PENITENCIARUL - LOC AL EXECUTARII PEDEPSEI PRIVATIVE DE LIBERTATE

PENITENCIARUL LOC AL EXECUTARII PEDEPSEI PRIVATIVE DE LIBERTATE

E. Goffman, in lucrarea ,,Aziluri. Eseuri despre situatia sociala a pacientilor psihiatrici si a altor categorii de persoane institutionalizate', incadreaza penitenciarul alaturi de manastiri, unitati militare si nave de razboi, aziluri de batrani si spitalele de psihiatrie in categoria institutiilor totale. In aceeasi lucrare E. Goffman defineste astfel aceste asezaminte: 'o institutie totala poate fi definita drept un loc in care isi desfasoara viata si activitatea un numar mare de indivizi cu statut similar, despartiti de restul societatii pentru o perioada de timp apreciabila si care duc impreuna o viata strict delimitata, reglementata oficial de catre institutie' ([1]).

In baza acestei definitii putem constata ca persoana institutionalizata este pusa in situatia de a se supune unui regim de viata reglementat din exterior, in mod strict, si supus controlului unei instante asupra careia persoana in cauza nu are nici o influenta. In lucrarea mentionata, special destinata acestor institutii, Goffman apreciaza caracterul acestor institutii astfel: 'Caracterul lor delimitator sau total este simbolizat de interzicerea interactiunilor sociale cu lumea din afara si a parasirii institutiei, interdictie care, deseori, ia forma concreta in cladire ca atare: usi incuiate, ziduri inalte, sarma ghimpata, faleze abrupte, ape, paduri sau zone mlastinoase ' ( ).

Goffman face si o clasificare a institutiilor totale, din primul grup facand parte institutiile sociale care au scopul de a sprijini persoanele neputincioase, inofensive si care nu isi pot purta singure de grija - caminele pentru persoane cu handicap, aziluri de batrani, orfelinate. Al doilea grup, considerat de Goffman, este individualizat In functie de pericolul social pe care il reprezinta, in raport cu primul grup: sanatoriile TBC, spitalele de psihiatrie, leprozeriile. Desi persoanele din astfel de institutii nu pot fi acuzate de rea intentie, totusi prezenta lor in societate pune in pericol integritatea altor persoane, prin prisma afectiunilor de care sufera. In al treilea tip de institutii totale este luat in considerare si factorul de intentionalitate, persoanele a caror libertate este restransa reprezentand un pericol pentru cei aflati in libertate - este vorba de inchisori, penitenciare, lagarele pentru prizonieri de razboi, lagarele de concentrare. Este demn de remarcat ca in acest caz bunastarea prizonieri lor nu este obiectul acestor institutii, ratiunea acestora este destinata satisfacerii scopurilor persoanelor din afara, reglementarile interioare fiind stabilite de alte instante. Ultimele doua tipuri au caracteristici diferite de primele, deoarece sunt caracterizate de intentia indivizilor de a face parte din aceste institutii. Este vorba de unitatile militare, unde internarea in cazarmi este utila pentru desavarsirea pregatirii militare, la care se adauga navele de razboi, unde asumarea unei discipline stricte, favorizeaza indeplinirea obiectivelor; un ultim tip este cel al institutiilor care nu indeplinesc un rol social, ci din contra sunt destinate refugiului din societate a peroanelor care doresc sa se desavarseasca traind dupa anumite reguli religioase - manastirile.

O caracterizare a institutiilor totale se poate face luand in considerare notiunea de 'mediu' ca factor definitoriu al modului de viata. De exemplu, intre cele doua medii - al institutiilor totale si cel normal exista diferente care constau intr-o separare a locurilor unde se desfasoara activitatile asemenea, individul isi poate selecta persoanele cu care intra in contact, isi stabileste programul zilnic, isi proiecteaza actiunile viitoare pe diferite intervale de timp, in functie de interesele proprii, fiecare individ avand libertatea de miscare garantata de mediul social in care traieste. Isi poate schimba in functie de calitatile proprii activitatile zilnice si cele care ii asigura cele necesare vietii. Nu la fel stau lucrurile in ceea ce priveste institutia totala si in special penitenciarul. Oamenii sunt internati in penitenciar cu scopul de a ispasi o pedeapsa pentru anumite fapte apreciate ca periculoase de catre ceilalti membrii ai societatii. Rolul penitenciarului este de a asigura custodia persoanelor sanctionate de societate, de a incerca educarea acestora in vederea reintegrarii in societate si de a oferi o compensatie morala victimei, alaturi de celelalte tipuri de sanctiuni. In acest sens pe perioada detentiei institutionalizatul trebuie sa respecte un regim de viata strict, nerespectarea acestuia ducand la sanctiuni din partea personalului. Detinutul nu mai poate alege persoanele din grupul de loisir, locul de munca, activitatile preferate. Privarea de libertate este pretul pe care detinutul trebuie sa-l plateasca pentru a fi reabilitat.

