Caracteristicile spatiului rural

Caracteristicile spatiului rural

La identificarea si punerea in valoare a spatiului rural, potrivit elementelor sale specifice, se au in vedere o serie de caracteristici.

Sunt multiple si nu foarte simplu de ordonat dupa valoare, toate insusirile spatiului rural, ca spatiu fizic si social. Orice incercare de a evidentia totalitatea caracteristicilor rurale, care sa poata sintetiza si pune in valoare intreg tabloul rural, complex, universal, valabil si complet, nu va fi suficienta. Spatiul rural are o seama de caracteristici care ii dau individualitate, specificitate si autenticitate comparativ cu spatiul urban.

Bernard Kayser [1], considera ca ruralul trebuie conceput ca un spatiu in care o societate este construita si continua sa fie construita. In opinia sociologului citat mai sus spatiul rural are urmatoarele caracteristici:

,, o densitate relativ redusa de locuitori si constructii ce dau preponderenta peisajului, cu incarcatura si particularitatile lui vegetale;

o intrebuintare economica a carei configuratie este agro-silvo-pastorala;

un mod de viata concretizat pentru locuitori prin apartenenta la aceeasi comunitate de talie limitata si prin raporturi specifice in spatiu;

o identitate si o reprezentare specifica, puternic conotate de cultura taraneasca ''[2]

In opinia sociologului american Pitirim Sorokin[3] caracteristicile spatiului rural sunt urmatoarele:

''1. Populatia rurala, in cea mai mare parte, are ocupatii agricole, pastorale si culegatoare, cei ce locuiesc in urban se incadreaza in servicii, comert industrie si o mare varietate de alte actiuni si profesiuni;

2. Pentru ca activitatile agricole si pastorale necesita un teritoriu relativ intins, densitatea populatiei in mediul rural este relativ scazuta. Activitatile nonagricole infloresc atunci si acolo unde densitatea populatiei devine ridicata ( fabrici, uzine, birouri);

3. Metodele moderne de comunicare si transport nu au eliminat importanta fundamentala a distantei ca factor in toate aspectele interactiunii si coeziunii sociale, asa ca modul de viata agrar si pastoral, inseamna in mod necesar , ca locuitorii comunitatii rurale vor fi putini ca numar ( peste un anumit numar capata statut de oras ), dar nu este limita in ce priveste numarul persoanelor ce pot locui intr-un oras;

Natura este apropiata oamenilor din rural, iar orasenii traiesc intr-un mediu construit de ei.

Taranii isi petrec timpul liber expusi vicisitudinilor naturii ( frigului, arsitei, etc. ), iar orasenii isi petrec cea mai buna parte din timp in mediul construit de ei. Multe dintre acestea sunt succese ale tehnicii care inlatura extremele mediului natural;

Deoarece comunitatea rurala este mica, populatia nu se diferentiaza, ea este relativ omogena in trasaturile sale sociale ca : etnia, limba, religia, politica, filozofia, conceptia economica, pe cand printre milioanele de citadini exista o mare diversitate si eterogenitate a populatiei. Ei pot reprezenta toate rasele, etniile, traditiile religioase, politice, economice si filozofice, extrem de variate. Urbanul este un veritabil turn Babel ''.

Orasul este destinatia marilor curente migratoare din directia regiunilor rurale, pe cand fluxul invers este deocamdata neinsemnat, adica putini citadini se deplaseaza ca sa traiasca in comunitatile rurale. Orasul are o stratificare sociala mai pronuntata ( extreme mai mari ale bogatiei si saraciei, o diferentiere mai pronuntata datorita puterii si autoritatii, privilegii si responsabilitati la nivelele superioare si cele inferioare ) fata de spatiul rural. Solidaritatea sociala a orasului difera fundamental de coeziunea grupurilor care traiesc in mediul rural, mobilitatea populatiei pe orizontala si verticala este mai pronuntata in urban decat in rural, iar interactiunea sociala se manifesta diferit in cele doua comunitati.

Prin trasaturile functionale si structurale distincte, asezarile umane, rurale si cele urbane reprezinta doua forme distincte de antropizare a teritoriului; ele se afla in relatii diferite cu mediul. Asezarile rurale sunt caracterizate printr-o dispersie spatiala a activitatilor economice in special a agroecosistemelor. Acestea sunt dependente atat de sistemul socio-uman sub aspectul cantitatilor suplimentare de energie introduse in sistem (ingrasaminte, pesticide, lucrarile solului, etc.) cat si sub forma selectiei anumitor specii pentru cultura, dar, la fel ca si sistemele naturale, depind de energia solara.

Asezarile rurale nu prezinta mari concentrari ale populatiei, in consecinta cantitatile de energie si bunurinecesare existentei lor sunt mult mai mici decat in cazul oraselor. Modul in care au loc schimburile de bunuri si energie cu mediul este mai apropiat de cel natural.

Ruralul ca mod de viata se detaseaza expresiv in raport cu urbanul. Ritmul vietii si al proceselor lucrative este subordonat legilor biologice care imprima ciclicitate si sezonalitate cu intensitati diferentiate ale muncii. Sezonalitatea si ciclicitatea proceselor de munca imprima un mod de viata specific care are mai multe divergente decat convergenta cu modul de viata urban.

