Asistenta sociala penitenciara

Legea nr. 275 / 2006
privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal

- Reprezinta o revenire a legislatiei executional penale la valorile exprimate in Legea din 1929.

Se prevede revenirea la regimul progresiv si regresiv de executare a pedepsei,

Sunt aratate in mod distinct drepturile si obligatiile detinutilor,

Enumera o serie de principii deosebit de importante in stabilirea cadrului general de executare a pedepselor (ex. respect pentru demnitatea umana, interzicerea torturii si a relelor tratamente etc.),

Infiinteaza in fiecare penitenciar o comisie pentru individualizarea regimului de executare a pedepsei.

Regimul de executare a pedespei

Regimul reprezinta ansamblul de reguli care stau la baza executarii pedepsei.

Regimurile de executare sunt:

Regimul de maxima siguranta,

Regimul inchis,

Regimul semideschis

Regimul deschis.

Regimul se diferentiaza in raport cu:

Gradul de limitare a libertatii,

Modul de desfasurare a activitatilor ,

Conditiile de detentie.

Comisia de individualizare a executarii pedepsei

Compusa din: directorul penitenciarlui, directorul adjunct, medicul, seful serviciului socio-educativ, consilier de probatiune, psiholog si educator.

Se intruneste imediat dupa depunerea detinutului, dupa evaluarea serviciului socio-educativ.

Se revizuieste la fiecare 6 luni,

Plangerea la judecatorul delegat.

Un alt rol: propunerea pentru liberarea conditionata

Individualizarea regimului de executare

Tine seama de urmatoarele aspecte:

Pedeapsa aplicata,

Conduita,

Varsta,

Personalitatea,

Starea de sanatate si

Posibilitatile de integrare in societate.

Scopul individualizarii:

Repartizarea pe grupuri de detinuti

Pentru repartizarea la programe si activitati de consiliere, educatie, asistenta sociala,

Pentru instruirea scolara,

Pentru formarea profesionala.

Fiecare detinut are un plan de evaluare si interventie educativa !!!

Programele de resocializare:

Sunt realizate de catre serviciile de educatie, consiliere psihologica si asistenta sociala,

Cu participarea consilierilor de probatiune,

Si a voluntarilor

Reeducarea

Activitati educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala,

Biblioteca,

Scolarizare,

Formarea profesionala.

Legatura cu exteriorul

Corespondenta si pachete,

Vizite,

Vizite conjugale,

Permisii.

Critici cu privire la relatia cu exteriorul

Permisiile sunt prevazute ca recompense,

Nu sunt prevederi referitoare la asistenta postpenala.

Activitatea de resocializare si reintegrare sociala este expediata in 3 articole de lege, urmand ca aceasta sa fie detaliata in legislatia secundara.

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275 / 2006

ART. 6

Scopul executarii pedepselor privative de libertate

Executarea pedepselor privative de libertate are drept scop asistarea persoanelor private de libertate, in vederea reintegrarii lor sociale si a prevenirii savarsirii de noi infractiuni.

ART. 174

Continutul activitatilor de educatie si interventie psihosociala

(1) Activitatea de educatie si interventie psihosociala se face in baza planificarii executarii pedepsei si are drept scop asistenta in vederea reintegrarii sociale a persoanelor private de libertate. Aceasta cuprinde urmatoarele arii de interventie:

a) adaptarea la conditiile privarii de libertate;

b) instruire scolara si formare profesionala;

c) activitati educative si recreative;

d) asistenta sociala;

e) asistenta psihologica;

f) asistenta religioasa;

g) pregatirea pentru liberare.

(2) Comisia prevazuta in art. 14 din Lege elaboreaza si aproba, pe baza ofertei

de activitati, planul individualizat de evaluare si interventie educativa.

(3) Aceste activitati se desfasoara individual sau in grup, in interiorul sau in

exteriorul locului de detinere, in conditii cat mai apropiate de viata din comunitate.

Planul de evaluare si interventie

ART. 175

Planul de evaluare si interventie educativa

(1) Administratia locului de detinere, in urma evaluarii si identificarii necesitatilor individuale ale persoanei private de libertate si in functie de posibilitatile institutiei, este obligata sa organizeze activitati de educatie si interventie psihosociala, tinand cont de natura infractiunii comise, durata privarii de libertate, regimul de executare, gradul de risc, varsta, stare de sanatate fizica si mintala.

