STUDII PRIVIND TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A FLORII SOARELUI

STUDII PRIVIND TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A FLORII SOARELUI

Amplasarea si rotatia culturii

La amplasarea culturilor de floarea-soarelui, este necesar sa se tina seama de insusirile solului, respectiv textura si aprovizionarea cu elemente nutritive. Se va evita amplasarea florii-soarelui langa culturi de grau, in, mazare, la care se aplica erbicide pe baza de MCPA, Bromoxinil, Bentozan sau alte produse fitotoxice pentru floarea-soarelui. Particulele solutiei de erbicide purtate de vant in timpul tratarii acestor culturi, ajunse pe frunze aduc acestei plante reduceri importante ale randamentului.

Premergatoarele favorabile pentru floarea soarelui, sunt culturile cu recoltare timpurie (cerealele paioase de toamna si in primul rand graul de toamna) precum si unele culturi recoltate toamna, cum este porumbul (cu conditia sa nu se foloseasca la porumb mai mult de 1,5 kg Atrazin/ha si sa se faca tratamente asupra ratisoarei); rezultate bune se obtin si dupa mazare. Floarea - soarelui este una dintre speciile pretentioase la rotatie, deoarece: nu suporta monocultura, revenirea pe aceiasi suprafata se va face dupa minimum 6 ani, datorita in primul rand atacului de boli (mana, putregai alb, putregai cenusiu, alternarioza), de daunatori (gargarita porumbului) si de buruieni (lupoaie). In cazul loturilor semincere si in conditii de irigare, floarea soarelui nu poate reveni pe acelasi teren decat numai minimum 8 ani. Pentru a se obtine productii ridicate de floarea-soarelui se cere organizarea unui asolament, in care ponderea acestei culturi sa nu depaseasca 18 %. Revenirea florii-soarelui pe acelasi teren mai repede de 6 ani, atrage dupa sine scaderi importante de recolta. Productiile sunt de fapt cu atat mai mari, cu cat ponderea florii-soarelui in structura culturilor din asolament este mai mica. Nu se cultiva dupa plantele atacate de putregaiul cenusiu: cartof, sfecla, in. Se evita amplasarea dupa plante cu inradacinare adanca si consum mare de apa: lucerna, sfecla, sorg, iarba de Sudan. Nu se cultiva dupa plantele atacate de putregaiul alb: soia, fasolea, naut, sfecla, specii din familia crucifere. Sunt contraindicate ca premergatoare pentru floarea soarelui culturile cu boli comune si in special cele care contribuie la propagarea putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum) dintre care soia, fasolea si rapita care ocupa suprafete mari in zonele de cultura a florii-soarelui. Nu se recomanda a fi cultivate ca premergatoare canepa si tutunul din cauza atacului de lupoaie.

Tabelul 10

Productia de floarea-soarelui obtinuta dupa diferite plante premergatoare

(Fundulea, 1966-1970)

*dupa V. Stefan,

Diferite experiente efectuate in zona de silvostepa din sud, au evidentiat diferentieri importante in productiile de floarea-soarelui cultivata dupa diferite plante premergatoare.

Cele mai mari productii s-au obtinut dupa porumb, mazare si grau. Fara indoiala ca graul de toamna este una din cele mai bune plante premergatoare pentru floarea-soarelui. Totusi dupa porumb, s-au obtinut productii mai mari nu numai in zona de silvostepa, dar si in Dobrogea la statiunea experimentala Valul lui Traian. Productia de floarea-soarelui a fost in aceasta statiune in perioada 1963-1964 mai mare dupa porumb cu 580 de kg/ha decat dupa grau. Pe cernoziomul cambic de la Fundulea s-a obtinut in medie pe 5 ani un spor semnificativ de productie de 120 kg/ha la floarea-soarelui cultivata dupa porumb fata de cea cultivata dupa grau. Aplicarea ingrasamintelor azotate si fosfatice in cantitati mai mari la porumb au condus la obtinerea unor sporuri de productie mai mari la floarea-soarelui cultivata dupa porumb, decat dupa grau.

Sfecla de zahar nu este o buna planta premergatoare pentru floarea-soarelui, din cauza ca ea consuma cantitati mari de apa din sol si mari cantitati de substante nutritive, in special de potasiu. Acestea sunt si motivele care conduc la reducerea procentului de ulei in semintele de floarea-soarelui cultivata dupa sfecla.

La randul ei, floarea soarelui este o buna premergatoare pentru toate culturile neafectate de boli comune, pentru culturile de primavara iar pentru graul de toamna este o premergatoare mai buna decat porumbul din urmatoarele motive: elibereaza terenul mai devreme, lasa o cantitate mai mica de resturi vegetale pe sol, lasa terenul mai curat de buruieni, solul se poate pregati si fara executarea araturii mult mai bine decat dupa porumb. O conditie esentiala pentru obtinerea de productii mari la graul cultivat dupa floarea-soarelui este ca recoltarea florii soarelui sa se faca pana la 15 septembrie, sa se faca tocarea si incorporarea adanca a resturilor vegetale, dar si aplicarea unor doze ceva mai mari de ingrasaminte cu azot.

Fertilizarea. Floarea soarelui este o planta care consuma cantitati mari de substante nutritive pentru a-si realiza biomasa totala. Cu fiecare 1000 kg de seminte, la care se adauga productia corespunzatoare de frunze, tulpini si inflorescente, floarea - soarelui extrage din sol 40- 60 kg de N, 15 - 23 kg de P si 75 - 120 kg de K. Consumurile sunt mai mici decat cele mentionate in literatura mai veche, justificat de raportul imbunatatit intre masa totala a plantei si productia de samanta ( indicele de recolta a crescut de la 0,16 - 0,25 la 0,33 - 0,40.

Ritmul de acumulare a substantei uscate la floarea soarelui si a elementelor nutritive este diferit in cursul perioadei de vegetatie. In urma cercetarilor facute pentru stabilirea perioadei critice in nutritia minerala s-a stabilit ca in perioada cresterii initiale, insuficienta azotului, a fosforului sau a potasiului determina o scadere pronuntata a recoltei de seminte.

O particularitate a plantei de floarea soarelui este de a nu putea compensa carentele de elemente nutritive din faza de crestere; daca de exemplu floarea soarelui nu este bine aprovizionata in perioada formarii primordiilor florale (3 - 5 saptamani dupa rasarire), se formeaza putine flori si productia ramane mica, chiar daca ulterior, conditiile de vegetatie sunt mult mai bune.

Perioada cresterii initiale este o perioada critica pentru oricare din elementele N, P, K, influenta negativa a insuficientei acestora nu se mai poate corecta in timpul vegetatiei, chiar daca se asigura cele mai bune conditii de nutritie. Din aceasta cauza asigurarea plantelor de floarea-soarelui cu toate elementele nutritive inca din perioada rasaritului, constituie una din conditiile principale pentru obtinerea de randamente ridicate.

Floarea soarelui este o planta exigenta fata de aprovizionarea cu azot, mijlociu pretentioasa la fosfor si foarte exigenta la potasiu. Ingrasarea de baza trebuie gandita tinand cont de gradul de fertilitate al solului, rotatie, cantitatile de fosfor si potasiu extrase din sol prin recolta.

