SERVICIUL DE REINTEGRARE SOCIALA DIN CADRUL PENITENCIARULUI

SERVICIUL DE REINTEGRARE SOCIALA DIN CADRUL PENITENCIARULUI

1. Serviciul de reintegrare sociala din penitenciar

Serviciul de reintegrare sociala din penitenciar desfasoara o multitudine de activitati socio-educative cu scopul de a atenua influenta negativa a privarii de libertate asupra personalitatii si comportamentului detinutilor precum si identificarea si dezvoltarea aptitudinilor si abilitatilor care sa le permita integrarea Intr-o viata sociala normala dupa liberarea din penitenciar, si, totodata, sa le diminueze riscul de recidiva.

Serviciul de reintegrare sociala este format din asistenti sociali, psihologi, sociologi si educatori, iar pentru ca activitatile desfasurate sa fie de calitate si eficiente, serviciul are urmatoarele atributii:

- identifica particularitatile individuale sau de grup si nevoile educationale ale efectivului in vederea Intocmirii unor programe specifice diferitelor categorii de detinuti; intocmesc programe cuprinzand activitatile educative, de instruire scolara SI profesionala, de adaptare si de mentinere a tonusului psiho-fizic, de asistenta sociala; pun in aplicare masurile legale de asigurare si respectare a drepturilor omului; desfasoara activitatea de cunoastere individuala a detinutilor;

identifica prin discutii individuale cu detinutii, nevoile si problemele acestora, face demersuri pentru rezolvarea lor In spiritul legalitatii;

desfasoara activitati socio-educative cu detinutii pe baza orarului saptamanal

aprobat;

evidentiaza nivelul de scolarizare si calificare al fiecarui detinut si propune cuprindere a In cursurile de reabilitare scolara si profesionala;

are In primire biblioteca din penitenciar, organizand lectura detinutilor, de asemenea, organizeaza citirea presei SI vizionarea programelor de televiziune de catre detinuti;

face propuneri de acordare de responsabilitati unor detinuti;

contribuie prin masuri educative la mentinerea disciplinei si a unei stari de spirit bune a detinutilor din penitenciar;

identifica posibilitatile fizice ale unor categorii e detinuti;

conduce practicarea de catre detinuti a exercitiilor fizice;

organizeaza sistemul de intreceri sportive, tine evidenta SI popularizeaza rezultatele;

ia masuri pentru organizarea bazei materiale necesare desfasurarii activitatii fizice si sportive;

asigura prezentarea rezultatelor muncii socio-educative cu ocazia prezentei in unitate a grupurilor de vizitatori.

Personalul S.R.S. are si urmatoarele atributii:

efectueaza examenul de personalitate a unor detinuti;

face recomandari psihopedagogice privind strategiile educationale adecvate;

indruma si urmareste programul de adaptare a detinutilor la viata din penitenciar;

desfasoara activitati terapeutice specifice cu detinutii ce prezinta probleme ce se incadreaza in sfera sa de activitate.

Obiectivele activitatii socio-educative se refera la :

- adaptarea la viata institutionalizata;

pregatirea scolara si profesionala;

sustinere morala;

reabilitarea comportamentala si cultivarea respectului fata de sine;

dezvoltarea mijloacelor de exprimare si a capacitatii de a comunica cu altii;

asistenta si monitorizare in vederea reintegrarii socio-profesionale a detinutilor dupa liberare.

Pentru realizarea acestor obiective se desfasoara in principal urmatoarele categorii de activitati (cu caracter individual si colectiv):

~ cunoasterea personalitatii detinutilor SI evaluarea nevoilor socio-educative ale

acestora;

~ adaptarea la conditiile privarii de libertate; ~ instruire scolara;

~ formare profesionala;

~ insusirea regulilor de comportament in societate;

~ actiuni cultural-educative, de educatie fizica si sport;

~ incurajarea si sprijinirea legaturilor detinutilor cu familia si comunitatea; ~ educatia moral-crestina si asistenta religioasa.

Aceste activitati se adreseaza tuturor persoanelor aflate in custodie si sunt adaptate potrivit programelor de executare a pedepselor.

1.1. Activitati socio-educative si culturale

Cunoasterea detinutilor

Cunoasterea detinutilor este o activitate necesara si obligatorie atat pentru planificarea individuala a executarii pedepsei, cat si pentru o interventie educativa adecvata la nevoile si cerintele ce decurg din personalitatea si evolutia comportamentala a detinutilor. Cunoasterea incepe din momentul depunerii in penitenciar si se desfasoara pe tot parcursul executarii pedepsei, fiind realizata de asistentul social cat si de alt personal profesionalizat.

Cunoasterea fiecarui detinut, condamnat definitiv, se concretizeaza intr-un Buletin de cunoastere si orientare care cuprinde:

Ø      date personale privind varsta, starea civila, profesia, situatia familiala, mijloacele de existenta, antecedente;

Ø      expunerea detaliata a faptei, cu eventuale extrase din rechizitoriu sau din sentinta definitiva;

Ø      o ancheta a personalitatii individului;

Ø      principalele insemnari de natura a permite orientarea SI planificarea executarii

pedepsei;

Ø      o nota privind conduita in detentie;

Ø      concluziile rezultate pe baza interviului realizat cu detinutul.

Buletinul de cunoastere si orientare insoteste detinutul pe intreaga durata a executarii pedepsei si va fi gestionat de catre Serviciul de Reintegrare Sociala al unitatii.

Adaptarea la viata institutionalizata

Adaptarea la viata institutionalizata cuprinde activitati de informare si spnj1mre a persoanelor aflate la inceputul detentiei in vederea cunoasterii si respectarii de catre acestea a normelor institutionale in privinta ordinii, disciplinei si conduitei, a structurii si oportunitatii programelor educationale pe care vor fi obligati sau vor opta sa le parcurga. O atentie deosebita se acorda insusirii si intelegerii clare de catre detinuti a drepturilor legale pe care le au, pentru solutionarea plangerilor si nemultumirilor.