(2) Pentru fiecare persoana privata de libertate se intocmeste un plan de evaluare si interventie educativa, care este adus la cunostinta, sub semnatura, persoanei private de libertate.

(3) Planul de evaluare si interventie educativa cuprinde date biografice, informatii despre mediul de provenienta, istoricul infractional, date despre nivelul de instruire scolara si profesionala, date psihologice de interes general sau profilul psihologic. In functie de acestea se stabilesc ariile de interventie individualizata.

(4) Planul se adapteaza la regimul de executare a pedepselor, acordandu-se o

atentie speciala categoriilor vulnerabile.

(5) La activitati pot participa, in calitate de colaboratori, consilieri de

probatiune, voluntari si reprezentanti ai societatii civile.

Carantina

ART. 176

Activitati in perioada de carantina si observare

Programele derulate in perioada de carantina si observare au ca scop cunoasterea normelor privind ordinea, disciplina, conduita, relatiile cu alte persoane si cuprind activitati individuale sau colective desfasurate de administratia locului de detinere.

Modul de organizare a activitatii de educatie

ART. 183

Modul de desfasurare a activitatii de educatie si interventie psihosociala

Activitatile de educatie si interventie psihosociala se desfasoara individual sau colectiv, pe module educationale, fiind structurate de regula in programe de tip obligatoriu, optional sau facultativ. Programele de tip obligatoriu desfasurate cu persoanele private de libertate se stabilesc de catre comisia prevazuta de lege.

Intrebari:

Credeti ca exista o coerenta intre scopul declarat al inchisorii si activitatile descrise in Regulamentul de aplicare al Legii nr. 275 / 2006 ?

Din lege si din regulament rezulta in mod clar care sunt activitatile de asistenta sociala ?

Care credeti ca este rolul asistentului social in penitenciar ?

Asistenta sociala penitenciara
Despre lumea captivilor
sau
Efectele incarcerarii

Cursul nr 5

Argument

n     Interventia asistentului social nu intr-un mediu abstract, ci dominat de “structuri si forte sociale” ce pot determina reactii independente de personalitatea participantilor – experimentele Zimbardo si Milgram.

n     „structurile distructive nu au nevoie de persoane rau intentionate pentru a aplica tratamente traumatizante celor aflati in grija lor”

n     ci „raul” se naste din structurile profunde ale inchisorii.

n     Existenta unei subculuri carcerale care se opune de obicei influientei autoritatilor.

1. Viziunea sociologica: Sykes si Goffman

n     Goffman (1961) - inchisoarea ca pe o instiutie totala,

n     adica „drept un loc in care isi desfasoara viata si activitatea un numar mare de indivizi cu statut similar, despartiti de restul societatii pentru o perioada de timp apreciabila si care duc impreuna o viata strict delimitata, reglementata oficial de catre institutie” (p. 11).

n     inchisoarea are tendinte delimitatorii, adica de restrangere sau chiar interzicere a interactiunilor sociale dintre institutionalizati si lumea exterioara.

n     Demersurile de prevenire a evadarii includ tactici sau ritualuri precum perchezitia, paza din turn, numararea periodica a detinutilor, verificarea gratiilor etc. Multe dintre acestea s-au transformat in asa numite „ritualuri irationale” deoarece nu s-au dovedit eficiente practic, dar fac in continuare parte din arsenalul de ceremonii specific inchisorii.

n     Delimitarea de exterior este dublata de o „separatie fundamentala” (Goffman, p.18) intre grupul de institutionalizati si personalul de supraveghere. Separatia dintre cele doua grupuri are la baza o serie de stereotipuri antagonice ce impiedica o comunicare autentica. Pe acest fond, este posibil controlul comunicarii intre captivi si gardieni (viziune diferita de a lui Sykes).

Daramarea granitelor

n    Caracteristica importanta a institutiei totale este daramarea granitelor care separa cele mai importante sfere ale vietii: odihna, recreerea si munca.

n    In cazul inchisorii, toate aceste aspecte se desfasoara in acelasi loc, sub autoritatea aceleaisi institutii.

n    Fiecare activitate din cadrul acestor faze se desfasoara in imediata vecinatate a unui numar mare de participanti, iar acestia sunt tratati identic. Modul de realizare a activitatilor este clar prescris prin regulamente impuse „de sus”.