Georges Friedmann[4] pentru a distinge orasele si zonele rurale, propune mediul tehnic si mediul natural. Aceste medii, transforma si conditioneaza psihologic si sociologic locuitorii lor.

In mediul natural, nimic nu se interpune intre om si natura, fara a fi utila o prelungire directa a corpului. Omul reactioneaza la stimulii veniti de la multitudinea de elemente naturale: pamantul, apa, plantele, anotimpurile, sau veniti de la fiintele vii.

In mediul tehnic, stimulii descrisi anterior descresc in importanta si ia amploare, o retea de stimuli tehnici, care au tendinta de a zamisli automatisme si conditionari tehnice multiple ( administrative, de productie, de informatii in masa, de consum, de comunicare, de timp liber ).

Putem spune ca ruralul lupta contra naturii. Ruralul lupta contra conditiilor meteorologice , contra vegetatiei spontane, contra animalelor devastatoare sau de prada, contra bolilor vegetatiei si animalelor. Locuitorii din mediul rural, asteapta frustrarile de la natura asa cum orasenii le astepta de la societate.

Profesorul timisorean Ion Paun Otiman in lucrarea sa '' Dezvoltarea rurala in Romania''[5] a facut o sinteza a spatiului rural surprinzand un evantai de trasaturi specifice spatiului rural european. Trasaturile principale ale spatiului rural european surprinse de Ion Paun Otiman in lucrarea mai sus mentionata sunt redate in cele ce urmeaza :

Din punct de vedere al structurii economice, in spatiul rural activitatile agricole ocupa, de regula, cele mai intinse zone, agricultura reprezentand "coloana vertebrala a ruralului". Agricultura ocupa, de regula, cel mai mare teritoriu rural, pentru ca in unele zone, (montane, piemontane), silvicultura impreuna cu activitatile conexe silviculturii (exploatatii forestiere, prelucrarea lemnului, activitati mestesugaresti, industrii prelucratoare ale resurselor padurii, etc.) este predominanta atat teritorial cat si ocupational. De asemenea, in zonele montane, litorale si de delta, predominante pot fi activitatile agroturistice, de agrement, de pescuit si vanatoare.

Spatiul rural este, din punct de vedere ocupational, cu precadere un spatiu de productie in care activitatile sectoarelor primare au o pondere relativ ridicata din punct de vedere economic. Mare parte din profesiunile practicate in spatiul rural sunt profesiuni practice, manuale, unele dintre acestea solicitand policalificarea profesionala. Populatia ocupata in servicii, in activitati administrative, sociale, etc. este mai redusa ca pondere. O mare parte din populatia care lucreaza integral in sectorul neproductiv depune si o activitate productiva, de regula in agricultura. Este o caracteristica importanta a populatiei rurale de a lucra concomitent in sectoarele agricole si neagricole.

In spatiul rural este predominata proprietatea privata familiala, comparativ cu zonele urban-industriale, iar proprietatea publica si privata a statului este mai restransa. Diviziunea proprietatii private in spatiul rural, dezvoltarea simtului proprietatii au avut o serie de consecinte pozitive asupra spiritului antreprenorial al locuitorilor rurali.

Spatiul rural, din punct de vedere al densitatii populatiei si al marimii asezamintelor umane este mult mai aerisit, mai umanizat. Spatiul rural are o viata sociala mai apropiata, participarea cetateanului la problemele comunitatii este mai accentuata.

Din punct de vedere peisagistic, spatiul rural, prin structura sa naturala, prin peisajul aerisit, prin flora si fauna sa este incomparabil mai frumos si mai sanatos pentru oameni. Linistea, pacea, climatul, aerul curat, peisajul linistitor, de calm social, nu pot fi cuantificate pentru a masura habitatul rural. Peisajul natural al ruralului constituie un patrimoniu inestimabil al umanitatiii.

Viata in spatiul rural, mai mult decat in oricare alt mediu social, este asezata pe o serie de norme emanate din viata multiseculara, din traditiile, obiceiurile si cultura locala. Modul de viata rural, traditiile si obiceiurile, formeaza laolalta cultura populara locala sau regionala. Viata sociala si culturala, caracteristica ruralului, este un patrimoniu de neegalat al umanitatii, element care, alaturi de economie si ecologie, da adevarata dimensiune si valoare spatiului rural.

Constantin Taran[6] in lucrarea sa ,,Modernizare si reconstructie in satul romanesc'', prezinta ruralul si modul sau de relationare cu urbanul, pe care le sintetizam in Fig. Nr.1

Se observa ca in spatiul rural predomina relatiile de intercunoastere, de prietenie marcate de obiceiuri si ritualuri specifice. Relatiile sociale sunt extrem de stabile si se poate vorbi despre perceptia unei identitati comunitare in spatiul rural. De fapt putem afirma ca are loc o inradacinare in spatiu marcata prin absenta mobilitatii, caracter care se transmite asupra sistemului cultural, sistemului social si sistemului de personalitate al locuitorilor.

