Tulburarile somnului

TULBURARILE SOMNULUI

TULBURARI CANTITATIVE

Diminuarea pana la disparitia somnului - hipersomnie (exces de somn)

- hiposomnie

HIPOSOMNIILE

In functie de durata - insomnie totala (noaptea alba). Nu poate dura mai mult de cateva zile.

n      insomnie partiala (adevarata hiposomnie) 1-2 ore

Dupa momentul aparitiei putem vorbi de hiposomnie vesperala (la inceputul noptii), nocturna (trezirea in toiul noptii), matinala.

Insomniile reprezinta un simptom frecvent in tulburarile psihice fiind preponderente in stari nevrotive, pot fi generate d crizele anxioase ale nervrovei sau de obsesiile si de fobiile cu tenta ale hipasteniilor.

Se pot descrie falsele insomnii in hipocondrie.

Insomnia poate anunta un acces maniacal pe care il insoteste in evolutia sa sau o stare depresiva. Insomnia din psihozele halucinatorii si delirante de cele mai multe ori de origine toxica este insotita adesea de manifestari onirice care prelungesc cosmarurile din scurtele perioade de somn.

HIPERSOMNIILE - EXCES DE SOMN (PESTE 6-8-10 ORE)

Dupa durata - hipersomniile prelungite (de la cateva ore la cativa ani). Se intalnesc in encefalite toxice, metabolice, medicamentoase, infectioase etc)

hipersomnii paroxistice (debut brusc, accese, crize, de la cateva minute, la cateva ore).

Sindromul PICKWIK - asociaza obezitate, hipersomnie paroxistica, tulburari respiratorii, crize de amnee, hipoxie cerebrala induce somn.

TULBURARILE CALITATIVE - accidentele somnului

NARCOLEPSIA - accese de somn diurne (in cazul insomniei paroxistice) insotite de relaxare musculara cu durata de cateva minute, pana la cel mult cateva ore cu somn profund.

CATALEPSIA - este asemanatoare, se gaseste de regula in cursul unor emotii puternice (si orice tip d emotie) frecventa in cursul unei partide de sex. Se insoteste de relaxare musculara si somn.

PARALIZIILE SOMNULUI - imposibilitatea miscarii membrelor la adormire sau la trezire.

HIPNOZA - un somn partial cu zone cerebrale vigile. Regresiunea constiintei si acceptarea stimulilor de la hipnotizator prin mecanismul de transfer poate constitui si o tehnica de psihoterapie etc.

SEMIOLOGIA PERSONALITATII

Cuvantul "personalitate" are originea in latinescul "persona" = "masca"; (caracteristica mastii este imobilitatea). Aceasta caracteristica a fost transferata in psihologie care considera personalitatea functia psihologica prin care un individ se considera un singur si un permanent Eu.

Pe plan fiziologic Galen a eliberat teoria celor 4 temperamente. Aceasta teorie porneste de la afirmatia potrivit careia cosmosul este alcatuit din elemente. Bazat pe teoria similitudinilor dintre macro si microcosmos a aplicat teoria elementelor la om.

Cele 4 elemente: focul, apa, pamantul si aerul, sunt caracterizate prin calitatea primordiala reprezentata de cald, umed, rece, uscat. Acestea produc in organismul uman cele 4 umori fundamentale: sangele, flegma (limfa), fierea galbena si fierea neagra.

Cele 4 elemente se afla in sange in cantitati egale, iar in restul umorilor unul dintre acestea predomina.

In flegma predomina apa.

In fierea galbena predomina focul.

In fierea neagra predomina pamantul.

In functie de umoarea care predomina intr-un individ acesta se incadreaza intr-unul din cele 4 tipuri fundamentale.

Doctrinele stiintifice ale personalitatii pun in discutie rolul temeiul legaturilor din temperament si caracteristicile psihologice. Factorii biologici ereditari determina temperamentul ce se manifesta printr-un mod particular de reactivitate a sistemului nervos dirijat in buna masura de glandele cu secretie interna (endocrine).

Factorii biologici dobanditi intereseaza personalitatea actionand in mod direct sau indirect. Factoriibiologici actioneaza intricat cu factorii psihologici iar acestia din urma au rol important in determinismul personalitatii.

Din punct de vedere psihologic personalitatea se refera la ansamblul proceselor psihice aflate intr-o integrare complexa dinamica si armonioasa realizand astfel un tot unic functional care exprima stilul fiecarei persoane in parte, amprenta particulara pe care fiecare om o imprima in toate manifestarile sale. Personalitatea exprima ansamblul caracteristicilor temperamentale caracteriale si volitionale ale fiecarei persoane in parte. Ea ramane in tot cursul vietii o posibilitate potentiala mereu supusa transformarilor.

Alti factori in determinarea personalitatii:

- factorii sociali , care isi pun amprenta de-alungul vietii, reprezentati de familie, grupul social caruia individul ii apartine, grupul cultural etc.

In studiul personalitatii s-au dezvoltat 3 directii de cercetare:

- Personalitatea ca o structura de elemente ierarhizate comune tuturor indivizilor;

- Directia analitica a trasaturilor sau a dispozitiilor psihologice;

-Directia tipologica include diferite tipologii morfologice, fiziologice, psihologice etc.

Personalitatea ca structura ierarhizata:

Potrivit acestei doctrine personalitatea este alcatuita din elemente structurate in mod ierarhic.

Aristotel considera ca sufletul are o regiune inferioara, vegetativa, comuna atat plantelor cat si animalelor, o regiune senzoriala intalnita la animale si o regiune rationala, proprie omului.

Corespondentele acestor regiuni la Platon: dorintele cu sediul in abdomen, curajul si vointa cu sediul in torace, ratiunea cu sediul in cap.

Dintre toate teoriile psihofiziologice ale personalitatii cu accent pe organizarea ierarhica a functiilor consecinta a ierarhizarii neurofiziologice amintim doctrina Jacksoniana a reprsiunii (a disolutiei). Inspirat de conceptia evolutionista a lui Darwin si a sociologului Spancer, Jackson a formulat in legatura cu boala mintala conceptia potrivit careia functiile se inscriu si se ierarhizeaza in sistemul nervos si tot astfel se pot dezintegra in sensul invers al evolutiilor dupa legi precise. Disolutia urmeaza calea de la organizat la mai putin organizat (de la centrii superiori la cei inferiori). Evolutia - procesul invers al disolutiei urmand traiectul de la putin mai organizat la complex, de la automat la voluntar.

In tulburarea nervoasa corespunzatoare unui nivel de disolutie exista un element negativ corespunzator suprimarii functiei unui centru superior si un element pozitiv realizat prin hiperfunctia centrilor subiacenti.

Bolile neurologice si psihice priite prin perspectiva disolutiei vor fi legate de profunzimea si rapiditatea disolutiei de varsta subiectului, de incidenta starilor organice si de influenta personalitatii.

Teoria freudiana asupra psihicului - Dupa Freud psihicul este alcatuit din constient, preconstient si inconstient, oferind explicatia ierarhiilor psihologice ale personalitatii.

La inceputul sec. al XX-lea psihologia isi restransese domeniul, ea devenind stiinta comportamentelor, iar psihanaliza devenea stiinta personalitatii.Rolul psihanalizei consta in a descoperi factorii latenti ai personalitatii psihicul inconstient a carui suprafata este mult mai intinsa decat a psihicului constient.

Preconstientul este alcatuit din fapte psihice latente ce pot fi usor evocate.

Inconstientul este alcatuit din procese psihice refulate din constient si pe care o forta le opreste sa vina la suprafata constientului. Conflictele ivite intre constient si inconstient constituie cauza tulburarilor personalitatii exprimate prin nevroze. In 1920 Freud emite o noua teorie a personalitatii in cantrul careia se afla viata pulsional si denumeste cele 3 instante: sine, eu, supraeu.

