CARTA SOCIALA EUROPEANA (1961) SI CARTA SOCIALA EUROPEANA REVIZUITA (1996)

CARTA SOCIALA EUROPEANA (1961) SI CARTA SOCIALA EUROPEANA REVIZUITA (1996)

a. Caracteristici generale

Conventia europeana a drepturilor omului nu se refera, asa cum am aratat, decat la drepturile civile si politice.

Ulterior, in vederea garantarii drepturilor economice si sociale, au fost adoptate o serie de conventii, dintre care cele mai importante sunt Carta sociala europeana (1961), impreuna cu Protocolul sau aditional (1988), Codul european de securitate sociala (1964), revizuit in 1990, Conventia europeana de securitate sociala (1972) si Conventia europeana privind statutul juridic al muncitorului migrant (1977).

Carta sociala europeana, care-si are originile in Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948, ale carei articole 22-25 consacra un anumit numar de drepturi sociale (dreptul la munca, dreptul la securitate sociala, dreptul la concedii platite, dreptul sindical, dreptul la protectia mamelor si copiilor), constituie corolarul Conventiei europene a drepturilor omului, instituind un sistem european pentru protectia drepturilor economice si sociale.

Elaborarea acestui instrument international nu a fost lipsita de dificultati, datorita noutatii relative a acestor drepturi care, spre deosebire de drepturile civile si politice, nu si-au gasit decat relativ tarziu un loc in constitutiile nationale. Pe de alta parte, diferentele considerabile existente in structurile sociale si economice ale diverselor state complica elaborarea oricarui acord international in acest domeniu. De altfel, acestea sunt dificultati pe care le intampina si in prezent statele ce vor sa adere la sistemul instituit de acest instrument juridic international.

Definitivarea Cartei sociale europene a durat aproape zece ani, redactorii ei care au lucrat cu asistenta OIM, inspirandu-se, mai mult sau mai putin, pe de o parte, din substanta Pactului ONU relativ la drepturile economice si sociale, cat, mai ales, din conventiile si recomandarile OIM.

Dincolo de denumirea sa, Carta sociala europeana nu este numai o declaratie, ci reprezinta un ansamblu de drepturi fundamentale in domeniul muncii, angajarii, relatiilor sociale si securitatii sociale. Efortul redactorilor ei a fost de a identifica, pentru fiecare dintre drepturile recunoscute, un ansamblu de obligatii mai mult sau mai putin precise ce vor reveni statului ce ratifica acest instrument .

Semnata la Torino, la 18 octombrie 1961, Carta sociala europeana a intrat in vigoare la 26 februarie 1965.

Desi numele sau este 'Carta sociala europeana', trebuie precizat ca nu este vorba de o simpla declaratie de principii, fiind, de fapt, o conventie internationala obligatorie pentru statele care au ratificat-o. Cu alte cuvinte, nu ne aflam numai in fata unui text programatic, ci a unui ansamblu de dispozitii obligatorii.

Mai precis, dupa o prima parte declarativa, ce enumera 19 drepturi sociale, a doua parte indica obligatiile ce incumba statelor semnatare ale conventiei, reluandu-se aceste 19 puncte.

Ulterior, Carta sociala europeana a fost completata prin trei protocoale, si anume:

Protocolul aditional din 5 mai 1988, prin care se garanteaza noi drepturi grupate in patru articole;

Protocolul de amendare din 21 octombrie 1991 prin care se restructureaza procedura de control;

Protocolul aditional din 9 noiembrie 1995, care stabileste procedura de reclamatii colective.

La 3 mai 1996 a fost adoptata Carta sociala europeana revizuita, ratificata si de Romania prin Legea nr. 74 din 3 mai 1999, care va inlocui Carta sociala din 1961.Textul reuneste drepturile garantate de Carta din 1961, cu un numar de amendamente, drepturile garantate de Protocolul aditional din 1988, cat si o serie de noi drepturi, care ating, in noua redactare, un numar de 31.

In procesul elaborarii Cartei, s-a pus problema optiunii intre a se stabili un nivel ridicat al normelor sau, din contra, un nivel mediu, care sa permita un numar cat mai mare de ratificari. Din maniera de redactare a Cartei, se pare ca s-a preferat un nivel evident sub cel mediu, autorii dovedindu-se relativ prudenti in acest sens.

De altfel, Partea I a Cartei reprezinta o declaratie ce determina obiectivele ce urmeaza a fi realizate prin aplicarea documentului international

Pe langa aceasta caracteristica a nivelului de reglementare, pentru ca un stat sa ratifice Carta sociala europeana (revizuita) este suficient a fi acceptate 6 articole din urmatoarele 9 articole ale din cele 31 de articole ale Partii a I -a a Cartei: art. 1, 5, 6, 7, 12, 13, 16, 19 si 20, precum si, la alegere, cel putin 16 articole ale Partii a II-a sau 63 de paragrafe.

Aceasta tehnica poate sa para putin ciudata, dar in materia dreptului social international, ea a devenit obisnuita. Initiatorul ei a fost Organizatia Internationala a Muncii (O.I.M.) in procesul elaborarii Conventiei nr.102 privind securitatea sociala (norme minime, 1952).

In acest sens, mentionam ca, potrivit Legii nr.74/1999, Romania a ratificat un numar de 17 articole, respectiv 65 paragrafe numerotate.

b. Continut

Articolele Cartei sociale europene (revizuite) contin dispozitii privind:

Art. 1 - Dreptul la munca

Prin garantarea dreptului la munca, partile se angajeaza sa recunoasca ca unul din principalele lor obiective 'realizarea si mentinerea nivelului cel mai ridicat si cel mai stabil posibil de ocupare a fortei de munca' (par.1).

