SEMIOLOGIA

SEMIOLOGIA

Semiologia reprezinta acea parte a psihiatrie care se ocupa cu studiul simptomatologiei tulburarilor psihice. Ca si in medicina interna:

-semnele sunt date obiective, observate de clinician (de ex. aplatizarea afectiva, inhibitia psihomotorie, etc.);

-simptomele sunt experiente subiective descrise de pacient (spre ex. dispozitia depresiva, astenia, etc.);

-sindromul este un grup de semne si simptome ce apar impreuna ca o conditie recognoscibila.

In timp ce insa, simptomele cum ar fi tusea, expectoratia, voma, febra sunt percepute ca atare fiind atribuite unor boli, chiar de catre indivizi neavizati, simptome ce afecteaza modul de a gindi, percepe, simti, actiona al unei persoane, adesea nu sunt atribuite unei boli nici chiar de catre indivizi avizati, dovedind o educatie psihiatrica deficitara.

Simptomele psihice reprezinta simptome si semne de tulburare a functiilor psihice (perceptiei, atentiei, memoriei, gindirii, imaginatiei, afectivitatii, vointei, activitatii, etc). Aceasta delimitare a semnelor imbolnavirii mentale, pe functii psihice, are la baza criterii psihologice, utilizate in psihiatrie mai mult in scop didactic, deoarece nu exista simptome psihice care sa se manifeste numai in cadrul unei functii, lasindu-le nealterate pe celelalte, asa cum nu se poate vorbi de simptome psihice lipsite de legatura cu formatiunile SNC, sau cu starea generala somatica.

Simptomul psihic nu reprezinta o notiune psihologica (pentru ca el nu este doar o tulburare a functiei respective), ci este semnul unei stari de boala corelat in functie de afectiune cu modificari functionale si /sau structurale a diferitelor formatiuni cortico - subcorticale.

In psihiatrie nu exista simptome patognomonice, desi unele dintre ele iti pot sugera in special o anumita boala (cum ar fi de ex. ideile delirante bizare sau halucinatiile auditive comentative care te fac sa te gindesti in primul rind la schizofrenie), dar ele mai pot fi intilnite si in alte tulburari. Dispozitia depresiva spre exemplu poate fi intilnita intr-o multitudine de tulburari psihice cum ar fi : tulburarea depresiva majora, tulburarea bipolara, schizofrenia, tulburarea de personalitate, tulburarea de adaptare, dementa, tulburarea de dispozitie datorata unei conditii medicale generale sau indusa de o substanta psiho- activa.

Incadrarea nosografica (intr-o anumita tulburare mentala) se face in baza asocierii dintre anumite semne si simptome, intr-un anumit cadru de timp.

Cunoasterea semnelor si simptomelor psihice sunt asadar de o importanta capitala, ea permitind medicului :

1. sa puna un diagnostic corect;

2. sa poata efectiv conduce tratamentul;

3. sa poata prevedea prognosticul afectiunii in cauza;

4. sa comunice inteligibil cu alti specialisti.

Un termen deseori intilnit in clinica psihiatrica si care indica gravitatea afectiunii, este acela de simptome psihotice.

Simptomele psihotice releva o deteriorare severa in testarea realitatii, astfel incit persoana respectiva evalueaza incorect realitatea externa, in ciuda evidentei de contrariu. Cea mai ingusta definitie a psihoticului este restrinsa la halucinatii si idei delirante. O definitie mai larga include alaturi de acestea si vorbirea marcat dezorganizata (incoerenta ideo-verbala) precum si comportamentul sever dezorganizat si cel catatonic.

Termenul de psihotic nu se aplica distorsiunilor minore ale realitatii. De ex. o persoana depresiva care-si subestimeaza realizarile ,,n-am facut nimic bun in viata" nu va fi etichetata drept psihotica, pe cind una care considera ca ea a cauzat o catastrofa naturala, va fi etichetata ca atare.

Simptomele psihotice sunt caracteristice tulburarilor psihotice: schizofrenia, tulburarea schizofreniforma (sau tulburarea psihotica acuta), tulburarea schizoafectiva, tulburarea deliranta, precum si unora dintre tulburarile cognitive, unor tulburari de dispozitie, tulburarilor psihotice datorate unei conditii medicale generale sau induse de o substanta psihoactiva.

