EFECTE ALE INSTITUTIONALIZARII

Subiectul copiilor institutionalizati este important de abordat, deoarece ei sunt numiti frecvent de documentele UNICEF ca o categorie de copii "in circumstante deosebit de dificile: "Prin aceasta se intelege ca majoritatea dintre ei au facut fata unui triplu dezavantaj:

v     experienta care a facut ca ei sa se afle in imposibilitatea de a creste in propria familie, experienta foarte traumatizanta in toate variantele sale ;

v     in majoritatea cazurilor se adauga dezavantajul de a fi ingrijiti intr-un mediu institutional, care adesea nu numai ca esueaza in a raspunde nevoilor lor fizice, sociale si psihologice de baza, dar ii pune in fata unor experiente in care li se incalca drepturile si devin subiectul neglijarii, tratamentelor fizice si sexuale abuzive;

v     copiii institutionalizati se confrunta cu nesiguranta viitorului lor. Lipsa oportunitatilor de invatare a rolurilor si deprinderilor necesare vietii adulte, deprivarea de experientele emotionale indispensabile adaptarii sociale adecvate, absenta suportului acordat de obicei de familie intuneca prognosticul evolutiei lor. Lipsiti de parinti, lipsiti de origine si nepregatiti pentru a deveni adulti , au putine sanse de a se adapta cu succes in societate , astfel incat pe multi ii vom regasi cautand sau primind refugiu in alte medii institutionalizate , cum ar fi inchisorile sau spitalele psihiatrice (Neamtu, 2003).

Intreruperea sau deteriorarea relatiilor dintr-o familie devine o situatie frustranta, stresanta pentru copil, generatoare de dezechilibre biologice si psihice, cu consecinte severe asupra dezvoltarii copilului.

Separarea copilului de familie si internarea in institutiile de ocrotire genereaza fenomenul de stresare prin privarea acestuia de satisfacerea trebuintelor primare si a trebuintelor psiho-sociale. Copilul lipsit de intimitatea relatiilor familiale va prezenta dezechilibre biologice si psihice si cu cat varsta copilului este mai mica, cu atat consecintele vor fi mai severe.

Destramarea relatiei mama-copil determina, datorita carentei afective materne, modificari biologice si psihice ce impiedica sau intarzie procesul de dezvoltare normala a copilului (Mocean, 2003)

Consecintele abandonarii copilului si institutionalizarii acestuia determina anumite efecte care sunt reprezentate de carente multiple: carente in sfera dezvoltarii fizice, carente ale proceselor psihice, tulburari de personalitate, carente de ordin spiritual. (Revista Retelei pentru Prevenirea Abuzului si Neglijarii Copilului, nr.3, 2002)

Primele date privind aceste consecinte negative ale abandonului in institutii sunt furnizate de pediatrie.

Trasaturile cele mai evidente sunt: apatia, paloarea, varsaturile dese, o relativa imobilitate, liniste excesiva, lipsa de raspuns la un zambet sau un gangurit, absenta cresterii in greutate in ciuda meselor consistente cu dieta adecvata, somn insuficient, o expresie de nefericire, inclinatii spre episoade febrile, absenta deprinderilor de supt, distonie neuro-vegetativa, anorexie nervoasa, dispnee psihogena, management insuficient al stresului cu prelucrare neadecvata a conflictelor si chiar episoade suicidare, si lista ar putea continua.

In diverse cazuri de abandon al unui minor, traumatismul psihic puternic cauzeaza si varsaturile, care conduc la afectiunea organica severa - atrepsie - in remedierea careia tratamentul dietetic si medicamentos realizeaza prea putin. Fondul emotional pozitiv, atentia acordata personalitatii, senzatia de siguranta "agatarea", trairea sentimentului de apartenenta, de dragoste pot fi, cu brio, factori utilizati in interventie, pentru o influenta puternica in remedierea acestor aspecte. (Miclea, 1999, Luban-Plozza, Pöldinger, Kröger, 1996, Glorion 1999

Lowery, Bender, Goldfarb au constatat ca, dupa trei ani de institutionalizare, efectele negative asupra psihicului copilului au un caracter ireversibil. Lowery precizeaza ca ireversibilitatea se instaleaza iremediabil la copiii institutionalizati in timpul primului an de viata, in timp ce la copiii internati in al doilea an sau al treilea tulburarile au sanse de corectare. Bowlby spune ca principala cauza care sta la baza intarzierii in dezvoltarea copilului este absenta mamei. (Dumitrana, 1998)

Apoi, in ciuda faptului ca majoritatea au inteligenta peste nivelul mediu, copiii institutionalizati au rezultate scolare ce nu sunt in concordanta cu posibilitatile lor intelectuale si multi dintre ei prezinta risc crescut de esec scolar.

