Particularitati ale aplicarii pedepsei penale si corectarii ulterioare a condamnatilor pentru infractiunile contra vietii, integritatii corporale si sanatatii savarsite din culpa

Particularitati ale aplicarii pedepsei penale si corectarii ulterioare a condamnatilor pentru infractiunile contra vietii, integritatii corporale si sanatatii savarsite din culpa

A. Particularitati ale aplicarii pedepselor penale in Republica Moldova si in Romania

Notiunea de infractiune (atat doctrinara cat si cea legala) cuprinde anumite semne juridico-sociale, caracteristice oricarei fapte penale. Aceste semne (grad prejudiciabil, ilegali-tatea, vinovatia, pasibilitatea de pedeapsa penala) permit a delimita infractiunea de alte incalcari de lege, de asemenea si a determina trasaturile specifice ale fiecarei infractiuni in parte.

Este evident ca pentru solutionarea corecta a problemei privind existenta sau lipsa in fapta savarsita a semnelor unei infractiuni urmeaza a se stabili clar acel ansamblu de circumstante cu caracter obiectiv si subiectiv reflectate in norma juridico-penala respectiva, fiind necesare si suficiente probe pentru atragerea vinovatului la raspundere penala. Acest ansamblu al elementelor si semnelor obiective si subiective, care permite a califica o anumita fapta prejudiciabila drept infractiune concreta, nu este altceva decat componenta de infractiune.

In cadrul sanctiunilor de drept penal, un loc important il ocupa pedeapsa, care este singura sanctiune penala si este menita sa asigure restabilirea ordinii de drept ce a fost incalcata prin savarsirea de infractiuni. Pedeapsa este o masura de constrangere si un mijloc de reeducare, prevazuta de lege, aplicata de instanta de judecata infractorului, in scopul prevenirii savarsirii de infractiuni[1]. Toate componentele de infractiune prevazute in partea speciala a Codului penal al Republicii Moldova pot fi clasificate in mai multe categorii in functie de proprietatile care caracterizeaza obiectul, latura obiectiva, latura subiectiva si subiectul infractiunii. La baza clasificarii componentelor de infractiune sunt puse urmatoarele criterii: gradul prejudiciabil al faptei, modul de descriere a semnelor componentei de infractiune si specificul structurii acestora.

Dupa gradul prejudiciabil al faptei deosebim: componenta de baza, componenta cu circumstante agravante (componenta calificata) si componenta cu circumstante atenuante (componenta privilegiata), unde componenta de baza cuprinde totalitatea semnelor obiective si subiective, stabilite de legea penala, intotdeauna prezente la savarsirea unei anumite infractiuni, care insa nu prevede semne aditionale ce maresc sau micsoreaza nivelul gradului prejudiciabil al faptei. In majoritatea cazurilor, componentele incluse in partea speciala a Codului penal se diferentiaza in doua, trei sau patru modalitati, acest fapt contribuind la individualizarea maxima a gradului prejudiciabil al faptelor care se aseamana dupa caracterul, obiectul atentarii, formele vinovatiei, asigurand astfel calificarea corecta a faptei si aplicarea ulterioara a unei pedepse echitabile.

In cazul celor care, cu toata amenintarea pe care o implica in sine sanctiunile de drept penal, se savarsesc fapte contrarii prescriptiilor inscrise in diverse norme cu caracter incriminator, tragerea la raspundere penala devine obligatorie, si, o data cu aceasta, inevitabilitatea supunerii la sanctiunile de drept penal. Pedepsele sunt sanctiuni proprii dreptului penal si ocupa principalul loc in cadrul sistemului. Ele se aplica numai persoanelor care au savarsit infractiuni si vizeaza libertatea, bunurile si drepturile cetatenesti ale acestora.

In doctrina juridica penala a Republicii Moldova, pedeapsa este definita ca fiind o sanctiune de drept penal care consta intr-o masura de constrangere si reeducare, prevazuta de lege, ce se aplica infractorului de catre instanta de judecata, in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni. Intr-o formula mai sintetica, dar cuprinzatoare, se poate spune ca pedeapsa este sanctiunea specifica dreptului penal, sanctiunea pe care judecatorul o aplica celui care nesocoteste o norma de drept penal. Codul penal prevede ca "pedeapsa penala este o masura de constringere statala si un mijloc de corectare si reeducare a condamnatului ce se aplica de instantele de judecata, in numele legii, persoanelor care au savirsit infractiuni, cauzind anumite lipsuri si restrictii drepturilor lor.

(2) Pedeapsa are drept scop restabilirea echitatii sociale, corectarea condamnatului, precum si prevenirea savirsirii de noi infractiuni atit din partea condamnatilor, cit si a altor persoane. Executarea pedepsei nu trebuie sa cauzeze suferinte fizice si nici sa injoseasca demnitatea persoanei condamnate .

Trasaturi specifice ale pedepsei in legislatia moldoveana

ca sanctiune juridica, este o masura de constrangere si reeducare, adica o masura cu dublu caracter - unul coercitiv si altul corectiv.

Ca masura de constrangere, pedeapsa produce asupra condamnatului anumite restrangeri privind libertatea sa sau este obligat sa desfasoare o activitate utila ori este pus sa plateasca o suma de bani ca amenda. Aceasta caracteristica este inerenta oricarei pedepse, dar trebuie retinut faptul ca exercitarea constrangerii asupra condamnatului nu are un scop in sine, ci se face pentru influentarea si chiar schimbarea mentalitatii sale. Pedeapsa este deci si o masura coercitiva, infractorul fiind ajutat sa se indrepte si facut sa inteleaga ca trebuie sa respecte legile si normele de convietuire sociala.

ca sanctiune cu caracter penal, este instituita si folosita numai de catre stat.

o sanctiune prevazuta de catre lege. Aceasta cerinta caracteristica pedepsei este consacrata de legea penala, fiindca in Codul Penal se arata atat sistemul pedepselor, cat si pedeapsa pentru fiecare infractiune in parte.

se aplica numai de catre instanta de judecata. Nici un alt organ al statului nu poate si nu are dreptul sa aplice pedepse.

este o masura care se aplica numai persoanei care a savarsit o infractiune, adica infractorului. Data fiind severitatea acestei sanctiuni penale in comparatie cu alte sanctiuni, ea se poate aplica numai acelor persoane care au savarsit fapte grave, periculoase pentru cele mai importante relatii sociale.

Deoarece pedeapsa constituie modul prin care sunt sanctionate incalcarile legii penale, scopul ei trebuie sa coincida cu scopul acestei legi si anume apararea valorilor sociale impotriva infractiunilor. Potrivit acestor conceptii, dispozitia din alin.2 art.61 C.pen. moldovean prevede ca "Pedeapsa are drept scop restabilirea echitatii sociale, corectarea condamnatului, precum si prevenirea savirsirii de noi infractiuni atit din partea condamnatilor, cit si a altor persoane. Executarea pedepsei nu trebuie sa cauzeze suferinte fizice si nici sa injoseasca demnitatea persoanei condamnate".

Preventia speciala constituie, fara indoiala, scopul direct al pedepsei. Aceasta incepe sa se realizeze chiar in momentul in care instanta stabileste pedeapsa pentru infractor, facandu-l, in primul rand, sa inteleaga ca legea penala este o realitate, si cine savarseste fapte penale este, in mod inevitabil, pedepsit. Condamnatul este apoi reeducat in timpul executarii pedepsei ce i s-a aplicat. Preventia generala se realizeaza in raport cu alte persoane decat cele care au savarsit infractiunea. Exista si oameni care se abtin de a savarsi infractiuni, nu din cauza ca simt repulsie fata de astfel de fapte, ci din teama de a fi pedepsiti, de frica de pedeapsa.

Pentru realizarea scopului pedepsei este necesar sa se stabileasca metodele, caile si mijloacele cele mai potrivite. Vorbind despre functiile pedepsei se pune tocmai aceasta problema a cailor prin care se poate realiza scopul pedepsei. In literatura juridica si in legislatia penala se face distinctie intre doua functii ale pedepsei si anume:

functia de represiune sau constrangere se realizeaza prin aplicarea unor masuri represive impotriva celui condamnat. Acesta este fortat sa suporte anumite privatiuni sau restrictii, precum si suferintele corespunzatoare acestora. Aceste privatiuni si restrictii au o intensitate diferita, in functie de felul si durata sau cuantumul pedepsei. Astfel, in cazul pedepselor privative de libertate, infractorul este rupt temporar de mediul in care traieste, de familie, de conditiile obisnuite de viata si supus unui regim sever, privandu-l de libertate pe o anumita perioada de timp. Suferinta exista si atunci cand pedeapsa are caracter pecuniar (amenda), deoarece si in aceste cazuri infractorul este supus la anumite privatiuni care privesc interesele sale pecuniare. De asemenea, pedepsele privative de drepturi lipsesc pe cel condamnat de exercitiul unor drepturi pe o anumita perioada de timp.

functia de reeducare sau convingere a pedepsei consta in aceea ca pedeapsa are un efect pozitiv, educarea asupra infractorului. Pedeapsa trebuie sa-l convinga pe infractor ca respectarea legii penale este o necesitate si ca numai prin respectarea legii el va putea evita aplicarea si executarea altor pedepse. Pentru realizarea acestor functii ale pedepsei, legiuitorul a statuat un regim adecvat de executare a pedepselor, in cadrul caruia reeducarea condamnatilor se face prin activitatea utila pe care acestia o desfasoara in locurile de detinere, prin calificarea si recalificarea lor intr-o meserie, prin desfasurarea unor activitati cultural-educative si religioase, prin stimularea si recompensarea celor care prezinta temeinice dovezi de indreptare etc. In mod normal, in realizarea procesului de reeducare si indreptare, se utilizeaza metode si procedee adecvate personalitatii fiecarui condamnat.

Persoanelor fizice din Republica Moldova, care au savarsit infractiuni li se pot aplica urmatoarele pedepse[3]: amenda, privarea de dreptul de a ocupa anumite functii sau de a exercita o anumita activitate, retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) si a distinctiilor de stat, munca neremunerata in folosul comunitatii, arestul, trimiterea intr-o unitate militara disciplinara (pentru militarii care indeplinesc serviciul militar in termen), inchisoarea si detentia pe viata.

Munca neremunerata in folosul comunitatii, arestul, trimiterea intr-o unitate militara disciplinara, inchisoarea si detentia pe viata se aplica numai ca pedepse principale. Amenda, privarea de dreptul de a ocupa anumite functii sau de a exercita o anumita activitate, se aplica atat ca pedepse principale, cat si ca pedepse complementare. Retragerea gradului militar, a unui titlu special a gradului de calificare si a distinctiilor de stat, se aplica numai ca pedeapsa complementara. Amenda se aplica, ca pedeapsa principala.

Amenda este o pedeapsa la fel de veche ca si privatiunea de libertate. Atat in vechea, cat si in noua reglementare a codului penal moldovean, ea reprezinta prima si cea mai des utilizata alternativa a detentiunii penitenciare. In codul penal al Republicii Moldova notiunea de "amenda" consta intr-o restrangere a drepturilor patrimoniale ale condamnatului, care se manifesta in reducerea patrimoniului sau. In prezent, amenda este una dintre cele mai raspandite tipuri de pedepse, atat in legile penale, cat si in practica judecatoreasca, in majoritatea jurisdictiilor lumii.

In Republica Moldova, notiunea de "inchisoare" consta in privarea de libertate a persoanei vinovate de savarsirea unei infractiuni, prin izolare impusa a acesteia de domeniul normal de viata si de plasarea ei, in baza hotararii instantei de judecata, pe un anumit termen, intr-un anumit penitenciar. Inchisoarea se stabileste pe un termen de 3 luni la 20 ani. La stabilirea pedepsei pentru o persoana care la data savarsirii infractiunii nu a implinit varsta de 18 ani, termenul inchisorii nu poate depasi 15 ani.

La stabilirea pedepsei definitive in cazul unui concurs de infractiuni, pedeapsa cu inchisoarea nu poate fi mai mare de 30 ani, iar in cazul unui cumul de sentinte, ea nu poate depasi termenul de 35 ani. In cazul inlocuirii pedepsei detentiunii pe viata cu o pedeapsa mai blanda, cu titlul de gratiere, se aplica inchisoarea pe un termen de 35 ani.

Pedeapsa cu inchisoarea se executa in urmatoarele tipuri de penitenciare: de tip deschis, de tip semiinchis si de tip inchis. In penitenciarele de tip deschis isi executa pedeapsa persoanele condamnate la inchisoare pentru infractiuni savarsite din imprudenta. In penitenciarele de tip semiinchis isi executa pedeapsa persoanele condamnate la inchisoare pentru infractiuni usoare, mai putin grave, savarsite cu intentie. In penitenciarele de tip inchis isi executa pedeapsa persoanele condamnate la inchisoare pentru infractiuni deosebit de grave, precum si persoanele care au savarsit infractiuni ce constituie recidiva. Persoanele care nu au implinit varsta de 18 ani isi executa pedeapsa cu inchisoarea in penitenciarele specializate pentru minori. Schimbarea categoriei penitenciarului se efectueaza de catre instanta de judecata, in limitele legii.

Sintagma "detentiune pe viata" consta in privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vietii si este cea mai severa pedeapsa din intregul sistem de pedepse aplicate persoanelor fizice, si a fost introdusa in sistemul pedepselor codului penal al Republicii Moldova din 1961, in 1995, odata cu abolirea pedepsei cu moartea, luandu-i locul acesteia si devenind cea mai aspra pedeapsa , astfel fiind pastrata si in codul din 2002. Odata cu excluderea pedepsei capitale, persoanelor condamnate la aceasta pedeapsa le-a fost schimbata pedeapsa in privatiune de libertate pe viata[4]. Detentiunea pe viata se stabileste numai pentru infractiunile grave si nu poate fi aplicata minorilor.

"Privarea dreptului de a ocupa anumite functii sau de a exercita o anumita activitate" consta in interzicerea de a ocupa o functie sau de a exercita o anumita activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la savarsirea infractiunii. Legea moldoveana nu prevede, dupa exemplul altor legislatii[5], tipul functiei sau natura, genul de activitate care cad sub incidenta interdictiei. Acestea pot fi diverse: fie o functie in organele de stat sau obstesti, fie activitati profesionale, de intreprinzator sau de alta natura. Singurul criteriu stipulat de lege de identificare a functiei sau activitatii asupra carora pot fi impuse restrictii de catre instanta de judecata este utilizarea functiei sau activitatii la savarsirea infractiunii. Aplicarea acestui tip de pedeapsa este determinata in mod principal de necesitatea de a preveni recidiva persoanelor care au comis infractiuni in legatura cu functia ocupata sau cu activitatea profesionala. Privarea dreptului de a ocupa anumite functii sau de a exercita o anumita activitate poate fi stabilita de instanta de judecata pe un termen de la 1 la 5 ani. Legea prevede ca aceasta pedeapsa poate fi aplicata atat ca principala, cat si drept complementara.

"Retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) si a distinctiilor de stat" constituie o pedeapsa care se aplica numai in calitate de pedeapsa complementara. In conformitate cu art.66 C.pen. moldovean, "in caz de condamnare pentru o infractiune grava, deosebit de grava sau exceptional de grava, instanta de judecata, tinand cont de circumstantele savarsirii infractiunii, poate retrage condamnatului gradul militar, titlul special, gradul de calificare si distinctiile de stat". In vechea reglementare[6], pedeapsa avea denumirea de "retragere a gradelor militare si a altor titluri, precum si a ordinelor, medaliilor si a titlurilor onorifice".

"Munca neremunerata in folosul comunitatii" constituie o pedeapsa aplicabila doar in calitate de pedeapsa principala, reprezentand una dintre pedepsele de baza alternative celor privative de libertate. In lista categoriilor de pedepse, a fost introdusa munca neremunerata in folosul comunitatii, care a completat sistemul de pedepse din codul penal moldovean din 2002, fiind un pas mare facut de Republica Moldova de a se incadra in politica europeana in acest domeniu. Aceasta pedeapsa a fost preluata din experienta altor state - cum ar fi Franta, Marea Britanie, Olanda, SUA, Germania, etc. - state in care s-a confirmat deja ca fiind o pedeapsa de baza in substituirea pedepselor privative de libertate. Munca neremunerata in folosul comunitatii aplicata pe larg in tarile de peste hotare, exista de mult in reglementarile vechii legi penale a Republicii Moldova in modalitatea muncii corectionale[7]. Dupa cum demonstreaza experientele tarilor vestice, eficacitatea acestei pedepse necesita cheltuieli financiare esentiale in scopul crearii locurilor de munca special destinate categoriilor date de condamnati.

Ideea calauzitoare pentru introducerea acestei modalitati de pedeapsa, a fost inlocuirea executarii pedepsei cu inchisoarea in penitenciar, cu munca utila in stare de libertate. In acest fel, pe de o parte, se ajuta la realizarea scopului executarii pedepsei, acela al educarii prin munca si al respectului fata de ordinea de drept, iar pe de alta parte, condamnatul este ferit de regimul penitenciar, care este mai dificil si de multe ori dosarul penal rezultate indoielnice in privinta reeducarii si corijarii acestuia. Constrangerea pentru aplicarea acestei pedepse, consta in faptul ca munca neremunerata in folosul comunitatii are caracter obligatoriu pentru condamnat. Munca neremunerata in folosul comunitatii poate fi aplicata numai in calitate de pedeapsa principala

Dispozitiile partii generale ale Codului Penal al Republicii Moldova se refera la aplicarea in timp si spatiu a legii penale, la forma consumata ori de tentativa in care s-a realizat infractiunea, la contributia adusa la savarsirea infractiunii etc., la limitele de pedeapsa fixate in partea speciala si la gradul de pericol social al faptei savarsite. Pentru determinarea gradului de pericol social se tine cont de doua etape. Mai intai, se apreciaza daca gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a ne afla in prezenta unei infractiuni, apoi se apreciaza acest grad tinandu-se cont de o scara de valori personala a fiecarui judecator in parte. Orice sanctiune produce efecte diferite asupra fiecarui faptuitor in parte, in functie de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.

Ca particularitati ale aplicarii pedepsei penale in Republica Moldova, amintim: circumstantele atenuante[8] si circumstantele agravante ; legitima aparare si executarea ordinului sau dispozitiei superiorului ; minoritatea infractorului ; starea de extrema necesitate ; recidiva ; liberarea de raspundere penala ; aplicarea pedepsei mai blande .