Procesele psihice au fost sistematizate in scop didactic, in functie de gradul de complexitate cu care reflecta realitatea in :

Procese cognitive, de cunoastere directa si indirecta : senzatiile, perceptiile, atentia, memoria, gindirea, limbajul si imaginatia.

Procese afective si trebuinte, care stabilesc raportul subiectiv intre individ si realitatea obiectiva.

Vointa si activitatea, ca procese prin care se realizeaza actiunile deliberate, in conformitate cu scopurile stabilite in mod constient.

Procesele psihice nu sunt identice la toti oamenii si in toate etapele de dezvoltare ale acestora. Desi procesele psihice cunosc o astfel de impartire, in realitate activitatea psihica este indivizibila, ea manifestindu-se intr-un tot unitar, in raport cu functiile de sinteza (temperament, caracter, intelect, personalitate).

1.1 SEMIOLOGIA PROCESELOR COGNITIVE

In sfera proceselor cognitive se includ senzatiile, perceptiile, atentia, memoria, gindirea, limbajul, imaginatia si semiologia psihiatrica pe care o implica tulburarile lor.

1.1.1 SEMIOLOGIA SENZATIEI SI PERCEPTIEI

Senzatia este un act psihic elementar de realizare a imaginii singulare a unor insusiri ale obiectelor si fenomenelor lumii inconjuratoare.

1.1 SEMIOLOGIA PROCESELOR COGNITIVE senzatia se produce in urma actiunii obiectelor si fenomenelor lumii materiale asupra organelor de simt. Prin intermediul analizatorilor extero-, intero- si proprioceptivi excitatia se transforma in senzatie, in momentul in care ajunge in scoarta cerebrala, devenind element de constiinta a subiectului.

Senzatia ca forma de reflectare a lumii, are doua particularitati :

-reprezinta intotdeauna reflectarea pe plan ideativ a proprietatilor separate ale obiectelor si fenomenelor concrete;

-este instrument de reflectare nemijlocita a lumii materiale, intre ea si realitatea obiectiva existind doar sistemul analizator asupra caruia se actioneaza direct.

Perceptia este procesul senzorial de realizare a realitatii obiectuale in imagini de ansamblu, printr-o variata imbinare a analizei cu sinteza.

Perceptia realizeaza nu numai imaginea ansamblului insusirilor, ci si a raporturilor spatio-temporale. Ea nu poate fi conceputa decit ca desfasurindu-se in anumite limite spatiale si intr-un anumit interval de timp. Pe de alta parte, trebuie relevat rolul subiectivitatii insului in reflectarea realitatii (functie de trebuinte, interese, experienta, dinamica raporturilor sale cu ambianta). Ca urmare, aceluiasi obiect, in momente diferite si in conditii diferite ii putem releva insusiri diferite. Marcind saltul calitativ fata de senzatii, perceptia ilustreaza legatura dintre senzorialitate si cunoastere. Desi copilul are senzatii de la nastere, numai dupa virsta de 3 luni se poate vorbi de constituirea perceptiei.

In mod conventional psihopatologia senzorialitatii poate fi impartita in :

-modificari cantitative (hiperestezia, hipoestezia)

-modificari calitative (iluziile, halucinatiile, agnoziile)

Hiperestezia este fenomenul de scadere a pragului senzorial. Ea este traita ca o impresie de crestere a intensitatii senzatiilor si perceptiilor la excitanti care pina atunci, subliminali nu erau perceputi. Persoana respectiva suporta greu zgomotele, lumina, trepidatiile, atingerile cutanate.

Hiperestezia se intilneste in :

-debutul unor afectiuni psihice primare cum ar fi episodul depresiv major, tulburari anxioase, etc.

-suprasolicitare psihica

-boala Basedow

-stari prodromale ale bolilor infecto-contagioase

Hipoestezia este fenomenul de ridicare a pragului senzorial ce are drept consecinta scaderea acuitatii senzoriale. Se intilneste in :

-schizofrenie

-retardarea mentala

-tulburari factice

-tulburari de conversie

-tulburari cognitive

ILUZIILE

Iluzia este o perceptie falsa, a unor stimuli senzoriali reali. Ea este intotdeauna generata de un excitant real (pacientul luind, interceptind ceva care exista drept altceva).