Instruirea scolara

In penitenciar se organizeaza cursuri de scolarizare in vederea promovarii ciclului primar pentru toti detinutii care nu au absolvit aceasta treapta de invatamant si au capacitatea intelectuala necesara.

Cu detinutii nestiutori de carte se organizeaza cursuri pentru invatarea cititului, scrisului si efectuarea unor operatii simple de aritmetica.

Daca exista un numar suficient de detinuti care indeplinesc conditiile prevazute de lege, in penitenciare se pot organiza cursuri scolare gimnaziale pe baza solicitarii scrise a detinutilor.

Aceasta activitate se desfasoara sub indrumarea si conducerea directa a inspectoratelor scolare locale. Diplomele de studii sunt acordate de Ministerul Educatiei si Cercetarii.

Detinutii interesati si a caror situatie penala permite, pot urma cursuri de invatamant mediu sau superior, forma fara frecventa sau prin corespondenta, potrivit legii, in baza aprobarii directorului general, la propunerea directorului locului de detinere.

Formarea profesionala

Formarea profesionala are drept scop calificarea, recalificarea sau initierea detinutilor in diferite meserii, avandu-se in vedere resursele financiare si materiale ale penitenciarului, optiunile, aptitudinile detinutilor, oferta fortei de munca pe piata si repartizarea geografica a acesteia.

Cursurile pentru calificarea detinutilor se organizeaza la intreprinderile speciale, atelierele de productie, de intretinere si reparatii care functioneaza in / sau pe langa locurile de detinere, agenti economici, institutii si organizatii abilitate sa organizeze astfel de cursuri.

Cursurile de calificare se organizeaza cu detinutii care mai au de executat efectiv din pedeapsa o perioada cel putin egala cu durata cursurilor, care isi exprima acordul scris ca doresc sa urmeze aceste cursuri.

La terminarea cursurilor, detinutii sustin examenul de absolvire potrivit reglementarilor si metodologiei Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.

Detinutilor care au promovat examenul de absolvire a cursului li se elibereaza documentele de absolvire care se pastreaza in dosarele de penitenciar si li se inmaneaza la punerea in libertate.

Munca

Folosirea detinutilor la munca constituie o modalitate de ocupare a timpului ca terapie ocupationala sau ca activitate productiva, care poate crea satisfactii si venituri materiale proprii. Detinutilor care nu sunt cuprinsi la scolarizare sau la alte activitati li se va solicita sa munceasca.

Selectionarea si repartizarea detinutilor la munca se face de catre o comisie formata din: reprezentantii Serviciului de Reintegrare Sociala, Siguranta detinerii, Organizarea muncii si Asistenta medicala, sub conducerea unui adjunct al directorului penitenciarului.

Detinutilor li se va aduce la cunostinta ca atitudinea lor fata de munca si implicarea lor In activitatile productive constituie un argument pozitiv la liberarea conditionata.

Biblioteca

Bibliotecile din penitenciare vor functiona dupa un regulament propriu.

Biblioteca va cuprinde un numar suficient de carti tinand seama de diversitatea nivelului cultural si de respectarea libertatii de alegere.

Penitenciarele pot colabora cu bibliotecile locale In vederea Imprumutului de carti si organizarii unor actiuni comune cultural-artistice si literare.

Stimularea interesului detinutilor pentru lectura se realizeaza prin actiuni specifice cum sunt: prezentarea unor carti, recenzii, organizarea de seri literare, concursuri, cercuri de citit, standuri de carte.

Difuzarea programelor de televiziune si radio

Televizoarele si aparatele radio pot fi folosite conform programului stabilit, astfel Incat sa nu stanjeneasca programul zilnic, pe alti detinuti si sa nu contravina regulilor de disciplina din penitenciar.

In toate penitenciarele functioneaza cel putin o statie de radio-amplificare, dotata corespunzator pentru transmiterea si retransmiterea atat a emisiunilor posturilor de radio nationale si locale, cat si a unor emisiuni proprii.

Pavoazarea si intimizarea spatiilor

Serviciul de Reintegrare Sociala elaboreaza planul de pavoazare si intimizare a spatiilor destinate activitatii socio-educative. Aceasta se face prin tablouri grafice, fotomontaje, citate cu caracter educativ, extrase din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, legislatia In vigoare, precum si prin alte materiale cu un continut adecvat.

Cultura fizica si sport

Administratia locului de detinere asigura practicarea individuala sau In colectiva unor jocuri si activitati sportive in raport de starea de sanatate, aptitudini, varsta si preferinte, in locuri amenajate.

Materialele si echipamentul, necesare desfasurarii activitatilor sportive ce depasesc posibilitatile financiare si materiale ale locului de detinere pot fi procurate cu aprobarea directorului, de catre detinuti, sau alte persoane si organizatii din exterior. Toate activitatile sportive se organizeaza si se desfasoara sub indrumarea si supravegherea unui personal special instruit.

Educatia moral-religioasa

Detinutii au drept neingradit la asistenta religioasa din partea cultelor de care apartin, daca acestea sunt autorizate de stat. In cadrul unitatilor de detentie, acordarea asistentei religioase este coordonata de catre preotul penitenciarului in spirit ecumenic;

Analiza starii disciplinare

Pentru mentinerea unei stari disciplinare corespunzatoare in randul detinutilor si prevenirea abaterilor, conducerea locului de detinere, impreuna cu asistentul social, educatorul si alt personal care desfasoara activitati directe cu detinutii, analizeaza lunar, pe sectii sau categorii de detinuti, pe camere, grupuri sau individual, abaterile savarsite, masurile disciplinare luate si recompensele acordate.