Art.2 - Dreptul la conditii de munca echitabile

In aplicarea acestui sistem se urmareste a se fixa o 'durata rezonabila' a zilei de munca sau a saptamanii de lucru, a se prevedea zile de sarbatoare platite si un concediu anual de cel putin patru saptamani, protectia lucratorilor ce-si desfasoara activitatea in conditii periculoase, precum si acordarea unui repaus saptamanal.

Dar, asa cum s-a observat in literatura de specialitate, Carta se limiteaza la generalitati si nu se pune problema stabilirii unei durate de munca uniforme, comune.

Un paragraf special obliga statele ce ratifica Carta sa se asigure ca lucratorii sunt informati asupra aspectelor esentiale ale contractului sau relatiei de munca.

Art. 3 - Dreptul la securitate si la igiena in munca

Se prevede necesitatea adoptarii de reglementari privind securitatea si igiena muncii, precum si a masurilor necesare privind controlul aplicarii acestor reglementari.

Carta sociala europeana revizuita a introdus o serie de dispozitii prin care statele parti sunt obligate sa defineasca, sa aplice si sa reexamineze periodic o politica nationala coerenta privind securitatea si sanatatea lucratorilor la locul de munca.

Art.4 - Dreptul la o salarizare echitabila

Statele membre se angajeaza sa recunoasca dreptul lucratorilor la o remuneratie suficienta pentru a le asigura lor, ca si familiilor lor un nivel de viata decent (par.1).

Un salariu minim legal nu exista in toate tarile semnatare. Totusi, organele insarcinate cu controlul aplicarii Cartei au reusit, prin interpretari, sa dea o semnificatie mai concreta acestei dispozitii (salariul cel mai scazut nu trebuie sa fie inferior unui procent de 60% din salariul mediu national). Se prevede, totodata, ca remunerarea orelor suplimentare trebuie sa se faca la un tarif majorat.

In problema salariilor femeilor, textul afirma dreptul lucratorilor, barbati si femei, la o remunerare egala, pentru o munca de valoare egala, fara alte precizari in plus. In fapt, acest text nu este decat putin diferit de cel privind egalitatea salariilor barbatilor si femeilor, inscris in conventia corespondenta a Organizatiei Internationale a Muncii (Conventia nr. 100/1951).

Articolul 4 contine, de asemenea, o dispozitie privind eliminarea retinerilor din salarii.

In sfarsit, se arata ca, pentru a se stabili o remunerare echitabila, statele membre pot alege intre negocieri colective sau o metoda legala.

Art.5 - Dreptul sindical

Conform art.5, 'in vederea garantarii libertatii pentru muncitori si patroni de a constitui si de a adera la aceste organizatii, partile contractante se angajeaza ca legislatia nationala sa nu afecteze aceasta libertate si nici sa nu fie aplicata astfel incat sa afecteze aceasta libertate'.

Carta autorizeaza o serie de exceptii care au fost solicitate de tarile in care dreptul sindical nu apartine tuturor categoriilor de lucratori, cum este cazul functionarilor care nu se bucura, peste tot, de deplina libertate sindicala.

De asemenea, textul prevede ca, pentru membrii fortelor armate, masura in care garantiile dreptului sindical vor fi prevazute va fi determinata de legislatiile nationale.

Art.6 - Dreptul de negociere colectiva

Recunoasterea dreptului de negociere colectiva este corelata cu aceea a dreptului la greva. Acesta este un serios pas inainte, daca luam in considerare ca dreptul la greva nu este recunoscut in conventiile Organizatiei Internationale a Muncii, iar unele legislatii ale tarilor membre ale Consiliului Europei nu recunosc ca atare acest drept.

Art.7 Dreptul copiilor si adolescentilor la protectie

Varsta minima de admitere la angajare este fixata la 15 ani, ceea ce este conform cu prevederile conventiilor Organizatiei Internationale a Muncii.

Totodata, varsta minima pentru a fi admis la munca in cazul anumitor ocupatii determinate, considerate ca fiind periculoase sau insalubre, a fost fixata prin Carta sociala europeana revizuita la 18 ani.

De asemenea, este prevazuta o protectie deosebita din punct de vedere medical, inclusiv un control medical periodic, pentru lucratorii sub18 ani.

Varsta pana la care durata de munca trebuie sa fie limitata a fost stabilita la 18 ani.

Art.8 - Dreptul lucratoarelor la protectia maternitatii

Carta sociala spre deosebire de conventiile O.I.M., prevede ca repaosul de maternitate va putea fi insotit, fie de un concediu platit, fie de prestatii de securitate sociala, fie de un varsamant prelevat din fondurile publice.

Altfel spus, dreptul la concediul de maternitate da posibilitatea unei alegeri, fapt ce distinge Carta sociala de prevederile Conventiei O.I.M. nr.3 privind protectia maternitatii (1919). Conform conventiei europene, protectia maternitatii se poate face in cadrul unei politici de securitate sociala sau in cadrul dreptului muncii, trebuind sa existe o compensare cvasiintegrala a salariului femeii in timpul concediului sau de maternitate. Carta merge, din acest punct de vedere, mai departe fata de conventiile Organizatiei Internationale a Muncii.

Carta revizuita a extins perioada in care o femeie insarcinata nu poate fi concediata. Aceasta perioada incepe din momentul in care muncitoarea notifica angajatorului faptul ca este insarcinata si se intinde pana la sfarsitul concediului de maternitate (stabilit la minimum 14 saptamani.

Art.9 - Dreptul la orientare profesionala

Statele membre se angajeaza sa instituie un sistem institutional care sa sprijine toate persoanele, inclusiv cele cu handicap, sa rezolve problemele legate de alegerea unei profesii sau de promovare profesionala, tinand seama de caracteristicile acestora, precum si de posibilitatile pietei fortei de munca.

Art.10 - Dreptul la formare profesionala

Acest articol instituie obligativitatea statelor de a implementa un sistem de pregatire, general si coerent, si a altor sisteme de formare profesionala in folosul tinerilor.

De asemenea, se prevad masuri speciale pentru recalificarea profesionala a muncitorilor adulti, conform necesitatilor progresului tehnic si noilor orientari pe piata fortei de munca, prin masuri speciale de reconversie si reinsertie de lunga durata a somerilor.

Art.11 - Dreptul la protectia sanatatii

Se prevede angajamentul adoptarii acelor masuri care sa elimine, pe cat posibil, factorii ce induc o sanatate deficienta, precum si organizarea unor servicii de consultatie si educatie vizand ameliorarea starii de sanatate si intarirea simtului de responsabilitate individuala in materie de sanatate.

Art.12 - Dreptul la securitate sociala

Se inscrie dezideratul mentinerii unui regim de securitate sociala la un nivel satisfacator, cel putin egal celui necesar pentru ratificarea Codului european de securitate sociala.

In acelasi timp, statele membre se angajeaza sa ridice, progresiv, nivelul regimului de securitate sociala, inclusiv prin incheierea unor acorduri bilaterale si multilaterale sau prin alte instrumente juridice internationale.

Art.13 - Dreptul la asistenta sociala si medicala

In vederea asigurarii exercitarii efective a dreptului de asistenta sociala si medicala, statele semnatare se angajeaza sa vegheze ca orice persoana care nu dispune de resurse suficiente si care nu este in masura sa si le procure prin propriile mijloace sau sa le primeasca din alta sursa, in special prin prestatii rezultand dintr-un regim de securitate sociala, sa poata obtine o asistenta adecvata si, in caz de boala, ingrijirile cerute de situatia sa.

Art.14 - Dreptul de a beneficia de servicii sociale

In aplicarea acestui drept se urmareste incurajarea si organizarea serviciilor ce utilizeaza metode proprii serviciului social si care contribuie la bunastarea si dezvoltarea indivizilor si grupurilor profesionale, ca si adaptarea lor la mediul social.

Art.15 - Dreptul persoanelor cu handicap la autonomie, integrare sociala si participare la viata comunitatii.

Se prevad masuri adecvate pentru plasarea persoanelor cu handicap fizic, in special prin intermediul serviciilor specializate de plasare, precum si masuri de incurajare a patronilor pentru a angaja in munca persoane cu handicap.

Art.16 - Dreptul familiei la protectie sociala, juridica si economica

Este un drept asigurat prin intermediul prestatiilor sociale familiale, prin dispozitii fiscale de incurajare a constructiilor de locuinte adaptate necesitatilor familiale, de ajutorare a tinerelor familii sau prin orice alte masuri adecvate.

Art.17 - Dreptul copiilor si adolescentilor la protectie sociala, juridica si economica

Articolul prevede, in mod general, ca statele contractante vor lua toate masurile necesare si adecvate in acest sens, inclusiv crearea sau mentinerea institutiilor sau serviciilor corespunzatoare.

Art.18 - Dreptul la exercitarea unei activitati lucrative pe teritoriul celorlalte Parti

Pe langa cadrul creat de Uniunea Europeana, acest articol instituie obligatia de a aplica, intr-un spirit liberal, reglementarile privind exercitarea de catre straini a unei activitati pe teritoriul altui stat.

Statele semnatare se angajeaza sa faciliteze cetatenilor altor state contractante sa lucreze pe teritoriul lor, fiind expres indicat ca se vor adapta reglementarile in vigoare si ca se vor simplifica formalitatile care privesc lucratorii straini.

Art.19 - Dreptul muncitorilor migranti si al familiilor lor la protectie si asistenta

O data ce se permite lucratorilor straini sa se instaleze pe teritoriul unui alt stat, trebuie sa li se recunoasca acestora egalitatea drepturilor.

Cele 12 paragrafe ale articolului instituie egalitatea cu privire la impozite, taxe, actiuni in justitie, expulzare, transferul castigurilor s.a.

Totusi, conform art.19, lucritorul migrant poate cere doar in limitele legislatiei statului in cauza ca familia sa i se alature, precum si sa transfere integral castigurile si economiile sale.

Art.20 - Dreptul la egalitate de sanse si tratament in materie de angajare si profesie, fara discriminare bazata pe sex

Sunt vizate, in principal, accesul la angajare, protectia contra concedierii si reinsertia profesionala, reciclarea, recalificarea profesionala, conditiile de angajare si de munca, inclusiv remunerarea, evolutia profesionala, inclusiv promovarea.

Art.21 - Dreptul la informare si consultare

Conform legislatiei si practicii nationale, statele membre se angajeaza sa ia sau sa promoveze acele masuri care sa permita lucratorilor sa fie informati periodic sau in timp oportun asupra situatiei economice si financiare a intreprinderii. Este retinuta, totodata, obligatia organizarii de consultari privind deciziile susceptibile sa afecteze in mod substantial interesele muncitorilor.

Art.22 - Dreptul de a lua parte la determinarea si ameliorarea conditiilor de munca si a mediului de munca

Sunt reglementate protectia sanatatii si securitatii in cadrul intreprinderii, organizarea serviciilor si facilitatilor sociale si socio-culturale ale intreprinderii, precum si controlul respectarii reglementarilor in aceste domenii.

Art.23- Dreptul persoanelor in varsta la o protectie sociala

Sunt avute in vedere, printre altele, masuri ce au ca obiect garantarea de resurse suficiente, locuinte adecvate, diverse ajutoare, ingrijirea sanatatii etc.