Sunt cunoscute asa numitele ,,iluzii fiziologice" optico-geometrice (batul introdus in apa pare frint, doua linii paralele intretaiate de o alta linie, par curbe), sau iluziile de greutate, de volum. In aceste situatii, persoanele corecteaza usor eroarea spre deosebire de iluziile patologice care nu sunt corectate, pacientul considerindu-le veridice.

Dupa modalitatile senzoriale in care apar, iluziile patologice pot fi :

-iluzii exteroceptive (vizuale, auditive, gustative, olfactive, tactile sau haptic)

-iluzii interoceptive sau viscerale

-iluzii proprioceptive, motorii sau kinestezice

Iluziile vizuale sunt cele mai frecvente. Cele mai des intilnite sunt :

Metamorfopsia ce consta in impresia de deformare a obiectelor si a spatiului perceput.

Macropsia ce consta in impresia ca obiectele sunt mai mari.

Micropsia ce consta in impresia ca obiectele sunt mai mici.

Dismegalopsia ce consta in impresia ca obiectele sunt alungite, largite, rasucite pe digonala.

Pareidolia consta in impresia pacientului ca desenele de pe covor, anumite pete de pe plafon, pereti, norii de pe cer, etc sunt animale infricosatoare, fiinte fantastice. Pareidolia are un marcat caracter anxiogen si este frecvent intilnita in delirium tremens.

Falsele recunoasteri sunt iluzii vizuale ce constau in identificarea gresita a diverselor persoane. Simptomul trebuie deosebit de confuzia de persoana, posibila si in aria normalitatii in anumite conditii (din cauza distantei, luminozitatii, intervalului lung de timp de la ultima revedere, sau pur si simplu a asemanarii). Spre deosebire de confuzia de persoana care este corectata rapid, falsa recunoastere nu este corectata. Ea se intilneste in episodul maniacal, in tulburari cognitive.

Iluzia sosiilor. Sosiile sunt persoane care se aseamana intr-o masura atit de mare, incit nu pot fi deosebite. Pacientii cu astfel de iluzii considera ca persoane cunoscute (parinti, sotul, sotia) au fost substituite cu alte persoane, cu chip asemanator, in scopuri ostile lor. Este un simptom intilnit in schizofrenie.

Iluziile auditive constau in impresia ca diferite sunete sau zgomote sunt mai apropiate, mai puternice sau dimpotriva mai indepartate, mai estompate. Alteori, diferite sunete sau zgomote reale (bataile ceasornicului, scirtiitul usii, zgomotul apei de la robinet) sunt percepute de pacient sub forma unor cuvinte injurioase, strigate de deznadejde, etc. Iluziile auditive apar in schizofrenie, tulburarea deliranta, etc.

Iluziile gustative si olfactive se deosebesc greu intre ele datorita inrudirii embriologice a celor doi analizatori si a vecinatatii lor. Ele constau in perceperea eronata a gustului sau mirosului normal al diferitelor alimente, substante. Se intilnesc deasemenea in schizofrenie, tulburarea deliranta, depresia majora.

Iluziile interoceptive sau viscerale constau in perceperea eronata a functionarii unor organe si aparate. Se intilnesc in tulburarea hipocondriaca, tulburarea deliranta, schizofrenie.

Iluziile de modificare a schemei corporale constau in perceperea eronata a formei, marimii, greutatii si pozitiei propriului corp. Ele se pot exprima sub forma senzatiei de marire, sau de micsorare, a dimensiunilor si greutatii corpului, sau de modificare in sensul uritirii anumitor parti ale corpului : nasului, gurii, sinilor, etc. Orice parte anatomica poate fi implicata. Astfel de iluzii pot apare in :

-tulburarea dismorfica corporala

-tulburarea deliranta de tip somatic

-tulburari psihotice induse de substante psihoactive

-schizofrenie

HALUCINATIILE

Halucinatia este o perceptie falsa, aparuta in absenta unui stimul senzorial real.

Pacientul ,,percepe" ceva ce nu exista in realitate.

