Masuri luate pe plan national pentru combaterea traficului si consumului ilicit de stupefiante

Masuri luate pe plan national pentru combaterea traficului si consumului ilicit de stupefiante

In Tarile Romane nu a existat o legislatie medicala adevarata si nici acte normative ori administrative care sa inregimenteze strict folosirea plantelor si substantelor stupefiante sau toxice.

Totusi in documentele vremii apare preocuparea ca vanzarea si folosirea stupefiantelor sa nu fie la indemana oricui. Vracii aveau interdictie la experimentarea "ierburilor" si "pedepsiti vracul ce va da otrava feciorului sa otraveasca pe tatal sau"[1].

De exemplu in Pravila lui Matei este consemnata o consecinta a folosirii unor otravuri: "Vrajitorii si careale de ierburi, iaste ca si cela ce ucide"[2], ceea ce inseamna coautorat la infractiunea de omor.

Alte mentiuni despre folosirea unor plante toxice otravitoare, sunt: Ion Neculce (1672-1745) in "Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija-Voda pana Ia Ioan Voda Mavrocordat" si marele erudit Dimitrie Cantemir (1673-1723) in "Incremento atque elecrementa aulae othomanicae".

C. Gane in cete doua volume ale cartii "Trecute vieti de doamne si domnite" descrie otravirea unor domnitori, incepand cu 1527.

"Cartea romaneasca de invatatura" a lui Vasile Lupu, aparuta in 1646 la Iasi este prima intentie legiuitoare. Este urmata de "Indreptarea legii" a lui Matei Basarab in 1652. Comerciantii trebuiau sa vanda ierburi numai vracilor. Pentru meserii de apotecari trebuia dovada de "praxis".

Alexandru Monzi da la 6 martie 1794 un "nizam in care stabileste regulile de functionare a "spitenilor" si norme de conduita. In 1796 el permite numai catorva spiteri sa comercializeze substante toxice.

Alexandru Ipsilanti emite pe 15 mai 1797 "Nizamul Spiterilor" adevarat regulament de organizare si functionare al tuturor unitatilor.

El are obligatia de a respecta Farmacopeea Austriei adica trebuie sa aiba toate medicamentele prevazute in aceasta "si cete amestecate si cele neamestecate"[3]. Nizamul contine si obligatia de a eticheta vasele cu "doftorii". Pedeapsa pentru incalcarea dispozitiei si pentru neconcordanta dintre eticheta si continut era de 10 tuleri amenda pentru flecare abatere constatata.

Constantin Ipsilanti a instituit la 10 decembrie 1739 un regim special pentru spiteriile din Moldova. Numai Epitropia Spitalului Sfantul Spiridon din Iasi putea sa creeze spiterii publice.

Pedeapsa pentru functionarea ilegala era "sa risipeasca acea spiterie si toate doftoriile sa le ia fara nici o plata"[4].

Transilvania nu duce lipsa de rigurozitatea austriaca, preluata de cele doua tari romanesti.

Incepe aplicarea lui "Generale normativum in ne sanitas" - legea sanitara austriaca, incepand cu 1770. Farmacopeea din 1729 devine oficiala.

In 1727 se publica ordonanta "Visitatio Pharmacopocorum" pentru mentinerea sub control a otravurilor. Este urmata in 1736 de "Annua pharmacopocorum visitatio" si de un alt act normativ (1775) pentru interzicerea categorica a comercializarii otravurilor si substantelor opiacee de persoane straine in afara farmacistilor.

In 1774 s-a tiparit "Pharmacopeea Anstriaca Provincialis", devenita oficiala in Tara Romaneasca si Moldova. Alexandru Sutu constituie o comisie formata din 5 medici autohtoni si 2 specialisti ai Consulatului Austriac din Bucuresti pentru elaborarea noului regulament de functionare a spiterilor. Acesta a inlocuit, incepand cu 4 noiembrie 1818 "nizamul lui Alexandru Ipsilanti". Nici un farmacist nu putea deschide o farmacie fara "hrisov domnesc", iar "drogurile secrete vor fi cu totul prohibite si nimeni nu va avea nevoie a le vinde".[5] Drogurile detinute in farmacii trebuiau sa fie cele specificate in Farmacopeea din 1814.

Pe 15 martie 1830, generalul rus Pavel Kiseleff a constituit o comisie cu scopul de organizare antiepidemica si controlare a farmaciilor.

La 6 iunie 1830 este promulgat "Regulamentul pentru imbunatatire pe baza bunei oranduiri in politia Bucurestilor", ce continea si dispozitia ca numai farmacistii cu diploma de atestat au dreptul sa deschida o spiterie. Este promulgat la Iasi "Regulamentul municipalitatii politiei" ce cuprinde dispozitii cu privire Ia farmacii si farmacisti. Instituie obligativitatea controlarii lunare a farmaciilor de "Sfatul Doftoresc" impreuna cu un comisar al politiei. In 1832 apar la Iasi "Dispozitii alcatuite de comisia doctoriceasca si obstile" cu reguli severe privind pastrarea, prescrierea si eliberarea medicamentelor.

Farmacistii trebuiau sa tina "doctoriile cele mai tari si otravitoare in dulap care sa fie sub incuietoare si nu in alt chip sa fie slobozite din spiterie decat numai dupa reteta doctorilor". In 1862 apare prima farmacopee romaneasca atat in romana cat si in latina. Ea cuprinde in sectiunea "Materia Medica" toate drogurile si modul de preparare si prezentare a lor.

La 1 ianuarie 1864 s-a publicat "Regulamentul pentru comertul cu obiecte medicamentoase si otravitoare in Principatele Unite", iar in 1874 s-a redactat "Legea sanitara", act istoric care a pus bazele juridice si administrative al organizarii pe principii moderne a ocrotirii publice.

Organele Ministerului de Interne erau abilitate sa autorizeze deschiderea si functionarea farmaciilor si sa controleze modul de nerespectare a dispozitiilor legale in materie, exercitate prim Consiliul Medical Superior, Regulamentul din 1864 este revizuit in 1867, 1886 si 1893.

In 1898 se infiinteaza "Centrala pentru industria produselor medico­farmaceutice si comert de droguri".

In Transilvania in 1807 apare "Instructia pro Aphotecarii", act completat in 1809 si 1820.

Feneno Nynlas a publicat numeroase lrcrari despre Hora medicinala ardeleneasca, despre droguri si toxice, printre acestea numarandu-se "Specificatia 0 Pharmaceticorum" in care se prezinta retete de preparare a drogurilor dar si plante psihoactive din flora autohtona.

In 1845 apare ordonanta "Reguli pentru comerciantii brevetati de substante (materialistii sau amatorii recunoscuti)" in care se vizeaza limitarea diseminarii toxicelor, substantele ce se pot comercializa en-gros si en detail.

In 1871 apare prima editie a "Pharmacopeei Hungarica" ce intra in vigoare pe 15 martie 1872, devenind obligatorie peste tot in Ardeal.

Dupa 1 decembrie 1918 competenta in materie de droguri este impartita intre Politie si Siguranta. Pe 14 ianuarie 1929 s-a infiintat biroul subordonat Biroului Politiei Generale de Frontiera cu atributiunile: trafic de femei si copii, nepresiunea circulatiei si traficului de publicatii obscene si traficul de opiu si alte stupefiante. Anterior politistii aveau ordinul sa ancheteze traficantii de droguri si sa lamureasea aspectele: surse de provenienta, farmacistul, comerciantul sau intermediarul din tara care procura stupefiantele, fabricanti sau intermediarii externi de la care s-au procurat drogurile sau care an introdus in tara drogurile.

In 1935 Siguranta Nationala avea in evidenta 15 persoane cunoscute sau suspectate ca fac trafic cu stupefiante, toti cetateni romani. In 1921 s-a infiintat Ministerul Sanatatii si Ocrotirii Sociale (MSOS).

Legea sanitara din 1921 reglementa asistenta farmaceutica. Apar regulamente: in 1931- "Libera practica a farmaciei"; in 1933-"Colegiul Farmaceutic", "Functionarea si controlul farmaciilor" si "Taxa farmaceutica oficiala in 1938-"Specialitati farmaceutice".

In 1934 s-a infiintat Inspectoratul General Farmaceutic, promulgandu-se "Legea pentru combaterea abuzului de stupefiante" cunoscuta sub numele de legea 58/1928 din Monitorul Oficial 90/25 aprilie 1928. Erau considerate stupefiante: opiul si derivatii sai, principalii sai activi si derivatii sai activi si derivatii lor -morfina, codeina, etc., cocaina si derivatii ei, hasisul, eterul pur ori amestecat, etc.

Se interzicea de catre Ministerul Sanatatii si Ocrotirii Sociale oricarei persoane in afara celor cu autorizatie speciala, sa aiba activitati de import, fabricare, debitare, sau comert.

Pedeapsa pentru cei ce faceau ilegalitati era amenda de 10.000-1.000.000 lei si inchisoarea de 1-2 ani, pentru cei ce consumau sau inlesneau cumpararea stupefiantelor, pentru medicii ce elaborau retete false si pentru agentii vamali sau functionarii publici ce inlesneau intrarea frauduloasa in tara a stupefiantelor, confiscarea drogurilor fiind obligatorie. Procesele verbale incheiate de Ministerul de Finante la frontiera se solutionau in 15 zile. Legea 58/1928 prevedea crearea unor "comisii consultative a consumului de stupefiante" si un regulament care "va determina modul de import, de obtinere a autorizatiilor de import, precum si de conservare si control la intrebuintarea substantelor stupefiante"[6] s.

"Regulamentul monopolului de stat al stupefiantelor" s-a creat in temeiul Legii sanitare si de ocrotire din 27 aprilie 1933 intrand in vigoare la 24 iunie 1933. El a contribuit decisiv la stoparea fenomenului toxicomaniei in Romania, chiar mai mult ca Legea 58/1928. In continutul sau intrau toate produsele naturale si drogurile cu continut stupefiant ori substante stupefiante-extrase sau folosite, stupefiantele sintetice, eterul etilic si preparatele galenice farmaceutice in orice cantitate si cultivarea pe scara industriala a plantelor stupefiante.

Dupa aparitia monopolului de stat "importarea, depozitarea, fabricarea, debitarea, punerea in circulatie si comert in intreaga tara a tuturor produselor si substantelor stupefiante sunt un drept exclusiv al statului, exploatat prim monopol"[7].

Pe 18 martie 1928 Romania a ratificat "Conventia internationala asupra opiului". I.G. Duca, ministrul afacerilor straine, arata, in expunerea de motive la proiectul de lege prim care se autoriza guvernul roman sa ratifice conventia, urmatoarele: "Romania are obligatiunea de a da partea sa de cotributie in lupta contra stupefiantelor, cu atat mai mult cu cat acest obicei a prins radacini si la noi".

In aceasta lupta Romania are datorita:

a) De a pune stavila introducerii clandestine a substantelor stupefiante sub diferite denumiri, care le pun la adapostul unui control serios si continuu;

b) "De a institui sanctiuni severe contra celor care au nesocoti dispozitiunile luate, exercitand un comert nepermis"

Legea 73/1969 a stabilit sanctiuni precise pentru Ministerul de Interne si pentru Directia genenala a vamilor. Romania a semnat pe 13 decembrie 1964 "Conventia unica asupra stupefiantelor".

Codul penal din 1936, in articolul 382 aliniatul 1 a incriminat pentru prima data sub denumirea de "trafic de stupefiante" - fapta de preparare, procurare, detinere sau vanzare fara drept a produselor stupefiante sau toxice si cultivarea fara drept a plantelor cu efect psihotrop. Pedeapsa era inchisoarea contraventionala de la 1 la 5 ani. Aceeasi pedeapsa o primea si medicul care prescria, nefiind necesar, produse sau substante stupefiante si care organiza sau promitea consumul lor in locuri anumite.

In acest cod se considera infractiune si fapta de nerespectare a conditiilor legale privitoare la inregistrarea, pastrarea, manipularea si circulatia produselor sau sub stantelor stupefiante.

Codul penal din 1 ianuarie 1969 articolul 312 incrimina aceleasi fapte, dar si fapta de experimentare fara drept a produselor sau substantelor toxice - pericol social.

Legea 140/1996 a adus modificari: majorarea pedepselor si pedepsirea severa a traficului organizat.

Regimul juridic al produselor si substantelor stupefiante este reglementat de legea 73 din 29 decembrie 1969, care a fost modificata prin legea 143/2000. In conformitate cu prevederile legii 73/1969 sunt interzise producerea, detinerea, sau orice operatie privind circulatia produselor ori a substantelor stupefiante, prescrierea de catre medic, fara a fi necesar, a produselor sau substantelor stupefiante, precum si organizarea sau ingaduirea consumului acestora in localuri anumite.

De asemenea sunt interzise experimentarea produselor sau substantelor stupefiante, administrarea acestora sub orice forma unei alte persoane, fara prescriptie medicala, precum si recoltarea sau detinerea in scop do prelucrare, a produselor care contin substante stupefiante.

Activitatile amintite sunt permise, prin derogare, numai in scop medical uman sau veterinar, stiintific sau industrial, pe baza autorizatiei elaborate do Ministerul Sanatatii.

Produsele si substantele stupefiante pot fi folosite in scop medical numai pe baza prescriptiilor medicale umane sau dupa caz veterinare, prescriptii care se fac pe formulare speciale, cu timbru sec, sau in condici de prescriptii medicale destinate exclusiv acestor produse in cadrul unitatilor sanitare umane sau veterinare[8].

Deci, legea 73 din 29 decembrie 1969 incrimineaza orice activitate ce ar putea sa inlesneasca producerea de substante stupefiante si ajungerea lor la consumator, in alte conditii decat cele legale. Incepand de la experimentarea unor astfel de produse sau substante, de la cultivarea, recoltarea si pana la organizarea consumului acestor substante, legea considera ca ilicita orice actiune in legatura cu produsele si substantele stupefiante[9].

0 alta reglementare juridica in problema drogurilor a fost data prin legea numarul 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, in sensul ca se face o clasificare mai corecta a acestor produse si substante stupefiante, stabilindu-se si modul de sanctionare a traficului si a altor operatiuni ilicite cu substante aflate sub control national.

Prin noua reglementare din lege[10], care este o lege speciala, s-a abrogat art. 312 din Codul Penal care prevedea infractiunea de trafic de stupefiante.