Fertilizarea cu azot ridica probleme deosebite, deoarece atat deficitul cat si excesul, mai ales in fazele timpurii de crestere, au repercusiuni negative asupra proceselor de crestere si de dezvoltare si implicit asupra productiei de seminte si a continutului de ulei. La insuficienta azotului, plantele de floarea-soarelui raman subtiri, cu internodiile lungi, cu frunze putine si deci cu suprafata de asimilatie redusa. Plantele au culoare verde-palid, iar daca insuficienta este mai accentuata, frunzele de la baza plantei se usuca. Inflorescentele raman mici si au un procent ridicat de seminte seci, iar continutul in ulei al semintelor este redus.

Tabelul 11

Efectul epocii de aplicare a ingrasamintelor chimice cu azot

la floarea-soarelui

*Avram, 1970, Oradea (1966 -1968)

Azotul in exces determina manifestari diferite in functie de faza de vegetatie cand se inregistreaza. Astfel, in primele 4-5 saptamani de vegetatie excesul de azot duce la piticirea plantelor, deoarece in aceasta faza tanara plantele acumuleaza azot, in cantitati mai mari, ce nu poate fi transformat in totalitate in azot organic, ramanand in forma minerala fiind astfel toxic pentru planta. Dupa aceasta perioada excesul de azot determina o crestere luxurianta a tulpinilor si frunzelor, se prelungeste perioada de vegetatie a plantelor, creste sensibilitatea plantelor la seceta si la boli,la cadere, iar procentul de ulei in seminte se reduce.

Bine inradacinata, planta de floarea-soarelui este capabila de a absorbi azotul levigat in straturile mai profunde ale solului. Din acest motiv, adesea se constata ca floarea-soarelui valorifica putin eficient azotul din ingrasaminte. In timpul infloritului , floarea-soarelui poate absorbi cel putin 3-4 kg azot/ha/zi; absorbtia tardiva de azot nu corecteaza efectele insuficientei azotului in fazele precoce.

Avand in vedere implicatiile directe ale azotului, in special in procesele de crestere si formare a productiei, pentru optimizarea nutritiei cu azot este necesar a se cunoaste dinamica azotului in cursul vegetatiei in diferitele organe vegetative.

Pentru evitarea excesului de azot pe toata suprafata sau in vetre, contribuie folosirea in primavara de ingrasaminte chimice complexe, fractionarea cantitatilor de azot astfel: o parte se administreaza la pregatirea patului germinativ, iar restul in timpul vegetatiei.

Cantitatile de azot ce trebuie aplicate la floarea-soarelui se stabilesc in primul rand, in functie de productiile planificate si de indicele de azot al solului. Dozele astfel stabilite se maresc cu 10 kg/ha dupa premergatoare ca porumb, cartof de toamna, sfecla; se maresc cu 10 kg/ha daca solul are in primavara apa la nivelul capacitatii de camp; se micsoreaza cu 0,75-1,5 kg pentru fiecare tona de gunoi administrata la planta premergatoare sau direct la cultura de floarea-soarelui si cu circa 10 kg/ha daca la semanat este seceta relativa (mai putin de 80 m³/ha apa, sub capacitatea de camp. Azotul de administreaza o jumatate la pregatirea patului germinativ sau concomitent cu semanatul sub forma de azotat de amoniu, ingrasaminte lichide sau ingrasaminte complexe; cealalta jumatate concomitent cu prasila I sau, sub forma nitrica la prasilele I si a II-a.

Fosforul. singurul element chimic capabil de a stoca si furniza energia necesara in procesele de metabolism, joaca un rol important in dezvoltarea plantelor, fiind componentul principal al acizilor nucleici, fosfolipidelor, fosfoproteinelor si a multor enzime implicate in sinteza si vehicularea glucidelor si in metabolismul lipidelor. La insuficienta fosforului plantele au crestere redusa, fructele raman mici, iar maturarea lor intarzie. Insuficienta are efecte negative asupra formarii si umplerii semintelor.

Dupa rasarire plantele fertilizate unilateral cu azot se dezvolta si cresc incet , in timp ce la cele fertilizate cu numai 40 de kg fosfor/ha, alungirea si ingrosarea tulpinii, precum si formarea si cresterea frunzelor se desfasoara intr-un ritm intens. In cazul accentuarii carentei de fosfor apar simptome de suferinta pe frunze: pete necrotice, internervuriene sub forma de cercuri concentrice, dispersate catre varful frunzelor, simptome care seamana cu atacul de Alternaria si de Septoria.

Cu toate ca floarea soarelui extrage fosfor din sol de la inceputul si pana la sfarsitul vegetatiei, in perioada de la aparitia butonului floral si pana la inflorirea maxima absoarbe 60 - 70 % din totalul fosforului necesar. Fosforul influenteaza puternic procentul de ulei, iar in anumite conditii determina si o sporire a productiei de samanta, chiar mai accentuata decat azotul. Floarea soarelui nu se cultiva in nici un caz fara fertilizare cu fosfor. Pe de alta parte, in tara noastra regimul precipitatiilor si temperatura in cultura neirigata din perioada de inflorire si fructificare nu permit o valorificare superioara a rezervelor de fosfor din sol.

Absorbtia fosforului urmeaza un ritm apropiat de cel al azotului si depinde mai mult de explorarea solului de catre radacinile florii-soarelui. Pentru floarea-soarelui cele mai indicate ingrasaminte cu fosfor sunt cele complexe. Dintre ingrasamintele simple se va folosi cu mai bune rezultate superfosfatul concentrat pe soluri usor acide si superfosfatul simplu pe soluri neutre si alcaline.

Epoca de administrare este vara sau toamna, inainte de aratura de baza, cu incorporare sub brazda. O parte din fosfor circa 1/3 din doza se poate aplica pe rand odata cu semanatul, cel mai bine sub forma de ingrasaminte NP. Acest mod de fertilizare favorizeaza o buna inradacinare si crestere initiala a plantei, conferindu-i rezistenta la seceta si facand posibile economii la cantitatea de fosfor cu 15 - 20 %.

Potasiul este foarte important in tehnologia de cultivare deoarece floarea-soarelui absoarbe mult potasiu, pe care il restituie intr-o proportie foarte mare de 90 %, prin resturile vegetale ramase dupa recoltare. Acesta este un element esential pentru sinteza in plante a proteinelor, glucidelor, grasimilor si contribuie la vehicularea metabolitilor intre organe si tesuturi. Din cauza influentei pozitive asupra presiunii osmotice si turgescentei celulelor, prin micsorarea transpiratiei, potasiul favorizeaza rezistenta plantelor la seceta. De asemenea, potasiul mareste rezistenta la cadere si boli si influenteaza pozitiv cresterea continutului de ulei in seminte. Simptomele insuficientei de potasiu apar prima data pe frunzele inferioare, mai batrane si numai in cazuri de carenta foarte acuta si pe cele tinere. Plantele afectate raman cu internodiile foarte scurte, mult mai scurte decat la insuficienta azotului sau fosforului,plantele sunt mici, cu frunzele mult apropiate intre ele ("tufe"). Frunzele sunt de culoare galbena, cu pete necrotice care se extind de la varf si margini catre mijlocul frunzei. Acumularea potasiului in organele epigee ale florii-soarelui se deosebeste de acumularea azotului si fosforului prin aceea ca tulpinile contin mai mult potasiu decat frunzele, frunzele mai mult decat capitulele, iar acestea mai mult decat semintele.

Ca ingrasaminte cu potasiu, produse industrial, se recomanda sarea potasica, administrata toamna sub aratura, ingrasamintele complexe de tip NPK care se vor administra inainte sau concomitent cu semanatul. In cultura irigata potasiul va trebui folosit in toate conditiile.