Asemanator iluziilor se descriu si asa numitele halucinatii ,,fiziologice", fara semnificatie patologica, care apar si la subiecti normali, cum ar fi :

-halucinatiile hipnagogice care apar inaintea instalarii somnului

-halucinatiile hipnapompice care apar la trezirea din somn

-halucinatiile provocate prin sugestie individuala sau in masa

Toate aceste trairi halucinatorii sunt de scurta durata, sunt provocate sau stimulate de starile hipnotice fiziologice si reprezinta de obicei, actiuni petrecute in cursul zilei, pe care persoanele respective le corecteaza in mod critic si cu usurinta.

Se mai descriu deasemenea ca avind un caracter fiziologic la copii si uneori la adult imaginile eidetice. Acestea reprezinta reproiectari in exterior ale imaginilor unor obiecte, fiinte, strins legate de trairi afective intense si apropiate de prezent ca desfasurare in timp. Eidetismul este facultatea pe care o poseda unii subiecti de a putea revedea, reproiectind in exterior un obiect, o fotografie, care le-a fost expusa numai citeva clipe.

Halucinatiile psihosenzoriale (propriuzise) corespund integral definitiei, avind urmatorele caracteristici :

1.Sunt ,, percepute " pe caile senzoriale normale si prin modalitatile obisnuite (adica sunt exteroceptive, interoceptive, proprioceptive).

2.Pacientii sunt convinsi de realitatea lor.

Dupa modalitatile senzoriale in care se manifesta pot fi :

-exteroceptive (vizuale, auditive, gustative, olfactive, tactile)

-interoceptive (viscerale)

-proprioceptive (motorii)

Halucinatiile psihosenzoriale sunt analizate clinic dupa urmatorii parametri : durata, intensitate, claritate, complexitate, rezonanta afectiva.

Halucinatiile auditive se situeaza pe primul loc ca frecventa la adult, in tulburarile mentale primare, spre deosebire de copil, unde mai frecvente sunt halucinatiile vizuale. Ele pot fi analizate sub raportul caracteristicilor lor dupa parametrii mai sus mentionati.

-durata lor poate fi aproape continua, impiedicind pacientul sa se odihneasca sau sa desfasoare vreo activitate (situatie in care sunt descrise ca fiind proeminente), sau episodica

-intensitatea poate fi variabila, uneori abia perceptibila, antrenind atitunini de ascultare, alteori atit de puternice incit obliga pacientul sa ia masuri de aparare (capitoneaza camera, etc)

-claritatea poate fi foarte buna, pacientul percepind cuvinte, fraze pe care le intelege, alteori aude voci pe care nu le intelege (verbigeratie halucinatorie)

-complexitatea poate varia de la :

halucinatii auditive elementare (foneme) percepute ca fosnete, tiuturi etc

halucinatii auditive comune (pasii unui om, scirtiitul unei usi, etc)

halucinatii auditive complexe cind pacientul percepe ,,voci" pe care le aude uni sau bilateral

-rezonanta afectiva difera : halucinatiile auditive sunt uneori favorabile (incluzind, sfatuind, indemnind), dar de cele mai multe ori sunt dusmanoase, injuriind bolnavul, amenintindu-l direct sau aluziv.

Halucinatiile auditive comentative constau in una sau mai multe voci care se adreseaza direct bolnavului, comentindu-i comportamentul, gindurile, sau voci care converseaza intre ele despre pacient. Ele sunt caracteristice in primul rind schizofreniei, desi pot sa apara si in alte tulburari psihotice.

Halucinatiile auditive imperative constau in voci care indeamna sau poruncesc pacientului sa faca anumite actiuni, unele cu caracter extrem de periculos (cum ar fi sa se omoare sau sa omoare pe altcineva), fapt ce le confera caracterul de mare urgenta psihiatrica.

Halucinatiile verbale se intilnesc in :

Schizofrenie

tulburarea schizoafectiva

tulburarea psihotica acuta

tulburari cognitive (delirium, dementa)

epilepsie temporala

tulburarile de dispozitie cu simptome psihotice. Referitor numai la aceasta entitate clinica, halucinatiile auditive sunt descrise ca fiind dupa continutul lor, congruente sau incongruente cu dispozitia depresiva sau maniacala. Daca dispozitia pacientului este depresiva continutul halucinatiilor congruente cu dispozitia va implica teme specific depresive: de inadecvare personala, de vinovatie, de boala, moarte, pedeapsa bine meritata, ruina, nihilism (negatie). Continutul halucinatiilor incongruente cu dispozitia depresiva va fi pe alte teme decit cele mentionate mai sus. Daca dispozitia pacientului este manicala, continutul halucinatiilor congruente cu dipozitia va implica teme specific manicale: supraestimarea valorii, puterii, bogatiei, cunostintelor, talentelor, identitatii sau a unei legaturi speciale cu Dumnezeu sau cu o persoana faimoasa. Continutul halucinatiilor incongruente cu dispozitia euforica, manicala va fi pe alte teme decit cele mentionate mai sus.

