Alimentatie | Asistenta sociala | Frumusete | Medicina | Medicina veterinara | Retete |
Placinta cu salata verde si sunca
- Pentru o masa usoara si originala intre prieteni, serviti aceasta placinta rustica si gustoasa ca fel principal. Succesul este asigurat - Ingrediente (pentru 6 persoane): 500 g aluat de pizza congelat, 6 oua + 1 galbenus, 6 felii de sunca de Praga, 2 inimi mari de salata verde, 150 g cascaval ras, 2 fire de busuioc, 3 fire de patrunjel, 50 g faina, 2 linguri de lapte, 40 g unt, 1 lingura de untdelemn fin, sare, piper.
Faza 1. Spargeti ouale intr-un bol, adaugati busuiocul si patrunjelul taiate sau faramitate marunt. Sarati, piperati, bateti ouale cu o furculita. Intr-o tigaie, puneti la incins jumatate din unt pana ce prinde o culoare maronie. Cu o treime din oua, preparati o prima omleta plata. Cand devine aurie, scoateti-o pe o farfurie intinsa. - Cu restul de oua mai preparati doua omlete identice. Utilizati untul ramas pentru a reinnoi grasimea din tigaie. Faza 2. Preparati garnitura: detasati frunzele de salata, clatiti-le si zvantati-le bine intr-un servet. - Rulati fiecare frunza in parte si taiati-o fasii. Puneti-le intr-un castron si radeti cascavalul deasupra, pe razatoarea mare. Amestecati bine. Porniti cuptorul. Faza 3. Intindeti aluatul de pizza pe tabla de prajituri infainata, ca sa obtineti o foaie de circa 1 cm latime. - Ungeti o forma de tarta (detasabila) cu putin untdelemn si intindeti foaia de aluat, astfel ca ea sa depaseasca marginile formei. - Asezati in straturi succesive feliile de sunca, omletele si fasiile de salata verde. Sarati-le si piperati-le dupa plac. Faza 4. Din aluatul ramas decupati un disc de dimensiunea formei cu care acoperiti turta. - Intoarceti spre interior marginile aluatului care trec peste forma si apasati-le usor cu degetul pentru a forma un guler. Faceti o gaura in mijlocul capacului si decorati-o de jur-imprejur cu o bentita de aluat. Badijonati suprafata turtei cu galbenusul de ou amestecat cu putin lapte. Bagati la cuptor si lasati sa se coaca 45 de minute. Serviti fierbinte.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate