Succesiunile

Succesiunile

In dr roman succesiunile sunt strans legate de proprietatea private constituind mijloace juridice de mentinere a ordinii social-economice si politice din statul roman. Mostenirea reprezinta un sistem juridic prin care se inlocuieste o pers printr-o alta pers perceptandu-se astfel structura de clasa a societatii.

Materia succesiunii reprezinta, cuprinde totalitatea normelor ce reglementeaza transmiterea patrimoniului defunctului catre mostenitorii sai. In epoca veche pornind de la principiul ca nu exista patrimoniu fara titular romani au considerat ca p[atrimoniul unei pers dispare odata cu moartea sa. Acum raportul dintre o pers si patrimoniul sau apare ca o legatura materiala intemeiata pe notiunea de putere care se stinge odata cu moartea titularului patrimoniului.

Ca atare dobandirea bunurilor defunctului de catre mostenitor nu implica ideea de transmitere a patrimoniului. Deoarece dr defunctului se stinfe odata cu pers sa, romani considerau ca mostenitorii dobandesc un dr nou un dr de proprietate putere.

Succesiunea se intemeiaza la origine nu pe transmiterea unui patrimoniu ci pe stapanirea dobandita de catre mostenitori asupra bunurilor defunctului. Astfel se explica faptul ca cel mai vechi termen care-l desemneaza pe succesor este cel de « heres ».

Termenul de succesiune si succesor apar mai tarziu abia dupa ce romani au admis pricipiul continuitatii pers defunctului. Romani au cunoscut 3 sisteme de transmitere a bunurilor pt cauza de moarte :

- mostenirea conform legi

- mostenirea testamentara

- mostenirea diferita contra testamentului

Succesiunea conform legi

Este reglemtata de sistemul legi celor 12 table. Se deschide atunci cand nu exista mostenitori testamentari fie pt ca defunctul nu a lasat un testament fie pt ca testamentul nu a fost valabil intocmit conform legi celor 12 table existau 3 categori de mostenitori :

sui heredes

agnatus proximus

gentiles

Sui heredes sunt pesr care prin moartea lui pater familia devin pers sui iuris. Aceste pers vin la mostenire cu prioritate fata de celelalte rude civile ale defunctului si formeaza prima categorie de mostenitori legali.

Sui iuris erau

fii,

ficele

sotia casatorita cum Manus precum si

nepoti din fii, daca tatal lor a murit inaintea bunicului.

Adoptatul si abrogatul fac si ei parte din prima categorie de mostenitori, desi nu sunt rude de sange cu defunctul.

Agnatus proximus vin la mostenire in lipsa lui sui heredes. Expresia agnatus proximus, desi este formulata la singular cuprinde si mai multe pers aflate in cel mai apropiat grad de rudenie cu defunctul si cuprinde :

frati,

veri si

nepotii de frate.

In lipsa unor agnati apropiati cei mai indepartati agnati vor veni la mostenire in calitate de agnatus proximus. Acesta categorie de mostenitori nu este fixa ci mobila. Asadar, daca exista frata, acestia vin la mostenire ca cea mai apropiate ruda civila, in lipsa lor veri vor fi consideratiagnatus proximus.

Daca cel mai apropiat agnat refuza mostenirea nu va veni la mostenire agnatul urmator fiindca legea celor 12 table interzice colateralilor sa vina la mostenire prin reprezentare.

Gentiles reprezinta a 3 categorie de mostenitori legali care vin la succesiune in lipsa celor 2 categori.

Reforma pretorului

A operat in directia ocrotirii rudelor de sange precum si in directia consolidarii raportului dintre soti in cadrul casatoriei fara manus. Mostenirea pretoriana este desemnata prin termenul « bonorum possessio », adica posesiunea bunurilor posesorale, iar mostenitori erau impartiti in 4 categori :

1. bonorum possessio unde liberi formata din sui herede si alte rude de sange care sufera o capiti de minitio, au pierdut ndr succesorale dupa dr civil roman.

2. bonorum possessio unde legitimi aici intrau agnati si gentili. Modificarea consta in faptul ca daca cel mai apropiat agnat reputeaza mostenirea aceasta nu devine vacanta ci trece la urmatoarea categorie de mostenitori.

3. boborom possessio unde cognati sunt acei cognati care nu sunt in acelasi timp si agnati, cum este cazul copiilor fata de mama lor in cadrul casatoriei fara manus.

4. bonorum possessio unde vir etuxor aici intrau sotul si sotia casatoriyi fara manus.

Dr la mostenire al sotilor, unul fata de altul se deschide numai in lipsa rudelor civile sau de sange. In perioada dr imperial au aparut o serie de modificari din initiativa imparatului. Acum s-au dat 2 senatus consultes prin care s-a extins si mai mult cercul rudelor de sange chemati la succesiune.

Prin senatus consulteles, Terculian, votat sub imparatul Hadrian, s-a acordat un dr de succesiune mamei fata de copilul rezultat din casatoria fara manus.

Spre deosebire de sistemul in care mama venea la mostenirea copiilor sai in calitate de cognata, in sistemul dr imperial mama isi mostenea copii in calitate de ruda legitima alaturi de ceilalti adgnati.

Imparatul Iustinian a pus capat definitiv sistemului succesoral intemeiat pe rudenia civila, facand din rudenia de sange, unicul temei al mostenirii. Sunt create acum 4 categorii de mostenitori :

descendenti

ascendenti (frati si surorile bune si copii lor)

fratii si surorile consagvini sau utacvini si copii lor

ceilalti colateri

Astfel diferenta dintre agnatiuni si cognatiuni a disparur.

Succesiunea testamentara

Testamentul este un act solemn prin care o pers numita »testator » instituie unul sau mai multi mostenitori pt ca acestia sa execute ultima sa vointa. In principal mostenitorul sau mostenitorii instituiti in calitatea lor de executori testamentari asigurau distribuirea bunurilor defunctului conform dispozitiilor cuprinse in testament. Testatorul putea sa favorizeze pe uni dintre herezi spre deosebire de mostenirea legala unde herezi veneau la mostenire in mod legal.

Forme de testament

Vechiul dr roman a cunoscut 3 forme de testament :

callatis comitis

in procintu

per aes et libram

Testamentul callatis comitis imbraca forma unei legi votata de catre comitia curiata fapt ce arata ca la inceput romani au avut reticenta fata de testament. Legea celor 12 table consfintea rolul poporului de martor colectiv chemat sa ia act de ultima vointa a testatorului.

Acest testament prezenta 2 inconveniente :

era accesibil numai particularilor intrucat numai ei participau la lucrarile comitiei curiate

la aceasta adunare, la care se putea face testament era convocate doar de 2 ori pe an, intre 24 martie- 24 mai.

Testamentul in procintu apare mai tarziu decat testamentul callatis comitis pt a inlatura unele dintre inconvenientele sale. Acest testament se facea in fata armatei gata de lupta ca fiind accesibil si plebeilor fiind accesibil numai pers intre 17 si 46 ani.

Testamentul per aes et libram reprezinta, una dintre aplicatiunile mancipatiuni fiduciare. Mancipatiunea transmite patrimoniul sau unei pers ce purta numele de « emptor familiae », dupa care incheia cu acesta din urma anumite pacte fiduciare, fapte in care se arata numele mostenitorului precum si felurile in care urmau sa fie impartite bunurile. Acest testament era accesibil tuturor cetatenilor romani, dar prezenta un serios inconvenient.  

Emptor familiae era un executor testamentar « sui generis » si devenea proprietar al bunelor succesorale, iar pacturile de fiducie prin care urma sa transmita bunurile, conform intelegerii cu testatorul, nu erau sanctionate in vechiul dr. Deci executorul testamentului per aes et libram depindea de buna credinta a lui emptor familiae.

In dr clasic apare testamentul nuncupativ ce se facea in forma orala in prezenta a 7 martori. Ulterior apare testamentul praetorian in forma scrisa si avea sigilile a 7 martori precum si testamentul militar ce putea fi facut oricum cu indeplinirea vointei testatorului.

Capacitatea unei pers de a-si face testamentul sau de a fi martor la intocmirea unui testament, precum si capacitatea de a veni la succesiune in calitate de mostenitor sau de legatar se numea testamenti factio. Au testamenti factio activa cetatenii romani, sui iuris si peregrini care se bucurau de ius comerci.

Nu-si puteau face testament sclavii cu exceptia celor publici cat si incapabili de dr.

Nu aveau testamenti factio pasiva incapabili de dr si de fapt precum si pers incerte.

Testamentul in dr imperial

In dr imperial se regasesc 4 forme testamentare, 2 care sunt derivate direct din testementul « per aes et libram » fiind :

testamentul nuncupativ care este oral si testamentul tripartid care este scris, la acestea doua se adauga

testamentul olograf, ce s-a bucurat de o existenta si o varietate restransa si testamentul piblic « apud acto » care era facut in fata unui magistrat.

Testamentul nuncupativ : nuncupatio = forma a testamenutului oral.

Prin aceasta se acorda bonorum possessio nuncupatio in ciuda faptului ca testamentul nu a fost indeplinit in forma scrisa. Tot sub influenta dr pretorian nr martorilor prezenti in cazul testamentului nuncupativ este de 7 martori.

Testamentul tripartid

Este creatia jurisconsultilor lui Valentinian al III, Teodosie, si proveneau din fuziunea a 3 surse :

ius civile,

dr pretorian si

dr imperial.

Principalele caracteristici :

principiul « unitas actus » acesta cerea concursul simultan al martorilor si realizarea actului intr-o perioada de timp fara intreruperi

actul trebuia sa fie complet cat timp testamentul nu era complet, autorul putea modifica fara restrictii cele declarate, daca actul era complet, modificarea testamentului presupunea crearea unui nou testament. Limba de redactare era initial latina, dupa care se mai fac si concesii.

Pe testamentul scris trebuia sa figureze subscriptiile celor 7 martori, iar in cazul in care testatorul era analfabet se cerea subscriptia celui de-al 8 martor.

testamentul nu trebuia sa fie neaparat scris de mana testatorului. Doar o dispozitie a lui Iustinian a cerut temporar ca numele mostenitorului instituit sa fie de mana lui Decuius.

Testamentul olograf

Era o forma complet noua de testament introdusa de uzuantele orientale in materia redactari actelor. Este scris de mana testatorului prin urmare nu mai trebuia autentificat de semnaturile martorilor. Iustinian nu a recunoscut testamentul olograf decat intr-un singur caz in partajul de ascendent, cand tatal fara sa vrea in mod expres schimbarea devolutiuni bunurilor repartizeaza bunurile intre copii sai si face astfel dinainte un partaj al acestora.

Testementul public

Este influentat de dr oriental. In acest caz testatorul face o declaratie verbala in fata unui magistrat provincial sau urban, declaratiile astfel facute sunt votate de functionari administratiei juridice sau municipale si sunt scrise intr-un act public. Acest testament nu presupune prezenta martorilor.

O forma a acestui testament este testamentul « principi oblatu » rezervat marilor pers ale vietii publice, carora li se va acorda privilegiul de a-si putea remite spre pastrare testamentul in arhiva cancelarilor imperiale.

Testamente exceptional :

testamentul orbului trebuia atestat de 8 martori, al 8 fiind tabularisul orasului.

Testamentul surdomutului trebuia scris in intregime de mana testatorului inainte de a fi semnat cu martori

Testamentul analfabetului initial era oral dar Valentinian al III-lea cere ca acest testament sa fie redactat in prezenta a 8 martori.

Testamentul « tempore pestis conditium » in cazul in care testatorul era bolnav de ciuma sau alte boli. In acest caz se renunta la principiul « unitas actus » dar se pastreaza celelate formalitati si nr de martori.

Testamenutul « ruri conditium » presupunea prezenta a 5 martori, chiard aca sunt analfabeti acestia au obligatia de a declara sub juramant ca s-a reprodus vointa testatorului.

Testamentul « parentum inter liberos » in cazul in care tatal fara respectarea formei testamentare si-a manifestat vointa de a institui descendenti chemati prin lege numai ca sa respecte dispozitia tatalui in ceea ce priveste desemnarea colateralilor.

Testamentul in favoarea bisericii

Testamentul factio

Instituirea de mostenitori

Trebuia facuta in termeni imperativi si solemni « titus heres esta ». conditiile de font ela instituirii de mostenitori sunr exprimate in 2 principii ce guverneaza materia succesiuni testamentare :

nimeni nu poate muri in parte cu testament si in parte fara testament

o data herede, pt totdeauna herede.

In baza primului principiu nu era permisa instituirea de mostenitori numai pe o parte din succesiune. Daca testatorul incalca acesta dispozitie heredele dobandeste si partea pt care nu a fost instituit, deci nu se putea descinde mostenirea « ab intesto » alaturi de mostenirea testamentara.

Al II-lea principiu arata ca nu era admisa instituirea pana la un anumit termen.

Substituirea de mostenitor

Daca cel instituit mostenitor nu vrea sau nu poate accepta mostenirea se instituie succesiunea legala. Testatorul poate evita acest lucru introducand in testament o clauza prin care dispune ca o alta pers substituita sa-I i-a locul celui instituit mostenitor, daca cel din urma nu dobandeste mostenirea.

Romani au cunoscut 3 forme instituitive :

vulgara- obisnuita substituirea unuei sau a mai multor mostenitori in locul celui substituit

pupilara numirea unei pers care sa vina la succesiune in locul mostenitorului substituit daca el moare inaintea pubertatii

cvasipupilara se facea prin numirea de testator a unui mostenitor pt descendentul sau lipsit de minte.