Asistenta sociala in unitatile penitenciare

Se asigura conform Legii Asistentei Sociale ([1]) privind Sistemul National de Asistenta Sociala care prevede:

Art. 2: 'Asistenta sociala, componenta sistemului de protectie sociala, reprezinta ansamblul de institutii si masuri prin care statul, autoritatile publice ale administratiei locale si societatea civila asigura prevenirea, limitarea sau inlaturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situatii care pot genera marginalizarea sau excluderea sociala a unor persoane'

Art. 3: 'Asistenta sociala are ca obiectiv principal protejarea persoanelor care, datorita unor motive de natura economica, fizica, psihica sau sociala, nu au posibilitatea sa Isi asigure nevoile sociale, sa Isi dezvolte propriile capacitati si competente pentru reintegrarea sociala.'

Art. 6: 'Sistemul national de asistenta sociala se Intemeiaza pe urmatoarele principii generala:

a) respectarea demnitatii umane, potrivit caruia fiecarei persoan ii este garantata dezvoltarea libera si deplina a personalitatii;

b) universalitate a, potrivit caruia fiecare persoana are dreptul la asistenta sociala In

conditiile prevazute de lege;

c) solidaritatea sociala, potrivit careia comunitate a participa la sprijinirea persoanelor care nu Isi pot asigura nevoile sociale pentru mentinerea si Intarirea coeziunii sociale;

d) parteneriatul, potrivit careia institutiile publice si organizatiile societatii civile coopereaza In vederea organizarii si dezvoltarii serviciilor sociale;

e) subsidiaritatea, potrivit careia statul intervine atunci cand initiativa locala nu a satisfacut sau a satisfacut insuficient nevoile persoanelor.

In unitatile de penitenciare functioneaza servicii de asistenta sociala, componente ale Serviciului de Reintegrare Sociala, care sunt puse in slujba persoanelor private de libertate si care au urmatoarele obiective:

cunoasterea si evaluarea capacitatii pe care o prezinta persoanele arestate preventiv sau condamnate, de a adopta o conduita sociala normala, fara a repeta fapte de natura infractionala;

implicarea comunitatii in realizarea programelor de resocializare a persoanelor condamnate si pregatirea momentului revenirii In societate, dupa liberare;

initierea de programe speciale in functie de nevoile psihosociale ale detinutilor, In particular minori lor si tinerilor;

efectuarea In colaborare cu persoane sau institutii specializate In cercetari, studii si analize asupra fenomenului criminalitatii, a cailor si mijloacelor pentru combaterea acestuia, pentru Intarirea sigurantei sociale In cadrul comunitatii.

Rolul asistentei sociale in reintegrarea sociala din unitatile penitenciare

2.1. Rolul asistentului social in reintegrarea sociala a detinutilor

Activitatea de asistenta sociala este desfasurata de catre asistenti sociali din cadrul Serviciului de Reintegrare Sociala si se refera In principal la urmatoarele activitati: observarea, cunoasterea si repartizarea detinutilor in raport de clasificarea stabilita; planificarea executarii pedepsei pe baza consultarii persoanei private de libertate; stabilirea programelor terapeutice individuale si de grup obligatorii si optionale:

analiza periodica Impreuna cu persoana privata de libertate a modului de respectare a etapelor si obiectivelor In planificarea executarii pedepsei;

propuneri, de reclasificare a detinutilor in raport cu conduita si modificarile comportamentale survenite;

propuneri de liberare conditionata, de revocare a masurii preventive, de Intrerupere a pedepsei, de invoire in familie;

pregatirea detinutilor in colaborare cu reprezentantii din comunitate In vederea reintoarcerii in societate.

Asistentul social asigura intocmirea Buletinului de observare si cunoastere a detinutilor, actualizarea lui periodica si exploatarea datelor pentru sprijinirea detinutilor In actiune a de resocializare.

In proiectarea si desfasurarea programelor de catre asistentul social vor fi atrasi cat mai mult posibil parteneri corespunzatori din comunitate, institutii ale statului, organizatii neguvernamentale, agenti economici, personalitati din diferite domenii.

Asistentul social se ocupa de influentarea socio-comportamentala a detinutilor prin programe educationale in cadrul carora, in raport de scopul urmarit, se folosesc unul sau mai multe grupuri de activitati cultural-educative.

Proiectarea si desfasurarea programelor educationale se va realiza in principal, prin urmatoarele tipuri de activitati: expuneri, convorbiri individuale si colective, dezbateri, studiu de caz, organizarea unor cercuri tehnico-aplicative si artistice, studiu de lectura individuala, elaborarea unor materiale documentare pe diferite teme, conceperea, realizarea si prezentarea unor materiale publicistice proprii asezamantului penitenciar, valorificarea educativa a exercitarii de catre detinuti a dreptului la informare, precum si prin alte activitati adecvate.

2.2. Programele educationale desfasurate cu detinutii de catre

asistentul social

Programele oferite de Serviciul de Reintegrare Sociala si coordonate de asistentul social pot fi clasificate In programe de educatie, programe de formare (profesionala, In principal) si programe de terapie. Finalitatea acestor programe este comuna: sa-i ajute pe detinuti sa gandeasca si sa se comporte Intr-un mod acceptat social astfel incat sa nu mai recidiveze.

James McGuire, profesor la Universitatea din Liverpool, Anglia, ne ofera cateva definitii asupra programelor educationale: prima concepe programele ca fiind un ansamblu de activitati avand un obiectiv precis si implicand un numar de elemente interlegate; a doua definitie le concepe ca o serie planificata de ocazii de Invatare pentru detinuti cu scopul general de a le reduce riscul de recidiva.

Un punct de vedere interesant propune D.L.MacKenzie care clasifica interventiile In domeniul penal In sase categorii dupa efectele anticipate:

1. neutralizarea: a reduce capacitatea delicventului de a mai comite o infractiune;

2. disuasiunea: pedepsele au efecte neplacute care pot face delincventii sa renunte la

infractiuni;

3. readaptarea: delincventul participa la programe care Ii schimba modul de gandire, sentimentele si comportamentul;

4. masuri de control In comunitate: prin supraveghere si alte masuri asemanatoare, delincventul este Impiedicat sa participe la proiecte infractionale;

disciplina si structura stimulare: se refera la activitati fizice si uneori mentale, concepute sa influenteze pozitiv atitudinile persoanei;

6. readaptare si masuri de control: implica o combinatie de metode de tratament, de supraveghere si restrangere a libertatii, astfel Incat persoana sa fie fortata sa respecte normele ([2]) .

Programele obligatorii pentru detinuti sunt urmatoarele:

INSTAD - Adaptarea institutionalizata a persoanelor aflate In custodie penitenciara care presupune:

o       familiarizarea detinutilor nou-depusi cu mediul penitenciar;

o       atenuarea efectelor negative ale socului psihologic produs de condamnare;

o       castigarea Increderii detinutilor;

o       antrenarea lor In procesul propriei reabilitari;

o       organizarea programului fiecarei persoane In conformitate cu datele de care se dispune (nevoile, capacitatile si starea sa de spirit).

Programul se intinde pe durata a 21 de zile si beneficiaza de el detinutii condamnati, nou-intrati.

ALF AZ - Alfabetizarea detinutilor se adreseaza detinutilor nestiutori de carte si are urmatoarele scopuri:

o       insusirea scrierii si citirii corecte;

o       dezvoltarea gandirii independente;

o       pregatirea in vederea socializarii.

Alfabetizarea detinutilor se realizeaza prin cursuri intensive, pe durata a sase- opt luni, se desfasoara pe toata durata anului calendaristic, in cinci zile pe saptamana.

CEB - Educatia bunului cetatean, care vizeaza:

o       cunoasterea structurii si functionalitatii statului de drept si asimilarea cunostintelor despre legile acestuia, ca instrument de actiune asupra comportamentului uman;

o       cunoasterea si asimilarea valorilor democratiei si a cunostintelor despre drepturile omului in statul de drept;

o       dezvoltarea respectului, ca valoare si insusire civica de comportament SI convietuire umana si prevenirea infractiunilor de orice fel, ca violare a legilor civile.

Programul se adreseaza detinutilor tineri si adulti si se intinde pe o durata de la una la trei luni.

DIFICIL - Initiere, incurajare, intretinerea si dezvoltarea legaturilor cu familia si comunitatea. Programul are urmatoarele scopuri:

o       reducerea diferentei dintre viata de detentie si viata din comunitate;

o       mentinerea, ameliorarea si initierea legaturilor persoanelor aflate in custodia penitenciarelor cu familia, ca parte importanta a normalizarii;

o       satisfacerea nevoilor de informare a detinutilor in ceea ce priveste derularea vietii familiale si a celei comuni tare;

o       stimularea interesului detinutului pentru viata comunitatii, cunoasterea evenimentelor semnificative, reperceperea si revalorificarea lor in scop reeducativ;

o       redobandirea unor ratiuni de existenta, de sensuri existentiale importante: familia si comunitatea.

Programul se adreseaza detinutilor casatoriti de drept si celor casatoriti de fapt si se

intinde pe durata a trei luni.

EDUCOLEX - Educatia juridica - vizeaza toti detinutii si are urmatoarele scopuri:

o       prevenirea infractiunilor si a altor fapte antisociale;

o       cunoasterea legilor tarii si educarea in spiritul respectarii lor;

o       cunoasterea SI respectarea drepturilor tuturor cetatenilor, indiferent de nationalitate, religie, sex, varsta etc.

Programul se intinde pe durata a o luna- trei luni.

PROLIB - Pregatirea pentru liberare - face parte din procesul de reabilitare a detinutului si are ca scop sprijinirea acestuia In vederea unei bune reintegrari sociale.

Durata pregatirii pentru liberare este nedeterminata, procesul avand doar un Inceput clar: momentul arestarii. Ideea centrala este ca detentia constituie o etapa din viata subiectului, iar aceasta trebuie folosita In scopul recuperarii sociale a detinutului.

STRADA V -Asistenta speciala, ajutor terapeutic si recuperator pentru detinutii

vulnerabili.

Programul se adreseaza pe o perioada nedeterminata detinutilor cu handicapuri fizice sau psihice, care pot crea disconfort sau care sunt usor manipulabili, detinutilor dependenti de un viciu puternic stabilizat, detinutilor homosexuali, detinutilor insuficient educati. Scopurile care se vor atinse sunt:

o       protectie si ajutor pentru detinutii vulnerabili fata de reactia de respingere a colectivelor sau agresarea lor de catre alti detinuti;

o       realizarea unei terapeutici dirijate pe aspecte medicale, psihiatrice, educationale, In vederea modificarii comportamentului.

DERIS - Diminuarea depresiei la detinutii expusi la risc inalt de suicid.

Depresia este cea mai frecventa stare psihica patologica. O persoana din zece prezinta tulburari de tip depresiv, ceea ce ar necesita terapie de sustinere, din 500 de bolnavi, 86% prezinta stari depresive, de aceea o vom regasi In mod firesc In penitenciar.

Programul se adreseaza tuturor detinutilor depresivi si In mod special el vizeaza

anumite categorii de detinuti. Scopurile programului sunt:

o       umanizarea mediului penitenciar prin asigurare de tratament;

o       minimalizare a efectelor grele ale Inchisorii;

o       satisfacerea unor nevoi speciale ale detinutilor;

o       asigurarea conditiilor, a posibilitatii dezvoltarii aptitudinilor, deprinderilor, perceptiei si reprezentarii realiste In vederea reintegrarii sociale;

o       asigurarea unor conditii de viata compatibile cu demnitatea umana;

o       intarirea sentimentului de etica si echitate sociala la nivelul individului, de incredere in justitie;

o       crearea fondului optim, a conditiilor favorabile desfasurarii activitatilor specifice de reeducare si reabilitarea cu succes.

Din cele prezentate mai sus, reiese ca activitatile desfasurate de catre asistentul social din penitenciar sunt complexe si reprezinta primul pas in scopul (care reiese din titlul lucrarii) diminuarii riscului de recidiva prin activitati ce vizeaza reintegrare sociala a detinutilor.

Persoanele care au terminat executarea pedepsei sau sunt liberate conditionat beneficiaza (asa ar trebui) de asistenta sociala post penala oferita de institutii de stat sau organizatii neguvernamentale.([3])

3. Metodologia de interventie a asistentului social in reintegrarea sociala a detinutilor

3.1. Metode de lucru cu detinutii, folosite de asistentul social

la nivel individual

Activitatea de asistare la nivel individual al infractorilor presupune urmatoarele tehnici:

o Interviul

Intervievarea calitativa adica toate tipurile de interviuri calitative (centrat pe problema, narativ, biografic) reprezinta pentru asistenta sociala, directia cea mai buna de investigare a socialului. Prin intervievarea calitativa se asculta oamenii asa cum isi descriu felul cum inteleg lumea, universul in care traiesc si actioneaza.

Caracteristici comune ale interviurilor calitative:

sunt extensii ale conversatiilor cotidiene, dar au cateva note distinctive;

sunt interesate de intelegerea si cunoasterea elementelor de personalitate ale intervievatului;

continutul interviului nu este gandit intr-un mod rigid.

Caracteristici comune ale interviurilor calitative:

sunt extensii ale conversatiilor cotidiene, dar au cateva note distinctive;

sunt interesate de intelegerea si cunoasterea elementelor de personalitate ale intervievatului;

continutul interviului nu este gandit intr-un mod rigid.

Interviul centrat pe problema este un interviu semistructurat si comparativ cu interviul narativ. Are un caracter deschis si permite focusarea efortului investigativ pe problematica cea mai intima legata de problema clientului si de situatia sa.

Desfasurarea interviului centrat pe problema:

formularea si analiza problemei urmarite; compunerea ghid ului de interviu pentru tema studiata; ghidul de interviu;

faza pilot;

faza interviului propriu-zis.

Interviul in asistenta sociala este o interactiune comunicationala ce are un scop deliberat si mutual acceptat de participantii la comunicare - intervievator si intervievat.

Ceea ce se discuta este confidential, centrarea se face pe client si se urmareste maximizarea participarii clientului, minimizandu-se standardizarea SI sporind astfel individualizarea continutului.

In asistenta sociala se disting trei tipuri de scopuri ale interviuri lor:

scop informational sau pentru studiul social;

scop diagnostic sau de evaluare;

scop terapeutic sau pentru realizarea schimbarii. ([4])

Toate interviurile au trei parti:

faza de inceput

faza de mijloc

sfarsitu1.

Fiecare faza are scopuri distincte. Faza de inceput debuteaza cu momentul in care asistentul social ia numele clientului si incearca sa-I faca pe acesta sa se simta confortabil. Asistentul social trebuie sa reduca tensiunea si sa discute orice manifestare de ostilitate, astfel incat sa se asigure participarea deplina a clientului la procesul de intervievare. Se negociaza cu clientul scopul intalnirii si durata interviului.

Faza de mijloc incepe atunci cand clientul este pregatit sa discute despre ce a fost stabilit in faza initiala.

Cand timpul alocat interviului se apropie de sfarsit, asistentul social sumarizeaza cele discutate in timpul interviului, apoi, impreuna cu clientul, elaboreaza un plan pentru intalnirile urmatoare, sau daca este ultimul interviu sa i se dea permisiunea sa revina atunci cand mai are dificultati.

o Consilierea

In general, sunt cunoscute doua tipuri de consiliere: una centrata pe rezolvarea de probleme si una centrata pe persoana. Cari Rogers a dezvoltat un model de consiliere non­directiv, aceasta inseamna in buna parte ca nu consilierul, ci clientul decide ce se va discuta si in ce succesiune. Rolul asistentului social este de a facilita si incuraja discutia. De cele mai multe ori, aceasta se concentreaza asupra lumii emotionale a clientului, si nu asupra unor probleme. Problemele pot fi o manifestare a unor tulburari emotionale ale clientului.

Atitudinea asistentului social este una deschisa, autentica, astfel Incat clientul va renunta la mecanismele de aparare. Simpatia este fundamentul procesului de consiliere.

Conditiile de desfasurare a unei bune consilieri sunt:

empatia - se poate defini ca 'intrare/ pasire' in lumea interioara a unei alte persoane cu scopul de a Intelege gandurile, sentimentele, comportamentele si semnificatiile pe care persoana respectiva le atribuie unor evenimente;

'caldura' nonposesiva - se exprima In general prin: limbajul trupului (postura, proximitate, spatiu personal, contact vizual), cuvinte si vorbire (tonul, tipul cuvintelor), congruenta acestora;

autenticitatea - reprezinta gradul In care asistentul social este el Insusi In cadrul relatiei cu clientul;

acceptarea - este o alta conditie esentiala In consiliere. Ea contine implicit o alta, si anume, cea a recunoasterii unicitatii persoanei. Acceptarea este cadrul necesar schimbarii si uneori actioneaza ca 'dizolvant' al urii si resentimentelor. Daca acceptam oamenii asa cum sunt ei, la randul lor, acestia ne vor accepta pe noi asa cum suntem.

o Interviul motivational

Este continuare a consilierii non-directive si are ca scop identificarea si dezvoltarea motivatiei pentru schimbare.

