Raporturile dintre mostenitori si avanzii-cauza ai unuia dintre ei

Raporturile dintre mostenitori si avanzii-cauza ai unuia dintre ei

Raporturile dintre mostenitori si avanzii-cauza ai unuia dintre ei sunt marcate si ele de efectul declarativ al partajului. Articolul 786 C. civ. face ineficiente drepturile asupra creantei consimtite de un mostenitor care nu este atributar. Cesiunea de creanta consimtita de acesta, sau poprirea, vor fi anulate.

Observatie necesara Trebuie facuta distinctia in problema concilierii celor doua texte intre actele de administrare efectuate in temeiul gestiunii de afaceri sau al unui mandat tacit si actele de dispozitie. Actele de administrare cum ar fi incasarea unei creante, facuta in conditiile mentionate, sunt valabile fara ca ele sa depinda de soarta partajului.

Actele de dispozitie, cum ar fi cesiunea creantei, depind de soarta creantei respective in operatiunea de partaj, valabilitatea cesiunii fiind conditionata de atribuirea creantei copartajantului dispunator. Nu este in fond decat o aplicare in materie de creante succesorale a regulilor tinand de regimul juridic al indiviziunii, cu mentiunea ca actele de administrare valabile in timpul indiviziunii nu pot fi repuse in discutie prin efectul declarativ al partajului.

Pretul adjudecarii unui imobil licitat in profitul unui tert

Pozitia problemei. Ipoteza este cea a unui imobil succesoral aflat in indiviziune care la partaj este adjudecat de un tert. In acest caz se pune problema daca creanta pretului este sau nu supusa efectului declarativ. Daca se admite aplicarea efectului declarativ, se considera ca respectiva creanta a apartinut de la nasterea starii de indiviziune copartajantului atributar cu consecinta ca un avand-cauza al altui coindivizar nu poate emite nici o pretentie la acesta. Ca urmare, un creditor care beneficia de o ipoteca asupra imobilului, consimtita numai de unul dintre coindivizari, nu poate sa-si exercite dreptul sau de preferinta asupra pretului. Daca nu se admite efectul declarativ solutia este inversa.

Problema a fost pusa initial in practica judiciara franceza, care dupa ce a oscilat, Curtea de Casatie a optat in 1907 pentru efectul declarativ cu privire la pretul licitatiei.

Intr-adevar, din moment ce creanta pretului face parte din masa supusa partajului, este normal sa i se aplice efectul declarativ. Dar aplicarea efectului declarativ ar insemna sa se considere ca pretul a apartinut totdeauna coindivizarului atributar, fiind dobandit direct de la de cuius. Apare insa aici o chestiune delicata. Cum se poate considera ca pretul a fost dobandit direct de la de cuius cata vreme el nu a apartinut niciodata acestuia? Pentru a surmonta aceasta dificultate se impune admiterea actiunii si a efectului subrogatiei reale. Aceasta inseamna sa se considere ca creanta s-a substituit imobilului in masa succesorala, rezolvare la care a apelat decizia Chollet c/a Dumoulin sus-mentionata.

Concluzionand, creanta pretului asupra caruia creditorul ipotecar incearca sa-si valorifice ipoteca constituita de un coindivizar, altul decat cel atributar, este considerata ca nu a apartinut niciodata debitorului ce a constituit ipoteca, ci atributarului. Acesta din urma este prezumat ca a dobandit singur imobilul vandut la licitatie, si ca este singurul vanzator, astfel incat ipoteca constituita de alt coindivizar este consimtita de un non domino si se desfiinteaza cu efect retroactiv.

In ipoteza in care ipoteca ar fi fost consimtita de toti coindivizarii, ea este valabila, astfel incat, pentru ipoteza analizata, creditorul ipotecar se poate indestula din pret inaintea copartasului atributar.

Este vorba de decizia Chollet c/a Dumoulin, din 5 decembrie 1907, D.P. 1908, 1, 11