Sykes (1958)

n     Caracteristicile inchisorii ca institutie totala pot crea mitul unui control absolut al gardienilor asupra masei de detinuti.

n     Dupa ce a studiat timp de trei ani intr-o inchisoare de maxima securitate din Statele Unite (Trenton Prison), Sykes (1958) avanseaza ideea conform careia „daca plasezi impreuna mai multi indivizi care au aceleasi probleme intr-un mediu izolat si restrictiv, se va naste o ordine sociala unica” (p.64).

n     Interactiunile sociale stabilite intre detinuti si intre detinuti si gardieni dau nastere unei culturi penitenciare proprii care se opune in buna masura ordinii absolute pe care incearca sa o instituie regulamentele si gardienii.

Puterea

n    In opinia lui Sykes (op. cit.) puterea se bazeaza pe autoritate, iar autoritatea prezinta cel putin doua elemente: legitimitatea de a emite ordine si simtul datoriei.

n    In cazul detinutilor, cel din urma lipseste. Detinutii pot recunoaste legitimitatea emiterii ordinelor de catre administratie, dar nu simt obligatia de a se supune acestora. Acesta este primul dintre „defectele puterii” la care se refera Sykes – absenta sentimentului de datorie

Alte defecte ale puterii

n     Precaritatea mecanismului de recompense-pedepse precum si de imposibilitatea utilizarii fortei fizice de catre gardieni.

n     Gardienii reprezinta ultima falanga a sistemului represiv care are contact direct cu detinutii. Performantele acestora sunt masurate in functie de ordinea pe care reusesc sa o mentina in randul grupului de detinuti de care raspund. Insubordonarea detinutilor este interpetata ca fiind incompetenta gardianului de a mentine ordinea.

n     Prin urmare, gardianul nu se poate sustrage principiului reciprocitatii conform caruia, in schimbul subordanarii, acesta acorda semioficial anumite privilegii.

n     Desi are la indemana un sistem de recompense si pedepse, desi are protectia regulementelor, gardianul este in situatia de a face targuri, de a negocia si de a cumpara obedienta in unele aspecte pentru a trece cu vederea nesubordonarea in alte aspecte.

n     Asa se naste un paradox al puterii conform caruia gardienii pot mentine dominatia numai daca se lasa corupti.

Adaptarea secundara - Goffman

n     demonstraza aceeasi tendinta a institutionalizatului de a 

obtine satisfactii interzise sau satisfactii permise dar prin mijloace interzise.

n     Aceste practici, recunoscute ca fiind „secrete ale cunoscatorilor” sau „smecherii”, ofera institutionalizatului sentimentul ca este in continuare stapanul propriilor decizii, sentiment deosebit de important in conservarea sentimentului identitatii personale.

n     Exemplu: asa numita „stratificare de bucatarie”, ca forma rudimentara de stratificare sociala. Aceasta stratificare seminoficiala a institutionalizatilor are la baza accesul diferential la produse. De obicei, cei care lucreaza la bucatarie, la atelierul mecanic al inchisorii etc., au acces la anumite bunuri ce au cautare in sistemul pietei neoficiale a inchisorii. Accesul lor la aceste bunuri rare le confera un status ridicat in ierarhia captivilor.

Fraternitate - Goffman

n     Fiind obligati la intimitate si la un tratament egal, intre institutionalizati se naste un sentiment de fraternitate (Goffman, op. cit. p.58) ce marcheaza un moment important in cariera morala a institutionalizatului.

n     Perceptia initiala a noului venit in penitenciar cu privire la ceilalti infractori se schimba, iar acestia nu mai sunt definiti dupa infractiunile comise, ci dupa calitatile lor personale.

n     Infractorii devin fiinte ce merita sprijin si compasiune, iar respingerea lor de catre societate isi pierde din legitimitate.

n     Apare atunci un sentiment de nedreptate si de ostilitate la adresa lumii de afara ce solidarizeaza captivii intr-o subcultura proprie

Sykes – subcultura carcerala

n    Constructia unei subculturi carcerale poate fi considerata si o solutie partiala la privatiunile la care sunt supusi captivii.

n    Din perspectiva suferintelor resimtite de catre detinuti, pedepsele corporale aplicate inaintea secolului XVII pot fi asemanate cu suferintele incarcerarii secolului XX, despre care vorbeste Sykes (op. cit.).

