Resedinta persoanei fizice in dreptul comun roman

Resedinta persoanei fizice in dreptul comun roman

Asa cum am aratat anterior, in perioada moderna a inceput sa-si faca din ce in ce mai mult loc notiunea de resedinta, ca raspunzand cu o mai mare promptitudine nevoilor dreptului international privat. In acest caz s-au exprimat Conventiile de la Haga, legislatiile nationale si practica instantelor sau autoritatilor nationale.

Unul din factorii care au dus la sporirea importantei resedintei in dreptul international privat este amploarea deosebita pe care au luat-o relatiile economice internationale in ultimele decenii ale secolului trecut pe de-o parte, iar pe de alta parte avem fenomenul migrationist, in special spre statele dezvoltate ale Europei de Vest. Ca urmare, numarul cetatenilor straini aflati pe teritoriul unui stat a crescut foarte mult, accentuandu-se in acest fel instabilitatea teritoriala, factori care au obligat autoritatile din statele respective sa acorde o tot mai mare importanta si sa foloseasca in acelasi timp tot mai mult criteriul resedintei.

Una din situatiile care a fost solutionata cu ajutorul criteriului resedintei a fost cazul familiilor mixte in care parintii aveau fiecare o alta cetatenie, iar legea forului, care era legea aplicabila a fost determinata pe baza legii resedintei.

Cu privire la persoana fizica romana, in legislatia noastra, Decretul nr. 31/1954 nu contine referiri exprese la notiunea de resedinta desi, din definitia domicliliului data de acest act normativ reiese, ca de fapt, el s-ar referi la notiunea de resedinta si nu la cea de domiciliu, lipsind "animus". Referiri exprese gasim in O.U.G.97/2005 care defineste nosiunea de resedinta prin "adresa la care persoana fizica declara ca are locuinta secundara, alta decat cea de domiciliu"¹.

Consideram ca este important de mentionat faptul ca legiuitorul nostru nu permite unei persone fizice romane sa aibe decat o singura resedinta, la fel cum nu poate avea decat un singur domiciliu. daca acea persoana fizica are mai multe locuinte, atunci isi poate stabili domiciliul sau resedinta in oricare dintre acestea.

Resedinta se trece in actul de identitate la cererea persoanei fizice care locuieste mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinta secundara si se acorda pentru perioada solicitata, dar nu mai mare de 1 an, avand valabilitate pe timpul cat persoana locuieste in mod efectiv la adresa declarata ca resedinta, la expirarea acestui termen, persoana putand solicita inscrierea unei noi mentiuni de stabilire a resedintei. De la aceasta obligatie sunt exceptate urmatoarele categorii de persoane:

________________

Art. 29 din Actul Normativ Incident

Persoana care locuieste la o alta adresa decat cea de domiciliu, in interesul serviciului sau in scop turistic

Persoana internata intr-o unitate sanitara/ medicala.

Deasemenea persoana care primeste in gazda o alta persoana in mod neintrerupt pe o perioada mai mare de 30 de zile, cu exceptia situatiilor de mai sus, are obligatia de a anunta politia sau serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor de la locul unde este situat imobilul.

In ceea ce o priveste pe persoana fizica straina, in dreptul comun roman, nu am gasit o definitie a resedintei acesteia si, pe cale de consecinta, urmeaza sa asimilam continutul notiunii de resedinta a persoanei fizice romane cu cel al persoanei fizice straine astfel incat acesta va consta in " adresa la care persoana fizica straina declara ca are locuinta secundara, alta decat cea de domiciliu". In dreptul comun roman, cu privire la persoana fizica straina, se specifica lacunar doar expresia "strainii cu domiciliu sau resedinta in Romania". De exemplu, se precizeaza ca "Strainii aflati legal in Romania se pot deplasa liberi si isi pot stabili resedinta sau, dupa caz, domiciliul oriunde pe teritoriul Romamiei" sau " pot beneficia de masuri de protectie sociala din partea statului, in aceleasi conditii ca si cetatenii romani, numai strainii cu resedinta sau domiciliul in Romamia¹". De altfel, in cuprinsul actului normativ de baya la care facem referire cu privire la straini, in Sectiunea a "2-a (Dreptul la sedere permanenta. Stabilirea domiciliului in Romamia) din Capitolul 4 (Prelungirea dreptului de sedere temporara. Acordarea dreptului de sedere permanenta) se face referire doar la domiciliul strainului, ce urmeaza a fi asimilat cu dreptul de sedere permanenta², fara a se preciza in vreun fel explicitarea notiunii de "resedinta a strainului" in Romania, acest lucru ramanand de facut in sarcina doctrinei. Pe cale de consecinta propunem, de lege ferenda, inserarea in cadrul O.U.G. nr. 194/2002 si a unor reglementari juridice concrete referitoare la diferentierea notiunilor de 2 resedinta persoanelor fizice straine" si "domiciliul persoanei fizice straine" pentru a se evita crearea unor confuzii in aceasta privinta.