Odata cu intrarea in primul an de scoala, la copilul ocrotit in centrele de plasament se constata, mai frecvent decat la copilul din familie, mari dificultati in insusirea constienta a citirii, a exprimarii corecte in propozitii, dificultati in realizarea operatiilor de analiza si sinteza a literelor in cuvinte si a cuvintelor in propozitii, mari dificultati in formarea deprinderilor de calcul mintal si rezolvarea problemelor. In clasa a IV-a, raman deficitare citirea constienta, povestirea independenta corecta, formarea ideilor principale, automatizarea deprinderilor de calcul mintal, formarea notiunilor generale. Chiar si actiunea de reticenta si respingere manifestata fata de elevii institutionalizati determina un raspuns din partea acestora, manifestat prin violenta, inchidere in sine, dezinteres fata de invatare, indisciplina, forme de "aparare" negative, ostile, ce impiedica obtinerea randamentului invatarii, corespunzator capacitatilor lor intelectuale (www.copii.ro/bi_7iun2001)

1 STAREA SANATATII SI DEZVOLTAREA MOTORIE

In lucrarea "Copilul Institutionalizat" a Magdalenei Dumitrana (1998) sunt prezentate cercetarile realizate de Provence si Rito care subliniaza faptul ca dezvoltarea motorie este cel mai putin afectata, iar din a doua luna de viata se manifesta intarzierea limbajului care se accentueaza pe parcursul primului an de viata.

Relatiile personale sunt in mod clar tulburate, iar repertoriul de raspunsuri intalinte in mod obisnuit la copilul in varsta de peste sase luni este distorsionat la copilul institutionalizat,atat in ceea ce priveste momentul aparitiei cat si manierea de expresie.

Una dintre consecintele pe care institutionalizarea le are asupra sanatatii fizice si care a fost remarcata de Rene Spitz este rata mortalitatii care desi s-a diminuat mult, reprezinta o caracteristica a copilului din institutie. El a remarcat o tendinta spre imbolnavire si spre deces mai ales din a treia luna de viata.

Provence si Lipton au alcatuit un tabel (tabelul nr 3) al intarzierilor in comportamentul motor in primul an de viata, care sublineaza calea parcursa de copilul institutionalizat de la un start normal la nastere spre o degradare progresiva.

Intarzierile in comportamentul motor in primul an de viata:   

Tabel nr. 3

2 DEZVOLTAREA INTELECTUALA SI A LIMBAJULUI

Dezvoltarea intelectuala si a limbajului la copilul institutionalizat este reprezentata de dezvoltarea intelectuala (gandire, inteligenta) si din aceasta cauza este unul dintre cele mai investigate domenii cu privire la copilul institutionalizat.

In aceeasi lucrare a Magdalenei Dumitrana, "Copilul institutionalizat", (1998) studiile realizate de Goldfarb pun in evidenta diferentele care exista in dezvoltarea intelectuala la copiii institutionalizati. Goldfarb evalueaza 15 perechi de copii cu varsta cuprinsa intre10 si 14 ani. Un grup de 15 copii care s-a aflat in institutie de la varsta de 3 luni pana la trei ani si jumatate iar celalalt grup nu a avut aceasta experienta. In momentul efectuarii studiului cei 30 de copii se aflau in familii adoptive comparabile din punct de vedere socio-profesional si educational. Diferentele dintre cele doua grupuri se datorau experientei din mica copilarie.

Dezvoltarea intelectuala a copiilor institutionalizati fata de copiii aflati in familii

Tabel nr.4

Limbajul este supus unei deteriorari progresive. Provence si Lipton fac o trecere in revista a studiilor care evidentiaza faptul ca in institutii, copiii mici vocalizeaza cu mult mai putin si sunt mult mai tacuti decat cei crescuti in familie.

Defectele de limbaj par a deveni clar manifestate din a doua luna de viata, primele semne fiind diminuarea cantitativa a emisiilor vocale cu sau fara stimulare din partea adultului, precum si lipsa calitatii vocalizarii. Dupa a sasea luna de viata copiii sunt foarte tacuti. Aproape ca nu exista emisie vocala spontana, in sensul utilizarii de catre copil a vocalizarilor catre sine insusi si jucariile sale, ori pentru a initia un contact cu o alta persoana.

Un studiu realizat de Calin Dragoi pe copiii institutionalizati din Romania subliniaza faptul ca acestia au o abilitate verbala scazuta, determinata de intarzieri in dezvoltarea vorbirii, insuficiente in dezvoltarea vocabularului, lipsa unui cod lingvistic suficient elaborat, frecventa utilizare a unor structuri gramaticale gresite, capacitate redusa de intelegere a mesajelor verbale.

La nivelul invatamantului primar sunt semnalate urmatoarele insuficiente:

♦ limbaj nesatisfacator dezvoltat;

♦ insuficienta dezvoltare a deprinderilor grafice necesare insusirii scrisului;

♦ prezenta tulburarilor de vorbire;

♦ instabilitate emotionala si de comportament;

♦ capacitate reduaa de concentrare;

♦ lipsa deprinderilor necesare vietii in colectivitate.

La nivelul invatamantului secundar

♦ lacune mari in cunostintele generale, absolut necesare pentru intelegerea adecvata a materiilor de studiu.

♦ capacitate deficitara de exprimare si de intelegere a mesajelor verbale;

♦ neinsusirea adecvata a deprinderilor de calcul aritmetic predate in ciclul primar;

♦ comportament dificil;

♦ insuficienta asimilare a deprinderilor de scris-citit;

♦ instabilitatea atentiei si o redusa capacitate de concentrare;

♦ prezenta defectelor de vorbire

3 ECHILIBRUL EMOTIONAL

Un alt grup de tulburari provocate de abandonul in institutii se raporteaza la dezvoltarea personalitatii. Aceasta directie este studiata in legatura stransa cu tulburarile emotionale si cu distorsiuni in relationarea sociala.

Insemnatatea fundamentala a afectivitatii este subliniata de fenomenul de piticism (nanism hipofizar) intalnit la copiii institutionalizati. Deprivarea afectiva duce la piticism chiar in conditiile in care hrana este adecvata. S-a observat ca furnizarea dietei adecvate nu conduce la recuperarea intarzierii in dezvoltare decat in momentul in care tulburarile emotionale sunt corectate.

La comportamentul manifestat de deprivare afectiva se adauga alte manifestari care atesta tulburarea echilibrului emotional: fuga si anxietate, hiperactivitate la care se adauga efectele adiacente ca incapacitatea de concentrare si rezultate scolare slabe. O mare parte din caracteristicile copilului institutionalizat pot fi efecte ale altor cauze cum ar fi: eventuale defecte genetice, standardul scazut al mediului sociocultural de provenienta, caracteristici energetice ale sistemului psihic ce induc hiper- sau hipoactivism, dificultati in concentrare.

In lucrarea Magdalenei Dumitrana (1998), "Copilul institutionalizat", Levy (1937) stabileste cateva trasaturi tipice ale copiilor din institutii:

relatii superficiale;

nici un sentiment real,o incapacitate de a simpatiza oamenii ori de a-si face prieteni adevarati

inaccesibilite care exaspereaza pe cei care incearca sa-i ajute;

nici un raspuns emotional , in situatii in care acesta ar fi normal sa apara;

furt;

lipsa de concentrare la scoala.

Pe baza studiilor realizate asupra copiilor institutionalizati, Bender formuleaza anumite trasaturi caracteristice ale unui sindrom pe care-l denumeste "tulburare comportamentala psihopatica" sindrom specific copilului abandonat in institutie.

Copilul care sufera de acest sindrom este caracterizat prin urmatoarele:

incapabil de a iubi sau de a se simti vinovat;

nu este constient;

materialul imaginativ inconstient este putin profund si releva doar o tendinta de a reactiona la impulsuri sau experiente imediate;

incapacitatea de a intra intr-o relatie , face imposibila terapia sau chiar educatia;

nu exista capacitate de a conceptualiza si mai ales un concept al timpului, astfel incat subiectii nu-si pot aminti experientele din trecut si nu pot beneficia de ele.