Codul penal roman, prevede ca "pedeapsa este o masura de constrangere si un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea savarsirii de noi infractiuni"[17]. Din notiunea pedepsei se desprind trasaturile caracteristice ale acesteia:

pedeapsa este o masura de constrangere, o masura de represiune, de privatiune pentru cel care a nesocotit dispozitiile imperative ale normei penale si a comis fapta incriminata. Ca masura de constrangere, pedeapsa implica deci, o suferinta (aflictiune), o privatiune sau o restrangere de drepturi civice, o privatiune de bunuri, o privatiune de libertate , uneori, in cazuri exceptionale, chiar de viata in unele tari. Prin caracterul sau de constrangere, pedeapsa se diferentiaza de celelalte sanctiuni de drept penal si de orice sanctiuni juridice;

pedeapsa este un mijloc de reeducare. Prin aplicarea pedepsei nu se urmareste doar reprimarea infractorului ci si formarea la acesta a unei noi atitudini fata de valorile sociale. Fata de persoanele care nu au savarsit infractiuni, pedeapsa prevazuta in lege exercita un rol preventiv. Cand, cu toata amenintarea ce a exercitat-o pedeapsa prevazuta in legea penala, o persoana a savarsit infractiunea, pedeapsa, pe langa constrangerea ce o presupune, are si un rol de reeducare in sensul ca prin aplicarea si prin executarea ei, se urmareste formarea unei constiinte noi condamnatului, astfel incat acesta sa nu mai savarseasca infractiuni. Intre cele doua fatete ale pedepsei, de a fi o masura de constrangere si un mijloc de reeducare, exista o concordanta deplina: "constrangerea apare ca mijloc sau instrument de continuare in conditii speciale a procesului educativ"[18];

pedeapsa este prevazuta de lege. Prin prevederea in lege a pedepsei se da expresie deplina principiului legalitatii in dreptul penal si se exprima implicit caracterul de constrangere statala ce se realizeaza prin pedeapsa;

pedeapsa este aplicata numai de instantele judecatoresti. Prin aceasta se realizeaza importanta deosebita a pedepsei in cadrul sanctiunilor de drept penal, faptul ca aplicarea acesteia este de atributul exclusiv al organelor specializate ale statului - instantele judecatoresti - care vor aplica pedeapsa numai daca se stabileste raspunderea penala a infractorului;

pedeapsa are caracter personal. Ea se aplica deci numai celui care a savarsit ori a participat la savarsirea unei infractiuni in calitate de autor, instigator ori complice[19];

pedeapsa se aplica in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni. Prin aceasta trasatura pedeapsa realizeaza impiedicarea faptuitorului sa mai comita alte fapte prevazute de legea penala, determinand o schimbare de atitudine, o atentionare cu privire la inevitabilitatea pedepsei in caz de savarsirea de noi infractiuni. Prin aplicarea pedepsei, se atentioneaza si alti indivizi care ar fi tentati sa savarseasca infractiuni, facandu-i sa se convinga ca pedeapsa li se va aplica si lor, avertizandu-i implicit sa-si conformeze conduita dispozitiilor normelor penale.

Persoanelor fizice din Romania care au savarsit infractiuni li se pot aplica urmatoarele pedepse[20]: detentiunea pe viata, inchisoarea de la 15 zile la 30 de ani, amenda de la 100 lei la 50.000 lei - ca pedepse principale, interzicerea unor drepturi de la unu la 10 ani, degradarea militara - ca pedepse complementare. Pedepse accesorii sunt interzicerea drepturilor prevazute in art. 64 C.pen. roman .

Pedepsele principale sunt de sine statatoare, au rol principal in sanctionarea infractorului. De aceea, pentru orice fapta incriminata, este prevazuta in lege, in mod obligatoriu, pedeapsa principala aplicabila in cazul savarsirii acesteia. Cu alte cuvinte, este pedeapsa care se poate aplica singura infractorului, fara a fi conditionata de aplicarea altor sanctiuni de drept penal.

Pedepsele complementare sunt acele pedepse care au rolul de a complini si de a completa represiunea si sunt aplicabile numai pe langa o pedeapsa principala. Pedepsele complementare nu pot fiinta de sine statator, de aceea mai sunt numite si pedepse secundare sau pedepse alaturate[22].

Pedepsele accesorii , dupa cum se desprinde si din denumire, sunt un accesoriu al pedepsei principale si decurg din pedeapsa principala. Constau in interzicerea drepturilor prev. in art.64 lit.a-c C.pen., ce fac obiectul pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, pe durata executarii pedepsei, pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori pana la implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei (art.71 alin.1 C.pen. roman).

"Detentiunea pe viata" este, potrivit codului penal roman, pedeapsa cea mai severa din legislatia actuala si consta in lipsirea de libertate a condamnatului pentru tot restul vietii lui. Detentiunea pe viata se executa in penitenciare anume destinate pentru aceasta sau in sectii speciale ale celorlalte penitenciare. Detentiunea pe viata a fost introdusa prin Decretul-Lege nr.6 din 07 ianuarie 1990, inlocuind pedeapsa cu moartea. Spre deosebire de pedeapsa cu moartea, detentiunea pe viata poate fi retrasa in caz de eroare judiciara. Pedeapsa detentiunii pe viata nu se aplica infractorului care la data condamnarii a implinit varsta de 60 de ani[24] si nici infractorului minor .

"Inchisoarea" este o pedeapsa principala, privativa de libertate si consta in lipsirea condamnatului de libertate prin plasarea lui intr-un mediu inchis unde este supus unui regim de viata si de munca impus[26]. Continutul pedepsei inchisorii consta in izolarea condamnatului de societate, de familie, scoaterea acestuia din mediul sau de viata, pe o perioada determinata prin hotararea de condamnare si supunerea acestuia unui regim de viata ordonat, pentru a determina o schimbare in constiinta si atitudinea sa fata de valorile sociale. Pedeapsa inchisorii, datorita calitatilor sale de a fi adaptabila, revocabila, precum si ca imbina constrangerea cu reeducarea, este prevazuta ca sanctiune pentru aproape toate infractiunile. Ea este prevazuta in legislatia penala romana de cele mai multe ori singura, si intr-o anumita masura ca pedeapsa alternativa cu amenda ori cu pedeapsa detentiunii pe viata. In legislatia penala romana, limitele generale ale pedepsei inchisorii sunt prevazute intre 15 zile si 30 de ani .

"Amenda" este pedeapsa principala pecuniara ce consta in suma de bani pe care condamnatul este constrans sa o plateasca in contul statului. Amenda ca sanctiune juridica este cunoscuta in legislatia romana atat ca sanctiune penala cat si ca sanctiune administrativa, disciplinara, civila, fiscala, procedurala.

Amenda penala se deosebeste de toate celelalte prin caracterul ei specific coercitiv. Intr-adevar, pedeapsa amenzii, ca orice pedeapsa principala, se aplica numai de catre instanta judecatoreasca, ca urmare a stabilirii raspunderii penale a infractorului pentru fapta comisa. Amenda ca sanctiune penala se trece in cazierul judiciar si constituie un antecedent penal al persoanei condamnate. Datorita caracteristicilor sale de a fi adaptabila si remisa, amenda este frecvent prevazuta pentru sanctionarea faptelor care prezinta un pericol social redus. Functia de constrangere a pedepsei amenzii se realizeaza prin micsorarea patrimoniului condamnatului si implicit o ingreunare a vietii acestuia.

Pentru a asigura caracterul personal al pedepsei amenzii in cazul persoanei fizice si a limita rasfrangerea acesteia asupra familiei condamnatului, prin dispozitiile art.63 alin. Ultim C.pen., s-a prevazut ca la adaptarea amenzii se va tine seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevazuta in art.72 C.pen., amenda stabilindu-se intr-un cuantum care sa nu puna pe infractor in situatia de a nu-si indatoririle privitoare la intretinerea, cresterea, invatatura si pregatirea profesionala a persoanelor fata de care are aceste obligatii legale.

Limitele generale ale amenzii sunt stabilite prin dispozitiile art.563 pct.c C.pen. intre 100 lei si 50.000 lei. Limitele generale ale amenzii nu pot fi depasite in cazul aplicarii cauzelor de agravare sau de atenuare[29]. Limitele speciale ale amenzii sunt stabilite pentru fiecare infractiune in parte, limite care se cuprind intre limitele generale. Este posibil ca legiuitorul sa nu prevada limitele speciale ale amenzii, ci doar ca infractiunea se pedepseste cu amenda.

In astfel de situatii, sunt aplicabile dispozitiile art.63 alin.2 si 3 C.pen., care prevad "ori de cate ori legea prevede ca o infractiune se pedepseste numai cu amenda, fara a-i arata limitele, minimul special al acesteia este de 150 lei, iar maximul de 10.000 lei.

Cand legea prevede pedeapsa amenzii fara a-i arata limitele, alternativ cu pedeapsa inchisorii de cel mult un an, minimul special al amenzii este de 300 lei si maximul special de 15.000 lei, iar cand prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa inchisorii mai mare de un an, minimul special este de 500 lei si maximul special de 30.000 lei

Odata aplicata pedeapsa amenzii, ea trebuie executata. Condamnatul trebuie sa depuna la instanta de executare recipisa de plata integrala a amenzii, in termen de 3 luni de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. Cand cel condamnat se afla in imposibilitatea de a achita integral amenda, instanta de executare, la cererea motivata a condamnatului, poate esalona plata amenzii in rate pe cel mult 2 ani[30]. Daca in raport de cuantumul amenzii si de veniturile celui condamnat rezulta ca amenda nu poate fi achitata in intregime in termen de 2 ani, executarea acesteia se poate face si asupra altor bunuri ale condamnatului. Neplata amenzii in termenul de 3 luni si neplata ratelor (daca amenda a fost esalonata), atrage dupa sine executarea silita a hotararii de condamnare. Daca si la executarea silita condamnatul se sustrage cu rea-credinta, pentru a asigura autoritatea hotararii judecatoresti de condamnare si realizarea functiei coercitive si preventive a pedepsei, in codul penal roman a fost prevazuta posibilitatea inlocuirii amenzii cu inchisoarea .

"Interzicerea unor drepturi" este pedeapsa complementara ce consta in interzicerea pe o perioada de timp a exercitiului anumitor drepturi ale condamnatului. Interzicerea drepturilor se pronunta de catre instanta judecatoreasca, pe langa pedeapsa principala a inchisorii, daca sunt indeplinite si alte conditii ce privesc durata pedepsei pronuntate, aprecierea necesitatii acesteia de catre instanta de judecata, etc. Potrivit art.53 pct.2 lit.a C.pen. si art.64 C.pen., pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi consta in interzicerea pe o perioada cuprinsa intre 1 si 10 ani a unuia sau a mai multor drepturi din cele prevazute de lege. Se pot interzice, ca pedeapsa complementara: dreptul de a alege si de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice (art.64 lit.a C.pen.); dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat (art.64 lit.b C.pen.); dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori de a desfasura o Activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii (art.64 lit.c Cp); drepturile parintesti; dreptul de a fi tutore sau curator.

"Degradarea militara" este pedeapsa complementara ce consta in pierderea gradului militar si a dreptului de a purta uniforma[33]. Potrivit naturii sale, degradarea militara este o pedeapsa privativa de drepturi, care se poate aplica numai acelor condamnati care au calitatea de militari activi sau rezervisti. Degradarea militara ca pedeapsa complementara privativa de drepturi se deosebeste de interzicerea unor drepturi unde exercitarea drepturilor este numai temporar interzisa (intre 1 si 10 ani), prin aceea ca gradul militar si dreptul de a purta uniforma sunt pierdute pentru totdeauna, pedeapsa constand tocmai in pierderea acestora. Sfera subiectilor carora li se poate aplica aceasta pedeapsa este mai restransa decat in cazul interzicerii unor drepturi. Degradarea militara se aplica in mod obligatoriu in cazul infractiunilor grave care au atras aplicarea pedepsei cu inchisoarea mai mare de 10 ani sau detentiunea pe viata . Este facultativa, cand pedeapsa aplicata de instanta de judecata este inchisoarea de cel putin 5 ani si cel mult 10 ani si a fost pronuntata pentru o infractiune savarsita cu intentie . Pedeapsa complementara a degradarii militare se executa si se duce de indeplinire dupa ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare.

Pedeapsa accesorie decurge din executarea pedepsei privative de libertate si presupune ca pe timpul executarii acesteia condamnatului ii sunt interzise - de drept - urmatoarele drepturi:

"a) dreptul de a alege si de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice;

b) dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat;

c) dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori de a desfasura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii .

Interzicerea drepturilor prevazute la art.64 lit.d si e C.pen. roman, "d) drepturile parintesti; e) dreptul de a fi tutore sau curator" se aplica tinandu-se seama de natura si gravitatea infractiunii savarsite, de imprejurarile cauzei, de persoana infractorului si de interesele copilului ori persoanei aflate sub tutela sau curatela.

Spre deosebire de pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, care putea consta si in interzicerea unuia sau a mai multor drepturi, pedeapsa accesorie consta in interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a-c C.pen. fara a fi nevoie de indeplinirea vreunei conditii. In cazul in care executarea pedepsei cu inchisoarea este suspendata conditionat sau suspendata sub supraveghere, se suspenda si executarea pedepselor accesorii.

Ca particularitati ale aplicarii pedepsei penale atat in Romania cat si in Republica Moldova amintim:

"La stabilirea si aplicarea pedepselor se tine seama de dispozitiile partii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, de gradul de pericol social al faptei savarsite, de persoana infractorului si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.

(2) Cand pentru infractiunea savarsita legea prevede pedepse alternative, se tine seama de dispozitiile alineatului precedent atat pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cat si pentru proportionalizarea acesteia .

Conform definitiei art.72 C.pen. roman, operatiunea de individualizare judiciara a pedepsei, este o activitate desfasurata de instanta de judecata, in cadrul prevazut de lege, avand in vedere personalitatea faptuitorului si gravitatea faptei savarsite.

Urmare a savarsirii tot mai multor infractiuni contra vietii, integritatii corporale si sanatatii, savarsite din culpa, personal, subliniez importanta deosebita a acestei misiuni a judecatorului care solutioneaza cauzele penale. Pentru realizarea unei practici judiciare unitare in materie, in activitatea de individualizare judiciara a pedepselor trebuie urmati o serie de pasi, si anume: determinarea scopului pedepsei, stabilirea si analiza criteriilor de individualizare judiciara a pedepsei, evaluarea finala a imprejurarilor savarsirii faptei.

A) Determinarea scopului pedepsei este primul pas in activitatea de individualizare judiciara, intrucat numai dupa ce se lamureste acest aspect se poate aprecia in ce masura sunt relevante anumite realitati de fapt si modalitatea de evaluare a acestora.

Individualizarea pedepsei trebuie sa aiba ca scop determinarea aplicarii unei pedepse juste, corecte, atat sub aspectul restabilirii ordinii de drept incalcate, cat si prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a faptuitorului. In aceasta maniera, retributia justa realizeaza si scopul pedepsei, cel de preventie generala si speciala. Cu atat mai mult, in cazul infractiunilor savarsite din culpa, trebuie avute in vedere, in egala masura persoana infractorului si, respectiv, reeducarea si reintegrarea sa sociala, cat si dimensiunea fenomenului infractional si asteptarile societatii fata de mecanismul justitiei penale, pentru a realiza o proportionalitate reala intre cele doua aspecte. Aceasta nu inseamna ca este agreata ideea aplicarii unor pedepse exemplare, sau cu efect intimidant, asa cum s-a exprimat jurisprudenta in materie, ci a unor pedepse juste, echitabile, atat pentru infractor cat si pentru societate. Cred insa ca, prin urmarirea tuturor pasilor propusi pentru activitatea de individualizare judiciara a pedepselor aplicate in savarsirea infractiunilor care intereseaza - din culpa si, in mod special, prin stabilirea scopului pedepsei ce urmeaza a fi aplicata, practica judiciara in materie va cunoaste un grad mai mare de uniformitate si previzibilitate. In acest context, este util a le reaminti judecatorilor responsabilitatea speciala ce le revine si care are ca obiectiv principal aplicarea sanctiunilor de drept penal celor care au savarsit infractiuni si ca obiectiv secundar stoparea altor persoane de a mai comite acest gen de infractiuni si restabilirea ordinii de drept pentru constrangerea si reeducarea persoanelor care au savarsit infractiuni.

B) Stabilirea si analiza criteriilor de individualizare judiciara a pedepsei

A doua actiune ce se impune a fi desfasurata de judecatori este stabilirea si analiza criteriilor de individualizare judiciara a pedepsei, respectiv, evaluarea acelor circumstante concrete ale faptei care au importanta pentru stabilirea genului si duratei sau cuantumului pedepsei. Analiza criteriilor generale de individualizare prevazute de art.72 C.pen. roman, este obligatorie si trebuie facuta cumulativ; avand in vedere faptul ca primele doua criterii - dispozitiile Partii Generale ale Codului penal roman si limitele de pedeapsa fixate in partea speciala a acestuia - vizeaza legalitatea operatiunilor de individualizare judiciara, cred ca trebuie insistat asupra celorlalte criterii - si anume gravitatea faptei savarsite, persoana faptuitorului si imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala. Apreciez ca analiza ultimelor trei criterii generale amintite trebuie efectuata, de asemenea, cumulativ, intrucat ele se interconditioneaza reciproc, fara a da o pondere mai mare aspectelor care contureaza personalitatea infractorului sau, dimpotriva, celor care caracterizeaza fapta savarsita. Aceste criterii sunt deopotriva obligatorii, atat pentru stabilirea si aplicarea pedepselor principale, cat si a celor complementare.

Gradul de pericol social al faptei savarsite trebuie analizat in mod deosebit de catre judecator, nu in detrimentul celorlalte criterii de individualizare, iar analiza trebuie sa fie reflectata in considerentele hotararii judecatoresti pronuntate. Simpla limitare, in continutul hotararii judecatoresti, la dispozitiile art.72 C.pen. si implicit la gradul de pericol social al faptei, echivaleaza cu o lipsa de motivare a hotararii sub aspectul individualizarii judiciare a pedepsei.

Pe de alta parte, se impune precizarea ca simpla constatare a gradului de pericol social generic crescut al infractiunilor de coruptie nu reprezinta o motivare a mecanismului de individualizare judiciara a pedepsei ce urmeaza a fi aplicata, iar judecatorul are obligatia analizarii gradului de pericol social concret, alaturi de celelalte criterii de individualizare.

Pentru a putea aprecia in mod concret gravitatea concreta a faptei si pentru a realiza o justa individualizare a pedepsei, judecatorul trebuie sa raporteze fapta dedusa judecatii la sistemul general de valori, acceptat de societate si care ar trebui sa se reflecte in jurisprudenta (in acest context apare ca fiind importanta si cunoasterea practicii judiciare in materie).

Totodata, se impune a cerceta continutul concret al faptei - actiunea sau inactiunea concreta, mijloacele folosite, urmarea imediata si in egala masura, caracterul si importanta obiectului infractiunii, caracterul si gravitatea urmarilor acesteia, prejudiciul efectiv produs, atunci cand este cazul, aspecte care trebuie sa se reflecte si in continutul hotararii judecatoresti. Evaluarea gravitatii faptei nu se poate realiza in absenta unei analize serioase a vinovatiei infractorului, a atitudinii psihice a acestuia fata de fapta comisa si de urmarile acesteia.

Desi legea nu distinge in acest sens, cred ca analizarea componentei cognitive (intelective) - capacitatea infractorului de a-si reprezenta elementele infractiunii - poate justifica ideea unei gradari a vinovatiei spre un maxim atunci cand aceasta reprezentare este clara, certa si diminuata, succesiv, atunci cand reprezentarea respectiva devine indoielnica.

In acelasi sens, cred ca se impune analizarea gradului de cunoastere a ilicitului penal, ca si a gradului de adeziune psihologica a infractorului la fapta, sau a complexitatii si duratei procesului deliberativ. Gravitatea concreta a faptei este influentata si de mobilul si scopul acesteia; analizarea acestora apare ca deosebit de utila in procesul de individualizare judiciara a pedepselor aplicate in cazul infractiunilor savarsite din culpa, astfel ca judecatorul, inca din etapa cercetarii judecatoresti, va trebui sa le aiba in vedere in procesul de administrare a probelor.

Persoana infractorului este un alt criteriu de individualizare judiciara a pedepselor care trebuie sa fie adecvate si proportionale fata de fiecare infractor in parte (raportat la periculozitatea sociala a acestuia si trasaturile sale specifice care ii definesc personalitatea). Subliniez ca acest criteriu nu trebuie sa aiba caracter preponderent, in defavoarea celorlalte criterii si se impune a fi analizat prin raportare la conduita sa infractionala.

