Restaurari intracoronare

Restaurari intracoronare

Cand exista o cantitate suficienta de tesuturi dure dentare restante care sa asigure retentia unei restaurari si protectia coroanei dentare la actiunea fortelor de masticatie, se vor realiza restaurari intracoronare. In aceste circumstante, coroana dintelui si restaurarea sunt dependente de rezistenta structurilor restante pentru asigurarea integritatii structurale.

Restaurarile intracoronare pot fi:

-restaurari prin tehnici directe:

- din amalgame de argint (AA)

- din cimenturi ionomere de sticla (CIS)

- din rasini compozite (RC)

- din ormoceri (OC)

- incrustatii prin tehnici indirecte:

- metalice (aliaje nobile)

- din rasini compozite

- din ceramica si metaloceramice (Bratu D. "Bazele clinice si tehnice ale protezarii fixe, 2006)

In stomatologie ca si in biologie, in general, limitele nu se pot plasa decat tinand cont de particularitatile fiecarui caz in parte. Exista indicatii clare pentru fiecare gen de restaurare directa si/sau indirecta. In tabelul 1 sunt evaluate comparativ diferitele tipuri de restaurari intracoronare.

1 Restaurari Directe

Etapa pe care o parcurge stomatologia chiar si la ora actuala este inca una predominant restaurativa. Pentru un clinician cu experienta nu este greu de decis cand o coroana este indicata in loc de o restaurare intra- sau extracoronara. Cu toate acestea in urma cu 30 de ani companiile de asigurari americane au tulburat situatia. Multe companii au platit relativ bine pentru restaurari intracoronare din amalgam, dar nu au acceptat intotdeauna hotararea stomatologilor de a aplica restaurari extracoronare sau coroane partiale. Multi stomatologi au fost influentati de companiile de asigurari si au aplicat coroane totale in situatii in care restaurari mai putin intinse ar fi fost adecvate.

S-a creat o confuzie in ceea ce priveste indicatiile restaurarilor intra-, extracoronare, coroanelor partiale sau totale. (Bratu D. "Bazele clinice si tehnice ale protezarii fixe, 2006)

1.1. Restaurari directe cu amalgam

Amalgamul de argint este un material folosit cu succes de aproximativ 150 de ani. Popularitatea lui si in zilele noastre este ilustrata prin faptul ca se utilizeaza in proportie de 75 % fata de materialele stomatologice, fiind considerat ani de-a randul metoda de electie in restaurarea dintilor posteriori. Anual se obtureaza inca cu amalgam aproximativ 100 de milioane de cavitati. Actualmente amalgamul reprezinta indicatia de electie, in situatiile de igiena bucala deficitara, sau a posibilitatilor financiare limitate.

Vechile principii ale lui Black au fost inlocuite: nu se mai foloseste principiul extensiei preventive, nu se mai realizeaza cavitati suplimentare de retentie, etc. Chiar aceste preparari minimale slabesc structura de rezistenta a dintelui.

Restaurarile cu amalgam se indica pe una, doua sau trei suprafete, in cavitatile mici si medii, in special in situatiile cand estetica nu este o necesitate absoluta.    (Bratu D. "Bazele clinice si tehnice ale protezarii fixe, 2006)

Dintre avantajele restaurarii coronare cu amalgam se pot enumera: eficienta clinica pe termen lung, usurinta manipularii si a tehnicii restauratorii, pretul de cost redus.

Dezavantajul major este efectul fizionomic nul si slabirea rezistentei tesuturilor dentare, putand duce chiar si la fracturarea peretilor. Un alt dezavantaj este reprezentat de faptul ca nu se face economie de tesuturi dentare ca si in prepararile pentru obturatiile adezive. Amalgamul nu are proprietati cariostatice , corodeaza , se coloreaza si are un potential adeziv limitat. Amalgamul nu adera de structurile dentare (cu exceptia amalgamurilor adezive).

In ceea ce priveste riscul pe care il prezinta obturatiile din amalgam pentru sanatate, sunt publicate o serie de studii controversate. Rata eliberarii de Hg este crescuta in momentul condensarii amalgamului si in special in momentul indepartarii obturatiilor din amalgam.

Stomatologia viitorului este cu siguranta una fara metale, decada urmatoare fiind de tranzitie spre asa-numita "societate fara amalgam" . (Bratu D. "Bazele clinice si tehnice ale protezarii fixe, 2006)

Restaurari directe cu cimenturi ionomere de sticla

Inventate in 1969 de Wilson si Kent, cimenturile ionomere de sticla au o compozitie complexa si variata, fiind definite ca cimenturi a caror mecanism de intarire presupune o reactie acid-baza, produsul de reactie fiind o sare sub forma de hidrogen.

Se clasifica in trei categorii:

tipul I: -pentru cimentare

tipul II: -materiale de restaurare fizionomica

-materiale restauratoare +Ag (cermet-uri)

tipul III: -materiale pentru obturatii de baza

-materiale pentru sigilarea santurilor si fosetelor

CIS sunt materiale de electie in tratamentul cariilor radiculare, la pacientii cu parodontii si milozile. Avand in vedere economia de tesuturi dure, utilizarea lor se prefera in anumite situatii in locul obturatiilor de amalgam. Un alt avantaj este ca sunt usor de aplicat si elibereaza flor prevenind aparitia leziunilor de carie secundara. (Bratu D. "Bazele clinice si tehnice ale protezarii fixe, 2006)

Cimenturile ionomere de sticla care au incluse rasini pentru a le face partial fotopolimerizabile este recomandabil sa se denumeasca " cimenturi ionomere de sticla modificate cu rasini"

Atat copomerii, cat si CIMR prezinta calitati superioare cimenturilor ionomere conventionale, ceea ce le include in categoria materialelor moderne de reconstituire coronara.

1.3 Restaurari directe cu rasini compozite

Aparute inca din 1962, in urma cercetarilor efectuate de Bowen, RDC sunt materiale bayate pe diacrilati aromatici ce contin umpluturi anorganice, legatura dintre faya organica si anorganica fiind asigurata de un agent de cuplare.

Tehnicile de reconstituire coronara cu ajutorul RDC se clasifica in: directe, semidirecte, indirecte.

A)  Tehnicile directe de reconstituire coronara cu ajutorul RDC sunt indicate intr-un numar limitat de cavitati ( tip I, II si III)

Tehnica intr-un singur strat este utilizata doar in cazul sigilarii santurilor si fosetelor. Pentru cavitati mici de clasa I si a II-a, se vor aplica succesiv straturi orizontale.

Tehnica aplicarii de straturi oblice se indica in cazul cavitatilor ocluzale largi. Aceasta tehnica are drept scop limitarea dezvoltarii fortelor de contractie in cursul polimerizarii, forte ce pot aduce prejudicii obturatiei sau pot determina aparitia fisurilor cuspidiene.

Tehnica fotopolimerizarii tridirectionale este indicata in cavitatile de clasa a II-a si are drept scop imbunatatirea etanseitatii marginale