In ceea ce priveste situatia copiilor institutionalizati din Romania, din perspectiva tulburarilor afective sunt inregistrate accese de furie, hiperreactivitate, pasivitate, apatie extrema, autism. Chiar si la copiii relativ bine integrati si aparent echilibrati din punct de vedere afectiv se remarca o dezvoltare a sentimentelor saracita si dificultati in stabilirea contactelor sociale.

Elena Macavei (1989) subliniaza cateva probleme intalnite la copiii institutionalizati:

1. trebuintele afective ale copiilor sunt mai mari decat posibilitatea de satisfacere a lor;

2 .restrictiile vietii in colectiv declanseaza stari de nevrozitate colectiva marcate de crize de afect;

atitudini revendicative (gelozie, posesivitate, regresii comportamentale-suptul degetului,leganatul)

Aceste manifestari sunt consecinte ale nevrozei de abandon, datorita carentei afective materne si neglijarii copilului de catre adultul substitutului matern. Saracia emotionala, apatia determina performante intelectuale scazute, care dau tabloul unei deficiente fara ca aceasta sa existe in realitate (Dumitrana, 1998)

Cercetarea privind neglijarea si abuzul asupra copilului in institutii de protectie sociala realizata in 1999 de IOMC si UNICEF (www.unicef.org/romania) este primul studiu, pe aceasta tema, efectuat in Romania, pe un esantion reprezentativ.

Scopul principal al studiului a fost obtinerea unei baze de date privind formele si dimensiunea fenomenului de neglijare si abuz in institutii care sa ajute decidentii la elabo-rarea strategiilor si a programelor de prevenire si de interventie in vederea diminuarii/eliminarii fenomenului. Studiul s-a realizat pe un esantion de 164 de copii aflati in institutii de protectie, avand varsta cuprinsa intre 0 si 18 ani, reprezentand 7,8% din efectivul populatiei din institutiile studiate (centre de plasament si camine spital). Esantionul realizat reprezinta 96,1% din esantionul proiectat (291).

Studiul a relevat existenta, printre altele, a tuturor formelor de abuz (psihologic, fizic, emotional, dar si sexual) si, deci, a unui echilibru emotional instabil, deficitar la acesti copii, echilbru afectat si de abuz.

Copilul institutionalizat este supus abuzului psihologic cand in mediul sau de viata nu sunt create conditii pentru structurarea achizitiilor de practici si de comportamente sociale sustinute si cerute. Din datele studiului a reiesit faptul ca experientele copilului in ambientul fizic si social exterior institutiei sunt foarte limitate. Multi dintre ei nu-si cunosc istoria, nu stiu de cat timp se afla in institutie, motivul pentru care se afla acolo si pentru cat timp. Abuzul psihologic se manifesta in institutii si prin comportamente neadecvate ale personalului, in diferentierea relatiei cu copilul, in functie de genul acestora. Este vizibila, la o parte dintre copiii institutionalizati, pierderea identitatii de gen manifestata prin imposibilitatea deosebirii fetelor de baieti.

Abuzul emotional consta in actiuni si practici neadecvate ale adultului care induc copilului trairi, emotii si sentimente negative, cum ar fi: frica, teroarea, insecuritatea, incertitudinea, durerea, nefericirea. Multe forme ale abuzului emotional sunt aplicate mascat in institutii pentru disciplinarea copilului (umilire, izolare, amenintare).

Abuzul fizic consta in actul deliberat al adultului prin care provoaca o suferinta fizica copilului. In institutii, abuzul fizic se manifesta prin batai, suprimarea meselor, izolarea fizica, obligarea la diferite munci umilitoare - practicate ca pedepse.

Aproape jumatate dintre copiii aflati in institutii (48,8%) confirma practicarea bataii drept pedeapsa.

Majoritatea copiilor au afirmat, in studiile calitative, ca ponderea batailor in institutii a scazut in ultimii 2-3 ani.

Abuzul sexual consta in expunerea, implicarea sau obligarea unui copil la acte sexuale cu contact genital, oral, anal si fara contact, prin avansuri, gesturi, propuneri, mangaieri, vizionari, de catre o persoana de sex diferit sau de acelasi sex cu copilul. Din datele studiului a reiesit ca 36,1% dintre copiii din institutii au cunostinta despre obligarea unor copii la practici sexuale. Copiii au mai mentionat si ca, intr-o pondere foarte mare (peste 60%), abuzatori sunt copiii mai mari din institutii. Relatiile sexuale abuzive intre copii din institutii sunt, de regula, de tip homosexual (www.unicef.org/romania)

4 COMPORTAMENTUL SOCIAL AL COPILULUI INSTITUTIONALIZAT

Legate strans de problemele afective la copiii institutionalizati, apar si tulburarile comportamentului social.

Rene Spitz mentioneaza cateva aspecte legate de comportamentul social al copilului mic din institutie. El spune ca pe langa intarzierile severe in dezvoltare apar si schimbari in structura reactiei fata de straini. Comportamentul obisnuit poate varia de la o extrema manifestare de prietenie, combinata cu o evitare anxioasa a obiectelor fara viata (Dumitrana,1998).

Un alt autor spune ca exista doua trasaturi socio-emotionale principale care se manifesta la copiii si tinerii scosi din familia lor naturala. El inregistreaza sentimentul de instrainare prezent in special la copiii aflati in grija unor familii adoptive precum si sentimentul de izolare la cei plasati in casele de copii. Dificultatile de relationare socio- emotionala ale copilului institutionalizat au determinat nasterea interesului pentru adaptarea sociala de mai tarziu a persoanelor avand experienta abandonului si institutionalizarii

Un studiu al Comitetului National Roman Unicef desfasurat pe populatia romaneasca considera ca una din cauzele aparitiei comportamentului deviant al minorului este abandonarea acestuia de catre familie si internarea lui in casa de copii.

Comportamentul deviant cu referinta la adaptarea sociala capata, dupa Hewitt si Jenkins, trei structuri avand fiecare coerenta unui sindrom.

Sindromul comportamentului nesocializat agresiv, constand in sfidare, cruzime, initiere de batati, sentimente de vionovatie inadecvate situatiilor. Sindromul acesta apare la copiii singuratici, a caror situatie se datoreaza respingerii parentale, fie ca este vorba de nelegitimitate, ori de respingere pe fata sau ostilitate clara.

Sindromul comportamentului socializat delincvent consta in furturi, activitati

Sindromul bandei. Este asociat cu fenomenul neglijarii din partea parintilor si delincventa in familie. Acesti copii traiesc in cartiere cu incidenta mare de delincventa , dar au relatii relativ normale cu familia si parintii lor.

Sindromul comportamentului suprainhibat sau nevrotic legat de un defect ori suferinta fizica cronica a copilului, fie de reprimare , suferita in familie datorata unui tata hipercritic, ilogic sau dominator.

Doua din comportamentele de mai sus se datoreaza unui nivel de socializare scazut, determinat in principal de abandonarea copilului de catre familie, fie prin respingere deschisa, fie prin neglijare cronica. Un contact oarecare cu familia poate ameliora intr-o oarecare masura sentimentul copilului abandonat si poate avea efecte benefice asupra comportamentului sau social.

Institutionalizarea, prin efectele sale secundare de deprivare materna si sociala, determina cresterea sentimentelor de insecuritate si de lipsa de valoare resimtite de copii, antrenand in acelasi timp scaderea respectului de sine.

Una dintre trebuintele sociale de baza este nevoia de dependenta. Subiectii institutionalizati care nu au fost niciodata in grija parintilor si nu au trait nici un fel de relatie cu ei au o nevoie de dependenta foarte scazuta, in timp ce aceia care au avut experinta ingrijirii de catre parinti, manifesta foarte puternic trebuinta de a depinde de o alta persoana.

Nevoia de afiliere este exprimata prin preocuparea de a stabili si mentine relatiile afective pozitive cu alte persoane precum si prin dorinta de a fi placut si acceptat. Nevoia de afiliere la copilul institutionalizat apare din teama de respingere, aparuta in urma repetatelor experiente de interactiuni interpersonale esuate.

In timp ce la copilul crescut in propria familie apare ca urmare a experientelor anterioare pozitive ce l-a invatat ca ceilalti oameni sunt o sursa de bucurie si gratificatie.

Deprivarea sociala determinata de institutionalizare determina cresterea nevoii de afiliere impreuna cu scaderea sentimentului propriei valori.

La copiii institutionalizati se poate observa existenta unei puternice tendinte de a fi supusi tulburarilor psihoafective mai frecvent si intr-un grad mai profund decat copiii neinstitutionalizati (Dumitrana, 1989).