“Suferintele incarcerarii” – Sykes (1958)

n    Privarea de libertate

n    Privarea de bunuri si servicii

n    Privarea de relatii heterosexuale

n    Privarea de autonomie

n    Privarea de securitate

Privarea de libertate

n     Din lumea libera, captivii sunt introdusi in celule asezate de-alungul unor coridoare identice.

n     Izolarea este dubla: o data captivii sunt izolati de lumea exterioara, iar a doua oara sunt izolati in celule chiar in interiorul inchisorii. In aceasta situatie, captivii isi pierd nu doar libertatea dar si relatiile de suport emotional.

n     Ceea ce agraveaza si mai mult aceasta privatiune este aceea ca „inchiderea infractorului reprezinta o respingere morala deliberata a acestuia de catre comunitatea libera” (Sykes, 1958, p.65). Pentru a supravietui psihologic acestei respingeri, detinutul trebuie sa isi construiasca un mecanism de respingere a celor care l-au respins. Asa se explica de ce cei mai multi detinuti deplang calitatea actului de justitie sau legitimitatea unor institutii.

n     Efectele psihologice ale incarcerarii au fost descrise si prin conceptul de „deculturatie” (Sommer, R. apud. Goffman, 1961). Potrivit acestei teorii, dupa o sedere indelungata in institutie, are loc o „dezvatare” care il face pe individ temporar incapabil sa se descurce in anumite aspecte ale vietii cotidiene dupa liberare.

n     Imediat dupa depunerea in penitenciar, detinutul este supus unei „proceduri de internare” (Goffman, op.cit) in care rolul cel mai important revine procesului de „injosire a eu-lui”.

n     Principalele tehnici utilizate in acest sens sunt relativ standardizate in institutiile totale si au ca scop deposedarea de roluri si distrugerea eu-lui civil.

n     In carantina, detinutul nu are voie sa fie vizitat, sa ia legatura cu exteriorul, este uneori ras in cap, i se repartizeaza o uniforma anonima, de cele mai multe ori nepotrivita ca marime.

n     Detinutul pierde dreptul de a-si controla aspectul fizic exterior.

n     Uneori atat gardienii, cat si ceilalti detinuti ii aplica noului venit asa numita „urare de bun venit” (Goffman, op.cit., p.27) prin care i se arata situatia jalnica in care se afla. Noii veniti au uneori si denumiri injositoare, cum ar fi: boboc, pifan etc.

n     In continuare, detinutul este deposedat de cel mai important lucru din punct de vedere simbolic – numele intreg. Daca nu i se repartizeaza in loc de nume un numar, atunci cel putin acesta va fi denumit dupa numele mic, iar din formula de adresare lipseste de obicei pronumele de politete.

n     Clemmer (apud. Jiang  si Winfree, 2006) vorbea despre procesul de prizonificare ca forma de socializare a adultilor, prin care detinutii preiau intr-o masura mai mare sau mai mica folclorul, obiceiurile si cultura generala a inchisorii.

Privarea de bunuri si servicii

n     Inchisorile sunt menite sa intretina o atmosfera spartana. Opinia publica solicita conditii grele de detentie pentru cei care au incalcat ordinea sociala.

n     Dincolo de aceasta atmosfera, detinutul este decazul din pozitia sa economica, iar tot ceea ce poseda el este fie confiscat, fie depus spre pastrare pentru dupa momentul liberarii. In societatea moderna ceea ce poseda individul face parte din imaginea de sine. De aceea pierderea posesiei duce la scaderea increderii de sine si la anxietate.

n     Detinutul pierde dreptul de a dispune de bani, de a se prezenta in instanta in cauze civile, iar uneori pierde dreptul de a vota etc.

n     Toate aceste demersuri mai mult sau mai putin voluntare duc la ceea ce Goffman numea „moartea civila” a detinutului.