1. Istoricul sistemului penitenciar din Romania

Urmarind formele de expresie ale sistemului de distributie a dreptatii intr-o societate, se pot trage concluzii precise cu privire la mentalitati, atitudini fata de criminalitate, toleranta fata de cei care depasesc limitele normalitatii specifice unei societati, intr-o anumita etapa istorica. Studierea locurilor de executare a pedepselor devin astfel indicatori utili in cercetarea sistemelor juridice din diferite epoci.

Sistemul penitenciar romanesc a cunoscut o evolutie sinuoasa, transformari le acestuia fiind influentate de sistemele de drept specifice popoarelor care au dominat teritoriile romanesti, de-a lungul timpului, sau care s-au aflat in contact cu teritoriile romanesti.

Izvoarele istorice, referitoare la sistemul juridic aplicat pe teritoriile locuite de romani devin mai numeroase pe masura ce ne apropiem de epoca moderna, informatiile despre sistemul de drept din trecut sunt inexistente sau incomplete.

Astfel nu sunt marturii directe despre sistemul juridic si particularitatile dreptului practicat in Dacia antica. Exista informatii tangentiale despre geto-daci, provenite de la istoricii greci, Herodot numindu-i 'cei mai viteji si drepti dintre traci', sau din alte surse la fel de inconsistente.

Date mai numeroase pot fi obtinute dupa cucerirea Daciei de catre romani, In urma razboaielor din anii 10 1-1 02 si 105-106, cand peste dreptul dacilor s-a suprapus dreptul roman. De mentionat ca dreptul roman a continuat sa functioneze pe teritoriile Daciei si dupa retragerea aureliana din anul 274 e.n. ([3]).

Ulterior legislatia bizantina a influentat legislatia din voievodatele romanesti, pana In anul 1453, anul cuceririi Constantinopolului de catre Imperiul Otoman.

Dreptul bizantin a functionat pe teritoriul celor trei voievodate romanesti sub titulatura Jus Vlachicum sau Legea Romaneasca ( ), constituita dintr-o suprapunere a legii bizantine peste elemente dacice si influentate de legile popoarelor migratoare, care prin asimilarea lor de locuitori s-au cristalizat in ceea ce purta numele de datina norodului (idem).

In secolul XV se produce o sectionare a dreptului romanesc in Trasnistria, unde ascensiunea politica si militara a nobililor unguri au impus dreptul maghiar pe teritoriul acestei provincii.

Cei pedepsiti pana In secolul al XIV -lea erau incarcerati in gropinete si saline despre care nu au mai ramas date in prezent.

In secolul XVII, privarea de libertate se executa in case parasite, beciurile curtilor domnesti, gropi adanci si ocne, aplicarea acestor pedepse facandu-se in cea mai mare parte in mod arbitrar, prizonierii fiind lipsiti de orice drept. Vointa domnului era cea care putea aduce nenorocirea sau iertarea, legea fiind ceva aproape necunoscut in acea perioada, 'lege' devenind orice dorinta a domnitorului.

Informatii despre dreptul transilvanean pot fi obtinute din lucrarea Privatiuni de libertate in feudalism in Ungaria ([5]). In aceasta provincie romaneasca, in secolul XVIII - inceputul sec. XIX, aristocratia maghiara incercand sa controleze nemultumirile populatiei romanesti, au construit permanent penitenciare in tot Ardealul, fiecare capitala de judet din Transilvania posedand cate un astfel de edificiu.

In celelalte doua principate romane apar primele reglementari in domeniu in prima parte a secolului XIX. Prin Regulamentul Organic din 1834, se fac primele reglementari cu privire la siguranta, hrana si conditiile de viata in inchisori.

In anul 1862 are loc reforma introdusa de AJ. Cuza, in domeniul penitenciarelor prin

Regulamentul pentru organizarea stabilimentelor penitenciare si cele de binefacere din Romania.

La data de 1 februarie 1874, regele Carol 1 a promulgat Legea inchisorilor, in care era reglementat modul de executare a pedepsei si infiintarea de inchisori pentru minori.

Anul 1929 a impus Legea pentru organizarea penitenciarelor si institutiilor de preventie ca cea mai avansata lege in domeniu a momentului pe plan international, 'Congresul Comisiei Internationale Penale si Penitenciare de la Praga si-a insusit exact aceleasi principii de executare a pedepsei pe care Romania le adoptase cu un an inainte, iar o parte dintre acestea se regasesc si in Ansamblul de Reguli minime pentru Tratamentul Detinutilor, adoptat de O.N.U. in 1955. ([6]).

Dupa anul 1944, conceptia privind modul de executare a pedepselor se modifica. Acum se poate vorbi despre detentia politica, ideologia nou impusa societatii romanesti permitand etichetarea unor persoane ca avand un comportament antisocial prin prisma optiunilor politice diferite. In acest sens apare Regulamentul pentru infiintarea si functionarea centrelor de internare.

Hotararea Consiliului de Ministri nr. 1554 / 1952 adopta ca mod de executare a pedepsei efectuarea unor activitati utile. Sunt infiintate coloniile de munca, domiciliul obligatoriu si batalioanele de munca. In baza acestei legi institutia penitenciara a contribuit la realizarea unor lucrari de interes national: Canalul Dunare - Marea Neagra, complexul hidroenergetic de la Bicaz, sistemele de irigatii din Dobrogea, etc. (idem)

La data de 18 noiembrie 1969,a fost adoptata Legea nr. 23 privind executarea pedepselor. Pana la sfarsitul anului apare si Regulamentul de aplicare a acesteia. Cele doua documente sunt in vigoare si in prezent si reglementeaza: organizarea locurilor de detinere, regimul persoanelor condamnate, drepturile si indatoririle acestora, sanctiunile ce se pot aplica.

2.Regimuri de detentie

Cautarile legiuitori lor de a asigura efectuarea pedepselor astfel incat sa fie indeplinite in totalitate functiile penitenciarului s-au cristalizat in cateva tipuri de regimuri de detentie:

• detentia in comun;
• regimul celular pennsylvanian;
• regimuri mixte, regimul auburnian si regimul progresiv;
• regimurile deschise sau de incredere ([7]).

In urma experientelor dobandite de specialisti prin compararea diferitelor tipuri de regimuri de detentie se poate concluziona ca nu exista un tip ideal de satisfacere a pedepselor privative de libertate, in cele mai multe cazuri, efectul asupra prizonierului fiind conditionat de calitatile moral-volitive ale acestuia, existand diferite grade de interiorizare a pedepsei si de recunoastere a vinei. Racordarea celor doua dimensiuni spirituale, dependente de personalitatea fiecaruia, devine o problema in fata celor insarcinati cu supravegherea executarii pedepselor, aceasta corelatie fiind influentata permanent de mediul ostil oferit de institutia penitenciara.

Detentia in comun

In acest sistem de detentie, (indivizii locuiesc in comun, dorm in dormitoare comune, mananca impreuna si muncesc impreuna.

Avantaje: este cel mai ieftin sistem de executare a pedepsei, permite asigurarea organizarii eficiente a muncii.

Dezavantaje: sistemul nu contribuie la dezvoltarea morala a detinutului, care este expus unor comportamente de natura sa-l indeparteze de actiunile de socializare si reeducare. In acest caz individul poate fi corupt de mediul penitenciar astfel incat la liberare sa fie mai desocializat decat era inainte de internare. De asemenea personalul nu poate efectua un control eficient asupra contactelor dintre detinuti, acestia avand posibilitatea sa comunice intre ei sustragandu-se supravegherii angajatilor.

Regimul de detentie individuala (pennsylvanian)

Regimul pennsylvanian se bazeaza pe principiul izolarii complete a detinutului de ceilalti detinuti. Acesta locuieste singur in celula. Pe intreaga perioada a detentiei, celula devine universul sau de viata. In celula munceste, doarme, mananca. Atunci cand este scos la plimbare prizonierul este obligat sa poarte o cagula pentru a i se ascunde identitatea.

Avantaje: izolarea totala favorizeaza meditatia, determinand interiorizarea vinei si     ulterior regretul pentru fapta comisa. De asemenea, un astfel de regim evita promiscuitatea specifica regimului de detentie in comun.

Dezavantaje: este un regim de detentie scump, care presupune constructii costisitoare, munca nu mai este organizata eficient. Acest regim poate avea si efecte contrare scopurilor initiale: favorizeaza tuberculoza, depresiile si mai multe tulburari mentale.