Dintre microelemente, borul este mentionat ca deosebit de important pentru floarea-soarelui. Borul participa in procesele respiratorii la translocarea zaharurilor si a altor metabolite, iar in dezvoltarea florii soarelui influenteaza indeosebi procesul de fecundare, fiind necesar pentru germinarea polenului si pentru cresterea tubului polenic. Simptomele carentei de bor apar cu putin inainte de inflorire, pe frunzele mediane isi fac aparitia pete brune care cu timpul se unesc si formeaza o arsura in dreptul petiolului. In lipsa borului fecundarea este incompleta, capitulele se deformeaza, tulpina se despica sub capitul, devenind sfaramiciosa, provocand sistavirea semintelor si uneori chiar caderea capitulului. De asemenea insuficienta borului influenteaza nefavorabil metabolismul fosforului, fapt cu consecinte negative asupra productiei si a continutului de ulei in seminte.

Un alt microelement, important pentru floarea-soarelui este si molibdenul care serveste ca purtator de electroni in sistemele enzimatice care opereaza reducerea nitratilor si a azotului elementar in amoniu.

Rezultate bune in restabilirea echilibrului normal al nutritiei minerale in situatiile de carenta il dau tratamentele foliare cu solutii complexe de bor si molibden. Tratamentele se efectueaza imediat dupa aparitia primelor simptome de carenta sau in lipsa acestora, preventiv in faza cand plantele de floarea-soarelui au 6-8 frunze.

In conditiile de la noi din tara pentru sporirea randamentului la floarea-soarelui au importanta atat ingrasamintele minerale cat si cele organice.

Ingrasamintele organice sunt si ele importante pentru ca se obtin sporuri de productie la cultura florii-soarelui. Datele experimentale au pus in evidenta, in comparatie cu alte plante reactia mai slaba a florii soarelui la ingrasamintele organice. Cu exceptia rezultatelor de pe cernoziom carbonatat si de pe brun luvic, unde avem si sporuri de 700-800 de kg , sporurile de recolta pe celelalte soluri sunt mici situandu-se intre 200 - 350 de kg. Intre 20 t /ha gunoi si 40 t/ ha nu sunt diferente care sa conduca la recomandarea cantitatilor de gunoi mai mari de 20 t/ ha. Observatiile efectuate cu mai multi ani in urma, au reliefat faptul ca valorifica gunoiul de grajd tot atat de bine cand se administreaza plantei premergatoare, asigurandu-se practic acelasi spor de productie ca in cazul ingrasarii directe. Aceasta particularitate biologica a fost confirmata si de rezultatele experimentale din ultimii ani din Baragan.

Tabelul 12

Efectul gunoiului de grajd asupra productiei de floarea-soarelui

(dupa Coculescu si colab. 1966; Avram si Ana Jeges, 1968)

In cazul cand floarea-soarelui urmeaza dupa porumb, planta premergatoare buna, este mult mai indicata administrarea gunoiului de grajd porumbului. Pe solurile cernoziom carbonatat si brun luvic unde sporurile de recolta sunt destul de mari se recomanda administrarea gunoiului de grajd direct culturii de floarea-soarelui.

Floarea soarelui reactioneaza mai slab la aplicarea ingrasamintele minerale, in comparatie cu alte culturi. S-a constat ca intre randamentul unei culturi de floarea-soarelui si cantitatea de azot total absorbit exista o corelatie directa. Cercetarile privind reactia florii soarelui la fertilizarea cu azot din perioada 1984-1987 la ICDA Fundulea au reliefat dependenta productiei de rezerva de azot nitric existenta in sol inainte de semanat. In medie la doi hibrizi cu care s-a experimentat (Select si Super), influenta cresterii continutului de nitrati s-a materializat prin sporuri de productie cuprinse intre 14 si 25%. Datorita acestei particularitati biologice, la fertilizarea cu azot trebuie luata in considerare fertilizarea cu azot a plantei premergatoare, la care doza acestui element se stabileste la nivelul optimului tehnic. Doza care se stabileste pentru floarea-soarelui este determinata de azotul rezidual aflat in sol la desprimavarare inainte de semanat, indeosebi pe stratul arabil (0-30cm). In functie de acest element, de capacitatea de productie a hibrizilor, de rezerva de apa a solului, doza de azot la floarea-soarelui este moderata (60-80 kg/ha).

Referitor la epoca de administrare a azotului, in literatura de specialitate apar mai multe recomandari: toata cantitatea administrata in toamna; 50 % inainte de semanat si 50 % la prima sau a doua prasila; fractionarea in 2-3 epoci pe vegetatie evitand aplicarea la pregatirea patului germinativ a ingrasamintelor fiziologice acide. Astfel, alaturi de doza, o importanta deosebita pentru eficacitatea ingrasamintelor simple cu azot o are epoca de aplicare. Rezultatele cercetarilor efectuate la Statiunea de Cercetari Agricole Oradea, arata ca aplicarea intregii zone de azot in primavara diminueaza productia de seminte.

Pe solurile podzolite, ingrasamintele azotate pot determina la floarea-soarelui scaderi de productie, datorita acidifierii solului, indiferent de forma sub care se administreaza. Pe solul brun luvic de la Oradea, azotul in doza de 50 kg/ha a diminuat productia fata de martorul neingrasat cu 230 kg/ha, iar la doza de 100 kg/ha cu 560 kg/ha.

Floarea-soarelui reactioneaza pozitiv la fertilizarea cu fosfor, atat la productia de seminte, cat si la continutul acestora in ulei, practic pe toate solurile din tara noastra. Cerintele florii soarelui fata de aprovizionarea solului cu fosfor mobil se ridica la 53-67 ppm P, cerinte apropiate de ale graului de toamna si mai mari decat la porumb si fasole.

Epoca de aplicare conditioneaza si eficienta fertilizarii cu fosfor, cea mai eficace fiind aplicarea ingrasamintelor cu fosfor prin imprastiere si incorporarea lor in sol cu aratura, precum si aplicarea localizata in benzi la semanat a unor cantitati mici de fosfor (10-20 kg P/ha) in amestec cu cantitati corespunzatoare de azot sau sub forma de ingrasaminte complexe. La Fundulea, in experienta de lunga durata, s-a stabilit ca ingrasamintele cu azot si fosfor actioneaza asupra continutului de ulei in semintele de floarea-soarelui mai puternic decat factorul climatic.

Accentuarea scaderii continutului de ulei pe agrofondurile cu fosfor este determinata tot de azotul mineral absorbit in cantitati mai mari de plante ca urmare a efectului stimulator al fosforului.

Desi floarea-soarelui extrage din sol cantitati mari de potasiu, reactia la ingrasamintele cu potasiu este in general nesemnificativa, mai ales pe cernoziomuri si alte soluri bine aprovizionate nativ cu potasiu. Se considera o buna aprovizionare a solului cu potasiu pentru floarea-soarelui, cand acesta contine peste 166 ppm K. Cele mai mari sporuri de productie prin folosirea ingrasamintelor cu potasiu sau obtinut la Oradea, pe sol brun luvic, cu continut redus de potasiu ( 80-100 ppm K ). Potasiul trebuie luat in considerare, alaturi de azot si fosfor in cazul solurilor slab aprovizionate pentru a se putea valorifica cat mai mult din potentialul genetic al hibrizilor cultivati.

Referitor la metoda si epoca de aplicare, se evidentiaza ca optima aplicare a ingrasamintelor cu potasiu prin imprastiere si incorporarea lor in sol odata cu lucrarile de baza.