Privarea de relatii heterosexuale

n     Izolarea de sotie sau de prietena si incarcerea pe termen lung pot produce efecte psihologice si fiziologice deosebit de grave.

n     „Castrarea figurativa a celibatului involuntar” (Sykes, p.70), precum si absenta femeii creaza dificultati serioase barbatului in a defini masculinitatea. Absenta contrastului lasa barbatul in imposibilitatea de a avea un element de comparatie.

n     Relatiile homosexuale ocazionale sau de conjunctura pot determina sentimente de vina voluntara sau involuntara.

Pierderea autonomiei

n     Viata in penitenciar este condusa dupa reguli impuse.

n     Detinutii nu au dreptul sa ia decizii personale sau sa aleaga.

n     Ordinele sunt doar comunicate si nu explicate.

n     Acest tratament dezumanizeaza adultii si ii regreseaza la stadiul de copil. Maslow ( apud. Sykes, 1958) afirma chiar ca aceste situatii extrem de frustante sunt adevarate atacuri psihologice comparabile cu supliciile despre care vorbea Foucault (1975).

n     Principalele efecte psihologice despre care vorbeste literatura de specialitate ca urmare a privarii de autonomie pot fi sintetizate, dupa cum urmeaza: depersonalizare, diminuare a stimei de sine, deresponsabilizare, anularea initiativei etc.

Privarea de securitate

n     Paradox: reducerea criminalitatii se realizeaza prin fortarea infractorilor sa se asocieze pe termen lung cu mii de alti infractori. Adunarea la un loc a sute sau mii de infractori nu poate sa nu puna probleme de securitate cu toate masurile autoritatilor.

n     Interactiunile intre detinuti nu pot fi controlate in cele mai mici detalii si nici permanent. In acest context, rivalitatile, disputele legate de putere si influenta etc. se pot usor transforma in violente si chiar crime.

n     Aglomerea detinutilor in celule si sectii prezinta numeroase consecinte. Goffman sesizeaza problema contamirii. Aceasta poate fi fizica (murdarirea, impurificarea obiectelor identificate cu eu-l detinutului etc.) dar si o contaminare morala datorata contactului interpersonal fortat.

n     Dostoievski, care a avut personal experienta inchisorii in Siberia, afirma intr-unul din romanele sale:

n     „Am inteles mai tarziu ca viata in temnita, pe langa chinul privatiunii de libertate, al muncii silnice etc., mai ascunde si o alta suferinta, care poate e mult mai chinuitoare si mai insuportabila decat toate celelalte. Si anume: convietuirea silnica. Convietuire silnica intalnesti, desigur, si in alte locuri, dar nicaieri nu-i atat de groaznica ca intr-o temnita, caci nu oricine este dispus sa se resemneze la un trai comun cu indivizi care populeaza de obicei inchisorile; sunt pe deplin incredintat ca orice intemnitat, poate chiar fara sa isi de-a seama, a simtit acest chin ” (Dostoievski [1861](1997) p. 36).

Strategii de aparare

n     In fata acestor adevarate atacuri psihologice, detinutului nu ii raman decat cateva mijloace de aparare. Goffman (op. cit.) identifica patru strategii principale de adaptare personala la presiunile incarcerarii.

n     Prima tactica este cea a „retragerii situationale” in care institutionalizatul se retrage din orice fel de interactiune sociala. Aceasta retragere mai este numita si „psihoza de detentie”.

n     A doua strategie este „tactica inflexibila” in care institutionalizatul provoaca in mod intentionat institutia. Ca element definitoriu pentru aceasta tactica este necooperarea cu personalul inchisorii.

n     Un alt model de adaptare o reprezinta „colonizarea” in care individul, in baza maximizarii satisfactiilor institutionale, isi construieste o existenta stabila si multumitoare. Multi dintre detinuti ajung chiar sa afirme ca le este mai bine in penitenciar decat in lumea libera.

n     Un ultim model de adaptare la institutia totala identificat de Goffman este „convertirea” in care individul joaca rolul unui institutionalizat perfect, moralist si disciplinat. Acest detinut va fi privit de catre ceilalti detinuti ca fiind „ciripitor” sau „sifon” pentru ca nota dominanta a perceptiei sale va fi de „om al gardienilor”.