Regimul aubumian

Acest regim se doreste o combinatie intre regimul de detentie in comun si cel individual, cu scopul de a elimina dezavantajele celor doua regimuri anterioare si de a maximiza beneficiile oferite de avantajele celor doua sisteme. Mai exact regimul aubumian consta in izolarea pe timp de noapte a detinutilor, iar restul activitatilor se desfasoara in comun. Restrictia care se impune este interdictia comunicarii: detinutul nu are voie sa vorbeasca cu ceilalti.

Avantaje: este superior regimului individual de executare a pedepsei, deoarece efectele nedorite asupra sanatatii sunt eliminate, permite organizarea corespunzatoare a muncii si de asemenea este mai profitabil din punct de vedere moral decat sistemul individual si cel comun, prin despartirea celor doua tipuri de activitati: locul de odihna si cel unde se desfasoara activitatile de zi. Acest regim asigura o minima intimitate a vietii, a carei lipsa este acuzata in celelalte tipuri de detentie.

Dezavantaje: desi comunicarea este interzisa, aceasta constituie o nevoie fireasca si naturala a omului, iar aceasta regula este incalcata fara exceptie, personalul neavand posibilitate a de a asigura in totalitate aceasta interdictie. Sistemul astfel creat devine vulnerabil si poate fi usor manipulat de catre detinuti. Desi incalcarea acestei reguli atrage dupa sine sanctiuni, acestea nu sunt suficiente pentru a asigura respectarea acesteia, iar respectarea acesteia produce si ea o serie de efecte nefaste asupra psihicului detinutului.

Regimul progresiv sau irlandez

Este cel mai evoluat sistem de detentie, in care regimul de detentie se desfasoara in mod gradat, etapizat. Detentia consta in executarea de faze succesive: de la detentia individuala de zi si de noapte se ajunge la libertate totala. Prin aceasta se incearca socializarea totala a celui care a trecut prin perioada de detentie.

Acest sistem care a inceput sa fie aplicat din anul 1828 si prezinta o serie de avantaje, In primul rand datorita faptului ca privarea de libertate devine mijlocul prin care individul e readaptat la viata sociala, perioada de timp petrecuta in penitenciar fiind folosita pentru a corecta erorile de comportament ce au impus recluziunea.

Sistemul actual cuprinde mai multe etape. Se trece de la izolare completa si se merge pana la libertate. Se incearca evitarea socului pe care individul il poate resimti la trecerea de la regimul strict din penitenciar la cel din libertate. Pe parcursul detentiei, comportamentul detinutului il ajuta pe acesta sa treaca intr-o faza superioara sau il poate retrograda la o faza inferioara a programului de detentie.

Scopul final al perioadei de detentie nu este cel de a-l pedepsi 'exemplar' pe detinut, ci de a-l reeduca, in vederea asigurarii reintegrarii acestuia in societate.

Sistemul penitenciar din Romania

Autoritatea romaneasca in domeniu este Administratia Nationala a Penitenciarelor. In subordinea acesteia se afla 43 de unitati penitenciare distribuite pe intreg teritoriul tarii. Administratia Nationala a Penitenciarelor este subordonata Ministerului Justitiei, finantata de la bugetul de stat si din venituri extrabugetare.

Penitenciarele din Romania sunt clasificate in functie de: volumul, complexitatea sarcinilor si gradul de pericol social. (idem)

In Romania exista urmatoarele categorii de penitenciare:

a) penitenciare de maxima siguranta: Aiud, Arad, Bucuresti-Jilava, Bucuresti-Rahova, Craiova, Gherla, Iasi, Margineni, Poarta Alba;

b) penitenciare de categoria 1: 24 de penitenciare printre care se afla un penitenciar de femei amplasat la Targsor si un penitenciar pentru minori si tineri la Craiova;

c) la cele de mai sus se adauga: 3 centre de reeducare pentru minori: Gaesti, Tichilesti, Targu Ocna, 5 spitale penitenciar: Bucuresti, Colibasi, Dej, Poarta Alba, Targu Ocna; Scoala Militara de Administratie Penitenciara Targu Ocna; Baza de Aprovizionare, Reparatii si Gospodarire Jilava.

Repartizarea detinutilor in penitenciar se face in functie de gravitatea faptelor comise si a recidivei. De asemenea, femeile executa detentia separat de barbati si minorii separat de adulti.