Reactia mai slaba a florii soarelui la ingrasamintele minerale trebuie pusa pe seama capacitatii plantei de a valorifica foarte bine substantele nutritive din sol, chiar daca sunt in forme mai greu solubile, semintele reprezinta putin (0,30%) din biomasa pe care planta o formeaza, in unele zone reactia mai slaba la ingrasamintele minerale se explica si prin regimul hidric necorespunzator al solului.

Ingrasamintele minerale care se aplica la floarea-soarelui pot fi simple sau complexe. In practica, din considerente economice, sunt preferate cele complexe. O atentie deosebita trebuie acordata la administrarea uniforma a ingrasamintelor, fie simple sau complexe, deoarece floarea-soarelui pe suprafetele cu cantitati mari de elemente nutritive, indeosebi de azot, se dezvolta necorespunzator si devine foarte sensibila la atacul de boli.

Lucrarile solului

Floarea-soarelui necesita un sol bine afanat, fara hardpan si structurat, care sa permita o rasarire rapida si uniforma, o inradacinare profunda si un control eficient al buruienilor. Aceasta este o garantie a unei bune alimentari cu apa si elemente nutritive a plantelor, dar si a unei bune rezistente la cadere.

Lucrarea de dezmiristit se realizeaza cat mai devreme posibil, dupa recoltarea premergatoarei si este urmata de aratura adanca, efectuata pe un sol scurs bine, evitand pe cat posibil patinarea care netezeste si compacteaza fundul brazdei. Adancimea araturii pentru floarea-soarelui trebuie sa fie de 22-25 cm; Lucrarea mai adanca este necesara pe terenurile puternic imburuienate sau cu cantitati mai mari de resturi vegetale, ramase pe teren si pe solurile compactate. In zonele mai umede si pe solurile mai grele, imbunatatirea regimului aerohidric al solului, prin scarificare la 60 cm, aduce sporuri de productie insemnate pana la 28%.

Principala lucrare a solului o reprezinta aratura care influenteaza procesele fizice, chimice si biologice din sol. Aratura este definita de momentul cand se executa si de adancimea pe care se mobilizeaza solul.

Data efectuarii araturii este dependenta de momentul recoltarii plantei premergatoare. Araturile executate in vara, dupa eliberarea terenului de cerealele paioase, creeaza cele mai bune conditii de pregatire a solului pentru semanat in primavara. Floarea-soarelui reactioneaza pozitiv la araturile efectuate cat mai devreme in vara. Lasarea terenului nelucrat pana toamna tarziu favorizeaza imburuienarea, pierderea apei din sol si crearea unei conditii mai grele pentru arat, cu consum sporit de combustibil.

Dupa culturile recoltate in toamna, trebuie efectuata obligatoriu aratura pentru floarea soarelui, evitandu-se cu desavarsire situatiile in care solul ar ramane nearat pana in primavara. Pe terenurile arate in primavara, pregatirea patului germinativ si semanatul se efectueaza cu intarziere, de cele mai multe ori dupa epoca optima, ceea ce face ca samanta sa fie pusa intr-un sol cu umiditate insuficienta, fiind astfel afectata in primul rand densitatea plantelor. Cercetarile efectuate pe cernoziomul de la Fundulea, arata ca in medie pe 4 ani, pierderile de recolta inregistrate in varianta arata in primavara fata de cea arata toamna, au fost cuprinse intre 370-460 kg/ha, iar consumul de combustibil necesar lucrarii solului a fost cu 11,2 l/ha mai ridicat in cazul araturii de primavara.

Adancimea araturii a constituit un element tehnologic frecvent luat in studiu. S-a constatat in urma studiilor efectuate atat pe cernoziom cat si pe solul brun roscat, obtinerea unor productii asemanatoare prin arat la 10, 20 si 30 cm. De asemenea, cercetarile efectuate in perioada 1963-1970, in diferite conditii pedoclimatice, au aratat ca adancimea araturii nu contribuie la cresterea productiei in conditiile unei stari culturale bune a solului. Pe terenurile mai tasate, puternic imburuienate, cu deosebire cu specii perene greu de combatut, precum si pentru o incorporare mai buna a resturilor vegetale este preferata aratura mai profunda la 28- 30 cm.

Avand in vedere ca lucrarea solului solicita 25 - 30 % din consumul de combustibil pe intreaga tehnologie, ca trecerile repetate pe teren determina inrautatirea insusirilor solului, s-a pus problema rationalizarii lucrarii solului fara a se afecta nivelul recoltei. Reducerea adancimii araturii sau inlocuirea araturii cu lucrari fara intoarcerea brazdelor, constituie si pentru floarea-soarelui una din cele mai importante probleme. Rezultatele experimentale arata ca inlocuirea araturii prin lucrarea cu grapa cu discuri la 10-12 cm, 1-2 ani practic nu influenteaza nivelul productiei. Renuntarea la aratura si lucrarea solului superficial la 10-12 cm in fiecare an a provocat scaderea semnificativa a productiei, din cauza compactarii solului si a infestarii accentuate cu buruieni perene. Inlocuirea araturii printr-o lucrare superficiala apare recomandabila in situatii extreme, cand terenul a ramas nearat pana in primavara; in acest caz diminuarea efectelor negative ale araturii de primavara este posibila printr-o lucrare cu grapa cu discuri la adancimea de 10-15 cm. Lucrarea solului pentru floarea-soarelui prin inlocuirea araturii se ia in considerare in functie de planta premergatoare, la care obligatoriu trebuie efectuata aratura la cel putin 20 de cm adancime. Se poate adopta acest sistem cand planta premergatoare este porumbul. Pentru a evita inrautatirea conditiilor de fertilitate a solurilor saraturate si pentru protectia contra eroziunii eoliene a solurilor nisipoase, lucrarea cu intoarcerea se poate inlocui prin lucrarea cu cizel sau plug-cizel. La aplicarea acestei metode de lucrare a solului cu cizel sau plug cizel este obligatorie curatirea prealabila a terenului de resturi vegetale deoarece incorporarea acestora in sol se realizeaza in proportie foarte scazuta .

In primavara pentru a obtine un pat germinativ cat mai aproape de cerintele ideale, trebuie limitat numarul de treceri pe teren cu utilajele agricole la un minim care sa evite tasarea excesiva. In plus, trebuie sa nu se lucreze pe un sol insuficient scurs in adancime, in asemenea situatii este de preferat sa se intarzie cateva zile data semanatului. La umiditate ridicata, tasarea produsa de rotile tractorului determina deteriorarea insusirilor fizice ale solului, iar utilajul cu care se lucreaza nu realizeaza o maruntire a solului, ci o fragmentare in felii a acestuia, care ingreuneaza si intarzie pregatirea patului germinativ si favorizeaza pierderea umiditatii din sol. Suprafetele lucrate bine inca din toamna si care la desprimavarare se prezinta fara resturi vegetale si sunt nivelate se lucreaza cu combinatorul, iar cele arate in toamna, care prezinta denivelari si unele resturi vegetale incomplet incorporate, se lucreaza cu grapa cu discuri usoara in agregat, cu grapa cu colti si lama nivelatoare.

Calitatea patului germinativ este asigurata de reglarea corecta a agregatelor de lucru si de evitarea lucrarii cand solul este prea umed .Ultima lucrare de pregatire a patului germinativ se executa cu combinatorul in ziua sau preziua semanatului si nu mai devreme, pentru a nu favoriza imburuienarea terenului inaintea rasaririi culturii.

Pentru a realiza un pat germinativ corect trebuie folosite agregate complexe, cu scopul de a evita numarul de treceri prea mare (combinatoare). Prin ultimele lucrari sunt incorporate erbicidele si ingrasamintele. Conservarea apei in sol constituie un obiectiv esential care trebuie avut in vedere la pregatirea patului germinativ. Pentru aceasta, solul trebuie lucrat superficial, printr-un numar cat mai redus de lucrari; se va evita afanarea excesiva, intoarcerea si rascolirea energica a solului, prin care se favorizeaza pierderea apei prin evaporare intr-o perioada in care aceasta este accelerata de temperaturile in crestere si vanturile care bat cu intensitate.

Samanta si semanatul. Pentru semanat este admisa samanta la care puritatea este de cel putin 98 % iar capacitatea germinativa este de minimum 85%. Este indicat ca la semanat sa se foloseasca samanta cu masa a o mie de boabe cat mai mare. Odata cu cresterea masei semintelor se mareste puterea lor de strabatere, creste capacitatea de germinatie in camp, iar rasaritul plantelor si vegetatia decurg uniform. Samanta trebuie sa fie din anul precedent si sa apartina unor categorii biologice superioare, sa fie din F1 in cazul hibrizilor, fara sparturi sau fisuri, lipsita de boli, integritate fizica deosebita. Astfel se vor obtine plante riguroase printr-o rasarire uniforma si rapida. Samanta de floarea-soarelui obtinuta de pe loturi semincere fertilizate cu microelemente (bor, molibden ) initiaza evident o planta mai riguroasa, o cultura uniforma de la rasarire, asigurand in final sporuri de productie de 7-12% (275-460 kg/ha).

Inainte de semanat semintele se trateaza semiumed (7-10l apa/ t samanta), cu unul din produsele: Sumilex 50 WP (1kg/t), Rovral PU 50% (2kg/t), Ronilan 50 WP (2 kg/t), Metoben 70 (2 kg/t) sau alte produse omologate, contra putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum) si a putregaiului cenusiu (Botrytis cinerea), cu Apron 35 SD (4kg/t), Galben Super SD (4 kg/t), Ostenal MT (4 kg/t) impotriva manei (Plasmopara helianthi).

Dintre daunatorii cei mai periculosi pentru floarea-soarelui sunt ratisoara porumbului (Tanymecus dilaticollis) si viermii sarma (Agriotes spp.).Prin atacul pe care acesti daunatori il provoaca la inceputul vegetatiei chiar in faza de plantula, se reduce densitatea optima iar uneori cultura se compromite. Si in cazul acestori daunatori rotatia are importanta deosebita. Tratamentele la seminte inlatura in mare masura riscul reducerii densitatii si deci al compromiterii culturii.

Epoca de semanat a culturilor de floarea-soarelui incepe atunci cand in sol se realizeaza pragul minim de 7°C la adancimea de incorporare a semintei si vremea este in curs de incalzire. Sunt asigurate astfel conditii favorabile pentru germinarea rapida si uniforma a semintelor si rasarirea plantelor.

Cercetarile efectuate in diferite conditii pedoclimatice din tara noastra, pentru stabilirea momentului optim de semanat, au aratat ca acesta este determinat de temperatura si umiditatea solului. In tara noastra s-au efectuat de-a lungul anilor numeroase cercetari cu privire la epoca de semanat a florii-soarelui. In diferite perioade de experimentare s-a folosit materialul biologic aflat in cultura, atat sub aspectul capacitatii de productie, cat si sub aspectul continutului semintelor in ulei.

Calendaristic momentul semanatului florii-soarelui este determinat de evolutia conditiilor climatice in primavara, perioada optima de semanat incepand dupa unele estimari la circa 15 zile de la desprimavarare. In primaverile secetoase, se recomanda semanatul la inceputul intervalului, iar in cele umede si reci se poate semana ceva mai tarziu.

Calendaristic, semanatul florii-soarelui se cuprinde intre ultimele zile ale lunii martie (25 martie in zonele cu desprimavarare mai timpurie ) si mijlocul lunii aprilie (15 aprilie). In zona de nord a Moldovei si in alte zone asemanatoare semanatul intarzie cu 7-10 zile, data fiind evolutia regimului termic din aceste zone. Durata optima de semanat in fiecare an este de 5-6 zile. Intarzierea semanatului in a doua jumatate a lunii aprilie sau inceputul lunii mai determina scaderi importante de productie.

In Campia Romana dupa cercetarile efectuate timp de 10 ani, semanatul florii-soarelui trebuie sa inceapa la sfarsitul lunii martie-inceputul lunii aprilie si sa se termine la 15-20 aprilie.

Semanatul florii-soarelui prea timpuriu (la desprimavarare) nu este indicat deoarece durata perioadei semanat-rasarirea plantelor se prelungeste prea mult, acesta poate atinge 20 zile, timp in care terenul se poate imburuiena si multe seminte mucegaiesc, acest lucru fiind favorizat de continutul mai ridicat in ulei si cojile mai subtiri ale acestora. Toate aceste conditii nefavorabile duc in final la nerealizarea densitatii, iar plantele rasarite prezinta o sensibilitate ridicata la boli, fapt datorat debilitarii acestora din cauza duratei mari a perioadei de rasarire si a parcurgerii in ritm incetinit a primelor faze de vegetatie. Intarzierea semanatului este insotita de rasarirea neuniforma a plantelor, datorita reducerii umiditatii din sol si de deplasare a fazei de inflorire in perioada de seceta din a doua jumatate a lunii iulie, ceea ce determina importante scaderi de productie. Trebuie subliniat ca in zona solului brun-roscat din Campia Romana, scaderi drastice de recolta s-au constatat doar la intarzierea semanatului pana in ultimele zile ale lunii aprilie. Intarzierea semanatului fata de limita dovedita experimental determina cresterea procentului de coji, cresterea continutului de proteine si reducerea continutului de ulei in seminte. Durata mai mare a perioadei de semanat, in care floarea-soarelui nu-si modifica productia trebuie atribuita scurtarii duratei de rasarire pe masura ce creste temperatura, neutralitatii plantei fata de reactia la fotoperiodism, reactiei pozitive la o durata mai mare de stralucire a soarelui si faptului ca specia, in afara de temperatura de germinatie, poate fi inclusa in grupa plantelor termofile foarte asemanatoare cu cerintele porumbului.

Declansarea semanatului in momentul optim si efectuarea acestei lucrari intr-un timp cat mai scurt are o deosebita importanta pentru asigurarea unor conditii prielnice pentru rasarirea si dezvoltarea ulterioara a culturii. Semanatul in afara epocii este insotit de scaderi de productie ce pot fi evitate fara nici un efort suplimentar, semanatul prea devreme prezinta riscuri mai ridicate in zonele cu regim hidric deficitar, iar intarzierea semanatului provoaca pierderi mari de productie in zona de sud a tarii, unde prin depasirea epocii optime, samanta se incorporeaza de regula in sol uscat, ceea ce intarzie rasarirea si reduce densitatea plantelor.