Colectivism vs. Razboi
Sykes

n     detinutii nu pot elimina complet efectele incarcerarii, Sykes a observat ca singura solutie a acestora este de a diminua suferintele incarcerarii prin anumite paternuri de interactiune sociala intre ei.

n     Cel mai frecvent model de interactiune sociala a acestora poate fi caracterizat prin ajutor reciproc, respect, loialitate si opozitie fata de oficiali – orentarea colectivista.

n     Acestei orientari i se opune orientarea „razboi al tuturor impotriva tuturor” ce caracterizeaza uneori viata unei inchisori.

n     Nici un sistem social nu poate rezista la extreme si, prin urmare, viata cotidiana intr-o inchisoare poate fi descrisa intr-un punct variabil de pe continuumul intre orientarea „colectivista” si cea „de razboi a tuturor impotriva tuturor”.

Efecte psihologice

n    Experimentul lui Zimbardo:

Evolutia cercetarilor psihologice
asupra efectelor incarcerarii

n     Pentru mult timp, studiile psihologice asupra efectelor incarcerarii s-au focalizat asupra modalitatilor sau strategiilor de adaptare a detinutilor la viata in detentie. In acest sens, concluziile erau cat se poate de optimiste: cei mai multi detinuti isi dezvolta strategii defensive care ii ajuta sa treaca peste aceasta experienta.

n     In anii 80, studiile psihologice au introdus un nou concept in interpretarea mecanismelor sau strategiilor defensive ale detinutilor, si anume cel de coping (de a face fata). Interesant este ca studiile realizate din aceasta perspectiva subliniau succesul mecanismelor de adaptare a individului la conditiile de detentie prin activarea unor mecanisme de retragere, simulare, blocarea amintirilor legate de exteriorul penitenciarului si evitarea planificarilor pentru viitor.

n     Oricat de eficiente ar fi aceste mecanisme de aparare in interiorul penitenciarului, ele devin contra-productive dupa liberare. Chiar si dupa executarea pedepsei privative de liberate, fostul detinut ramane prizonierul acestor mecanisme care actioneaza in sens opus integrarii sociale sau familiale. Cele mai multe sotii sau copii nu isi mai recunosc sotii si, respectiv, tatii. Acestia sunt descrisi ca fiind neimplicati, absenti, incapabili sa isi exprime sentimentele si sa relationeze. Drept urmare, multe cupluri care au rezistat pe durata detentiei se destrama dupa momentul liberarii din cauza dificultatilor psihologice sau emotionale ale fostului detinut.

Deep freeze

n     O noua abordare asupra efectelor psihologice ale incarcerarii asupra detinutului vine din perspectiva psihologiei dezvoltarii. Zamble si Porporino (1988) avanseaza ipoteza conform careia detinutul trece printr-un proces de „inghetare profunda ” (deep freeze) in care toate inclinatiile, interesele etc. sunt suspendate pe durata executarii pedepsei, urmand ca ele sa fie reluate dupa ce individul va fi liberat.

n     Aceasta teorie suporta multe critici, in special, din partea celor care sustin ca traumele traite in penitenciar nu pot fi puse in paranteza si ignorate dupa liberare.

Sindromul post traumatic

n     psihiatrii (Grounds, A. si Jamieson, R, 2005) au pus in evidenta existenta sindromului post-traumatic la multi dintre fostii detinuti.

n     Acesta se manifesta prin nivel inalt de anxietate, somn agitat, cosmaruri, depresii cronice, iritabilitate, comportament de evitare a situatiilor care amintesc de trauma, detasare, interes scazut, incapacitate de a se implica in relatii umane etc.

n     Tot psihiatrii au avansat ideia ca detinutii sufera o transformare fortata de personalitate ceea ce le afecteaza in mod direct sentimentul identitatii de sine.

Fabrici de handicapati psihosociali

n    Gallo si Ruggiero afirma ca inchisorile sunt adevarate „fabrici de handicapati psihosociali”, inchisorile fiind locurile in care domina ca frecventa agresivitatea si depresia.

Efectele asupra copiilor

n    Cercetari extinse au demonstrat existenta traumei de separare sau pierdere in randul copiilor detinutilor (Richards, 1992).

n    Alte cercetari au pus in legatura trauma de separare cu agresivitatea, neincrederea si comportamentul violent al acestor copii.

n    Roger Shaw (1987) defineste aceste efecte asupra copiilor ca fiind forme „ale abuzului institutionalizat asupra copilului” si ii numeste pe acestia „orfani ai justitiei