Art. 24- Dreptul la protectie in caz de concediere

Acest articol protejeaza lucratorii impotriva concedierilor abuzive, precum si dreptul acestora la o indemnizatie adecvata sau la o alta reparatie corespunzatoare.

Art. 25- Dreptul lucratorilor la protectia propriilor creante in caz de insolvabilitate a patronului acestora

Creantele lucratorilor rezultate ca urmare a contractelor de munca sau a relatiilor de munca trebuie sa fie garantate de o institutie de garantare sau orice alta forma eficienta de protectie.

Art. 26-Dreptul la demnitate in munca

Articolul urmareste sa promoveze sensibilizarea, informarea si prevenirea in materie de hartuire la locul de munca sau in legatura cu munca, precum si in privinta oricarui alt comportament ostil sau ofensiv.

Art. 27- Dreptul lucratorilor cu responsabilitati familiale la egalitate de sanse si tratament

Scopul acestei prevederi este acela de a se evita ca responsabilitatile familiale sa diminueze sansele profesionale ale lucratorilor. De aceea, statele trebuie sa adopte masuri specifice, in special in favoarea mentinerii si intoarcerii la viata activa dupa o perioada de absenta ca urmare a ingrijirii copilului si a concediului parental.

Art. 28- Dreptul reprezentantilor lucratorilor la protectie in intreprindere si facilitatile acordate acestora

Partile se angajeaza ca, in intreprinderi, reprezentantii lucratorilor sa beneficieze de o protectie efectiva impotriva actelor care ar putea sa le aduca un prejudiciu, inclusiv impotriva concedierii, si care ar fi motivate de calitatea sau de activitatile acestora ca reprezentanti ai lucratorilor din intreprindere.

Art. 29- Dreptul la informare si la consultare in procedurile de concediere colectiva

Articolul prevede obligatia patronilor de a informa si consulta reprezentantii lucratorilor, in timp util, inaintea unor concedieri colective, precum si asupra posibilitatilor de a evita concedierile colective sau a limita numarul si de a diminua consecintele acestora.

Art. 30- Dreptul la protectie impotriva saraciei si excluderii sociale

Se retine imperativul adoptarii unor masuri in cadrul unei abordari globale si coordonate pentru promovarea accesului efectiv in special la angajare, locuinta, formare, invatamant, cultura, asistenta sociala si medicala al persoanelor care se gasesc sau risca sa se gaseasca intr-o situatie de excludere sociala sau de saracie si al familiei acestora.

Art. 31- Dreptul la locuinta

Se prevede necesitatea adoptarii unor masuri menite sa favorizeze accesul la locuinta la un nivel adecvat.

c. Mecanismul de control

Exista doua tipuri principale de metode pentru a veghea la aplicarea conventiilor internationale in domeniul social.

In primul rand, sunt plangerile emanand de la persoane individuale sau de la grupuri sau asociatii. In al doilea rand, exista sistemul analizei periodice a rapoartelor generale anuale, elaborate de guvernele ce au ratificat o anumita conventie.Aceste rapoarte fac referire la diferite puncte prevazute de conventia respectiva.

Conventia Europeana a Drepturilor Omului, dupa cum s-a aratat in capitolul anterior, se refera la sistemul plangerilor.

Initial, Carta sociala europeana a adoptat sistemul rapoartelor. Ulterior, prin Protocolul aditional din 1995 s-a adaugat un sistem de control bazat pe reclamatiile colective.

Carta sociala europeana prevede transmiterea de catre guverne a doua feluri de rapoarte: unele vizeaza posibilitatea unui control de legalitate propriu-zisa, altfel spus executarea angajamentelor asumate; celelalte urmaresc un asa-zis control al eficacitatii, vizand, in principal, dispozitiile care nu au fost acceptate de statul respectiv.

Aceste rapoarte sunt redactate in mod similar celor elaborate sub auspiciile Organizatiei Internationale a Muncii, Carta prevazand maniera in care ele sunt examinate.

Rapoartele se intocmesc bienal pentru dispozitiile nucleului dur (respectiv la patru ani pentru alte dispozitii) si privesc aplicarea dispozitiilor partii a II-a a Cartei pe care statul respectiv le-a acceptat.

Rapoartele sunt redactate urmarindu-se un formular adoptat de Comitetul Ministrilor. Copii dupa aceste rapoarte trebuie adresate anumitor organizatii nationale sindicale si patronale reprezentative (art.23), care pot formula observatii asupra continutului lor si pot cere ca acestea sa fie comunicate Secretarului General al Consiliului Europei.

Procedura de control propriu-zisa prevede interventia a trei organe.

1) Primul este Comitetul european al drepturilor sociale, comitet de experti independenti, compus din noua membri desemnati de Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei si asistat de un observator al Organizatiei Internationale a Muncii. Dupa analizarea rapoartelor bienale si a eventualelor observatii ale partenerilor sociali, acest comitet prezinta observatiile sale privind gradul de aplicare a dispozitiilor Cartei sub forma 'concluziilor'21.

2) Aceste concluzii, precum si rapoartele bienale sunt apoi transmise unui comitet format din reprezentanti ai fiecaruia din statele ratificante si denumit Comitetul guvernamental. Acest comitet isi desfasoara activitatea in prezenta unor observatori ai organizatiilor internationale sindicale si patronale, care participa la sedintele sale cu titlu consultativ. Comitetul poate, de asemenea, sa consulte reprezentanti ai organizatiilor internationale neguvernamentale ce au statut consultativ pe langa Consiliul Europei.

Comitetul guvernamental pregateste deciziile Comitetului Ministrilor si, in particular, selectioneaza, pe baza consideratiilor de politica sociala si economica, situatiile care ar trebui sa faca obiectul recomandarilor pentru fiecare stat parte in cauza.

Comitetul guvernamental poate adresa un avertisment unui stat care nu se conformeaza unei prevederi a Cartei, in cazul unei concluzii negative a Comitetului european al drepturilor sociale sau al lipsei de informatii. Acest avertisment nu are insa valoare juridica, fiind mai degraba un semnal de alarma care este menit sa determine statul respectiv sa actioneze, in caz contrar fiind adoptata o recomandare la urmatorul ciclu de control.

3) Conform articolului 27, paragraf 3 al Cartei, Comitetul guvernamental al Cartei trebuie sa elaboreze un raport, pentru Comitetul Ministrilor, in anexa caruia sunt cuprinse, totodata, concluziile Comitetului de experti amintit.

Comitetul Ministrilor este apoi chemat sa-si exercite functiile ce i-au fost atribuite prin Carta sociala si care se concretizeaza in emiterea de recomandari, solicitand statelor sa-si modifice legile sau practicile pentru a se conforma Cartei.

In   noiembrie 1995, a fost adoptat, un Protocol aditional la Carta sociala care instituie procedura reclamatiilor colective, un sistem similar celui existent in cadrul Organizatiei Internationale a Muncii, prin care organizatii patronale si sindicale, precum si organizatii internationale care au statut consultativ pe langa Consiliul Europei pot invoca incalcari ale Cartei sociale europene.

Se concretizeaza, astfel, un sistem care permite plangerile colective privind nerespectarea obligatiilor asumate prin ratificarea Cartei.

Plangerile sunt examinate de Comitetul european al drepturilor sociale, care trebuie sa decida mai intai admisibilitatea lor pe baza criteriilor enumerate de protocol. Comitetul inainteaza un raport catre Comitetul Ministrilor, care in cazul aplicarii nesatisfacatoare a dispozitiilor Cartei sociale va adresa o recomandare statului contractant in cauza. De asemenea, in circumstante speciale, Comitetul Ministrilor poate sa consulte Comitetul guvernamental asupra chestiunii in cauza.

Pentru a fi admisibila (conform art. 4 al Protocolului nr.3) reclamatia trebuie prezentata in scris, sa se refere la o prevedere acceptata de partea contractanta in cauza si sa indice in ce masura aceasta prevedere nu a fost aplicata in maniera satisfacatoare.

Paragraful 31 al raportului explicativ retine in sarcina Comitetului european al drepturilor sociale necesitatea de a lua in considerare si urmatoarele elemente:

o reclamatie poate fi declarata admisibila chiar daca un caz similar a fost supus unei alte instante nationale sau internationale22;

faptul ca substanta unei reclamatii a constituit obiectul examinarii in cadrul procedurii normale a rapoartelor guvernamentale nu trebuie sa impiedice- in sine- admiterea reclamatiei;

o reclamatie nu se poate referi la situatii individuale.

d. Domeniu de aplicare

Avand un caracter mai restrictiv decat Conventia Europeana a Drepturilor Omului, conform careia partile contractante recunosc oricarei persoane aflate sub jurisdictia lor drepturile si libertatile enuntate in Conventie, Carta sociala nu se aplica decat cetatenilor statelor contractante. Anexa sa dispune in mod clar ca 'persoanele vizate la articolele 1-17 si 20-30 nu includ strainii decat in masura in care ei sunt cetateni ai altor Parti, care isi au resedinta legala sau care lucreaza in mod obisnuit pe teritoriul Partii respective, fiind inteles ca articolele mentionate vor fi intrepretate in lumina dispozitiilor art. 18 si 19'.

Aceasta conceptie, care se bazeaza pe notiunea de reciprocitate, obisnuita in tratate, se indeparteaza de aceea din care se inspira conventiile internationale ale muncii 'deschise' ale Organizatiei Internationale a Muncii care, in mod normal, stabilesc norme de protectie aplicabile ansamblului lucratorilor dintr-o tara, independent de nationalitatea lor. In literatura de specialitate se apreciaza ca aceasta este o trasatura de evidenta inferioritate in maniera de conceptie a Cartei sociale23.

Articolul G al Partii a V-a a Cartei sociale revizuite prevede o serie de restrictii ce pot fi aduse drepturilor prevazute de Carta. Conform acestui articol, punerea in aplicare a drepturilor enuntate nu va putea face obiectul unor restrictii sau limitari, cu exceptia celor care sunt necesare intr-o societate democratica pentru a garanta respectarea drepturilor si libertatilor altora sau pentru a proteja ordinea publica, securitatea nationala, sanatatea publica sau bunele moravuri.

Pe de alta parte, pentru tarile care nu au legislatie sociala dezvoltata, Carta le permite sa puna in aplicare unele din dispozitiile continute prin intermediul conventiilor colective incheiate intre patroni sau organizatii patronale si organizatii sindicale. De altfel, aceasta metoda prevazuta in articolul 33 este deja admisa si in cadrul Organizatiei Internationale a Muncii.

e. Jurisprudenta

Controlul aplicarii Cartei a condus la elaborarea unei vaste jurisprudente. Printre elementele cele mai importante figureaza definirea cu mai mare acuratete a beneficiarilor diverselor drepturi recunoscute de Carta24.

- A fost, astfel, necesar sa se expliciteze continutul ratione materiae al Cartei, dandu-se, in unele cazuri, semnificatie conceptelor sau trasandu-se limitele notiunilor utilizate. Astfel, angajamentul figurand in articolul 1, paragraf 1, care este de 'a recunoaste ca obiectiv principal realizarea deplinei angajari', exclude adoptarea unui 'sistem economic ce prevede o rezerva permanenta de someri'. Comitetul european pentru drepturile sociale a interpretat aceasta prevedere ca fiind o obligatie mai degraba de mijloace decat o obligatie de rezultat. Obiectul acestei norme nu este ca statele sa recunoasca un drept individual la un loc de munca, ci acela ca ele sa duca o politica economica pentru a ameliora situatia locurilor de munca si sa ia masurile necesare in acest sens.

