IMPRESCRIPTIBILITATEA DREPTULUI DE A CERE IESIREA DIN INDIVIZIUNE

IMPRESCRIPTIBILITATEA DREPTULUI DE A CERE IESIREA DIN INDIVIZIUNE

4. DREPTUL DE A CERE IESIREA DIN INDIVIZIUNE ESTE IMPRESCRIPTIBIL

Art. 728 Codul Civil dispune: "Nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune. Un coerede poate cere oricand imparteala succesiunii, chiar cand ar exista conventii sau prohibitii contrare."

Prin urmare, dreptul de a cere iesirea din indiviziune poate fi exercitat oricand, de catre oricare dintre coindivizari, indiferent de cat timp a trecut de la nasterea indiviziunii.

Art. 728, alin. 2 Codul Civil prevede ca: " Se poate face invoire pentru suspendarea diviziunii pe termen de cinci ani. Dupa trecerea acestui timp, invoirea se poate reannoi."

Conform dispozitiilor art. 728, alin.1 si 2, Codul Civil imprescriptibilitatea dreptului de a cere iesirea din indiviziune este imperativa astfel incat chiar si o cerere expresa (venita din partea testatarului prin introducerea unui astfel de clauze in testamentul sau din partea comostenitorilor prin incheierea unei conventii ) de renuntare la dreptul de a cere imparteala si asumarea obligatiei de a ramane in indiviziune este nula. Legea permite totusi, din ratiuni de ordin practic, incheierea unei conventii de mentinere a indiviziunii pe un termen de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii ei pe inca 5 ani.

Aceasta conventie are ca efect, de regula, realizarea unui partaj de folosinta.

In legatura cu acest partaj subliniem ca in doctrina juridica s-a pus problema daca instanta judecatoreasca ar putea pronunta numai un partaj de folosinta a bunurilor ce formeaza obiectul indiviziunii.

Cu privire la aceasta problema, s-au exprimat doua opinii . Astfel, intr-o opinie s-a considerat ca partajul de folosinta este posibil, fiind o facultate pentru coindivizar, dar nu poate avea loc decat in mod voluntar, fiind exclus un partaj judiciar.

Spre deosebire de imparteala definitiva, care au drept consecinta incetarea starii de indiviziune prin efectul declarativ al impartelii, partajul de folosinta are ca obiect numai folosinta bunurilor indivize, fara a stabili fondul dreptului de proprietate al coindivizarilor, care isi impart in mod vremelnic numai fructele sau, uneori, posesiunea, ramanand in continuare posesori precari.

Intelegerea intre coindivizari cu privire la partajul de folosinta este intemeiata pe principiul inscris in art. 969 Codul civil, care prevede ca este ingaduita de lege daca nu aduce atingere ordinii publice si bunurilor moravuri.

Temeiul juridic al unui astfel de imparteli fiind conventia partilor si data fiind imprejurarea ca in Codul civil roman, spre deosebire de cel francez, nu este cuprinsa nici o dispozitie in acest sens, este necesar ca toti coindivizarii sa fie capabili si sa consimta, o atare conventie nefiind opozabila celor care nu au participat la ea sau nu au avut capacitatea necesara.

Daca cerintele legii sunt indeplinite, fiecarui indivizar i se atribuie cota respectiva din masa de impartit in masura stabilita prin invoiala, fiecare copartas devenind proprietarul anticipat asupra portiunii de folosinta convenita. Precizam ca la imparteala definitiva nu se vor mai restitui fructele chiar daca au fost percepute in mod nelegal si nici nu se va da socoteala pentru cele culese de ceilalti copartasi, cu exceptia fructelor produse inainte de incheierea conventiei care se vor imparti potrivit normelor prevazute de lege deoarece aceasta imparteala nu are efect retroactiv (spre deosebire de impartirea definitiva). Datorita faptului ca partajul de folosinta constituie o facultate, ci nu o obligatie intre copartasi, refuzul unuia sau unora dintre ei nu poate fi considerat un abuz de drept. In cazul acesta, coindivizarii au deschisa calea actiunii impartelei definitive. Contrar opiniei prezentate mai sus, s-a sustinut de catre unii autori ca partajul judiciar de folosinta este admisibil deoarece n-ar fi incompatibil cu starea de indiviziune si ca "ratiunile practice ar trebui sa determine admisibilitatea (partajului de folosinta) lui."

Desi au fost exprimate opinii diferite, precizam ca, partajul de folosinta este admis numai cu acordul tuturor coindivizarilor, deoarece un partaj de folosinta judiciar ar contravenii regulei unanimitatii care opereaza intre coindivizari si fiindca ar insemna ca instanta se substituie consimtamantului coindivizarilor. Astfel ca, singura modalitate a unui coindivizar (comostenitor) de a iesi din indiviziune este imparteala definitiva.

Revenind la imprescritibilitatea dreptului de a cere iesirea din indiviziune, subliniem ca aceasta poate fi "paralizat" prin uzucapiune. Conform art. 729 C.civ. daca unii dintre coindivizari (comostenitori) exercita timp de 30 de ani o posesiune utila pentru sine a unor bunuri ale mostenirii aflate in indiviziune, el va putea opune celorlalti dobandirea propietatii exclusive asupra acelor bunuri.Uzucapiunea la care se refera acest articol se aplica in mod distinct fiecarui element al masei indivize, ceea ce inseamna ca textul referindu-se la posesiunea unei " parti " din mostenire se refera in realitate la totalitatea posesiunilor si prescriptiilor achizitive ce au ca obiect bunurile din aceasta portiune succesorala. Asadar, ceea ce poate uzucapa comostenitorul nu este o " parte din mostenire ", ci bunurile succesorale care o alcatuiesc.

In toate cazurile, pentru ca unul sau mai multi dintre comostenitori sa poata dobandi prin prescriptie, ei trebuie sa se intemeieze pe o posesiune exercitata sub nume de proprietar si care, fiind continua, pasnica, publica si neechivoca - este lipsita de vicii.(art.1847 C.civ).

In principiu atat timp cat un coindivizar se presupune ca poseda si pentru ceilalti comostenitori, nu se poate considera ca el ar putea dobindi prin uzucapiune dreptul de propietate asupra bunului indiviz, in acest caz posesia fiind considerata echivoca. Stapanirea de catre unul dintre mostenitori a unui bun succesoral este apta de a duce la dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune numai daca a intervenit o manifestare exterioara de vointa a mostenitorului respectiv, care sa demonstreze ca el a inteles sa transforme posesia din comuna in exclusiva, adica s-a produs o intervestire de fapt a posesiei prin anumite acte (de ex. perceperea fructelor si inchirierea in nume propiu, efectuarea unor lucrari de reparatii si constructii).

Comostenitorul uzucapant poate dobandi intreaga mostenire sau o parte. Asfel ca, in cazul uzucaparii partiale, partea din succesiune care nu a fost dobandita prin prescriptie achizitiva ramane in indiviziune si formeaza obiectul unei imparteli intre toti mostenitorii, inclusiv cel (sau cei) care a uzucapat o parte din mostenire. S-a admis ca mostenitorul uzucapant nu este obligat sa raporteze la masa succesiunii bunurile dobandite prin prescriptie achizitiva, deoarece acestea nu pot fi privite ca dobandite de la defunct prin donatie.

In concluzie, cu exceptia unei intervertiri publice a posesiei, mostenitorii coindivizari nu pot uzucapa unul fata de altul.