__________________

Art. 3 Alin(2) si (4) din O.U.G. nr. 194/ 2002

Dupa parerea noastra, trebuia in mod expres precizat raportul de egalitate dintre cele doua sintagme, aceasta chestiune putand da nastere la interpretari nedorite.

Sectiunea A IV-A. Cateva consideratii privind notiunea de rezident

Notiunea de rezident a cunoscut si cunoaste inca fluctuatii importante in ccea ce priveste continutul acestei notiuni. O astfel de fluctuatie rezulta si din ultima modificare adusa de catre legiuitorul roman regimului strainilor in Romania guvernat de catre O.U.G. nr. 194/ 2002, modificare introdusa prin intermediul Legii nr. Astfel, pana la intrarea in vigoare al acestui act normativ, prin notiunea de rezident se intelegea, potrivit dreptului comun cu privire la regimul strainilor in Romania¹ strainul titular al unui permis de sedere temporara pe teritoriul Romaniei, acordat in conditiile legii, iar prin notiunea de rezident permanent se intelegea strainul titular al unui permis de sedere permanenta pe teritoriul Romaniei, acordat deasemena in conditiile legii.

Modificarea la care ne referim nu face decat sa aduge la intelesul notiunii de rezident deja existent in sensul ca stabileste continutul acestei notiuni prin "strainul titular al unui permis de sedere temporara sau al unei carti de rezidenta" acordate in conditiile legii². Prin intermediul aceluiasi procedeu se realizeaza si modificarea notiunii de rezident permanent, acesta fiinf "strainul titular al unui permis de sedere permanenta sau al unei carti de rezidenta permanenta" acordate in conditiile legii.³

Baza acestei modificari consideram⁴ ca este introducerea in textul O.U.G. nr. 194/2002 prin intermediul Legii nr. 56/2007 a Sectiunii 1,1 intitulata "cartile de rezidenta pentru strainii membri de familie ai cetatenilor romani" in cadrul Capitolului 6 "documente care se elibereaza strainilor".

In doctrina⁵ se arata ca de regula, notiunile rezident si nerezident nu beneficiaza de calificari generice. Acestea fiind concepte cu grad mare de tehnicitate, ce intereseaza doar anumite materii, ele sunt susceptibile de definitii particulare, in domeniile care le intrebuinteaza(fiscal, valutar, etc..)

Art. 2 Lit. B) 1 si B din O.U.G. nr. 194/2002 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, pana la intrarea in vigoare a legii nr.

Art. 2 Lit. B)1, dupa intrarea in vigoare a Legii nr.

Art. 2 Lit B , dupa intrarea in vigoare a Legii nr.

In acest sens, a se vedea si A.C. Tatar, Unele reflectii referitoare la aspecte de noutate ale conditiei juridice a strainului in Romania, Anuarul Universitatii "Petre Andrei, Iasi, intitulat " Evolutia si perspectiva dreptului romanesc in context european", t. XIII, Casa de Editura Venus, Iasi, 2007, p. 330 si urm.

