor britanice, fructul unei mentalitati juridice cu totul diferita de cea regasita pe continentul european.

Common law se caracterizeaza prin lipsa unui sistem legislativ codificat, prin lipsa unor acte normative de o importanta majora pentru sistemul continental, ca de exemplu: Codul civil, Codul comercial, Codul de procedura civila etc.

Desi locul ocupat, indeosebi in zilele noastre, de dreptul scris este considerabil, dreptul englez ramane, datorita mentalitatii juristilor insulari, un drept al precedentelor.

In opinia mai multor juristi prezentarea dreptului englez nu poate fi completa fara a face o privire, fie si sumara, asupra unor institutii caracteristice acestui mare sistem de drept. Unele dintre acestea, cum ar fi trustul, au fost exportate, ele devenind astazi institutii frecvent utilizate in dreptul multor state. Altele insa si-au pastrat specificul sau, ramanand adevarate elemente de identificare a sistemului common law. Cea mai tipica pentru ultimul este reglementarea dreptului de proprietate, care si in dreptul continental are aceeasi semnificatie. Dupa parerea specialistilor, acest sistem de drept, sub raport tehnic foarte diferit de sistemele denumite "continentale", este greu accesibil, deoarece el presupune un salt intr-o mentalitate si o traditie juridica profund deosebita de cea cu care noi suntem obisnuiti. Si acest lucru foarte usor il vom percepe la incercarea noastra de a descrie unele momente cheie ale dreptului de proprietate din sistemul common law.

Conservatorismul dreptului englez a condus la pastrarea unei structuri de tip feudal a proprietatii, dar aceasta structura se prezinta astfel numai in aparenta, deoarece sub formele medievale se ascund modalitati foarte propice de aparare a proprietatii private. Drepturile reale, principalul fiind dreptul de proprietate, sunt ocrotite intr-un mod cu totul diferit de cel caracteristic sistemului romano-german.

Principala distinctie pe care o face sistemul common law intre aceste drepturi este cea dinte real property si personal property. Intr-o explicatie modernizata si considerabil simplificata, real propery cuprinde acele drepturi subiective, care sunt ocrotite prin actiuni reale, pe cind personal property acopera sfera drepturilor ocrotite prin actiuni personale.

In sistemul common law posesiunea confera, ca si in dreptul francez, o adevarata prezumtie de proprietate.

Dreptul de proprietate din acest sistem se mai caracterizeaza si prin faptul ca pana in prezent in Marea Britanie este unanim recunoscut ca intreg pamantul tarii apartine coroanei, desi acest principiu nu are o semnificatie economica. In aceasta tara adevaratul proprietar al terenului se considera regele si nu detinatorii funciari.

Referitor la proprietatea imobiliara din Marea Britanie, in literatura de specialitate se constata urmatoarele.

Structura dreptului de proprietate din tarile common law nu poate fi inteleasa fara a cunoaste ceea ce doctrina numeste states, o alta importanta reminiscenta feudala.

Si daca in tarile continentale coexistenta mai multor drepturi reale asupra unuia si aceluiasi bun este solutionata cu ajutorul asa-numitelor dezmembraminte ale proprietatii (in cazul uzufructului, de pilda, dreptul de proprietate se dezmembreaza in componentele sale, dreptul de dispozitie ramanand asupra nudului proprietar, in timp ce dreptul de folosinta trece asupra uzufructuarului), apoi dreptul englez nu cunoaste tehnica dezmembrarii, utilizand in locul ei posibilitatea coexistentei mai multor estatesuri asupra unuia si aceluiasi bun. Ramasita a proprietatii tipic feudale, ele presupun dreptul de proprietate completa a fiecarui titular asupra estatesului sau. Explicatia consta in faptul ca estatesurile concurente sunt de natura diferita. Exista, astfel, doua mari categorii de estates: cele pe durata nedeterminata (de exemplu, pe viata), denumite estates of freehold, si cele in termen - leasehold estates. Existenta acestuia din urma, de exemplu, este absolut compatibila cu cea a unui freehold, situatia fiind foarte asemanatoare cu cea din cazul uzufructului. Se ajunge, astfel, la cunoscuta teorie a "solutiilor identice pe cai diferite". Ar fi incomplet acest compartiment dedicat sistemului common law, daca nu ne vom opri si la o tendinta care isi gaseste un loc din ce in ce mai important nu numai in dreptul Marii Britanii, ci, mai ales, in cel al Statelor Unite, Canadei, Australiei sau Noii Zeelande. Aceasta tendinta a fost numita de un savant din Canada "civilizatia common law" Concluzia data a fost facuta, probabil, si din motivul ca in Canada coexista atat sistemul romano-germanic in Quebec, cat si cel de common law din restul provinciilor componente. In aceasta tara Curtea Suprema de Justitie este locul de intalnire a celor doua sisteme si laboratorul unei sinteze de un urias interes teoretic.

Esenta "civilizatiei common law" consta in apropierea acestui mare sistem de drept de un alt mare sistem de drept - dreptul civil romanist continental. Astazi totusi am putea vorbi de o incercare de apropiere reciproca a acestor sisteme de drept.

Astfel, se observa ca in majoritatea tarilor continentale sunt reglementate un sir de contracte, care isi au originea in common law, cum ar fi: contractul de leasing, factoring, franchising.

Daca despre influenta acestor institutii ale common law in literatura de specialitate s-a scris mult (astazi, practic, in orice manual de drept civil din tarile sistemului romano-germanic gasim descrierea contractelor enumerate mai sus), apoi despre influenta dreptului continental asupra dreptului anglosaxon s-a scris mult mai putin.

Particularitatile sistemelor de drept romano - germanic si common law.

In dreptul comun englez obiceiul a evoluat treptat prin intermediul acumularii practicii hotararilor judecatoresti. Radacinile lui isi au inceputul nu in legile recent adoptate, ci in cele precedente. Tarile cu drept romano - germanic, dimpotriva, au mers pe calea preluarii dreptului roman, incepand cu talmacirea Codului lui Iustinian si terminand cu introducerea in codurile nationale a unor norme abstracte. Astfel, stiinta dreptului comun dupa provenienta sa este de natura juridica, pe cind cea continentala - scolastica. In Anglia juristi vestiti deveneau judecatorii, iar pe continent - profesorii de jurisprudenta.

Pe continent talmacirea normei consta in intentia de a determina continutul ei adevarat, chiar si pentru cazurile unor situatii imprevizibile, intervenite ulterior. In Anglia si SUA opiniile savantilor-juristi au un caracter de prorocire. Aceasta deosebire de stiluri este caracteristica pentru drept in general. Pe continent juristii judeca abstract, in categoriile institutiilor juridice, iar in SUA si Anglia - concret, prin precedent, din punctul de vedere al relatiilor dintre parti, al drepturilor si obligatiilor lor. Pe continent persista tendinta de a perfecta permanent sistemul de drept, dar in SUA si Anglia drept orientare pentru juristi servesc hotararile judecatoresti. Pe continent juristii au un sentiment de satisfactie, contribuind la sistematizarea stiintifica, in SUA si Anglia domina scepticismul profund referitor la orice generalizari care epuizeaza sufletul. Pe continent se opereaza cu notiuni care deseori incep sa traiasca viata lor proprie, fapt ce ascunde un pericol pentru cei care le aplica.