Halucinatiile vizuale sunt cele mai comune halucinatii in tulburarile mentale datorate unei conditii medicale generale sau celor induse de o substanta psihoactiva. Ele sunt perceptii vizuale ale unor fiinte, obiecte sau imagini inexistente in acel moment in realitate. Halucinatiile vizuale pot fi situate intr-un singur plan sau in relief, pot fi mono- sau policromatice. Ele pot fi caracterizate sub aspectul:

dimensiunea halucinatiilor poate fi normala sau mai mare decit aceea a obiectelor reale (halucinatii macroscopice sau gulliveriene), sau mai mici, minuscule (microscopice, liliputane).

claritatea lor poate fi buna, obiectele fiind distincte, sau poate fi estompata.

sub aspectul complexitatii, halucinatiile vizuale pot fi :

Ø      elementare (fosfene), percepute ca puncte luminoase, scintei, linii;

Ø      complexe sub forma de obiecte, fiinte (halucinatii figurate), sau ca figuri si obiecte

diforme (fantasmoscopii);

Ø      scenice care la rindul lor pot fi statice (panoramice) sau in miscare (cinematografice)

rezonanta afectiva este de obicei intensa indiferent de continutul halucinatiilor vizuale. Tonalitatea afectiva poate fi pozitiva ca la fumatorii de opiu sau intoxicatia cu mescalina. Mai frecvent, tonalitatea afectiva a halucinatiilor vizuale este negativa ca in delirium indus de alcool (delirium tremens), unde perceptiile halucinatorii imbraca un aspect terifiant, zoopsic, marcat anxiogen pentru pacient cu inducerea unui comportament auto- sau heteroagresiv.

Halucinatiile vizuale pot aparea in urmatoarele afectiuni:

Ø      in tulburari cognitive (delirium, dementa)

Ø      in schizofrenie sau in tulburarea schizoafectiva pot sa apara un anumit tip de halucinatii vizuale denumite halucinatii autoscopice sau deutoscopice ce realizeaza imaginea dubla prin care subiectul isi percepe vizual propriul corp sau unele organe proiectate in afara sa, realizind prezenta continua a unei dubluri identice, infrumusetate sau uritite.

Ø      in afectiuni neurologice (leziuni ale lobului occipital etc)

Ø      in afectiuni oftalmologice (retinita, cataracta, glaucom, nevrita retrobulbara)

Halucinatiile olfactive apreciate ca fiind mai comune tulburarilor mentale datorate unei conditii medicale generale, sunt destul de frecvente si in tulburarile mentale primare (schizofrenie sau alte tulburari psihotice), desi pacientul nu le relateaza. Sunt percepute ca mirosuri neplacute, chimice, cadaverice, sau mai rar placute. Ele pot sa apara in :

crizele uncinate din epilepsie

leziuni sau tumori ale lobului temporal, ce intereseaza mai ales rinencefalul

schizofrenie si alte tulburari psihotice

De mentionat, unii pacienti sunt convinsi ca gura lor, corpul, le emana un miros extrem de dezagreabil, pe care ei insisi nu-l percep, doar ceilalti il simt. Acest simptom nu este o halucinatie olfactiva ci o idee deliranta.

Halucinatiile gustative, si ele extrem de frecvente in tulburarile mentale datorate unor conditii medicale generale constau in perceperea unor gusturi deosebite, ciudate, metalice, neplacute.

Halucinatiile tactile (haptice) constau in perceperea unor senzatii diverse pe sau sub tegumente. Astfel pacientii pot avea senzatie de arsura, intepatura, curenti electrici, etc. In cazul halucinatiei tactile simptomul este invariabil asociat cu o interpretare deliranta care o distinge de durerea somatoforma in care nu exista nici o interpretare deliranta. Ex. un pacient acuza intepaturi pe tot corpul, pe care le considera ca fiind provocate de diavol. Alteori halucinatia tactila imbraca aspectul unor miscari de reptatie sau furnicaturi sub tegumente, insotita de interpretarea deliranta a existentei unor insecte sau paraziti ce merg pe sub piele. Acest tip de halucinatie este observata in delirium tremens sau intoxicatia cu cocaina.

Halucinatiile interoceptive (viscerale) implica perceperea senzatiei de schimbari a pozitiei unor organe, a obstruarii sau perforarii lor, a disparitiei lor, sau de existenta a unor fiinte in corp, etc. Foarte frecvent aceste halucinatii sunt localizate in sfera genitala si sunt traite ca senzatii de orgasm, viol. Se intilnesc in :

schizofrenie si alte tulburari psihotice

tulburarea depresiva majora cu simptome psihotice.

Halucinatiile proprioceptive (kinestezice) sunt percepute ca impresii de miscare sau de deplasare a unor segmente de corp sau a corpului in intregime. De obicei apar cu caracter de exogenitate, ele fiind de fapt pseudo-halucinatii. Se intilnesc in schizofrenie.

Pseudohalucinatiile (halucinatii psihice) prezinta urmatoarele caracteristici :

1. Nu sunt percepute pe caile senzoriale obisnuite, ci ele se petrec in minte, in cap, in interiorul corpului. In consecinta ele nu se confunda in totalitate cu reprezentarea imaginilor unor obiecte si fenomene reale comune. Pacientii vorbesc despre voci speciale pe care le aud in interiorul capului, in minte si nu in urechi, vedenii stranii sau despre infatisari psihice.

2. Pacientii sunt convinsi de realitatea lor sau altfel spus pacientul nu le recunoaste semnificatia patologica.

3. Au un caracter de exogenitate, de impus din afara. Pacientii afirma ca ele sunt facute sau provocate de cineva. Ele apar alaturi de delirul de influenta.

Pseudohalucinatiile auditive se manifesta sub forma de voci pe care pacientul le percepe in interiorul capului si care sunt explicate de el ca fiind ,,auzite cu urechile mintii" , sau isi aude propriile ginduri cu voce tare in cap sau ginduri care nu-i apartin ci sunt transmise prin intermediul sugestiei, telepatiei, hipnozei, undelor, radiatiilor cosmice, etc.

Pseudohalucinatiile vizuale apar ca imagini izolate sau scene panoramice pe care pacientii le ,,vad cu ochii interiori, cu ochii mintii" si care sunt produse din afara de cineva.

Pseudohalucinatiile tactile apar sub forma unor senzatii (electrizare a suprafetei intregului corp, iradiere etc) provocate de la distanta. Adesea localizate in sfera genitala realizeaza senzatia de orgasm, de viol de la distanta.

Pseudohalucinatiile interoceptive se leaga de impresia de ,,lipsa de libertate interioara", de ,,posesiune interioara". Pacientii traiesc senzatia corporala ca sunt posedati de animale, de spirite patrunse in diferite organe, a caror prezenta o simt prin aceea ca adesea actioneaza dupa cum le cere aceasta entitate straina.

Pseudohalucinatiile motorii sau kinestezice se exprima clinic prin perceperea executarii unor miscari impuse. Adesea aceste miscari au un caracter imaginar, pacientul avind doar convingerea ca le executa, fara ca ele sa se produca in realitate. Ele se mai pot manifesta ca pseoduhalucinatii motorii grafice (cind pacientul are convingerea ca scrie sub o influenta straina) sau verbale (are impresia ca vorbeste sub o influenta exterioara).

Acele halucinatii a caror semnificatie patologica este recunoscuta de bolnav sunt cunoscute sub numele de halucinoze. Pacientul este constient de faptul ca halucinatiile nu sunt reale. Ele pot sa apara in :

uzul prelungit de alcool

uzul de halucinogene

deprivarea senzoriala (cecitate, surditate)

epilepsia lobului temporal.

Semnificatia halucinatiilor. Halucinatiile semnifica existenta unei stari psihotice. In conformitate cu DSM-IV, tulburarile psihotice sunt reprezentate de schizofrenie, alte tulburari psihotice (tulburarea schizoafectiva, tulburarea schizofreniforma sau psihotica acuta), tulburarea psihotica datorata unei conditii medicale generale, tulburarea psihotica indusa de o substanta psihoactiva, unele tulburari de dispozitie, unele tulburari cognitive.