Cel mai important mijloc de proba ce poate fi utilizat ca baza de analiza a acestui criteriu de individualizare il reprezinta referatul de evaluare intocmit de serviciul de probatiune de pe langa tribunale. Apreciez ca acesta poate oferi cele mai complete informatii care sa circumstantieze persoana infractorului, ca si nevoia sa de reeducare si posibilitatea de reinsertie sociala dupa executarea unei sanctiuni de drept penal. starea psiho-fizica a infractorului, particularitatile psihice ale acestuia, mediul social in care a crescut si a trait, sfera relatiilor sale pe diverse planuri, comportamentul infractorului inainte si dupa savarsirea infractiunii.

Fara indoiala ca, pentru a avea in vedere toate aceste aspecte, instanta trebuie sa aiba la dispozitie o baza cat mai larga de informatii cu privire la persoana faptuitorului (declaratii de martori, caracterizari, anchete sociale, concluziile unor rapoarte de expertiza, referatul de evaluare psiho-sociala), mijloace de proba ce se impun a fi administrate, atat la propunerea infractorului, cat si din oficiu, in masura in care instanta are nevoie de informatii suplimentare pentru circumstantierea persoanei fata de care exista posibilitatea aplicarii unei pedepse.

Toate aceste aspecte trebuie reflectate in considerentele hotararii judecatoresti ce urmeaza a fi pronuntate - analiza cumulativa a criteriilor de individualizare si coroborarea probelor care furnizeaza informatiile respective, precum si indicarea temeiurilor care fundamenteaza proportionalitatea intre scopul reeducarii infractorului, prin caracterul retributiv al pedepsei aplicate, si asteptarile societatii fata de actul de justitie realizat sub aspectul restabilirii ordinii de drept incalcate.

C) Evaluarea finala a imprejurarilor savarsirii faptei

Finalizarea procesului de individualizare a pedepsei presupune o activitate de cantarire a tuturor imprejurarilor care caracterizeaza fapta si persoana infractorului in scopul stabilirii unei pedepse care sa asigure realizarea scopului acesteia. In aceasta activitate, judecatorul trebuie sa asigure un echilibru intre criteriile de individualizare a pedepsei si scopurile pedepsei. O judecata echitabila trebuie sa aiba ca finalitate realizarea unei proportionalitati juste, corespunzatoare faptei comise si vinovatiei infractorului, reeducarea si reinsertia sociala a acestuia, in restabilirea ordinii de drept prin stabilirea pedepsei de o maniera in care sa functioneze ca o forta sociala pedagogica in societate.

Cat priveste imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala sau cauzele modificatoare de pedeapsa, si care sunt prezentate generic mai jos, insa se impune precizarea ca instanta de judecata are obligatia evaluarii si mai ales a motivarii constatarii acestora si a efectelor lor, in cadrul operatiunii complexe de individualizare a pedepselor, cu atat mai mult in situatia in care acestea se afla in concurs. Daca pasii mentionati ar trebui sa conduca la stabilirea unei pedepse juste, nu mai putin importanta este si operatiunea de individualizare a executarii pedepsei aplicate, bazata pe aceleasi criterii amintite anterior.

Observatiile personale expuse nu conduc, in mod obligatoriu, la concluzia ca, in cazul infractiunilor contra vietii, integritatii corporale si sanatatii, savarsite din culpa, singura modalitate acceptabila ar fi executarea efectiva a pedepselor aplicate, insa subliniaza necesitatea motivarii minutioase de catre instanta de judecata care opteaza pentru suspendarea executarii pedepsei, in mod special.

Apreciez totusi ca, date fiind observatiile anterioare, suspendarea executarii pedepsei ar trebui dispusa, in cazul infractiunilor de coruptie, doar in situatia faptelor caracterizate de un grad foarte redus de pericol social concret, comise de persoane a caror atitudine fata de fapta si de urmarile produse denota o periculozitate sociala scazuta si posibilitatea reeducarii lor chiar si fara privarea de libertate - pentru care simpla aplicare a unei pedepse reprezinta un avertisment extrem de serios, de natura a sta la baza schimbarii unor mentalitati eronate.

Codul penal moldovean, in art.75 stabileste criteriile de individualizare a pedepselor, iar instanta de judecata este obligata sa se conduca in procesul stabilirii pedepselor si aplicarii ei inculpatului, dupa aceste cerinte.

" (1) Persoanei recunoscute vinovate de savirsirea unui infractiunii i se aplica o pedeapsa echitabila, in limitele fixate in partea speciala a prezentului cod si in stricta conformitate cu dispozitiile partii generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei si termenului pedepsei, instanta de judecata tine cont de gravitatea infractiunii savirsite, de motivul ei, de persoana celui vinovat, circumstantele cauzei care atenueaza ori agraveaza raspunderea, precum si de influenta pedepsei aplicate asupra corectarii si reeducarii vinovatului si de conditiile de viata ale familiei sale.

(2) O pedeapsa mai aspra din numarul celor alternative, prevazute pentru savirsirea infractiunii, se stabileste numai in cazul in care o pedeapsa mai blinda din numarul celor mentionate nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

(3)Pentru savirsirea unei infractiuni usoare sau mai putin grave, pedeapsa se aplica minorului numai daca se apreciaza ca luarea masurii cu caracter educativ nu este suficienta pentru corectarea minorului.

Din dispozitiile ar.75 alin.1 se desprind trei criterii generale cu valoare de principiu. Pedeapsa aplicata inculpatului trebuie sa fie echitabila, legala si individualizata. Ele raspund la intrebarea "cum trebuie sa fie pedeapsa aplicata?". Celelalte criterii privind aplicarea pedepsei - gravitatea infractiunii savarsite, motivul acesteia, persoana infractorului, circumstantele cauzei, influenta pedepsei aplicate asupra corectarii ulterioare si reeducarii inculpatului, conditiile de viata ale familiei acestuia, sunt cerinte de care instanta de judecata trebuie sa se calauzeasca la stabilirea pedepsei. Ele raspund la intrebarea "ce trebuie luat in seama la stabilirea pedepsei pentru ca pedeapsa aplicata sa fie echitabila, legala si individualizata?".

Dreptatea reprezinta o valoare suprema in societate si este garantata de art.1 alin.3 din Constitutia Republicii Moldova. In dreptul penal, dreptatea isi are expresia in scopul pedepsei penale de a restabili echitatea sociala si se realizeaza prin cerinta de a-i aplica inculpatului o pedeapsa echitabila. Pedeapsa este echitabila cand ea impune inculpatului lipsuri si restrictii ale drepturilor lui, proportional cu gravitatea infractiunii savarsite si este suficienta pentru restabilirea echitatii sociale, adica a drepturilor si intereselor partii vatamate, statului si intregii societati, perturbate prin infractiunea savarsita. Pedeapsa este echitabila si atunci cand este capabila sa contribuie la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea inculpatului si prevenirea savarsirii de noi infractiuni, atat de catre inculpat, cat si de catre alte persoane. Practica judiciara a Republicii Moldova demonstreaza ca o pedeapsa blanda genereaza dispret fata de ea si nu este suficienta nici pentru corectarea inculpatului, nici pentru prevenirea savarsirii de noi infractiunii. De asemenea, o pedeapsa prea aspra, genereaza aparitia unor sentimente de nedreptate, jignire, inraire si neincredere fata de lege si fata de instanta de judecata, fapt care duce la consecinte contrare scopului urmarit.

De aceea, personal, consider ca cerinta art.75 alin.1 C.pen. moldovean de a aplica o pedeapsa echitabila constituie o cerinta a principiului echitatii in dreptul penal moldovean, care obliga instanta de judecata sa-i aplice inculpatului o pedeapsa legala si individualizata, capabila sa restabileasca echitatea sociala si sa realizeze celelalte scopuri ale pedepsei penale[38].

Conform altui criteriu, prevazut in art.75 alin.1, pedeapsa aplicata inculpatului trebuie sa fie legala. Legalitatea pedepsei constituie un aspect al principiului legalitatii, care impune instantei de judecata obligatia de a stabili pedeapsa in limitele fixate in partea speciala a codului penal si in stricta conformitate cu dispozitiile partii generale ale acestuia.

Cerinta de a stabili pedeapsa in limitele legale, obliga instanta de judecata: sa califice corect fapta ca infectiune sanctionata de norma penala; sa aleaga pedeapsa principala cand sanctiunea prevede pedepse principale alternative; sa stabileasca termenul sau marimea pedepsei principale in limitele prevazute de sanctiunea in baza careia a fost calificata fapta ca infractiune; sa stabileasca pedeapsa complementara daca este prevazuta de sanctiunea normei penale (daca pedeapsa complementara nu este obligatorie, atunci sa solutioneze chestiunea privind stabilirea sau nestabilirea ei).

Este imposibil a stabili o pedeapsa echitabila si legala in limitele sanctiunii articolului din partea speciala, fara a lua in seama si a aplica normele partii generale a codului penal. In acest sens, se au in vedere normele referitoare la: scopul si principiile legii penale; natura juridica a pedepsei penale si scopurile ei; categoriile, felurile, limitele generale ale pedepselor, precum si specificul fiecareia dintre ele; criteriile generale si cele speciale de stabilire a pedepsei, prevazute in partea generala; reglementarile liberarii de pedeapsa penala; masurile de siguranta; cauzele care inlatura raspunderea penala si consecintele condamnarii.

Strans legate de stabilirea pedepsei sunt si normele care reglementeaza pregatirea si tentativa de infractiune, infractiunea unica si pluralitatea de infractiuni sau participatia penala. Toate criteriile expuse, trebuie luate in seama si solutionate de catre instanta de judecata la stabilirea pedepsei ce i se va aplica inculpatului in fiecare caz concret.

Prevederile art.75 alin.1 cer ca pedeapsa aplicata inculpatului sa fie nu numai echitabila si legala, ci si individualizata. Individualizarea pedepsei consta in obligatiunea instantei de judecata de a stabili masura pedepsei concrete inculpatului, necesara si suficienta pentru realizarea scopului legii penale si pedepsei penale. Ea se realizeaza de catre instanta de judecata prin respectarea cerintelor din art.75 alin.2 de a tine cont - la stabilirea categoriei si marimii pedepsei - de gravitatea infractiunii savarsite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstantele cauzei care agraveaza sau atenueaza raspunderea, de influenta pedepsei aplicate asupra corectarii si reeducarii inculpatului, precum si de conditiile de viata ale familiei acestuia.

Conform codului penal moldovean, gravitatea infractiunii este determinata de caracterul si gradul prejudiciabil al faptei, prin limitele pedepsei pentru fapta comisa. Pentru stabilirea gradului de pericol social, instanta de judecata trebuie sa porneasca de la pedeapsa medie care poate fi stabilita pentru savarsirea unei infractiuni, si, tinand cont de celelalte cerinte prevazute de art.75, sa sporeasca sau sa micsoreze marimea pedepsei medii, stabilindu-i astfel inculpatului pedeapsa concreta necesara si suficienta pentru realizarea scopului pedepsei.

In legea penala moldoveana, importanta motivului infractiunii in reglementarea juridico-penala are diferite aspecte. Cand motivul infractiunii constituie un semn obligatoriu al laturii subiective a infractiunii savarsite, instanta de judecata trebuie sa-l ia in seama la stabilirea pedepsei ca cerinta obligatorie si ca si criteriu ce determina gradul de pericol social concret al acelei infractiuni. Daca motivul infractiunii nu constituie un semn obligatoriu al laturii subiective a infractiunii savarsite, si nici nu este prevazut de art.76 sau art.77 din C.pen. moldovean ca circumstanta atenuanta sau agravanta, atunci el se ia in calcul la stabilirea pedepsei ca o cerinta a art.75 alin.1 si ca semn ce determina gradul de pericol social al infractiunii savarsite. In sentinta pronuntata, instanta de judecata este obligata sa indice concret motivul infractiunii si care a fost rolul lui la stabilirea pedepsei.

Datele despre persoana inculpatului au in dreptul penal moldovean mai multe semnificatii: responsabilitatea, varsta si unele calitati speciale ale persoanei care servesc drept semne care caracterizeaza persoana ca subiect al infractiunii; semnele ce caracterizeaza persoana ca subiect a infractiunii, reprezinta unul dintre criteriile care determina gravitatea acesteia; unele date despre persoana inculpatului se considera circumstante atenuante sau agravante; datele despre persoana inculpatului sunt luate in seama de catre instanta de judecata conform art.75 alin.1 C.pen. moldovean si drept criteriu de individualizare a pedepsei.

La judecarea cauzei, instanta de judecata trebuie sa studieze multilateral, in deplina masura si obiectiv, toate circumstantele si datele prezentate care caracterizeaza atat negativ cat si pozitiv persoana inculpatului si care au o importanta deosebita si esentiala pentru stabilirea categoriei si marimii pedepsei.

In practica judiciara, la stabilirea pedepsei, instanta de judecata tine cont de multiple date privind personalitatea inculpatului. Principalele elemente care sunt luate in seama de catre instanta de judecata pentru a-si exprima convingerea in legatura cu personalitatea inculpatului la individualizarea pedepselor, se refera la: datele despre starea psiho-fizica a inculpatului (varsta, starea sanatatii psihice si fizice, caracteristica lui psihologica si morala); caracteristica sociala a infractorului pana la savarsirea infractiunii (starea materiala si familiala, ocupatia si modul de viata, nivelul intelectual si de pregatire profesionala, atitudinea fata de alti membrii ai societatii, antecedentele penale nestinse, etc.); caracteristica inculpatului dupa savarsirea infractiunii si atitudinea acestuia fata de fapta savarsita (recunoasterea vinovatiei si sincera cainta, contribuirea lui la aflarea adevarului in cauza si la descoperirea altor participanti la infractiune, repararea prejudiciului material, etc.).

La stabilirea pedepsei, instanta de judecata trebuie sa tina cont de circumstantele care atenueaza sau agraveaza pedeapsa si efectele lor prevazute in art.76-8 din C.pen. moldovean - expuse pe larg, mai jos. De asemenea, se cere ca instanta de judecata sa tina cont la stabilirea pedepsei si de influenta acesteia asupra corectarii si reeducarii inculpatului.

Ca o opinie personala, a se tine cont de influenta pedepsei asupra corectarii ulterioare a condamnatului, nu poate constitui in sine un criteriu de individualizare. Influenta pedepsei asupra corectarii ulterioare a condamnatului, poate fi evaluata numai dupa cercetarea datelor despre persoana acestuia si pronosticata in baza acestor date raportate la categoria si termenul pedepsei care urmeaza sa fie aplicate. De aceea, consider ca aceasta cerinta are menirea de a atrage atentia instantei de judecata asupra cercetarii persoanei din punct de vedere al aptitudinilor lui de a se corecta si de a-i stabili o pedeapsa care sa contribuie la realizarea scopului pedepsei si la reintoarcerea condamnatului la o viata sociala normala.

La stabilirea pedepsei, instanta trebuie sa tina cont si de conditiile de viata ale familiei inculpatului. Astfel, instanta de judecata trebuie sa verifice daca inculpatul are familie, componenta ei si rolul acestuia in asigurarea existentei materiale a familiei sale, comportamentul inculpatului in familie si influenta acestui comportament asupra educarii copiilor si a conditiilor de trai. Deoarece pedeapsa are caracter personal si se aplica in scopul restabilirii echitatii sociale, corectarii inculpatului si prevenirii savarsirii de noi infractiuni, conditiile de viata ale familiei inculpatului pot influenta asupra atenuarii sau agravarii pedepsei, numai in limitele in care pedeapsa aplicata nu este contrara acestor scopuri.

Conform art.75 alin.2 din C.pen. moldovean, instanta este in drept sa stabileasca o pedeapsa mai aspra dintre cele alternative prevazute pentru savarsirea infractiunii, numai in cazul in care o pedeapsa mai blanda, din numarul celor mentionate, nu va asigura scopul pedepsei. Individualizarea categoriei pedepsei incepe de la pedeapsa cea mai blanda care este inscrisa intotdeauna prima in sanctiune conform ierarhiei pedepselor[39]. Dupa alegerea categoriei pedepsei ce urmeaza a fi stabilita inculpatului, instanta de judecata individualizeaza termenul sau marimea pedepsei alese. Cerinta mentionata se refera si la pedeapsa complementara, atunci cand sanctiunea articolului o prevede, sau cand aplicarea pedepsei complementare prevazute nu este obligatorie.

Conform art.75 alin.3[40] pentru savarsirea unei infractiuni usoare sau mai putin grave, pedeapsa se aplica minorului numai daca se apreciaza ca luarea masurii cu caracter educativ nu este suficienta pentru corectarea minorului.

Consider ca in dispozitiile. art.75 alin.3 C.pen. moldovean, este legiferat, de fapt, un criteriu de individualizare a raspunderii penale a minorului, care a savarsit o infractiune usoara sau mai putin grava, de catre instanta de judecata la judecarea cauzei in fond pana la adoptarea sentintei penale. Ori, in procesele penale ale minorilor, instanta de judecata, conform art.483 alin.5 C.pr.pen. moldovean, este in drept sa inceteze procesul penal in temeiurile prev. de art.4183 alin.1 C.pr.pen. moldovean, si sa-l elibereze pe minor de raspundere penala in baza art.54 C.pen. moldovean, cu aplicarea masurilor de constrangere cu caracter educativ. Mai mult, daca instanta de judecata nu aplica prevederile art.483 alin.5 C.pr.pen. moldovean, ea, potrivit art.483 alin.1 C.pr.pen. moldovean, trebuie sa examineze, la adoptarea sentintei penale, mai intai posibilitatea liberarii de pedeapsa a minorului conform art.93 C.pen. moldovean. In acest caz, art.93 C.pen. moldovean obliga instanta de judecata sa examineze posibilitatea liberarii minorului de pedeapsa penala nu numai pentru infractiuni usoare sau mai putin grave, ci si pentru infractiuni grave.

La solutionarea acestei chestiuni de drept, instanta de judecata se calauzeste de criteriile prevazute de art.75 lit.c C.pen. C.pen. moldovean, luand in seama si circumstantele stabilite in cadrul urmaririi penale si al judecarii cauzei in baza cerintei art.475 C.pr.pen. moldovean. Numai daca se constata ca scopurile pedepsei penale (art.61 alin.2 C.pen. moldovean) nu pot fi atinse prin aplicarea masurilor de constrangere cu caracter educativ - art.104 C.pen. moldovean, instanta de judecata individualizeaza pedeapsa - categoria, termenul sau marimea ei - care urmeaza a fi aplicata minorului utilizand criteriile prevazute de art.75 C.pen. moldovean.

In opinia mea, criteriul de individualizare a raspunderii penale a minorului prevazut de art.75 alin.3 C.pen. moldovean, este adresat si procurorului, deoarece acesta, in baza art.53 lit.a C.pen. moldovean si in conditiile art.54 C.pen. si art.483 C.pr.pen. moldovean, poate sa dispuna solutionarea chestiunii privind liberarea minorului de raspundere penala cu aplicarea masurilor de constrangere cu caracter educativ pentru savarsirea unei infractiuni usoare sau mai putin grave. Tinand cont de cerintele acestui alineat, procurorul este in drept - in cazul infractiunilor usoare sau mai putin grave - sa trimita cauza penala a minorului cu rechizitoriul respectiv in instanta de judecata pentru a fi judecata in fond, numai cand se considera ca efectul corectarii minorului nu poate fi obtinut fara a-l trage la raspundere penala.

La stabilirea pedepsei, instanta de judecata trebuie sa respecte toate criteriile ce asigura aplicarea fata de inculpat a unei pedepse echitabile, legale si individualizate. Neglijarea unora din aceste criterii, la stabilirea pedepsei, constituie temei pentru casarea sentintei penale de catre instanta ierarhic superioara in procedura prevazuta de legea procesual penala pentru caile de atac. Aplicarea unei pedepse inechitabile poate avea drept consecinta si violarea drepturilor omului, protejate de Conventia din 04.11.1950.

Sunt prezentate mai jos, unele din criteriile ce stau la baza individualizarii pedepsei, atat in Romania cat si in Republica Moldova:

I. Circumstantele

In legislatia romana, la individualizarea pedepselor se tine seama de criteriile generale si obligatorii enumerate in art.72 C.pen., iar individualizarea acestora se face in momentul in care se aplica sanctiunea. O exceptie de la aceasta regula exista numai in situatia in care individualizarea se face dupa condamnare, aici intrand situatiile cand se descopera elemente noi (infractiuni noi) sau se inlatura anumite elemente (infractiuni). De asemenea, avem aceeasi situatie de exceptie cand condamnatul la plata amenzii nu o plateste cu rea-credinta. Art.72 C.pen. se va folosi pentru alegerea tipului de pedeapsa si pentru cuantumul acelei pedepse.

In stiinta dreptului, aceste stari, situatii sau imprejurari care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala sunt denumite cauze. In cadrul acestor cauze se face diferenta intre stari si circumstante. Sunt considerate stari de agravare: starea de recidiva, infractiunea continuata si concursul de infractiuni. Sunt considerate stari de atenuare: tentativa si minoritatea faptuitorului.

Circumstantele sunt situatii, insusiri, calitati, alte date ale realitatii exterioare continutului infractiunii ce se refera la fapta si ambianta ei, ori la faptuitor si biografia acestuia[41]. Circumstantele pot fi: legale sau judiciare, atenuante sau agravante. Pe langa aceste criterii prevazute de art.72 C.pen., la individualizarea pedepsei se mai tine cont si de prevederile art.27, cod penal atunci cand infractiunea este comisa in participatie, pentru a se determina cota de contributie a fiecarui participant.

a) Circumstantele atenuante legale sunt cele prevazute expres in art.73 C.pen., a caror aplicare este obligatorie si care au ca efect atenuarea pedepsei aplicabile infractorului. Acestea sunt:

1) Depasirea limitelor legitimei aparari

Pentru a fi circumstanta atenuanta trebuie indeplinite urmatoarele conditii: savarsirea faptei sa constea intr-o aparare in fata unui atac material, direct, imediat, injust si care sa puna in pericol grav persoana sau drepturile ei; fapta infractorului sa constea intr-o aparare disproportionata; excesul de aparare sa nu se datoreze starii de tulburare sau temere in care s-a aflat infractorul.

2) Depasirea limitelor starii de necesitate (conditii): fapta trebuie sa constea intr-o actiune de salvare in fata unui pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel; urmarea cauzata de actiunea de salvare sa fie vadit disproportionata fata de urmarea pe care ar genera-o pericolul; faptuitorul sa-si fi dat seama ca exista aceasta disproportie.

3) Starea de provocare

Este definita in art.73 lit.b C.pen. si consta in savarsirea infractiunii sub stapanirea unei puternice tulburari sau emotii, determinate de o provocare din partea persoanei vatamate, produsa prin violenta, printr-o atingere grava a demnitatii persoanei sau prin alta actiune ilicita grava. Conditiile starii de provocare sunt:

- conditiile actului provocator:

sa constea intr-o violenta, o atingere grava a demnitatii persoanei sau o alta actiune ilicita grava. Potrivit acestei conditii, amenintarea sau violenta psihica nu constituie act provocator, deoarece ea nu este nici violenta si nici atingere grava adusa demnitatii. Totusi, ea poate fi inclusa la alta actiune ilicita grava;

poate fi comis cu orice forma de vinovatie sau chiar de catre o persoana iresponsabila;

sa determine o stare de puternica tulburare. Aprecierea acestei conditii se face in concreto, in fiecare caz particular instanta apreciind daca acea persoana a fost sau nu in stare de tulburare;

sa nu fi fost determinat de catre cel care a comis fapta in stare de provocare.

- conditiile ripostei:

trebuie sa fie concomitenta sau posterioara actului de provocare;

sa fie intentionata;

sa fie determinata de actul provocator, adica sa existe o cauzalitate psihica intre actul provocator si riposta;

sa se indrepte impotriva provocatorului.

Componenta cu circumstante atenuante a infractiunii este compusa din trasaturi caracteristice ale componentei de baza, la care se adauga o imprejurare atenuanta de natura sa micsoreze gradul prejudiciabil al faptei infractionale. Componenta data poate fi prezenta fie in diferite alineate ale aceluiasi articol din Codul penal, fie intr-un articol separat (spre exemplu, art. 146 C.pen. moldovean - omorul savarsit in stare de afect, sau art.147 C.pen. moldovean - pruncuciderea). Pentru componentele de infractiuni privilegiate este prevazuta o pedeapsa mai blanda comparativ cu componentele de baza.

In legislatia Republicii Moldova circumstantele indicate de art.76 C.pen., constituie niste imprejurari care releva stari, calitati sau situatii legate de infractiune sau de infractor si care atenueaza raspunderea penala. Enumerarea circumstantelor agravante in art.77 C.pen., spre deosebire de circumstantele atenuante, are caracter exhaustiv. Instanta de judecata nu este in drept sa recunoasca alte circumstante agravante la individualizarea pedepsei.

Art.76 din C.pen. moldovean, reglementeaza in mod expres circumstantele atenuante, ca fiind: savarsirea pentru prima data a unei infractiuni usoare sau mai putin grave; savarsirea infractiunii de catre un minor; savarsirea infractiunii de catre o femeie gravida; prezenta copiilor minori in familia vinovatului; savarsirea infractiunii ca urmare a unui concurs de imprejurari grele de ordin personal sau familial ori din motive de compatimire; preintampinarea de catre vinovat a urmarilor prejudiciabile ale infractiunii savarsite, repararea benevola a pagubei pricinuite sau inlaturarea daunei cauzate; cainta sincera sau autodenuntarea; contribuirea activa la descoperirea infractiunii sau la arestarea infractorilor; actiunile ilegale sau imorale ale victimei, daca ele au provocat infractiunea; alte imprejurari.

Art.76, care enunta "circumstantele atenuante", este neomogen in masura in care prevede, la un loc, circumstante de origine foarte diferita: cele care tin de persoana autorului (varsta, conditia fizica), cele care trimit la comportamentul sau in timpul procedurii (cainta, cooperarea cu autoritatile ), cele ce se refera la victima, in cazul in care aceasta a savarsit actiuni ilegale sau imorale, si cele care se refera la infractiune (usoara sau mai putin grava). Poate ca ar fi mai bine sa fie enumerate doar aceste categorii generale de circumstante atenuante, lasandu-l pe judecator sa le defineasca?

De altfel, aceasta optiune ar fi in conformitate cu art.76 lit.j din Codul penal al Republicii Moldova, care evoca si "alte imprejurari" atenuante. Astfel, codul ar putea contine un articol omogen in care sa se prevada ca, la stabilirea pedepsei, "judecatorul va tine cont in special de varsta si personalitatea autorului, de comportamentul acestuia in legatura cu descoperirea si sanctionarea infractiunii, de rolul victimei in comiterea infractiunii sau de orice alta imprejurare care ar putea atenua pedeapsa ce urmeaza a fi aplicata".

b) Circumstantele atenuante judiciare sunt acele imprejurari care atenueaza raspunderea penala, ramanand la latitudinea judecatorului decizia de a le alege si de a le aplica. Aceste circumstante sunt intr-un numar nelimitat, judecatorul putand alege una sau mai multe, functie de caracteristicile fiecarei infractiuni sau a fiecarui infractor.

Codul penal roman prevede expres in art.74, cu titlu exemplificator, trei imprejurari care pot constitui circumstante atenuante: conduita buna a infractorului inainte de savarsirea infractiunii; staruinta depusa de infractor pentru a inlatura rezultatul infractiunii sau a repara paguba pricinuita; atitudinea infractorului dupa savarsirea infractiunii, rezultand din prezentarea sa in fata autoritatii, comportarea sincera in cursul procesului, inlesnirea descoperirii ori arestarii participantilor.

In afara de circumstantele prevazute in art.74 C.pen., mai pot exista alte circumstante atenuante judiciare neprevazute expres in lege, cum ar fi: starea de betie accidentala incompleta, starea de betie voluntara completa (uneori), nivelul intelectual al faptuitorului, mediul din care provine acesta, etc. In cazul in care instanta alege o circumstanta atenuanta judiciara, ea este obligata sa motiveze retinerea acesteia si sa aplice tratamentul sanctionator atenuat.

c) Circumstantele agravante legale sunt prevazute expres in art. 75 alin.1 C.pen. roman:

1) savarsirea faptei de trei sau mai multe persoane impreuna - este o circumstanta reala, deoarece se refera la fapta. Aceasta se rasfrange asupra tuturor participantilor care au cunoscut-o sau prevazut-o. Este importanta determinarea sferei participantilor pentru a decide daca fapta a fost comisa de 3 sau mai multe persoane. Se au in vedere autorul, coautorii si complicii concomitenti. Nu intra in calcul instigatorii si complicii anteriori. Circumstanta, fiind reala, se rasfrange si asupra acestora in masura in care au cunoscut-o sau au prevazut-o. Aceasta circumstanta agravanta este realizata indiferent daca toate cele trei persoane sunt prezente ori nu la locul faptei, indiferent de contributia acestora la savarsirea infractiunii si indiferent daca toti raspund penal. Ea nu se aplica atunci cand in continutul agravat al infractiunii intra ca element circumstantial savarsirea faptei de doua sau mai multe persoane impreuna. In general spus, opereaza regula privind raportul dintre circumstantele generale si cele speciale. De asemenea, nu are importanta, pentru retinerea agravantei, daca victima a stiut sau nu ca fapta se comite de trei sau mai multe persoane.

2) savarsirea infractiunii prin acte de cruzime, prin violente asupra membrilor familiei sau prin mijloace ce prezinta pericol public.

3) savarsirea infractiunii de catre un major impreuna cu un minor - aceasta circumstanta se aplica doar in cazul pluralitatii ocazionale (participatiei) si nu se aplica in cazul pluralitatii naturale sau pluralitatii constituite. Pentru retinerea circumstantei nu este necesar ca minorul sa raspunda penal, fiind suficient ca el sa participe la comiterea infractiunii. De asemenea, se va retine aceasta circumstanta si daca minorul este cel care l-a introdus in campul infractional pe major. In cazul in care majorul nu cunoaste varsta minorului nu se retine circumstanta agravanta deoarece majorul este intr-o eroare de fapt (art.51 C.pen. roman).

4) savarsirea infractiunii din motive josnice. Sunt considerate motive josnice: invidia, rautatea, gelozia, razbunarea etc. Exista si in cazul acestei modalitati de savarsire a infractiunii o circumstanta agravanta speciala, si anume, omorul calificat comis in interes material (art. 175 alin.1 lit.b C.pen.).

5) savarsirea infractiunii in stare de betie anume provocata in vederea comiterii faptei. Ratiunea instituirii acestei agravante se leaga de gradul de pericol social mai ridicat a unei persoane ce comite fapta in aceasta stare. Pentru retinerea circumstantei, faptuitorul trebuie sa comita fapta in stare de betie completa sau incompleta pe care si-a provocat-o el in ideea ca aceasta l-ar fi ajutat sa comita fapta. Se pune problema daca ea presupune in mod necesar premeditarea. Raspunsul ar fi ca nu presupune, deoarece premeditarea necesita o stare de relativ calm si un timp relativ indelungat de luare a hotararii. Daca aceasta circumstanta agravanta nu presupune premeditarea, atunci cand autorul a si premeditat savarsirea faptei, cele doua circumstante se pot retine concomitent.

6) savarsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuita de o calamitate. Pentru a se retine aceasta agravanta nu este suficient ca infractiunea sa fie comisa in timpul unei calamitati, ci trebuie ca persoana sa fi profitat efectiv de aceasta calamitate. In acest caz nu este necesar ca starea de necesitate sa fie instituita de Guvern, fiind suficient ca ea efectiv sa existe.

Componenta cu circumstante agravante a infractiunii, este formata din componenta de baza, la care se adauga anumite conditii, imprejurari care agraveaza pedeapsa penala. Legislatia penala (art.77 C.pen. moldovean) prevede un sir intreg de circumstante agravante, cel mai des intalnite fiind: savarsirea infractiunii de catre o persoana care anterior a mai savarsit o infractiune, recidiva de infractiuni, savarsirea infractiunii ca indeletnicire, savarsirea infractiunii prin orice forma de participatie etc.

Semnele calificative reflecta gradul prejudiciabil al unui anumit tip de comportament, deoarece denota o schimbare esentiala a nivelului acestuia, comparativ cu cel care este oglindit cu ajutorul semnelor componentei de baza. Totodata lipsa semnelor calificative sau neconfirmarea lor in procesul urmaririi penale sau al judecarii cauzei nu atrage automat excluderea componentei de infractiune, deoarece fapta comisa poate sa contina semnele componentei de baza.

Semnele calificative ale componentei de infractiune se deosebesc de factorii care indeplinesc rolul circumstantelor agravante sau atenuante. Principala deosebire intre acestea consta in aceia ca semnele calificative sunt nu altceva decat un mijloc legislativ al diferentierii raspunderii penale, iar in mod facultativ si al pedepsei penale (de exemplu, furtul calificat prevazut de lit.a,b,c,d, alin.2, art.186 C.pen. moldovean). Circumstantele agravante si atenuante sunt o metoda de individualizare numai a pedepsei penale, si de aceea se iau in vedere doar in cadrul stabilirii pedepsei, caci ele ofera instantei de judecata posibilitatea de a spori sau a micsora marimea pedepsei penale in limita sanctiunii prevazute de un articol concret al Codului penal.

Circumstantele agravante sunt prevazute expres in art. 77 C.pen. moldovean:

savarsirea infractiunii de catre o persoana care anterior a mai savarsit o infractiune, recidiva de infractiuni sau savarsirea infractiunii ca indeletnicire;

provocarea prin infractiune a unor urmari grave;

savarsirea infractiunii prin orice forma de participatie;

savarsirea infractiunii din motive de dusmanie sau ura sociala, nationala, rasiala sau religioasa;

savarsirea infractiunii asupra unei persoane care nu a atins varsta de 14 ani, fata de o femeie gravida sau o persoana care se afla in stare de neputinta;

savarsirea infractiunii asupra unei persoane in legatura cu indeplinirea de catre ea a obligatiilor de serviciu sau obstesti;

instigarea minorilor la savarsirea infractiunii sau atragerea lor la participare in savarsirea infractiunii;

savarsirea infractiunii prin acte de o deosebita cruzime sau prin batjocorirea victimei;

savarsirea infractiunii prin mijloace care prezinta un pericol social sporit;

savarsirea infractiunii de catre o persoana in stare de ebrietate. Instanta de judecata are dreptul, in functie de caracterul infractiunii, sa nu considere aceasta ca o circumstanta agravanta;

savarsirea infractiunii cu folosirea armei, a munitiilor, a substantelor explozive ori a dispozitivelor ce le imita, a mijloacelor tehnice special pregatite, a substantelor nocive si radioactive, a preparatelor medicamentoase si a altor preparate chimico-farmacologice, precum si cu aplicarea constrangerii fizice sau psihice;

savarsirea infractiunii din interes material sau cu alte intentii josnice;

savarsirea infractiunii profitand de starea exceptionala, de calamitatile naturale, precum si de dezordini de masa;

savarsirea infractiunii cu folosirea increderii acordate.

Daca circumstantele mentionate la alin.(1) sunt prevazute la articolele corespunzatoare din Partea speciala a prezentului cod in calitate de semne ale acestor componente de infractiuni, ele nu pot fi concomitent considerate drept circumstante agravante.

Cat despre circumstantele agravante, prevazute in art.77 C.pen. moldovean, avand in vedere ca scopul lor este de a agrava pedeapsa, ele trebuie definite foarte exact. Or, aceasta cerinta nu este pe deplin indeplinita in al.1 al art.77 C.pen. moldovean.

Astfel, de exemplu, lit.b) prevede "provocarea unor urmari grave", iar lit.f) evoca "infractiunea savarsita asupra unei persoane in legatura cu indeplinirea de catre ea a obligatiilor sale de serviciu sau obstesti". Este necesar de a da o definitie exacta a acestor persoane (publice? din randul fortelor de ordine?) care isi indeplinesc functiile?

De asemenea, daca admitem ca ura sociala, nationala, rasiala sau religioasa poate fi o cauza a agravarii raspunderii, este fara indoiala exagerat sa se considere ca si simpla "dusmanie" este o astfel de cauza. De altfel, aceasta remarca est valabila si pentru alte prevederi ale codului care reiau aceasta notiune de dusmanie sau de dispret (art.151 alin.2 lit.i, art.152 alin.2 lit.j). Aceste remarci se aplica de asemenea art.77 alin.l - "savarsirea infractiunii din interes material sau cu alte intentii josnice". In afara de faptul ca ii lipseste precizia, aceasta prevedere este atat de larga incat a priori orice fel de comportament delictual ar putea corespunde acestei definitii.

In sfarsit, fiind vorba despre pedepsele pentru infractiunea neconsumata (art.81 C.pen. moldovean), principiul proportionalitatii nu pare sa fie respectat pe deplin: cuantumul pedepsei apare exagerat, daca tinem cont ca infractiunea nu a avut loc (vezi, de exemplu, art.81 alin.3 C.pen. moldovean).

d) Circumstantele agravante judiciare sunt acele imprejurari care confera faptei un caracter agravant, fara ca ele sa fie prevazute de legea penala. Legea nu le mentioneaza nici ca titlu exemplificativ. Art.75 alin.2 C.pen. roman se limiteaza la a preciza faptul ca instanta poate retine cu titlu de circumstante agravante si alte imprejurari ce confera faptei un caracter grav. Ramane la latitudinea instantei sa aprecieze existenta unor astfel de circumstante. Sunt considerate in doctrina penala circumstante agravante judiciare: betia voluntara, comiterea unui furt de catre un politist sau talharia comisa de cel care efectueaza serviciul de paza. Se pot retine ca agravante judiciare imprejurari reglementate de judecator ca agravante speciale, dar aplicandu-se la alte infractiuni decat cele pentru care sunt reglementate expres. De asemenea, se pot retine ca circumstante agravante imprejurari ce privesc modul de savarsire a infractiunii sau mijloacele folosite. Art.175 lit.a C.pen. prevede ca o circumstanta agravanta speciala la omor, premeditarea. Astfel, premeditarea nu mai poate fi retinuta ca agravanta judiciara la omor, dar poate fi retinuta la alte infractiuni, cum ar fi pentru infractiunile de violul sau de talharie.

e) Concursul intre circumstantele agravante si cele atenuante

Prin dispozitiile art.80 alin.1 C.pen. roman, s-a prevazut ordinea in care li se da eficienta cauzelor de agravare si de atenuare cand acestea sunt concurente in aceeasi cauza. Astfel, mai intai se va da eficienta circumstantelor de agravare, apoi circumstantelor de atenuare, dupa care se va da eficienta starii de recidiva.