- Dreptul la securitate si igiena in munca, enuntat de articolul 3, nu mentioneaza in mod expres categoriile de lucratori interesati. Unele organe de control au apreciat ca reglementarea securitatii si igienei trebuie, in principiu, sa fie aplicabila atat muncitorilor salariati cat si muncitorilor familiali sau independenti, in toate sectoarele economiei. Totusi, gradul acestei reglementari si al celui de control al aplicarii sale pot diferi, in functie de sectorul respectiv; astfel, de exemplu, normele de securitate vor avea caracteristici proprii de aplicare in industrie si agricultura.

- In fata unei notiuni atat de imprecise, cum este aceea a 'duratei rezonabile de munca' (art.2, par.1), organele de control, considerand relativitatea sa in timp si spatiu, s-au abtinut s-o defineasca in mod absolut. Aprecierea trebuie facuta de la caz la caz, tinand seama nu numai de durata muncii, asa cum este ea stabilita de legislatia nationala, dar totodata si de cea care rezulta din conventiile colective. De altfel, un alt element de apreciere trebuie cautat in natura si intinderea dreptului angajatorului de a cere, daca e cazul, efectuarea de ore suplimentare.

- Pentru a fi considerat ca echitabil in sensul articolului 4 par.1, un salariu nu trebuie sa fie mult sub nivelul salariului mediu national. Pragul adoptat in acest sens de Comitetul drepturilor sociale este de 60% (valoare neta). Salariile trebuie sa fie, de asemenea, intotdeauna deasupra pragului de saracie din tara respectiva. Metoda de calcul Comitetului se bazeaza pe sumele nete, adica dupa scaderea cotizatiilor de asigurare sociala si tinand seama de scutirile de care beneficiaza salariatul in privinta impozitului pe venit.

- Importantul principiu al egalitatii salariilor intre barbati si femei, pentru o munca de valoare egala, recunoscut de articolul 4, par.3, a facut, de asemenea, obiectul unei interpretari a organelor de control, prevazute de Carta. A rezultat ca, in cazul nerespectarii, acest principiu trebuie sa poata face obiectul unui recurs efectiv in fata unui tribunal sau altei instante independente. In astfel de cazuri, reclamantul trebuie sa fie la adapostul oricarui act de retorsiune din partea angajatorului sau. In plus, daca clauze contrare acestui principiu ar fi convenite, totusi, in conventii colective sau in contracte de munca, ele ar trebui sa fie considerate ca nule si neavenite.

- Paragraful 4 al articolului 4 califica, de asemenea, ca 'rezonabil' termenul de preaviz de care trebuie sa beneficieze orice muncitor, in caz de incetare a angajarii. In acest caz, demersul organelor de control a fost de a aprecia, de la caz la caz, durata preavizului, tinand seama de criterii de echitate, cum sunt, de exemplu, vechimea in munca.

- Dreptul la un preaviz rezonabil in caz de incetare a angajarii se aplica tuturor categoriilor de salariati, inclusiv celor care se afla intr-o relatie de munca atipica sau celor care se afla in perioada de proba.

- Articolul 5 permite statelor sa restrictioneze dreptul sindical al politistilor, dar nu autorizeaza suprimarea completa a acestui drept. Se poate impune functionarilor de politie sa adere la organizatii sau de a constitui numai organizatii compuse esclusiv din proprii membrii. Totusi, aceste asociatii ale politistilor trebuie sa poata sa-si exercite anumite prerogative sindicale, precum dreptul de a negocia conditiile de munca, retributia si dreptul de intrunire. Aderarea la sindicat nu poate fi in nici un caz obligatorie.

- Articolul 6 paragraful 4 recunoaste dreptul patronilor si muncitorilor la actiuni colective. Organele de control au fost unanime in a recunoaste ca, daca pentru lucratori, acest drept se traduce prin recurgerea la greva, pentru patroni 'lock-out-ul' este mijlocul principal, daca nu singurul, si ca cele doua tipuri de actiune colectiva nu trebuie puse, in mod necesar, pe picior de egalitate.

Dreptul la actiuni colective este garantat doar in cazul conflictelor de interese. Rezulta ca el nu vizeaza grevele 'politice' si ca nu trebuie invocat in cazul conflictelor de drepturi, adica in cazul diferendelor avand ca obiect existenta, valabilitatea sau interpretarea unei conventii colective sau violarea unei astfel de conventii.

- Dreptul la actiuni colective, ca orice alt drept, poate fi reglementat in exercitiul sau, in limitele sale definite. Astfel, articolul 6 par.4 permite, in mod expres, anumite restrictii, inclusiv obligatia de a respecta un anumit timp 'pacea sociala', daca aceasta decurge dintr-o conventie colectiva.

- A fost considerata, de asemenea, ca o masura admisibila, obligatia impusa de legislatie, de a respecta, inainte de a se recurge la o actiune colectiva, o perioada de 'temporizare', in cazul in care ar fi incepute negocieri sau ar fi in curs de desfasurare proceduri de conciliere si arbitraj.

- Referitor la efectele grevei, conform avizului organelor de control, aceasta nu trebuie sa duca la incetarea contractului de munca. Totusi, nu exista o violare a Cartei daca aceasta incetare nu este decat formala si daca, la sfarsitul grevei, muncitorul continua sa beneficieze de drepturi avute anterior.

- Interzicerea muncii copiilor, prevazuta de paragraful 1 al articolului 7 acopera toate domeniile de activitate, adica toate sectoarele economice si toate tipurile de intreprinderi, inclusiv intreprinderile familiale si toate formele de munca, remunerata sau nu, muncile agricole, munca domestica si munca la domiciliu, sub-contractarea si munca efectuata de copii in cadrul familiei.