Interviul motivational, ca metoda, s-a nascut In urma unor dezbateri la care au participat psihologi norvegieni specialisti In problema abuzului de alcool ([5]). Metoda s-a dovedit eficienta In special cu persoanele care nu doresc schimbarea.

Caracteristicile metodei sunt urmatoarele:

este o strategie mai mult de convingere decat de coercitie; presupune mai mult suport si sprijin decat argumentatie;

il ajuta pe client sa recunoasca si sa faca ceva pentru a-si rezolva problemele; este o metoda care vizeaza motivatia intrinseca a clientului;

clientul este cel care gaseste argumente pentru schimbare, si nu asistentul social.

Interviul motivational creeaza atmosfera propice pentru schimbare si se adreseaza in exclusivitate motivatiei si nu modului cum se produce schimbarea. Feed-back-ul si sfatul sunt utilizate de catre asistentul social precum si empatia selectiva pentru intarirea unor aspecte dezirabile.

Miler(1983) a formulat urmatoarele principii:

exprimarea empatiei;

dizolvarea discrepantelor;

evitarea disensiuni lor;

depasirea rezistentelor;

dezvoltarea increderii in sine.

Interviul motivational este mai mult o tehnica a consilierii sau o cale de a fi cu clientul. Este o cale de a debloca clientul si de a incepe procesul de schimbare ([6]).

o Modelul rezolutiv

Modelul rezolutiv ca metoda de lucru a asistentului social cu infractorii este mai putin folosit. Acesta poate fi inteles mai intai ca model de gandire, o filozofie care explica atitudine a individului in fata existentei. In al doilea rand mai poate fi inteles ca o succesiune de faze, care il apropie pe individ de rezolvarea problemei sale. Munca de asistenta sociala este vazuta ca o munca de rezolvare de probleme la nivelul persoanei individuale si a familiei si presupune o relatie de cooperare intre asistentul social si sistemul client ([7]).

H. Perlman care in 1957 a scris cartea 'Social case-work a problem solving process' si cei care i-au urmat in abordarea modelului rezolutiv au cazut de accord ca succesiunea fazelor procesului rezolutiv este urmatoarea:

- recunoasterea problemei, definirea ei si angajarea asistentului social alaturi de client

- pentru rezolvarea problemei;

- stabilirea obiectivelor;

- adunarea datelor;

- inventarierea situatiei si planificarea actiunii;

- realizarea interventiei;

- evaluarea ;

- incheierea.

Informatia trebuie sa se refere la rezultatele care se doresc a fi obtinute din perspectiva clientului si din perspectiva celor doi.

Fazele procesului rezolutiv sunt:

I. Faza contactului - presupune identificarea si definirea problemei clientului, identificarea obiectivului, stabilirea SI formularea contractului preliminar, explorarea si investigatia sistemului client.

II. Faza de contract - presupune felul in care se coreleaza problema identificata cu nevoile sistemului client, identificarea factorilor majori ce caracterizeaza respectiva situatie.

III. Faza de actiune - inseamna aplicarea planului, specificarea punctelor de interventie, inventarul sarcinilor, resursele si serviciile, formularea metodelor prin care aceste resurse si servicii vor fi livrate, cine le va utiliza si cand.

IV. Incheierea - persoana asistata stie ce a primit, stie ce nu s-a realizat si stie ce a acumulat.

V. Evaluarea finala - este un proces continuu, al fiecarui moment parcurs, dar este si o evaluare concluziva pentru a vedea ce s-a facut din ceea ce s-a propus.

Utilizarea acestei abordari de catre asistentul social la nivelul celui asistat, poate contribui la dezvoltarea unor indemanari cognitive, rezolutive care sa se constituie in factori protectivi cu rol esential atat in reducerea riscului de recidiva, cat si in reintegrarea sociala a celui care a incalcat legea ([8]).

3.2. Metode de lucru cu detinutii folosite de asistentul social, la nivelul grupului

Principiile pe care lucrul cu grupul se fundamenteaza sunt prezentate pe scurt dupa cum urmeaza:

pentru ca o persoana sa isi doreasca o schimbare comportamentala, ea trebuie inainte de toate sa stie ce anume vrea sa schimbe;

schimbarile comportamentale sunt cele mai adesea profunde atunci cand infractorul identifica singur pierderile pe care comportamentul delincvent i le produce;

lucrul cu grupul poate fi o metoda eficienta in lucrul cu anumiti infractori;

comportamentul infractional poate fi mai usor schimbat sau diminuat ca pondere daca este analizat In context si este divizat In unitati de comportament ([9]);

la baza schimbarii comportamentului stau: asumarea responsabilitatii fata de actele comise, motivatia pentru schimbare, sustinerea schimbarii si prevenirea recidivei;

ca fundament teoretic al acestei abordari se afla teorii cognitiv-comportamentale .

Principiile de eficienta a programelor de interventie sunt:

1. principiul riscului - intensitatea interventiei trebuie sa fie direct corelata cu nivelul riscului;

2. principiul nevoii criminogene - programele care tintesc factorii In legatura directa cu infractiunea au o probabilitate mai mare de eficienta;

3. principiul responsivitatii - eficienta programelor care raspund stilului de Invatare al clientului si al asistentului social este direct proportionala cu angajarea clientului ca participant activ;

4. principiul integritatii - interventia trebuie sa fie riguros condusa si furnizata,

respectandu-se coerenta.

Grupurile pot fi clasificate in functie de scopurile lor in:

a. grupuri de remediu - sau de promovare a schimbarii;

b. grupuri de Intalnire - cu scopul de a oferi membrilor un cadru optim pentru a-si exprima sentimentele si gandurile;

c. grupuri cu scop social - cele care se constituie pentru rezolvarea unei probleme comune.

