Conceptul de investitii - definirea investitiilor

CONCEPTUL DE INVESTITII

I.1. Definirea investitiilor

Investitiile reprezinta cel mai important stimul pentru orice activitate economica. In cadrul economiei nationale, investitiile constituie elementul fundamental care initiaza si dezvolta orice activitate umana, reprezinta ceea ce este motorul pentru un sistem activ. Efectele pozitive ale investitiilor pentru economia nationala nu se limiteaza numai la cresterea economica.

Investitiile pot fi definite in mai multe moduri, intr-o definire restransa se considera investitii numai cheltuieli care se concretizeaza intr-o achizitie de bunuri de folosinta indelungata. Notiunea de investitie simbolizeaza in acest caz achizitia de noi imobilizari, active corporale sau necorporale. Intelegerea notiunii permite suprapunerea unei viziuni contabile si a unei viziuni juridice asupra investitiilor pentru ca sunt retinute numai elementele patrimoniale in aceste doua viziuni referitoare la investitii.

Referitor la rolul procesului investitional in dezvoltarea economica si sociala, obiectul investitiilor se inscrie in ansamblul cerintelor care se urmaresc atunci cand se stabilesc destinatiile resurselor acumulate de societate, respectiv cand se stabileste raportul dintre resursele destinate dezvoltarii si cele pentru consum.

Unii specialisti considera ca investitiile reprezinta o renuntare la o satisfactie imediata si sigura in schimbul unei sperante de viitor. Investitia trebuie privita ca o cheltuiala certa pentru un viitor incert. Alti specialisti considera ca notiunea de investitii implica trei elemente definitorii: durata, risc, eficienta. Pentru a obtine o imagine completa si fidela a conceptului de investitii trebuie studiata imaginea tridimensionala a acestei notiuni: contabila, economica, financiara.

Ca o recapitulare si o sinteza a acestor opinii se poate materializa urmatoarea definitie generala a investitiilor: "Investitia este efortul financiar actual facut pentru un viitor mai bun, creat prin dezvoltare si modernizare, avand ca sursa de finantare renuntarea la consumuri actuale sigure, dar mici si neperformante, in favoarea unor consumuri viitoare mai mari si intr-o structura moderna, mai aproape de optiunile utilizatorilor, dar probabile".[1]

Din aceasta definitie reies anumite concluzii si consecinte in plan managerial, dintre care urmatoarele:[2]

- investitia este un efort actual care, ca orice efort trebuie dimensionat, previzionat si argumentat pentru a fi sustinut de cei care trebuie sa-l faca;

- investitia vizeaza un viitor mai bun, care trebuie evidentiat stiintific si realist prin studii complexe si adecvate;

- sursa de finantare a investitiilor reprezinta o renuntare la consumuri actuale posibile si sigure, in favoarea unor consumuri viitoare, mai mari, mai performante, dar probabile.

Sintetizand, definirea investitiilor trebuie sa releve faptul ca:

- reprezinta o plasare de fonduri banesti intr-o actiune, intr-un proiect sau operatie pentru a crea un spor de avutie, atat la nivelul individului, cat si al firmelor si al societatii;

- scopul urmarit nu consta numai in obtinerea sporului de bunuri si capacitatii de productie si de folosinta indelungata, ci si a unui castig, a unui profit;

- reprezinta un flux al valorilor care au ca punct initial fondurile financiare, o parte a veniturilor si economiilor realizate;

- exista un decalaj de timp intre momentul investirii si cel al obtinerii rezultatelor si veniturilor estimate;

- sunt o cheltuiala efectuata in prezent, certa, in scopul obtinerii unor efecte viitoare, uneori incerte; din acest punct de vedere investitiile constituie o resursa avansata care comporta un risc;

- pentru a produce in timp acumularea de capital fix, este necesara functionarea normala a intregului sistem economic.

Urmarind si aspecte juridice si contabile, orice cheltuiala care nu are incidenta patrimoniala directa nu este considerata investitie, chiar daca aceasta sporeste in timp potentialul si performantele intreprinderii. Aceasta excludere pare sa nu fie justificata, deoarece studii economice recente evalueaza la numai aproximativ 40% partea investitiilor patrimoniale in efortul global de investitii al intreprinderilor si subliniaza astfel rolul determinant de 60% al investitiilor imateriale care nu se regasesc in achizitii de simple elemente de activ.

In timp ce abordarea contabila si juridica a investitiilor pune accent pe natura elementelor achizitionate prin efectuarea unor cheltuieli, definirea psihologica pune accent pe intentia individului sau a firmei care investeste si, deci, se insista asupra faptului ca investitia conduce la decalarea consumului in timp. Din aceasta perspectiva, investitia inseamna renuntarea la bunuri imediate in schimbul bunurilor viitoare, sau, dupa o alta formulare, schimbarea unei satisfactii imediate si certe, la care se renunta, contra unei sperante pentru o satisfactie mai buna in viitor.

Aceste formulari prezinta in mod clar "contradictia psihologica" la care este supus investitorul, constrans sa confrunte resursele imediate de care dispune cu veniturile viitoare la care aspira.

Exista si o definire monetara a conceptului de investitii care considera ca si investitii, toate cheltuielile efectuate in vederea obtinerii de venituri monetare de viitor. Asadar, orice plata imediata susceptibila sa antreneze incasari ulterioare e presupusa ca fiind politica de investitii. Astfel se extinde semnificativ aria de cuprindere a notiunii de investitie, neexistand nici o limita de natura elementelor achizitionate. In acest fel se ajunge la concluzia ca toate cheltuielile sa fie considerate investitii, fara a fi necesar sa se analizeze destinatia lor. O astfel de definire dilueaza notiunea de investitii in notiunea de cheltuieli si se ajunge sa nu mai existe obiect pentru politica de investitii.

Investitiile sunt privite ca un stimul in orice activitate economica. In cadrul afacerilor economice, investitiile reprezinta impulsul, elementul generator care fac ca acestea sa se desfasoare si sa se dezvolte. Investitiile ocupa o pozitie centrala in sfera productiei, precum si in sfera consumului influentand simultan cererea si oferta. Astfel, in cadrul circuitului economic, activitatea de investitii joaca un rol dublu:

- declanseaza proiecte, prin agentii economici care implementeaza diverse proiecte de investitii in scopul sporirii ofertei de bunuri si servicii prin cresterea activitatii lor productive si realizarea de venituri suplimentare;

- genereaza cererea suplimentara in sectoarele conexe avand astfel loc o crestere in lant a veniturilor la toti agentii economici antrenati, precum si efect multiplicator in domeniul ocuparii fortei de munca.

Realizarea de proiecte sau programe de investitii conduce, in principal la cresterea stocului de capital fix, constituind elementul principal de realizare a modernizarii economice, prin crearea de noi structuri in acord cu optiunile strategice, de perspectiva ale societatii; totodata este influentata rata de ocupare a fortei de munca, are loc imbunatatirea calitatii vietii ca prim efect si ca efect in timp reducerea presiunii factorilor care genereaza somajul. Din cele de mai sus, rezulta ca definirea investitiilor nu se rezuma la simpla cheltuiala, in sensul financiar al cuvantului, sau la efortul investitional pe care-l fac agentii economici cand realizeaza un proiect de investitii; ea vizeaza si obtinerea de efecte utile de natura economica, sociala, ecologica, investitiile combinand resurse de o mare diversitate: umane, materiale, financiare, tehnice.

In concluzie, se poate spune ca investitia reprezinta orice tip de cheltuiala de resurse facuta intr-un anume moment in vederea crearii premiselor necesare obtinerii intr-un moment ulterior, intr-o perioada mai lunga de timp, a unor efecte scontate.

Alte elemente definitorii investitiilor sunt:[3]

- continutul material determinant al efortului investitional, care considera investitia ca o structura individualizata de resurse diferite ca natura si volum, angrenate in realizarea proiectului stabilit;

- factorul durata care releva faptul ca orice proiect de investitii are o anumita perioada de viata caracterizata prin etape si sub etape clar definite, pe parcursul careia parametrii economici ai proiectului au o evolutie proprie regasita in fluxul de numerar.

- eficienta, conform careia intreprinzatorul accepta schimbarea unor disponibilitati prezente de resurse pentru o serie de efecte viitoare, a caror suma totala sa fie mai mare decat cheltuielile.

- riscul, care decurge din insasi esalonarea in timp a efectelor asteptate, aceste efecte fiind doar sperante, nu si certitudini.

Conceptul de investitie a fost si este dezbatut in teoria economica din toate tarile, fiind exprimate mai multe opinii cu privire la continutul si sfera de cuprindere a acestora. Acceptiunea cea mai des intalnita pentru definirea investitiilor este aceea de cheltuiala sau plasament de sume banesti la un moment initial, pentru a obtine efecte ulterioare, iar numerosi specialisti din diverse tari au incercat sa surprinda cat mai multe aspecte legate de continutul si mecanismul investitiilor. Unul dintre aspecte in definirea investitiilor se refera la faptul ca acestea sunt opusul consumului imediat, care inseamna distrugerea unei parti din valoarea creata, de fapt, distrugerea de avutie, investitiile urmarind tocmai contrariul. O definitie mai concreta este data de P. Masse, care considera ca investitiile reprezinta o cheltuiala actuala, certa, realizata pentru obtinerea "unor efecte viitoare, de cele mai multe ori incerte". Acelasi P. Masse stabileste patru elemente esentiale pentru o investitie:

- Subiectul, reprezentat de persoana fizica sau juridica interesata in a investi;

- Obiectul, reprezentat de lucrul, utilajul, bunul in care se concretizeaza investitia;

- Costul, identificat ca si efort suplimentar, cert, consumat pentru obtinerea unui obiect concret;

- Efectele valorice, rezultate prin realizarea investitiei, care se obtin in viitor si reprezinta in realitate o speranta mai mult sau mai putin certa.

Specialistii arata ca a investi reprezinta a dobandi bunuri concrete, a plati astazi un cost in vederea obtinerii de venituri viitoare, renuntarea la o satisfactie certa imediata in favoarea unei serii de sperante repartizate in timp. O alta definitie data de economisti subliniaza ca nu este suficienta considerarea investitiilor ca o simpla cheltuiala, ci trebuie avute in vedere doua sensuri pentru o mai corecta delimitare a notiunii de investitie, si anume:

- investitia este o cheltuiala, reprezentand o sursa financiara avansata si consumata in prezent pentru a obtine efecte viitoare;

- investitia este, in acelasi timp, o actiune, o lucrare concretizata in utilaje, constructii, deci multitudinea de active fixe si circulante prin care se obtin intreprinderi noi, se modernizeaza sau se dezvolta cele existente;

In alta ordine de idei, orice investitie trebuie analizata sub dublu aspect:[4]

- financiar;

- material.

Eventualele neconcordante dintre cele doua elemente, fac irealizabil orice proiect de investitii. In tara noastra, notiunea de investitie are doua acceptiuni:

- in sens larg, investitiile se definesc ca reprezentand plasarea de valori banesti in diferite domenii de interes pentru eficientizarea si modernizarea acestora;

- in sens restrans, privite din punct de vedere economic, investitiile se refera doar la cheltuielile prin care se creeaza noi capitaluri fixe.

I.2. Clasificarea investitiilor

Investitia reflecta in sens generic plasarea unei sume de bani in vederea crearii si dezvoltarii capitalului fix. Investitiile formeaza activitatea de utilizare a capitalului agentilor economici. Din punct de vedere financiar, investitiile reprezinta totalitatea cheltuielilor generate de o serie de activitati, cum ar fi:

- inlocuirea mijloacelor fixe uzate;

- construirea si reconstruirea de mijloace fixe;

- largirea si modernizarea mijloacelor fixe;

- restructurarea capacitatii de productie;

- actiuni de retehnologizare.

Mai sunt asimilate investitiilor urmatoarele:

- cheltuielile cu exploatarea si prospectiunile geologice;

- cheltuielile cu proiectarea obiectivelor de investitii;

- cheltuielile cu organizarea de santiere;

Procesul investitional este complex si cuprinde:

- estimarea valorilor investitiilor;

- analiza starii de imobilizare a resurselor financiare;

- stabilirea obligatiilor financiare din activitatea de investitii;

- dimensionarea resurselor proprii de finantare pe total si in structura;

- evaluarea rentabilitatii investitiilor.

Necesitatea fundamentarii eficientei economice a investitiilor presupune aprofundarea problemelor metodologice si teoretice cu privire la clasificarea investitiilor. Structurarea poate fi realizata in functie de modul in care este privita si definita investitia, si anume, ca o cheltuiala, sau ca o materializare a acestei cheltuieli. Pe langa cele prezentate, investitiile pot fi grupate si in functie de sursa de finantare a cheltuielilor. Astfel, prezentam urmatoarele criterii de grupare a investitiilor:

a) dupa natura lor, investitiile sunt:[5]

- investitii care se regasesc in capitalurile firmei, cum ar fi: investitii pentru terenuri si alte mijloace fixe;

- investitii care nu maresc valoarea capitalurilor, cuprinzand: investitii necorporale de natura cheltuielilor de constituire, dezvoltare, alte imobilizari necorporale;

- investitii financiare care se refera la titlurile de participare si alte valori.

b) dupa modul de realizare a lucrarilor, investitiile se grupeaza in:

- investitii in antrepriza, lucrarile fiind realizate de o firma specializata si nu de agentul economic interesat;

- investitii in regie proprie, lucrarile fiind realizate de agentul economic prin dotarile independente de care dispune.

c) dupa cum sunt privite pe piata financiara, exista trei categorii de investitii:

- investitii imobiliare, cotate la bursa de valori imobiliare;

- investitii in stocuri, cotate la bursa de marfuri;

- investitii pentru afaceri, cotate la bursa de valori mobiliare.

d) dupa riscul proiectului de investitie:

- cu risc minim sau nul (plasamente in obligatiuni);

- cu risc redus (investitii de inlocuire);

- cu risc mediu (investitii de modernizare);

- cu risc ridicat (investitii de dezvoltare).

e) dupa natura tehnologica:

- investitii pentru studii, cercetari, pregatirea personalului, precum si altele necesare acoperirii unor cheltuieli deosebite aparute odata cu demararea obiectivului de investitii;

- investitii pentru achizitionarea utilajelor necesare desfasurarii obiectului de activitate;

- investitii pentru lucrari geologice;

- investitii pentru lucrari de constructii-montaj care constau atat in realizarea constructiilor propriu - zise, cat si in montajul utilajelor.

f) dupa caracterul lor, investitiile se grupeaza astfel:

- investitii in sfera productiva, care la randul lor se impart in:

- investitii de inlocuire reprezentand inlocuirea activelor fixe datorita uzurii;

- investitii de modernizare cu rol de a asigura reducerea costurilor;

- investitii de modernizare cu scop de a creste capacitatea de productie;

- investitii strategice cu reflectare in cercetare stiintifica si sociala.

- investitii in sfera neproductiva vizand domenii ca: arta, stiinta, cultura, sanatate.

In teoria economica se utilizeaza des notiunile de investitii de inlocuire si investitii de dezvoltare, dar in practica este dificila departajarea lor, atat ca surse de realizare cat si din punct de vedere al efectelor obtinute. Astfel, orice investitie de inlocuire produce modificari specifice investitiilor de dezvoltare sau noi, si orice investitie de dezvoltare presupune cel putin o investitie de inlocuire.

g) dupa sursele de finantare, putem intalni:

- investitii realizate cu surse proprii ale agentului economic, din care identificam: amortizarea, capitalizarea profiturilor, mobilizarea resurselor proprii;

- investitii realizate din surse atrase, de exemplu credite interne sau externe.

h) dupa relatia dintre investitia realizata si proiectul principal, se disting trei categorii de investitii:

- investitii de baza care cuprind totalitatea cheltuielilor prevazute in calculele previzionare ale unui agent economic in vederea realizarii unor obiective de investitii;

- investitii colaterale referindu-se la cheltuielile pentru efectuarea unor lucrari privind construirea de conducte pentru distributia apei, alimentare cu gaze naturale, linii de extindere a retelelor electrice si de telecomunicatii;

- investitii conexe cuprinzand cheltuieli de investitii necesare a se efectua in alte domenii pentru a putea furniza investitiei de baza materiile prime, energia, combustibilii.

Investitiile conexe nu se includ in valoarea totala a obiectivului rezultat din investitia directa, deoarece ele reprezinta investitii directe in domeniul in care se realizeaza. Ca si o exceptie, se includ in investitia totala doar acele investitii conexe care nu produc efecte economice pe baza carora sa se recupereze.

Practica reliefeaza rolul important pe care il au investitiile in sustinerea strategiilor de dezvoltare a intreprinderilor. Promovarea strategiei de a investi are sanse mai mari de reusita comparativ cu acele strategii care urmaresc doar diminuarea costurilor, axandu-se pe stagnarea productiei sau pe executarea aceluiasi tip de produs sau serviciu.

Interesul agentilor economici este acela de a se impune, de a raspunde segmentelor diferite de piata vizata, ceea ce confirma componenta ofensiva a strategiei investitionale in vederea adaptarii la mecanismul cererii si ofertei.

Strategia investitionala combinata cu strategia de piata, strategia de restructurare, de privatizare, de informatizare formeaza strategia globala a firmei. Strategia globala a firmei este influentata de tipul de economie de piata existent, promovat de autoritatile statului, de optiunile politice existente si de politica pe care o promoveaza agentul economic. In economia tarilor in tranzitie, trecerea de la economia de comanda la cea de piata, implica elemente particulare in studiul strategiei intreprinderii si in special in strategia investitionala.

Strategia pentru investitii presupune, in primul rand, determinarea efortului anual al cheltuielilor pentru investitii, care presupune urmatoarele etape:[6]

a) determinarea valorilor anuale si trimestriale ale investitiilor. Aceste valori se stabilesc printr-o serie de calcule, documente, cum ar fi:

- devizele de proiect;

- devizele de executie.

Din cadrul devizelor de proiect fac parte: studiul tehnico-economic si proiectul de executie.

Studiul tehnico-economic este un document care fundamenteaza investitia si indicatorii tehnico-economici ai acesteia. Pe langa datele referitoare la necesitatea, oportunitatea si profilul investitiei, studiul tehnico-economic cuprinde si o serie de indicatori care fundamenteaza eficienta economica a investitiei.

Proiectul de executie dezvolta si precizeaza o serie de parti ale studiului tehnico-economic care sunt necesare pentru executarea lucrarilor de investitii.

Devizele de executie sunt documente prin care se solutioneaza in amanunt toate problemele de natura tehnico-materiala, functionala privind investitiile care se vor efectua.

b) determinarea valorii stocurilor si a obligatiilor din investitii. Exista tendinte de fluctuatii privind stocurile ce pot conduce la starea de imobilizare care afecteaza volumul cheltuielilor pentru investitii. In multe cazuri, valoarea investitiei realizate la sfarsitul unei perioade nu corespunde cu fondurile financiare consumate din contul de finantare, diferenta exprimand mobilizarea sau imobilizarea de resurse.

Eficienta investitiilor ->

I.3. De la idee, la proiecte si programe de investitii

Un proiect implica unul sau mai multe obiective, un demers specific care permite structurarea progresiva a realitatii viitoare din punct de vedere metodologic, a actiunilor de intreprins in functie de resursele date. Prin urmare, un proiect nu reprezinta doar o intentie. Cuvantul "proiect" poate fi utilizat pentru a descrie o incercare de coordonare a unui numar de activitati pentru atingerea unui obiectiv specific. Proiectul presupune capacitatea de a concepe politici educative, sisteme, practici de formare si de a le implementa in situatii sociale reale. Un proiect poate fi definit ca o operatiune formata dintr-o multitudine de cheltuieli care contribuie la realizarea unui scop dat. Fiecare proiect se integreaza intr-un program existent sau in unul nou. El poate conduce la cresterea capitalului sau modifica structura de ansamblu si nivelul sau de rentabilitate. O investitie poate duce si la reducerea capitalului daca antreneaza efecte negative pentru o parte a capitalului existent. Definirea unui proiect de investitii poate contine diferite variante cu caracteristici particulare si exclusive pentru unele dintre ele. Proiectul de investitii poate fi definit ca un ansamblu optimal de actiuni de investitii bazate pe o planificare sectoriala, globala, coerenta, pe baza careia, o combinatie definita de resurse umane, materiale provoaca o dezvoltare economica si sociala determinata. Studiul asupra proiectelor se face nu numai pentru proiecte diferite, dar si pentru variante ale acestora. Proiectele difera in functie de perioada de timp si pot exista:

- proiecte de investitii pe termen mediu;

- proiecte de investitii pe termen lung.

Tipologia proiectelor de investitii se poate prezenta dupa mai multe criterii. In realitate, distinctia nu este foarte clara, de exemplu: o investitie de inlocuire a activelor uzate se asociaza, adesea, cu o modernizare a tehnologiei. O investitie externa poate insemna, in acelasi timp o fuziune de tehnologii noi sau complementare. Criteriul care permite o separare a diferitelor categorii de investitii este cel al riscului implicat. Spre exemplu, o investitie de inlocuire prezinta un risc marginal minim in raport cu o investitie de modernizare. Aceste proiecte conditioneaza competitivitatea pe termen lung a intreprinderii, deoarece pregatesc conditiile de productie viitoare, deci conditioneaza si rezultatele viitoare.

Alegerea unei abordari financiare poate deschide perspective favorabile de crestere, fie continuand cu activitatea actuala, fie lansand noi activitati. Programele investitionale se bazeaza pe ideea ca investitiile sunt mijloacele prin care se fixeaza dezvoltarea intreprinderii pe termen lung, evolutia eficientei si pozitiei in mediul din care face parte. In raport cu situatia data, intr-un program de investitii se stabilesc performantele, mijloacele necesare atingerii obiectivelor, precum si modul de combinare si folosire al acestor mijloace.

Programele de investitii au la baza strategia de dezvoltare a intreprinderii, au o sfera mai larga de cuprindere decat proiectele de investitii. In cadrul programelor, pot exista mai multe tipuri de proiecte de investitii intre care exista, sau nu, relatii de conditionare. Astfel, exista urmatoarele tipuri de proiecte:[7]

- proiecte independente (atunci cand alegerea sau respingerea unuia dintre proiecte nu conditioneaza un alt proiect);

- proiecte complementare (atunci cand alegerea unui proiect depinde de alegerea altui proiect);

- proiecte exclusive (doua proiecte se exclud reciproc daca prin alegerea unui proiect se exclude alegerea altui proiect).

Intr-un program de investitii, proiectele nu sunt concurente deoarece urmaresc aceleasi obiective sau obiective diferite, nu presupun acelasi spatiu de manifestare, nu sunt finantate din aceeasi sursa ci sunt luate impreuna pentru a se reduce riscul proiectelor individuale. In cadrul strategiei de restructurare a intreprinderii, programele de investitii pot fi constituite din proiecte de modernizare, de dezvoltare, din proiecte care vizeaza dezafectare anumitor mijloace fixe, proiecte de specializare profesionala a personalului sau de realizare a sistemului informational al intreprinderii. In cadrul activitatii de cercetare si dezvoltare, un program de investitii poate cuprinde proiecte de crestere, dezvoltare, modernizare, recrutare de noi specialisti, cursuri de perfectionare, dotari cu tehnica si tehnologie noua.

In faza de initializare a unui proiect de investitii este nevoie de identificarea unor elemente care ar putea fi definite ca "premergatoare" proiectului:

- definirea schimbarilor asteptate in functie de context;

- identificarea existentei unui potential pentru aplicarea proiectului in primul rand, o echipa de lucru.

Faza de initializare este o faza in care initiatorul si echipa isi insusesc proiectul. Este o faza in care se decide asupra interesului si se proiecteaza un demers, in care se incearca crearea conditiilor de receptivitate a proiectului din partea instantelor de decizie si de parteneri.

Gestionarea proiectului este un proces de definire si de manipulare a elementelor proiectului pentru a atinge obiectivele intr-o maniera optima propusa. Gestionarea eficienta a proiectului rezida in principal in aptitudinea de a lua decizii, de a comunica, de a colabora cu cei care sunt executantii proiectului.

Proiectele de investitii pot fi analizate din punct de vedere economic, cat si financiar:[8]

analiza economica este utilizata in principal la evaluarea eficientei economice a unor proiecte de investitii cu finantare internationala, proiecte ce vizeaza aspecte economico-sociale, nivelele de infrastructura, asigurarea unor conditii de crestere economica stabile.

Rezultatele analizei economice reprezinta punctul de plecare in derularea proiectelor respective si alocarea de fonduri de investitii. Valorile utilizate la analiza economica trebuie sa reflecte intr-o masura cat mai mare anumite valori sociale si economice. Decizia pe baza analizei va tine cont de alternativa aparitiei unor costuri sau beneficii secundare, care in cele mai multe cazuri sunt dificil de cuantificat. Acestea pot fi: dezvoltarea unor domenii diferite de activitatea principala, cresterea gradului de ocupare a fortei de munca, cresterea sau diminuarea gradului de poluare ecologica, si altele. Cuantificarea acestor aspecte poate fi evidentiata prin studiul si utilizarea unor indicatori macroeconomici.

- analiza financiara este destinata evaluarii eficientei economice a proiectelor in conditiile solicitarii de credite de la banci si societati financiare pentru extinderea afacerilor.

Preturile utilizate in cadrul analizei sunt preturi de pe piata. Diferenta dintre analiza economica si cea financiara reprezinta structura veniturilor si a cheltuielilor. Scopul analizei economice este de a evidentia rentabilitatea proiectului la nivelul economiei nationale, fara a tine cont de natura resurselor angajate si de beneficiarii efectelor obtinute. La stabilirea veniturilor si cheltuielilor, din analiza financiara se vor exclude taxele, impozitele si subventiile. In venituri vor fi incluse si creditele care in momentul angajarii reprezinta venituri pentru agentul economic, iar in momentul restituirii reprezinta cheltuieli. Elementul principal de care trebuie tinut cont pentru proiecte de investitii elaborate in tarile in curs de dezvoltare este rata inflatiei, cu ajutorul careia se vor corecta valorile inregistrate in anul de baza. Calculele de actualizare folosesc un coeficient de actualizare numit si rata de actualizare. Pentru o fundamentare mai buna a eficientei economice se calculeaza pragul de rentabilitate care reprezinta nivelul minim de folosire a capacitatii de productie, nivel sub care nu se poate cobori productia pentru ca intreprinderea nu ar mai realiza profituri. Pragul de rentabilitate depinde de nivelul rentabilitatii productiei, cu cat agentul economic este mai rentabil cu atat pragul de rentabilitate este mai mic, deoarece profitul realizat la produsele fabricate si vandute acopera un volum mai mare de cheltuieli fixe aferente productiei realizate.

I.4. Criterii financiare de evaluare a proiectelor de investitii

Aprecierea proiectelor de investitii este facuta dupa criterii care sa se poata aplica tuturor investitiilor. In practica, conducerile intreprinderilor aseaza pe primul loc criteriile financiare pentru ca acestea reflecta obiective si constrangeri identificabile si cuantificabile si pot fi aplicate intr-un mod riguros. Tendintele recente se orienteaza spre punerea la punct a unor metode mai deschise pe langa criteriile financiare avandu-se in vedere si efectele socio-economice ale proiectelor, in toata complexitatea lor.

Criteriile financiare avute in vedere pentru evaluarea proiectelor de investitii se refera la:

- influenta acestor proiecte asupra rezultatelor si rentabilitatii intreprinderii;

- influenta lor asupra echilibrului financiar;

- influenta lor asupra marimii riscurilor suportate de intreprindere.

a) incidenta proiectelor de investitii asupra rezultatelor intreprinderii:

Fiecare proiect de investitii vizat sau analizat de intreprindere determina cheltuieli si venituri, pe toata durata sa de viata. Este, deci, posibil sa se calculeze diversi indicatori ai rezultatului care permit sa se masoare contributia specifica la rentabilitatea globala. Asadar, aprecierea unui proiect in functie de rentabilitate va consta in confruntarea fondurilor utilizate initial cu rezultatele viitoare posibile. Din aceasta perspectiva, doi indicatori ai rezultatului pot fi in principiu utilizati:

- pe de o parte, evaluarea proiectului poate sa se axeze pe marimea beneficiului contabil rezultat din compararea ansamblului veniturilor si cheltuielilor determinate de proiect in cursul fiecarui an de exploatare in viitor. Indiferent ca aceste cheltuieli dau loc la plati pentru intreprindere, sau ca ele corespund unor cheltuieli calculate dar care nu inseamna plati (amortizarea), ele vor fi imputate asupra rezultatului, care apare ca un surplus de bogatie creat prin proiect si nu ca un surplus monetar.

- pe de alta parte, rezultatul brut reprezinta un al doilea tip de indicatori. Acestia masoara surplusul monetar degajat de investitie in cursul anilor viitori. Acest rezultat brut previzional rezulta numai din confruntarea dintre veniturile si cheltuielile monetare angajate de proiect, masurand, deci surplusul monetar.

b) incidenta proiectelor de investitii asupra echilibrului financiar:

Al doilea criteriu avut in vedere la evaluarea financiara a investitiilor vizeaza incidenta investitiilor asupra solvabilitatii intreprinderii. In primul rand, fondurile necesare pentru un proiect de investitii constand in achizitia de active imobilizate pune o problema de finantare pentru intreprindere. Intreprinderea este constransa sa acopere cheltuielile efectuate pentru investitii, fie procurand resurse externe, fie efectuand prelevari din fondul de rulment si acceptand astfel o anumita deteriorare a trezoreriei. In al doilea rand, investitia solicita, pe toata durata sa de viata o nevoie suplimentara de fond de rulment. Aceasta nevoie suplimentara este determinata de cresterea stocurilor si a creantelor comerciale determinate de noua investitie.

c) incidenta proiectelor de investitii asupra riscului financiar:

Proiectele de investitii vizate sau lansate de intreprindere au incidenta asupra riscului pe care intreprinderea il suporta. Trei tipuri de risc pot fi identificate:

- cheltuielile de finantare aditionale suportate si eventuala deteriorare a trezoreriei pot ameninta solvabilitatea intreprinderii;

- investitia sporeste incertitudinea relativa la activitate si la rezultate si determina astfel o amplificare a riscului de exploatare;

- finantarea necesara acoperirii cheltuielilor determinate de investitii expune intreprinderea la un risc financiar a carui amploare depinde de raportul intre rata randamentului activelor obtinute prin investitie si costul resurselor utilizate pentru efectuarea investitiei.

Desi, evaluarea financiara a proiectelor de investitii se face intr-un cadru analitic riguros si eficient, ea nu ofera decat o viziune partiala asupra proiectelor de investitii. Evaluarea financiara trebuie sa fie completata de o analiza multidimensionala care sa tina seama de complexitatea procesului investitional. O asemenea analiza ar trebui mai intai sa puna in evidenta impactul proiectelor studiate asupra fiecareia din functiile intreprinderii. De asemenea, ar trebui sa evidentieze legatura intre aceste proiecte si orientarile globale ale intreprinderii.

a) impactul investitiilor asupra functiilor intreprinderii:

Dupa natura sa, un proiect de o anumita importanta are implicatii mai mult sau mai putin ample asupra diferitelor aspecte ale gestiunii intreprinderii. Pe plan comercial, o investitie are implicatii asupra gamei de produse, conditiilor de distribuire, raporturilor cu reteaua comerciala, politicii de preturi, precum si asupra imaginii intreprinderii .

Pe planul productiei, o investitie are implicatii asupra derularii proceselor productive, asupra capacitatii de productie si asupra productivitatii muncii. Cu privire la gestionarea resurselor umane, un proiect produce efecte asupra gestiunii efectivului de salariati, asupra calificarii acestora, asupra conditiilor de munca si asupra organizarii muncii.

b) impactul investitiilor asupra orientarilor strategice:

Toate investitiile trebuie sa fie evaluate avand in vedere un criteriu de coerenta cu activitatea intreprinderii. Aceasta coerenta vizeaza in acelasi timp proiectul in sine si raporturile dintre acesta si orientarile majore ale intreprinderii, asa cum sunt definite de politica sa generala sau de strategia sa.

Aceste orientari vizeaza, in primul rand principiile directoare, liniile de actiune stabilite pentru activitatea intreprinderii si care permit sa se defineasca politica sa generala. Compatibilitatea intre o investitie si politica generala a intreprinderii poate fi apreciata destul de devreme in procesul studierii proiectului si constituie un mijloc de preselectie. Din ansamblul proiectelor vizate se retine cel care se identifica cel mai bine cu politica generala a intreprinderii si el va fi supus unei evaluari tehnico-economice aprofundate. In al doilea rand, toate investitiile importante sunt evaluate in raport cu orientarile strategice stabilite de intreprindere. Aceste orientari tintesc trei optiuni majore:

- un nou proiect de investitii trebuie sa intareasca pozitia intreprinderii intre producatorii aceluiasi produs;

- proiectul trebuie sa fie convergent cu relatiile stabilite de intreprindere cu partenerii diversi (furnizori, clienti);

- un proiect trebuie sa fie compatibil cu structura interna a intreprinderii.

I.5. Sursele de finantare a investitiilor

In procesul investitional macro sau microeconomic, de nivel national, regional sau local, problemele legate de finantarea propriu-zisa impun in mod nemijlocit elaborarea unui concept de finantare care sa asigure resursele financiare corespunzatoare derularii investitiei.

Realizarea procesului investitional presupune existenta a doua componente strans legate intre ele:[12]

Componenta financiara - concretizata in constituirea si utilizarea fondurilor banesti necesare derularii procesului investitional;

Componenta fizica - care consta intr-un ansamblu de actiuni fizice si tehnice care au ca finalitate realizarea fizica a obiectivului de investitii.

La originile oricarei investitii se afla intotdeauna acumulari anterioare ale investitorului direct sau ale altor investitori dispusi sa-si angajeze economiile, in diferite forme, in realizarea proiectului in cauza. Sursele de finantare in economia de piata difera foarte mult, astfel existand:

- surse din interiorul tarii ca fiind fondurile proprii ale firmelor, emiterea de actiuni, alocatii, subventii de la buget. Fondurile proprii se regasesc in fondurile de dezvoltare si alimentate din profitul net destinat pentru investitii, in amortizarea destinata in acest scop, in sumele rezultate din vanzarea activelor fixe sau a altor materiale ce provin din dezafectarea activelor scoase din functiune.

- surse din exterior sub forma de credite sau imprumuturi bancare, investitii directe de capital.

Sursele investitionale mai pot fi clasificate in:

- surse proprii, interne de finantare (autofinantare);

- surse atrase, externe (credite sau imprumuturi, colaborari cu alti parteneri).

Fondurile proprii ale intreprinderii sau autofinantarea exprima capacitatea acesteia de a produce resurse de investitii din activitatea de exploatare si din activitatile anexe. Acoperirea nevoilor de finantare a investitiilor se sprijina pe surse interne (autohtone) sub forma fondului de dezvoltare. Acest fond se constituie la nivelul intreprinderii din:

- cota parte din profitul net repartizat pentru investitii;

- amortismentul;

- sume incasate din vanzarea activelor, sau partilor componente ale acestora.

Profitul net, stabilit ca diferenta intre profitul brut si impozitul datorat bugetului general consolidat al statului este repartizat atat pentru finantare, cat si sub forma de dividende cuvenite actionarilor sau premii acordate salariatilor.

Amortizarea are un dublu caracter, si poate fi privita atat ca o sursa baneasca sau ca parte disponibilizata a capitalului permanent cat si ca un cost care determina profitul. Utilizarea amortizarii ca resursa de finantare a investitiilor trebuie sa tina seama de inlocuirea mijloacelor fixe a caror durata de functionare a expirat. Prin amortizare, de fapt se recupereaza valoarea investitiilor precedente.

Incasarile din valorificarea activelor pot fi utilizate ca si capital pentru investitii. Unele active fixe sunt vandute inainte de expirarea duratei de functionare, sumele incasate sunt preluate de fondul de dezvoltare din care se finanteaza investitiile. De nivelul acestor sume se tine seama la aprecierea necesarului de capital pentru achizitionarea unui activ nou.

Emiterea si vanzarea de actiuni. Subscrierea detinatorilor de fonduri la cresterea capitalului unei societati este motivata de politica dividendelor si de pozitia pe piata a societatii respective. Aceasta sursa de finantare mobilizeaza capitaluri suplimentare, pe o perioada nedeterminata, nefiind rambursabile la scadenta. Cresterea de capital se poate face fie prin emisiunea de actiuni noi, fie prin majorarea valorii nominale a actiunilor vechi. In practica este mai des intalnita prima varianta, a doua alternativa practicandu-se mai rar.

Emisiunea de actiuni noi presupune, de asemenea, doua variante: emisiunea de actiuni la valoarea nominala a vechilor actiuni si emisiunea la o valoare majorata in functie de cotatia acestora la bursa. Totodata, cresterea capitalului social poate avea ca surse subscrierea de noi aporturi, incorporarea rezervelor sau a datoriilor, convertite in contributii la capitalul social. Dar pentru finantarea investitiilor nu intereseaza decat subscrierea de noi aporturi care determina cresterea efectiva a capitalului social, celelalte nefiind decat conversii ale posturilor de pasiv, fara a determina cresterea surselor de finantare. Valoarea de emisiune a unei actiuni noi trebuie sa fie apropiata de valoarea de piata a unei actiuni vechi pentru e elimina "efectul de diluare" a rentabilitatii actiunilor, prin impartirea profitului la un numar mai mare de actiuni. Prima de emisiune, diferenta intre valoarea de emisiune si cea nominala este utilizata pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de emisiune si este o rezerva in pasivul bilantier alaturi de capitalul social sau se incorporeaza in acesta printr-o noua crestere de capital.

Diferenta intre valoarea de piata inainte de cresterea de capital si valoarea dupa crestere reprezinta dreptul de subscriere si care este, de fapt, pierderea de valoare a actiunii vechi cu care trebuie recompensat detinatorul acesteia pentru a nu fi afectat de suplimentarea capitalului social.

Cresterea de capital prin incorporarea rezervelor, a primelor de emisiune si a profiturilor nerepartizate, nu aduce un aport nou, ci da posibilitatea atribuirii gratuite de actiuni noi sau de crestere a valorii nominale a actiunilor vechi.

Imprumuturile bancare. Realizarea obiectivelor de investitii este conditionata de existenta surselor de finantare deoarece aceasta finantare se realizeaza pe perioade lungi de timp si se au in vedere toate obiectivele prevazute in strategia de dezvoltare.

Agentii economici apeleaza la credite bancare atunci cand resursele proprii nu sunt suficiente, in cazul unora cu activitati mai putin rentabile, iar in cazul altora, cu activitate profitabila, atunci cand isi propun proiecte de mare angajament. Apelarea la imprumuturi bancare este subordonata unor cerinte specifice de piata, in sensul de a respecta principiul echilibrului financiar al firmei si solvabilitatii sale in caz de conjunctura nefavorabila. In tara noastra, utilizarea creditelor pentru investitii se dovedeste a fi o actiune prudenta si dificil de demarat din cauza costului ridicat al dobanzilor practicate. Dobanzile fiind influentate de rata inflatiei, bancile finantatoare practica o rata a dobanzilor superioara ratei inflatiei. Imprumuturile bancare reprezinta un element principal de functionare a pietei de capital si de finantare a investitiilor. In Romania aceste imprumuturi se acorda pe baza de:

- garantii materiale (patrimoniul firmei, in special activele imobilizate);

- ipoteca (se garanteaza cu anumite valori, cladiri, terenuri);

- fara garantii materiale (cash-flow), acordate pe baza studiului de fezabilitate.

Pentru banci aceste imprumuturi constituie cele mai riscante tipuri de credit, iar garantia lor este investitia realizata. Investitia este astfel realizata din surse atrase.

Imprumuturile bancare cu garantii materiale concentreaza atentia bancii finantatoare asupra unor elemente ale activului imobilizat ce ar putea fi valorificate pentru eventuala recuperare a datoriilor. Imprumuturile cu ipoteca sunt o categorie de credite cu aplicabilitate mai restransa, adresandu-se micilor investitori, si se refera la micile investitii ale antreprenorilor care lucreaza pe cont propriu, asociatii familiale, ipoteca vizand in general, mijloace fixe sau circulante caracterizate prin posibilitatea convertirii rapide in lichiditati. Imprumuturile cash-flow sunt imprumuturi negarantate material, singura masura asiguratorie fiind studiul de fezabilitate al afacerii. Bancile romanesti evita acordarea unor astfel de tipuri de credite, datorita gradului ridicat de risc pe care il implica. Pentru acoperirea eventualelor pierderi, bancile trebuie sa instituie masurile care se impun si sa exercite un control asupra agentului economic in cauza, control care trebuie sa se concentreze pe toate laturile activitatii agentului economic.