Atunci cand exista mai multe atenuante, pedeapsa se coboara o singura data sub minim, tinandu-se insa cont la individualizarea judiciara de numarul agravantelor. La circumstanta agravanta sporul se aplica o singura data, nu de atatea ori cate agravante avem. De asemenea, legiuitorul a stabilit ca, daca exista un concurs intre circumstantele atenuante si cele agravante, coborarea pedepsei sub minimul special nu mai este obligatorie. Avem situatii cand circumstantele (de atenuare sau de agravare) vin in concurs cu cauzele de atenuare sau agravare. Astfel, daca avem in concurs minoritatea, tentativa si cauzele de atenuare, tratamentul sanctionator se aplica in aceasta ordine. Daca avem concurs intre recidiva, infractiune continuata si circumstante agravante se aplica astfel: recidiva inaintea concursului; infractiunea continuata si circumstantele agravante in orice ordine; prima data infractiunea continuata si circumstantele agravante, apoi recidiva, iar in final concursul.

Este important sa nu se depaseasca limitele prevazute de art.80 C.pen. Daca avem concurs intre circumstante atenuante si o cauza de agravare, cum ar fi recidiva, se procedeaza in felul urmator. Opinia majoritara spune ca intr-o astfel de ipoteza, nu mai este obligatorie coborarea sub minimul special si aceasta ca efect al circumstantelor atenuante. Argumentul folosit in acest caz este faptul ca, daca atunci cand exista o circumstanta agravanta nu mai este obligatorie coborarea sub minimul special, atunci, nici cand exista recidiva, nu mai este obligatorie coborarea.

Codul penal moldovean prevede in art.78 efectele circumstantelor atenuante si agravante. In cazul in care instanta de judecata constata circumstante atenuante la savarsirea infractiunii, pedeapsa principala se reduce sau se schimba dupa cum urmeaza: daca minimul pedepsei cu inchisoare prevazut la articolul corespunzator din Partea speciala a prezentului cod este mai mic de 10 ani, pedeapsa poate fi redusa pana la acest minim; daca se aplica amenda, aceasta se poate cobori pana la limita de jos; daca pentru infractiunea savarsita se prevede detentiune pe viata, aceasta se inlocuieste cu inchisoare de la 15 la 25 de ani.

In cazul in care instanta de judecata constata circumstante atenuante la savarsirea infractiunii, pedeapsa complementara, prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita, poate fi inlaturata. In cazul in care exista circumstante agravante se poate aplica pedeapsa maxima prevazuta la articolul corespunzator din Partea speciala a prezentului cod. In caz de concurs al circumstantelor agravante si celor atenuante, coborarea pedepsei pana la minimul sau ridicarea ei pana la maximul prevazut la articolul corespunzator din Partea speciala a prezentului cod nu este obligatorie.

II. Concursul de infractiuni

Concursul de infractiuni este situatia in care o persoana savarseste doua sau mai multe infractiuni inainte de a fi definitiv condamnata pentru vreuna din ele. Pentru a exista concurs de infractiuni, trebuiesc indeplinite cumulativ conditiile:

- sa existe acelasi infractor, adica toate infractiunile sa fie savarsite de aceeasi persoana; asta nu inseamna ca faptele nu pot fi comise in participatie, sau ca autorul nu-si poate schimba calitatea in care participa la comiterea infractiunilor (el poate fi o data autor, apoi instigator, apoi complice etc.).

- savarsirea de catre infractor a doua sau mai multe infractiuni: este necesar ca el sa fi comis cel putin doua fapte care intrunesc cele trei conditii pentru a fi infractiuni. In acest sens nu vor constitui concurs de infractiuni faptele comise sub incidenta art.181 C.pen. sau cele comise in legitima aparare. Insa, poate intra in structura concursului o infractiune sanctionata de Codul Penal. Aceste prime doua conditii sunt comune tuturor formelor pluralitatii de infractiuni

- infractiunile sa fi fost savarsite inainte de condamnarea definitiva pentru vreuna dintre ele (aceasta conditie este caracteristica doar concursului). Pentru a verifica indeplinirea acestei conditii trebuiesc avute in vedere doua momente:

a) momentul in care o hotarare de condamnare ramane definitiva: acest moment se determina potrivit art.416, 4161 si 417 din Codul de Procedura Penala;

b) momentul savarsirii infractiunii: acesta se determina in functie de natura infractiunilor, astfel:

- infractiunile formale se savarsesc in momentul in care are loc actul de executare;

- infractiunile de rezultat se savarsesc in momentul in care se produce rezultatul;

- infractiunile cu durata de consumare se savarsesc in momentul in care are loc ultimul act de executare, atunci cand inceteaza actiunea sau inactiunea. In aceste cazuri, daca infractiunea se consuma inainte de ramanerea definitiva a hotararii de condamnare atunci sunt intrunite conditiile concursului de infractiuni. Daca se consuma dupa aceasta data, va fi recidiva sau pluralitate intermediara.

O situatie aparte este atunci cand a existat o hotarare de condamnare definitiva care ulterior a fost desfiintata. In acest caz se ia in considerare data noii hotarari definitive, care ii ia locul celei desfiintate. Art.7 alin.2 din C.pen. moldovean nu formuleaza principiul non bis in idem in conformitate cu articolul 4 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului, care garanteaza dreptul de a nu fi urmarit si pedepsit de doua ori pentru aceleasi fapte. Rezulta deci ca art.7 alin.2 urmeaza a fi precizat, sub rezerva art.33 C.pen. cu privire la concursul de infractiuni.

In art.33 alin.2-4 C.pen. moldovean, se concretizeaza modalitatile concursului de infractiuni (real si ideal) si se evidentiaza specificul conditiilor de existenta a fiecarei modalitati in parte. Specificul concursului ideal de infractiuni, consta in faptul ca el exista atunci cand persoana savarseste printr-o singura actiune (inactiune) doua sau mai multe infractiuni. Drept consecinta a actiunii criminale, in acest caz, se prejudiciaza mai multe obiecte juridice aparate de diferite articole din codul penal moldovean. Nu exista insa, in legislatia Republicii Moldova, concurs ideal in cazul complexitatii naturale cand o infractiune mai usoara se absoarbe in mod firesc in infractiunea mai grava. In cazul concursului ideal, toate infractiunile pot fi savarsite fie cu intentie, fie din imprudenta sau pot fi savarsite sub orice forma de vinovatie, insa nu exclude nici infractiunile savarsite cu doua forme de vinovatie.

Concursul real de infractiuni in legislatia Republicii Moldova, are particularitatea ca faptuitorul, prin diferite actiuni sau inactiuni de sine statatoare, savarseste doua sau mai multe infractiuni. Sub aspect subiectiv, infractiunile ce alcatuiesc concursul real de infractiuni pot fi savarsite in orice forma a vinovatiei - intentie sau imprudenta. In componenta concursului real pot intra atat infractiunile consumate cat si cele in forma neconsumata (pregatirea si tentativa de infractiune), precum si infractiunile savarsite in orice forma de participatie. Concursul real are doua modalitati: concurs simplu si concurs cu conexitate. Pentru realizarea concursului simplu nu este necesara existenta vreunei legaturi intre infractiunile comise, cu exceptia unitatii faptuitorului. Concursul cu conexitate exista atunci cand una din infractiunile concurente constituie cauza pentru savarsirea celeilalte. In legislatia moldoveana, concursul de infractiuni este o situatie exterioara conditiilor de savarsire a fiecarei infractiuni in parte si nu influenteaza asupra calificarii lor[42].

III. Minoritatea infractorului

In Republica Moldova si in Romania, delincventa juvenila este o problema grava. Nivelul scazut de trai, diminuarea sistemului de valori in perioada de trecere la democratie si economia de piata sunt doar cateva dintre cauzele cresterii nivelului acestui fenomen in tarile Europei de Est, alt factor constituindu-l atragerea copiilor in structurile criminalitatii organizate. Evolutia delincventei juvenile in societatea contemporana a determinat organismele internationale si nationale sa se preocupe de reeducarea minorului in conflict cu legea, iar prevenirea delincventei juvenile este o parte importanta in reducerea criminalitatii in societate.

O data cu semnarea de catre Republica Moldova a Conventiei ONU cu privire la drepturile copilului si aderarea la alte standarde internationale, au fost initiate o serie de actiuni pentru ajustarea legislatiei nationale si a practicilor la normele universale, in baza unui parteneriat intre stat, societatea civila si donatori straini, intre care reprezentanta UNICEF in Moldova are un loc central. Astfel, in luna septembrie 2003 a demarat proiectul "Alternative la detentie si asistenta minorilor in conflict cu legea", implementat de catre Institutul de Reforme Penale in parteneriat si cu suportul financiar al UNICEF Moldova. In cadrul acestuia au fost initiate activitati orientate spre imbunatatirea situatiei copiilor in conflict cu legea prin: oferirea asistentei juridice, psihologice si sociale prin intermediul echipelor mobile; promovarea aplicarii fata de acestia a masurilor si sanctiunilor alternative detentiei (munca neremunerata in folosul comunitatii, probatiunea). Un alt rezultat al procesului este si initierea specializarii judecatorilor, procurorilor si avocatilor in examinarea cazurilor cu privire la minori.

Constatand lipsa unor materiale ce ar trata specificul muncii cu minorii in cadrul justitiei penale, am incercat sa fac o selectie a celor mai esentiale prevederi ale actelor internationale care guverneaza tratamentul aplicat copiilor din Republica Moldova si din Romania, aflati in conflict cu legea, dar si sa prezint specificul cadrului legal national deja existent, precum si practicile atestate. Astfel sunt prezentate prevederile Conventiei cu privire la drepturile copilului, Regulilor de la Beijing, Principiilor de la Riyadh, prevederile Pactului International cu privire la Drepturile Civile si Politice, cele ale Codului penal si de procedura penala ale Republicii Moldova si ale Romaniei, etc.

Prevenirea si combaterea infractionalitatii minorilor, a constituit si constituie o preocupare permanenta de politica penala a Romaniei. Specificul fenomenului infractional in randul minorilor din Romania ridica probleme deosebite de prevenire si combatere, deoarece cauzalitatea acesteia se interactioneaza cu o multime de factori ca: lipsa de experienta de viata sociala a minorului cu consecinta neintelegerii depline a semnificatiei sociale ca si a sanctiunilor ce li s-ar aplica, deficiente in procesul educativ care se desfasoara in familie si in scoala, influenta negativa exercitata de unii majori care ii atrag pe minori pe calea infractionala, etc. Necesitatea prevenirii si combaterii infractiunilor comise de minori apare cu atat mai evidenta cu cat fenomenul cunoaste uneori recrudescente, iar faptele pot fi deosebit de periculoase[43].

Standardele internationale stabilesc un numar de principii directoare privind justitia juvenila. Acestea se bazeaza pe obligatiile statului de a asigura interesul superior al fiecarui copil si de a garanta ca masurile luate fata de copiii care au incalcat legea sunt proportionale cu gravitatea infractiunii comise si iau in considerare circumstantele personale ale fiecarui minor.

Potrivit Conventiei cu privire la drepturile copilului "orice copil suspectat sau acuzat de incalcarea legii penale are cel putin urmatoarele garantii: de a fi prezumat nevinovat pana la stabilirea vinovatiei in conformitate cu prevederile legii, de a fi informat prompt si in mod direct cu privire la acuzatiile ce i se aduc lui sau ei, iar in caz de necesitate prin intermediul parintilor sai sau reprezentantilor legali, si sa beneficieze de asistenta juridica sau de alt gen pentru a-si pregati si prezenta apararea sa; cauza sa fi e solutionata fara intarziere de catre o autoritate sau un organ judiciar competent, independent si impartial, in cadrul unui proces echitabil si conform legii, cu oferirea asistentei juridice sau de alt gen, cu participarea parintilor sau altor reprezentanti legali, cu exceptia cazurilor, cand, reiesind din situatia sa specifica sau varsta, aceasta este considerata a nu fi in interesul superior al copilului; sa nu fi e obligat sa depuna marturii sau sa-si recunoasca vina; sa audieze sau sa ceara sa fi e audiati martori ai partii adverse, sa obtina participarea si examinarea martorilor in favoarea sa in conditii de egalitate; daca este considerat ca ar fi incalcat legea penala, sa poata cere revederea deciziei si a sanctiunii respectiv impuse (); sa beneficieze de serviciile gratuite ale interpretului in caz daca copilul nu poate intelege sau vorbi limba folosita; sa-i fie respectata in mod deplin viata privata la toate etapele procesului"[44].

Contactele si interactiunea dintre reprezentantii organelor de drept si copii trebuie sa fie de o asemenea maniera, incat sa se respecte statutul juridic al minorului. Ele trebuie sa evite dauna si sa promoveze conditii favorabile pentru copil. Majoritatea standardelor internationale incurajeaza statele membre Uniunii Nationale sa stabileasca un sistem separat sau proceduri si institutii specializate pentru cazurile in care copiii sunt acuzati sau inculpati de comiterea infractiunilor. In Republica Moldova a fost initiata specializarea judecatorilor, procurorilor si avocatilor in cauzele cu participarea minorilor.

Toate cazurile cu privire la minorii acuzati de incalcarea legii, atat in arest preventiv cat si in libertate, trebuie sa fie examinate in mod expres. Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice stabileste ca minorii trebuie sa fie adusi "cat de curand posibil pentru judecare"[45], consolidand cerintele pentru un proces in cadrul unui timp rezonabil si fara intarziere . Scopul este de a face ca termenul de detentie preventiva pentru minori sa fi e cat mai scurt posibil. Acest obiectiv poate fi obtinut prin eliberarea lor rapida din locurile de detentie sau aducandu-i pentru judecare in termene cat mai reduse.

Ca si adultii, minorii au dreptul la acces prompt la asistenta juridica si de a contesta legalitatea retinerii lor. Potrivit art.69 alin.1 pct.4 al Codului de procedura penala al Republicii Moldova, "asistenta juridica a invinuitului minor este obligatorie pe tot parcursul procesului penal". Ofiterul de urmarire penala este obligat sa asigure minorul cu aparator din oficiu, in caz daca inculpatul nu are un avocat ales, ori nu are aceasta posibilitate. Procesul penal, inclusiv procedura de judecata privind copiii suspectati sau acuzati de comiterea unei infractiuni, trebuie sa respecte drepturile copilului, sa-i ia in considerare varsta si sa porneasca de la scopul de reabilitare a acestuia. Asemenea cerinte sunt bazate pe perceptiile care prevad ca minorii trebuie sa evite, pe cat posibil, stigmatizarea de criminal. In procesul judecarii cauzelor cu participarea minorilor trebuie sa fi e aplicate cu prioritate metode educative decat pedepse.

Specializarea judecatorilor care examineaza cauzele minorilor are la baza o varietate de garantii procesuale bazate pe o accentuata dimensiune psihologica judiciara. In prezent, in fiecare instanta judecatoreasca din Republica Moldova sunt numiti de catre Consiliul Superior al Magistraturii judecatori care pot judeca cauzele privind minorii. Existenta unor complete specializate, compuse din judecatori experimentati, asigura cresterea calitatii actului de justitie.

La punerea pe rol a unei cauze cu privire la minori urmeaza sa se acorde o deosebita atentie respectarii pe parcursul urmaririi penale a normelor de drept penal si procesual, sa se examineze minutios demersurile si declaratiile existente, temeinicia arestarii preventive a minorului. In caz de nerespectare de catre organele urmaririi penale a acestor cerinte referitor la detinerea neintemeiata sub arest a minorului, judecata este obligata sa modifice sau sa revoce masura preventiva.

In Romania, in anul 2005 se infiinteaza la Brasov primul Parchet de pe langa Tribunalul pentru Minori si Familie din tara, care functioneaza pe langa Tribunalul pentru Minori si Familie. In cadrul acestei instante specializate, cazurile se rezolva foarte rapid, termenele de judecata sunt de maxim 2 saptamani, iar cazurile se rezolva, in marea lor majoritate, dupa maxim 3 termene. Parchetul specializat pe langa Tribunal, are personal ce a fost specializat in problematica drepturilor copilului, toata activitatea fiind centrata pe interesul copilului, abordarea minorului si audierea sa fiind facute in conditiile legii si intr-un alt mod, primand interesul general si superior al copilului.

Din pacate, programul pilot nu s-a extins si in alte orase ale Romaniei, desi Guvernul Romaniei s-a angajat, in 2004, sa infiinteze parchete si tribunale specializate pentru minori, in toate judetele tarii. In aceste institutii urmau sa se judece cazurile de adoptie, de copii abuzati, de copii ai caror parinti sunt in divort sau cazurile delincventilor minori. Pana acum, infiintarea lor nu a fost prevazuta in nici un buget, chiar daca au existat in permanenta voci care au solicitat respectarea angajamentelor luate.

De ce se petrec totusi asemenea fapte, de ce au loc totusi infractiuni contra vietii - care sunt infractiunile cele mai grave prevazute in codurile penale ale Romaniei si Republicii Moldova - in randul minorilor si tinerilor? Cum este posibil ca un copil cu o varsta foarte frageda sa suprime viata altui minor, cum se poate ca un minor sa suprime viata tatalui sau? Cum se explica ca un tanar abia trecut de varsta majoratului pune mana pe un topor sau pe un cutit si ia viata altei persoane, in etate, in scop de jaf?cum se poate ca un minor sa sustraga cheile autoturismului de familie, sa il conduca - in conditiile in care mai are in masina si alti prieteni - si sa faca un accident in care sa-si piarda viata pasagerii sau alte persoane nevinovate? La aceste intrebari raspunsul nu poate fi decat analitic si bazat pe cauzele si imprejurarile care au condus - in fiecare caz in parte, la savarsirea infractiunii respective.

Urmatoarele principale cauze si conditii au subliniat savarsirea unor infractiuni contra vietii si sanatatii: minori si tineri proveniti din familii dezorganizate, abandonul scolar si consumul de droguri; modul de viata parazitar al unor tineri, viata dezorganizata, lipsa unui domiciliu stabil si influenta negativa din partea unor elemente cu comportari deviante; consumul de bauturi alcoolice - cauza frecventa a savarsirii infractiunilor de violenta; lipsa de supraveghere si de educatie a unor minori si tineri si comportamentul imoral si deviant al acestora. Problema raspunderii penale a minorilor si in genere a prevenirii si combaterii delincventei juvenile a constituit una dintre cele mai dificile si mai dramatice probleme ce se pun in planul politicii penale si al dreptului penal. Din punct de vedere sociologic si criminologic, devianta penala (care, asa cum reiese din statistici) s-a amplificat in perioada urmatoare anilor 1989 si apare ca un efect negativ al actiunii de liberalizare a constiintei.

In legislatia romana, minoritatea este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei si determina starea in care se gaseste faptuitorul minor, care in momentul savarsirii faptei prevazuta de legea penala nu implinise varsta raspunderii penale[48]. Avand in vedere particularitatile dezvoltarii biopsihice a persoanei, in dreptul penal roman s-a impus cu necesitate stabilirea unei limite de varsta sub care sa fie exclusa raspunderea penala a minorului. Pana la o anumita varsta minorul este deci, prezumat ca fiind lipsit de capacitate penala , deoarece nu are reprezentarea semnificatiei sociale a actiunilor sau inactiunilor sale.

Din analiza Capitolului V al Codului penal roman, privind minoritatea, se desprinde cu predilectie ideea aplicarii cu prioritate a masurilor educative, care prin rolul natura si finalitatea lor, corespund cel mai bine caracteristicilor si particularitatilor acestei varste.

Potrivit legislatiei in materie, in dreptul penal roman, minorii raspund diferentiat in functie de varsta pe care o au la data savarsirii faptei, astfel: minorul care nu a implinit 14 ani nu raspunde penal; minorul intre 14-16 ani raspunde numai daca a actionat cu discernamant, minorul care a implinit 16 ani se prezuma ca a actionat cu discernamant si are capacitatea de a raspunde penal, insa minoritatea este o cauza personala si nu se rasfrange asupra participantilor la savarsirea faptei.