Sinele - este un produs al evolutiei naturii biologige reprezentant influenta ereditatii.

Eul - determinat de experientele proprii ale individului - reprezentant relatiile acestuia cu lumea obiectiva constituin domeniul proceselor psihice superioare.

Supraeul - produsul influentelor sociale. Eul se constituie pornind de la Sine, iar Supraeul pornind de la Eu.

Aceste 3 instante se intrepatrund permanent constituin sisteme de motivatie care apartin Sinelui, de aparare care apartin Eului si de presiune, care apartin Supraeului.

Personalitatea = expresie de trasaturi si dispozitii sufletesti. Trasaturile si dispozitiile sufletesti descriu fiinta umana ca fiind linistita sau violenta, curajoasa sau lasa etc, ceea ce presupune o reactie la o situatie specifica si in consecinta o clasificare dupa tipul de reactie.

Numarul de trasaturi si dispozitii sufletesti este foarte mare. Exagerarea unora din acestea apartin patologiei psihiatrie.

Trasaturile sunt definite drept dispozitii dinamice ce exprima modalitatile caracterizate printr-o reactie adaptativa la mediul inconjurator.Varietatea acestor trasaturi este furnizata de elemente din domeniul morfologic, de datele fiziologice sau de reactiile vegetative.

Datele din domeiul afectiv privesc sentimentele si caracterul. Organizarea ierarhica implica predominarea unui sentiment ce va constitui motivul ce dirijeaza intregul comportament spre un scop. In centrul caracterului se afla sentimentul Eului, al respectului de sine. Pierderea consideratiei fata de sine si de oameni duce la dezagregarea caracterului si slabirea vointei.

PERSONALITATEA CORELATIEI SOMATO-PSIHICA

Conceptia integralista de unitate structurala somato-psihica are radacini hipocratice. Scolile moderne au reluat problema corelatiei dintre tipurile fizice si cele psihice, din necesitatea de a descifra complexul personalitatii.

Aceasta reluare a conceptiei are insa si o necesitate practica; anume aceea de a face legatura intre structura corpului si predispozitia catre boala.

Cerectarile tipologice au ajuns la unele concluzii privind descrierea unor tipuri intermediare normale sau anormale precum si a unor tipuri extreme si predispozitia la diferite tipuri de imbolnaviri somatice sau psihice. In functie de criteriul de baza utilizat, tipologiile sunt de mai multe tipuri, fiind astfel descrise mai multe caracteristici morfologice, fiziologice, psihologice si corelatii intre acestea.

Ex de tipologii: Dupa scoala franceza, care a luat drept crietriu de clasificare predominanta unui sistem anatomofunctional asupra celorlalte.

4 tipuri tipologice: - tipul respirator

- digestiv

- muscular

-cerebral

Scoala germana prin Krestchner a elaborat cea mai cunoscuta si utilizata tipologie. Aceasta descrie 3 tipuri esentiale sau un tip secundar.

Tipul leptozom (astenic) se caracterizeaza prin cresterea redusa in latime si normala in lungime. Corpul este subtire si nasul ascutit. Acest tip este predispus la schizofrenie.

Tipul picnic se caracterizeaza printr-o crestere a circumferintelor, dezvoltare viscerala si acumulare de grasime. Predispus la psihoza maniaco-depresiva.

Tipul atletic se caracterizeaza printr-o puternica dezvoltare a scheletului, musculaturii si a epidermei. Rezistent la intemperii, corespunde temperamentului vascos, definit prin asociatia dintre o stare de liniste si o oarecare explozibilitate. Predispus la schizofrenie si epilepsie.

Tipul dizarmonic - aceasta dizarmonie este consecutiva unei disfunctii endocrine. Aici intra indivizii cu statura foarte mare si obezitate monstruoasa. Boli endocrine prin disfunctii hipofizare, schizofrenie.

TIPOLOGIA PSIHOFIZIOLOGICA PAVLOV- SMOLENCKI

Aceasta tipologie coreleaza cele doua procese fundamentale ce se petrec la nivelul SNC, adica inhibitia si excitatia cu un comportament adaptativ sau cu un raspuns in functie de rapiditatea, stabilitatea si intensitatea acestor procese.

Aplicand in clinica observatiile experimentale si asimilindu-le temperamentelor hipocratice, Pavlov face urmatoarele concluzii:

• tipul excitabil -corespunde tipului coleric,
• tipul inhibant -corespunde tipului melancolic,
• tipul excitabil -corespunde tipului flegmatic si sangvin.

Aceste tipuri sunt corelate cu o anumita patolpgie si o anumita predispozitie la imbolnavire astfel:

tipul coleric- predispus la astenie sau psihoza mamiaco-depresiva,

tipul melancolic- predispus la isterie sau schizofrenie,

tipul flegmatic si sangvin intra in cadrul normalitatii fiind considerat tipuri variabile.

Smolenschi elevul lui Pavlov face urmatoarea clasificare

• tipul excitabil
• tipul inhibat,
• tipul echilibrat,
• tipul inert.

La om sunt specifice doua sisteme de semnalizare, stimulii vizuali si cuvantul.

Pe baza acestor axiome, Pavlov imparte oamenii in trei categorii

1.artistii, care cuprind realitatea in intregime fara a o fragmenta si la care predomina gandirea emotiv- imaginativa, corespunzatoare primului sistem de semnalizare,

2.ganditorii, care fragmenteaza realitatea si o schematizeaza predominand gandirea vergal -logica,

3.tipul sangvinic la care ambele sisteme sunt in proportie egala.

TIPURI DE TULBURARI PATOLOGICE ALE PERSONALITATII

Tulburarile de personalitate sunt grupate in trei categorii care reunesc caracteristicile clinice comune:

Categoria 1 este formata din: personalitate paranoida, personalitate schizoida si personalitate schizotipala.

Persoanele cu tulburari de personalitate incluse in aceasta categorie fac parte de obicei din familii cu incarcatura genetica. D.p.d.v. clinic se caracterizeaza printr-o oarecare bizarerie si excentricitati.

Categoria 2 este formata din 4 tipuri:

1. personalitate antisociala
2. personalitate border-line (de granita)
3. personalitate histrionica
4. personalitate narcisista

Aceste tipuri de tulburari se asociaza mai mult cu depresia si alcoolismul. Se caracterizeaza prin expresie dramatica, instabilitate emotionala si impulsivitate.

Categoria 3 cuprinde:

1. personalitate obsesiv-compulsiva

2. personalitate evitanta

3. personalitate dependenta

Persoanele cu aceste tulburari de personalitate sunt anxioase, nesigure, tematoare.

Majoritatea tulburarilor de personalitate incep ca probleme in dezvoltarea si formarea caracterului individului, avand un peak (varf) la adolescenta.

DSM IV defineste tulburarile de personalitate ca reprezentand un model stabil al experientei individuale si comportamentului ce deviaza in mod vadit de la expectantele grupului socio-cultural al individului pentru care este cronic si inflexibil, debuteaza in prima tinerete sau adolescenta, este stabil in timp si conduce la disfunctionalitate sau incapacitate.

Unii specialisti considera ca indivizii cu tulburari de personalitate prezinta o serie de trasaturi comune:

-autocentrare - se manifesta prin atitudini de genul "eu primul'

-incapacitatea de a-si evalua corect problemele, rezultand astfel o mentalitate de victima     si -invinovatirea altora pentru problemele lor

-lipsa gandirii in perspectiva si a empatiei

-caracter manipulator sau exploatator

-sentimente de nefericire, suferind de tulburari ale dispozitiei sau afectivitatii

-vulnerabilitate pentru alte tulburari psihicie (tendinte obsesiv-compulsive sau atacuri de panica)

-perceptie deformata cu privire la sine si la ceilalti fiind incapabili sa-si observe comportamentul -inacceptabil, dezagreabil sau chiar autodistructiv

-maladaptabilitatea - schimba mereu regulile si incearca sa influenteze lumea pentru a o face conforma cu nevoile proprii

PATOLOGIA PERSONALITATII

Patologia personalitatii cuprinde tulburarile imaginii corpului si ale trairii corporale dupa modelele anatomice, fiziologice si psiho-sociale.

Cele mai importante tulburari sunt reprezentate de:

depersonalizare,

dedublarea personalitatii in care eul se altereaza mergand pana la descompunere, dand pacientului senzatia de fragmentare in spatiu.

Exemplu- cazul pacientului ce i s-a amputat un membru, iar el sustine ca simte si misca membrul absent, refuzand sa creada ca a pierdut o parte a personalitatii sale fizice.

Exemplu- bolnavul isi exprima suferinta corporala ca fiind simtita la nivelul constiintei sau la nivelul reprezentarii mentale a corpului.

In psihiatrie corpul reprezinta totalitatea persoanei (psihic si somatic), incluzand toate aspectele constiente si inconstiente.

DEPERSONALIZAREA

Depersonalizarea e definita ca o destructurare progresiva a personalitatii care poate ajnge la anularea realitatii de sine a propriului corp. Intr-o forma usoara de destructurare a personalitatii intalnim sentimentul de depersonalizare sub forma unei stari greu de definit, stranie, de scurta durata si care se risipeste la un mic efort de atentie. Tot ca un fenomen cvasinormal se intalneste aceasta situatie si in cadrul varstelor critice adolescenta si involutia.

Transformarea rapida a corpului adolescentului il face pe acesta sa incerce o traire noua cu o alta semnificatie contrar imaginii corporale proprii.

Toate transformarile din aceasta perioada ii pot forma o imagine corporala anormala sau inferioara ce contine riscul unei reactii de aparare exprimata sub forma agresivitatii, izolarii, depresiei, excentricitatii, etc.

Alte situatii reprezentate de suferintele nevrotice sub forma obsesiva, fobica sau isterica.

DEDUBLAREA PERSONALITATII

Dedublarea personalitatii consta in sentimentul dihotomizarii totale sau partiale a persoanei. Poate ajunge pana la viziunea propriei dedublari, (adica in el traiesc doua persoane diferite).

In isterie asistam la destructurare a personalitatii, neputandu-se identifica cu propria persoana ce ascunde propria sa personalitate.

Freud sustine ca acesti pacienti vorbesc cu corpul lor convertindu-si anxietatile, dorintele sau in conflict psihic intr-un sintom somatic. Asa pot fi explicate paraliziile, tulburarile de excitabilitate cand sunt in criza.

Exemplu- schizofrenia constituie una din bolile psihice ce prezinta o destructurare a personalitatii inca din faza initiala. Aparitia primelor semne de disociatie prezinta o mare importanta semiologica, ajuta la punerea diagnosticului. Primele semne de disociatie sunt reprezentate de sentimente bizare de schimbare a personalitatii sau sentimentul de irealitate corporala- se numeste semnul oglinzii.

TIPURI DE TULBURARI ALE PERSONALITATII

Tulburarile de personalitate sunt grupate in trei categorii

• Personalitate paranoida, schizoida, schizotipala.   

Persoanele cu tulburari din aceasta categorie fac parte deobicei din familii cu incarcatura genetica, adica aceste tipuri de pesonalitate sunt influientate de constelatii genetice. Din punct de vedere clinic se caracterizeaza printr-o oarecare bizarerie si excentricitati

• Personalitate antisociala, border-line, sau de granita, histrionica si narcisista.

Aceste tipuri se asocieaza mai mult cu depresiile si alcolismul, se caracterizeaza prin expresie dramatica, instabilitate emotionala si impulsivitate.

• Personalitatea obsesiv-compulsiva, evitanta si dependenta.

Persoanele cu aceste tulburari de personalitate sunt in general anxioase, nesigure, tematoare.

Majoritatea tulburarilor de personalitate incep ca probleme in dezvoltarea si formarea caracterului individului avand un pic-varf la adolescenta.

DSM4 defineste tulburarile de personalitate ca reprezentand un model stabil al experientei individuale si comportamentului, ce deviaza in mod vadit de la expectantele grupului socio-cultural al individului, pentru care e cronic si inflexibil, debuteaza in prima tinerete sau adolescenta, e stabil in timp si conduce la disfunctionalitate sau incapacitate.

Unii specialisti considera ca indivizii cu tulburari de personalitate prezinta o serie de trasaturi comune cum ar fi:

autoconcentrarea, se manifesta prin atitudini de genul , eu primul,

incapacitatea de asi evalua corect problemele, rezultand astfel o mentalitate de victima si invinovatirea altora ptr problema lor,

lipsa gandirii in perspectiva si a empatiei, caracter manipulator sau expluatator,

sentimente de nefericire . de tulburari ale dispozitiei sau afectivitatii, vulnerabilitate ptr alte tulburari psihice, aparitia de tendinte obsesiv -convulsive, atacuri de panica,

perceptie deformata cu privire la sine si la ceilalti.

. Personalitatea paranoida

Se caracterizeaza printr-un inalt grad de suspiciune fata de ceilalti, sensibilitate excesiva fata de insulte pe care refuza sa le ierte, ostilitate si tendinta la conflictualitate datorita interpretarii gresite a actiunilor impartiale chiar ale prietenilor. Suspecteaza pe cei din jur ca ar dori sa-l exploateze sau sa-i produca diferite daune. Este banuitor in ceea ce priveste loialitatea si bunele intentii ale partenerului, prietenilor sau colegilor de serviciu, motiv pentru care nu are incredere sa impartaseasca confidente. Chiar si un compliment sau o remarca pozitiva la adresa sa sunt interpretate gresit ca fiind o incercare de a obtine ceva de la el. Daca o persoana ii ofera ajutorul considera ca de fapt il critica si il desconsidera. Aceasta atitudine fata de cei din jurul sau coexista cu tendinta de a supraevalua propria importanta si in general recurge la referiri exagerate cu privire la propria persoana.

Criterii diagnostice conform DSM IV pentru personalitatea paranoida:

se manifesta prin neincredere si suspiciune cu privire la ceilalti, motivele acestora fiind
interpretate ca rau-intentionate.

Debuteaza in primii ani de maturitate si se poate prezenta in contexte variate. Pentru a se pune diagnosticul este necesara prezenta a cel putin 4 din urmatoarele simptome:

• suspecteaza fara baza reala faptul ca ceilalti il exploateaza, il ranesc sau il dispretuiesc
• este preocupat de indoiala nejustificata legata de neincredrea acordata prietenilor sau partenerilor.
• este refractar in a se confesa, de teama ca informatiile vor fi folosite impotriva sa
• gaseste motive ascunse si intelesuri amenintatoare in evenimente si remarci benigne
• este neiertator in privinta insultelor, injuriilor sau ofenselor
• percepe atacuri asupra caracterului sau reputatiei proprii pe care ceilalti nu le percep si reactioneaza prompt si agresiv sau raspunde la fel (plateste cu aceeasi moneda)
• manifesta suspiciune recurenta nejustificata in privinta fidelitatii partenerului sexual

Tratamentul personalitatii paranoide

Foarte rar, cei care prezinta acest tip de tulburari se prezinta la terapeut si de aceea s-au facut putine cercetari asupra tratamentului utilizat in aceste cazuri.

Terapia suportiva care il are in centrul atentiei pe pacient este cea mai eficienta. Constituirea unui raport cu o astfel de persoana va fi dificil de realizat, insa de-a lungul tratamentului pacientul va capata tot mai multa incredere in specialist, incepand sa prezinte unele din ideile personale.

Medicul trebuie sa incerce sa fie obiectiv, astfel incat sa reuseasca sa combata ideile pacientului privind relatia dintre ei. Este o balanta foarte greu de mentinut chiar si atunci cand intre cei doi a fost stabilita o stransa legatura.

Specialistul trebuie sa aiba grija sa nu provoace prea mult pacientul sau sa riste sa-l faca sa renunte la tratament. Cum ideile paranoice nu au nici o baza in realitate, combaterea lor pe cale rationala este inutila si totodata poate duce la un sentiment de justificare atat pentru pacient cat si pentru medic.

Terapia pe termen lung nu este recomandata in acesta situatie. Deasemenea nu se recomanda terapia in grup sau terapia familiala.

Medicamentele sunt de obicei contraindicate pentru acest tip de tulburari pentru ca vor ridica suspiciuni care pot avea ca efect parasirea tratamentului. Daca totusi sunt prescrise medicamente este bine ca prescrierea si administrarea lor sa se faca pe o perioada scurta de timp. De regula se prescriu sedative.

. Personalitatea schizoida

Se caracterizeaza printr-o tendinta la izolare si dezinteres relativ fata de lumea exterioara. Contactele sociale si afective se restrang in favoarea unor activitati solitare, determinate de o viata imaginara destul de intensa dar bizara, cu inclinatii spre ezoterism[1], idealism doctrinar si preocupari filosofice, stiintifice si teologice combinate cu un anumit grad de pierdere a contactului cu realitatea. Persoana respectiva pare de o timiditate rece, cu indiferenta de suprafata, in spatele careia se afla o hipersensibilitate marcata de ambivalenta. Individul este indiferent si fata de activitati placute, distractive sau fata de experientele sexuale.

Caracteristica acestei tulburari de personalitate anunta o evolutie nu prea favorabila datorita adaptarii sociale din ce in ce mai reduse, a socializarii, care poate duce pana la tentative suicidare.

Agravarea acestor trasaturi poate anunta chiar debutul unei schizofrenii.

Criterii diagnostice: se caracterizeaza prin detasarea de relatiile personale si o restrictie in exprimare emotiilor in plan interpersonal. Pentru a se stabili diagnosticul trebuie sa existe cel putin 4 din urmatoarele simptome:

• pacientul nu prezinta dorinta nici placere in relatiile personale apropiate, incluzand aici si aparteneta la o familie.
• aproape intotdeauna prefera activitatile solitare
• manifesta un interes scazut in a intretine raporturi sexuale
• gaseste placere in putine activitati
• ii lipsesc prietenii apropiati sau confidentii, exceptand rudele de gradul

este indiferent la critica sau admiratia celor din jur

demonstreaza o detasare emotionala

Tratamentul persoanelor schizoide

Psihoterapia: desi exista multe tratamente pentru aceasta boala, nici unul nu poate fi considerat eficient. Indivizii care sufera de acest tip de tulburare nu se prezinta la tratament decat daca stresul atinge cote maxime sau sunt supusi la presiuni foarte mari in familie.

Tratamentul va fi pe termen scurt, astfel incat problema individului sa se rezolve imediat.

Obiectivele tratamentului sunt de fapt gasirea de solutii rapide pentru problemele pacientului prin utilizarea unor terapii focale.

Dezvoltarea relatiei medic-pacient este de fapt un proces lent, gradual. Datorita faptului ca acesti indivizi pastreaza o oarecare distanta cu cei din viata lor, medicul este obligat sa asigure pacientului confidentialitatea sedintelor. Psihoterapia trebuie sa se concentreze pe indepartarea problemelor stresante sau a altor elemente negative din viata individului. Stabilitatea si sustinerea reprezinta de fapt cheile unui tratament eficient pentru acest tip de tulburare.

Terapia in grup poate fi o solutie terapeutica desi nu da rezultate daca este impusa la inceputul tratamentului. In aceasta situatie individul va incheia tratamentul prematur deoarece nu suporta identificarea cu grupul, dar daca trecerea se va face de la terapia individuala la cea de grup, pacientul va tolera mai usor acest fapt.

Pacientii de acest tip nu vad nici un motiv pentru a interactiona cu alti oameni, ei sunt foarte tacuti in grup, contribuind foarte putin la munca in grup si oferind si mai putin despre ei insisi. Ei nu trebuiesc fortati sa participe la discutii pana nu simt ei acest lucru.

De asemenea, conducatorul grupului trebuie sa-i protejeze de criticile celor din jur privitoare la neparticiparea lor la discutii. Medicul trebuie sa fie atent ca pacientul sa nu se izoleze.

Daca grupul il va accepta, terapia poate functiona si cu timpul pacientul va putea vorbi despre prietenii imaginari, diversele fantezii, teama de a nu deveni dependent chiar de terapeut.

In ceea ce priveste farmaco-terapia, nu exista medicamente specifice pentru acest tip de tulburare, exceptand situatia in care aceasta tulburare se complica cu alta problema medicala (exemplu: depresia).

In general nu prea se recomanda administrarea unei medicatii deoarece ar putea interfera cu efectele benefice ale psihoterapiei

Personalitatea schizotipala

Se remarca un deficit al pattern-ului (modelului) social si interpersonal marcat de o capacitate scazuta de a lega relatii stranse cu ceilalti si deasemenea de distorsiuni perceptive si cognitive, precum si de un comportament bizar si excentric.

Persoana care face parte din aceasta categorie de personalitate patologica prezinta convingeri ciudate cu efecte magice sau paranormale (superstitii, clarviziuni). Ea poate fi convinsa de faptul ca detine un control magic asupra celorlalti fie direct prin gandire, fie prin intermediul unor obiecte in cazul executarii unor ritualuri. Pot aparea si tulburari de perceptie, in special iluzii     corporale.

Discursul sau include fraze neobisnuite, vagi, fara a ajunge insa la incoerenta. Raspunsurile pot avea un continut neobisnuit sau abstract.

Comportamentul este considerat excentric prin maniera de a se imbraca (obiectele de vestimentatie nu se potrivesc), prin gestica manierata si prin neglijarea conventiilor sociale neobisnuite. Prezinta o anxietate sociala excesiva, datorata mai degraba unor temeri paranoide decat unei timiditati sau unor fobii sociale.

Criterii diagnostice dupa DSM IV

Pacientul prezinta un model de deficit social si interpersonal manifestat prin disconfort acut cu o capacitate redusa pentru relatii sociale apropiate, precum si distorsiuni cognitive sau perceptive si excentricitati comportamentale. Pentru a se putea stabili diagnosticul este necesara prezenta a cel putin patru comportamente, precum:

• idei de legatura
• credinte ciudate sau magice care ii influenteaza comportamentul (superstitii, credinte, clarviziuni)
• experiente perceptive neobisnuite
• gandire si vorbire ciudate (pacientul se exprima vag, metaforic, circumstantial, elaborat excesiv)
• ideatii paranoide legate de suspiciuni
• comportament sau infatisare excentrica, stranie
• lipsa prietenilor apropiati, exceptand rudele de gradul I
• anxietate sociala excesiva care nu diminueaza familiaritatea si este asociata mai degraba cu frica paranoida decat cu judecata negativa despre sine

Tratamentul persoanelor schizotipale

Psihoterapia - acesti pacienti distorsioneaza realitatea mai mult decat cei cu personalitate schizoida.

Specialistul trebuie sa fie atent la tratament, sa creeze o atmosfera placuta in care pacientul sa se simta in centrul atentiei.

Individul simte lipsa unei sustineri sociale si de aceea evita interactiunea sociala. Pacientul vorbeste despre cat de diferit este si ca nu se acomodeaza cu ceilalti in special datorita gandirii lor.

Sunt benefice pentru acest tip de tulburari abordarile comportamentale care subliniaza invatarea fazelor in relatiile sociale si interactiunea sociala. In astfel de cazuri de recomanda initierea unei terapii individuale, urmata de o terapie in grup, pe masura ce pacientul evolueaza.

Farmacoterapia poate fi folosita in stadiile severe ale bolii dar doar simptomatic.

Personalitatea antisociala

Caracteristica principala a acestei tulburari de personalitate este dispretul total fata de drepturile celorlalti pe care adesea le si incalca. Aceste manifestari incep din copilarie sau adolescenta si continua in perioada de adult.

Pentru aceasta organizare patologica a personalitatii au mai fost utilizati termenii de sociopatie sau psihopatie.

Subiectii cu o astfel de tulburare a personalitatii, de regula nu se conformeaza normelor legale si sociale. In mod repetat ei pot actiona impotriva legii, prezentand numeroase arestari. Actiunile antisociale sunt datorate si unei impulsivitati crescute sau unor reactii colerice de moment fara elaborari mintale si fara a lua in considerare consecintele actului.

Iritabili si agresivi, acestia comit deseori acte de violenta corporala, inclusiv asupra membrilor familiei. Deasemeni pot fi violenti si cu propria persoana, mergand in unele crize de furie pana la automutilari, acte care sunt favorizate si de o hipoestezie[2] caracteristica.

Se remarca deasemeni si o scadere a instinctului de conservare, aceste persoane manifestand deseori comportamente periculoase (Exemplu: viteza excesiva in conducerea autovehiculului, conducerea sub influenta alcoolului, consum de droguri, dar si practicarea asa-ziselor sporturi extreme).

Instabilitatea comportamentala se poate manifesta si in parametri mai putin gravi d.p.d.v al legii, dar cu influente negative asupra vietii lor cotidiene - abandoneaza locurile de munca mai mult sau mai putin motivat, refuza oferte avantajoase, absenteaza, parasesc brusc serviciul, parasesc familia. Deasemeni se manifesta si o lipsa de responsabilitate in plan financiar, periclitand suportul pe care sunt obligati sa-l asigure membrilor familiei. Nu se considera niciodata vinovati de necazurile pe care le provoaca celorlalti sau de situatiile conflictuale pe care le creeaza.

Evolutia existentiala a personalitatii antisociale este marcata de acte de delicventa pedepsite prin lege, stari depresive majore cu tentativa sau echivalenta suicidara, supradoza de droguri, accidente, infectii HIV datorate comportamentului sexual riscant sau conjuvopatii ce duc la destramarea familiei,ajungand pana la vagabondaj.

Criterii diagnostice dupa DSM IV

Aceasta tulburare este caracterizata printr-o dispretuire a drepturilor celorlalti, adesea incalcand limita si violandu-le drepturile.

Precizarea diagnosticului se face pe baza majoritatii simptomelor urmatoare:

- esec in a se conforma normelor sociale referitoare la comportamente ce incalca legi si conduc la arestari

2 - inselatorie indicata de minciuni repetate, folosirea de identitati false sau tratarea celorlalti potrivit unui interes personal sau propriei placeri

3 - impulsivitate

4 - iritabilitate si agresivitate demonstrata de repetate agresiuni fizice

5 - dispretuirea sigurantei personale si a celorlalti

6 - iresponsabilitate manifestata in esecuri repetate de a avea un comportament adecvat la locul de munca sau de a-si onora datoriile financiare

7 - lipsa remuscarii demonstrata de indiferenta sau neconstientizarea faptului ca a ranit pe cineva, l-a tratat necorespunzator sau a furat.

Terapia

Ca cei mai multi oameni care sufera de tulburari de personalitate, acesti indivizi nu cauta singuri ajutor specializat ci sunt trimisi de o instanta superioara sau de catre cineva apropiat.

O supraveghere atenta va confirma faptul ca persoana respectiva prezinta o tulburare de personalitate si mai exact de tip antisocial.

Pentru ca mai multi din cei care sufera de o astfel de tulburare sunt constransi la terapie, motivarea din partea pacientului este greu de gasit. Intr-un cadru limitat ar putea fi imposibil, si in acest caz terapia trebuie sa aiba la baza terapia sociala: anularea relatiilor

sociale si familiale, invatarea unor noi deprinderi, etc.

Pentru un pacient care nu este internat, tratamentul poate avea la baza atat aceste subiecte dar pot fi discutate si comportamentul antisocial si lipsa exprimarii sentimentelor.

Caracteristic celor care prezinta acest tip de tulburari de personalitate este lipsa de conexiune intre sentimente si comportament. Ajutarea pacientilor astfel incat sa faca legatura intre cele doua este benefica pentru ei.

Tratamentul efectiv pentru aceste tulburari este destul de limitat. Abordarea psihanalitica intensiva nu este cea mai indicata metoda terapeutica.

Incercarea abordarii unor conexiuni ale sentimentele si actiunile unei persoane dau rezultate mai bune.

Deasemeni, de vreme ce acesti pacienti, de cele mai multe ori nu au o relatie emotionala corespunzatoare de-a lungul vietii lor, relatia cu terapeutul poate fi un bun exemplu. La inceput, acest lucru il poate speria pe pacient, care o considera de netolerat.

O relatie puternica exista atunci cand a fost stabilit un raport solid cu pacientul si acesta are incredere in specialist. Asa se ajunge de la incredere la confidentialitate, mai ales ca de regula pacientul este obligat sa se trateze. Astfel, medicul trebuie din cand in cand sa vorbeasca despre progresele pacientului, chiar daca o face la modul general. Acest fapt este important pentru pacient.

Neincrederea in specialist poate fi indepartata doar printr-o atitudine onesta, discutand de exemplu despre ceea ce va spune anchetatorilor, dar si despre faptul ca nu tot ce spune pacientul in timpul sedintelor va fi cunoscut de toata lumea.

Terapia ar trebui sa se concentreze asupra emotiilor pacientului sau asupra lipsei acestora. Pe masura ce pacientul invata sa experimenteze diverse stari emotionale, prima dintre ele va fi depresia.

Deoarece pacientul nu este obisnuit cu sentimentele asociate depresiei, specialistul trebuie sa il sustina pe pacient in acest rastimp. in afara de furie si frustrare, celelalte sentimente trebuie sustinute.

Pacientii cu acest tip de tulburare au de obicei deficiente in acceptarea figurilor publice. Specialistul trebuie in aceste cazuri sa adapteze o pozitie neutra, de vreme ce aceste idei sunt bine inradacinate in mintea pacientului.

Terapeutul trebuie sa evite certurile si apararea autoritatilor. Una din manierele ce ar da roade in schimbarea comportamentului neadecvat ar fi ca pacientul sa se confrunte cu consecintele propriului sau comportament.

Alte modalitati de terapie : psihoterapia in grup, terapia familiala - pot fi de ajutor. De cele mai multe ori acesti pacienti urmeaza o terapie in grup pentru ca nu li se ofera o alta alternativa. Nu este insa cea mai potrivita de vreme ce individul ramane interiorizat din punct de vedere emotional si nu are motive sa se destainuie celorlalti.

Grupurile formate numai din pacienti cu acest tip de tulburare ar fi cea mai potrivita alegere. In astfel de grupuri pacientii au un motiv puternic pentru a contribui la tratament si a se destainui fata de ceilalti. Conducatorul grupului trebuie sa aiba grija ca terapia sa nu se transforme intr-un curs de genul "cum sa'

Terapia familiala poate ajuta pentru o mai buna educatie si intelegere intre membrii familiei. De regula, membrii familiei sunt dezorientati in ceea ce priveste cauza comportamentului antisocial si nu inteleg ca este de fapt o tulburare psihica.

Personalitatea border-line

Acest tip de tulburare este marcata de instabilitatea relatiilor interpersonale, a propriei imagini de sine, a afectelor precum si de o impulsivitate crescuta.

Persoanele border-line sunt accesibile fata de circumstantele exterioare. Subiectii experimenteaza o intensa stare de abandon si neincredere in sine, reactionand cu furie chiar si atunci cand se afla in fata unor situatii justificate de separare clar limitate in timp sau a unor schimbari de plan. Orice anunt de terminare a unei intalniri cu o intarziere sau cu o amanare pot starni adevarate crize de panica sau de furie, datorita sentimentelor de abandon. Fata de asa-zise abandonuri, subiectii pot reactiona impulsiv si disproportionat, ajungand pana la automutilari si tentative suicidare.

Relatiile interpersonale sunt afectate datorita tendintei de a i se idealiza potentialul

de la primele intalniri. Solicita petrecerea unui timp prea indelungat de la inceput si ofera multe detalii intime. De la dorinta de idealizare, ei trec foarte usor spre o atitudine de nemultumire si devalorizare, exprimata de multe ori dramatic.

Viata afectiva este marcata de sentimente de vid interior dar si de o reactivitate crescuta a dispozitiei care poate deveni cu usurinta disforica[3], cu accente necontrolate de furie.

Criterii diagnostice

persoana care sufera de aceasta tulburare, are relatii interpersonale labile, caracterizate prin instabilitate. Acest model de interactiune cu ceilalti persista ani intregi si este de obicei legat de imaginea de sine si de primele relatii sociale.

Manifestarile apar in contexte diferite: nu doar acasa sau la serviciu si deseori sunt insotite de labilitate in afectivitate sau sentimente.

Pentru a se pune diagnosticul, subiectul trebuie sa prezinte majoritatea urmatoarelor simptome:

eforturi extraordinare de a evita abandonul real sau imaginar

relatii interpersonale instabile si intense, caracterizate de oscilarea intre extreme ale idealizarii si subevaluarii

tulburari ale identitatii si anume instabilitatea imaginii de sine

impulsivitate in cel putin doua domenii autodistructive: cheltuieli si sex

comportament suicidar ilustrat de gesturi sau comportamente de automutilare

instabilitate afectiva

sentimente cronice de pustiire sufleteasca

manie intensa si nejustificata

ideatii paranoide tranzitorii legate de stres

Tratamentul

Tulburarile personalitatii border-line apar la indivizi sub diferite forme. De multe ori subiectii fac cu greu diferenta intre realitatea gresit perceputa de ei si mediul inconjurator. Acesti pacienti vad lumea doar in "alb si negru'. in functie de situatie si de circumstante, un specialist poate fi vazut ca fiind de ajutor pentru individ. Daca apar insa, probleme fie cu terapia, fie cu viata pacientului, aceeasi persoana il va caracteriza pe medic ca fiind rau si ca nu are grija de pacienti.

Specialistii trebuie sa fie constienti de regula care-i guverneaza pe acesti pacienti - totul sau nimic. De aceea trebuie sa fie o adevarata stima in procesul terapeutic. Trebuie sa aiba un comportament stabil pentru a contrasta cu pacientul. Multi specialisti sunt epuizati de munca cu acesti pacienti deoarece ei aduc multe sentimente negative, avand intotdeauna nemultumiri la adresa terapeutului si in mod constant prezinta gesturi, ganduri sau comportament suicidal sau de automutilare.

Un aspect important la inceputul psihoterapiei este contactul cu pacientul pentru a fi siguri ca nu nu va fi tentat de suicid. Riscul suicidal trebuie atent monitorizat pe durata tratamentului. Daca gandurile suicidare persista, trebuie luat in calcul tratamentul farmaco si spitalizarea.

Metoda terapeutica cea mai de succes este MARSHA LINEHAM (care se numeste terapia comportamentului dialectal). Acest tratament invata pacientul cum sa-si controleze singur viata, emotiile, pe el insusi, cu ajutorul autocunoasterii emotiilor si restructurarii gandirii.

Este o metoda folosita mai ales in terapia de grup. Deoarece presupune invatarea unui set de deprinderi noi si complexe, aceasta metoda nu este indicata celor care invata greu comportamente noi.

Tratamentul este de lunga durata (cel putin 1 an de zile).

Alte metode de psihoterapie utilizate dar cu o eficacitate mai scazuta sunt cele care

Personalitatea histrionica

Pattern-ul acestei personalitati este dominat de o labilitate emotionala excesiva si un comportament directional spre a atrage atentia prin atitudini dramatice si teatralism.

Subiectii de acest tip nu se simt confortabil daca nu sunt in centrul atentiei, motiv pentru care incearca sa atraga atentia creand initial o impresie buna datorita usurintei de comunicare si a entuziasmului manifestat.

Subiectii isi doresc cu orice pret ca intr-un anturaj sa devina "sufletul petrecerii'. Comportamentul lor insa este neobosit si solicita in mod continuu atentia celor din jur, contrar recurgand la scene dramatice. Se poate remarca si o atitudine cu conotatii sexuale nepotrivite, cu scop provocator si seductiv, chiar si asupra unor persoane fata de care nu exista un interes semantic propriu-zis, contextul fiind unul profesional.

Expresia emotionala este rapid schimbatoare, manifestand o adevarata aviditate afectiva cu intoleranta la frustratii, dar cu un substrat profund afectiv sarac.

D.p.d.v sexual se constata o serie de tulburari, ca de exemplu: frigiditate, nimfomanie, homosexualism. Pentru aceste persoane, aparentele fizice prezinta o mare importanta, ele fiind capabile sa cheltuiasca mult timp, energie si bani pentru haine si diverse accesorii.

Isi utilizeaza detaliile fizice si vestimentare pentru a vana complimente si in acelasi timp manifesta o suparare exagerata fata de un comentariu critic. Discursul acestor persoane este menit sa impresioneze prin expunerea dramatica, dar este vag, difuz si fara suport faptic. Se utilizeaza multe adjective, fabulatii sau productii imaginare.

In ceea ce priveste relatiile cu ceilalti se remarca un inalt grad de sugestionabilitate, opiniile fiind usor influentate, in special daca ceilalti reprezinta o autoritate, imbratisand cu usurinta diverse convingeri.

Orice relatie interpersonala, indiferent de contextul in care se desfasoara, este considerata mai intima decat este cu adevarat si utilizeaza apelative de genul "dragul meu prieten' sau abordand respectiva persoana pe numele mic. Aceasta atitudine este cu atat mai evident exprimata cu cat este vorba de o relatie sociala importanta.

Criterii diagnostice

Se caracterizeaza printr-o cautare excesiva a emotionalitatii si atentiei celor din jur, incepand cu primii ani de maturitate, presupunand existenta a cel putin 5 dintre urmatoarele criterii:

se simte inconfortabil in cazul in care nu se afla in centrul atentiei

interactiunile cu ceilalti sunt adesea caracterizate drept comportamente neadecvate sau provocatoare

expunere rapida a expresiilor emotionale care sunt superficiale si nestatornice

se foloseste de aspectul fizic pentru a atrage atentia in repetate randuri

maniera de vorbire este excesiv marcata de personalitate si lipsita de detalii

manifesta tendinta spre dramatizare, teatralizare si exagerarea emotiilor

este usor sugestionabila

isi considera relatiile ca fiind mai intime decat in realitate

Terapia

Indivizii care sufera de aceasta tulburare sunt dificil de tratat din mai multe motive: bolnavii se prezinta la tratament doar atunci cand stresul sau alti factori situationali ii impiedica sa faca fata vietii in general; totusi cauta mai repede decat alti pacienti cu tulburari ajutor specializat, exagerand insa in privinta simptomelor si dificultatilor pe care le intampina.

Terapiile in grup sau terapia familiala nu sunt recomandate, deoarece pacientii obisnuiesc sa atraga atentia asupra lor si sa exagereze fiecare actiune si reactie. Pacientii isi exprima toate sentimentele cu aceeasi emotie, inconstienti fiind de subtilitatea propriilor stari emotionala si de vasta gama de emotii pe care o folosesc.

Terapia concentrata pe gasirea de solutii este recomandata pentru acest tip de pacienti.

Nu se recomanda terapii pe termen lung.

La acesti pacienti poate aparea si un comportament suicidar, iar amenintarile de acest gen nu trebuie ignorate.

Automutilarea este de asemeni prezenta. Datorita naturii dramatice a pacientilor, specialistii trebuie sa fie foarte atenti la sentimentele lor si sa fie siguri ca il trateaza pe pacient cu respect.

De multe ori acesti bolnavi considera ca sunt discriminati datorita simptomelor lor.

Tratamentul medicamentos nu este indicat, cu exceptia cazurilor in care se administreaza in mod tintit.    .

Personalitatea narcisista

Caracteristica acestei tulburari de personalitate este un pattern de grandoare, nevoia de a fi admirat si lipsa empatiei. Subiectii acorda mai multa importanta propriei persoane si isi supraestimeaza capacitatile si realizarile, fiind intrigati daca nu sunt rasplatiti dupa cum se asteapta. Aceasta atitudine fata de propria persoana este insotita de o devalorizare a actiunilor celorlalti. Mintea lor este preocupata cu fantezii referitoare la mari succese, putere, apreciere in societate, frumusete admirata de toata lumea si iubiri ideale. Se considera a fi persoane speciale, superioare, care pot fi intelese numai de alte persoane considerate a fi potrivite pentru o relatie, de regula apartinand unor categorii sociale privilegiate. Relatia cu astfel de persoane reprezinta un fel de oglinda pentru meritele si necesitatile speciale ale subiectilor cu personalitate narcisista.

Aceste persoane insista ca in anumite situatii sa beneficieze de cei mai buni profesori, avocati, medici, stilisti, etc.

Supraestimarea propriei persoane este insa foarte fragila. Nevoia de atentie si admiratie devine aproape continua. Expectanta pentru tot ce este mai bun considerand ca li se cuvine, este in opozitie cu totala desconsiderare a necesitatilor celorlalti. Nu sunt capabili sa aprecieze alte merite sau sa manifeste empatie pentru problemele sau sentimentele celorlalti. Acest aspect se poate observa dintr-o simpla conversatie, persoanele narcisiste neavand rabdare si nici interes fata de problemele interlocutorului. Se poate remarca si o atitudine de invidie fata de realizarile acestora desi declara in acelasi timp ca altii sunt invidiosi pe el. Au un comportament arogant, superior si snob.

Criterii diagnostice

Clinic se manifesta prin: grandoare, nevoia de admiratie, lipsa empatiei, incepand cu primii ani de

maturitate, manifestate in conditii variate, intrunind minim 5 dintre urmatoarele manifestari:

. exagerarea importantei propriei persoane

. este preocupat de imaginarea unui succes nelimitat, avere, putere, stralucire

. crede despre sine ca este special si unic si ca poate fi inteles doar de persoane cu un statut superior

. are nevoie de o admiratie excesiva

are asteptari exagerate pentru un tratament special, favorizant

. exploateaza relatiile interpersonale, profitand de ceilalti pentru a-si atinge scopurile

. lipsa empatiei

. este invidios pe altii si crede ca ceilalti il invidiaza

. este arogant in comportament si atitudine

Terapie

Acesti pacienti incearca sa mentina o imagine proprie de perfectiune si de invincibilitate personala si vor sa dea aceeasi impresie despre sine si celorlalti.

Boala fizica poate umbri aceasta iluzie si pacientul poate pierde sentimentul de siguranta. Aceasta pierdere da o senzatie de panica de tipul "lumea mea se destrama', iar pacientul are un sentiment de fragmentare personala.

Specialistii trebuie sa respecte pacientii si sa realizeze importanta pe care acestia si-o dau astfel incat pacientul sa-si poata restabili imaginea de sine si totodata trebuie sa evite intarirea grandorii patologice sau evidentierea slabiciunilor.

Abordarea initial suportiva prin confruntarea treptata a pacientului cu propriile vulnerabilitati il poate ajuta pe acesta sa faca fata la tot ceea ce presupune aceasta boala psihica. Specialistul trebuie sa fie constient de importanta narcisistului si sa-si ajute pacientul sa-si ajusteze imaginea de sine.

O varianta de terapie eficienta este terapia in grup, care are rolul de a-l ajuta pe pacient sa-si dezvolte, o individualitate sanatoasa astfel incat sa ii perceapa pe ceilalti ca persoane separate. In acest tip de terapie specialistul este mai putin autoritar si in consecinta mai putin amenintator. In ce priveste grandoarea pacientului, intensitatea emotiilor este mai mica, creand astfel un cadru adecvat pentru confruntare si clarificare.

Personalitatea evitanta (anxioasa)

Se caracterizeaza prin prezenta unui sentiment de inferioritate, teama, insecuritate si inhibitie sociala precum si o hipersensibilitate la evaluari negative din partea celorlalti. Persoanele apartinand acestei categorii evita orice implicare sociala sau profesionala ce ar presupune relatii interpersonale semnificative, datorita fricii de a fi criticate, dezaprobate sau respinse. Manifesta reticenta fata de promovari si nu se implica in activitati de grup, din acelasi motiv.

In ceea ce priveste relatiile intime, aceste persoane accepta cu greu stabilirea unor astfel de legaturi de teama de a se expune si de a fi ridiculizate. Sunt preocupate de a fi utile si acceptate.

In societate acestia sunt tacuti, retrasi, neparticipad la conversatii de teama de a nu spune ceva nepotrivit. Acesti subiecti prefera un stil de viata simplu, rutinal, fara expuneri la situatii si relatii noi, din nevoia de siguranta.

Pe langa conduita de evitare pot aparea si anumite comportamente compensatorii cum ar fi sfidarea unor situatii riscante (sporturi extreme).

Criterii diagnostice

Manifestand un complex de sentimente ale neadaptarii unor indivizi referitoare la ce cred cei din jur despre el, complex asociat cu inhibitia sociala.

Pentru precizarea diagnosticului este necesara prezenta majoritatii simptomelor:

evitarea activitatii care implica contacte interpersonale din teama de critica, dezaprobare, respingere

nu doreste sa intre in contact cu semenii daca nu este sigur ca va fi placut

manifesta retinere in relatiile intime de teama de a nu fi ridicol

este preocupat de situatiile sociale ca potentiale situatii in care este criticat sau respins

este inhibat in relatiile interpersonale recent aparute

se priveste pe sine ca inapt social, neatragator sau inferior celorlalti

este deosebit de refractar in a-si asuma riscuri personale, ori a se angaja in activitati noi, deoarece crede ca s-ar putea dovedi stanjenitoare

Tratament

In timp ce terapia individuala este modalitatea terapeutica preferata, terapia in grup poate fi folosita daca pacientul este convins sa participe la suficiente sedinte. Este foarte dificil sa convingem pacientul sa participe la terapia in grup inca de la inceputul tratamentului.

Pacientii nu se respecta prea mult pe sine si se feresc de interactiunile sociale. De cele mai multe ori vad viata intr-un mod negativ si au dificultati in a vedea situatiile si interactiunile intr-o maniera obiectiva.

Este necesar ca evaluarea sa dureze mai mult decat de obicei, iar specialistul trebuie sa fie atent la informatiile non-verbale ale pacientului si sa-si dea seama cand anumite elemente raman ascunse.

Psihoterapia este eficienta atunci cand este de scurta durata si cand este orientata spre a gasi solutii in problemele zilnice. In timp ce problemele legate de respectul de sine vor iesi singure la suprafata, cele legate de autoevaluare nu ies singure la iveala. Relatia buna intre terapeut si pacient este deosebit de importanta pentru reusita tratamentului. Stabilirea unui raport cu un asemenea tip de pacient este dificila.

PERSONALITATEA DEPENDENTA

Caracteristic acestei tulburari de personalitate este :

1. tendinta sistematica de a lasa in mod pasiv pe altul sa ia decizii, fie ele importante sau minore ,

2. teama de a fi abandonat , si

3. atitudinea de supunere pasiva

Persoanele "dependente' prezinta dificultati chiar si in abordarea unor decizii zilnice, de rutina, solicitind un exces de asigurari si avizari din partea celuilalt.

          Pasivitatea acestor persoane merge pana la a urma in totalitate pe celalalt care isi va asuma responsabilitatea pentru toate domeniile vietii.

Cand se sfarseste o relatie prin deces sau despartire persoana dependenta cauta imediat pe altcineva care sa ii asigure suportul de care are nevoie.

           Criteriile diagnostice conform DSM 4

1.     Intampina dificultati  in luarea deciziilor cotidiene, necesitand  sfaturi excesiv de multe si asigurari din partea celorlalti

2.     Are nevoie ca altii sa-si asume responsabilitatea ptr majoritatea domeniilor de interes din viata sa.

3.     Prezinta dificultati  in manifestarea dezaprobarii celorlalti de teama pierderii sustinerii sau aprobarii

4.     Manifesta dificultati in initierea proiectelor, sau in a face anumite lucruri singur (datorita lipsei de incredere in propia judecata sau capacitate, mai degraba decat din lipsa motivatiei sau energiei )

5.     Exagereaza pentru  a obtine sustinerea celorlalti, ajungand pana la a face lucruri care ii sunt neplacute

6.     Se simte neajutorat sau neconfortabil cand este singur, datorita unei exagerate temeri ca nu este capabil sa aiba grija de el

7.     Cauta urgent o alta relatie ca sursa de  protectie si sustinere atunci cand termina o relatie

8.      Este preocupat exagerat de teama de a fi lasat sa aiba singur grija de el   

TRATAMENTUL PERSOANELOR DEPENDENTE

Indivizii diagnosticati cu tulburari de personalitate de tip dependent simt nevoia de atentie, apreciere si contact social. Cei care sufera de aceasta tulburare sunt de obicei indiferenti sugestiilor medicului pentru un tratament, si vor avea un comportament pasiv fata de tratament, indiferent de forma acestuia

Trebuie acordata o atentie deosebita deoarece se prezinta la medic cu diverse plangeri de ordin somatic sau fizic, si medicul trebuie sa aiba grija ce tratament prescrie si sa nu-l  lase pe pacient sa abuzeze de ele.

 PSIHOTERAPIA

Aceasta metoda este abordata de pacienti atunci cand apar probleme in viata personala care duc la o proasta desfasurare a activitatilor zilnice.

Abordarea psihoterapeutica cea mai eficienta este cea care are la baza  gasirea unor solutii pentru anumite probleme zilnice pe care le are pacientul.

Terapia pe termen lung este contraindicata deorece poate crea dependenta.Terapia in grup poate fi folositoare dar trebuie sa ne asiguram  ca pacientul nu se foloseste de aceste grupuri pentru a-si crea alte situatii de dependenta. 

Se recomanda terapie individuala si de scurta durata. 

Medicamente

Se recomanda antidepresive si sedative cand stresul este acut si cand apar complicatii in evolutia acestui tip de personalitate.

Este riscant cand si cat timp se administreaza medicamente antidepresive -pentru ca foarte usor acesti pacienti  pot sa cada in depresie grava.

PERSONALITATEA OBSESIV - COMPULSIVA

Se caracterizeaza prin preocupare fata  de ordine, detalii, perfectionism, verificare, scrupulozitate  precum si incapatanare si rigiditate

Personalitatile obsesesiv compulsive tind sa detina un control asupra activitatii zilnice, acordand o prea mare atentie detaliilor nesemnificative, regulilor procedurilor, listelor , fapt care duce la epuizarea activitatii pana la obtinerea esentialului . Timpul este epuizat si problemele cele mai importante sunt amanate.

Acest perfectionism si standardele de performanta autoimpuse,   conduc de fapt la o adevarata disfunctionalitate.

Subiectii sunt foarte preocupati de verificarea fiecari detaliu al unui proiect, indiferent cat de bun ar fi acesta, incat proiectul risca sa nu fie indeplinit niciodata.

In general persoanele obsesiv compulsive sunt devotate muncii, profesiei, neglijand activitatile placute, si petrecerea timpului cu prietenii.    

CRITERII DIGANOSTICE CONFORM DSM4  

Trebuie indeplinite minimum 4 criterii :

1.        Este preocupat de detalii, reguli, ordine, organizare, programare, realizare de orare, liste , iar obiectivul  major este pierdut

2.       Manifesta perfectionism care interfereaza in indeplinirea sarcinilor

3.       Este excesiv de devotat muncii si productivitatii pana la excluderea activitatii de divertisment si a relatiilor de prietenie

4.       Este foarte scrupulos,constiincios si inflexibil in ceea ce priveste moralitatea etica sau valorile

5.       Este incapabil sa se desparta de obiecte invechite fara valoare chiar si atunci cand nu au "valoare sentimentala'

6.       Este refractar in a delega sarcinile sau in a lucra cu alte persoane, doar daca acestea subscriu exact modul sau de a face lucrurile

7.       Adopta un stil zgarcit ptr a cheltui banii atat ptr el cat si ptr ceilalti, si in general banii sunt priviti ca ceva ce trebuie strans pentru "catastrofe'

8.       Manifesta rigiditate si incapatanare

TRATAMENTUL  

Indivizii care sufera de aceste tulburari de personalitate sunt caracterizate de inflexibilitate si sunt interiorizati atat in rutina zilnica cat si in relatiile interpersonale si in ceea ce-si doresc.

Acesti indivizi au probleme la incorporarea si schimbarea unor informatii din vietile proprii, astfel ca invatarea de noi informatii are loc de-a lungul mai multor ani si cu mare efort atat din partea pacientului cat si din partea medicului 

PSIHOTERAPIA

Este eficienta in majoritatea situatiilor in ceea ce priveste stresul si dificultatile  emotionale si in aceasta situatie se recomanda o psihoterapie de scurta durata deoarece  cea de lunga durata ar duce la epuizarea medicului.

Cei mai multi oameni suferinzi de aceste tulburari duc vieti aproape normale , au familie, prieteni si merg la serviciu.

Terapeutul trebuie sa fie atent si sa nu incerce sa schimbe alte aspecte ale personalitatii individului, pentru ca acesta nu-si doreste acest lucru. Astfel terapia va fi mai eficienta  doar cand se concentreaza pe corectarea a dificultatilor recente.

          Terapia in grup nu este indicata pentru ca se pot indeparta de grup  pentru a analiza defectele altora si modurile "gresite' ale acestora de a rezolva lucrurile.