Ca derogare de la interdictia de a angaja copii sub 15 ani, par. 1 autorizeaza angajarea lor la munci usoare determinate, care nu risca sa dauneze sanatatii, moralitatii si educatiei lor. Aceste munci trebuie sa fie in principiu enuntate intr-o lista restrictiva.

- Aplicarea principiului egalitatii de tratament in domeniul muncii, s-a concretizat in diverse tari, prin eliminarea progresiva si constanta a oricarei forme de discriminare bazata pe sex. Aceasta a condus organele de control la precizarea intinderii articolului 8 par.4, care comporta obligatia de a reglementa angajarea femeilor pentru munca de noapte in unitatile industriale si de a interzice orice folosire a fortei de munca feminine in lucrul subteran in mine, ca si, daca exista, in orice lucrari ce nu convin acestora, datorita caracterului lor periculos, insalubru sau penibil.

Interdictia angajarii fortei de munca feminine in locuri de munca subterane nu vizeaza decat folosirea femeilor la lucrari de extractie subterane in mine, putand fi admise pentru activitati in special de natura sociala, medicala, de inspectie si conducere.

- In termenii articolului 15 par. 2, politica locurilor de munca pentru persoanele cu handicap nu trebuie sa se limiteze la posibilitatile de acces la un loc de munca, ci ea trebuie sa vizeze integrarea durabila a persoanelor cu handicap, de exemplu , cu ajutorul masurilor privind mentinearea in serviciu. In acest scop, patronii trebuie sa fie supusi unor obligatii pozitive (obligatia de reabilitare) si negative (interzicerea de a concedia o persoana din cauza handicapului).

- Pentru a se asigura respectarea art. 20, statele trebuie sa prevada in legislatia lor o protectie adecvata impotriva oricarei masuri de discriminare sau de retorsiune. Legislatia trebuie sa prevada redresarea situatiei respective- spre exemplu, in caz de concediere, reintegrarea persoanei interesate- si o compensatie pentru orice pierdere financiara suferita in cursul perioadei intermediare. Atunci cand o asemenea solutie nu este posibila, poate fi prevazuta o compensatie financiara, dar numai cu conditia ca aceasta sa fie suficient de importanta pentru a-l descuraja pe patron, dar si pentru a-l despagubi pe lucrator.

De asemenea, este posibil sa se prevada o inversare partiala a sarcinii dovezii in cazurile alegatiilor referitoare la discriminare bazata pe sex, paratul trebuind sa faca dovada ca discriminarea aparenta se datoreaza unor factori obiectivi care nu au nimic de-a face cu discriminarea bazata pe sex si nu constituie, deci, o violare a principiului egalitatii de tratament.

-Dreptul la informare si consultare (art.21), precum si dreptul de a lua parte la determinarea si ameliorarea conditiilor de munca si a mediului de munca (art. 22) trebuie sa fie insotite de garantii care sa asigure exercitarea sa efectiva, in special posibilitatea pentru lucratori de a face recurs cand drepturile nu le sunt respectate. In plus, trebuie prevazute sanctiuni in cazul in care intreprinderile nu se conformeaza obligatiilor lor in aceasta privinta.

IV. ALTE CONVENTII ALE CONSILIULUI EUROPEI

Conventia pentru prevenirea torturii si a pedepselor si tratamentelor inumane sau degradante

Consiliul Europei a adoptat, in 1987, Conventia europeana pentru prevenirea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, care a intrat in vigoare in 1989. Aceasta Conventie completeaza protectia asigurata de Conventia europeana a drepturilor omului instituind un Comitet european pentru prevenirea torturii (CPT).

Comitetul este compus din experti independenti si impartiali, care provin din domenii diferite: juristi, medici, experti in probleme penitenciare sau ale politiei.

El poate vizita orice fel de loc de detentie: inchisori si centre de detentie pentru minori, posturi de politie, centre de detinere a detinutilor imigranti si spitale psihiatrice pentru a examina tratamentul aplicat persoanelor private de libertate. El are acces nelimitat la locurile de detentie, poate intervieva fara martori detinutii si poate intra in contact, in mod liber, cu orice alta persoana sau organizatie neguvernamentala susceptibila de a-i furniza informatii.

Obiectivul urmarit de Comitet este intarirea protectiei detinutilor impotriva torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, si nu condamnarea statelor pentru abuzuri. Dupa fiecare vizita, Comitetul elaboreaza un raport in care stabileste rezultatele vizitei si recomandarile pe care le considera necesare pentru imbunatatirea situatiei persoanelor private de libertate. Acest raport confidential este trimis statului in cauza. Raportul include solicitarea unui raspuns scris din partea statului, in care sa se precizeze masurile luate pentru aplicarea recomandarilor facute, reactiile la comentariile formulate si raspunsurile la informatiile solicitate. Rapoartele Comitetului si raspunsurile statelor in cauza sunt confidentiale, dar a devenit o practica obisnuita ca statele sa fie de acord sa faca publice aceste documente.

In cazul exceptional in care un stat nu reuseste sa coopereze, Comitetul european pentru prevenirea torturii poate decide sa faca o declaratie publica.

Conventia cadru pentru protectia minoritatilor nationale

Ca urmare a Summit-ului sefilor de stat si de guvern de la Viena (1993), Consiliul Europei a adoptat in 1994 Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale, primul instrument multilateral obligatoriu din punct de vedere juridic destinat protejarii minoritatilor nationale in general. Aceasta conventie-cadru defineste anumite obiective pe care statele contractante se angajeaza sa le urmareasca prin intermediul legislatiei si politicilor nationale, cum sunt egalitatea in fata legii, adoptarea de masuri vizand pastrarea si punerea in valoare a culturilor, protejarea identitatilor, religiilor, limbilor minoritare si traditiilor, garantarea accesului la media, stabilirea de relatii transfrontaliere libere si pasnice.