Fata de minorul care nu raspunde penal si care savarseste fapte prevazute de legea penala, se iau masuri de ocrotire prevazute in OUG nr. 26/12.06.1998 privind protectia copilului aflat in dificultate, modificata prin Legea nr. 108/02.06.1998.

Sanctionarea minorilor care savarsesc infractiuni trebuie sa corespunda particularitatilor psiho-fizice ace acestora si sa asigure educarea si reeducarea lor. Preocuparile pentru diversificarea sanctiunilor aplicabile minorilor sunt stimulate de rezultatele cercetarilor criminologice si de psihologie pedagogica, de la sfarsitul secolului si continua si in prezent. Particularitatile infractorilor minori reclama masuri de aparare sociala adecvate care sa vizeze, refacerea educatiei deficitare a minorilor, acestea fiind masurile educative. Masurile educative s-au impus in legislatii, in general, treptat, dar niciodata complet, pentru minori preconizandu-se un sistem sanctionator mixt, format atat din pedepse, cat si din masuri educative.

Masurile educative[50] aplicate minorilor, in legislatia romana, in functie de gradul de pericol social al faptei savarsite, de starea fizica, de dezvoltarea intelectuala si morala, de comportarea lui, de conditiile in care a fost crescut si in care a trait, sunt: mustrarea; libertatea supravegheata; internarea intr-un centru de reeducare; internarea intr-un institut medical-educativ. Masurile educative sunt consecinte ale raspunderii penale si se iau numai daca minorul a savarsit o infractiune. Scopul acestora este de a educa si reeduca pe minorul care a savarsit o infractiune, de a asigura o schimbare in constiinta acestuia pentru respectarea valorilor sociale ocrotite de lege, prin dobandirea unei pregatiri scolare si profesionale care sa-i permita o deplina integrare in viata sociala. Spre deosebire de pedepse, masurile sociale au caracter preponderent educativ si nu lasa sa subziste nicio consecinta penala, ele neconstituind antecedente penale pentru persoanele fata de care s-au luat[51]. Luarea unei masuri educative fata de un minor pentru infractiunea savarsita, este lasata la aprecierea instantei de judecata.

Sistemul legislativ in materia raspunderii penale a minorilor a cunoscut o serie de modificari specifice perioadelor traversate de Romania in ultimii ani: abrogarea Decretului nr. 218/1977, modificarea codului penal si codului de procedura penala prin adoptarea Legii nr. 104/1992 si Legii nr. 140/1996, prin actiunea acestora din urma introducandu-se o serie de instrumente de natura a inlocui golul creat prin inexistenta unei legi speciale in domeniu - reducerea fractiunii pedepsei inchisorii sau amenzii pentru minori de la 1/3 la 1/2, posibilitatea instantei de judecata de a impune minorului respectarea unor obligatii[52]:

a) sa nu frecventeze anumite locuri stabilite;

b) sa nu intre in legatura cu anumite persoane;

c) sa presteze o activitate remunerata intr-o institutie de interes public fixata de instanta cu durata intre 50-200 ore, de maxim 3 ore pe zi, dupa programul de scoala in zilele nelucratoare si in vacanta.

Pedepsele aplicate minorilor sunt amenda si inchisoarea in cuantum de o jumatate din pedeapsa aplicata majorilor, si, bineinteles acestia beneficiaza de mijloacele de individualizare specifice: suspendarea conditionata a executarii pedepsei si suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere sau sub control judiciar, cu raportare la dispozitiile art.103 alin.3 C.pen. roman. In aceste ultime situatii, legea prevede pentru minori termene de incercare cuprinse intre 6 luni si 2 ani, lasand la aprecierea instantei de judecata cuantumul acestui termen. Analizand ambele categorii de sanctiuni - masurile educative si pedepsele - se constata ca fiecare dintre acestea vizeaza o finalitate proprie, specifica, primele urmarind prioritar reeducarea minorului, iar ultimele cu precadere constrangerea acestuia odata cu actiunea de prevenire.

Combaterea fenomenului infractional in randul minorilor, presupune, inainte de toate, o corecta analiza a elementelor care au condus la savarsirea faptei si apoi aplicarea corespunzatoare a sanctiunii prevazute de lege, care, asa cum releva in dispozitiile art.100 C.pen., va fi mai intai avuta in vedere aplicarea unei masuri educative si numai daca se apreciaza ca aceasta nu este suficienta, instanta de judecata va proceda la aplicarea unei pedepse.

Problema criminalitatii printre minorii Republicii Moldova este calificata ca fiind una destul de stringenta in Republica Moldova. Legislatia moldoveana reglementeaza situatia raspunderii penale a minorilor[53], prin faptul ca minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu poate fi subiect al infractiunii , acest lucru insemnand ca pana la atingerea varstei de 14 ani, din punct de vedere penal, inexistenta responsabilitatii persoanei fizice este absoluta si in niciun caz nu se va putea dovedi existenta ei. Art.21 C.pen. moldovean , reglementeaza situatia juridica a raspunderii penale a minorilor:

"(1) sunt pasibile de raspundere penala persoanele fizice responsabile care, in momentul savirsirii infractiunii, au implinit virsta de 16 ani.

(2) Persoanele fizice care au virsta intre 14 si 16 ani sunt pasibile de raspundere penala numai pentru savirsirea infractiunilor deosebit de grave si exceptional de grave, precum si pentru infractiunile grave prevazute la art.137 alin.(1), art.140 alin.(1), art.141, 147, 148, 150 alin.(2), art.151 alin.(1)-(4), art.152 alin.(2), art.154 alin.(2), art.157 alin.(2), art.164 alin.(1) si (2), art.165 alin.(1), art.166 alin.(2) si (3), art.171 alin.(1) si (2), art.172 alin.(1) si (2), art.175, 186 alin.(1)-(3), art.188 alin.(1) si (2), art.189 alin.(2) si (3), art.190 alin.(2) si (3), art.196 alin.(4), art.197 alin.(2), art.212 alin.(3), art.216, 217 alin.(2) si (3), art.236 alin.(1), art.237 alin.(2), art.260 alin.(1) si (2), art.270, 271, 273 alin.(2) si (3), art.275 alin.(1) si (2), art.278 alin.(1) si (2), art.280 alin.(1), art.282 alin.(1), art.287 alin.(2) si (3), art.289 alin.(1), art.290 alin.(2), art.292 alin.(2), art.325 alin.(2) si (3), art.352 alin.(3)

Privind pedeapsa penala aplicata minorilor care au savarsit infractiuni, art.71 C.pen. moldovean, prevede ca "detentiunea pe viata nu poate fi aplicata femeilor si minorilor", iar art.72[56] ce reglementeaza categoriile penitenciarelor in care se executa pedeapsa cu inchisoarea prevede la alin.5 ca "persoanele care nu au atins virsta de 18 ani executa pedeapsa cu inchisoarea in penitenciare pentru minori, tinindu-se cont de personalitatea condamnatului, antecedentele penale si gradul prejudiciabil al infractiunii savirsite".

Minorii, conform art.89 C.pen. moldovean, pot fi liberati de pedeapsa, in art.93 fiind reglementata expres aceasta forma: "(1) Minorii condamnati pentru savirsirea unei infractiuni usoare sau mai putin grave pot fi liberati de pedeapsa de catre instanta de judecata daca se va constata ca scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea lor intr-o institutie speciala de invatamint si de reeducare sau intr-o institutie curativa si de reeducare, precum si prin aplicarea altor masuri de constringere cu caracter educativ, prevazute la art.104.

(2) Internarea minorilor intr-o institutie speciala de invatamint si de reeducare sau intr-o institutie curativa si de reeducare se stabileste de catre instanta de judecata pe un termen de pina la atingerea majoratului. Prelungirea termenului de aflare a persoanei in aceste institutii dupa atingerea virstei de 18 ani este permisa numai pina la absolvirea unei scoli de cultura generala sau de meserii

Potrivit Codului penal al Republicii Moldova, varsta generala pentru tragerea la raspundere penala a persoanei fizice este de 16 ani. Minorii intre 14 si 16 ani poarta raspunderea penala numai pentru savarsirea infractiunilor indicate expres in art.21 alin.2 C.pen. In cadrul urmaririi penale si judecarii cauzei trebuie sa fie stabilita varsta precisa a minorului (ziua, luna, anul nasterii). Aceasta chestiune se solutioneaza in conformitate cu cerintele legii de procedura penala. Se considera ca persoana a atins varsta anumita nu in ziua nasterii, ci incepand cu ziua urmatoare. La constatarea varstei de catre expertiza medico-legala ziua nasterii urmeaza sa fie considerata ultima zi a acelui an, care este numit de expert, iar in cazul constatarii varstei printr-un numar minimal si un numar maximal de ani, ea se deduce din varsta minimala a acestei persoane presupusa de expertiza. Temeiurile raspunderii penale sunt unice si se aplica in egala masura fata de orice persoana care a implinit varsta ceruta de lege, insa varsta minorului este luata in considerare la individualizarea raspunderii si a pedepsei penale. Referitor la problema varstei de la care este posibila raspunderea penala, trebuie avut in vedere ca o mare parte din infractiunile prevazute in partea speciala a codului penal moldovean, pot fi savarsite numai de persoane care au atins o anumita varsta.

Masurile de constrangere cu caracter educativ sunt, in legislatia Republicii Moldova, masuri de siguranta si sunt indicate expres si exhaustiv in art.104 C.pen. Potrivit legislatiei moldovene, persoana in varsta de pana la 18 ani care a savarsit pentru prima oara o infractiune usoara sau mai putin grava, poate fi liberata de raspundere penala in conformitate cu prevederile procedurii penale, daca s-a constatat ca, corectarea ei este posibila fara a fi supusa raspunderii penale. Persoanelor liberate de raspundere penala[57], li se pot aplica:

a) masurile de constrangere cu caracter educativ, prevazute la art.104[58]:

"(1) Persoanelor liberate de raspundere penala in conformitate cu art.54, instanta de judecata le poate aplica urmatoarele masuri de constringere cu caracter educativ:

a) avertismentul;

b) incredintarea minorului pentru supraveghere parintilor, persoanelor care ii inlocuiesc sau organelor specializate de stat;

c) obligarea minorului sa repare daunele cauzate. La aplicarea acestei masuri se ia in considerare starea materiala a minorului;

d) obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologica;

e) internarea minorului intr-o institutie speciala de invatamint si de reeducare sau intr-o institutie curativa si de reeducare.

(2) Enumerarea de la alin.(1) are un caracter exhaustiv.

(3) Minorului ii pot fi aplicate concomitent citeva masuri de constringere cu caracter educativ.

(4) In cazul eschivarii sistematice de la masurile de constringere cu caracter educativ de catre minor, instanta de judecata, la propunerea organelor de stat specializate, anuleaza masurile aplicate si decide trimiterea cauzei penale procurorului sau stabileste pedeapsa conform legii in baza careia persoana a fost condamnata, dupa caz

b) sau masurile prev. de art.67[59]: "munca neremunerata in folosul comunitatii nu poate fi aplicata persoanelor recunoscute ca invalizi de gradele I si II, militarilor, femeilor gravide, femeilor care au copii in virsta de pina la 8 ani, persoanelor care nu au atins virsta de 16 ani si persoanelor care au atins virsta de pensionare".

Ca o concluzie finala, apreciez activitatea de individualizare judiciara a pedepselor aplicate in cazul savarsirii infractiunilor contra vietii, integritatii corporale si sanatatii, savarsite din culpa reprezinta, in contextul socio-politic actual atat in Romania cat si in Republica Moldova, o responsabilitate deosebita a instantelor de judecata, prin prisma angajamentelor asumate de cele doua tari, a asteptarilor societatii fata de finalitatea actului de justitie, dar si a schimbarii unor mentalitati si deprinderi.

Fara indoiala ca ea nu are caracter de noutate pentru judecatorii din Romania sau din Republica Moldova, insa se impune parcurgerea pasilor mentionati si analiza detaliata a criteriilor de individualizare judiciara, in mod cumulativ, in scopul realizarii unei practici judiciare unitare si previzibile in materie, prin stabilirea si aplicarea unor pedepse juste si echitabile.

Astfel, se vor analiza minutios, in toate cauzele, gradul de pericol social concret al faptei savarsite si periculozitatea infractorului, alaturi de celelalte criterii, pornind de la mijloacele de proba administrate la cerere sau din oficiu, special in acest scop, si care sa ofere suficiente informatii instantelor, ca baza pentru stabilirea si aplicarea pedepselor.

Cuantumul prejudiciului efectiv produs prin infractiune poate reprezenta un aspect de care sa se tina seama in procesul de individualizare judiciara, dar fara a fi rupt din ansamblul celorlalte criterii; astfel, simpla constatare a producerii unui prejudiciu relativ redus sau a pretinderii/primirii/acceptarii promisiunii/nerespingerii promisiunii unui folos material cu o valoare scazuta nu este, prin ea insasi, suficienta pentru a justifica aplicarea unei pedepse reduse a carei executare sa fie suspendata, eventual, ignorandu-se, in acelasi timp, celelalte criterii amintite.

Consider ca se impune o abordare dialectica a tuturor criteriilor de individualizare, fara a se sublinia, cu precadere lipsa antecedentelor penale ale infractorului, de exemplu, faptul ca anterior comiterii faptei se bucura de o buna reputatie, ca are o pregatire scolara si profesionala peste medie etc., aspecte care, in principiu, in cazul infractiunilor de acest gen, nu au neaparat valoarea unor circumstante atenuante, mai ales atunci cand infractorul a profitat de aceste realitati pentru a-si disimula comportamentul infractional sau a-si asigura realizarea scopului ilicit propus; in acest context apreciez ca deosebit de utila analiza scopului si a mobilului infractiunii in fiecare cauza in parte, tocmai pentru a realiza o adecvare corespunzatoare a pedepsei. Subliniez, in acelasi context, obligativitatea motivarii minutioase a procesului de individualizare a pedepsei, precum si studiul permanent al practicii judiciare in materie, ca o premisa pentru jurisprudenta unitara si previzibila.

B. Corectarea condamnatilor

Codurile penale din Romania si din Republica Moldova nu contin ordonat norme care sa se ocupe de infractor, ci numai dispozitii speciale sau referiri izolate, cum ar fi cele care privesc individualizarea pedepselor, regimul minorilor sau a celor care s-au aflat in stare de "puternica tulburare". Pedepsele sunt si ele prevazute pentru fiecare infractiune in parte si nu pentru infractori, adica se folosesc termeni ca "uciderea unei persoane se pedepseste cu . " si nu "pentru cel care ucide o persoana pedeapsa este de . ..". Acest sistem este folosit de majoritatea legislatiilor europene si corespunde necesitatilor de sistematizare ca urmare a tendintei de a se acorda intaietate faptelor si nu faptuitorilor. Eforturile sunt orientate catre obiectivizarea acelor acte materiale care sunt infractiunile si care sunt privite oarecum distinct de subiectii activi sau de subiectii pasivi participanti la ele.

Dupa parerea mea, dreptul penal ar trebui sa se intereseze mai mult de personalitatea reala a infractorului, de psihologia si temperamentul acestuia si nu numai de infractorii care apartin categoriilor de recidivisti, delincventi sau de minori. Este lasata in umbra caracterizarea obiectiva a celor care au comis infractiuni si care trebuie sa execute o pedeapsa - care se presupune ca va fi suficienta pentru resocializarea lor.

Resocializarea, este un proces educativ, reeducativ si de tratament, aplicat persoanelor condamnate penal, prin care se urmareste readaptarea infractorilor la sistemul de norme si valori general acceptate de societate, in scopul reintegrarii sociale a acestora si prevenirii recidivei. Caracteristicile resocializarii sociale sunt:

- resocializarea vizeaza persoane care au savarsit deja o infractiune;

- resocializarea are drept scop imediat prevenirea recidivei (resocializarea reprezinta o componenta a prevenirii speciale);

- resocializarea constituie un demers social realizat in mod stiintific, de personal calificat in acest scop;

- metodele resocializarii sunt: educarea, reeducarea si tratamentul.

Educarea vizeaza mai ales pe infractorii a caror personalitate a suferit o "socializare negativa", asimiland norme si valori contrare celor general acceptate de societate. Reeducarea se adreseaza infractorilor a caror personalitate a suferit o inadaptare la sistemul de norme amintit. Ambele se realizeaza prin modalitati diverse, atat teoretice cat si practice, prin care se doreste ca infractorii sa redobandeasca respectul pentru oameni si lege, pentru munca, pentru calificarea ori recalificarea profesionala.

Tratamentul de resocializare se realizeaza prin metode terapeutice apreciate a fi adecvate (chirurgicale, medico-pedagogice, psiho-terapeutice, psihanalitice, etc.), urmarindu-se remodelarea personalitatii infractorului, ameliorarea tendintelor sale reactionale, reinnoirea motivatiilor care ii anima interesele si modificarea atitudinilor acestuia, in scopul reinsertiei sociale prin readaptarea la mediul socio-cultural. Resocializarea infractorului constituie domeniul de cercetare al criminologiei clinice.

Analiza proceselor psihice ale intentiei si culpei in cadrul actiunii si nu vinovatiei serveste pentru a demonstra posibilitatea extinderii intentiei si culpei, la persoanele incapabile. Acestea pot comite faptele atat cu intentie cat si din culpa, si numai pe acest temei ar fi justificata luarea impotriva lor a unor masuri de siguranta, chiar daca nu poate fi facut un repros cu privire la conduita lor si deci, nu li se poate aplica o pedeapsa. O asemenea teza este respinsa de teoria psihologica a vinovatiei considerandu-se ca vinovatia (intentia si culpa) nu poate fi analizata decat in raport cu o persoana responsabila, capabila sa-si dea seama de conditiile in care actioneaza si de consecintele faptei (inclusiv de impactul acesteia cu anumite valori existente in societate) si sa-si coordoneze activitatea in raport cu aceste cunostinte si reprezentari. In lipsa capacitatii psiho-fizice, agentul poate comite doar fapte periculoase, dar nu fapte intentionate sau culpoase.

Chiar daca actele incapabilului releva unele similitudini cu cele intentionate sau culpoase, acestea nu sunt decat aparente; s-ar putea vorbi in aceste cazuri de un pseudo-dol[60] sau o pseudo-culpa, dar nu despre intentie sau culpa propriu-zise.

Desi persoanele incapabile sunt in stare sa produca un rezultat nociv, existand o anumita coordonare a miscarilor, care conduc la obtinerea acestui rezultat, conduita acestora nu poate fi identificata cu o fapta intentionata sau din culpa; mai curand rezultatul apare ca o consecinta mecanica pur cauzala a miscarii membrelor persoanei incapabile, expresia laturii cauzale a corelatiei dintre fapta si autor. Este adevarat ca prin extinderea intentiei si culpei la persoanele incapabile, teoria normativa permite tratarea identica a persoanelor sanatoase cu cele incapabile, ambele categorii beneficiind in egala masura de cauzele care inlatura intentia sau culpa (eroarea de fapt, cazul fortuit) precum si de cauzele justificative, chiar inainte de a se pune in discutie situatia lor de persoane iresponsabile.

