PROCESUL CUNOASTERII SPECIFICE MEDICINEI VETERINARE IN PERSPECTIVA ISTORICA

PROCESUL CUNOASTERII SPECIFICE MEDICINEI VETERINARE IN PERSPECTIVA ISTORICA

Cunoasterea animalelor a evoluat de la inregistrarea contemplativa a formei, comportamentului si fenomenelor legate de biologia si patologia lor catre sintezele ce au creat premizele aparitiei medicinei veterinare.

Actul medical veterinar a fost realizat de om mai intai intuitiv, apoi prin rationamente tot mai complexe in care intrau si elemente apartinind medicinei umane. Deci, procesul cunoasterii in medicina veterinara s-a bizuit atat pe cunoasterea animalelor, cat si a actului medical. Omul s-a nascut ca specie prin sentimentul religios care l-a diferentiat de animale. Aceasta desprindere de animalitate, a fost posibila datorita capacitatii sale de a-si reprezenta lumea disociat material si spiritual.

Profanul reprezinta realitatea inconjuratoare perceputa de om, este gandirea rationala, concreta, pe cand sacrul este gandirea simbolica, religioasa, ce are o existenta paralela, care se manifesta ca o realitate de alt ordin decat cea naturala, fiind perceput exclusiv prin componenta religioasa a psihicului uman, respectiv "lumea de dincolo".

Sacrul este calitativ diferit de profan, totusi el se manifesta oricand si oriunde in lumea profana.

La inceputul existentei sale, omul a avut o gandire exclusiv sacra. Gandirea sacra a omului arhaic a folosit mai mult simboluri in raporturile sale cu natura. In aceasta perioada, doctrina medicala avea un caracter religios, simbolic.

Omului I-au fost necesare pentru o supravietuire intr-o natura ostila, in afara sprijinului divinitatii si o "teorie" necesara activitatii concrete a vietii reale.

Cel care va realiza despartirea medicinei rationale de cea simbolica (religioasa) va fi Hippocrate in Grecia antica, moment ce va reprezenta iesirea gandirii medicale de sub tutela sacrului, ceea ce se va accentua in timp.

Gandirea simbolica, cel putin in medicina, a premers, prevestind ceea ce gandirea rationala avea sa fundamenteze prin teorie. Astfel, sacrul, perceput ca unitate dialectica formata din pur(curat) si impur(spurcat) a condus omul la ideea separarii bolnavilor si mortilor de comunitate, si a purificarii prin apa(botez) sau foc(incinerare), aceste practici religioase reprezentand de fapt primele masuri luate de om in prevenirea bolilor transmisibile.

Religiile, incorporeaza, pastrand ca un depozit arheologic cele mai vechi forme de gandire simbolica, peste care se vor suprapune in timp, elemente conceptuale ale medicinei, cladite pe gandirea rationala. Pentru acest motiv, medicina nu trebuie sa evite in studiul istoriografiei sale, izvoarele religioase.

De la aparitia sa si pana in epoca moderna, medicina cunoaste doua ipostaze cu existente paralele, avand numeroase intrepatrunderi si interactionari ( arta si mestesug, stiinta).

Medicina, indiferent de subiectul care si-l propune ca obiectiv, are tangenta atat cu arta, cat si cu stiinta. Medicina este arta pentru ca in demersurile sale se bazeaza pe intuitie, pe interpretari personale, aceasta situatie datorandu-se faptului ca medicina elaboreaza definitii vagi, lipsite de exactitatea formulelor ingineresti.