MODERNIZAREA PROTECTIEI SOCIALE

MODERNIZAREA PROTECTIEI SOCIALE

Asigurarile si prevederea

Daca institutiile mostenite din Vechiul Regim raman cheia sistemului de asistenta, persoanele de vaza de la inceputul secolului al XIX-lea incearca sa promoveze noi forme de asistenta. In centrul acestei schimbari: miscarea asociativa si ideea unei auto-asigurari pentru a face fata intamplarilor vietii. Foarte vechi, fenomenul se dezvolta intr-un mod nou in societatile de ajutor mutual. Casele de pensii, cele de economii sunt tot atatea institutii care intra in noua logica a prevederii individuale.

Chiar ideea unei politici sociale extinse la conditiile de munca sau de salariu nu poate sa prinda contur la inceputul secolului al XIX-lea. Singurele legi semnificative sunt cele care interzic munca copiilor (1836 in Anglia, 1841 in Franta), dar aceste legi limiteaza problema la prezervarea copilariei, a ,,rasei", cum se spunea atunci. Ramanea convingerea, exceptie facand socialistii si cativa economisti critici, ca munca nu poate fi reglementata fara ca tot edificiul industrial sa nu regreseze sau sa piarda orice competitivitate.

Casele de economii

La sfarsitul secolului al XVIII-lea, in Anglia au fost infiintate primele case de economii, cu scopul de a primi economiile muncitorilor. Chiar din 1817, capitalul lor este de 360 de milioane de livre. In iulie 1828, o carta le asigura un profit de 3,5%. Spre 1850, Marea Britanie are 1,2 milioane de depunatori. Prusia 261000. Aceste case au deasemenea un rol important in Austria, Toscana, in statele papei.

Sub monarhia din iulie o lege din 1830 incurajeaza casele de economii care aduc un profit de 4% in timp ce bonurile regale ofera 2 sau 3%. Pentru filantropi, acest sistem de prevedere trebuie sa aduca siguranta saracilor, permitandu-le sa detina la sfarsit o mica proprietate. Delessert o fondeaza pe prima la Paris in 1818, dar Franta nu are decat 30 spre 1840. Societatile de ajutor mutual isi plaseaza acolo fondurile fiind supravegheate de stat.

Dar progresele caselor de economii sunt lente. In toate tarile Europei, multe sunt in deficit. Limitele impuse depunatorilor, 1500 de franci in Franta, exclud constituirea surselor de venit pentru batranete. La Paris din cei 26000 de depunatori, 15000 sunt muncitori, restul fiind mici patroni, functionari sau militari.

Recurgerea la casele de amanet

Mai ales clasele populare au recurs din plin la casele de amanet. Existau 24 inainte de 1790 si vor fi 46 sub a II-a Republica. Numai cea din Paris reprezinta jumatate din operatiunile de imprumut pe amanetae.

In Franta, in zorii anului 1848, sumele imprumutate se ridica la 49 de milioane pentru case. In Germania, casele de economii raman in domeniul privat, fondurile fiind plasate la bancheri, convertite in imprumuturi ipotecare sau incredintate in avans caselor de amanet.

Limitele ,,auto-asistentei"

Slabele rezultate obtinute de casele de economii determina notabilitatile sa incurajeze, dupa modelul englez, casele de pensii, casele de prevedere sau de ajutor. La jumatatea drumului intre casele de economii si tutela paternalismului traditional, aceste organisme depind inainte de toate de initiativa patronilor din industrie. Eficacitatea lor in Franta progreseaza mult mai incet decat in Anglia sau Belgia.

Casele se alimenteaza, cel mai adesea, nu din cotizatii regulate, uneori imposibil de extras din salarii, ci din retineri accidentale, ca de exemplu ,,banutul piesei" in fabricile din Normandia sau din amenzile impuse lucratorilor uzinelor. Intreprinzatorii particulari participa uneori la finantarea lor. Dar este vorba mai mult despre ,,caritate" decat de ,,prevedere". ,,L'Atelier" semnaleaza ca muncitorii raman sceptici fata de schema de auto-asistenta a burgheziei moderniste: ,,Muncitorul care traieste din munca bratelor sale nu are economii de depus la casa de economii. Pe cand servitorii, micii rentieri, capitalistii fricosi, clasele excesiv de tematoare se grabesc sa profite de avantajele oferite muncitorilor".

SOCIETATILE DE AJUTOR MUTUAL

Friendly Societies

Adevarata noutate a anilor 1840 consta in progresul societatilor de ajutor mutual. Ele au luat cea mai mare amploare in Anglia. In 1773, Camera comunelor incurajeaza printr-un bill asociatiile de binefacere mutuala, Friendly Societies. In 1851 exista 14000 de societati care beneficiaza de o recunoastere legala, pot comparea in instanta, pot sa-si depuna fondurile la Banca Angliei si sa obtina un profit. Ele reunesc 1,6 milioane de membri si un capital de 160 de milioane. Cu societatile neinregistrate, aproape 3 milioane de muncitori englezi beneficiaza de acest sistem de intr-ajutorare.