De exemplu, in aceasta conceptie, persoana incapabila, daca s-a gasit in eroare de fapt, oi in legitima aparare, stare de necesitate, ordinul legii va beneficia de influenta acestor cauze fara sa tina seama de starea lor de iresponsabilitate; ca urmare, va fi expusa posibilitate luarii unei masuri de siguranta impotriva lor. Se evita astfel tratarea mai grava a persoanelor incapabile in raport cu cele capabile, cel putin in limitele de mai sus (solutie imposibil de conceput in teoria psihologica asupra vinovatiei). Acest tratament uniform prezinta insa si pericolul ca eroare de fapt a agentului sa produca efectele aratate desi ea s-a datorat starii de dezechilibru mintal; la fel, legitima aparare putativa desi determinata tot de starea de boala a agentului, ar conduce, in lipsa unei dispozitii care sa reglementeze in mod special aceasta situatie, la imposibilitatea luarii vreunei masuri de siguranta contra agentului, ceea ce, in conditiile date ar fiu periculos.

Autorii teoriei normative[61] au invocat ca o latura pozitiva a solutiei preconizate si faptul ca numai astfel ar fi posibil sa se prevada masuri de siguranta diferentiate dupa cum persoanele incapabile au comis faptele ilicite cu intentie sau din culpa, solutie care nu ar fi posibila in conceptia psihologica asupra vinovatiei (chiar daca, in fapt, instantele ar putea sa opereze si in aceasta conceptie, unele diferentieri cum ar fi aceea de a nu dispune nicio masura de siguranta cu privire la o persoana incapabila care a comis fapta din culpa in masura in care o asemenea persoana nu prezinta pericol social; de regula un atare pericol lipseste la astfel de persoane).

Ramane de analizat daca aceste laturi pozitive ale extinderii intentiei si culpei asupra persoanelor incapabile compenseaza neajunsurile teoretice si practice pe care le-am semnalat si daca nu, ar trebui cautata in alta parte aceasta solutie care ar evita posibilitatea unui tratament juridic mai grav persoanelor incapabile fata de cele capabile.

Poate un iresponsabil intocmai ca o persoana sanatoasa psihic sa comita o fapta in stare de constrangere fizica sau morala? In acest caz va avea prioritate cauza de exonerare (alta decat iresponsabilitatea) sau se va da precadere starii de iresponsabilitate?

In prezent, ambele conceptii dau un raspuns negativ acestor intrebari ceea ce face posibila aplicarea unui tratament mai grav incapabilului decat persoanelor care au capacitatea de a raspunde penal. In timp ce pentru persoanele capabile ar putea fi inlaturata vinovatia (si implicit pedeapsa), invocandu-se temeiurile legale care au acest efect asupra vinovatiei, incapabilul nu ar putea invoca aceste temeiuri (constrangerea morala, de pilda), deoarece motivele mentionate nu au vreo prioritate fata de existenta iresponsabilitatii si nu ar putea fi invocate decat daca nu exista starea de iresponsabilitate a agentului si nu indiferent de aceasta. Odata stabilita starea de incapacitate a agentului care atrage, dat fiind starea de pericol care exista, de regula, masurii de siguranta nu mai poate fi invocata vreo cauza de vinovatie si se trece la aplicarea acestor masuri, chiar daca, intr-un caz determinat, incapabilul ar putea sa se prevaleze de vreuna din cauzele care, de regula, inlaturand starea de pericol, impiedica luarea unei masuri de siguranta sau educative impotriva sa (de exemplu, daca minorul sub 14 ani a comis o fapta in conditiile constrangerii fizice sau ale constrangerii morale).

Diverse sisteme penale si sociale de sanctionare, tratament si resocializare a delincventilor se fundamenteaza pe anumite conceptii filozofice, morale, politice si religioase, avand ca finalitate realizarea protectiei si apararii sociale a societatii, prevenirea comiterii de noi infractiuni, reintegrarea si reabilitarea sociala si morala a persoanelor condamnate la diverse pedepse. Aceste sisteme includ o gama larga de sanctiuni si pedepse care trebuie sa fie cat mai mult individualizate, astfel incat alegerea si aplicarea lor sa conduca la reducerea riscului reiterarii unor fapte noi de catre individul condamnat si la reabilitarea lui normala dupa executarea pedepsei, oferind, totodata, o protectie adecvata si pentru societate.

Principiul ca detentia si privarea de libertate trebuie folosite ca o ultima solutie este acceptat de majoritatea statelor lumii. Astfel, inainte ca autoritatea competenta sa hotarasca izolarea de societate, ea trebuie sa ia in consideratie toate celelalte sanctiuni posibile mai putin radicale, decizia privind privarea de libertate fiind adoptata numai atunci, cand cazul in discutie este de asa natura incat pedepsele mai putin radicale nu pot fi acceptate. Regimul de tratament si resocializare a infractorilor difera foarte mult de la o tara la alta, incepand de la internarea acestora in institutii deschise, semideschise sau inchise si pana la izolarea lor totala in inchisori speciale de maxima siguranta si securitate.

Regimul penitenciar trebuie sa corespunda scopului de a asigura o indrumare si corijare a condamnatilor pentru ca, dupa executarea pedepsei, ei sa se poata integra in munca si in viata sociala, respectand normele de conduita legale si de convietuire sociala. La fel, executarea pedepsei trebuie sa contribuie la prevenirea de savarsire a noilor infractiuni .

Resocializarea este un proces educativ, reeducativ si de tratament aplicat persoanelor condamnate penal, prin care se urmareste readaptarea infractorilor la sistemul de norme si valori general acceptate de societate, in scopul reintegrarii sociale a acestora si al prevenirii recidivei.

Procesul de resocializare are urmatoarele caracteristici:

vizeaza persoane care au savarsit deja o infractiune;

are drept scop imediat prevenirea recidivei, fiind, in acest sens, o componenta a prevenirii speciale;

constituie un demers social realizat in mod stiintific de personalul special calificat in acest scop.

Metodele resocializarii sunt: educarea, reeducarea si tratamentul.

Educarea vizeaza, in special, infractorii a caror personalitate a suferit o "socializare negativa", asimiland norme si valori contrare celor general acceptate de societate. Reeducarea se adreseaza infractorilor, a caror personalitate a suferit o inadaptare la sistemul de norme mentionat. Educarea si reeducarea se realizeaza prin diverse modalitati atat teoretice, cat si practice, prin care se doreste ca infractorii sa dobandeasca respectul pentru oameni si lege, pentru munca, pentru calificarea ori recalificarea lor profesionala etc.

Tratamentul de resocializare se realizeaza prin metode terapeutice adecvate (medicale, pedagogice, psihoterapeutice, psihanalitice etc.), urmarindu-se remodelarea personalitatii infractorului, ameliorarea tendintelor sale reactionare, reinnoirea motivatiilor care ii anima interesele si modificarea atitudinilor acestora, in scopul reintegrarii sociale prin adaptarea la mediul sociocultural.

Implicand abandonarea unui mod de viata si adoptarea altuia, resocializarea presupune o "rupere completa cu trecutul", un control institutionalizat, exercitat in anumite stabilimente de profil prin:

a) restructurarea profunda a personalitatii individului delincvent, in ideea prevenirii repetarii unor noi acte delincvente;

b) asigurarea unor conditii de viata compatibile cu demnitatea umana si in conformitate cu normele comunitatii;

c) restabilirea "din mers" a rolurilor jucate de individul delincvent in viata sociala, prin incadrarea lui treptata intr-o retea normala de relatii cu comunitatea sociala din care a facut parte (familie, scoala, prieteni, vecini, colegi de munca etc.).

Realizarea unei resocializari normale si eficiente a individului este conditionata de o serie de factori, dintre care cei mai importanti sunt:

1) factorii care definesc caracteristicile si elementele specifice ale institutiei in care se realizeaza procesul de resocializare (centru de reeducare, stabiliment semideschis, penitenciar, institutie medical-educativa etc.);

2) factorii care definesc individualizarea sanctiunii si durata acesteia, precum si masurile de asistenta sociala, educativa si medicala, adoptate in functie de personalitatea fiecarui delincvent.

In functie de acesti factori, resocializarea infractorului se realizeaza in doua etape:

1) in timpul executarii pedepsei penale (cu sau fara izolarea de societate);

2) dupa executarea sanctiunii penale.

La aceasta etapa, in timpul executarii pedepsei penale, se urmareste, prioritar, schimbarea si transformarea vechiului sistem de norme, valori si convingeri ale individului delincvent, prin "dirijarea" comportamentului sau pe baza metodelor de tratament aratat mai sus. Insasi notiunea de tratament aplicata delincventilor nu este unanim acceptata, ea fiind utilizata atat intr-un sens restrans, cat si intr-un sens mai larg. Astfel, in sens restrans, notiunea de tratament defineste masurile individuale si terapeutice folosite pentru a-i determina pe detinuti sa-si schimbe modul de viata si sa-i indeparteze de activitatile lor criminale.

Intr-un sens mai larg, notiunea de tratament trebuie sa includa o serie de masuri si solutii care sa asigure detinutului pregatirea scolara si profesionala, libertatea religioasa, activitati si exercitii fizice si sportive, vizite, corespondenta nelimitata, lectura, acces la mijloacele de informare in masa, asistenta psihologica (psihiatrica) si medicala de specialitate.

Indiferent de diversele acceptiuni acordate notiunii de tratament, acesta trebuie subordonat unor finalitati care urmaresc prioritar: cultivarea deprinderii de a munci, incluzand aici pregatirea scolara si profesionala adecvata a detinutilor, in scopul prevenirii degradarii personalitatii lor; dobandirea unei vieti adecvate si a unor indeletniciri sociale prin educarea sociala si pregatirea in vederea readaptarii lor potrivit vietii in afara penitenciarului; asistenta de specialitate si indrumarea experta in scopul solutionarii necesitatilor si problemelor personale ale detinutilor.

Tratamentul prin privarea de libertate presupune ca, in functie de diferite grade legate de regimul sanctionator, delincventii sa fie internati sau inchisi intr-un mediu special, care difera enorm de starea lor normala de libertate, precum si cu statutul si rolurile avute inainte de condamnare. Repartizarea delincventilor in institutii se face in conformitate cu o serie de criterii formale, ca: sexul, varsta, natura si gravitatea infractiunii comise, legaturile familiale si sociale, necesitatile speciale de tratament etc.

In consecinta, in majoritatea tarilor exista locuri de detentie separate pentru barbati si femei, minori si adulti, infractori periculosi sau condamnati pe termen scurt etc. De asemenea, exista regimuri si institutii speciale de sanctionare si tratament pentru bolnavii psihici si delincventii psihopati, pentru toxicomani si alte categorii de persoane care necesita un tratament specific. La baza procesului de reintegrare sociala a persoanelor condamnate trebuie sa se afle urmatoarele principii:

a) principiul reabilitarii imediate (timpurii), fiindca un delincvent ocazional se poate reabilita mult mai usor decat unul recidivist;

b) principiul individualizarii masurilor, metodelor, tehnicilor si procedeelor de corectare si reeducare in functie de particularitatile individuale ale personalitatii infractorului;

c) principiul continuitatii procesului de corectare si reeducare;

d) principiul umanismului trebuie sa reflecte persoana supusa corectarii si reeducarii

prin prisma respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale acesteia.

Pentru obtinerea rezultatelor pozitive in procesul de resocializare este necesara imbinarea a trei aspecte aflate intr-o stransa interdependenta:

1) Reintegrarea personala psihosociala, care presupune echilibrarea "eu-lui", a tendintelor si inclinatiilor psihice ale delincventului, prin restructurarea personalitatii sale. Acest tip de reintegrare psihosociala este un proces de lunga durata care nu poate fi realizat numai prin normative juridice. Ultimele insa au menirea de a crea cadrul optim reeducarii si reintegrarii sociale, mobilizand toti factorii responsabili de recuperarea sociala a delincventilor. Pentru realizarea reintegrarii personale psihosociale a delincventilor este necesara cunoasterea profunda a particularitatilor individuale ale acestora, a trecutului personal al fiecaruia, ceea ce va permite luarea masurilor, metodelor si procedeelor strict individualizate si adecvate. Ca metoda de reeducare, in special, pentru minorii delincventi, anterior exista incredintarea lor colectivelor de munca. Aceasta presupunea ca mediul muncitoresc sa devina un cadru optim pentru restructurarea vechilor obisnuinte si atitudini fata de munca, fata de sine insusi si fata de ceilalti membri ai societatii.

2) Reintegrarea economica se reduce la crearea posibilitatii de calificare profesionala a acelor persoane care, savarsind infractiuni si fiind condamnate, nu au reusit sa-si finiseze studiile sau sa obtina o profesie. De asemenea, se presupune posibilitatea ridicarii nivelului profesional al celor care deja au o profesie. Aceasta etapa este extrem de importanta, deoarece persoana care, dupa eliberare, are o anumita profesie, calificare, meserie se poate incadra mult mai usor in viata sociala normala, avand posibilitatea sa-si castige singura existenta si sa-si satisfaca nevoile si cerintele personale (materiale si spirituale) prin castigul obtinut. Si invers, persoana care nu poate sa-si asigure existenta prin metode legale, va apela in curand la cele ilegale.

3) Reintegrarea socio-culturala presupune a acorda, fostului condamnat, posibilitatile de a avea acces la viata socioculturala, de a-si dezvolta inteligenta si aptitudinile, de a practica schimb informational-cultural cu ceilalti membri ai societatii. Nivelul educational al condamnatilor adeseori este destul de redus, persistand, mai degraba, o lipsa a educatiei sau o educatie negativa, cu tendinte si deprinderi antisociale. In astfel de cazuri e nevoie de reeducare - problema dificila, care trebuie precedata de inlaturarea educatiei vechi si insusirea celei noi. Acest proces dificil este posibil de realizat doar cu prezenta in penitenciare si inchisori a specialistilor calificati si anume: educatori, medici, psihologi, asistenti sociali si alte cadre de specialitate. Pe de alta parte, la acest proces trebuie antrenat intreg personalul penitenciarelor si al inchisorilor - de la director pana la gardianul recent angajat.

In conformitate cu Regulile europene pentru penitenciare privind regimul si tratamentul detinutilor[63], resocializarea si recuperarea morala a delincventilor trebuie subordonate unor finalitati menite sa asigure detinutilor conditii de viata compatibile cu demnitatea umana si cu standardele si normele acceptate in cadrul comunitatii. Detentia trebuie redusa doar la izolarea de societate a infractorului, fara alte consecinte agravante, urmand sa reduca, pe cat e posibil, traumatizarea psihica a detinutilor, prevenirea aparitiei unor tulburari emotionale, idei obsesive sau sinucidere, comportamente violente si agresive etc.

Un principiu, dar si un obiectiv, al procesului de resocializare, desfasurat in institutiile de profil, reprezinta normalizarea, care presupune apropierea, pe cat e posibil, a conditiilor vietii din penitenciare si inchisori de cele ale lumii exterioare ale acestora (punctul 65 (b) din Regulile penitenciare europene). Detinutii trebuie sa-si pastreze majoritatea drepturilor civile, exceptie facand doar libertatea de deplasare.

In vederea diminuarii efectelor negative ale condamnarii, incepand cu 1994, in Republica Moldova a demarat procesul de reformare a sistemului penitenciar, a carui principala sarcina a fost si este adoptarea legislatiei conform Constitutiei si tratatelor internationale. Noul Cod de executare a sanctiunilor de drept penal consolideaza, pentru prima data, statutul juridic al condamnatilor, stipuleaza drepturile si obligatiile lor.

Normalizarea presupune realizarea a doua obiective:

1) deschiderea, conceputa in unele sisteme penitenciare (cum sunt cele din Tarile Scandinave), ca diversificare a stabilimentelor deschise si semideschise, in care detinutii au dreptul la libera miscare in interior, corespondenta nelimitata, vizite saptamanale ale rudelor apropiate, invoiri si iesiri temporare din aceste institutii, acces la radio, TV, presa, intalniri cu publicul din zona, participarea la manifestatii culturale si sportive etc.;

2) responsabilitatea, ca cel de-al doilea obiectiv, consta in activitatea continua a personalului inchisorii sau al penitenciarului de a consolida simtul responsabilitatii la detinuti, respectul si increderea proprie, prin implicarea acestora intr-o serie de activitati sociale si comunitare, care sa-i pregateasca pentru reintegrarea normala in societate.

Doar in asemenea mod va putea fi redusa si criminalitatea recidiva, ratele careia sunt extrem de inalte. Ambele obiective pot fi realizate prin luarea de masuri preventive, generale si speciale la nivelul intregului stat, masuri indreptate spre a le crea condamnatilor necesitatile si interesele social-utile, posibilitatile favorabile satisfacerii lor, precum si spre a consolida bazele morale in comportarea atat a detinutilor, cat si a tuturor cetatenilor. Punctul 70 din Regulile europene pentru penitenciare prevede ca pregatirea detinutului pentru eliberare trebuie sa inceapa cat mai curand posibil. Trebuie sa se evite ca detinutul sa se simta izolat de societate, ci sa i se insufle increderea ca face parte din ea.

Probleme dificile apar dupa eliberarea persoanei condamnate din locurile de detentie, cand se urmareste reintegrarea post-condamnatorie a fostului delincvent, incadrarea lui intr-o activitate sociala, dobandirea unui nou statut si indeplinirea unor noi roluri etc. Din punct de vedere criminologic, principala problema consta in prevenirea recidivei, care este posibila doar in cazul unei reincadrari cat mai reusite in viata sociala a ex-condamnatului[64].

Psihologul rus Vasiliev[65] afirma ca reusita adaptarii condamnatului depinde de, cel putin, trei grupuri de factori:

1) factorii care se refera la personalitatea infractorului: conceptiile sale despre lume, inteligenta, cultura generala si juridica, moralitatea, cunostintele profesionale etc.;

2) factorii ce se refera la mediul unde va nimeri persoana eliberata: prezenta locuintei, a locului de munca a relatiilor cu colectivul, prezenta familiei si relatia cu aceasta etc.;

3) factorii ce privesc conditiile in care s-a aflat condamnatul in locul de detentie - structura colectivului, organizarea procesului de munca, instruirea, influenta educativa a administratiei etc. Acesti factori au o influenta dominanta in primele luni de libertate. In caz de nereusita, fostii condamnati se vor trezi cu o ura profunda fata de toata lumea inconjuratoare, iar de aici pana la o noua crima si, deci, recidiva nu este decat un pas[66].

Ispasirea pedepsei duce nu doar la schimbarea statutului social al persoanei, ci si la pierderea multor roluri si legaturi sociale, pe care le-a avut. Iata de ce, unul din scopurile principale ale locurilor de detentie este si de a pregati condamnatul, care executa pedeapsa privativa de libertate, pentru viata de dupa condamnare.

Viata detinutilor este strict reglementata, fapt ce nu le permite sa-si rezolve, de sine statator, multe probleme cotidiene. Dupa eliberare, fiecare va trebui sa-si aranjeze singur viata, restaurand stereotipul de comportament de pana la condamnare. Printre detinutii eliberati sunt multi minori, batrani (unii fiind bolnavi) femei cu copii, detinuti pe termen lung. Aceste persoane nu au aceleasi posibilitati de adaptare si resocializare. Cel mai greu le vine sa se adapteze persoanelor care au fost detinute pe termen lung. Statistica afirma ca din aceasta categorie de persoane, aproximativ 96% vor savarsi iarasi o infractiune.