Stabilirea surselor de finantare a noilor obiective, respectiv sursele proprii sau sursele atrase, ocupa un loc important in activitatea viitoarelor obiective de investitii.

In completarea surselor interne de finantare a investitiilor prezentate anterior se adauga sursele externe de finantare a investitiilor formate din:

- credite externe (guvernamentale);

- investitii directe de capital strain;

- credite externe pe termen lung;

- leasing-ul.

Creditele externe, sau guvernamentale se bazeaza pe conventia incheiata intre guvernul tarii care va acorda creditul si guvernul tarii care va primi creditul, stabilindu-se totodata si plafoane de garantii ale imprumuturilor. In cadrul plafoanelor stabilite se pot primi credite pentru dotarea cu masini, utilaje, echipamente dar numai de la furnizori din tara creditoare. Guvernul Romaniei este abilitat sa contracteze si sa garanteze impreuna cu Banca Nationala a Romaniei credite financiare externe necesare finantarii investitiilor.

Investitiile directe de capital strain reprezinta una din caile cele mai eficiente si mai profitabile pentru procesul redresarii. Ele antreneaza schimbari esentiale deoarece in acest mod sunt atrase tehnologii avansate si managementul adecvat. Pe langa participarea de capital si sustinerea retehnologizarii, firma straina poate asigura comenzi si piete de desfacere. Investitiile straine directe sunt transferuri complexe de resurse care pot fi definite ca fluxuri internationale de anvergura care cuprind resurse financiare, tehnologice, de expertiza manageriala destinate pentru desfasurarea unor activitati productive intr-o alta economie decat cea rezidenta.

Credite externe pe termen lung se acorda conditionat de organisme internationale de specialitate cu scopul de a realiza anumite obiective propuse. Creditele se acorda in conditii de piata cu obligatia utilizarii lor eficiente, ceea ce presupune evitarea operatiunilor care ar putea genera pierderi. Dintre conditiile solicitate, mentionam urmatoarele:[17]

- statul sau banca centrala sa garanteze integral rambursarea imprumutului;

- banca estimeaza ce dobanda si ce taxe sunt adaptate la natura proiectului;

Fondul monetar international, spre exemplu, nu solicita garantii materiale ci garantii de politica economica, respectiv aplicarea unor masuri in perioada de timp pentru care se acorda imprumutul, care permit dezvoltarea pe linia reformei economice astfel incat sa aiba loc redresarea balantei de plati externe a tarii si sa poata fi restituit imprumutul.

Banca internationala pentru reconstructie si dezvoltare acorda credite conditionate, pe proiecte, pentru finantarea investitiilor. Variantele de proiecte de investitii pe care le finanteaza se selecteaza dupa o evaluare economico-financiara, prin metode specifice bancii. Fiecare proiect este fundamentat si are de parcurs anumite etape obligatorii.

Leasing-ul este o forma de finantare a investitiilor prin care se poate efectua o investitie fara a dispune de toate resursele financiare si fara a apela la credite bancare, este o adaptare a pietei la capacitatea limitata de finantare a investitiilor. Plata investitiei se face in timp din sumele obtinute din exploatarea ei. Leasing-ul este o forma speciala de inchiriere a bunurilor mobile sau imobile prin care beneficiarul detine toate drepturile ce reies din detinerea bunului, mai putin dreptul de proprietate. In schimbul acestor avantaje pe care le primeste, beneficiarul leasing-ului plateste o rata de leasing ce este formata dintr-o cota parte a valorii bunului, o dobanda pe care proprietarul (compania de leasing) o plateste finantatorului (unei banci), primele de asigurare si comisionul companiei de leasing. In functie de tipul de leasing (financiar sau operational), rata de leasing este cheltuiala la nivelul amortizarii si dobanzii (leasingul financiar) sau este o cheltuiala de exploatare integrala (leasingul operational).

Selectia surselor de finantare este complexa, intrucat pe langa criteriul principal privind costul procurarii capitalurilor actioneaza o serie de restrictii privind accesul la piata capitalurilor, legislatia greoaie, decizia institutiilor abilitate a aproba utilizarea acestor surse de finantare, situatia financiara a intreprinderii. Cea mai mare parte a companiilor nu sunt cotate la bursa, in concluzie nu au posibilitatea vanzarii de titluri prin bursa. Asadar ca resurse investitionale nu-i raman decat autofinantarea sau imprumutul bancar obisnuit, leasing-ul sau vanzarea de active. Chiar daca este cea mai oneroasa sursa de finantare, leasing-ul este de multe ori preferat ca urmare a simplicitatii sale si a efectelor in timp ce le provoaca asupra trezoreriei companiei. In general, societatea de leasing beneficiaza de garantii si asigurari suficiente pentru a acoperi, fata de banca, riscul de faliment al beneficiarului.

Asadar, teoretic, intreprinderile se pot finanta alegand dintre aceste instrumente pe cele mai convenabile din punctul de vedere al costurilor, rapiditatii, eficientei lor, insa de cele mai multe ori, in practica, ele nu au posibilitatea de a opta, fie din pricina situatiei societatii, fie a birocratiei foarte mari, fie a lipsei de timp pentru parcurgerea tuturor etapelor solicitate de finantator. Si atunci, decizia de finantare poate fi impovaratoare pentru intreprinderea respectiva. A crea un cadru flexibil de finantare nu inseamna a risca foarte mult ci a acorda societatii posibilitatea de a-si analiza potentialul si a opta in cunostinta de cauza pentru una dintre variantele de finantare.