PRIMAVARA ANULUI 1848:LIBERALII IN DEFENSIVA

PRIMAVARA ANULUI 1848:LIBERALII IN DEFENSIVA

Esecul vechilor sisteme de protectie

Revolutia de la 1848 arata cu claritate inadaptarea operelor de binefacere la societatea industriala. Marile santiere de moda veche, deschise de guvern la Paris si la Lyon, au concentrat nemultumirea in loc sa o dilueze. Numeroasele societati de caritate, cea mai mare parte crestine, au fost coplesite, mijloacele lor fiind prea limitate si ideologia lor moralizanta in contratimp cu dinamica revolutionara.

Asistenta traditionala s-a facut tandari si o noua generatie se confrunta cu chestiunea sociala, considerata de acum inainte intr-un mod mult mai global, cu vointa de a nu separa saracia si munca, asistenta si organizarea productiei. Numeroase idei ale filantropilor au fost reluate dar numai sub forma de componente; sistemele sunt maturate, incapabile sa aduca raspunsuri miscarii populare.

Prevederile dirijate de stat

Oamenii anului 1848 spera sa adapteze dreptul la noua societate industriala. Folosind cai diferite, unele orientate spre socialism, altele spre conservatorism, ei incearca sa defineasca un nou raspuns problemei pe care o pune extinderea pauperizarii agravate de criza si exodul rural. O idee se impune din 1848 la 1851: protectia sociala sa fie o afacere colectiva care implica statul. Isi face loc ideea unei asigurari mutuale la scara corpului social. Pentru L.Blanc, care prezideaza Comisia din Luxemburg, noul ,,Parlament al muncii", prevederile generalizate trebuie sa substituie asistenta ocazionala. Ajutorul care era un expedient pentru stanga socialista devine un drept.

Daca revolutia arata slabiciunea sistemelor de protectie sociala in Germania, in Austria si in Italia, a contrario, societatea engleza, mult mai matura din punct de vedere economic, pare sa fi gasit un echilibru relativ in structurile suple ale unei auto-asistente, care tine deja in mare parte de puterea mare a sindicatelor si de eficacitatea formelor de protectie oferite de o societate in care cadrul religios ramane foarte puternic.

A II-A REPUBLICA INTRE CONSERVATORISM SI

INOVATIE

Interventionismul necesar

Dupa iunie 1848, republicanii albastri, legitimistii, democrat-socialistii sunt convinsi ca asistenta si prevederea nu mai pot fi lasate la intamplare, pe seama initiativei private. Aceasta cotitura in mentalitati apare chiar in octombrie 1848 in declaratia lui A.Billaut, barbat cu autoritate, viitor ministru al lui Napoleon al III-lea: ,,Stiu bine ca aceasta doctrina a interventiei guvernamentale impinsa la extrem ar conduce la aceasta situatie intolerabila pe care domnul de Tocqueville o stigmatiza intr-o alta zi cu numele de servitute [] dar adevarul nu este niciodata in aceste supozitii extreme, nici intr-o libertate fara limita mai mult decat in omnipotenta absoluta a societatii"

Aceasta noua idee a unei conceptii interventioniste a statului apare si in proiectul de medicina gratuita, aparat atunci de doctorul Lévy la Adunarea din 1851: ,,Statului si nu comunelor trebuie sa le revina tutela bolnavilor, a batranilor si a orfanilor" Articolul 8 al Constitutiei celei de a doua Republici stabileste: ,,Republica trebuie sa asigure printr-o asistenta fraterna existenta cetatenilor nevoiasi fie procurandu-le resurse, fie oferindu-le ajutor celor care nu sunt capabili sa lucreze"

Noile legi sociale

Legea din 22 aprilie 1850 asupra curatarii locuintelor insalubre antreneaza amestecul puterilor publice in gestiunea patrimoniului imobiliar impotriva proprietarilor. Orasul muncitoresc Rochechouart, experienta pilot, este construit in 1849. Legea din 2 ianuarie 1851 stabileste asistenta juridica, cea din 24 iulie 1851 reformeaza administratia caselor de amanet. Legea din 7 august 1851 constrange spitalele urbane sa primeasca persoanele din mediul rural. Legea din 10 ianuarie 1849 organizeaza Asistenta publica la Paris, cu un director numit de ministru, si creeaza pentru Franta un consiliu al Asistentei publice si comitetele regionale insarcinate cu supravegherea muncii si a institutiilor de caritate. In acelasi moment sunt fondate cresele publice.

Pana atunci, societatile de ajutor mutual erau impiedecate de legea din 1834 care interzicea asociatiile de mai putin de 20 de membri, chiar impartite in sectiuni. Legea din 15 iulie 1850 permite societatilor de ajutor mutual sa devina ,,institutii de utilitate publica" sub supravegherea autoritatilor municipale.

Casa nationala de pensii

Proiectul unei mari case de pensii nu este nou, dar criza ii da o noua deschidere pentru ca sistemul anterior este distrus de criza mutualelor, care si-au pierdut cotizantii. Casa nationala de pensii, in ciuda obiectiilor lui Thiers si gratie sprijinului catolicilor sociali, este creata pe 25 iunie 1850. Cum serviciul muncitorilor si sistemul se sprijina pe voluntariat (deoarece liberalii au reusit sa faca sa esueze obligatiunea si principiul de cotizatii patronale), depunerile pot fi neregulate. Casa nationala de pensii este deschisa oricarei persoane care doreste sa-si constituie o pensie. Punerea in practica a regimului de pensii se sprijina totusi pe salariile mici. Fara indoiala legea Casei nationale de pensii nu raspunde exact nevoilor muncitorilor, dar , in ciuda insuficientelor, ea nu le aduce nici prejudicii deoarece da prioritate prevederii asupra asistentei.

AL DOILEA IMPERIU FRANCEZ: PROTECTIE SI AUTORITATE

Impulsul statului

Legea societatilor de ajutor reciproc lasa sa se intrevada un ,,sechestru" al guvernului pe institutiile de binefacere. El se accentueaza sub al doilea Imperiu, cu un caracter mai represiv, mai ales precautii juridice si politienesti in privinta caselor de ajutor reciproc care ar putea favoriza ,,autonomia populara".

Regimul bonapartist afirma clar ca neinterventia trebuie sa faca loc unui liberalism influentat de puterea publica. Casele de ajutor reciproc ,,aprobate" beneficiaza de un ajutor etatist si acest sector mutualist al statului, in afara de pensii, acopera din 1868 accidentele si decesul. Prin legea din 20 aprilie 1853, prefectul Haussmann stabileste la Paris un prim serviciu de medicina gratuita pentru nevoiasii din afara institutiilor spitalicesti atunci supraincarcate. Exemplul alsacian arata ca interventia statului se face uneori in acord cu patronatul liberal si nu impotriva lui. Statul alsacian favorizeaza initiativele private ale filantropiei locale.

Limitele unei protectii autoritare

,,Statul-providenta", chiar rudimentar, nu poate fi confundat cu statul autoritar. Muncitorii dejoaca aceasta ,,tactica" refuzand ,,orasele" muncitoresti si ramanand reticenti fata de societatile de ajutor reciproc de utilitate publica, in ciuda sigurantei pe care ele pot sa o aduca. Ei se inscriu in numar mic la Casa nationala de pensii, careia guvernul imperial a vrut sa-i dea o noua dimensiune dupa a II-a Republica.

Esecul relativ al acestei institutii (care, se spune, va servi mai tarziu de model lui Bismark, pe atunci ambasador la Paris), arata ca statul trebuie sa intervina ,,in acord" cu mentalitatile populare pe care intelege sa le ajute. Casele de pensii, contrar caselor de economii, nu ofereau depunatorului nici un drept de supraveghere pana la scadenta. Ele au creat depunatorilor un sentiment de abdicare care era contrar dorintei de control si de participare care se manifesta la muncitori. Aceasta explica preferinta lor pentru mutualismul traditional si esecul unei tentative precoce a unui Stat-providenta autoritar. Asimilarea facuta atunci intre bunavointa publica si supravegherea publica a provocat o intoarcere in forta a ideilor liberale, o confuzie intre libertate politica si liberalism social. Aceasta confuzie intr-un fel liantul unui partid republican in care se gasea o componenta muncitoreasca, dar si una burgheza.

CALEA CONSERVATOARE IN PRUSIA

Cautarea stabilitatii

In Germania, elanul revolutionar din 1848 confirma respingerea optiunii liberale. M. von Lavergne Peguilhen, W.Riehl si L. von Stein doresc aparitia unei monarhii sociale, arbitru suprem al grupurilor sociale. J. von Radowitz, consilier al lui Frederic-Wilhelm al IV-lea si sensibil la ideile romantice si conservatoare, intentioneaza sa promoveze o ,,monarhie-providenta" capabila sa organizeze o adevarata colaborare intre ,,coroana" si proletariat impotriva burgheziei liberale.

Dar politica sociala germana este inca ezitanta si influenta economistilor liberali, importanta. B. von Bülow, ministrul Afacerilor Externe, isi insarcineaza ambasadorul la Londra sa se inspire din progresul englez in materie de institutii sociale. Economistul H.Schulze-Delitzsch, fost deputat liberal, indeparteaza simultan reactia corporatista si amenintarea socialista. In anii 1850, el se straduieste sa dezvolte o miscare cooperativa pentru a proteja mica intreprindere de presiunea marii industrii, dar esueaza in tentativa sa de a integra muncitorii.

Intre modelul englez si corporatism

Pentru a face fata unei probleme sociale de mari dimensiuni, sistemul legii engleze a saracilor este introdus atunci in numeroase orase mari industriale. In 1853 este pus in practica la Elberfeld un sistem de asistenta care va deveni un model pentru numeroase orase germane. Institutia este compusa din vizitatori benevoli care isi impart cartierele sub conducerea unui sef al intendentei. Finantarea publica este asigurata de un comitet care face parte din consiliul municipal.

Dar in Germania, dupa Revolutia din 1848, solutia este cautata pe latura mai ales a reglementarilor. Consiliile de corporatie se organizeaza pentru a stabili arbitraje privind orele de munca, salariile si conditiile de lucru. Este infiintat un birou al inspectorilor de manufacturi si fondurile de asigurari se multiplica pentru a acoperi cheltuielile de boala. Toate aceste masuri acopera mai ales mica productie artizanala. Marea intreprindere ramane inca supusa initiativelor paternalismului patronatului.

In opozitie cu o Anglie in care liberalismul are suficienta vitalitate pentru a invita muncitorii sa-si asigure ei insisi propria securitate, Franta si Germania, din cauza profunzimii crizei pe care o traverseaza, sunt inclinate, la mijlocul secolului, sa introduca o responsabilitate colectiva a statului fata de soarta muncitorilor. Inaintarea devine foarte nesigura. In Franta, primele rudimente ale Statului-providenta isi leaga soarta de un stat autoritar care nu va ajunge sa stapaneasca problematica mediului muncitoresc. In Germania, ,,monarhia-providenta" nu este inca decat un proiect.

BISMARCK SI RECONSTRUCTIA SOCIALA

Protectie sociala contra libertate politica

Politica lui Napoleon al III-lea instituia un control de stat asupra organizatiilor dominate de ideea prevederii individuale. 30 de ani mai tarziu, legile bismarckiene, stabilind regimuri obligatorii de asigurare pentru boala, accident, pensii, propun Europei muncitoresti un model inedit de protectie. Bismarck, foarte uimit de Comuna din Paris si confruntat cu o afirmare rapida a socialismului german, a fost repede convins de necesitatea unei politici mult mai interventioniste intr-o societate incercata de schimbarile capitalismului.

Cotitura este facuta in 1879, cand alegerile aduc in Reichstag o majoritate conservatoare formata din agrarieni, din marii industriasi din Vest, hotarati sa reorganizeze capitalismul german pe baze mai solide in cadrul unui protectionism accentuat. Se acuza: speculatia, neglijenta ,,capitalismului fondatorilor" in anii 1870.

In 1880, bismarckismul si-a gasit imaginea definitiva. Cancelarul gandeste ca, mai mult decat ,,legile de fier" care lovesc sindicatele si organizatiile socialiste, se impun noi drepturi sociale pentru a nu acorda drepturi politice mai largi. Trebuie reduse inegalitatile economice pentru a pastra inegalitatea puterii politice. Chiar daca Bismarck se refera la un crestinism vag, nu exista preocupari morale care sa justifice in profunzime o reforma sociala acordata de sus, de atotputernicul statul.

,,Tehnocratii" protectiei sociale

Numerosi tehnocrati apara ideea unei interventii necesare a statului in societate. Dupa L. von Stein, A. Wagner, G. Schönberg si consilierul lui Bismarck, H.Wagener, sunt cei care doresc punerea in practica a unei politici capabile sa reconstituie o societate amenintata de disolutiune prin liberalism. In ceea ce-l priveste pe T. Lohmann, responsabil cu probleme sociale in Ministerul de Interne, el intelege sa relanseze muncitorul in structuri corporative incurajate de stat. Inalti functionari prusaci (K.Boetticher) preconizeaza punerea in practica a unui sistem de asigurare invaliditate-batranete controlat de stat.

Acest curent isi gaseste sprijin in noua ,,scoala istorica". G.Schmoller valorizeaza aici recursul la stat si o abordare conservatoare si nationalista a chestiunii sociale. Convergente intre aceste miscari apar in asociatia Verein für Socialpolitik (1872) pentru a indeparta individualismul, a cere interventia statului, garant al preeminentei interesului colectiv.

Consens in jurul unei ,,monarhii-providenta"

In Reichstag, partidele conservatoare legate de protestantism si ostile liberalismului s-au aliat la Zentrum, care numprp in randurile sale pe baronul von Ketteler, un partizan hotarat a unei foarte largi extinderi a protectiei sociale. Opozitia vine mai putin din partea deputatilor liberali, ostili unei utilizari a ,,socialului" in scopuri politice, cat din partea deputatilor conservatori si catolici, partizani ai alegerilor mai corporatiste.

Marii industriasi ai carbunelui si otelului, precum contele von Stumm-Halberg, apara o gestiune a asigurarii in caz de boala prin grupuri corporatiste capabile sa inlocuiasca partidele politice. Acest mare patronat, Centralverband deutscher industrieller, a pus deja pe picioare sisteme de antrepriza, care asigura - ca la Krupp, in Essen - o asigurare in caz de boala, accident, pensie. Dar indemnizatiile sunt foarte mici, cu putin superioare celor de la casele de saraci. Acest patronat nu este ostil unei coordonari a asigurarilor de stat, asigurarii obligatorii. Este un mijloc de a-l face sa-si asume o parte din cheltuielile paternalismului. Dar vrea sa controleze local casele de asigurari si sa limiteze nivelul ajutoarelor acordate.

Muncitorii nu sunt ostili asigurarii obligatorii, dar le este teama de o noua reluare a legii saracilor finantata de cotizatiile muncitoresti. Cu exceptia unui curent ultra-conservator si a unui curent manchesterian slab, majoritatea fortelor politice si culturale este favorabila schimbarii. In privinta socialistilor, ei raman increzatori in aptitudinea lor de a-si asuma reforma sociala fara sa-si piarda capacitatea militanta.

O NOUA PROTECTIE MUNCITOREASCA

Asigurarea de boala si accident

Chiar din 1878 exista o inspectie obligatorie a fabricilor. Legea din 15 iunie 1883, completata in 1892, instituie un regim de asigurare de boala, alimentat de platile obligatorii ale muncitorilor si functionarilor care castiga mai putin de 2500 de franci pe an. Doua treimi din asigurare este alimentata de muncitori si o treime de patronat. Ea acorda gratuitate ingrijirilor si a spitalizarii, plata in bani a jumatate din salariu timp de 26 de saptamani.

Asigurarea este obligatorie, dar legea lasa sa subziste casele de boala intemeiate de muncitori, sau de patroni; ea nu creeaza case oficiale decat acolo unde lipsesc. Muncitorii pot face parte dintr-o casa privata, dintr-o casa regionala, dintr-o casa corporatie Asigurarea nu este administrata de stat, ci de asociatiile corporative alese in proportie de doua treimi de muncitori, iar o treime - de patroni. Ele functioneaza sub controlul autoritatilor locale, muncitorii fiecarei industrii si fiecarei regiuni constituind un fel de mutualism obligatoriu in care se vrea sa se vada repartitia unei vechi comunitati sociale.

Asigurarea in caz de accident, instituita printr-o lege din 6 iulie 1884, finantata numai de patronii organizati in case de ajutor reciproc, ofera dreptul la ajutoare in bani putand sa urce pana la doua treime din salariu. Garantia este conferita, in ultima instanta, de un Birou de asigurare imperial.

Un sistem descentralizat

Sistemul pus in practica este destul de indepartat de schema etatista a lui Bismarck. Descentralizat, el nu confera statului decat un rol de control in ultima instanta si acesta din urma nu apare ca un veritabil arbitru al intereselor. Patronatul cotizeaza destul de putin dar controleaza totusi organizatia, destul de variata de la o regiune la alta.

Prezenta muncitorilor in organismele de gestiune apare chiar dupa 30 de ani un progres important in ochii socialistului Bruckére: ,,In Republica franceza, asigurarea este facuta de companii capitaliste, muncitorul ofensat este prada companiilor care il frustreaza adesea de ajutoarele prevazute de lege. In imperiul german asigurarea este girata chiar de cei interesati".

Prezenta statului in sistemul de pensii

Pe 22 iunie 1889, Bismarck, cu votul pentru asigurarea de batranete-invaliditate, isi reia proiectul de atasare a muncitorilor la stat. Cotizatiilor acumulate si varsate in aceeasi masura de muncitori si patroni, statul german adauga partea sa de finantare si se ingrijeste de cheltuielile de gestiune. Asigurarea, obligatorie pentru salariile sub 2000 de marci, confera dreptul la o pensie la varsta de 70 de ani, dupa 30 de ani de cotizatie. Ea este girata de casele regionale mixte formate din muncitori, din patroni si din delegati ai guvernului.

Cotizatiile, inferioare celor care acopera boala, sunt mici (0,5% din salariu) dar protectia acordata este mai modesta decat o lasa sa se creada discursul oficial: din 500 de muncitori asigurati, numai 6 ajung la sfarsitul secolului la varsta de 70 de ani pentru a incasa o pensie de 562 de franci pe an. Nici o indemnizatie nu este oferita vaduvei sau orfanului. Sistemul de protectie este strict limitat la muncitorii din fabrica, muncitorii agricoli si colegii de breasla raman in afara plasei de protectie.