Testamentul autentic

Testamentul autentic

Testamentul autentic este acela care, potrivit legii, (art. 860 C. civ. si art. 65 din Legea nr. 36/1995) este autentificat de notarul public. Codul civil prevedea, in art. 861-863, o procedura speciala de autentificare a testamentelor, derogatorie de la dreptul comun. Prin Legea nr. 358/1944 aceste texte legale au fost abrogate astfel ca testamentele se autentifica in prezent la fel ca si celelalte acte, fiind supus, asadar, regulilor de drept comun in materie, prevazute de Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale si de Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr. 36/1995 aprobat prin Ordinul nr. 710/C/1995 al ministrului justitiei.

Testamentul autentic prezinta unele avantaje dar si unele inconveniente. In privinta avantajelor se mentioneaza ca in aceasta forma pot testa si persoanele care nu stiu sa scrie sau sa citeasca si care, astfel, nu au acces la testamentul olograf. Apoi testamentul autentic este un act de autoritate publica, iar forta sa probanta este mai puternica decat a testamentului olograf caci continutul actului este verificat de notar in sensul de a nu cuprinde dispozitii contrare legii sau clauze obscure care, de regula, genereaza litigii intre succesori. Sarcina dovezii contrare revine celui care-l contesta. Testamentul autentic mai are avantajul ca un exemplar original se pastreaza la biroul notarului public astfel incat pericolul ca testamentul sa fie sustras sau distrus este mai mic decat la testamentul olograf.

Ca inconveniente se mentioneaza faptul ca testamentul autentic necesita cheltuieli si pierdere de timp prin indeplinirea formalitatilor prevazute de lege si ca nu asigura secretul in aceeasi masura ca testamentul olograf.

Testamentul autentic poate fi redactat de catre testator, sau de catre notarul public sau de catre un avocat dupa indicatiile testatorului. Autentificarea lui se poate realiza de catre orice birou notarial din tara. Secretarii consiliilor locale, din localitatile in care nu functioneaza birouri notariale nu au competenta de a autentifica testamente.

Testamentul fiind un act cu caracter strict personal testatorul nu-l poate incheia prin mandatar ci trebuie sa fie prezent personal la autentificare. El poate fi autentificat la sediul biroului notarial sau in alt loc (de pilda la domiciliul testatorului) daca testatorul este impiedicat de motive temeinice sa se prezinte la notar.

Testamentul se redacteaza in limba romana, dar potrivit art. 47 din Legea nr. 36/1995 notarul poate autentifica si un testament intocmit intr-o alta limba pe care o cunoaste sau dupa ce ia cunostinta de cuprinsul testamentului prin interpret.

Notarul public este obligat sa constate autentificarea printr-o incheiere care trebuie sa cuprinda, sub sanctiunea nulitatii: data si locul autentificarii, iar daca s-a realizat in afara biroului notarial mentionarea motivelor care au determinat acest lucru, datele de identificare a testatorului, constatarea ca testatorul si-a exprimat consimtamantul si ca acesta l-a semnat in fata notarului. Daca testatorul nu a putut sa semneze trebuie sa se faca mentiune despre aceasta si despre cauza acestei situatii. In cazul in care nu sunt indeplinite conditiile de autentificare a testamentului notarul da in termen de 5 zile de la inregistrarea cererii de autentificare o incheiere de respingere motivata, care poate fi atacata la judecatorie. In cazul in care instanta dispune ca autentificarea se poate face notarul va proceda potrivit hotararii judecatoresti.

Sanctiunea care intervine in cazul nerespectarii prevederilor legale prin autentificarea testamentului este nulitatea absoluta. Actul nul insa ca testament autentic poate fi valid ca testament olograf daca conditiile cerute pentru aceasta forma testamentara sunt implinite.

Forta probanta a testamentului autentic, este diferita dupa cum este vorba de constatarile personale (ex propriis sensibus) ale agentului instrumentator sau de declaratiile testatorului de care acesta a luat numai act. Constatarile personale ale notarului, in indeplinirea atributiilor sale legale, ca: data si locul autentificarii, identificarea si prezenta personala a testatorului, exprimarea consimtamantului de catre acesta, semnarea actului in fata notarului, fac dovada pana la inscrierea in fals. In schimb, declaratiile testatorului sau alte imprejurari de care notarul nu a luat cunostinta prin propriile sale simturi si deci nu a putut verifica veracitatea lor fac dovada numai pana la proba contrara

A se vedea Trib. Suprem, completul de 7 judecatori, decizia civila nr. 61/1973, in C.D. 1973, p. 220-221.

A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 220; C.S.J., sectia civila, decizia nr. 222/1994, in Dreptul nr. 5/1995, p. 82.