Afaceri	Agricultura	Economie	Management	Marketing	Protectia muncii
	Transporturi

Afaceri

Index » business » Afaceri
» Situatiile financiare - sursa principala de informatii in procesul decizional

Situatiile financiare - sursa principala de informatii in procesul decizional

 

(Sursa: Doinea Ovidia, 2005)

Aceasta presiune a cerintelor tot mai variate din partea grupului de utilizatori determina cautarea de solutii general acceptate (standarde sau norme contabile internationale), acceptarea nefiind insa similara impunerii (D. Cotlet et al., 2007).

Scopul fundamental al procesului international de normalizare contabila consta in:

obtinerea de catre public a unei informari omogene referitoare la intreprinderi;

asigurarea comparabilitatii informatiilor in timp si spatiu;

obtinerea unei mai bune alocari a resurselor financiare disponibile la nivelul fiecarei tari.

Situatiile financiare ca mijloace de informare

Cuantificarea eficienta a activitatii unei entitati economice si cunoasterea rezultatelor obtinute sunt posibile prin analiza datelor si informatiilor furnizate de situatiile financiare.

Potrivit unui articol din Nouvel Economiste (23 febr. 1981) s-a facut cunoscuta practica unor cabinete de expertiza internationala care intocmesc, pentru aceeasi perioada, mai multe tipuri de conturi anuale:

primul, care reflecta realitatea si serveste ca instrument de gestiune;

al doilea, destinat bancii,

al treilea, trimis organelor fiscale.

Aceste situatii financiare prezentau rezultate contabile diferite, in functie de categoria de utilizatori careia i se adresau (Doinea Ovidia, 2005).

Aceasta practica contravine normelor contabile actuale, afectand realitatea, credibilitatea si reprezentarea fidela, prin intermediul situatiilor financiare, a imaginii unitatii. Este datoria conducerii fiecarei entitati economice de a se asigura ca situatiile financiare publicate sunt in conformitate cu normele contabile aplicabile.

Conditia fundamentala pe care trebuie sa o indeplineasca situatiile financiare o constituie in principal reflectarea realitatii privind elementele de activ si de pasiv existente la dispozitia agentului economic, a veniturilor, cheltuielilor si rezultatelor realizate de acestea (D. Cotlet et. al, 2007).

Prezentarea intreprinderii prin imagini contabile de sinteza este o consecinta a politicilor contabile adoptate in cadrul unei viziuni contractuale (Doinea Ovidia, 2005). Prin politicile de informare adoptate de entitate, se definesc informatiile financiar-contabile care trebuie si pot fi publicate, asigurand o reglare a intereselor utilizatorilor.

Informatia contabila joaca un rol important in a asigura buna functionare a activitatii entitatilor economice, altfel spus in organizarea, controlul si previziunile efectuate in legatura cu acestea. Pentru indeplinirea acestor obiective, este necesara existenta unui sistem contabil bine organizat, care, prin intermediul principiilor, legilor, teoriilor si tehnicilor contabile, sa asigure utilizatorilor informatiile contabile necesare luarii unor decizii pertinente. (D. Cotlet et. al, 2007).

Informatiile oferite utilizatorilor prin raportarile financiare pot cuprinde:

informatii privind pozitia financiara a entitatii si resursele economice pe care le controleaza;

informatii referitoare la obligatiile si efectele tranzactiilor si evenimentelor susceptibile sa modifice resursele detinute;

informatii privind performanta si modificarile pozitiei financiare;

informatii privind modul in care entitatea a obtinut si utilizat numerarul generat de activitatile de exploatare, de investitii si de finantare;

informatii privind maniera in care managerii au realizat obiectivele propuse si au gestionat resursele care le-au fost incredintate;

informatii privind respectarea reglementarilor contabile in vigoare;

informatii privind estimarea probabilitatii de realizare a fluxurilor viitoare de numerar, a marimii si momentelor in care sunt generate aceste fluxuri.