Halucinatiile reprezinta surse de comportament agresiv (auto- si heteroagresiv) ce impun interventia terapeutica de urgenta. Ele constituie nu numai o urgenta psihiatrica, ci si o urgenta medicala in general.

Uneori, pacientii dezvolta o conduita disimulatorie, refuzind sa comunice prezenta si continutul trairilor halucinatorii. In aceste conditii este esential de recunoscut elementele de comportament halucinator cum ar fi :

solilocvia (pacientii vorbesc singuri, uneori exclama cu voce tare ,,pleaca, lasa-ma in pace" etc.

alteori vorbesc in soapta, sau schiteaza doar, isi misca buzele ca si cind ar vorbi. Sesizarea unor astfel de miscari la o persoana detasata de realitate, suspicioasa sau ostila nemotivat, la o persoana a carei mimica putin mobila exprima minie, tristete, anxietate sau manifestari emotionale nemotivate (zimbete bizare, hohote de ris necontagios), sugereaza posibila existenta a unor elemente halucinatorii sau delirante.

pacientii cu halucinatii olfactive si/sau gustative sunt extrem de suspiciosi, cerceteaza alimentele, pun familia sa le guste sau refuza sa manince.

pacientii cu halucinatii vizuale pot fi extrem de agitati, anxiosi, pot lua masuri de aparare sau de atac.

AGNOZIILE

Agnozia consta in inabilitatea de a recunoaste si interpreta semnificatia senzatiilor. Ea este o tulburare a perceptiei printr-un defect de integrare gnozica, datorita unor leziuni la nivelul centrului de integrare, desi pacientul este constient si functiile senzoriale elementare sunt pastrate. Agnozia apare in tulburarile cognitive (dementa).

Dupa modalitatile senzoriale in care apar se descriu :

Agnozia vizuala (cecitatea psihica) ce consta in inabilitatea de a recunoaste si interpreta semnificatia obiectelor, persoanelor, culorilor, simbolurilor grafice (litere sau cifre), a imaginilor de ansamblu cu ajutorul analizatorului vizual, desi vederea este intacta si constienta clara. Se intilneste in leziuni ale lobului occipital, mai ales sting. Se poate manifesta sub urmatoarele forme :

- prosopagnozia (agnozia fizionomiilor) in care pacientul nu recunoaste persoane foarte cunoscute (proprii copii, sotul / sotia) sau chiar pe sine in oglinda.

- agnozia culorilor consta in tulburarea recunoasterii culorilor, insotita de amnezia numelui acestora.

- agnozia simbolurilor grafice care se poate manifesta referitor la litere, cifre sau semne aritmetice. Se descriu astfel :

alexia ce consta in imposibilitatea intelegerii limbajului scris

agrafia consta in imposibilitatea scrierii cuvintelor

dislexia consta in intelegerea doar a primelor cuvinte dintr-o fraza scrisa, cu imposibilitatea de a continua lectura

alexia cifrelor consta in imposibilitatea de a recunoaste cifrele

acalculia consta in nerecunoasterea semnelor aritmetice.

- agnozia spatiala consta in imposibilitatea aprecierii distantelor, a localizarii obiectelor si a compararii marimilor si formelor. O varianta a agnoziei spatiale este paralizia spatiala a privirii, care consta in imposibilitatea pacientului de a-si orienta privirea voluntar, in timp ce miscarea spontana a globilor oculari este normala.

Agnozia auditiva (surditatea psihica) consta in incapacitatea de a identifica sunete, zgomote sau cuvinte. Se intilneste in leziuni bilaterale ale lobului temporal.

Agnozia tactila consta in imposibilitatea de a recunoaste obiectele prin explorare tactila. Se intilneste in leziuni ale lobului parietal.

Agnoziile schemei corporale pot aparea sub forma :

- asomatognoziei ce consta in nerecunoasterea unuia sau mai multor segmente ale corpului in intregime

- hemisomatognozia consta in negarea unei jumatati a corpului

- anozodiaforia consta in indiferenta fata de boala

- anozognozia consta in nerecunoasterea bolii proprii.