S. Dumitrache, Unele consideratii privind notiunile de "rezident", "nerezident", "national" si "strain", folosite de legislatia in vigoare, RDC nr. 4/ 1997, p,94

Acelasi autor precizeaza ca in intelesul legii fiscale romane¹ prin rezident se intelege " o persoana juridica romana sau orice persoana fizica care este domiciliata sau are un domiciliu stabil in Romania sau care este prezenta in Rom'nia pentru o perioada sau perioade care depasesc in total 183 de zile in orice perioada de 12 luni incepand sau sfarsind in anul calendaristic vizat". Per a contrario, prin persona juridica nerezidenta trebuie inteles persoana juridica strina, iar prin persoana fizica nerezidenta, acea persoana fizica care, cumulativ, nu este domiciliata in Romania si nu este prezenta in Romania sau este prezenta pentru o perioada sau perioade ce nu depasesc in total 183 de zile in orice perioada de 12 luni.

Actuala legislatie fisala² prevede³ ca prin persoana fizica rezidenta se intelege orice persona fizica ce indeplineste vel putin una din urmatoarele conditii:

a) are domiciliul in Romania

b) centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat in Romania;

c) este prezenta in Romania pentru o perioada sau mai multe perioade ce depasesc in total 183 de zile, pe parcursul oricarui interval de 12 luni consecutive, care se incheie in anul calendaristic vizat.

d) este cetatean roman care lucreaza in strainatate ca functionar sau angajat al Romaniei intr-un stat strain.

Prin derogare de la acestea, nu este persoana fizica rezidenta un cetatean strain cu statut diplomatic sau consular in Romania, un cetatean strain care este functionar ori angajat al unui organism international si interguvernamental inregistrat in Romania, un cetatean strain care este functionar sau angajat al unui stat strain in Romania si nici membrii familiilor acestora. Prin Comparatie, la punctul 17 al art. 7 din Actul normativ in dictie, legiuitorul roman face o referire clara la antonimul notiunii de "rezident", in speta la cea de "nerezident" pe care o defineste ca fiind orice persoana juridica straina si orice persoama fizica nerezidenta.

O exprimare cel putin curioasa este folosita de catre legiuitorul Roman in domeniul regimului circulatiei pe drumurile publice, reglementat de catre O.U.G. nr. 195/ 12 decembrie

Art. 12 Alin (2) din O.U.G. nr.70/ 1994 privind impozitul pe profit ( M. Of. nr. 40/12 martie 1997) abrogata de catre art. 36 din Legea nr. 414/ 2002 privind impozitul pe profit (M.Of. nr.456/ 27 iunie 2002). Si acest act normativ a fost abrogat ulterior de catre art. 298 din Legea nr. 571/ 2003 privind codul fiscal (M. Of. nr 927/ 23 decembrie 2003)

Legea nr. 571/ 2003, forma aplicabila de la data de 1 ianuarie 2007.

Art. 7 Alin (1) pct. 23 din acelasi act normativ

2002 privind circulatia pe drumurile publice¹. Astfel, in nou introdusul articol 23-1 Alin. (1)², se face referire la "rezidenta normala": "Persoanele cu domiciliul sau resedinta in Romania, precum si cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene care se afla la studii in Romania pentru o perioada de cel putin 6 luni sau care au rezidenta normala in Romania pot solicita obtinerea permisului de conducere la autoritatile competente sa le examineze". Alin. (2) al aceluiasi text legal explica ce se intelege prin aceasta sintagma si anume "locul unde o persoana locuieste in mod obisnuit, adica cel putin 185 de zile intr-un an calendaristic, datorita unor legaturi personale si profesionale sau, in cazul persoanelor fara legaturi profesionale, datorita unor legaturi stranse intre acestea si locul in care locuiesc".

Dupa analiza textelor legale amintite, nu putem sa nu ne exprimam unele nedumeriri si anume:

a)     In primul rand, ne punem intrebarea, de ce a folosit legiuitorul roman sintagma de "rezidenta normala"? Exista cumva si cazuri de "rezidenta anormala Din punctul nostru de vedere si coroborat cu analiza textelor juridice din cadrul celorlalte ramuri de activitate, apreciem ca, in genere, se poate vorbi de o persoana "rezidenta" sau "nerezidenta" (persoana fizica sau juridica, rezidenta temporar sau permanent), iar unde o persoana cu rezidenta "normala" sau "anormala". Pe cale de consecinta, de lege ferenda, propunem modificarea acestui text legal si alinierea lui la "trendul" reglementarilor juridice din celelalte domenii de activitate, in sensul de a se face referire, si in domeniul regimului circulatiei pe drumurile publice, doar la persoane "rezidente" sau "nerezidente", pentru a se evita crearea de alte confuzii intr-un domeniu, care si asa este destul de inconsecvent reglementat;

b)     Aceeasi caracteristica, si anume cea a inconsecventei legiuitorului nostru, o gasim si in ceea ce priveste numarul de zile de la care o persoana, in domeniul circulatiei pe drumurile publice, este apreciata ca avand o "rezidenta normala" si anume de 185 de zile. Dupa cum am aratat mai sus, legislatia fiscala prevede ca este considerata rezidenta in tara noastra o persoana fizica care este prezenta in Romania pe o perioada sau mai multe perioade ce depasesc in total 183 de zile, pe parcursul oricarui interval de 12 luni consecutive, care se incheie in anul calendaristic vizat. Nu vedem care a fost ratiunea

Introdus de catre pct. 8 al Art. 1 din O.U.G. nr. 69/ 2007, pentru modoficarea si completarea O.U.G. nr. 195/ 2002 privind circulatia pe drumurile publice (M.Of. nr. 443/ 29 iunie 2007).

legiuitorului nostru pentru instituirea unui numar de 185 de zile, diferit de cel prevazut in legislatia fiscala de 183 de zile, apreciind ca se impune a se respecta o anumita coerenta legislativa si in cadrul acestui domeniu.

Un alt element de noutate mai este constituit si de catre legislatia privind dobandirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor de catre straini¹. Astfel, Art. 2din actul normativ specific explica termenul de "rezident" prin strainul care are drept de rezidenta pe teritoriul Romaniei sau, dupa caz, aersoana juridica straina care are cel putin un sediu secundar pe teritoriul Romaniei, in conditiile legii.

Un alt domeniu in care gasim reglementata notiunea de rezident este legislatia privind regimul liberei circilatii a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European pe teritoriul Romaniei.² Astfel, se precizeaza ca prin notiunea de rezident se intelege cetateanul Uniunii Europene sau membrul de familie al acestuia care isi exercita dreptul la libera circulatie si rezidenta pe teritoriul Romaniei, in conditiile legii. Deasemenea, sintagma "drept de rezidenta" se expliciteaza prin dreptul cetateanului Uniunii Europene de a ramane si de a locui pe teritoriul Romaniei, in conditiile legii³.

Consideram ca este util de observat faptul ca, in timp ce legislatia fiscala se refera la "persoana fizica rezidenta", fara a o diferentia net de "strainul rezident", celelalte materii la care am facut referire contin definiri exprese ale notiunii in cauza. Relativ la dreptul comparat specificam faptul ca, in Franta, Art. 1din Decretul nr. 2003-196 din 7 martie 2003 care reglementeaza relatiile financiare cu un strain arata ca sunt considerati rezidenti "persoanele fizice avand principalul lor centru de interes in Franta" si sunt considerati nerezidenti " persoanele fizice avand principalul lor centru de interes in strainatate⁴", conditia "centrului de interes" fiind asemanatoare cu cea a "centrului intereselor vitale" precizat anterior in cadrul legislatiei fiscale romane.

Legea nr. 312/ 2005 privind dobandirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor de catre cetatenii straini si apatrizi, precum si de catre persoanele juridice straine(M.Of. nr. 1008/ 14 noiembrie 2005)

O.U.G. nr. 102/ 2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European (M.Of. nr. 646/ 21 iulie 2005). Acest act normativ a fost modificat de catre O.G. nr. 30 /2006 (M.Of. nr636/ 24 iulie 2006).

A se vedea Art. 1 pct. 4 si 5 din actul normativ la care se face referire.

Revue Critique de Droit International Prive nr. 2/ 2003, Dallos, p 350.

Cetatenia- Element definitoriu referitor la regimul juridic al strainilor in Romania

Sectiunea I - Asemanari si deosebiri intre notiunile de cetatenie si nationalitate

La o prima vedere, cele doua notiuni par a fi sinonime. In acest sens, unii autori¹ arata ca, in sistemul romano- germanic, aceasta sinonimie poate fi acceptata, dar in sistemul de common law cele doua notiuni au, in special, intelesuri distincte. De exemplu, este citata Constitutia Statelor Unite ale Americii, in Amendamentul al XIV-lea unde se refera in mod evident la doua tipuri de cetatenii, facandu-se diferentieri intre cetatenii Statelor Unite (cei care au dobandit ulterior nasterii cetatenia americana) si nationalii americani prin nastere, precum si US Immigration and Nationality Act din 1952 care contine Sectiunea 308 denumita " Nationali, dar cetateni ai US de la nastere". La fel, in Honduras sau Nicaragua, unde sunt facute diferentieri nete intre persoanele nascute pe teritoriul acestor tari si cei care ulterior dobandesc aceasra cetatenie.Deasemenea, In Japonia exista doua notiuni diferite si anume kokuseki care ii desemneaza pe nationali, spre deosebire de shiminken care ii desemneaya pe toti cetatenii japonezi.

Din punct de vedere istoric, notiunea de nationalitate a aparut inaintea celei de cetatenie, intre cele doua notiuni existand totusi o legatura istorica². Atfel, asa cum arata aceeasi doctrinari, istoricul notiunii de "natiune" anunta aparitia statului-natiune, nationalitatea referindu-se la statutul unui grup de oameni care apartineau unei singure natiuni, autorii aratand faptul ca, pentru romani, natio erau zilele nasterii si ale originii, acest termen referindu-se la oameni si populatii, spre deosebire de civitas, care se referea la popoare si triburi ce nu erau inca organizate in asociatii politice. In aceleasi coordonate se inscrie si definitia data de Mancini³ dupa care "persoanele care fac parte din aceeasi natiune trebuie sa constituie un stat", statul fiind un grup de persoane de aceeasi nationalitate unite printr-o legatura contractuala. De altfel, acest concept al nationalitatii este axul central al teoriei lui Mancini, dupa care, legea nationala trebuia sa-l urmeze pe individ oriunde s-ar fi dus, indiferent de teritoriu. Cu toate acestea, Mancini admitea trei exceptii de la principiul legii nationale: Ordinea publica, autonomia de vointa si regula " locus regit actum".

In perioada feudala apare institutia " supuseniei", dar conceptul de cetatenie e generalizeaza dupa revolutia franceza din 1787 ca urmare a Declaratiei drepturilor omului si cetateanului¹. referitor la acelasi concept, acela de "cetatenie" se arata² ca acesta este legat de notiunea de autodeterminare a lui Rousseau, revendicarea independentei nationale insotita de afirmarea cetateniei aparand odata cu miscarile de independenta din Europa si america din secolele XVIII si XIX. Cetatenia a fost inteleasa ca apartenenta politica, definind o persoana legata de o anumita natiune, criteriile folosite cum ar fi jus soli sau jus sanguinis nelegand definitiv o persoana de un anumit stat deoarece, la un moment dat, se poate renunta la cetatenia astfel dobandita. Tot legat de acest aspect, se mai arata ca unii doctrinari³ cu referire la distinctia dintre cele doua notiuni cinsta in faptul ca nationalitatea reprezinta "legatura care uneste o persoana de o natiune determinata", iar, potrivit altora⁴, statul este relizat prin unitatea guvernarii pe cand natiunea "este o realitate care rezulta din factori naturali si, in principal, comunitatea de origine, identitatea de limba, unitatea de cultura". Pe acelasi plan se mai situeaza si alti doctrinari⁵ care considera ca "un stat poate fi format din provincii locuite de populatii de nationalitati diferite si o natiune poate fi divizata in doua sau mai multe state. De accea, pentru a indica apartenenta la un stat, cuvantul cetatenie este de preferat celui de nationalitate" opinie cu care suntem de acord si o sustinem. Alti autori⁶ nu sunt de acord cu aceste asertiuni, aratand ca " fiecare cetatean este un national, dar nu fiecare national este un cetatean" opinie impartasita si de catre Aurora Ciuca