Selectarea informatiilor necesare a fi publicate nu tine doar de politica firmei. Este evident faptul ca sistemele contabile nationale prezinta diferentieri semnificative de la o tara la alta. Sistemul contabil al unei tari este produsul unui proces complex pe parcursul caruia regulile si practicile contabila se dezvolta, ca rezultat al interactiunii dintre cei care elaboreaza situatiile financiare si utilizatorii acestora (D. Cotlet et. al, 2007).

Fiecare tara isi defineste propriul set de norme care sa reglementeze raportarile financiare ale unitatilor economice care isi desfasoara activitatea pe teritoriul sau. Diferentele privind gradul de dezvoltare economica impun o remarcabila diversitate in ceea ce priveste intocmirea situatiilor financiare de catre firmele din diverse tari.

Aceasta diversitate se manifesta in toate aspectele raportarii financiare: structura si tipul situatiilor financiare, numarul elementelor prezentate sau metodele utilizate pentru evaluarea elementelor cuprinse in raportarile financiare. In acest sens isi pun amprenta factori de natura economica, politica, culturala, sociala sau profesionala.

De multe ori, sistemele contabile nationale sunt influentate de regulile si practicile din domeniul contabilitatii, ignorand prevederile reglementarilor contabile, cum este cazul tarilor anglo-saxone. Altele isi "modeleaza" practicile contabile astfel incat sa fie in conformitate cu prevederile legale - este vorba de sistemele continentale.

Dumitru Cotlet, citand din lucrarea "Contabilitate internationala comparata" a lui Nobes si Parker, enumera urmatorii factori care influenteaza    raportarea financiara in diferitele tari ale lumii:

sistemul legal,

sistemul fiscal,

modul de asigurare a finantarii intreprinderilor,

cultura,

profesia contabila,

inflatia si evenimente accidentale, intamplatoare.

Nu se pot omite factorii politici, care, prin regimul politic totalitar sau democratic al unei tari, pot avea o influenta semnificativa asupra sistemelor de raportare financiara. Statele cu regim politic totalitar impun cu autoritate modul de raportare financiara, cu scopul de a controla fiecare aspect al economiei sau de a asigura cresterea economiei in diverse situatii mai mult sau mai putin critice - pregatirea pentru razboaie: Cuba, Irak, Afganistan, sau economisirea in scopuri personale: Zair si alte tari africane.

Statele democratice nu se impun cu autoritate in modul de raportare financiara, dar au si ele interese in acest domeniu. Este cazul tarilor in care statul este proprietarul total sau partial al unor intreprinderi, in general furnizoare de utilitati, ceea ce determina un control periodic din partea statului asupra acestora. Chiar daca nu este proprietar in aceste unitati, el este interesat de profitul acestora, de tarife, pentru a-si fundamenta politicile economico-sociale. Sunt si tari puternic dezvoltate, in care predomina proprietatea privata. In acest caz, statul are interes in asigurarea bunului mers al economiei si intervine cand apar disfunctionalitati legate de somaj, crestere economica sau fluctuatii ciclice. Interventiile statului pot afecta toate firmele sau doar anumite ramuri, in functie de necesitati. Pentru a actiona operativ, statul trebuie sa fie informat cu privire la activitatea firmelor din domeniile respective. Se poate afirma astfel ca in diferite tari, statul este principalul utilizator al informatiilor publicate in situatiile financiare ale firmelor autohtone.

Din punctul de vedere al influentei statului in sistemul de raportare financiara, se contureaza doua mari grupe: una cuprinzand state care se implica activ, incluzand statele apartinand sistemului continental, iar alta cuprinzand state cu implicare moderata, reprezentata prin sistemul anglo-saxon. Avem exemplul Frantei, care a avut o implicare activa si sustinuta in ceea ce priveste structura si continutul situatiilor financiare. In partea opusa se afla Marea Britanie si Statele Unite ale Americii, cu influenta moderata. Un caz aparte este reprezentat de Germania, care desi face parte din sistemul continental, prezinta o tendinta mai redusa de implicare in raportarile financiare decat in Franta, din dorinta de a se distanta cat mai mult de manifestarile sistemului fascist. Romania se incadreaza nemijlocit in grupa tarilor cu sistem continental si o importanta implicatie a statului in raportarile financiare.

Sistemul legal sau legislativ isi lasa in mod inevitabil amprenta asupra modului de raportare financiara, prin legislatia fiecarui stat, care traseaza liniile definitorii ale modalitatilor de raportare. Si din acest punct de vedere se disting cateva "tabere". Tarile anglo-saxone beneficiaza de un sistem legal bazat pe principiile dreptului cutumiar ("common law"). Reglementarile privind raportarea financiara sunt mai putin detaliate si sunt influentate de prevederile codului comercial. Sistemul se caracterizeaza printr-o mai mare libertate lasata administratorilor in prezentarea situatiilor financiare pentru a oferi o imagine fidela asupra intreprinderii. In cealalta extrema sunt tarile continentale, cu un sistem legal bazat pe dreptul roman, adept al ideilor de dreptate si moralitate. Legea societatilor comerciale trebuie sa stabileasca reguli pentru raportarile financiare. multe din reglementari se regasesc in planul contabil impus de guvernul tarii respective.

In Germania [ . ] reglementarile contabile constituie o ramura extinsa a legii societatilor comerciale, iar in Italia codul comercial contine reglementari legale cu privire la contabilitate (D. Cotlet et. al, 2007).

Sistemul fiscal a ridicat multe si controversate probleme in ceea ce priveste legatura acestuia cu raportarile financiare ale entitatilor economice. Se pune problema aplicarii unei contabilitati conectate/deconectate de fiscalitatea statului in care entitatea isi desfasoara activitatea. Unul din aspectele care pune probleme este impozitul pe profit, care exista in toate tarile. In functie de statul despre care vorbim, acesta valoreaza in medie o treime din profitul obtinut de un agent economic, reprezentand o importanta sursa de venituri la bugetul statului. Interesul statului in colectarea impozitului pe profit genereaza implicatii asupra situatiilor financiare ale firmelor. Statul impune, prin normele sale, un mod de calcul a impozitului pe profit, fara ca firmele sa aiba sansa de a alege singure modul de calcul. Actionarii considera ca in acest mod se pierde reflectarea unei imagini fidele a entitatii in situatiile financiare. Motivele invocate sunt interesul statului de a colecta cu regularitate impozite si taxe, "cu costuri administrative reduse si cu cat mai putine posibilitati de evaziune din partea platitorilor, si nu de a evalua cu acuratete profiturile intreprinderii" (D. Cotlet et. al, 2007). De asemenea, o alta explicatie este faptul ca unele domenii sau unele venituri sunt scutite de la plata impozitului, din diferite motive, rezultatul nefiind relevant pentru investitori, care sunt interesati de performantele intreprinderii, nu de fiscalitate.

Un alt aspect consta in reglementarile fiscale privind evaluarea si deprecierea. In tarile anglo-saxone, valoarea deprecierii se determina in conformitate cu standardul SSAP 12, astfel incat a existe o proportionalitate fidela intre costurile si beneficiile generate de acel activ. Ramane in sarcina conducerii evaluarea cat mai fidela a activului si alocarea deprecierii acestuia conform standardului. Valoarea deprecierii determinata in scopuri fiscale se determina printr-un alt rationament, independent de standardul SSAP 12, tinand cont de reducerea capitalului. Din acest punct de vedere, se considera contabilitatea complet deconectata de fiscalitate. La polul opus se afla tarile continentale, in care sistemul fiscal coreleaza ratele de depreciere cu duratele normale de functionare a activelor in cauza, existand o contabilitate si fiscalitate conectate.

Multe din intreprinderile mici prefera sa intocmeasca un singur set de situatii financiare, dupa regulile fiscale, pentru a reduce costurile suplimentare pentru determinarea unor calculatii cu scopuri pur fiscale.

Un al patrulea factor care influenteaza modul de raportare este sistemul de finantare al agentilor economici. Daca se opteaza pentru surse externe de finantare, institutiile finantatoare solicita informatii suplimentare privind pozitia financiara si performantele entitatii, asigurandu-se ca solicitantul va putea rambursa creditul in perioada urmatoare. In tarile dezvoltate, o importanta sursa de finantare pentru firmele mari este piata de capital. Pentru accesul pe aceasta piata, entitatile economice trebuie sa indeplineasca anumite conditii si sa prezinte periodic anumite informatii detaliate cu privire la activitatea si performanta lor.

Celelalte categorii de entitati, mici si mijlocii, apeleaza la alte surse directe de finantare: banci si institutii financiare, stat sau Uniunea Europeana, organizatii profesionale de afaceri sau persoane fizice. Bancile si celelalte institutii financiare acorda in general imprumuturi pe termen scurt. In unele cazuri, cum este cel al Germaniei, bancile acorda finantari pe termen lung, uneori implicandu-se prin achizitia unui pachet semnificativ de actiuni la firmele finantate. In alte situatii, firmele mici si mijlocii obtin finantari chiar de la membrii familiei. Statul acorda finantari cand este vorba de obiective sociale sau economice de mare interes (reducerea ratei somajului, stimularea dezvoltarii zonelor defavorizate). Uniunea Europeana acorda finantari prin fonduri PHARE, ISPA, SAPHARD.

De asemenea, finantarea se face in urma unei informari detaliate pe baza careia institutia de finantare poate fundamenta decizia de acordare sau nu a sumei solicitate, in functie de aprecierea posibilitatii rambursarii fondului de catre entitatea solicitanta. Interesul institutiei financiare nu este neaparat profitul solicitantului, cat posibilitatea acoperirii ratelor si dobanzilor aferente creditului contractat.

Un alt factor cu influenta importanta asupra raportarilor financiare este profesia contabila, in masura in care este suficient de puternica in statul respectiv pentru a impune modalitati de raportare. In majoritatea tarilor, "profesia contabila" este denumirea generica pentru profesia de contabil si cea de auditor. Contabilul este responsabil cu intocmirea situatiilor financiare si este angajat al firmei sau expert contabil independent, membru al unei organizatii profesionale, iar auditorul are responsabilitatea certificarii acestora. Exceptie fac tarile dezvoltate, cum ar fi Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Elvetia, unde se disting clar profesiile de contabil si auditor, fiind considerate profesii diferite.

Gradul in care profesia contabila influenteaza situatiile financiare depind de "proportia in care regulile de elaborare a situatiilor financiare sunt prevazute de lege pe de o parte si forta si prestigiul profesiei contabile de tara respectiva, pe de alta parte" (D. Cotlet et. al, 2007). In tarile anglo-saxone, cei doi factori au influenta egala in modul de raportare financiara . In Japonia si tarile Europei Continentale, profesia contabila exercita o slaba influenta asupra modalitatilor de raportare, fiind practic supuse reglementarilor legale in vigoare. In Romania, profesia contabila este in plina dezvoltare, insa reglementarile legale sunt cele care impun modul de raportare.

Elemente tehnice definitorii ale situatiilor financiare

Situatiile financiare sunt documente contabile de sinteza, care asigura centralizarea si generalizarea informatiilor intr-o forma sistematica si unitara (D. Ovidia, 2005). Ele reprezinta produsul final al activitatii contabile si un mijloc de comunicare oficial al rezultatelor acesteia.

Doinea Ovidia, citand din lucrarea "Situatii financiar-contabile armonizate cu directivele europene" a lui Staicu C., surprinde o definire completa a situatiilor financiare, afirmand ca acestea "sunt astfel proiectate incat creeaza premisele necesare pentru a oferi, asa cum este statuat, o imagine fidela, in ceea ce priveste pozitia financiara, performanta, modificarile capitalului propriu si fluxurile de trezorerie ale intreprinderii pentru exercitiul financiar la care se refera, ceea ce se realizeaza prin indeplinirea exigenta a conditiilor de calitate stabilite pentru informatiile pe care le furnizeaza".

Informatiile cuprinse in situatiile financiare se grupeaza sub forma unor clase cuprinzatoare conform caracteristicilor economice, numite "structuri ale situatiilor financiare". FASB (Financial Accounting Standard Board) denumeste expres un numar de 11 elemente principale ale situatiilor financiare: active, datorii, capitaluri proprii, investitiile proprietarilor, distribuirile in beneficiul proprietarilor, beneficiul net, beneficiul global, venituri, cheltuieli, castiguri si pierderi.

Pozitia situatiilor financiare in ciclul contabil se prezinta in urmatoarea figura:

Figura 2: Reprezentarea grafica a pozitiei situatiilor financiare

in cadrul ciclului contabil

(Sursa: Doinea Ovidia, 2005)

Pentru reflectarea unei imagini fidele, clare si complete a patrimoniului, la intocmirea situatiilor financiare trebuie sa se indeplineasca anumite conditii:

respectarea cu buna credinta a regulilor privind evaluarea patrimoniului,

respectarea principiilor: prudentei, permanentei metodelor, continuitatii activitatii, necompensarii

posturile inscrise in bilant trebuie sa corespunda cu datele inscrise in contabilitate, puse de acord cu inventarul.

Au fost conturate doua categorii de modele de situatii financiare:

modele bazate pe practica afacerilor, pe microeconomie, care acorda prioritate satisfacerii nevoilor informationale ale investitorilor - modelul anglo-saxon;

modele bazate pe uniformitatea aplicarii practice puternic influentate de reguli fiscale, pe teoria economica a afacerilor, pe macroeconomie - modelul continental.

Importanta pe care o prezinta situatiile financiare se poate reliefa prin urmatoarele aspecte mai importante:

constituie mijloc de cunoastere, control si analiza a activitatii agentilor economici de catre consiliile de administratie, adunarile generale ale actionarilor sau asociatilor, de organele fiscale si de statistica;

datele pe care le contin privind prezentarea indicatorilor efectivi ai exercitiului curent si precedent asigura analiza evolutiei acestora de la un an la altul;

informatiile oferite stau la baza fundamentarii deciziilor privind activitatea curenta si in perspectiva;

constituie un factor mobilizator pentru imbunatatirea continutului si organizarii evidentei contabile, care trebuie sa asigure datele necesare, exacte si la timp, in vederea elaborarii sale in mod corespunzator si la termenele stabilite.

Calitatea situatiilor financiare se apreciaza si prin caracterul lor simplu si clar, pentru a putea fi analizate cu usurinta si pentru a conduce la aprecieri in plina concordanta cu realitatea.

De asemenea, situatiile financiare trebuie sa fie complete, adica sa contina toate formularele cerute, iar acestea sa fie completate cu toti indicatorii pe care ii contin (D. Ovidia, 2005).

Literatura de specialitate prezinta functiile situatiilor financiare prin prisma locului pe care acestea il ocupa in procesul de cunoastere si informare:

generalizarea si centralizarea informatiilor furnizate de contabilitate;

informarea;

controlul si analiza

previzionarea;

echilibrul economico-financiar;

decontarea patrimoniului.

Dupa cum am mentionat anterior, generalizarea si centralizarea informatiilor in situatiile financiare reprezinta produsul final al contabilitatii. In ciclul de prelucrare contabila, informatiile parcurg un drum ascendent de la simplu la complex, concretizandu-se intr-un sistem de indicatori economico-financiari care ofera informatii relevante privind activitatea entitatii.

Avand functia de informare, situatiile financiare furnizeaza informatii ce satisfac cerintele interne si externe prin sistemul de indicatori economico-financiari degajati. Informatiile rezultate sunt extrem de utile si prezinta siguranta, fiind caracterizate prin realitate, exactitate, corelatie, comparabilitate, legalitate.

Functia de control si analiza se realizeaza, de asemenea, atat pentru necesitati interne - folosind conducerii unitatilor, salariatilor - cat si externe - investitorilor, organelor fiscale, creditorilor - prin posibilitatea urmaririi si interpretarii modului de realizare a obiectivelor, determinarea abaterilor de la indicatorii economico-financiari si stabilirea masurilor necesare pentru imbunatatirea activitatii.

Situatiile financiare au si un rol     previzional, oferind posibilitatea efectuarii unor calcule in acest sens, utilizand indicatorii economico-financiari obtinuti in trecut si prezent. Astfel se asigura fundamentarea deciziilor strategice.

Functia de instrument de echilibru economico-financiar consta in cunoasterea, dirijarea si stapanirea relatiilor bilantiere dintre activ si pasiv, dintre cheltuieli si venituri (D. Ovidia, 2005).

Functia de decontare a patrimoniului se realizeaza la sfarsitul fiecarui exercitiu financiar. Situatiile financiare sunt utilizate ca si justificare a recuperarii cheltuielilor din venituri sau finantarilor.

Perspectiva unor referentiale contabile

In ciuda diferentelor de raportare intre diferite state si sisteme, aparute ca urmare a influentei factorilor prezentati anterior, fenomenul de globalizare tinde sa creeze un sistem unic de raportare, general acceptat la nivel international.

Absenta unui sistem contabil unitar reprezinta o piedica in calea investitiilor, deoarece investitorii nu sunt siguri de diferitele modele contabile folosite, manifestand suspiciuni in ceea ce le priveste.[ . ] Investitorii si analistii financiari trebuie sa inteleaga informatiile publicate in situatiile financiare ale firmelor ale caror actiuni doresc sa le cumpere si sa aiba siguranta ca situatiile financiare din diferite tari pot fi comparabile si de incredere, sau cel putin sa poata identifica foarte clar natura si magnitudinea diferentelor existente intre acestea (D. Cotlet et. al, 2007).

Astfel intervine necesitatea armonizarii raportarilor financiare la nivel international, realizata prin intermediul standardelor internationale de contabilitate sau de raportare financiara. Armonizarea normelor si practicilor contabile nationale are drept scop asigurarea comparabilitatii raportarilor financiar-contabile, atat intre situatiile financiare ale aceleiasi entitati pentru perioade distincte, cat si intre diferite entitati economice la nivel international, economisindu-se astfel resursele financiare si timpul necesar unor companii transnationale pentru redactarea unor situatii financiar-contabile consolidate.

Raportarile financiare apar sub forma situatiilor financiare, dupa cum sunt prezentate in Standardul Internationale de Contabilitate 1 (IAS 1). In literatura americana, acestea apar sub denumirea de "rapoarte financiare".

Indiferent de termenul utilizat, situatiile financiare reprezinta sinteze ale informatiilor inregistrate in contabilitate pe parcursul unei perioade de timp - exercitiu financiar (raportari anuale) sau fragmente din acesta (raportari periodice).

Norma contabila international IAS 1 are ca obiectiv propunerea unei baze pentru prezentarea situatiilor financiare generale ale agentilor economici, pentru a asigura comparabilitatea in timp a informatiilor prezentate de catre un agent economic, precum si ale diferitor agenti economici. Standardul efectueaza recomandari privind prezentarea, structura si continutul minim al informatiilor care trebuie prezentate in situatiile financiare.

Totusi, sunt prevazute si informatii cu caracter obligatoriu. Se precizeaza componenta unui set complet de situatii financiare, care trebuie sa cuprinda:

Bilantul - imagine a intregului patrimoniu apartinand unei unitati la un moment dat

Contul de profit si pierdere - o reflectare a performantelor obtinute de unitate,

O situatie care sa reflecte: fie toate modificarile capitalurilor proprii, fie modificarile capitalului propriu, altele decat cele provenind din tranzactii de capital cu proprietarii si distribuiri catre proprietari,

Situatia fluxurilor de numerar,

Politici contabile si note explicative.

Scopul situatiilor financiare este de a prezenta fidel pozitia financiara, performantele financiare si fluxurile de numerar ale unei entitati, informatii necesare unei game largi de utilizatori in fundamentarea deciziilor economice. In conformitate cu standardul, o prezentare fidela, sub toate aspectele semnificative, solicita printre altele, "furnizarea de informatii suplimentare atunci cand cerintele din Standardele Internationale de Contabilitate sunt insuficiente pentru a permite utilizatorilor sa inteleaga impactul tranzactiilor si evenimentelor particulare asupra pozitiei financiare si rezultatelor intreprinderii" (IAS 1, paragraful 15).

Obiectivul secundar al situatiilor financiare, conform IAS 1, este de a asigura transparenta activitatii entitatii printr-o prezentare corecta si completa a informatiilor, in scopul fundamentarii deciziilor.

O prezentare corecta a informatiilor presupune o prezentare fidela a pozitiei financiare, performantelor financiare si fluxurilor de numerar ale entitatii, o reprezentare fidela a efectelor tranzactiilor, altor evenimente, in concordanta cu definitiile si criteriile de recunoastere ale activelor, pasivelor, cheltuielilor si veniturilor.

Organismul de normalizare contabila din Statele Unite ale Americii, Financial Accounting Standards Board (FASB), cere intocmirea si prezentarea urmatoarelor situatii:

Un Bilant sau o declaratie a pozitiei financiare;

O Situatie a rezultatului sau castigurilor;

O Situatie a castigurilor nete;

O Situatie a altor modificari in capitalul propriu;

O situatie privind schimbarile in pozitia financiara, denumita Situatia surselor si utilizarilor de fonduri, cunoscuta in prezent ca Situatia fluxurilor de trezorerie.

Setul de situatii financiare include si un rezumat al metodelor/practicilor contabile ale societatii si alte note suplimentare. (C. Lungu, 2007)

Societatile au obligatia intocmirii si publicarii asa numitului "raport anual", care trebuie sa contina situatiile financiare (cu structura mentionata anterior), alte informatii financiare sau non-financiare, inclusiv raportul auditorului, analize si discutii ale managementului, informatii privind segmentele de activitate, privind diverse retratari realizate precum si date comparative pentru anii anteriori.

In Europa, raportarea financiara trece printr-un proces de armonizare. Prin Directiva a IV-a a Comunitatii Economice Europene, avand ca obiectiv coordonarea prevederilor referitoare la prezentarea si continutul conturilor anuale si ale rapoartelor anuale din Statele Membre, s-au stabilit componentele obligatorii ale situatiilor financiare, si anume:

Bilantul,

Contul de profit si pierdere,

Note asupra conturilor anuale.

Toate acestea trebuie sa reprezinte un intreg. directiva ofera posibilitatea Statelor membre de a permite sau de a cere agentilor economici prezentarea si altor situatii pe langa cele trei obligatorii, pentru a se raporta situatii comparabile cu cele intocmite in conformitate cu normele internationale.

In timp, pe masura implementarii standardelor internationale pentru firmele care depasesc o anumita marime (total active: 3.650.000 euro, cifra de afaceri: 7.000.000 euro, numar mediu de salariati:50), Directiva a IV-a    a suferit modificari, care sa permita comparabilitatea pentru societatile care raporteaza conform IFRS, dar care au la baza legislatia directivelor.

Directivele europene lasa de multe ori posibilitatea adaptarii cerintelor la specificul national. Din acest motiv, situatiile financiare ale societatilor din diferite tari prezinta caracteristici particulare (C. Lungu, 2007).

In Marea Britanie, prezentarea situatiilor financiare este reglementata prin "Companies Act" (Legea Societatilor Comerciale) care reglementeaza prezentarea unei imagini fidele a entitatii. Cerintele de baza pentru un set de situatii financiare deriva din Directiva a IV-a a UE si constau in existenta unui:

Bilant,

Cont de profit si pierdere,

Detalii necesare prezentarii unei imagini fidele.

Guvernul britanic permite o flexibilitate in ceea ce priveste forma situatiilor financiare. Societatile pot alege una din cele doua forme de bilant (in lista - vertical sau in cont - orizontal) si una din cele patru forme ale contului de profit si pierdere (rezultate din combinarea celor doua moduri de analiza a cheltuielilor, dupa functie sau dupa natura, cu cele doua forme de prezentare, in lista sau in cont, in fiecare dintre ele facandu-se distinctia intre venituri si cheltuieli apartinand activitatii ordinare si extraordinare) si pot prezenta in notele explicative informatii cat mai detaliate, axandu-se mai degraba pe continut decat pe forma.

Pentru societatile care trebuie auditate, situatiile financiare contin si o situatie a fluxurilor de numerar, situatia tuturor castigurilor si pierderilor recunoscute (facandu-se distinctie intre veniturile sau cheltuielile propriu-zise si castigurile sau pierderile nerealizate rezultate din schimbari ale valorilor activelor sau datoriilor), o reconciliere care a miscarilor care au avut loc in fondurile investitorilor si o nota asupra costului istoric privind profitul si pierderea (cu informatii suplimentare privind valorile pe care le-ar fi avut elementele de rezultat in conditiile mentinerii costului istoric).

In Germania, componenta situatiilor financiare difera in functie de tipul societatii. Societatile de persoane prezinta un bilant si un cont de profit si pierdere. Societatile de capital prezinta suplimentar anexele (echivalentul notelor explicative), situatia distribuirii rezultatului si un raport de gestiune, insa acesta nu face parte din situatiile financiare. Societatile cotate intocmesc voluntar si situatia fluxurilor de numerar. Nu se prezinta situatia modificarii capitalurilor proprii.

Situatiile financiare intocmite de catre societatile din Franta poarta numele de "documente de sinteza" sau "conturi anuale". Sunt influentate in mare parte de prevederile Directivelor a IV-a si a VII-a a CEE. Acestea cuprind:

bilantul,

contul de profit si pierdere

anexa

pot fi completate cu tabloul de finantare al exercitiului.

Documentele de sinteza pot fi prezentate in sistemul de baza, ce cuprinde dispozitiile contabile minime pentru societati mijlocii si mari, sistemul simplificat pentru societatile care nu indeplinesc anumite conditii de marime si nu se justifica necesitatea sistemului de baza si un sistem dezvoltat care recomanda in plus documente care sa faciliteze analiza informatiilor, pentru a servi in gestiune.

In Romania, intocmirea situatiilor financiare este reglementata de Legea contabilitatii nr. 82/1991. Aceasta se bazeaza pe prevederile standardelor internationale si a directivelor europene. In conformitate cu aceste reglementari, agentii economici intocmesc situatii financiare compuse din: bilant, cont de profit si pierdere, situatia modificarii capitalurilor proprii, situatia fluxurilor de trezorerie, politici contabile si note explicative. Societatile care nu indeplinesc conditiile de marime prevazute (total active: 3.650.000 euro, cifra de afaceri 7.000.000 euro, numar mediu de salariati: 50), intocmesc situatii financiare simplificate, conform directivelor europene, compuse din bilant, cont de profit si pierdere, politici contabile si note explicative.

Consiliul pentru Standarde Internationale de contabilitate, alaturi de organismul american pentru normalizare si de cel european militeaza pentru diminuarea diferentelor in prezentarea situatiilor financiare, incercand sa armonizeze reglementarile, standardele si procedurile contabile privind intocmirea si prezentarea situatiilor financiare. IASB considera ca se poate ajunge la aceasta armonizare daca la intocmirea situatiilor financiare se pune accentul pe furnizarea de informatii pe care se bazeaza luarea deciziilor economice (C. Lungu, 2007).