RELATII    DE VECINATATE

RELATII    DE FAMILIE

RELATII DE PROXIMITATE

Figura 1. Modul de relationare al spatiului rural si urban

Graeme Hugo[7] a punctat cateva dintre caracteristicile traditionale larg acceptate stabilite intre spatiul rural si cel urban ( Tabel 2.1).

Tabel 2.1

Caracteristici traditionale stabilite in spatiul rural si urban

Totusi, de-a lungul timpului a existat o estompare a diferentelor dintre spatiul rural si cel urban. Dihotomia rural-urbana este din ce in ce mai mult o opozitie depasita deoarece functiile urbane sunt indispensabile si in mediul rural.

Transformarea ruralului ramane caracteristica generala a evolutiei acestuia. Intrarea agriculturii intr-o economie de piata si reducerea numarului de agricultori sunt factori care conduc la schimbarea modului de viata in mediul rural. In mediul rural asistam la un mod de viata rurala cu tensiuni multiple intre ceea ce apartine trecutului si ceea ce este deja viitorul.

Transformarea, modernizarea, sugereaza o realitate viitoare, in constructie in spatiul rural. Modernizarea nu trebuie sa duca la depersonalizarea mediului rural. ''Ruralul trebuie sa ramana rural, dar nu prin rudimentarism, printr-o ramanere in urma fata de urban, ci prin specificul sau ecologic si cultural'', afirma Alexandru Barbat . Modernizarea vizeaza de fapt toate localitatile, inclusiv orasele, acestea din urma formandu-se de regula prin dezvoltarea unor localitati rurale.

Relatia contemporana dintre rural si urban este caracterizata de raspandirea activitatilor industriale si a serviciilor in zonele rurale, facand ca vechea distinctie dintre oras si provincie sa fie mai putin clara. Rural nu mai este sinonim cu economia agricola, el devine mai degraba o zona cu o economie diversificata, incluzand dezvoltarea activitatilor industriale si a serviciilor. Aceste noi activitati au depasit agricultura datorita posibilitatii lor de a genera locuri de munca.

Relatia intre rural si urban formeaza o structura complexa, de dependente reciproce, deoarece ambele produc externalitati ce se influenteaza reciproc. Externalitatile pozitive produse de oras sunt in mare masura economice si deriva in mare parte din efectele aglomerarii, care se manifesta prin oferta de servicii propuse si crearea de noi activitati.

In acelasi timp, activitatile agricole exporta catre mediul urban propriile externalitati specifice. Cooperarea rural/urban poate ajuta la determinarea celei mai eficiente localizari a diverselor activitati, facand posibila folosirea eficienta a terenului. Ea ar trebui sa incurajeze masurile de mediu si sa favorizeze oferirea unui nivel adecvat de servicii pentru populatia rurala si unitatile economice din spatiul rural.

Majoritatea zonelor rurale din Europa nu mai reflecta imaginea dominantei sectorului agricol si a migrarii in afara a muncii. Transferul fortei de munca din multe zone rurale apropiate de centrele urbane a fost depasit in greutate de migrarea inauntru a persoanelor economic active si a celor pensionate din zonele urbane.

Datorita cresterii nivelului de trai, oamenii sunt in cautarea unei game largi de posibilitati de recreere. Zonele rurale, vin in intampinarea aceastei cereri, oferind tot felul de placeri rurale cum ar fi : un peisaj rural de o inalta valoare naturala, asezari cu vestigii arhitectonice si zone protejate precum parcurile nationale si regionale.

In Uniunea Europeana, zonele rurale reprezinta casa a aproximativ unui sfert din populatie si a mai bine de 80% din teritoriul sau. Aceste zone sunt caracterizate de o bogata diversitate de tinuturi, cultura si traditie. Lumea rurala europeana a suferit de multi ani un proces de transformare radicala, care datorita unor factori ce actioneaza asupra ei se afla intr-un echilibru fragil de existenta.

Declinul in activitatile agricole traditionale, exodul din zonele rurale si imbatranirea populatiei, pozitia indepartata a unor zone, calitatea slaba a infrastucturii si ale serviciilor de baza sunt unele dintre problemele majore pe care le infrunta zonele rurale.

Uniunea Europerana s-a ocupat de problemele din zonele rurale implementand propria politica de dezvoltare rurala. In conceptul de dezvoltare rurala a Uniunii, este intiparit obiectivul general de mentinere a unor comunitati rurale viabile. Scopurile principale ale politicii de dezvoltare rurala a Uniunii Europene[10] sunt urmatoarele:

• Sa promoveze coeziunea economica si sociala mentinand si creand locuri de munca;
• Sa depaseasca barierele din calea dezvoltarii incurajand diversificarea si imbunatatirea infrastructurii si dand acces mai facil la noile tehnologii;
• Sa creasca calitatea vietii (prin pastrarea mediului , dand acces la serviciile de baza);
• Sa mentina comunitatile viabile pastrandu-le totodata cultura si traditiile.