La Manchester, capitala bumbacului, Societatea Old Fellow are 242000 de membri. Cele mai importante sunt Druiders, Foresters si Rechabites. Unele sunt de origine patronala. Aceste societati asigura ajutoarele cele mai diverse: asigura cheltuielile pentru inmormantare, ajutoare in caz de boala, de infirmitate sau de vaduvie, batranete furnizeaza combustibil, haine, alimente, unelte, ofera copiilor o educatie potrivita, ajuta la emigrarea in Statele Unite. Societatile care asigura pensiile viagere trebuie sa fie certificate prin lege si trebuie sa tina tabele ale bolii si mortalitatii. In Belgia, la cotitura lui 1850, exista 200 de asociatii de ajutor mutual care reunesc 70000 de muncitori, mai ales la mineri.

Mutualismul francez

In Franta, societatile mutuale sunt asigurate de cotizatiile muncitorilor, adesea imbogatite cu subventiile de origine patronala sau municipala. Succesul lor tine de fapt de ambiguitatea lor. Ele sunt in acelasi timp rezultatul reformismului notabililor - ei vad in aceasta un adevarat plan impotriva saraciei care ii pun pe saraci in situatia de a se lipsi de ajutoare - si punctul de plecare a unei noi reforme de solidaritate intre muncitori.

Obiectivul lor este de a garanta, in caz de boala, o alocatie zilnica, in loc de salariu. Ele se ingrijesc de cheltuielile pentru medic, de medicamente si acorda vaduvelor un ajutor temporar. In 1829 fu fixat Statutul lor, in momentul in care Societatea filantropica si capitalisti luminati ca F.Pillet-Will, C.Vernes, L.Cunin-Gridaine, le acorda un patronaj aproape oficial. In anul 1847, in urma recensamantului, erau 2050 de societati. In Paris, de la 138 in 1822, au ajuns la 262 in 1848, adunand 22695 de membri. Dar Anglia are de 10 ori mai multe societati ca Franta, aflata de-abia la nivelul Regatului Olandei.

Exista societati de indivizi, adesea de origine religioasa, dar si societati profesionale. Printre cele din urma, unele sunt foste case de prevederi patronale. Altele au fost fondate chiar la initiativa muncitorilor. Numeroase societati se naruie sub cheltuieli de boala si vad diminuandu-se numarul membrilor lor. Maririle necesare de cotizatie, in general destul de ridicate, limiteaza experienta la clasa muncitoare mai instarita.

Cea mai mare parte vehiculeaza o idealogie moralizanta, care respecta ordinea. Numai o minoritate, cea a Palarierilor din Lyon, aluneca spre societatea de rezistenta si punerea in practica a caselor de solidaritate proprii pentru a-i ajuta pe muncitorii in greva. Este suficient pentru a alimenta reticentele unui numar de notabili. Posibila politizare a practicilor de asistenta ii aduce la forme de interventie mai traditionale.

PRIMELE CASE DE PENSII

O aplicare limitata in Franta

Pensiile sunt deja platite celor care lucreaza in arsenale, in marina sau functionarilor. Numeroase intreprinderi au adoptat un mod de prevedere obligatorie pentru alimentarea unei case de pensii. In compania cailor ferate din Rouen se retine pentru pensii 3% din salariul tuturor lucratorilor si se adauga o parte egala extrasa din fondurile companiei. In primele societati de ajutor mutual pensia se adauga asigurarii de boala. Dar gestiunea lor se dovedeste dificila. La Rouen, in 1840, din 35 de societati fondate dupa 1808, 22 au disparut, caci pensiile si impozitele depasesc cu mult incasarile. De aici neincrederea in privinta sistemelor de pensie si grija filantropilor liberali de a-i indrepta pe muncitori mai ales spre asigurarea de boala, mai accesibila.

Reusitele: Anglia, Prusia, Belgia

In Anglia, succesul lor este mult mai clar. Ele au in jur de 900000 de cotizanti spre 1815, mai mult de 2000000 in 1850 si aproape 80000000 de livre in depozit in casele publice. Ele mai au si privilegiul de a-si putea plasa fondurile in casele de economii. Doua legi, in 1833 si in 1844, fixeaza statutul lor si introduc sistemul de rente viagere calculate de la mesele de subzistenta. Dar Friendly Societies asigura cea mai mare parte a pensiilor gratie concursului membrilor onorifici. Companiile de asigurare pe viata raman limitate la grupul de lucratori cei mai instariti.

In Prusia se pune in practica, din 1839, un sistem de tontine in serie sau pe clase, iar in Belgia, in 1850, Adunarea voteaza o lege constituind casele de pensii. De la acea data, in Belgia, caile ferate organizate in societate de stat au pus in practica o vasta societate de ajutor mutual. Fiecare companie miniera belgiana a creat pentru muncitorii sai case de ajutor in caz de boala, apoi toate societatile s-au reunit intr-o casa de prevederi sociale care are in vedere cazurile de infirmitate si acordarea de ajutoare vaduvelor si orfanilor. Institutii similare exista in Olanda, in Prusia, in Elvetia si in Italia.