In lucrul cu grupul este esential sa se utilizeze o larga varietate de metode. Dincolo de faptul ca va fi Indepartata plictiseala, o diversitate de metode si tehnici va evidentia diferitele obligatii ale participantilor, garantand astfel motivarea acestora.

Cele mai importante tehnici de grup sunt:

brainstormingul;

chestionarul;

jocul de rol;

discutiile de grup;

jocurile;

prezentarea unor filme, imagini video, inregistrari audio.

o Brainstormingul (brain = creier, strorm = furtuna) este o tehnica folosita in principal pentru a aduna informatii de la participanti si pentru a concentra atentia grupului asupra unei probleme anume. Ea consta in scrierea sau enuntare a unei afirmatii dupa care membrii grupului sunt rugati sa rosteasca tot ce le 'trece prin cap' in legatura cu tema propusa fara a cenzura in nici un fel, indiferent de calitatea raspunsurilor. Cineva trebuie sa noteze sau sa inregistreze raspunsurile grupului.

Brainstormingul este o tehnica ideala de introducere a unei teme. Tehnica este un stimul si nu reprezinta un scop in sine ( ).

o Jocul de rol este o tehnica adecvata programelor de restructurare comportamentala. Este un teatru scurt jucat de participanti. Desi persoanele fac uz de propriile experiente de viata traite pentru a reda o situatie, cea mal mare parte este improvizatie.

Scopul acestei metode este de a transpune in viata circumstante sau evenimente care nu sunt familiare participantilor. Jocul de rol poate facilita intelegerea unei situatii si incurajarea empatiei indreptate spre cei care sunt implicati in joc. ([11])

o Prezentarea unor filme, imagini video, inregistrari audio - aceste sunt instrumente puternice pentru educatia juridica si cetateneasca si foarte populare in randul tinerilor. Discutiile dupa vizionarea unui film pot constitui un inceput bun pentru activitati viitoare ([12]).

Posibile probleme si dificultati

Cateodata se poate intampla ca in cadrul grupului sa apara probleme. Ele pot fi legate fie de participarea prea activa a unor membrii (care monopolizeaza discutia, impun anumite puncte de vedere), fie de retragerea unor membrii din 'viata' grupului, deci participarea redusa a unor membrii.

Aproape intotdeauna dispozitia grupului este mai buna la intalnire a urmatoare. Daca totusi problema persista, inseamna ca ceva chiar nu este in regula si atunci trebuie ca aceasta sa fie discutata cu grupul ([13]).

Debutul procesului consta In centralizarea primelor informatii disponibile astfel incat sa fie posibila realizarea clasificarii, categorizarii si repartizarii detinutilor.

Aceasta etapa contine o prima predictie asupra riscurilor.

Scopurile planificarii pedepsei sunt diferentiate:

- pentru penitenciare - utilizarea eficienta a resurselor acestora SI identificarea regimului si programelor cele mai apropiate de nevoile detinutilor.

- pentru public - reducerea riscului recidivei prin identificarea domeniilor de risc si realizarea unor planuri de actiune adecvate.

- pentru detinuti - reducerea efectelor negative ale contagiunii penitenciare, utilizarea constructiva a timpului pe perioada detentiei, oferirea unei strategii de evitare a recidivei, pregatirea revenirii In comunitate.

Obiectivele specifice ale planificarii pedepsei sunt:

1. sa identifice factorii relevanti care ar putea conduce la reabilitare, protectia publicului, prevenirea unei viitoare infractiuni;

sa-i pregateasca pe detinut pentru liberare;

sa dezvolte si sa consolideze abilitatile sociale, cognitive sau de autocontrol ale detinutului;

sa utilizeze un mod constructiv timpul petrecut in penitenciar;

sa informeze pe cei care decid liberarea conditionata;

sa ofere un punct de plecare a planului de supraveghere dupa liberare.

Planificarea si interventia, ca procese specifice asistentei sociale, au In vedere doua domenii:

individul - cu nevoile sale si aspiratia sa de Implinire;

mediul - cu particularitatile sale.

Asistentul social trebuie sa combine aceste coordonate, astfel incat sa adapteze individul la exigentele mediului si, In acelasi timp si In aceeasi masura, sa ajusteze si mediul la nevoile si particularitatile individului. Stabilirea echilibrului optim dintre mediu si individ tine de stiinta dar si de arta asistentei sociale.

Planificarea sentintei este un proces complex care are ca principale obiective:

clasificarea, categorizarea si repartizarea detinutilor;

resocializarea si reabilitarea acestora;

repartizarea detinutilor sunt procese care se realizeaza dupa condamnarea definitiva a inculpatului.

Categorizarea detinutilor se realizeaza In functie de anumite criterii precum: fapta, durata pedepsei executate, comportament pe timpul detentiei, legatura cu familia. Categoriile de securitate ce decurg din aceste criterii sunt In principal fara paza, detinuti care pot fi scosi la munca In afara locului de detinere, dar care pot fi implicati In diverse activitati educative, lucrative In afara camerelor de detinere fara masuri speciale de securitate, detinuti In regim restrictiv pentru care se iau masuri de securitate suplimentare la scoaterea din camerele de detinere.

Din punct de vedere juridic si al principiilor separati unii exista categorii precum: minori, tineri, recidivisti, nerecidivisti, arestati preventive, femei.

Clasificarea se refera la clasificarea penitenciarelor In penitenciare de maxima siguranta, penitenciare Inchise, penitenciare semideschise si deschise, ceea ce Inseamna diferentierea regimului de detentie pentru o mai buna individualizare a pedepsei.

Repartizarea se face de catre o comisie la nivelul penitenciarului. Repartizarea este procesul prin care se identifica tipul de penitenciar / sectie potrivite pentru un detinut plecand de la evaluarea riscului pe care il reprezinta acesta.

Aceasta se face In functie de nevoia de securitate, nevoia de control, nevoia de a folosi la maxim spatiile disponibile pentru pregatirea detinutilor SI nevoile individuale ale detinutilor.

Planificarea executarii pedepsei este un sistem complex, integrat prin care penitenciarul si serviciul de reintegrare sociala sprijina detinutul In dobandirea abilitatilor si cunostintelor necesare reinsertiei sociale printr-un proces diacronic si totodata repetitiv: evaluare - interventie - reevaluare.

In planificarea pedepsei trebuie sa se tina seama de acele nevoi a caror Implinire ar conduce la orientarea prosociala a individului.

Cele mai importante nevoi criminogene sunt corelate cu:

situatia familiala;

locul de munca si calificarea;

educatia si scolarizarea;

sanatatea;

stima de sine;

abilitati sociale si cognitive; fenomenul dependentei; autocontrolul;

discriminare si marginalizare nevoi speciale.

Sunt considerati cu nevoi speciale cei care:

au difficultati de Invatare;

au diverse dizabilitati fizice care le afecteaza mobilitatea; au vedere sau auz slab;

sunt bolnavi cronici;

detinutii in varsta;

sunt membrii ai unei etnii minori tare cu nevoi particulare.

Pentru o buna precizare a obiectivelor interventiei si pentru a consolida participarea detinutului la programul de resocializare este util sa se Incheie un contract Intre asistentul social si detinut.

Obiectivele care sunt consemnate In acest document trebuie sa fie subsumate

imperativului claritatii, conciziei, concepute potrivit regulii SMART:

S - specifice fiecarui detinut;

M - masurabile;

A - posibile de atins;

R - realiste;

T - stabilite pe coordonata timpului orar.

Rolul asistentului social in raport cu detinutul in aplicarea planului de interventie poate fi:

1. Broker - sprijinind detinutul sa obtina serviciile de care are nevoie, oferind informatii despre oportunitati le existente;

2. Avocat - reprezentand detinutul In obtinerea serviciilor de care acesta are nevoie;

3. Evaluator - culege si analizeaza informatii cu privire la detinut si propune planuri de interventie;

4. Profesor - Invata pe pe detinut anumite abilitati;

Agent al schimbarii comportamentale - coordoneaza activitatile de schimbare comportamentala;

6. Mobilizator - mobilizeaza resursele penitenciarului si creeaza noi programe;

7. Organizator comunitar - sprijina comunitatea sa gaseasca nevoile detinutului dupa liberare;

8. Depozitar de informatii - colecteaza SI inregistreaza informatiile cu privire la detinut;

9. Administrator - planifica si ofera servicii si programe.

In functie de modul in care au fost indeplinite obiectivele consemnate in acordul de colaborare, de rezultatele unei noi evaluari a riscului, pot fi luate urmatoarele decizii:

recategorizarea si reclasificarea;

continuarea programului;

intocmirea unui referat care sa vizeze o recompensa;

un referat pentru comisia de propuneri de punere in libertate; inchiderea cazului.

Este esential sa vedem in planificarea sentintei este un proces continuand dincolo de poarta inchisorii. Aceasta ultima etapa consta practic in 'predarea' detinutului consilierului de reintegrare din comunitate ([14])

Din cele prezentate in acest capitol putem sa spunem ca sistemul penal si asistentul social prin activitatile desfasurate au ca finalitate realizarea protectiei si apararii sociale a societatii, prevenirea comiterii de noi delicte si crime si reintegrarea si reabilitarea morala si sociala a persoanelor condamnate (S. Radulescu, D. Banciu, 1996, pg. 290).

Bibliografie:

1. Donogoroz, V., (1939), Drept penal

2. Bulai, c., (1992), Drept penal roman, Bucuresti, Casa de Editura si Presa Sansa;

3. Dumescu, 1., (coord.), (2002), _Manualul consilierului de reintegrare sociala si supraveghere, Craiova, Editura Themis;

4. Ferreol, G., (coord.), (1998), Dictionar de sociologie, Iasi, Editura Polirom;

Florian, G. (2003), Fenomenologie penitenciara, Bucuresti, Editura Oscar Print;

6. Florian, G., (1996),Psihologie penitenciara, Bucuresti, Edituea Oscar Print;

7. Ghedeon, R.; Groza, D., (2002), Ghid de bune practici. Lucrul cu grupul, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica;

8. Gofman, E., (2004), Eseuri despre situatia sociala a pacientilor psihiatrici si a altor categorii de persoane institutionalizate, Iasi, Editura Polirom;

9. Mira y Lopez, E., (2004), Manual de psihologie juridica, Bucuresti, Editura Oscar Print;

10. Mitrofan, N., (coord.), (2000), Psihologie judiciara, Bucuresti, Editura Sansa;

11. Neamtu, G., Stan, D., (coord.), (2005), Asistenta sociala. Studii si aplicatii, Iasi, Editura Polirom;

12. Oancea, 1., (1971), Drept penal, partea generala, Bucuresti, Editura Academiei;

13. Ogien, A., (20020, Sociologia deviantei, Iasi, Editura Polirom;

14. Oprean, H., (1996), Criminologie, Arad, Editura Servo-Sat;

1 ***** Instructiuni privind organizarea si desfasurarea activitatii socio­-educative si cultura le cu detinutii, Ministerul Justitiei, D.G.P.;

16.***** Codul Penal al Romaniei, (2003), Bucuresti, Editura AU Beck;

17. ***** Ghidul educatorului, (2004), Bucuresti, D.G.P.;

18. ***** Revista Administratiei Penitenciare din Romania, nr. 1 (9) /2004

19. ***** Revista de Asistenta Sociala, nr. 1/2002, Universitate a din Bucuresti;

20. ***** Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor;