Morala

Morala

Morala reprezinta un ansamblu de conceptii si reguli cu privire la bine sau la rau, drept sau nedrept, permis sau nepermis. Normele de morala sunt creatia societatii sau grupelor sociale. Notiunile de bine si de rau cu care opereaza normele de morala nu sunt date o data pentru totdeauna, ci variaza de la o oranduire la alta, de la un popor la altul. Gradul de dezvoltare a societatii si, inainte de toate, conditiile materiale de existenta, interesele sociale determina, in ultima instanta, conceptia oamenilor despre bine si rau.

Normele de morala indica oamenilor conduita necesara si arata consecintele nerespectarii acestei conduite, sanctiunile morale. Aceste sanctiuni difera in functie de faptul daca sunt reactia mediului social fata de fapta imorala sau sunt un reflex al consecintei intelegerii imoralitatii faptei chiar de subiectul faptei imorale. Astfel, mediul social reactioneaza la fapte imorale prin oprobiul public, dispret etc, iar subiectul care a comis o fapta imorala, constient de ea, poate avea mustrari de constiinta, pareri de rau. De asemenea, este posibila si o alta reactiune a mediului social la faptele imorale, inclusiv apararea unor sanctiuni de constrangere fizica. Cu exceptia societatii primitive si a altor comunitati umane nedezvoltate, constrangerea fizica impotriva unor fapte imorale survine, de regula, atunci cand aceste fapte sunt interzise si de normele de drept.

Problema raportului dintre morala si drept a preocupat gandirea juridical inca din antichitate. Daca in Grecia antica inca nu se facea o demarcatie categorica intre cele doua categorii de norme sociale, doctrina juridica romana, preocupata de perfectionarea sistemului juridic, a facut pasi importanti in directia conceperii dreptului independent de morala. Intre preceptele dreptului nu se mai mentioneaza doar traditionalul suum cuique tribuere ( a da fiecaruia ceea ce este al sau), ci si neminem laedere( a nu cauza nimanui vreun rau).

Doctrina juridica a intampinat mari dificultati in delimitarea sferei dreptului de sfera eticii. Mai multi ganditori considerau ca aceasta delimitare este o problema centrala a stiintei dreptului, "capul Horn" al filosofiei dreptului, cum spunea Jhering.

Potrivit unei conceptii a doctrinelor, sfera dreptului si moralei ar coincide sau dreptul ar fi un minimum de morala.

O alta grupa de autori, cazand in cealalta extrema, exclud orice legatura dintre morala si drept, opun eticul juridicului sau proclama - cazul normativistilor, in frunte cu Hans Kelsen - ca stiinta dreptului, teoria pura a dreptului trebuie sa faca abstractie in cercetarea dreptului de influenta moralei, a politicii asupra dreptului.

Incercand sa stabilim principala deosebire dintre etic si juridic, observam ca sfera moralei este mai vasta decat cea a dreptului, ea reglementand comportarea in cele mai diferite relatii sociale. Dar acest lucru - reglementand comportarea in cele mai diferite relatii sociale - nu inseamna ca dreptul este un minimum de morala, ca toate normele de drept ar fi incluse in sfera moralei. Astfel, normele procesuale civile si penale si alte norme juridice cu caracter tehnic - organizatoric - nu cuprind in sine si o apreciere de ordin moral.

Normele de morala nu sunt, de regula, norme scrise, ele nu sunt in mod obligatoriu cuprinse in anumite acte oficiale, fiind produsul colectivitatii sociale neorganizate. Normele de drept, in schimb, imbraca o forma oficiala si sunt rezultatul activitatii oficiale a organelor de stat.

Respectarea normelor de morala nu este garantata, de regula, de forta coercitiva a statului, ci de actiunea unor factori sociali, a opiniei publice, a educatiei etc.