Conventia-cadru a intrat in vigoare la 1 februarie 1998. Statele contractante trebuie sa pregateasca un raport privind masurile adoptate si sa-l prezinte in termen de 1 an de la data ratificarii si apoi odata la fiecare 5 ani. Comitetul Ministrilor, ajutat de un Comitet consultativ alcatuit din 18 experti independenti sunt implicati in monitorizarea Conventiei cadru. Comitetul Consultativ evalueaza aceste rapoarte si determina daca obligatiile au fost complet indeplinite. Opiniile lui sunt transmise Comitetului Ministrilor care informeaza statele parti asupra concluziilor si recomandarilor. Regulile care guverneaza aceasta procedura de monitorizare permit, de asemenea, organizatiilor neguvernamentale si asociatiilor minoritatilor sa transmita informatii si/sau rapoarte alternative.

Consiliul Europei a imaginat o serie de activitati pentru protectia minoritatilor nationale ca parte a programului sau de cooperare si asistenta: organizarea de reuniuni pentru a oferi informatii detaliate despre Conventia cadru pentru minoritatile nationale (si alte instrumente juridice europene) si incurajeaza statele care nu sunt parte la Conventia-cadru sa o semneze si sa o ratifice. Pentru statele parti reuniunile de informare permit discutarea, de o maniera aprofundata, evolutiile intervenite la nivel national si cel privind aplicarea Conventiei-cadru. Delegatiile includ parlamentari, oficiali guvernamentali si reprezentanti ai minoritatilor nationale. Sunt efectuate, de asemenea, expertize legislative privind chestiuni relative la protectia minoritatilor nationale. Sunt organizate, totodata, seminarii de pregatire asupra redactarii rapoartelor statale cu scopul de a eficientiza procedura de supervizare.

La 3 noiembrie 2004, Delegatii Ministrilor au decis reactivarea Comitetului de experti privind chestiunile relative la minoritatile nationale (DH-MIN). Mandatul DH-MIN prevede cooperarea cu alte organizatii internationale, precum si participarea acestora.

Conventia europeana privind lupta impotriva traficului de fiinte umane

In fiecare an, mii de femei, copii si barbati sunt victime ale traficului in scopul exploatarii sexuale sau alt gen de exploatare, in interiorul or in exteriorul frontierelor tarilor lor. Acest fenomen a dobandit o amploare fara precedent, incat se poate vorbi de o noua forma de sclavaj.

Consiliul Europei este o organizatie internationala a carei preocupare principala consta in salvgardarea si protectia drepturilor persoanei umane. Printre cele 46 de state membre ale sale exista tari de origine, de tranzit si de destinatie a victimelor acestui trafic.

Consiliul Europei a adoptat Conventia europeana privind lupta contra traficului cu fiinte umane la 3 mai 2005, deschisa in vederea semnarii tuturor statelor membre.

Obiectul acestei conventii este prevenirea si combaterea traficului cu fiinte umane sub toate formele, nationale si internationale, legate sau nu de crima organizata.

Un prim principiu fundamental enuntat cu precizie in noua conventie prevede ca protectia si promovarea drepturilor victimelor trebuie sa fie asigurata fara nici o diseminare, indiferent daca este bazata pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau de alta natura, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie.

Principala valoare adaugata a acestei conventii este adoptarea unei perspective bazate pe drepturile persoanei umane, atentia pe care ea acorda protectiei victimelor si mecanismul sau independent de monitorizare, care garanteaza respectarea de catre Parti a dispozitiilor conventiei.

Comisarul drepturilor omului

Postul de Comisar al drepturilor omului a fost instituit in cadrul Consiliului Europei in anul 1999.

Comisarul este o institutie independenta imputernicita sa promoveze educatia, sensibilizarea asupra drepturilor omului, cat si respectarea acestor drepturi si sa asigure conformitatea deplina si eficienta cu instrumentele normative ale Consiliului Europei.

Jucand un rol complementar si esentialmente preventiv, Comisarul exercita functii diferite fata de cele ale Curtii europene a drepturilor omului si a altor organe conventionale. Fara a avea putere jurisdictionala, el ofera consilii, analize si recomandari statelor membre pentru remedierea insuficientelor legislative si prevenirea incalcarii drepturilor omului in practica.

Mandatul sau prevede, de asemenea, cooperarea cu alte institutii internationale pentru promovarea si protectia drepturilor omului, cat si posibilitatea de a interveni pe baza oricarei informatii pertinente care ii este furnizata de guverne, parlamente nationale, avocatul poporului sau alte institutii similare, particulari sau organizatii neguvernamentale.

Lucrand impreuna cu alte institutii ale Consiliului Europei, Comisarul poate adresa un raport, o recomandare sau un aviz asupra oricarei chestiuni specifice Comitetului Ministrilor cat si Adunarii Parlamentare.

INTREBARI DE CONTROL

Ce diferentiaza Conventia pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale de alte norme internationale in materie

Care sunt drepturile si libertatile fundamentale garantate de Conventia pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si protocoalele aditionale?

Care sunt conditiile de exercitare a drepturilor si libertatilor fundamentale garantate de Conventia pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si protocoalele aditionale

Cum este organizata Curtea Europeana a Drepturilor Omului?

Care este procedura in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului?

Care sunt conditiile de admisibilitate a unei cereri individuale la Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Care este continutul Cartei sociale europene (revizuite)

Care este mecanismul de control innstituit de Carta sociala europeana?

Care sunt prevederile esentiale ale Conventiei cadru pentru protectia minoritatilor nationale?