O problema legata de resocializarea condamnatilor este si faptul ca oamenii din societate ii privesc foarte suspicios si neincrezator. Etichetarea si stigmatizarea lor duc la faptul ca ceilalti membri ai societatii vor incerca sa evite a avea unele relatii cu ei. Nimeni nu-si doreste sa aiba, in calitate de vecin, un fost condamnat. O alta problema insemnata, care invoca impedimente persoanelor eliberate din locurile de detentie este cea legata de locul de trai si de lucru, hrana si intretinere. Regulile europene prevad ca fiecare detinut sa beneficieze de conditii legale ce i-ar da posibilitate sa se reintoarca in societate, sa reincepa o viata noua in familie, sa-si gaseasca un loc de lucru. Detinutii condamnati la privatiune de libertate pe termen lung urmeaza sa fie pregatiti treptat pentru revenirea la libertate. In acest sens se pot organiza programe separate in aceeasi institutie sau institutii alaturate, sau detinutul poate fi eliberat conditionat mai devreme sub controlul unui asistent social.

Punctul 89 alin.1 din Regulile sus-mentionate prevad ca institutiile penitenciare sa colaboreze cu serviciile sociale, organele administratiei publice locale si alte structuri, pentru ca detinutul sa-si gaseasca un loc in societate, in special sa reincepa viata in familie si sa-si gaseasca un loc de munca. Spre regret, aceste cerinte raman doar declarative pentru Republica Moldova. Institutiile penitenciare din tara nu sunt capabile sa solutioneze singure problemele legate de asigurarea detinutilor eliberati. Iata de ce, daca statistica anilor 1970-1971 arata ca fiecare al cincilea detinut s-a reintors in boxa acuzatilor, atunci la acest inceput de secol fiecare al treilea va recidiva.

Nu tot ce a fost creat in ex - URSS a fost negativ si daunator, ba din contra, unele experiente ar putea fi preluate si astazi. Astfel, in anii '80 ai sec. XX in ex - URSS s-a inceput crearea unor centre speciale de adaptare sociala a detinutilor eliberati. Ele constau din niste camine acordate pentru o perioada scurta de 6 luni persoanelor care nu aveau loc permanent de trai. Daca persoana se prezenta bine, ulterior i se cauta un loc de lucru, i se facea in caminul muncitoresc si viza de resedinta. Aceste centre functionau, indeosebi, pe langa intreprinderile mari si serveau, totodata, ca sursa permanenta de forta de munca necalificata.

Astazi, ca niciodata, Republica Moldova are nevoie de centre de reabilitare sociala care ar oferi, cel putin pentru un scurt timp, un loc de trai, ajutor in gasirea unui loc de munca, ajutor material, asistenta juridica si medicala etc.

Cele mai mari sanse ca persoana eliberata sa savarseasca iarasi o infractiune sunt in primii trei ani. Cele mai multe infractiuni se savarsesc in primul an de la eliberare - 52,4%, dupa aceasta intensitatea recidivei scade. Psihologii afirma ca perioada cea mai dificila a adaptarii este in primele 3-6 luni. De aceea, se cere un sprijin si supraveghere sporita asupra ex-condamnatilor in aceasta perioada. Adaptarea sociala (reabilitarea post-condamnatorie, reintegrarea sociala, resocializarea s.a. pot fi sinonime ale adaptarii sociale) se considera reusita atunci cand au fost refacute toate relatiile sociale utile ale persoanei eliberate si acestea nu prezinta deviatii. Persoana se va adapta normal doar in cazul daca va rupe toate relatiile cu lumea criminala. Spre regret, astazi persoanelor care sunt eliberate din detentie li se intinde mana de ajutor doar din partea lumii criminale. Ceea ce face statul este prea putin: cateva sute de lei primite la eliberare nu vor satisface toate cerintele de viata si trai.

Noile modele de tratament al delincventei accentueaza importanta aspectului evolutiv si continuu al reeducarii delincventului, ca si participarea si implicarea crescanda a comunitatii in solutionarea dificultatilor de tratament aplicate ex-condamnatilor, concomitent cu umanizarea formelor si modalitatilor clasice de profilaxie existente. Astfel, prin intermediul Institutului de Reforme Penale au fost lansate cateva programe axate pe invatarea si resocializarea celor liberati din locurile de detentie[67]. Programul Goldstein - "terapie de invatare structurata" - reprezinta o metoda care se ocupa de drumul in viata si lumea grupului de persoane, inclusiv din categoria detinutilor. Aceasta metoda este directionata spre optimizarea abilitatilor, furnizate ca o modalitate de crestere a autonomiei persoanelor eliberate, a servitutii, autocontrolului, acuratetei in perceptie si comunicare, tolerantei la frustrare si a ambiguitatii. Ca rezultat, persoanele eliberate din locurile de detentie sunt pregatite sa faca fata vietii in cadrul societatii. Cel de-al doilea program a fost cel de resocializare si are menirea de corectare a logicii antisociale a detinutilor si, ulterior, reintegrarea lor in cadrul societatii.

Prezentarea programului in tara noastra a avut intentia de a familiariza psihologi si alti colaboratori ai sistemului penitenciar cu o serie de practici de succes aplicabile in cazul persoanelor care urmeaza a se elibera din detentie si care urmeaza sa depaseasca multe obstacole, atat de ordin psihologic, cat si social. Tot aici, s-a accentuat rolul deosebit al familiei in reintegrarea post-condamnatorie. As spune eu ca familia in toate etapele vietii, este un factor stabilizant, dar mai ales in educarea copiilor[68].

Aderarea Republicii Moldova la Consiliul Europei, in 1995, a necesitat si o reforma esentiala in sistemul penitenciar. Recomandarea Consiliului de Ministri viza trecerea sistemului penitenciar al Republicii Moldova din jurisdictia Ministerului Afacerilor Interne in jurisdictia Ministerului Justitiei. Aceasta trecere prevedea aducerea conditiilor si cadrului legislativ al sistemului penitenciar la nivelul recunoscut si recomandat de catre comunitatea internationala si europeana. Parlamentul si Guvernul au adoptat un sir de acte legislative si normative referitoare la sistemul penitenciar. Avand ca scop monitorizarea reformei sistemului penitenciar si respectarea obligatiilor asumate de catre Republica Moldova fata de Consiliul Europei, comunitatea internationala si cetatenii sai, organizatiile neguvernamentale au intreprins pe parcursul ultimilor ani un sir de activitati concrete.

Republica Moldova a aderat la Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice, Conventia impotriva torturii si altor pedepse ori tratamente inumane, crude sau degradante a Natiunilor Unite in 1995, iar in 1997 a ratificat Conventia Europeana privind Prevenirea Torturii si Conventia Europeana privind Drepturile Omului si Libertatile Fundamentale cu protocoalele aditionale. Aplicarea tratatelor internationale pentru Drepturile Omului de catre judecatoriile locale este asigurata prin art. 4 si art.7 ale Constitutiei Republicii Moldova.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului, la care se face referinta directa in Constitutia Republicii Moldova prin art.5, interzice tortura, tratamentele crude, inumane sau degradante. Conventia privind Drepturile Politice si Civile nu numai ca interzice tortura si tratamentele sau pedeapsa cruda, inumana si degradanta (art.7), dar merge mai departe, aratand ca "Toate persoanele private de libertate vor fi tratate cu omenie si respect inerent pentru demnitatea persoanei umane" (art.10.1). Comitetul pentru Drepturile Omului, creat in conformitate cu Conventia citata si la care Republica Moldova a aderat in 1995, este imputernicit cu aplicarea conventiei si se refera in mod regulat la Standardul de Reguli Minime al Natiunilor Unite, adoptat in 1955. Acesta se ocupa, in special, de conditiile din inchisoare si de tratamentul detinutilor. La randul sau, ea a fost completata cu alte instrumente, cum ar fi Ansamblul de principii pentru apararea tuturor persoanelor care se gasesc in orice forma de arest sau inchisoare din 1988 si Principiile de baza pentru tratamentul detinutilor din 1990.

Natiunile Unite condamna "orice act prin care i se provoaca, in mod intentionat, unei persoane durere sau suferinta acuta, fie fizica, fie psihica" si statele parti se angajeaza sa adopte "masuri eficiente legislative, administrative, juridice si de alta natura, pentru a preveni" tortura in orice teritoriu aflat sub jurisdictia lor. Art.11 stipuleaza ca: "Fiecare Stat Parte va examina in mod sistematic regulile de interogatoriu, instructiunile, metodele si practicile, precum si masurile referitoare la detinerea si tratamentul persoanelor supuse oricarei forme de arest, detentie sau incalcare, oriunde pe teritoriul de sub jurisdictia sa, in scopul de a impiedica orice caz de tortura."

Curtea Europeana pentru Drepturile Omului, creata in cadrul Conventiei Europene pentru Drepturile Omului, ratificata de Republica Moldova, s-a referit in mod direct la standardele susmentionate in interpretarea art.3 al Conventiei. Ulterior, pe plan european, s-a acordat multa atentie elaborarii regulamentelor europene pentru inchisori. Aceste reguli au fost dezvoltate, in special, pentru a fi aplicate in tarile ce fac parte din Consiliul Europei. Pe plan mondial, tribunalele nationale din diferite tari, cum ar fi Olanda, Africa de Sud, Statele Unite ale Americii, au aplicat standardele susmentionate in luarea deciziilor respective. Incepand cu anii 1950, se aplica diferite instrumente in legatura cu copiii aflati in detentie. Cele mai importante dintre acestea sunt Standardul de Reguli Minime al Natiunilor Unite pentru administrarea justitiei juvenile (Regulile de la Beijing, Rezolutia nr. 40/33), Directivele Natiunilor Unite pentru prevenirea delicventei juvenile (Rezolutia nr. 45/115) si Recomandarile Natiunilor Unite pentru apararea tinerilor privati de libertate (Rezolutia nr. 45/113) Regula 5(2) stipuleaza: "Categoria detinutilor tineri trebuie sa includa cel putin toti tinerii care sunt cercetati de o instanta judecatoreasca. De regula, astfel de tineri nu trebuie sa fie pedepsiti cu inchisoarea".

Este clar ca, intr-o masura oarecare, persoanele care au nimerit in penitenciare s-au facut vinovate de unele incalcari ale regulilor societatii. Scopul de baza al sanctiunii este de a reeduca infractorul si de a-l readuce in societate ca pe un oricare alt cetatean, insa nu se poate reeduca o persoana in astfel de imprejurari si conditii inumane. Desi detinutul este recunoscut vinovat pentru unele actiuni ilegale si este pedepsit pentru aceasta, el se bucura de anumite drepturi fundamentale, neconditionate si inalienabile pentru asigurarea integritatii si dezvoltarii individuale si fizice. Este clar ca conditiile mizerabile si daunatoare pentru sanatate sunt nejustificate, inutile si disproportionate fata de culpa comisa, cauzand suferinta si degradarea fizica si psihica a individului. Deci, statul are obligatia fata de cetateni, inclusiv si fata de detinuti, ca sa le respecte si protejeze Drepturile nederogabile ale Omului.

In tara, fiecare al saselea minor nu frecventeaza scoala si nu este incadrat in campul muncii, iar anual minorii comit 2.000-3.000 de infractiuni. In fiecare an, circa 25.000 de minori trec prin institutiile penitenciare speciale, din care a cincea parte pentru comitere de infractiuni. Conform statisticilor, numarul consumatorilor de droguri atinge cel putin 40.000. Minorii reprezinta un grup social vulnerabil, iar comportamentul lor deviat este conditionat, in primul rand, de lipsa unor conditii sociale pentru dezvoltare, de instabilitatea social-economica din societate, precum si de alti factori. Principiile de baza de aparare a drepturilor copiilor si, in particular, a infractorilor minori au fost formulate in mai multe documente: Bilul International cu privire la Drepturile Omului (1966), Conventia privind Drepturile Copilului (1989), Conventia pentru Prevenirea Torturii, Conventia despre lupta impotriva torturii, tratamentului degradant si inuman, Regulile de la Beijing (1985), Standardele minime de comportament cu minorii privati de libertate (1985), Regulile Organizatiei Natiunilor Unite cu privire la apararea minorilor privati de libertate, principiile ONU pentru prevenirea infractiunilor printre minori (1990). Prevederile si normele acestor acte poarta un caracter de recomandare si pot fi aplicate in diferite sisteme de drept.

In legatura cu perfectionarea legislatiei penale si anularea pedepsei capitale in Republica Moldova, a fost marit termenul de detentie pentru infractiuni grave, respectiv a crescut numarul celor privati de libertate. Este cunoscut ca traditionalul conflict celula - libertatea lasa o amprenta nefasta in constiinta minorilor. Administratia sistemului penitenciar nu opune, practic, nimic efectului distructiv al celulei. Nu este vorba de conditiile de detentie, ci mai mult de atitudinea fata de cei aflati acolo. Anume aici se atesta un vacuum, pe care vin sa-l completeze organizatiile neguvernamentale: relatia dintre detinut si reprezentantii societatii civile, fara prezenta administratiei. Astfel, ONG-urile constituie puntea de legatura intre societate si detinut.

Prin colaborarea institutiilor abilitate ale statului si reprezentantii societatii civile vor fi depasite multe din problemele existente. Merita mentionata receptivitatea Departamentului Institutii Penitenciare din cadrul Ministerului Justitiei la propunerile de colaborare ale membrilor Consortiumului.

Societatea moldoveana cunoaste foarte putin situatia din institutiile penitenciare. Astazi, reintegrarea minorilor este una dintre problemele stringente, deoarece nu pedeapsa sau izolarea poate apara societatea de infractori, ci mai curand, reeducarea si integrarea acestora in societate. Comunitatea internationala a ajuns la concluzia, ca reintegrarea celor condamnati in societate ca cetateni care respecta legea, ramane una dintre cele mai importante probleme ale sistemului penitenciar. in acest sens e nevoie de a incepe monitorizarea si aprecierea atitudinii tanarului fata de hotararea judecatii, conditiilor de detentie, posibilitatea de a-l instrui, etc. ONG-urile pot sa ofere consultatii juridice detinutilor sau membrilor familiilor acestora, sa organizeze diferite activitati cu caracter cultural si sportiv. ONG-urile ar putea desfasura activitati similare de instruire pentru administratia institutiilor penitenciare, sa contribuie la elaborarea programelor de instruire prin atragerea specialistilor. Este bine cunoscut faptul ca gradul de democratizare a societatii se apreciaza in functie de conditiile institutiilor penitenciare. Lucrul organizatiilor neguvernamentale in privinta monitorizarii respectarii drepturilor omului in locurile de detentie este facilitat prin faptul ca Moldova a ratificat, in 1998, Conventia pentru Prevenirea Torturii.

In ultima perioada, pentru specialistii din institutiile penitenciare se rezerva un numar marit de burse in institutiile de invatamant superior de specialitate. insa acest fapt este mai putin laudabil in cazul cand cunoastem sistemul de instruire al tinerilor specialisti. Modelul profesional al individului suprasaturat informational, dar fara responsabilitatea si curajul actiunii s-a dovedit total nefunctional. De aici si nevoia fireasca de a-l inlocui cu altcineva, mult mai adecvat realitatilor de azi. Daca la intrebarea "de ce este necesara pregatirea si perfectionarea celor care lucreaza in penitenciare" este usor de raspuns, nu acelasi lucru se intampla cand trebuie sa aratam cum sa facem asta. Care sunt disciplinele in relatie directa cu munca de zi cu zi din inchisori?

Dificultatile in realizarea unui program adecvat de invatamant sunt determinate de noutatea si aparenta lipsa de consens in legatura cu o serie de probleme. Pe primul loc se plaseaza modificarile in interpretarea functiei finale a institutiei penitenciare. De la inchisoarea eliminara s-a trecut la inchisoarea expiatiune, apoi la inchisoarea protectie si in sfarsit la inchisoarea resocializare. Teoretic lucrurile par a fi clare, insa in practica ele se complica, iar categoriile de detinuti se multiplica, deoarece criteriile juridice trebuie nuantate cu cele de ordin umanitar, psihologic, religios si chiar etnic.

In al doilea rand, umanizarea penalitatii a devenit o constanta in viata sociala contemporana, iar in universul discursului s-a produs o rocada semnificativa. Cum sa-i pedepsesti pe cei care incalca legea a trecut inaintea lui de ce si, inaintea dovezilor, un numar infinit de puncte de vedere si de practici in materie de tratament penitenciar.

In al treilea rand, problema "readaptarii detinutilor" tinde sa fie inlocuita cu mult mai difuza tema a "readaptarii inchisorilor" la ritmurile si orizonturile teoretice actuale. in lipsa unui model ideal de penitenciar eficient din toate punctele de vedere, am comparat penitenciarele din diverse tari. Marea diferenta a fost, insa, tot la nivelul personalului, al recrutarii si al formarii sale, al tipului de relatii stabilite cu detinutii si de-abia apoi gradul de confort - desigur, legat de nivelul de trai al tarii respective. De asemenea, constatam ca in ultimii ani explicatia delincventei, cel putin a celei grave, este tot mai mult cantonata pe terenul psihiatriei si geneticii. Tentatia comoda a etichetarii oamenilor, a delimitarii lor in normali si anormali, in buni si rai, in socializati si nesocializati, pandeste pe multi dintre noi. Se spune ca marile crize sunt crize de sens. Nu cumva nevoia de etiologii restranse, precise si care sa dea iluzia controlului absolut al situatiei este datorata acestui lucru?

Si, nu in ultimul rand, procesul de formare a personalului trebuie sa tina cont de faptul, ca este din ce in ce mai pregnanta in interiorul organizatiilor realizarea unor relatii interumane de tip contractual. Drepturile unuia se extind numai pana la limita drepturilor celuilalt, or acest mod de a concepe munca cu detinutii poate avea implicatii nebanuite.

Spunand acestea si incercand sa cream o corespondenta intre ceea ce face efectiv un lucrator de penitenciare si ceea ce credem ca trebuie sa cunoasca si sa faca, dificultatile se multiplica si mai mult. De la imaginile artificial frumoase si romantismul steril in materie de formare a personalului de pana nu demult, la competenta vizibila, maniere agreabile, transparenta, neutralitate binevoitoare, intelegere corecta a timpurilor in care traim, de la convingerea ca esti si trebuie sa ramai doar un onest subordonat, la conceptia conform careia, ceea ce faci este o munca de terapie sociala, ca reglementarile in vigoare au o limita dincolo de care trebuie sa te descurci singur, orientat doar de valorile in care crezi, este un drum lung. De la pozitia formala, detasata, indiferenta fata de detinut, la viziunea globala asupra locului si rolului institutiei in cadrul mecanismelor de aparare sociala si efortul de a face din penitenciar, intr-adevar, un loc unde se renaste, este o cale lunga. A avea o idee inalta despre viata si om, conduce spre framantari interioare, cand esti pus in situatia de a administra existente care temporar au valoare diminuata. Daca moral este de inteles incapatanarea educativa in ceea ce-i priveste pe detinuti, in viata cotidiana a unui penitenciar, personalul nu are prea des satisfactii: a incerca sa influentezi in bine personalitatea detinutilor este mai greu acum, in perioada de tranzitie a tarii, cand unele valori par sa nu mai fie respectate, cand multi oameni sunt instabili psihic, cand este dificil sa definesti "binele" si sensul evolutiei sociale, cand evenimentele vietii o iau inaintea gandirii. in acest context, explozia criminalitatii nu mai surprinde.

Evident, problemele existente nu necesita o solutionare doar prin contributia Departamentului Institutii Penitenciare din cadrul Ministerului Justitiei, dar este necesara o implicare activa a intregii societati, in primul rand, a organizatiilor neguvernamentale ce activeaza in domeniul drepturilor omului.

Consideram ca prin colaborarea institutiilor abilitate ale statului si reprezentantii societatii civile vor fi depasite multe din problemele existente. Merita mentionata receptivitatea Departamentului Institutii Penitenciare din cadrul Ministerului Justitiei la propunerile de colaborare ale membrilor Consortiumului.