Densitatea optima a culturii s-a stabilit de-a lungul timpului in urma multor cercetari privind folosirea soiurilor si hibrizilor in cultura. In urma acestor cercetari s-a stabilit ca plantele de floarea soarelui isi modifica puternic componentele de productie. Rezultatele experimentale obtinute in tara noastra in peste 30 de ani cu soiuri si hibrizi au pus in evidenta o amplitudine de variatie a densitatii foarte redusa, indiferent de zona de cultura si genotipul cultivat. Din sinteze s-a desprins ca in cultura neirigata densitatea optima se cuprinde intre 45.000 -50.000 plante recoltabile/ha, limita superioara fiind pentru hibrizii cu talia mai redusa. In cultura irigata, limitele se cuprind intre 50.000 -60.000 plante /ha recoltabile. Foarte important este ca repartizarea semintelor pe rand la semanat sa fie uniforma, pentru asigurarea cresterii si dezvoltarii armonioase a tuturor plantelor. Experientele efectuate in perioadele 1973-1980, cu 9 hibrizi in 5 localitati din sudul tarii, unde s-a urmarit reactia in cultura irigata a florii-soarelui, la variatia densitatii intre 30.000-60.000 plante/ha, au aratat o crestere a productiei odata cu marirea densitatii pana la 50.000 plante/ha, sporurile de recolta obtinute prin cresterea densitatii sunt mai mari la hibrizii cu talie scunda si mai mici la cei cu talie inalta. Plafonarea si scaderea randamentului la densitati superioare limitei mentionate au loc datorita urmatoarelor cauze: micsorarea calatidiului si deci reducerea numarului de seminte produse de o planta, scaderea masei a 1000 seminte, aparitia si intensificarea caderii plantelor, ca urmare a reducerii grosimii tulpinii si a cresterii taliei plantelor.

In ce priveste densitatea de semanat si cea a plantelor recoltabile, rezulta o diferenta de 4-13 %, reprezentata de pierderile ce se inregistreaza la rasarirea plantelor si ulterior datorita bolilor si daunatorilor, precum si distrugerii plantelor cu ocazia lucrarilor de intretinere . Pentru realizarea densitatilor la recoltare este necesara cresterea densitatii la semanat cu 10-15% si luarea masurilor de combatere a bolilor si daunatorilor , de efectuare corecta a prasilelor pentru a reduce la minimum diferenta dintre densitatea la semanat si cea de la recoltare. O importanta deosebita o are, la aceeasi densitate, distributia uniforma in spatiu a plantelor. De aceea randurile fara goluri, cu plante echidistante, al caror numar corespunde densitatii optime, permite valorificarea cu eficienta maxima a energiei solare si a fertilitatii solului, reflectata apoi intr-un nivel ridicat al productiei.

Cantitatea de samanta folosita la hectar corespunzatoare densitatilor optime variaza intre 3,5 si 5,0 kg/ha, in functie de densitate si indicii calitativi ai semintelor. Semanatul se face cu semanatoarea SPC-6(12).   

Distanta intre randuri este de 70 de cm atat la cultura irigata cat si la cultura neirigata. La aceasta distanta lucrarile de ingrijire se executa fara pierderi mari de plante si asigura conditii corespunzatoare pentru valorificarea luminii. In climatul mai umed din vestul Europei, culturile de floarea-soarelui sunt semanate la 60 de cm intre randuri, distanta care asigura o mai buna distribuire pe teren a plantelor.

Adancimea de semanat variaza cu textura si gradul de umiditate al solului de la 5 la 8 cm. Se poate semana la 4-5 cm pe solurile mai grele, mai umede si numai daca nu se folosesc erbicide triazinice, care la adancimi mici de semanat vin in contact cu samanta in curs de germinare si provoaca pagube importante cu atat mai mari cu cat solul este mai usor. Respectarea vitezei de semanat este importanta deoarece o viteza redusa de 4,5 km/h permite o repartitie optima a semintelor pe rand si uniformitatea adancimii, ceea ce va asigura a rasarire uniforma a plantelor.

In prezent exista tendinta de a se semana la o adancime cat mai mica, pentru a obtine o rasarire rapida si uniforma a plantelor. Reducerea adancimii de semanat cere o grija deosebita la pregatirea patului germinativ in scopul realizarii unui teren cat mai nivelat si a conservarii apei in sol, factori care asigura uniformitatea adancimii de semanat si respectiv rasarirea rapida si completa a plantelor.

Lucrarile de ingrijire. Floarea-soarelui este foarte sensibila la concurenta buruienilor pana in stadiul de 5 perechi de frunze. Intr-un interval de 30-40 de zile, floarea-soarelui trebuie, deci, sa fie protejata prin tratamente cu erbicide si prin prasit. Principalele lucrari de ingrijire la cultura florii-soarelui constau in: combaterea buruienilor, combaterea bolilor si daunatorilor si irigarea.

Combaterea buruienilor la cultura florii soarelui se face fie prin erbicidare, fie prin prasit. Floarea-soarelui pana in faza de aparitie a butonului floral are un ritm mai lent de crestere a partii epigee si de aici pericolul imburuienarii culturii in aceasta perioada de timp de 30 - 40 de zile de la rasarit. Dupa aceasta faza pericolul de imburuienare a culturii dispare, deoarece plantele acopera foarte bine solul, prin umbrire, impiedicand rasarirea buruienilor , floarea-soarelui fiind o planta cu o pronuntata insusire de inabusire a oricarei specii de buruieni. Daca perioada de la semanat la rasarirea plantelor se prelungeste din cauza temperaturilor scazute, exista pericolul imburuienarii si se impune distrugerea acestora printr-o lucrare cu sapa rotativa pe directia randurilor sau cu grapa cu colti reglabili inclinati inapoi, perpendicular pe directia randurilor. Lucrarea se poate efectua numai in cazul in care cotiledoanele se gasesc la o adancime de 3cm.

Lucrarea de baza pentru combaterea buruienilor o constituie prasitul. Sunt recomandate trei prasile mecanice intre randurile de plante si doua prasile manuale pe rand. Prasitul are un rol dublu: de a completa actiunea erbicidelor (in numeroase cazuri erbicidele nu asigura distrugerea completa a buruienilor) si de a ameliora structura solului si a favoriza dezvoltarea tinerei culturi. Prasitul culturii influenteaza hotarator cresterea plantelor si nivelul recoltei. Prima prasila se face imediat ce randurile de floarea-soarelui se disting bine si s-au format primele doua frunze adevarate. Mai intai se praseste mecanizat si apoi se praseste manual, a doua prasila mecanica trebuie facuta la interval scurt (10-12 zile) imediat ce apar buruienile. La interval de circa 15 zile se face a treia prasila mecanica. Ultimul prasit se efectueaza la inaltimea plantelor de 60-70 cm, intarzierea facand imposibila intrarea in lan cu cultivatorul deoarece se lovesc plantele, iar acestea sunt foarte sensibile la rupere. Zona de protectie la prasit creste de la 8-10 cm la prima prasila, pana la 14-15 cm la ultima deoarece frunzele sunt rigide si se rup cu usurinta. Viteza de lucru se stabileste astfel ca sa nu se arunce pamantul pe rand, de regula viteza I la prima lucrare si vitezele a II-a si a III-a la urmatoarele. Adancimea de lucru a organelor active ale cultivatorului trebuie sa asigure distrugerea tuturor buruienilor. Se va evita mobilizarea prea adanca a solului, in urma careia rezulta bulgari sau felii de sol care favorizeaza pierderea de apa si provoaca acoperirea plantelor cu sol. Adancimea de lucru a solului este de 46 cm, toate sectiile cultivatorului trebuie sa lucreze la aceiasi adancime. Viteza de deplasare in lucru a agregatului la prima prasila, trebuie sa fie mica, 3-5 km/h pentru a se evita acoperirea plantutelor cu sol sau vatamarea lor; la celelalte prasile viteza se poate mari pana la 7-8 km/h. Prasilele manuale se executa dupa prima si a doua prasila mecanica, cu atentie pentru a nu taia sau vatama plantele. In urma cercetarilor efectuate, s-a dovedit ca numai prasilele mecanice, fara aplicarea erbicidelor, sporesc productia de floarea-soarelui cu 470-800 kg/ha, o prasila manuala aduce in continuare un spor de inca 430-470 kg/ha iar a doua prasila manuala o crestere suplimentara de inca 200-370 kg/ha.

Folosirea erbicidelor in combaterea buruienilor se bazeaza pe capacitatea acestora de a produce la buruieni dereglarea unor procese vitale ca fotosinteza, respiratia, absorbtia si metabolismul elementelor nutritive. Cercetarile privind eficacitatea acestor substante au fost efectuate in diferite conditii climatice si au urmarit stabilirea conditiilor de folosire (doza, moment de aplicare) in vederea realizarii unei eficacitati maxime in combaterea buruienilor fara a se afecta cresterea si dezvoltarea normala a plantelor de floarea-soarelui. Combaterea buruienilor care pot infesta cultura de floarea-soarelui trebuie avuta in vedere chiar de la planta premergatoare (grau, orz, porumb), prin folosirea unor erbicide cu spectru larg de actiune cum este erbicidul Icedin Forte. De asemenea, trebuie combatute buruienile dicotilodenate perene si Sorghum Halepense, prin folosirea erbicidelor, Dupa 20-30 de zile, timp in care erbicidele sunt translocate in organele subterane perene ale buruienilor, se efectueaza aratura. Daca dupa aratura rasar plante de costrei din seminte se executa una sau doua lucrari cu grapa cu discuri pentru a le distruge, altfel pana in toamna acestea formeaza rizomi in sol.

Combaterea bolilor si daunatorilor. Cu toate realizarile obtinute in lucrarile de ameliorare, floarea soarelui ramane o specie la care productia este mult afectata de atacul parazitilor vegetali, in special al ciupercilor patogene.

Pagube insemnate aduc acestei culturi urmatoarele boli: mana (Plasmopara helianthi), putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), patarea bruna si frangerea tulpinilor (Phomopsis helianti), patarea neagra a tulpinilor (Phoma oleraceea), putregail cenusiu (Botrytis cinereea), putrezirea radacinilor si tulpinilor (Sclerotium betaticola) si alte boli care apar sporadic si care paraziteaza in special frunzele.

Masurile de prevenire a bolilor mentionate sunt de natura fitotehnica, intre aceste masuri cea mai mare importanta revenind rotatiei culturii (planta sa revina pe aceiasi suprafata dupa o perioada mai lunga de timp, 6-7 ani, sa nu se cultive dupa specii cu boli comune-soia, fasolea, rapita. Tratamentele la avertizare, contra bolilor pot aduce sporuri substantiale de productie.

Mana florii-soarelui (Plasmopara helianthi) este o boala raspandita in toata tara si considerata, pana nu demult, cea mai pagubitoare boala a florii-soarelui. In prezent importanta ei s-a redus prin masurile preventive care se iau, cum ar fi cultivarea hibrizilor rezistenti respectarea rotatiei de 6 ani, tratarea semintelor inainte de semanat. Transmiterea bolii de la un an la altul se face prin resturile de plante ramase pe sol, simptomele de atac manifestandu-se inca de la inceputul vegetatiei. O mare atentie trebuie acordata distrugerii samulastrei de floarea-soarelui si a resturilor vegetale.

Putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum) este o boala care poate aparea pe orice parte a plantei in toate fazele de vegetatie. Pieirea plantelor si reducerea drastica a densitatii lanurilor pot conduce la scaderi de productie foarte importante. Sensibilitatea maxima a plantelor se inregistreaza la rasarire si la formarea calatidiului. Agentul patogen se conserva in sol sub forma de scleroti o durata mare de timp in jur de 7-8 ani. Contaminarea se face la nivelul solului, umiditatea favorizand atacul. In anii secetosi atacul este mai putin amplu si daunator, in anii cu veri ploioase pe solurile unde apare exces de umiditate este favorizat atacul tarziu iar pierderile de plante pot depasi 30%.

Putregaiul cenusiu (Botrytis cinerea) este o ciuperca care se poate dezvolta pe majoritatea organelor plantei de floarea-soarelui; apare mai ales pe calatidiu spre sfarsitul verii. Pagubele cele mai importante se observa cel mai mult dupa inflorit. Boala se propaga prin conidii in timpul vegetatiei si prin miceliu si scleroti de la un an la altul.

In cazul ambelor boli, tratamentele la samanta sunt eficiente. Daca predomina atacul pe calatidiu se recomanda 2 tratamente, primul la inceputul infloritului, al doilea la 10-15 zile dupa sfarsitul infloritului, folosindu-se urmatoarele produse: Ronilan 50 WP, Sumilex 50 WP, in doze de 1 kh/ha, Benlate 50 WP 1,5 kg/ha. O solutie pentru limitarea infestarii este cultivarea hibrizilor rezistenti.

Frangerea tulpinilor (Phomopsis helianthi) este o ciuperca care se conserva pe resturile de cultura infestate, ramase la suprafata solului. Infestarea se face in primavara si in situatia in care umiditatea persista se poate ajunge la distrugerea tesutului tulpinii si caderea in masa a plantelor. Boala a aparut in 1981 in judetele din vestul Romaniei si s-a extins foarte repede, indeosebi in zonele mai umede, cu exces de umiditate, pe solul brun roscat din Campia Romana cu frecvente portiuni depresionare (crovuri); boala a fost semnalata pentru prima data in 1984. Se recomanda masuri preventive: distrugerea resturilor vegetale, cultivarea hibrizilor toleranti, evitarea amplasarii culturilor de floarea-soarelui pe solele unde apare excesul de umiditate. In vegetatie se recomanda doua tratamente: primul in faza de 6-8 perechi de frunze, al doilea la diferentierea calatidiului pana la aparitia florilor ligulate, folosim preparate pe baza de fusilazol, carbendazin sau produse continand trifumizol.

Lupoaia (Orobanche cumana), fanerogama parazita din familia Orobanchaceae, paraziteaza pe radacinile plantelor de floarea-soarelui. De la un an la altul se transmite prin seminte, care pot rezista in sol 10-12 ani. In Romania, lupoaia este cea mai des intalnita in zonele de cultura din sud (Dolj, Teleorman, Olt, Ialomita, Constanta, Tulcea, Braila) si din Moldova (Iasi, Bacau, Suceava). Mijlocul principal de combatere il constituie rotatia culturii si evitarea ca premergatoare a speciilor care sunt atacate de lupoaie (tutun, canepa, castraveti, tomate).

Cei mai importanti daunatori sunt gargarita porumbului sau ratisoara (Tanymecus dilaticollis) si viermii sarma (Agriotes sp.), daunatori foarte pagubitori pe majoritatea terenurilor agricole de la noi. Atacul de ratisoara este mai puternic in sudul si estul tarii, dupa porumb si in primaverile calde si secetoase; viermii sarma creeaza probleme pe terenurile cu incarcare mare de paioase, pe solurile mai grele si in primaverile umede si racoroase, cand rasarirea si dezvoltarea plantelor se desfasoara mai lent. Sunt obligatorii tratamentele la samanta cu produse continand carbofuran. In anumite situatii, cand nu s-au efectuat aceste tratamente, dar si in unele primaveri, secetoase si calde, sau cand floarea-soarelui urmeaza dupa porumb, sunt necesare tratamente, in perioada rasaririi florii-soarelui, cu dimetoat + deltametrin sau in lipsa acestuia, cu dimetoat in amestec cu deltametrin.

Irigarea. Consumul de apa al florii-soarelui este asemanator cu cel al porumbului, dar planta utilizeaza mai bine rezervele de apa din sol la desprimavarare si precipitatiile din cursul vegetatiei. Faza de sensibilitate maxima la seceta se situeaza intr-un interval de circa 40 zile (corespunzand cresterii plantelor si infloritului calatidiului) din stadiul de buton floral de 3 cm la stadiul de sfarsit de inflorire. Insuficienta apei la inflorit diminueaza numarul de seminte pe calatidiu, iar seceta in faza de umplere a semintelor afecteaza MMB si continutul de ulei. Pentru o productie de 3500 kg/ha, nevoile plantei sunt de 420 mm apa, in medie. In faza de maturitate, trebuie urmarit sa fie mentinut un foliaj in activitate cat mai indelungata, pentru care s-a calculat un necesar de 150-200 mm de apa disponibila (apa din sol + ploi + irigare ). Perioada in care apa de irigare determina sporuri de recolta este formarea calatidiului, inflorire si umplerea semintelor. In functie de zona si hibrid necesarul de apa este de 40-60 m³ /ha si zi, situat calendaristic in lunile iunie si iulie. La irigarea prin aspersiune, lipsa ploilor in aceasta perioada impune aplicarea a 2-3 udari cu norme de 400-800 metri cubi /ha, la un timp de revenire de 7-11 zile, in functie de textura solului (la irigarea prin aspersiune). La irigarea prin brazde, norma de udare este de 100-1200 metri cubi/ha, la prima udare si 800-1000 metri cubi /ha la urmatoarele.

Consumul cel mai mare de apa se inregistreaza la floarea-soarelui in perioada de la aparitia inflorescentei pana la formarea semintelor. Cand se poate ridica la 5 mm/zi si chiar mai mult. Calendaristic floarea-soarelui se gaseste in faza critica pentru apa, pe tot parcursul lunii iunie si prima decada din august. Se evita udarea florii-soarelui inaintea aparitiei butonului floral, pentru a nu se ajunge la formarea unei suprafete de asimilatie luxuriante, precum si pe toata perioada infloritului pentru a nu se favoriza atacul de sclerotinie si a impiedica activitatea polenizatorilor.

Polenizarea suplimentara a florii-soarelui prin instalare de stupi de albine (2 stupi/ha) inainte de inflorire, in vecinatatea culturilor aduce sporuri de productie de 300-600 kg/ha.

Recoltarea si pastrarea recoltei. Stabilirea momentului cand trebuie recoltata floarea soarelui are o importanta deosebita, momentul recoltarii influentand productia, uscarea si treieratul recoltei, ca si calitatea semintelor. Volumul miezului la fructele de floarea-soarelui atinge marimea normala la 12-14 zile de la fecundare. Acumularea substantei uscate in seminte continua insa si se considera ca inceteaza cand umiditatea ajunge la 38-40%. Incetarea acumularii substantei uscate marcheaza inceputul fazei de maturizare.

Maturitatea poate fi considerata atinsa atunci cand 80 - 85 % din calatidii au culoarea bruna si bruna galbuie (numai 15-20 % sunt inca galbene), resturile de flori de pe calatidii cad singure, florile de la baza si mijlocul tulpinii sunt uscate. O dezvoltare uniforma a culturii si o coacere cat mai omogena sunt conditii importante pentru recoltarea cu pierderi minime. In caz contrar unele calatidii intra in supracoacere si pierderile de seminte prin scuturare pot ajunge chiar la 1000kg/ha.

Perioada de recoltare se situeaza, in mod normal, in Romania (cu unele diferente in functie de zona si climat), intre ultima decada a lunii august si mijlocul lunii septembrie. O recoltare prea tarzie diminueaza productia prin pierderile de boabe datorita scuturarii, bolilor, daunatorilor, pasarilor. Durata normala de recoltare mecanizata a unei sole cu floarea-soarelui este 6-8 zile.

Recoltarea mecanizata a culturilor de floarea-soarelui se poate incepe de la 15 % umiditate si trebuie sa se incheie cel mai tarziu la 9- 10 % umiditate; in caz contrar se produc pierderi mari prin scuturare. Recoltarea se face cu combina pentru cereale, prevazuta cu echipamentul special pentru recoltarea florii-soarelui si reglata corespunzator: turatia batatorului trebuie redusa la 450-700 rotatii pe minut, pentru a nu decortica semintele si a nu creste continutul de impuritati; distanta batator - contrabatator va fi 25- 30 mm la intrare si 12-18 mm la iesire; ventilarea bine reglata, pentru a elimina semintele seci si resturile de flori, dar fara a antrena semintele pline.

Recoltarea prea devreme a culturilor inseamna un continut ridicat de impuritati umede, pericolul deprecierii recoltei si cheltuieli mari de uscare. Din contra, un recoltat prea tarziu sporeste pierderile prin atacul pasarilor, caderea plantelor, decojirea semintelor la treierat, scuturare, dezvoltarea bolilor.

Defolierea chimica este recomandata in cazul maturarii intarziate a florii-soarelui sau cand recolta este amenintata de atacul agentilor patogeni Botrytis sau Sclerotinia. Se foloseste diquat (Reglone 20 LS, 3-10 litri/ha), cand 50 % din plante au calatidiile galbene cu inceput de brunificare si umiditatea semintelor a scazut la 30-35 %; dupa 9 zile de la tratament umiditatea semintelor scade la 15-17 % si se poate recolta.

Pe suprafete restranse si in anumite conditii speciale, se apeleaza la recoltarea manuala a culturilor de floarea-soarelui. Calatidiile sunt taiate cu secera, puse la uscat si apoi sunt treierate cu combina, la stationar. Este important de subliniat ca se reduc mult pierderile prin scuturare, dar consumul mare de munca manuala limiteaza folosirea acestei metode de recoltare.

Floarea-soarelui este o planta cu mare capacitate de productie, care depaseste 4500 kg seminte/ha la hibrizii existenti in cultura. Productiile medii in tara noastra se situeaza in jur de 1500 kg/ha. Multe unitati agricole cu experienta in cultivarea florii-soarelui obtin frecvent productii de seminte de peste 2500 kg/ha. Pe plan mondial productiile medii in tarile mari cultivatoare se situeaza intre 1300-2000 kg/ha.

Semintele de floarea-soarelui, indiferent de metoda de recoltare, contin in masa lor o cantitate mare de corpuri straine precum si o mare cantitate de apa. Impuritatile si umiditatea ridicata sunt factori care aduc prejudicii serioase pastrarii si calitatii semintelor, atat a celor pentru industrializare cat si a celor pentru semanat.

Curatirea si uscarea semintelor se face direct in camp pe arii sau in magazii. Este mai avantajoasa uscarea pe arii, la soare in straturi subtiri, lopatandu-se de mai multe ori pe zi. Noaptea semintele se aduna in gramezi si se acopera cu prelate. Semintele se depoziteaza in magazii cand umiditatea lor este sub 12 % , asezandu-se la inceput in strat de cel mult 50-60 cm. Cand umiditatea semintelor scade sub 10 % stratul de seminte se ingroasa pana la 1,5 m. La umiditatea de pastrare (7-8 %) si pe timp racoros stratul de seminte se poate ridica pana la 2,5 m.